Sunteți pe pagina 1din 1

03.03.

2014

Notre-Dame de Paris
Catedrala Notre-Dame (în română Catedrala Doamna Noastră, cu referire la Sfânta Fecioară). Prima
cărămidă de fundație a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar
construcția catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările
de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata.
Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții
arhitecturale specifice stilului gotic.

Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se
face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spațială în interiorul
bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, 130 m
lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită
cu statui și picturi.

Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate,
lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.

Catedrala Notre Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie
zilnica de 30.000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se
poate ajunge chiar și la 50.000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale
catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi,
este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.

S-ar putea să vă placă și