Universitatea “Dunărea de Jos”

Drept administrativ I

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

şi cu Frecvenţă Redusă

Facultatea de Ştiinţe juridice, Sociale şi Politice

Specializarea Drept
Anul de studii I
Forma de învăţământ I.F.R.

1
 CUPRINS
Cap.l DREPTUL ADMINSTRATIV. NOȚIUNI INTRODUCTIVE....................... ....................pag. 2
1.1.Notiunea și obiectul dreptului administrativ....................................... ………..pag 2
1.2 Nomele de drept administrativ.......................................................... ................pag 4
1.3.Izvoarele dreptului administrativ...................................................... ... ........pag 8
1.4.Raportul de drept administrativ........................................................ ...................pag 11
1.5. Teste de autoevaluare....................................................................... ....................pag.12
Cap.ll NOȚUNI FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI ADMINSTRATIV........... ..................pag 13
2.1. Administrație publică, autoritățe publică, instituție publică,
instituție de utilitate publică..................................................... ……..... pag 13
2.2. Noțiunile de interes public,serviciu public..................................... ...................pag 16
2.3. Separația puterilor în stat. Despre competențe și sarcini.............. ...................pag 17
2.4. Teste de autoevaluare...................................................................... ...................pag. 18
Cap.llI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI……………............................................... ………………pag
21
3.1. Rolul și principalele atribuții………………….................................. ……....……pag 21
3.2 Alegerea și mandatul………………………...................................... ……….……pag 24
3.3.Răspunderea Presedintelui României……………....................... ……….....…pag 25
3.4.Test de autoevaluare.......................................................................... ...................pag. 26
Cap.lV GUVERNUL ROMÂNIEI .RAPORTURILE DINTRE GUVERNARE ȘI
ADMINSTRAȚIE................................................................................... ……..……..pag 29
4.1. Guvernul României.Aspecte generale, constituire investire,
mandat, statut şi rol…..................................…………………… ........….….pag 29
4.2 Organizarea și funcționarea Guvernului…………...............………… ……….........pag 31
4.3. Pozitia și rolul primului-ministru………………..............................… ………...…pag 33
4.4.Actele Guvenului României…………………………….......... ………...…pag 34
4.5.Test de ....................pag.35
autoevaluare...........................................................................
Cap.V ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ………………… .…………….. pag
36
5.1 Principiile care guveneazǎ activitatea administrației publice
locale.................................................................................................... …...............pag 36
5.2 Primarul……………………………….................................................. ……….……pag 38
5.3.Consiliu local…………………………………………........................... …….………pag 40
5.4.Consiliul județean………………………………………….................... …...……….pag 41
5.5 Prefectul și subprefectul....................................................... ..........

2
 5.6.Teste de autoevaluare....................................................................... ....................pag 44
....................pag.45
Cap.VI DESPRE FUNCȚIA PUBILICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC................ ..............…pag 47
6.1Definitie funcție publică, funcționar public.……………...................... ....…………pag 47
6.2 Principiile în baza cǎrora isi desfasoara activitatea
funcționarii publici …………………………………………............ ……..…….pag 48
6.3.Clase de funcționari publici……………………………...................... ………......pag 49
6.4.Drepturile și îndatoririle funcționarilor publici...………….................. ….......…….pag 50
6.5. Teste de autoevaluare....................................................................... ....................pag.51

CAP.I DREPTUL ADMINISTRATIV. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

OBIECTIVE

În urma studierii acestui capitol studenții vor avea capacitatea de a :

- defini dreptul administrativ
- explica apartenenta dreptului administrativ la ramura de drept public
- descrie principalele două tipuri de izvoare ale dreptului administrativ.

Organizarea sarcinilor de studiu

1.1.Noțiunea și obiectul dreptului administrativ

1.2 Normele de drept administrativ
1.3.Izvoarele dreptului administrativ
1.4 Raportul de drept administrativ

1.1.Dreptul administrativ-componentǎ a ramurii de drept public

Evenimentele majore din viața statului român (Unirea principatelor - 1859 şi Marea Unire-1918)
au constituit momente de cotitură ce au impus noi necesitati organizatorico-funcționale și au condus la
conturarea știntei dreptului, pași majori făcându-se în dreptul pubic (care la început îngloba familia din
care s-au desprins dreptul constituțional, dreptul administrativ, dreptul familiei etc) dar și în cel privat (de
ex. după 1860 s-a adoptat și Codul Civil).
De asemenea s-a conturat stiinta administrației, “care, prin reprezentanti de seamă, teoreticieni şi
practicieni, a contribuit la cunoasterea și explicarea dreptului administrativ român, la fomularea de
propuneri pentru elaborarea de noi norme și principii, menite a conferi o individualitate tot mai autenticǎ
acestei ramuri de drept public și s-o racordeze la valorile ştiintifice din domeniu, existente în alte țări
europene"1.
Din ramura de drept public fac parte toate acele subdiviziuni care presupun analiza raporturilor
juridice ce au cel putin unu dintre subiecte purtător al puterii publice (o autoritățe publică) – drept
administrativ,drept constituțional, drept penal, drept financiar și fiscal. Intotdeauna în ramura de drept
public subiectele raporturilor juridice se vor situa pe poziții de inegalitate, autoritățea publică situându-se

1
V.I.Prisacaru,Tratat de drept administrativ román, ed a lll-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,2002.p.18

3
în permanentă pe poziții de superioritățe, spre deosebire de dreptul privat 2 (care determinǎ raporturile
dintre particulari -de ex. dintre persoane fizice, dintre ele și persoane juridice, dintre persoane juridice în
nume propriu și nu ca purtătoare de puteri publice) unde subiectele raportului sunt egale în drepturi şi
obligații.
Obiectul de reglementare a dreptului public vizează atât autoritătile administrației publice de
natură statală sau autonomǎ locală, personalul care le deservește, cât și relația dintre stat şi cetătean,
înclusiv relația dintre stat și unitătile administrativ teritoriale, ca proprietate de bunuri, și persoanele fizice
sau juridice3, aceasta fiind urmarea faptului că ,dreptul public este cel care contine totalitatea principiilor şi
regulilor juridice aplicabile raporturilor dintre stat și individ, precum şi în raporturile dintre state"4.
Sintetizând informatiile de bază în materie de drept public şi drept administrativ putem spune ca
dreptul administrativ apartine evident de ramura de drept public întrucât
- întotdeauna în cadrul raporturilor de drept administrativ unul dintre subiecte este o autoritățe
publicǎ;
- subiectele raportului de drept administrativ sunt inegale în drepturi și obligații, autoritatea
publică aflându-se întotdeauna pe o poziție de superioritate.
- normele dreptului administrativ sunt norme imperative.
- normele de drept administrativ sunt mult mai fexibile decat normele tipice ramurii de drept
privat( de ex normele de drept civil)
- normele de drept administrativ sunt norme imperative.
Fiind parte inseparabilă a sistemului de drept, dreptul administrativ se intersectează, practic, cu
toate ramurile sistemului de drept
a. cu dreptul constituțional, care cuprinde principiile de bază ale tuturor ramunilor dreptului,
inclusiv celui administrativ,
b. cu dreptul civil în ceea ce priveste reglementarea relatiilor patrimoniale. Dreptul administrativ
reglementează aceste relații prin metoda dispozitivå. Metoda reglementării juridice caracteristică pentru
dreptul dvil, spre deosebire de metoda reglementǎrii administrativ-juridice, se bazează pe egalitatea
pårtilor raporturilor reglementate;
c. cu dreptul munci. Multiplele relații de muncă a muncitorilor și funcionarilor sint reglementate
atît de dreptul muncii, cît şi de dreptul administrativ. Pornind de la faptul că apariția raporturilor de muncă
dintre angajator şi cel angajat este precedat de emiterea unui act administrativ - ordin de încadrare și se
sting aceste raporturi, la fel, în baza emiterii unui act administrativ-ordin de eliberare din funcție;
d. cu dreptul financiar, care reglementează relațiile sociale în sfera activitătii financiare a statului,
relatiile ce apar în procesul acumulării și distribuini resurselor financiare ce constituie venitul national al
Republicii Moldova
e. cu dreptul penal. Normele dreptului administrativ determină care fapte ilicite constituie abatere
administrativă, abatere disciplinară, contravenție și care măsuri de constringere administrativă pot fi
aplicate fată de subiectii activi ai faptelor comise. Dreptul penal stabileste faptele ilicite ce constituie
infracțiune și care măsuri de constrîngere penală pot fi aplicate fată de subiectul activ al infracțiunii.5
1.1.a Noțiuni generale privind dreptul administrativ administrația publică.
Dreptul administrativ. Definitie. Trăsături
Dreptul administrativ poate fi definit ca ramura dreptului public care reglementează relațiile
sociale din sfera administrației publice precum și pe cele de natură conflictuală dintre autoritătile publice
sau persoanele juridice de drept privat care exercită atribuții de putere publică, pentru realizarea unui
interes public, asimilate autorităților publice, pe de-o parte și cei vătămați în drepturile lor prin acte
administrative ale acestor autorităti, pe de altă parte.6
O alta definitie din doctrina defineste dreptul administrativ ca fiind acea ramură a dreptului
public care cuprinde ansamblu normelor juridice care reglementează relațiile sociale cu caracter executiv
şi de dispoziție, referitoare la organizarea și funcționarea administrației publice (puterii executive) pe baza
și în executarea legii".7

2
na-din dreptul privat face parte dreptul civil (care, în urma intrării în vigoare a noilor coduri, include și ceea ce se numea inainte
dreptul comercial și dreptul familiei) și dreptul muncii.
3
I.Alexandu,Drept administrativ comparat, Ed. Lumina Lex,Bucuresti,2000.p.11.
4
V.Vedinas,Drept administrativ, ed. AMII-a, Ed Universul Juridic,Bucuresti,2014. p. 13, apud Şt Deaconu,Drept constituțional, Ed
C.H Beck,2013,p.4
5
V.Gutuleac,E Comarnitcaia,Drept administrativ pentru anu I-II,Chisinau,2013,pag. 5.
6
D Apostol Tofan, Drept administrativ, vol I, editia a III-a, Edit CH Beck,Bucuresti,p.3-4.
7
V.Gutuleac,E Comamitcaia,Drept administrativ pertru and I-ll,Chisinau,2013, peg.3.

4
 În ce priveste trăsăturile dreptului administrativ, în absenta unei poziții comune, vom retine
următoarele caracteristici fundamentale:
În primul rând, dreptul administrativ este calificat în mod unanim ca fiind o ramură a deptului
public şi implicit a sistemului unitar al dreptului român. Pe linia de idei dezvoltată în doctrina interbelicǎ,
dreptul administrativ este privit și de o parte a doctrinei actuale, ca o ramură de drept relativ tânără
comparativ cu dreptul civil sau cu dreptul penal.
In al doilea rând, dreptul administrativ este dominat de principiul legalitătii, în sensul cǎ,
activitatea autoritătilor administrației publice se desfăsoară pe baza legilor și în conformitate cu acestea,
umărindu-se în principal, punerea lor în aplicare.
In al treilea rând, dreptul administrativ se caracterizeaza prin existenta unui ansamblu de
reguli specifice activitatilor administrative, distincte de cele care reglementează raporturile dintre
particulari, constituind regimul juridic administrativ, ce deosebeste dreptul administrativ de dreptul privat,
mai ales de dreptul divil. Cu alte cuvinte, ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatile sociale
ce formeazǎ obiectul administrației publice reprezintă "dreptul aplicabil administrației publice".8
1.1.b.Definitia și trasaturile administrației publice
Se poate spune cǎ intre administrația publică şi administrația de stat există un raport de la
întreg la parte, administrația de stat reprezentând o componentă a administrației publice, alături de
administrația locală,9 sau că în actualul sistem constituțional şi legal, administrația de stat și administrația
locala formează administrația publică, administrație care este înfăptuită de două mari categorii de
autorităti: autoritǎti de naturǎ statală şi autoritáti autonome locale.
Experienta ne arată că în utilizarea sintagmei administrație publică se identifică două sensuri
(sau întelesuri)10:
- un sens funcțional, material - atunci când dorim să se înteleagă că este vorba despre
activitatea desfasurată de anumite autorităti administrative precum și de alte autorităti publice (cu
exceptia celor mentionate) care desfasoară o astfel de activitate. Din acest punct de vedere, ea se poate
defini ca activitatea de organizare a executănii și de executare în concret a legii, umărindu-se
satisfacerea interesulu public prin asigurarea bunei funcționari a servicilor publice și prin executarea unor
prestatii catre particulari;
- un sens organic - pentru a delimita respectivele autoritǎti administrative, deci când ne referim la
organele care realizează această activitate, utilizând formularea simplificată de administrație publică și nu
pe cea dezvoltată, dar prezentând aceeași semnificație de autorități ale administrației publice. Ca atare,
se mai poate defini ca un ansamblu de autorităti publice prin care, în regim de putere publică, se duc la
îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice.
Din aceste două definitii se vor evidentia tråsăturile administrației publice:
- executarea legii-prin emiterea de acte normativ cu fortǎ juridică inferioarǎ legii,sau
- executarea unor prestatii (prestarea unor servici publice), dar în limitele legii;
- autoritățile publice ce realizeaza administrația publică (autoritǎtile administrației publice) sunt:
autorități de naturǎ statală, autorităti autonome locale, organisme prestatoare de servicii publice (de
interes local județean) şi structuri asociate unitătilor administrative teritoriale (cu sau fără personalitate
juridică);
- regimul juridic special sub care lucrează aceste autorităti: regimul de putere publică (despre
care s-a vorbit mai sus).
In ceea ce priveste administrația publică, aceasta poate fi analizatǎ din perspectivele
extrajunidică şi juridicǎ
Din perspectiva extrajuridică administrația publică este o specie a fenomenului administrativ
(sau a faptului administrativ în sens larg, cum mai este denumit), prin acesta avându-se în vedere orice
activitate de natură administrativă. Fenomenul adminisitrativ (faptul administrativ în sens larg) este o
activitate de organizare, dirijare, combinare a unor mijloace, resurse, în vederea înfăptuirii, până la faptele
materiale concrete, a unor obiective, valori, stablite de structuri organizatorice superioare11.
De aici se desprind trăsäturile generale ale fenomenului administrativ.
- este un fenomen social;
- presupune organizarea unor mijloace, resurse pentru atingerea unui obiectiv, înfǎptuirea unor
valori;
- obiectivele valorilelor sunt stablite de structuri organizatorice superioare;

8
DApostol Tofan,op at,p.4,Ase vedea,deasermenea,FL Coman Kund,L Coman Kund,Drept administrativ. Partea generala,
9
D.Apostod Tofan, op. at., p.5.
10
D.Apostol Tofan,op.cit.,p.6.
11
F.Coman-Kund,L Coman-Kund,Drept administrativ, Sirteze teoretice și exerciti practice,Ed. Universul Juridic,Bucuresti,2013,p14.

5
 - se extinde până la activitatea de înfăptuire materială a valorii12.
Valorile pe care le realizează administrația publică sunt de natură politică și vizează, în esență,
satisfacerea interesului public, aşadar, autoritatea superioară o constituie autoritățile și instituțiile publice
（ele decid care valori sunt de interes general) şi, fiind vorba de valori politice de interes public, aceestea
se realizează în regim de putere publică. în concluzie, noțiunea de administrație publică cuprinde numai
fapte administrative ce au ca finalitate realizarea unor valori politice (a unor comandamente stabilie de
instituții publice),fiind îndeplinite în regim de putere publicǎ13.
1.2 Izvoarele dreptului administrativ
Regulile, normele de drept s-au cristalizat în timp, pe măsură ce societatea a evoluat și a simțit
nevoia de mai multă "ordine" în toate direcțiile şi sferele de activitate, unele dintre ele regăsindu-se ca un
"dat" altele fiind special "realizate construite", din ele constituindu-se de fapt baza izvoarelor dreptului.
Sensul general al termenului de, "izvor" este acela de a pune în evidentă , "lucrul din care
provine ceva, origine, cauză, sursă, document, text onginal"14 dar aici ne interesează sensu sau sensurile,
acceptiunile în care a fost folosit în ştiintele juridice.
Intelesul termenului de izvor uzitat în teoria şi practica dreptului poate fi dedus apelând la teoria
generală a dreptului15 conform căreia "conceptul de izvor al dreptului este folosit intr-un sens specific,
strict juridic, prin care se au în vedere formele de exprimare a normelor juridice-actele normative (legi,
decrete), obiceiul juridic, practica judiciară" iar folosind sensu său etimologic, "în stinta juridică prin el au
fost denumite de asemenea, sursele, originea, factorii de deteminare și creare a dreptului". Rezultǎ douǎ
acceptiuni (sensuri) în care este folosită noțiunea de izvor: izvor de drept în sens material și izvor de
drept în serns formal.
Prin urmare, putem defini izvoarele dreptului administrativ ca reprezentând formele în care se
exprima normele dreptului administrativ care nasc, modifica sau sting raporturi de drept
administrativ.
Izvoarele scrise prezinta în epoca contemporana o determinare constituționala, Constituția fiind
primul dintre acestea.
În principiu, se admite ideea ordonării şi ierarhizării izvoarelor scrise avându-se în vedere
un sistem al normativitatii juridice, ierarhizarea făcându-se după forta juridică a actelor nomative,
înteleasă ca forta de a produce efecte juridice
Forta juridică a unui izvor scris este dată de continutul și caracterul acestuia,
determinate de natura și pozitia autoritătii publice de la care emana actul respectiv.
În raport de autoritatea publică de la care provin şi implicit de forta lor juridică izvoarele scrise
ale dreptului administrativ sunt: Constituția, legile (constituționale, organice sau ordinare), decretele
legi adoptate până în mai 1990, ordonanțele Guvenului, hotărânile Guvernului, actele administrației
ministerniale și extra-ministeriale indiferent de denumirea lor (ordine, instructiuni, precizări, circulare),
actele autorităților administrative centrale autonome cum ar fi Banca Natională a României, Consiliul
Suprem de Apǎrare a Tării, indiferent de denumirea lor (circulare, precizări, hotărâri etc.), ordinele
prefecților, hotărârile consiliilor judetene, hotărârile consiliilor locale, dispozitiile președintelui consiliului
județean, dispozitiile primarilor.16.
Literatura de specialitate occidentalǎ face în mod obisnuit distinctie între izvoarele scrise
(Constituție, legi, ordonanțe etc.) şi izvoarele nescrise (cutuma, jurisprudenta, principiile generale ale
dreptului şi doctrina)17.
Prima categorie este generată de autoritățea publică, prin specialişti care transpun izvoarele în
norme sau reguli scrise (aspect ce conduce la caracterizarea lor ca izvoare scrise), unul de referintǎ fiind
legea. Sursele scrise din ramura de drept intră în categoria izoarelor scrise numai dacă includ norme
juridice general valabile, cu caracter de obligațivitate în sfera relațiilor sociale regăsite în obiectul dreptului
administrativ.
Izvoarele din cealaltă categorie sunt rezultatul unor activități de altă natură cum ar fi:
elaborarea spontană a unor norme sau reguli (din care rezultă reguli cutumiare) şi elaborarea unor nome
de cǎtre instantele judecătoresti (concretizându-se în izvoare jurisprudentiale sau izvoare nescrise
jurisprudentiale). De remarcat ca cele două categorii de izvoare sunt utilizate în mod diferit, după sistemul
de drept aplicat în tara(zona) respectivä:

12
12 ldem p. 11 şi 12
13
Ibidem
14
DEX,1975,p.446.
15
I.Ceterchi, Ion Craiovan,Introducere în teoria generală adreptului, Ed. ALL Bedk, Bucureşti, 1998, p.69
16
D.Apostol Tofan, op.cit,p.59.
17
D.Apostol Tofan,op.cit.,p.60.

6
 － izvoarele scrise au rol dominant în statele în care se aplică sistemul de drept romano-
germanic în raport cu cele nescrise care se regăsesc doar în subsidiar, considerându-se că au doar un
rol secundar,
－izvoarele nescrise de tip cutumiar sau jurisprudentiale au mai mare aplicabilitate în tările în
care se foloseste sistemul de drept anglo-saxon, aici fiind în mod frecvent folosite alături de izvoarele
scrise din care derivă în primul rând legea scrisă.

1.2a Izvoarele scrise și nescrise ale dreptului administrativ

·lzvoarele scrise prezintă în epoca contermporanǎ o determinare constituționalǎ, Constituția
find primul dintre acestea"18. ,,Izvoarele scrise sau legea (în sensul larg) reprezintǎ ansamblul actelor
juridice normative, constituite într-un sistem ierarhizat, după criteriul fortei juridice 19", ,, ierarhizarea
făcându-se după forta juridica a actelor normative, înteleasă ca forta de a produce efecte juridice"20.
După forța juridică a legilor, în fruntea ierarhiei sistemlui juridic se află Constituția (legea
fundamentală), apoi legile (cele constituționale, organice şi pe utima pozitie legile ordinare). Trebuie
mentionat că alături de lege se află şi alte acte normative atipice cu putere de lege: ordonanta guvernulu
și actele internationale adoptate în Románia.
Constituția reprezintă legea fundamentalǎ în România şi constituie un veritabil izvor de drept
pentru toate ramurile dreptului, inclusiv pentru dreptul administrativ. Forta juridică superioară, de cel mai
înalt nivel, se regăseste în art. 1 alin (5) din Constituție (articol care a mai fost prezentat anterior) şi
exprimǎ caracterul obligatoriu al respectǎrii Constituției, a supremației sale și a legilor"21, de unde rezultă
că toate actele normative emise trebuie să fie în concordanță cu prevederile ei. Eementele constituționale
care constituie izvoare directe de drept adminsitrativ sunt acele dispozitii ale sale referitoare la:

- autoritătile administrației de stat (Preşedinte, Guvern, administrația ministerială, prefect,

autorităti ale administrației publice locale)22;
- drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și a căror punere în practică revine
administrației publice (ex. titlu II din Constituție) 23 care, la cap. II Drepturile și libertătile fundamentale
mentionează, printre altele: dreptul la viață, la libertate individuală, la apărare, libera circulatie, la
exprimare, la învățătură, la ocrotirea sănătătii, la vot, la muncă, la gevǎ etc,
- normele care referă raporturile administrației publice cu alte autorități publice sau cu cetătenii24.
Actele normative juridice care transpun prevederile constituționale și referǎ raporturile
administrației cu autoritățile şi cetătenii au o ,dublă natură juridică: de drept constituțional și, în subsidiar,
de drept constituțional"25.
Legile constituționale adică legile de revizuire a Constituției sunt izvor al dreptului
administrativ numai în măsura în care au ca obiect de reglementare, probleme din sfera acestei ramuri de
drept.
Legile organice sunt legile ce pot fi adoptate doar în materiile expres prevǎzute în Constituție
şi sunt izvor al dreptului administrativ de asemenea în měsura în care reglementează raporturi de drept
administrativ. Exemplificǎm cu Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcționarea Guvernului şi a
ministerelor cu modificănile şi completănile ulterioare, Legea nr.215/2001 privind administrația publică
locală republicată în 2007, Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată în 2007
etc.
Legile ordinare ce reprezintă regula în raport cu legile organice, putând fi adoptate în orice
domeniu specific activității de legiferare, adică de reglementare primară a relațiilor sociale, sunt izvor al
dreptului administrativ de asemenea numai în măsura în care reglementează relatii sociale ce fac obiectul
administrației publice.
Ordonanțele Guvernului, simple sau de urgență, cu regimul lor specific consacrat de art.115
din Constituție,acte normative cu forța juridică egală cu a legii, având o natură juridică specială pot fi
18
A Iorgovan,op.cit.,p.129.
19
Fl.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.60.
20
D.Apostol Tofan, op. cit., p.62
21
V. Vednas, op. cit., p. 47. (n.a -nu este lipsit de importantă ca pentru întelegerea mai bunǎ a termenului,Constituție" sǎ apelăm la
DEX care la pag. 188 arată că provine dn latinescul,constituțio"-dspozitie, ordin iar în sistemu de drept el evocă edictul semnat de
împărat și a cărui fortă juridcă era superioară celorlalte acte juridice adoptatede autoritățile publice ale imperiului).
22
Titlu III Autoritățile publice, cap.ll Președintele României, cap. III Guvernu, cap. Administrația publică, corf. Constituția României
2003,editura STEFAN
23
Titlul II Drepturile, libertătile şi indatoririle fundamentale,Constituția României 2003,Editura STEFAN
24
Titlu III Autoritățile publice, cap. V-Administrația publicā, conf.Constituția României 2003,Editura STEFAN
25
D.Apostd Tofan,op.cit,p.62

7
calificate toate ca izvoare ale dreptului administrativ dacă avem în vedere organul emitent. Această
calificare nu exclude însă posibilitatea ca ordonanțele să fie și izvoare ale altor ramuri ale dreptului, în
funcție de obiectul lor de reglementare26.
Ordonanțele Guvernului. În baza unor legi speciale adoptate de Parlament ablitare a
Guvernului, acesta primeste competente legislative delegate, prin care poate emite ordonanțe simple şi
ordonanțe de urgentă, dar numai în anumite situații și condiții. Conform prevederilor Constituției,
ordonanța simplă va putea completa, modifica sau suplini legea şi numai legea ordinară 27. Ele sunt
caracterizate de urmǎtoarele: în toate cazurile sunt emise în baza legii speciale de abilitare, sunt supuse
aprobării Parlamentului numai dacă legea de abilitare o cere, pot fi folosite numai în domeniul legilor
ordinare. Ordonanțele de urgență sunt emise ,în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi
amânată"28, pot cuprinde şi ,norme de natura legii organice"29 dar nu din categoria celor explictate la art.
115 alin (6) - legi constituționale, legi referitoare la drepturile și libertățile cetățenilor etc şi trebuie supuse
aprobǎrii Parlamentului.
Având în vedere misiunea lor (de a completa, modifica sau suplini legea) ele capătă putere
juridică similară legilor, de aceea se spune că ele "sunt acte normative cu forță juridícă egală cu a legii"30.
Plecând de la faptul că sunt emise de Guvern - o instituție a administrației publice - se poate afirma că
unele dintre ele pot constitui izvoare și pentru dreptul administrativ, cu exceptia celor care trebuie sǎ
reglementeze exclusiv relatii sociale care nu sunt cuprinse în sfera administrației publice (ex. ordonanțe
de modificare a codului civil sau penal sau a codurilor de procedură civilă respeciv penală).
Actele internationale. În această categorie intră tratatele şi convențiile internationale la care
România este parte31 si, dintre acestea, vor fi izvoare de drept administrativ numai cele care îndeplinesc
cumulativ trei conditii:
a) au fost ratificate potrivit dispozitilor constituționale [a se vedea art. 91 alin. (1) din Constituție],
b) sunt de aplicabilitate directă (cuprind dispozitii susceptibile să reglementeze în mod direct
relatii sociale concrete);
c) reglementează relatii sociale din sfera administrației publice32, deci să cuprindă reglementări
ale relatiilor sociale ce fac obiectul dreptului administrativ.
De retinut cǎ ratificarea tratatelor intemationale se face, de regulǎ, de Parlament conform
Legii590/200333 iar în situatii deosebite (vezi art. 19 alin (1) lit b)-h) din Lege) anumite tratare pot fi
ratificate prin ordonanțe de urgenta ale Guvernului. Se pot da, exemple de tratate internationale ce
constituie izvoare ale dreptului administrative: Cartea europeană a autonomiei locale (adoptată în 1985,
intrată în vigoare la 01.09.1988, fiind ratificată de România în 1997),Conventia europeana a drepturilor
omului (adoptată în 1950, intrată în vigoare la 03.09.1953, fiind ratificată de România în 1994),Tratatul de
aderare a României la Uniunea Europeana (semnat la 25.04.2005, ratificat de România la 25.05.2005)34.
·lzvoarele nescrise ale dreptului administrativ
Obiceiul35 este ,,o regulǎ de conduită ce se formează spontan, ca umare a aplicării ei repetate
într-o perioadă de timp relativ îndelungata’’36. Obiceiul juridic(cutuma37) reprezintǎ ,o practică socială
îndelungată recunoscută ca regula de conduita obligatorie"38, o regulǎ nescrisă. Se poate remarca faptul
că “regula de conduită ia nastere prin vointa corpului social şi nu prin manifestarea de vointă a
legiuitorului” 39. Obiceiul prin sine “poate så suplinească o prevedere legală dacă aceasta lipseşte şi, mai

26
V. Vedinas, op.cit, editia VIIIa-a,pag...a se vedea și D Apostol Tofan,op.cit.,pag....
27
Constituția României 2003, art.115 alin(1).
28
Constituția României 2003, art. 115 alin(4).
29
Constituția României 2003, art. 115 alin(5).
30
D.Apostd Tofan,op.cit,p.63.
31
Exemple: Tratatul de la Roma din 1957-se referă la tratatul prin care a fost instituita Comunitatea Economică Europeana EEC);
tratatul de la Maastricht din 1992-Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatul de la Nisa dn anul 2000-prin care s-a adoptat Charta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene etc,
32
A.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.68.
33
Legea 590/2003 privind tratatele, publicătă în MOf. nr.23 dn 2004.
34
F.Coman-Kund,L Coman-Kund, op.cit,p.68 și urm
35
Cutuma reprezintă un uzaj social, constant și unifom constientizat ca find obligatoriu la nivelul grupului social
36
F.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.69.
37
Cutuma: norma de drept consfintita printr-o practică indelungatǎ, obicei, obiceiul pământului (in vechiu drept), conf. DEXp.224.
38
Fl.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.70.
39
lbidem

8
mult, ar putea fi izvor al dreptului administrativ,atunci când legea ar permite, în anumite situatii, utilizarea
lui"40.
Se consideră că, pentru ca un obicei să fie un izvor drept se cer a fi îndeplinite doua conditi:
－sǎ fie îndelungat,
－ să fie socotit de toată lumea ca având caracter obligatoriu în sensul legii"41.
Prima este, “conditia obiectivă (materială) care presupune degajarea unei reguli de conduitǎ
dintr-o practică socială îndelungată și constantă (apare astfel un obicei)"42, respectiv ,o practică veche și
incontestabilă în sensul că se aplică de mult timp"43.
Cea de a doua presupune formarea convingerii (atât din partea membrilor corpului social, cât
mai ales din partea puterii de stat) asupra caracterului obligatoriu al acestei reguli de conduită" 44, ceea ce
conduce la ,o condiție subiectivă, în conformitate cu care să se fi creat convingerea ca regula a dobândit
caracter obligatoriu"45, ceea ce arată că s-a trecut de la un simplu obicei la un obicei cu valoare juridică.
Exemplu:,oficierea casătoriilor civile de către primari chiar în zilele de duminică, fǎrǎ a avea
obligații legale în acest sens"46;
Jurisprudenta47. Ea este ceea ce se numeste practica judiciarǎ ,,felul în care tribunalele
interpretează legea"48 sau, cum se mai spune, "totalitatea hotărârilor, solutiilor pronuntate de instanțele
judecatoresti"49 .
În România ar fi de evidentiat două aspecte: jurisprudenta instantelor judecătoreşti şi
jurisprudența Curții Constituționale. Dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a unei
instante este anulat "un act administrativ cu caracter normativ (ex. o hotărâre de Guvern, o instructiune a
unui ministru, și chiar o dispozitie a unui primar sau o hotărâre a unui consiliu local sau județean" 50, atunci
trebuie urmat paşii prevăzuti de legislatie cu privire la efectu acestei hotărâri asupra altor acte similare.
Astfel, în art. 23 （ cu privire la obligația publicării hotărârii judecătoreşti) din Legea nr. 544/2004
actualizată (legea contenciosului administrativ) se arată: "Hotărârile jucecătoresti definitive și irevocabile
prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter nomativ sunt general obligatorii și
au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoiu după motivare, la solicitarea instantelor, în
Monitorul Oficial al României, Partea I sau, dupa caz, în monitoarele oficiale ale judetelor ori al
municipiului Bucuresti, fiind scutite de plata taxelor de publicăre". Ca atare,,în contextul în care acestea
sunt acte cu caracter normativ, este firesc ca și încetarea efectelor juridice, prin anulare, să se extindă
asupra tuturor subiectelor de drept"51.
Doctrina juridca. Dacă doctrina, în general, poate fi înțeleasă ca "ansamblul opiniilor de
specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate"52, doctrina juridică reprezintă "analizele, investigațiile,
interpretarile specialistilor asupra fenomenului juridic (stiinta juridica) "53.
Se apreciază că "opiniile și conceptiile exprimate de specialişti în diferite lucrări de drept
public, ca şi soluțiile prezentate şi discutate pentru cazurile particulare nu pot constitui un izvor formal al
dreptului54, ceea ce arată că doctrina nu poate constitui un izvor al dreptului administrativ. Dar ea
reprezintă o bogată sursă de informație pentru judecători şi pentru legiuitor, un exemplu în acest sens
fiind cǎ,după 1990, în elaborarea unor acte normative fundamentale au fost retinute multe din propunerile
formulate de doctrină, dacǎ ar fi doar să exemplificăm prin legea contenciosului administrativ".55

40
D.Apostol Tofan,op.cit.,p.67.
41
V. Vedinas, op.cit., p. 47.
42
F.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.70.
43
D.Apostol Tofan,op.cit.,p.67.
44
F.Comen-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.70
45
D.Apostol Tofan, op. cit., p. 67.
46
D.Apostol Tofan,op.cit.,p68.
47
Jurisprudenta =totalitatea hotarârilor pronuntate de organele de jurisdictie, într-un anumit domeniu, ansanblu de decizii ale unui
tribunal; modul în care judecă în mod obisnuit un tribunal o pricina(conf.DEXp.483);totalitatea hotararilor pronuntate asupra unor
anumite cazuri de unul sau de mai multe organe de justitie (conf. DNp.607).
48
V.Vedinas, op. cit., p.49.
49
FA.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.71.
50
V. Vedinas, op. cit. p.51.
51
V. Vedinas, op.cit. p. 51 (n.a. vezi Nota 2 de la subsol).
52
F.Comen-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.72
53
ibidem
54
R N Petresou,op.cit.,p.32
55
A Apostol Tofan, op.cit.,p.70

9
 1.3. Normele dreptului administrativ
În literatura de specialitate, norma juridică este definită în mai mute feluri ,,sunt nuantate de la
un autor la altul, dar ele exprimă acelaşi continut"56 având elemente comune, ca de exemplu:
－ noma juridică este o reguă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de
aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forța coercitivă a statului57;
－ normele juridice, "reprezintă reguli de conduită instituite sau sancționate de stat, a căror
aplicare este asigurată prin constiintă juridică, iar la nevoie prin forta coercitivă a statului" 58. și seria
diverselor definiții s-ar putea extinde însă fără a se aduce elemente semnificative noi, pentru că "în mod
constant se regăsesc cel putin următoarele elemente comune: norma juridicǎ este o normă socială, este
o regulă general instituită, recunoscută și aplicata de organele competente, are un caracter prescriptiv și
obligatoriu"'59 la care se mai poate adăuga caracterul general și impersonal60, caracteristici cunoscute din
studiul teoriei generale a dreptului.
În categoria normelor de drept intră şi normele de drept administrativ, ca "norme ce
reglementează raporturile sociale care apar între autoritătile administrației publice în realizarea sarcinilor
executive, între acestea şi particulari, în realizarea sarcinilor administrației publice" sau ,sunt reguli de
conduită ale subiectilor care participă, într-o formă sau alta, la realizarea administrației publice"61. La fel
de sintetic aceste norme "sunt privite ca reguli juridice care reglementează relațiile sociale ce fac obiectul
dreptului administrativ, ca ramură de drept"
Normelor juridice ale dreptului administrativ le sînt caracteristice trăsăturile recunoscute de
teoria generală a dreptului, și anume62 -caracterul general şi impersonal; caracterul tipic, obligațivitatea
normei juridice; caracterul prescriptiv al normei juridice. În acelaşi rînd, normele dreptului administrativ au
unele trăsături proprii: reglementează raporturile sociale care apar între autoritățile administrației publice
sau între acestea și particulari, în realizarea sarcinilor administrării publice; se caracterizeazǎ printr-o
mare diversitate, întilnindu-se în aproape toate domeniile și sectoarele de acivitate; au un grad diferit de
generalitate; se emit în baza şi în vederea respectării Constituției şi a altor acte legislative63.
După obiectul reglementării se regăsesc trei categorii:
a1) nome organice - prin care se reglementează înființarea, organizarea, funcționarea şi
desfintare unor structuri administrative. Un exemplu ar fi Hotǎrârea Guvernului nr. 144/2010 privind
organizarea şi funcționarea Ministerului Sănătății, menționată mai sus;
a2) norme de drept material - care reglementează drepturile și obligațile subiectelor de drept
administrativ（pentru structuri administrative şi pentru unele categorii de particulari - persoane fizice sau
juridice). Ca exemple luăm două hotărâri ale Guvernului : una care priveşte organizarea şi funcționarea
Ministerului Mediului şi Schimbarilor Climatice64 şi cealaltă pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii
nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular65;
a3)norme de drept procesual sau procedural - categorie în care se regăsesc norme de drept
administrativ care reglementeazǎ modul de desfăşurare (procedura) activitătilor autorităților publice şi
modul de solutionare a unor conflicte juidice în care cel puțin unul din subiecți este din sfera
administrațției publice66 sau, altfel dar mai exact spus, soluționarea litigiilor dintre administrație şi
administrați67. În această categorie de norme se regǎsesc:art.27 din Legea nr. 90/2001 referitor la
procedura ce se aplicǎ de Guvern pentru adoptarea de hotărâri și ordonațe (se precizează pe scurt
elementele de procedură: adoptă hotărâri şi ordonanțe în prezența majorității membrilor săi; hotărârile şi
ordonanțele se adoptă prin consens; dacă nu se realizează consensul, hotărăste primul-ministru.
Prevederile se aplică și în cazul documentelor şi al altor masuri dezbǎtute în Guvern. Hotărârile şi
ordonanțele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemneazǎ de miniştrii care au obligația
56
A Sida,Introducere în teoria generală a deptulu, Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir",Cluj-Napoca, 1997.p. 110.
57
I.Ceterchi, I.Craiovan,op.cit., p.45
58
Nicolae Popa,Teoria generalǎ a deptului, Ed. Adami,Bucuresti, 1996,citat de A Sida,op. cit. p. 110
59
A Sida, op. cit. p. 110. Şi urm
60
I.Ceterchi,I.Craiovan, op. cit., p. 45.
61
D.Apostol Tofan,Drept administrativ,vol l,Ed.3,Ed.C.H Beck,Bucauresti,2014,p.74.
62
Baltag D.Teoria generală a dreptulu: Įpentru uzul studențilorj. Chişinău: ULIM, 2010,p. 228, apud V Gutuleag,op cit,pag.
12
63
63
64
HOTARÂRE Nr..1.666/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv
particular, publicătă în M Of. rr. 987/2004.
65
Hotǎrârea Guvernului nr. 1.666/2014 pertru aprobarea Normelor de aplicare a Legji nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de
detectiv particular, publicăta în Monitorul Oficial Nr.987/2004.
66
A se vedea D. Apostdl Tofan, op. cit., p. 78 şi M Preda,op.cit.,p.31.
67
F.Coman Kund,L Comen-Kund, op. cit, p. 89.

10
punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I); dispoziţiile de la cap. II
(Constatarea contraventiei, art. 15 ÷ 20) şi cele de la cap.III （Aplicarea sancțiunilor contraventionale, art.
21 - 30) din Ordonata nr. 2/2001 (actualizată 2014) privind regimul juridic al contraventiilor. Se mai poate
adăuga faptul că majoritățea prevederilor din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ intră
în această categorie. Se va da ca exemplu art. 17 referitor la Judecarea cererilor. (1) Cererile adresate
instantei se judecă de urgență și cu precădere în şedința publică, în completul stabilit de lege; (2) Pentru
cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevǎzute de Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, cu modificǎrile și completările uterioare, pentru cauzele neevaluabile în
bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare. (3)
Hotărârile vor fi redactate și motivate de urgentă, în cel mut 10 zile de la pronuntare.
b) după sfera de cuprindere sunt recunoscute tot trei categorii:
b1) norme generale- sunt normele ce au o mare sferă de reglementare și astfel şi cea mai
largă aplicabilitate. Ee sunt norme ce se aplică tuturor organelor administrației publice (de exemplu,
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 –republicată) sau, dacă nu pentru toate, cel putin pentru
o categorie mai mare;
b2)norme speciale- reprezentă o categorie unde sunt incluse acele norme care reglementeazǎ
numai o anumită problema sau se referă la o anume categorie de subiecti ai administrației publice, altfel
spus astfel de norme reglementează o sferă restrânsă de relatii sociale. Un exemplu sugestiv poate fi
Legea 90/2001 (cu modficările uterioare), de organizare şi funcționare a Guvenului, lege care se
adreseaza doar celor care fac parte din această componentă a executivului. Un alt exemplu de normă
specială este prevederea cuprinsă în Legea 215/2001 referitoare la modul cum se pot adopta diverse
hotărâri în consiliile locale. Astfel, dacă la alin. (1) art. 45 se prevede că adoptarea hotărârilor în consiliul
local se face cu votul majoritătii membrilor prezerti, la alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede exceptia
pentru anume cazuri (cum ar fi aprobarea bugetului local, contractarea de imprumuturi sau celelate
expres mentionate în textu legii) care se poate face numai cu votul majorității consilierilor locali în funcție,
aceasta presupunând majoritățea absolutǎ.
b3)norme de exceptie-normele care reglementează numai situatii cu totul deosebite (apărute în
situatii absolut speciale, exceptionale). Se poate lua un exemplu "rechizitionarea de bunuri apartinând
agentilor economici, instituțiilor publice, celorlalte persoane juridice şi persoanelor fizice şi pot fi chemati
cetăteni apți de muncă pentru prestări de servici, în condițiile prevăzute de lege", în conformitate cu
prevederile art. 22 din legea apărării nationale 68, la proclamarea stării de asediu sau de urgentă, la
declararea mobilizăii ori a stăni de război, sau altul "aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor
cantități de produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare intene de urgenta, cu titlu gratuit, în
sprijinul populatiei afectate de inundatiile din perioada 12-15 septembrie 2014'69.
Sub aspectul structurii logico-juridice, norma de drept administrativ contine trei elemente și
anume: ipoteza（de regulă, mai dezvoltată), dispoziția (de reguă, imperativă) precumşi sanctiunea.
Ipoteza nomei de drept prevede împrejurările, conditiile în care se aplică și subiectele la care se
referă dispozitia (ea poate contine spre exemplu,definiții, principii, înțelesul unor termeni etc.).
După modul de determinare, ipoteza poate fi absolut determinată, când sunt precizate cu
exactitate împrejurarile în care se aplică dispozitia (competentă legată) sau relativ determinată, când sunt
prevăzute în general, împrejurările în care se aplică norma, existenta lor concretă urmând a fi stabilită de
organul care o aplică (putere discretionara sau competentă de apreciere).
Dispozitia normei de drept administrativ indică conduita pe care trebuie să o urmeze
subiectele la care se referă, ce trebuie să facă sau să nu facă acestea. Ea este în general categorica,
imperativǎ deoarece relatiile sociale ce fac obiectul reglementării în dreptul administrativ se desfăsoară în
procesul de realizare a puterii publice.
Distingem între dispoziții cu caracter onerativ atunci când subiectele vizate sunt obligate la o
anumită conduită, dispozitii cu caracter prohibitiv ce contin reguli de interzicere a unor acțiuni (spre ex.,
normele cu caracter contraventional) şi dispozitii cu caracter permisiv, atunci când se prevede facultatea
de a actiona, lăsând subiectelor de drept posibilitatea de a face sau a nu face ceva. Ca şi ipoteza,
aceasta poate fi absolut determinată sau relativ determinată.
Sanctiunea nomei de drept administrativ prevede umările ce decurg în cazul nerespectǎrii
normei, existând situatii în care aceasta nu apare însă prevăzută expres.
Sub aspectul gradului de determinare, sanctiunile de drept administrativ pot fi: determinate,
relative determinate, altemative sau cumulative.

68
Legea apararii nationale a României nr. 45/1994, publicătă în MOf. nr. 172/1994, cu modificärile uiterioare.
69
Hotǎrare nr.796

11
 Trebuie făcută însă distincția între sancțiune ca element al structurii logico-juridice și sanctiune
ca element al răspunderii juridice din deptul administrativ. Intre acestea există un raport de la întreg la
parte70.
După criteriul gradului de impunere a normelor sau caracterul dspoziției, se mai poate distinge
între norme cu caracter imperativ, adică norme obligatorii de executat sau de realizat; norme cu
caracter prohibitiv, adică normele prin care se interzic anumite fapte sau acte administrative și norme
cu caracter pemisiv, prin care subiectelor raporturilor juridice administrative li se permite să facă sau să
nu facă un anumit act sau fapt.
Semnificatia practică a acestor delimitări decurge din faptul că atunci când există mai multe
norme juridice care reglementează aceleași relații sociale este necesară o operație de analiză a criteriilor
ce fundamentează aplicarea unei norme înaintea alteia.
Dacă într-un act normativ, normele de drept administrativ au valoare de drept comun atunci ele
se aplică înaintea altor categorii de nome ce vizează aceeaşi materie. De asemenea, noma speciala este
cea care se aplica în raport cu norma generală, iar noma de exceptie se va aplica și în raport cu norma
generală și în raport cu norma specială71.

1.4.Raporturile de drept administrativ

În viata şi activitatea socială se crează diferite relatii sau raporturi între persoane (fizice sau
juridce), între acestea și diverse structuri sau autorităti ale statului sau între acestea din urmă. O bună
parte dntre aceste relatii sunt reglementate prin norme juridice pentru că ”faptele sociale nu capătă
semnificație juridică fără aportul normativității juridice; relațiile sociale se încarcă de juridcitate sub
actiunea normelor juridice, acestea din urmă fiind conectate cu planul realitătii sociale prin intemediul
raporturilor juridice”72.
In teoria generală a dreptului, exprimat sintetic, raportul juridic este o relație socială reglementată
de norma juridica73.
Din cele de mai sus se deduce că premisele apariției unui raport juridic depind de:
- existența relatiilor sociale (adică a unor subiecte74 între care s-a stabilit o relatie de tip social);
- existența unei norme prin care relația socială a fost deja regementată juridic.
În ce priveste raportul juridic administrativ, el presupune aparitia unor ”acte administrative, fapte
material juridice, contracte administrative şi uneori acte administrative normative sau, în mod exceptional,
aceste rapoarte juridce pot lua naştere direct în baza legii”75. Deci, ”este vorba despre fapte juridice
administrative, ce pot fi independente de vointa omului (evenimente-împrejurǎni, fapte naturale) sau de
acțiuri sau inactiuni ale omului (care sunt fapte voluntare)”76. Mai trebuie mentionat că subiectele care
săvârsesc faptele juridice administrative sunt din categorile funcționari publici sau particulari (personae
fizice sau juridice).
Elmentele constitutive ale raportului de drept administrativ sunt aceleasi ca ale oricǎrui
raportjuridic: subiectele, obiectul şi continutui77.
Subiectele raportului de drept administrativ sunt participantii la aceste raporturi, participanti care
apar ca tituari de drepturi și obligați 78. De regulă, unul din cei doi participanți la raport este deținător de
drepturi (numit şi subiect activ) iar celălalt titular de obligații (numit și subiect pasiv) dar se întâlnesc și
situatii în care ambele părți să fie atât titulari de drepturi cât şi de obligații.
Având în vedere că activitatea administrativă se îndeplineste de către autoritățile administrației
publice, instituțiile publice şi alte structuri publice, este firesc ca cel putin unu dintre subiectele raportului
juridic administrativ să fie învestit cu putere publică79.
Continutul raportului de drept administrativ este format dn totalitatea drepturilor şi obligațiilor care
sunt atribuite subiectelor ce intervin în acest raport. În conformitate cu prevederile reglementărilor
70
D.Apostol Tofan,op cit,p.76
71
Ibidem
72
I.Ceterchi.I.Craiovan, op cit.,p.95
73
I. Ceterchi. I. Craiovan, op cit., p.95.
74
Sanda Ghimpu și colectiv, Dictionar juridc selectiv, Ed.Albatros, 1985,p.556 și um
75
A se vedea R N Petrescu, op cit.,p. 43 şi um
76
A se vedea D.Apostol Tofan, op cit.,p.80.
77
A se vedea D. Apostol Tofan, op cit.,p.81;R N Petrescu,p.45+48; C. Manda, op cit., p. 68; M Preda, op cit,p.32; F.
Coman-Kund,L Comen-Kund,op.cit.,p.92 şi um
78
F.Coman-Kund,L Comen-Kund,op.cit.,p.92
79

12
normelor de drept administrativ, fiecare autoritățe a administrației publice are nişte atribuții, ansamblul lor
formează competenta acelei autorități80. De exemplu: la art. 53 din Legea 90/2001 sunt mentionate
atribuțiile generale ale ministrilor, în Legea 215/2004: la art. 38 sunt precizate atribuțiile consiliului local iar
la art. 85. alin. (1) atribuțiile principale ale secretarului consiliului local etc.
Din formularea atribuțiilor se deduce că ele includ atât drepturi cât şi obligații, pentru autoritățea
respectivǎ, situatie care decurge din statutul, din rolul lor, satisfacerea interesului public. Autoritățea
publică nu are libertatea de a decide dacă exercită sau nu aceste atribuții și nu le poate transmite sau
ceda unei alte autoritǎti administrative, cu exceptia celor stabilite prin lege. În conditiile prevăzute prin
lege sunt permise numai înlocuirea temporară şi delegarea de atribuții între ”funcționarii publici de decizie
și au ca scop îndeplinirea atributiunilor de serviciu şi, prin aceasta, realizarea atribuțiilor organelor
publice"81.
Raporturile care se formează în cadrul administrației publice, în special cu privire la
organizarea și funcționarea administrației publice. Ele pot fi raporturi de subordonare, de colaborare și de
participare.
În cazul raporturilor de subordonare, unul din subiete acționează ca o autoritățe ierarhic
superioară, având dreptul de a conduce, îndruma, controla și anula actele emise de organul ierarhic
inferior şi eventual de a-l sanctiona pe cel subordonat. În acest caz, subiectul supraordonat dispune cu
privire la comportamentul celuilalt subiect.
În cazul raporturilor de colaborare, subiectele raporturilor de drept administrativ se află pe
aceeași poziție şi acționează împreună în vederea realizării unui scop comun. În această categorie de
raporturi juridice, subiectele realizează acte de drept public sau de drept privat.
În cazul raporturilor de participare, subiecții participă la exercitarea unor atribuții pe care legea
le dă în competenta unui organism colegial, față de care subiecții se pot afla în raporturi de
subordonare82.

TEST DE AUTOEVALAURE

1. Raporturile care se formeaza in cadrul adminkistratiei publice pot fi:

a)numai raporturi de participare si de colaborare:
b)raporturi de dependenta fata de autoritatile superioare:
c)subordonare, de colaborare si de participare:

2.Subiectele raportului de drept administrativ sunt:

a)titulari de drept si de obligatii;
b)titulari ai unor drepturi de a incalca dispozitia normei;
c)mereu pe aceiasi pozitie si actioneaza impreuna in vedrea realizarii unui scop comun;

3.Normele cu caracter permisiv sunt:

a)normele obligatorii de executat sau de realizat;
b)norme prin care se interzic anumite fapte sau acte administrative;
c)norme prin care subiectele raporturilor jurudice administrative li se permite sa faca sau sa
nu faca un anumit act sau fapt;

4.Norma juridica este:

a)forma din totalitatea drepturilor si obligatiilor care sunt atrbuite subiectelor ce intervin in
cadrul raporturilot de drept administrativ;
b)regula de conduita, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei
respectare este asigurata la nevoie, prin forta coercitiva a statului;
c)relatia sociala care se creeaza intre diverse subiecte de drept administrativ;

5.Obiceiul este:
a)felul in care tribunalele interpreteaza legea;
b)o regula de conduita ce se formeaza spontan, ca urmare a aplicarii ei repetate intr-o
perioada de timp relativ indelungata;

80
81

82

13
 CAP. II. NOȚIUNI FUNDANENTALE ALE DREPTULUI ADMINSTRATIV

OBIECTIVE
Dupa studierea acestui capitol studenții vor avea capacitatea de a:

- defini noțiunile fundamentale ale dreptului administrativ, respectiv autoritățe publică,

instituție publică, instituție de utilitate publică
- explica diferitele carcateristici ale seriviciilor publice
- explica importanța aparitiei şi dezvoltării conceptului de separație a puterilor în stat şi
relevanța sa în societatea modernǎ.

Organizarea sarcinilor de studiu

2.1.Administrație publică, autoritățe publică, instituție publică, instituție de utilitate

publică
2.2 Noțiunile de interes public, serviciu public
2.3.Separația puterilor în stat. Despre competente și sarcini

2.1. Noțiunile de autoritățe puublica, instituție publică, instituție de utilitate publică

2.1.a Administrația publică

Administrația publicǎ se aflǎ în slujba cetăteanului și comunității cu scopul de a-i servi prin
intermediul instituțiilor și structurilor sale organizatorice, astfel încât să satisfacă interesul general. Intre
administrația publică şi administrația de stat există un raport de la întreg la parte, cea de-a doua
reprezentând o componentă a administrației publice, alături de administrația locală. în actualul sistem
constituțional și legal, administrația de stat și administrația localǎ formează împreuna administrația
publică iar aceasta este înfăptuită de două mari categorii de autorități: autorități de natură statală şi
autorități autonome locale.
Noțiunea de administrație publică evocă o activitate prin care se aduc la îndeplinire legile și se
prestează servicii publice, în limitele legii, îndeplinită de autorităti publice speciale, denumite generic
autorități ale administrației publice83. În cadrul administrației publice se întâlneste o mare diversitate de
structuri84 - organe de competentă materială generală și organe de competentă specială, organe central
şi organe locale85 - iar acestea desfășoară ”activitățile prin care se execută legea, în regim de putere
publică”86.
”In vechiul drept roman ad minister, termen de la care derivă termenul administrație din zilele
noastre, avea sensul de a duce la îndeplinire o misiune comandată" 87, de a servi. Este vorba deci de o
activitate care urmǎreste realizarea unor valori stabilite de o autoritățe superioară sau, cu alte cuvinte,
care serveste, de unde și noțiunea de serviciu public.
Intr-una dintre definitiile date administrației, pe care o agreem și noi aceasta este descrisa ca
fiind activitatea executivă pusă sub semnul comenzii sau delegării de atribuții de la nivelul instituțiilor
politice, desfăsurată de autorităti sau instituții88publice anume constituite, care isi realizează obiectivele în
regim de putere publică89

83
V. Vedinas.,Drept administrativ,ed a Vll-a,Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2014,p.338.
84
Structuri-în sensul de alcătuire
85
Antonie Iorgovan,Tratat de drept adminstrativ, Vol l,Ed.Nemira,Bucuresti, 1996,p.249.
86
L Comen-Kund,Stiinta administrației-Partea a Il-a, D.I.D.I.F.R, Universitatea "Dunǎrea de Jos",p.63.

87
I. Vida, Puterea executiva și administata publică, R A MONITORUL OFICIAL, BUCURESTI-1994,p.9,apud. L Comen- Kund,
Stiinta admiristrației I,suport de curs pentru ID-IFR, Universitatea Dunarea de Jos,Galati, 2012, pag.3.
88
Termenul "autoritățe" evocă activitatea preponderent de decizie, iar termenul "instituție" evocă activitatea preponderent de
serviciu public.
89
L Coman Kund, Stiinta administrației I, 2012, pag 4-5.

14
 Potrivit acestei definitii, administrația publică prezintă următoarele trasaturi definitorii:
 este un ansamblu de structuri sau forme organizatorice, care au ca trăsătură comună faptul că
desfășoară o activitate executivă, de pe poziții de autoritățe fată de particulari, în vederea realizarii unor
obiective politice;
 prin activitate executiva, în acest caz, se întelege activitatea de organizare a executării legii
sau executarea directǎ a legii ;
 regim de putere publică înseamnă, în spetă, atât capacitatea de a emite acte unilaterale
obligatorii, cat și capacitatea de a realiza o serie de fapte materiale pentru aduoerea la îndeplinire a
actelor unilaterale obligatorii, inclusiv constrângerea directă.
Administrația în sine este înfăptuită de autorităti administrative, respectiv de autoritǎti ale
administrației de stat şi autorităti ale administrației publice autonome, noțiunile frecvent utilizate în
doctrină fiind: administrația de stat, administrația publică centrală, administrația publicǎ localǎ,
organizarea administrației publice, autoritătile administrației publice, organele administrației publice,
putere public etc. O prezentare informativă se regăseste la Tema nr. 1 iar cele mai importante dintre ele
vor fi analizate în teme dedicate, aici facându-se un minimum de precizări (inclusiv câteva definitii)
necesare întelegerii ansamblului complex care este sistemul administrativ.
 Administrația de stat. Ea este parte componentă a sistemului administrației publice și
reprezinta ansamblul autoritătilor şi instituțiilor statului care desfăsoară activitati de administrație publică,
precum și relatiile dintre acestea, noțiunea fiind folosită în mod curent cu referire la Președinte, Guvern,
ministere, alte organe centrale de specialitate, precum și structurile acestora în teritoriu.
Administrația de stat, din punct de vedere al întinderii competentei în teritoriu, cuprinde
administrația de stat centrală şi administrația de stat teritorialǎ.
 Administrația de stat centrală (i se mai spune şi natională) este formatǎ din90:
－organele situate în vârful sistemului administrației de stat (Președintele şi Guvernul);
－organele de specialitate ale administrației publice centrale, care sunt:
－ministerele și alte organe de specialitate subordonate direct Guvernului
－ organe și instituții centrale subordonate direct ministerelor.

 Autorităti administrative autonome, respectiv autorităti ale administrației centrale autonome

reglementate prin prevederile constituționale şi, evident, pe baza legilor organice.

21.b.Autoritățe publică, autoritățe cu atribuții de control

Pentru că anterior am inceput discutia despre aceasta categorie de autorități mentionam faptul
ca ele sunt reglementate prin prevederile constituționale şi, evident, pe baza legilor organice (a se vedea
Avocatul Poporului, Curtea de Conturi- autorităti aflate sub controlul Paramentului; altele sunt Consiliul
Economico Social și Consiliul Legislativ-organe consultative).
Deşi autoritățe publică, Avocatul Poporului este dificil de încadrat în una din cele trei puteri
clasice.
După cum se arată într-o lucrare consacrată unei analize comparate a administrațiilor publice
specifice tărilor Uniunii Europene, ombudsmanul (denumirea traditionalǎ a acestei autorităti) este legat de
puterea legislativă, pentru că de regulă, la acest nivel este numit și în plus, are obligația de a prezenta
anual sau la cerere rapoarte Parlamentului.
Totodată, ombudsmanu este legat de puterea executivă pentru că cel mai adesea, plângerile
cetătenilor sunt îndreptate împotriva administrației publice și în această sferă îşi coordonează acivitatea91.
Curtea de Conturi - este prevăzută în mod exepres în art. 140 din Constituție, conform cǎruia
exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuintare a resurselor financiare
ale statului şi ale sectorului public, pentru care prezină anual Parlamentului un raport asupra conturilor de
gestiune ale bugetului general consolidat din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile
constatate. Curtea de Conturi a fost înfiintată pentru prima oară în România în anul 1864 prin Legea
privind înfiintarea Inaltei Curti de Conturi. După ce a trecut prin reorganizare dupǎ aprobarea Constituției
din anul 1923 pentru a constitui un reper de stabilitate și legalitate în sistemul instituțional din România
Mare, a fost desființată în anul 1948 fiind considerată o instituție prea independentă. A fost reînființată în
199292 ca să exercite atât control finaciar cât și de jurisdicție.

90
F.Coman Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p.108+109.
91
D Apostol Tofan,op.cit,2014,p.24.
92
Legea 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi,republicatǎ în M Of.nr.238 201

15
 Curtea Constituționalǎ are ca scop garantarea suprematiei Constituției. Ea este alcătută din 9
judecătari, compunerea sa fiind rezutatul colaborării dintre puterea legiuitoare (fiecare Camerǎ numeste
cate 3 judecǎtori) şi puterea executivǎ, reprezentată de Președintele României, care numeste de
asemenea 3 judecǎtori. Procedurile prin care se realizează atribuțiile Curții Constituționale au în mare
parte însă, trăsătunile procedurilor judecătoresti93.
Printre principalele atribuții ale acestei autorități autonome cu atribuții de control enumeram
urmatoarele: a) se pronuntă asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la
sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre presedinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel
puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constituției; b) se
pronunță asupra constituționalitătii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea unuia dintre
preşedinții celor două Camere, a unui număr de cel putin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori;
c) se pronuntǎ asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre
preşedinții celor douǎ Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau
de cel puțin 25 de senatori; d) hotǎrăste asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și
ordonanțele, ridicate în fata instantelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepția de
neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului; e) soluționează conflctele juridice de
natură constituțională dintre autoritătile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre
preşedinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistrațurii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmǎ rezutatele
sufragiului; g) constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de
Preşedinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului; h) dǎ aviz consultativ
pentru propunerea de suspendare din funcție a Preşedintelui României; i) veghează la respectarea
procedurii pentru organizarea și desfăşurarea referendumului și confirm rezultatele acestuia94;

Administrația publicǎ locală. Administrația locală este ansamblul autarităților şi instituțiilor

aparținând unităților administrativ-teritoriale ce desfăsoară activităti de administrație publică în cadrul
unor porțiuni din teritoriul statului, determinate de organizarea administrativ-tenitorială, precum şi relațiile
dintre acestea. Ea este formată din: administrația locală de bază şi administrația locală intermediara95.

 Administrația locală de bază, numită și administrație la nivel local (în acceptiunea de comună,
oras, municipiu) care este constituită din consiliul local (ca autoritățe deliberativă) şi din primar (ca
autoritățe executivă), atribuțiile lor fiind stabilite prin Legea 215/2001 a administrației publice locale, cu
modificǎrile ulterioare.

Tinând cont de toate exemplele practice date mai sus , putem concluziona că sensul principal
al sintagmei autoritățe publică este acela de organ public, adică un colectiv organizat de oameni care
exercită prerogative de putere publică, la nivel statal sau local sau într-o altă formulare, o structurǎ
organizatorică ce actionează în regim de putere publică, pentru realizarea unui interes public96.
O explicitare a semnificatiei expresiei ”autoritățe publică" , atât de des întânită în reglementările
din domeniu, se regăseşte şi în art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004 97: "orice organ de stat sau al
unitătilor administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea
unuiinteres public”. Şi în continuare, în acelaşi alineat se precizează: ,sunt asimilate autoritătilor publice,
în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate
publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public”.

2.1.c Instituție publică, instituție de utilitate publicǎ

În ce priveste noțiunea de instituție publică credem că aceasta nu se identifică nici cu

noțiunea de autoritățe publică și nici cu cea de autoritățe a administrației publice, în legislație utilizându-
se de altfel, adeseori formularea "autoritățile şi instituțile publice", formulare ce nu şi-ar mai avea rostul
dacă noțiunile ar fi identice.

93
FI. Coman Kund,L Comen Kund,op.cit.,2013,pag...
94
Art.146 Constituția României
95
A se vedea F.Coman Kund,L Coman-Kund,op.cit, p. 106şi V. Vedinaş, op. cit., p. 338.
96
D Apostd Tofan,op.cit,2014,p.22
97
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 publicătă în M Of. nr. 1154/2004, cu modificările uiterioare.

16
 Fată de noțiunea de autoritățe publică mai sus definită, noțiunea de instituție publică are în
vedere structurile subordonate unor autorități ale administrației publice, care funcționează din venituri
bugetare dar şi din surse extrabugetare, potrivit legislației în vigoare. Instituțiile de învățământ de stat,
Academia Română şi instituțele de cercetare din subordinea acesteia sunt exemple de instituții publice,
dar ele nu pot fi calificate și ca autorităti publice98.
Conceptul de utilitate publică este relativ nou asimilat în reglementarile juridice din România.
Până la aparitia Ordonanței nr. 26/2000, doar în cazul Societatii de Cruce Rosie fusese mentionat
caracterul de utilitate publică al acesteia, impreuna cu o precizare privind efectele acestui statut –
obligația autorităților publice de a acorda asistenta la cererea acesteia
Practic, acest statut semnifică:
1. recunoasterea de cǎtre autorități a faptului că anumite organizații se disting de celelalte prin
gama de interese pe care le promovează și de servicii pe care le prestează pentru comunitate;
2. disponibilitatea autoritătilor de a acorda acestor organizații anumite facilități, stabilite prin
lege, de care se pot bucura doar organizatiile de utilitate publică, în chip preferential. Acest lucru nu
înseamnǎ restricționarea accesului altor organizații la resurse publice!
In legislația şi doctrina interbelică s-a impus și noțiunea de stabiliment de utilitate publicǎ
definit ca acea persoană juridică privată autorizată de administrația publică să presteze un serviciu
public prin exercitarea unei activități de interes general. În doctrina actuală, corespondentul acestei
noțiuni se regăseste în sintagma instituție de interes public.
Autoritățea publică responsabila pentru acordarea statutului de utilitate publică este Guvernul
României (prin Secretariatul General) care prin hotarare de guvern acorda acest statut. Hotararea de
Guvern se acorda pe baza avizului favorabil primit din partea ministerelor de resort. în cadrul Guvenului a
fost desemnat Secretariatul General ca autoritățe publică responsabila cu primirea cererilor și
comunicarea cu solicitantul99.

2.2. Interes public, serviciu public

2.2.a Serviciile publice

Serviciul public de legiferare are ca scop adoptarea de norme juridice obligatorii, care să
reglementeze, în mod uniform, la nivelul întregii țări, raporturile sociale; serviciul judiciar soluționează, cu
putere de adevăr legal, conflictele juridice şi sancționează pe cei care încalcă legea; serviciile
administrative asigură executarea legilor şi a hotărârilor judecătorești, ordinea publică, siguranța națională
și creează condițile de desfășurare a activitățji în domenii privind sănătatea, instrucția publică, cultură,
transport etc.
－ Pentru a fi în prezența unui serviciu public, sunt necesare urmǎtoarele conditii100:
 satisfacerea cerintelor membrilor societǎtii;
 înfiintarea lor să se facă prin acte de autoritățe. Astfel, ministerele se înființează prin lege,
organele de specialitate din subordinea Guvernului se înființează prin hotărâre a Guvernului, iar cele din
subordinea ministerelor prin ordin al ministrului;
Potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, consiliile județene pot înființa prin
hotărâre, instituții social-culturale și sanitare de interes județean etc.;
 activitatea lor se desfășoară în realizarea autorității publice, personalul lor având, în
principal, calitatea de funcționar public;
 sunt persoane juridice, având toate drepturile și obligațiile specifice ale acestora;
 mijloacele lor materiale sunt asigurate fie prin subventii bugetare, fie din venituri
proprii101.
Serviciul public este un organism creat de catre stat, județ sau comună, cu o competență şi
putere determinate, cu mijloacele financiare procurate din patrimoniul general al admistrației creatoare,
pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continu o nevoie cu caracter
general, căreia inițiativa privată nu ar putea să-i dea decât o satisfacție incompletă şi indeterminată.
Serviciul public este mijlocul administrației prin care se prestează cetățenilor servicii de interes general, în
regim de putere politică. Inființarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autoritătilor deliberative,
98
D Apostol Tofan,op.cit.,2014,p.25.Ase vedea și V.Vedinas,2014,p.339.
99
http://www.stiriong.ro/, consultat la data de 15.04.2015, ora 22 02
100
în acest sens A Jorgovan, Drept administrativ. Tratat elementar, 1994; Al.Negoiță, Drept administrativ, 1997; I.Alexandu,
Structuri, mecanisme şi instituții administrative, 1996, Bucuresti 118, apud R Viorescu, Drept administrativ și administrație publică,
Edit Universitati Stefan cel Mare,Suceava, 2006, peg 117-118.
101
R Viorescu, op.cit,pag 117-118.

17
respectiv al consiliilor locale iar organizarea și funcționarea lor constituie atributul autoritătilor executive,
adică al prefecțjilor şi primarilor102.
In opinia altor autori de specialitate, serviciile publice pot fi clasificate astfel: 1. Dupǎ forma de
organizare: a. servicii publice care funcționează sub forma de organe ale administrației publice (ex
ministerul Sănătății, direcțiile judetene de sănătate pubică etc.). Acestea își desfăşcară activitatea, de
regulă, în mod gratuit și din oficiu cu personal de specialitate, în mod continuu și ritmic şi adoptă sau emit
acte administrative. (A se vedea în acest sens şi clasificarea fǎcută de Emanuel Albu- Drept
administrative şi ştiinţa administrației, Ed. Fundației ,România de mâine", Bucureşti, 2005, pag. 82-84 8);
b. servicii publice care funcționează sub formă de instituții publice (ex. Societatea Natională de Radio și
Societatea Natională de Televiziune etc.). Se înfiintează, reorganizează şi desființează prin lege sau
potrivit legii, de cǎtre Parlament, Guvern, ministere şi celelalte organe de specialitate ale administrației
publice centrale, precum și de către consiliile judetene şi locale. Işi desfăşoară adivitatea fie gratuit, fie cu
plată prin incasarea unor taxe sau tarife; numai unele dintre ele emit acte administrative (ex. diplome de
absolvire, certificate medicale, atestate etc.); c. servicii publice care funcționează sub formă de regii
autonome, societăți şi companii nationale de interes public. Se înfiintează, reorganizează şi desfiintează
prin hotărâri ale guvernului sau ale consiliilor județene şi locale. Îşi desfăsoară activitatea la cerere, contra
cost și dupǎ programe aduse la cunostinta celor interesati103.
Incă din perioada interbelică au fost evidențiate trăsăturile esentiale ale serviciului public, avându-
se în vedere sensul material al noțiunii şi anume: continuitatea, egalitatea tuturor în fata lui şi
necesitatea adaptarii lui la nevoile utilizatorilor104.

2.3..Separația puterilor în stat

Principiul fundamental al statului de drept, separația puterilor îşi datorează succesul

faptului că oferǎ o alternativă la guvernarea despotică, în care întreaga putere este concentrată în
mâna unei singure autorităti (de natură individuală sau colectivă). El presupune o distribuție a puterii,
pentru a fi exercitată, unor instante diferite și independente înzestrațe cu atribute și prerogative de
conducere.
In practică, separația puterilor nu a fost niciodată (şi nici nu ar trebui să fie) una perfectă,
absolută deoarece ar fi condus la un blocaj instituțional. Rigiditatea întelegerii şi aplicării acestui principiu
în cadrul raporturilor instituționale ar produce dezordine şi dezechilibre, lăsând frâu liber tendintelor
naturale de tip autoritarist. De aceea, în funcționarea sistemului politic, principiul separatiei puterilor în
stat ia forma delimitării unor autorităti publice independente (una fată de cealaltă), cu prerogative diferite
(prin care se realizeaza activitati specifice), dar şi a colaborării dintre puteri, dublat de controlul reciproc.
în fata tendintelor de autonomizare și autoritarism ale unei puteri s-a contrapus practica
colaborǎrii și echilibrului puterilor (checks and balances)105.
Inainte de autorul cartii ”Essay on the civil govemment”, un reprezentant de seamă al filosofiei
engleze-Thomas Hobbes-remarca, la rândul său, că în exercitarea suveranitătii, suveranul trebuie să
indeplinească acte de natură diferită. Această constatare a generat o oarecare clasificare a diferitelor
puteri constituțive ale suveranitătii: puterea legislativă, puterea de a judeca, puterea de a declara război,
de a numi megistrați.
Curentul de gândire al cărui reprezentant este John Locke deduce din această diferentiere a
puterilor consecinte politice: în loc să le concentreze în mâinile unui singur organ, le repartizeazǎ mai
multor organe. în viziunea lui Locke şi a discipolilor săi, prin contractul social poporul îsi transferă
suveranitatea mai multor organe, care devin dobânditori sau codobânditori ai suveranitătii, într-un cuvânt
co-suverani; astfel încât suveranitatea să fie împărtită, iar reprezentanti poporului să se poată controla
reciproc si, eventual, opune unul altuia. Un atare control reciproc, o asemenea divizare a puterilor poate
constitui un mijloc eficace de a modera statul, de a-l mentine în limitele dreptului natural. în cartea sa
”Essay on the civil govemment”, Locke distinge în stat trei puteri: puterea legislativă, puterea executivǎ și
puterea federativǎ. O primǎ observație care se impune este aceea că enumerarea acestor puteri se

102
C.Serban Cemat, Servicile publice. Mjloc de realizare a administrației publice, suport de curs, 2008-2009, pag. 6
103
lbidem, pag 7-8.
104
D Apostol Tofan, op.cit., 2014, pag...

105
www.infopolitic.ro, consultat la 16 04 2015, ora 18 30.

18
deosebește de cea devenită clasică, și că puterea judecătoreascǎ nu este considerată o putere distinctă,
filosoful neprecizând nici dacă ea s-ar include în puterea legislativă sau în cea executivă106.
La rândul său, un al promotor a conceptului de separatie a puterilor în stat Montesquieu afirma
că orice om care ar deține întreaga putere într-un stat (legislativă, executivă şi judecătorească) ar fi
tentat så abuzeze de ea, de unde și concluzia că divizarea acesteia în părti ce cooperează, dar se și
controlează reciproc este de natură a asigura echilibrul și stabilitatea puterilor și, în mod deosebit,
folosirea non-abuzivǎ a acestora. Principiul separatiei puterilor a fost proclamat de Revolutia
franceză pentru a pune capăt absolutismului când o singură persoană concentra toată puterea în stat,
adică puterea de a face legi, de a le executa precum și de a judeca atunci când sunt încălcate107.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin 4 din Constituția României statul se organizează conform
principiului separației puterilor în stat și echilibrului puterilor- legislativă (Parlament, organ
reprezentativ suprem al poporului român), executivă și judecătorească.
Statul se organizează potrivit principiului separației şi echilibrului puterilor - legislativă,
executivă și judecătorească-în cadrul democratiei constituționale."
Chiar în varianta sa inițială, Constituția României a consacrat întregul său titlu al III-lea,
autorităilor publice care realizează cele trei funcții clasice ale statului: legislativă, executive şi
judecătorească, urmărind astfel o consacrare implicită a acestuia. Justificarea adoptării unei asemenea
poziții presupune două precizări importante ce permit de altfel o corectă întelegere a rolului executivului
în dreptul public contermporan. în primul rând, se impune precizarea că, niciodată și nicăieri cele trei
puteri nu au fost complet separate, între ele existând diverse forme de colaborare și control care s-au
accentuat în timp, devenind dominante la ora actuală în organizarea şi funcționarea autoritătilor
publice108.
Tocmai pentru că această separație presupune un anume control reciproc, facem câteva
precizǎri cu privire la acest tip de control și ce presupune acesta :
－cǎi de atac legale prin care o putere sau autoritățe a acesteia, poate acționa în judecată o
altă putere sau structură a acesteia atunci când aceasta abuzează, încălcând legea;
－alegerea ori numirea funcționarilor unei puteri de către o altă putere, ori prin cooperare intre
puteri;
－dizolvarea, suspendarea, demiterea funcționarilor unei puteri de o altă putere, în condițiile
legii (de regulă cu cooperarea unei alte puteri, pentru a se putea controla);
－ avizul sau acordul reciproc ”in exercitarea puterilor, de exemplu unele acte din activitatea de
reglementare separatǎ a Camerelor Parlamentului, sunt urmate de mediere, conform legii, atunci cand
acestea diferă etc., deci Camerele Parlamentului se controleazǎ reciproc cooperând.
Ca urmare, reglementarea şi funcționarea puterilor statului, conform principiului separării,
egalitătii, cooperării și controlului reciproc al acestora, este o garanție a realizării interesului
general în condițiile legii, și respectiv al exercitării nonabuzive a puterii109.

2.3. a Despre competente și sarcini

Instituțiilor şi serviciilor publice, prin actele normative de înfintare, li se atribuie anumite drepturi
dar și obligații pe care trebuie să le folosească respectiv să le ducă la îndeplinire în cadrul constituțional şi
legal existent. în activitătile desfăşurate fiecare organ al administrației (fiecare autoritățe publică) trebuie
să îndeplinească niște obiective (ce derivă din punerea în aplicare a programului de guvernare- care este
un program politic), trebuie să finalizeze cu succes acțiunile întreprinse în scopul realizării sarcinilor le
revin. Izvorul acțiunilor şi activitătilor desfăşurate de ele este reprezentat de acest program din care
rezultă atât volumul cât și conținutul concret al sarcinilor. Din această perspecivă, exprimat cât mai
sintetic, sarcinile misiunile) administrației publice reprezintă obiectivele sau finalitatea activității organelor
administrației publice110.
Dintre diverse sarcini, din care enumerăm câteva categorii:
－sarcini generale ale statului (care se referă la punerea în practică a principiilor generale care îl
guvernează şi a sarcinilor cu acest caracter) și sarcini speciale (acelea care revin fiecǎrui organ

106
René Capitant, Eaits constituționnels, Edtions du CNRS,Paris,1982,p.45,apurd.V Strațan, Incursiuni în istoria separatjei puterilor
în stat,www.drept.uvt.ro,consultat la 16.04.2015,ora 16 38.
107
. Vrabie, Drept constituțional și instituții politice, Edit Stefan Pooopiu, lasi, 1993.
108
D Apostol Tofan,op.cit.,2014,pag...

109
G.Vrabie,op.cit,p.79.
110
F.Coman Kund,L Comen-Kund, op.cit,p.112

19
administrativ potrivit Constituției și actului normativ care îi fundamentează organizarea şi funcționarea 111.
Dintre sarcinile cu caracter general se pot enumera cele prevăzute pentru Guvern în art. 102 alin. 1 din
Constituție (”asigură realizarea politicii interne şi exteme a țării și exercită conducerea generală a
administrației publice"). Dintre cele cu caracter special se pot aduce în discuție, ca exemplu, cele ale
Instituțului National de Statistică organizat ca organ de speciaitate al administrației publice centrale în
subordinea Guvernuui conform HG 975/2005112, avand rol de organizare și coordonare a statisticii oficiale
din România, cu atribuții stabilite conform art. 3 din hotărârea mentionatǎ;
－ sarcini de conducere și de organizare (care sunt generate de nevoia de reglementare a
activitǎtii într-un cadru adecvat pentru organizarea executării legii şi executarea în concret a acesteia) sau
sarcini de prestare de servicii (ca umare a obligației lor de a asigura o serie de servicii pentru
comunitate); după alt criteriu sunt sarcini de interes general (de exemplu, de apărare a țării, de apărare a
granitelor statului, pentru asigurarea învatǎmântului obligatoriu etc) sau sarcini de interes local (care
privesc nevoile, sub toate formele lor materiale şi spirituale, ale tuturor locuitorilor din comune, orase,
municipii etc)113 etc.
Capacitatea nu se identifica cu competenta, desi, practic, putem realiza dacă o anumită
formatiune colectivă are sau nu calitatea de subiect de dept administrativ numai cercetând competenta ei
legala, stabilită în legea organică. Capacitatea se distinge de competentă, sub urmatoarele trei aspecte:
- capacitatea este proprie doar organelor administrative, în timp ce competență au atât organelle
administrative cât și structurile lor organizatorice și funcționale;
- capacitatea presupune posibilitatea de a acționa în nume propriu, în timp ce competenta nu
presupune o astfel de independentǎ;
Atribuțiile ce formează continutul categoriei de competentă pot fi delegate, în timp ce capacitatea
nu poate fi transmisǎ altui subiect de drept114.
Prin lege, organelor adminstrației publice115s-au mai dezvoltat, ansamblul atribuțiilor organelor
adminstrației publice, stabilite de Constituție sau de lege, ce confera drepturi și obligații pentru a duce în
nume propriu și în realizarea puterii publice, o anumită activitate administrativă116.
In conformitate cu legea 195/2006 117 art. 2 lit. c), termenul de competență este definit de
legiuitor ca fiind ansamblul atribuțiilor stabilite de Constituție și de legile care conferă autoritătilor
administrative drepturi și obligații de a duce în nume propriu, în realizarea puterii publice și sub propria
responsabilitate, o activitate de natura administrative.
In ce priveste clasificarea competentei, în doctrina românească de regulă, se identifică trei tipuri
de competentă: materială (rationae materiae), teritorială (rationae loci) şi temporală (rationae temporis).
Competenta materială desenmează sfera şi natura atribuțiilor unei autorităti a administrației
publice. După gradul de întindere, o autoritățe a administrației publice poate dispune de o competenta
materială generală (în toate domeniile şi sectoarele de activitate) cum este cazul Guvernului sau
consiliilor locale sau de o competență materială specială (într-un anumit domeniu sau sector de activitate)
cum este cazul unui minister etc.
Competenta teritorială desemnează limitele teritoriale în care poate actiona o autoritățe a
administrației publice. După gradul de întindere, o autoritățe a administrației publice poate avea o
competentă teritorială centrală sau națională (la nivelul întregii tări) cum este cazul Guvernului sau al
ministerelor sau o competentă teritorială locală (la nivelul unei unităti administrativ-teritoriale) cum este
cazul unui consiliu local sau unui primar.
Competenta temporală desemnează limitele de timp în care o autoritățe a administrației publice
îşi poate exercita atribuțiile, în conformitate cu legea. De regulă, autoritătile administrației publice au o
competenta temporală nelimitată deoarece normele juridice prin care sunt înfiintate și organizate nu
stabilesc un timp determinat de existentă a acestora. Cea mai mare parte a autoritǎtilor administrației
publice sunt conduse însă pe perioade determinate de timp (de regulă, în cazul funcțiilor eligibile, pe un
mandat de patru ani). Incetarea exercitiului activitătii unei anumite persoane fizice nu va putea duce însă

111
A se vedea V. Vedinaș, op. cit., p. 340,
112
HG nr.957/2005 privind organizarea și funcționarea Instituțului National de Statistică, republicatǎ în M Of.nr.865/2007,cu
modificarile și completarile uterioare,
113
A se vedea Nicoleta Mulescu ,Drept admiristrativ I, Curs în tehnologie IDIFR (unitatea de învátare nr. 3).Universitatea Spiru
Haret, Facultatea de Drept și Administrație publicǎ
114
D Apostol Tofan, op. cit, pag....
115
F.Coman Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p. 112
116
A Iorgovan, op. cit., p. 278
117
Legea cadru a descentralizarii nr. 195/2006 publicătǎ în M Of.nr.453/2006.

20
la încetarea activitătii autorității pe care aceasta o reprezintă, continuitatea fiind o caracteristică esentială
a administrației publice.118

TEST DE AUTOEVALUARE
1.Competenta temporala desemneaza:
a)limitele de timp in care o autoritate a administratiei publice isi poate exercita atributiile, in
conformitate cu legea;
b)sfera si natura atributiilor unei autoritati a administratiei publice;
c)desemneaza limitele teritoriale in care poate actiona o autoritate a administratiei publice;

2.Capacitatea nu se identifica cu:

a)competenta;
b)puterea executiva;
c)puterea discretionara a administratiei;
3.Separarea puteriolr in stat:
a)este mentionata explicit in Constituite;
b)este sugerata in textul constitutional;
c)este prevazuta de Legea administratiei publice locale;

4.Trasaturile esentiale ale serviciului public sunt:

a)continuitate, egalitatea tuturor in fata lui si necesitatea adaptarii lui la nevoile utilizatorilor;
b)adaptabilitaea, inechitate si continuitate;
c)exclusiv egalitatea tuturor in fata lui si posibilitatea de a-l modela dupa pretentiile cetatenesti;

5.Rol de organizare si coordonare a statisticii oficiale din Romania:

a)CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Tarii;
b)INS (Inastitutul National de Statistica);
c)INM (Institutul National al Magistraturii);
d)CSM (Consiliul Superior al Magistraturii);

CAP. III PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

OBIECTIVE

In urma studierii acestui capitol studentii vor avea posibilitatea de a

- identifica rolurile Președintelui României

- identifica și explica principalele atribuții ale Președintelui României
- compara cele doua tipuri de răspundere la care poate fi tras Președintele României.

Organizarea sarcinilor de învǎtare

3.1.Rolul și principalele atribuții
3.2 Alegerea și mandatu
3.3.Răspunderea Președintelui României

3.1.Rolul şi principalele atribuții

Explicarea rolului și atribuțiilor sefului de stat în România trebuie sa porneasca de la dispozitiile
clare și explicite ale Constituției. Astfel, din art. 80 alin. (1) din Constituție se desprinde urmatoarea
caracterizare a Președintelui României:

118

21
 a) reprezinta statul român. Aceasta înseamna ca în relatiile interne și internationale, statul este
reprezentat de seful de stat;
b) este garantul independenței naționale, al unității şi al integritătii teritoriale a tarii. Din
aceasta rezulta marea responsabilitate pe care seful de stat o are în ocrotirea acestor valori. Această
trasatura fundamenteaza unele atribuții ale Președintelui României, precum cele în domeniul apararii;
c) vegheaza la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.
Aceasta caracterizare are un continut complex în senmificatii juridice, dar și politice, Constituția
adaugând ca, în acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și
între stat și societate. De asemenea, potrivit art. 92 alin. (1) din Constituție, Președintele României este
comandantul fortelor armate și îndeplineste funcția de președinte al Consiliului Suprem de Aparare al
Tarii. Caracterizându-l astfel, Constituția stabileste ce atribuții îndeplineste Președintele României. Pe
criteriul continutului aceste atribuții pot fi grupate astfel: a) atribuții privind legiferarea; b) atribuții privind
organizarea și funcționarea puterilor publice; c) atribuții privind alegerea, formarea, avizarea formarii,
numirea sau revocarea unor autorităti publice, d) atribuții în domeniul apararii tarii și asigurarii ordinii
publice; e) atribuții în domeniu politicii exteme; f) alte atribuții.
Doctrina românească actuală, pornind de la continutul art. 80 din Constituție, apreciază cǎ
Președintele României apare într-o triplă ipostază: de sef al statului, de şef al executivului alǎturi de
primul-ministru și de garant al Constituției şi mediator între puterile statului.
Cea de-a treia ipostază conduce la necesitatea unui Președinte de Republica, neutru și
echidistant fată de partidele politice, motiv pentru care în art.84 alin.(1) din Constituție, rămas neschimbat,
s-a prevăzut expres interdictia de a fi membru al vreunui partid politic, după dobândirea celei mai înalte
funcții în stat.
De altfel, confom dispozitiilor art 80 din Constituția României, Președintele României veghează la
respectarea Constituțției şi la buna funcționare a autoritătilor publice și în acest scop Președintele
exercita funcția de mediere între puterile statului şi intre stat și societate.
Problema laturii mediatoare a funcției prezidențiale, este, însă, una complexă şi tine mai mult de
forma regimului de guvernământ şi de distribuirea atribuțiilor între instituțiile centrale ale statului, decât de
dorinta expresa a dasei politice şi a cetățenilor de a avea un președinte echidistant. lar întrebarea corect
pusă în această situație este nu dacă preşedintele trebuie, ci dacă poate fi un mediator și în ce cazuri.
Exemplele republicilor prezidențiale, precum ar fi SUA şi Rusia, unde responsabilitatea puterii
executive cade nemijlocit în competenta președintelui, oferă un astfel de mecanism de distribuire a
atribuțiilor care în principiu exclude rolul mediator al presedntelui în raport cu celelalte puteri. Un mediator
este acea persoană care mijloceste o întelegere între ate două persoane. Astfel, o persoană nu poate fi
mediator atunci când este parte implicată, iar în cazul nostru atunci când este parte a unei puteri şi cu
atât mai mult când este chiar seful acestei puteri.
Președintele, în cadrul regimurilor prezidențiale, este în relatia cu puterea legislativa exponentul
puterii executive, iar aceasta de la sine exclude posibilitatea unui rol mediator al preşedintelui în aceasta
relatie. Aceeasi situatie de conflict între esenta principiului medierii şi atribuțiile Președintelui se manifestǎ
şi în cazul republicilor semi-prezidentiale. în tări cu astfel de regimuri de guvernare, președintele, desi nu
concentreaza exclusiv puterea executivă în propriile mâini, are totusi atribuții semnificative specifice
puterii executive. în cazul dat, puterea executivă este bicefală, iar atribuțiile ei fiind partajate între Guvern
și Președinte. Prin urmare, Președintele fiind parte a puterii executive, iarăşi este în imposibilitatea de a fi
un mediator echidistant119.

 Atribuțiile Președintelui în raport cu Parlamentul

a) Convocarea Parlamentului nou ales. Prima întrunire a Parlamentului nou ales este
reglementată prin art. 63 alin. (3) din Constituție și are loc în maxim 20 de zile de la data stabilitǎ pentru
alegerile parlamentare, convocarea celor douǎ Camere fiind una din prerogativele Președintelui
prevăzute în Constituție ,,o obligație imperativă a Președintelui României, a cărei încălcare atrage
sancțiunile aplicabile în cazul nerespectăni Constituției"120.
b) Președintele poate cere întrunirea Camerei Deputatilor și a Senatului în sesiuni extraordinare.
Cererea cu privire la o astfel de întrunire este înaintată de Președinte, dar convocarea propriu-zisă în
sesiune se face de presedinții Camerelor, în conformitate cu prevedernile art. 66 alin. (2) şi (3) dn
Constituție. Aprecierea cu privire la necesitatea de a înainta o astfel de cerere este la latitudinea

119
www.ipostica.wordpress.com,consultat la 16.04.2015,ora 20 15.
120
loan Vida, în l. Mraru, ES. Tanasescu (coord.), op.cit., 2008, p.619.

22
Președintelui şi poate fi determinată de probleme considerate de el ca deosebite, dar și de una din
situatiile expres prevazute de Constituție.
c) Promulgarea legilor. Seful unui stat, fie monarh constituțional, fie președinte de republică, are
dreptul de a învesti legile adoptate de Parlament cu fomulă executorie, obligând autoritățile publice să
treacă la executarea prevederilor lor121. În acest context, în virtutea preorgativei date de Constituție (art.
77), Președintele României promulgă legile (având dreptul de a cere, o singură dată, reexaminarea legii)
şi semnează legile în vederea publicării în Monitorul Oficial122 (n.a- semnează decretul de promulgare).
Câteva precizǎri:
－ promulgarea se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire [art. 77 alin.(1) din
Constituție], cerință care exprimă o obligație constituțională neinterpretabilă pentru Președinte, cu
exceptia în care Președintele cere reexaminarea în Parlament sau sesisează Curtea Constituțională;
－ în cazuri deosebite, în baza prevederilor constituționale [art. 77alin. (2) şi (3)], Președintele
poate cere Parlamentului (ca formă, printr-un mesaj), o singură dată, reexaminarea legii, iar în această
utimă situatie temenlu de promulgare al legilor se înjumătăteste, fiind de 10 zile.
d) Adresarea de mesaje. Din punct de vedere constituțional, Președintele se întâlneste cu doua
situații distincte în ceea ce priveste comunicarea cu Parlamentul: adresarea de mesaje în situatii normale
sau mesaje facultative și mesaje adresate în cazuri de exceptie sau mesaje obligatarii.
e) Dizolvarea Parlamentului reglementată expres în art. 89 din Constituție, poate să intervină
doar în caz de criză guveramentală gravă cu îndeplinirea cumulativă a nu mai puțin de sase conditii,
aspect care o face aproape imposibil de realizat în practica de Stat.
Astfel, din continutul prevederii constituționale, rezultă că, dizolvarea Parlamentului este o
atribuție lăsată la latitudinea Preşedintelui, “după consultarea presedintilor celor douǎ Camere și a
liderilor grupurilor parlamentare, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului
în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai dupǎ respingerea a cel puțin două solicitări de
învestitură".
În plus, ”în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură data” și el ”nu poate fi dizolvat
în utimele sase luni ale mandatului Pesedintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de
rǎzboi, de asediu sau de urgență”123.
f) Declararea mobilizării parțiale sau generale a forţelor armate. De regulă, într-o primă fază,
Parlamentul aprobǎ şi după aceea Președintele declară una din cele două tipuri de mobilizare (partea
întâi a alin. (2) de la art. 92). Pentru a se lua o hotărâre de o asemenea important este necesară o
dezbatere cu factorii decidenți ai țării într-o şedință a CSAT (componenta lui este stabilită prin Legea
415/2002124). Hotărârea Consiliului Suprem de Apǎrare a Tǎrii, semnată de preşedintele acestuia, va fi
prezentată Parlamentuui, care va analiza oportunitatea şi necesitatea unei astfel de măsuri și va lua
hotărârea, ca factor decident, de aprobare sau respingere a propunerii Președintelui țării. Abia după
aceea, în cazul aprobării din partea Parlamentului, Președintele va fi îndreptătit să declare mobilizarea.

 Atribuțiile Președintelui în raport cu Guvernul

a) Desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Această desemnare se face în

urma consultǎrii partidului care are majoritățea absolută în Parlament sau, dacă nu există o asemenea
majoritățe, a partidelor reprezentate în Parlament [a se vedea art. 103 alin. (1) din Constituție). ”In situatia
existentei unui partid majoritar, problema desemnării candidatului la funcția de prim-ministru este relativ
simplă”125 - cel propus de acest partid (de regulă președintele partidului); în celelate cazuri practica din
utimii 25 de ani a demonstraț necesitatea unor consultări între partide, a compromisului politic, a voinței

121
A se vedea D.Apostol Tofan, op. cit.,2014,p.144 și um
122
I.Muraru, ES. Tănăsescu, op.cit., 2009,p.250.
123
A se vedea D. Apostol Tofan, op. cit., 2014, p. 146 şi urm
124
Componenta CSAT este stabilită prin art. 5 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcțiconarea CSAT, publicătă în MOf.
nr. 494/2002, cu modifcănile ulterioare (um OUG 224/2008, publicătă în MOf. rr. 8992008, care incudea preşedintele Senatului în
calitate de vicepreședinte alături de primul-ministru, dar Legea privind aprobarea OUG nr. 224/2008,a fost declaratǎ
neconstituționalǎ de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1008/2009):Președintele în calitate de președinte al CSAT, primul-
ministru în calitate de vicepreşedinte, ministru apărănii nationale, ministru de interne, ministrul afacerilor exteme, ministrul justitiei,
ministrul industriei şi resurselor, ministrul finantelor publice, directorul Serviciului Român de Informatii, directorul Serviciului de
Informatii Externe, seful Statului Major General şi consilierul prezidențial pentru securitate. La solicitarea Președintelui României, se
analizează şi se propun masuri pentru: 1. instituirea stării de asediu sau a stării de ugență în întreaga țară ori în unele localităti; 2.
declararea mobilizării parțiale sau generale a fortelor armate, 3. Respingerea agresiunii armate îndreptate împotriva ţării; 4.
declararea stării de război şi încetarea sa, 5. initierea, suspendarea sau incetarea aciunilor militare.
125
D.Apostol Tofan, op.cit,2014,p.201/Idem

23
politice pentru a se trece la etapele următoare (solicitarea votului de încredere, obtinerea votului de
încredere și numirea Guvernului) şi intrarea în normalitate.
b) Numirea Guvernului. Este ultima etapă în formarea unui Guvern, sarcina revenindu-i tot
Președintelui care, numeste Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament (art. 85 alin. (1)
din Constituție]. Conform prevederii constituționale din art. 103 alin. (2) şi (3), în şedința comună a celor
două Camere se dezbate atât programul cât și lista Guvernului, ambele transmise – în termenul de 10
zile de la desemare - de candidatul nominalizat de Președinte. Hotarârea Parlamentlui prin care s-a
acordat votul de încredere se va comunica Președintelui României care va emite decretul de numire a
noului Cabinet, acesta fiind publicăt împreuna cu programul de guvernare în Monitorul Oficial126.
c)Tot în raporturile cu Guvernul, Constituția mai prevede următoarele atribuții în sarcina
Președintelui: revocarea și numirea unor membri ai Gvernului, în caz de vacantă a postului sau de
remaniere guvernamentală, la propunerea primului-ministru [art.85 alin.(2) şi (3) din Constituție],
consultarea Guvernului cu privire la probleme ugente şi de importartă deosebită（art.86 din Constituție) și
participarea la sedintele Guvernului (art.87 din Constituție).
e) Participarea la sedintele Guvernului. Din prevederile art. 87 din Constituție se dsting
urmǎtoarele aspecte:
－Președintele are posibilitatea de a lua parte la unele sedinte de Guvern, fǎră să facă în
prealabil o solicitare în acest sens. Se apreciază cǎ, participarea trebuie anuntatǎ. La fel,
trebuie anuntate și persoanele împreună cu care doreste să participe"127;
·Atribuțiile Președintelui în raport cu justiția și Curtea Constituționala
a)Numirea în funcție a judecătorilar și procurorilor. Potrivit alin. (1) art. 134 din Constituție,
Președintelui tǎrii ii revine atribuția de numire în funcție a judecătorilor și procurorilar (cu exceptia celor
stagiari), în conditiile legii și conditionat de propunerea Consiliului Superior al Magistrațurii- CSM. Este o
atribuție constituțională însă trebuie exercitată în conditiile legii". Explicitarea modului în care se va
proceda se regaseste în acest caz la art. 31 din Legea 303/2004128 unde, în afarǎ de competenta legală
de numire, se prevede și posibilitatea ca Președintele sa poată refuza numirea propusă de CSM
b) Președintele poate participa la lucrarile Consililui Superior al Magistrațuii. Deşi nu este
membru de drept (cum ar fi în cazul CSAT) sau nu-i este recunoscuta nici o funcție specifica（cum ar fi în
cazul executivului), participarea la lucrarile CSM este prevăzută la art. 133 alin.6) din Constituție iar
Președintele poate alege lucrările la care este oportuna prezenta sa. în astfel de cazuri, în conformitate și
cu prevederile art. 26 din Legea 317/2004 el va prezida lucrările: Președintele României prezidează, fără
drept de vot, lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistrațurii la care participă. Faptul că nu are drept
de vot este explicat prin acea că, "în caz contrar ar räspunde solidar cu membrii CSM'129.
c)Acordarea gratierii. La art. 94 din Constituție, printre alte atribuții, Președintele acordǎ
gratierea individuala, aceasta fiind măsura de clementă ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a
executării pedepsei aplicate de instantă ori în comutarea acesteia în una mai usoara 130.Potrivt art. 2 din
Legea nr. 546/2002, gratierea poate fi acordată indvidual (prin decret al Președintelui României) sau
colectiv (acordată de Parlament, prin lege organica, conform prevederilor art. 73 alin.(3) lit. i) din
Constituția României).
d)Numirea a 3 judecători ai Curții Constituționale, care dobândesc astfel un mandat de 9 ani
fără posibilitatea de a fi reînnoit şi un statut similar magistraților, fără a deveni, însă magistrați. De obicei,
în cadru Curții Constituționale sunt numite personalităti ale dreptului- avocati, cadre didactice univesritare,
cu un prestigiu profesional deosebit şi o vechime de cel putin 18 ani în domeniu.
În ce privește atribuțiile sale în raporturile cu alte autorităti ale administrației publice am
arătat deja cu prilejul evocănii atribuțiilor în domeniul apărării că, Președintele României este
comandantul fortelor armate şi președintele Consiliului Suprem de Apărare a Tării, calitate în care, potrivit
legii speciale în materie, convoacă lucrările, coordonează și îndrumǎ întreaga activitate a acestuia
Conform art.119 din Constituția republicată: "Consiliul Suprem de Apărare a Tării organizează și
coordonează unitar acivitătile care privesc apărarea tării şi securitatea națională, participarea la
menținerea securității intenationale și la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precumși la
acțiuni de menținere sau de restabilire a pǎcii."
Tot în categoria atribuțiilor în raporturile cu alte autorităti ale administrației publice,

126
D.Apostol Tofan, înl. Muranu, ES. Tanǎsesou, op. cit.,2008, p.963.
127
St. Deaconu, înl. Mraru, ES. Tănăsesou (ooord.), op. cit., 2008, p. 815.
128
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor și procurorilor, republicată în M Of. nr.8262005,cu modificănile ulterioare (um
Legea 138/2014,publicată în M Of. rr. 753/2014).
129
V. M Cobanu, în l. Muranu, ES. Tanăsesou (coord), op. cit.,2008, p. 1264.
130
Conform art.1 dn Legea nr. 546/2002 privind gratierea și prcoedura acordarii gratieri, republicată în M Of. nr. 287/2014

24
 Preşedintele României propune numirea conducătorilor unor autorităti ale administrației publice.
Spre exemplu, potrivit art.65 alin.(2) litera h) din Constituția republicată, astfel cum acesta a fost
completat, Parlamentul reunit în sedință comună, numeste la propunerea Președintelui României, pe
directorii serviciilor de informații şi exercită controlul asupra activitătii acestor servicii.
Astfel, fată de varianta inițială a acestei dispoziții constituționale care se rezuma la a prevedea
atributia de numire, la propunerea Președintelui, doar a directorului Serviciului Român de Informatii, prin
legea de revizuire s-a folosit pluralul, fiind vorba de un domeniu în care își desfăşoară acivitatea mai
muite autorități, și nu doar una singură, alături de Serviciul Român de Informații, fiind organizat prin lege
și Serviciul de Informatii Externe precum şi un serviciu de informații cu caracter tehnic în sfera
comunicatiilor. Se întelege, că vor fi numiti de Parlament numai directorii autorităților cu atribuții în
această materie, nu şi şefii compartimentelor de informatii din cadrul diferitelor ministere131.
O altă categorie de atribuții în domeniul politicii externe, prevăzută în art.91 alin.(2) şi (3)
din Constituție, priveste asigurarea legăturilor diplomatice cu alte state prin: acreditarea și rechemarea
reprezentantilor diplomatici ai României, la propunerea Guvernului, aprobarea înființării, desființării sau
schimbării rangului misiunilor diplomatice, la propunerea Guvernului și acreditarea reprezentantilor
diplomatici ai altor state (una din putinele atribuții prezidențiale exercitată neconditionat132.

3.2 Alegere și mandat

Conform art. 81 din Constituția României Președintele României este ales prin vot universal,
egal, direct, secret și liber exprimat. (Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin,
majoritățea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidati
nu a întrunit această majoritățe, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în
ordinea număruui de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai
mare numǎr de voturi. Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru
cel mult douǎ mandate. Acestea pot fi şi succesive.
In baza art 82 din acelaşi act normativ rezultatul alegerilor pentru funcția de Preşedinte al
României este validat de Curtea Constituțională. Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în fata
Camerei Deputatilor și a Senatului, în sedintă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată
puterea și priceperea pentru propaşirea spirtuală și materială a poporului român, să respect Constituția și
legile ţării, să apăr democrația, drepturile şi libertătile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea,
independenta, unitatea şi integritatea teritorială a României.Asa să-mi ajute Dumezeu!".
Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.
Președintele României îşi exercitǎ mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.
Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de
catastrofă133.
În România, în conformitate cu Constituția din 1991, durata mandatului Președintelui era de 4
ani dar, după revizuirea dín anul 2003, a fost stabilită pentru 5 ani. Extinderea duratei mandatului "a dus
la decalarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare, prin aceasta realizându-se o continuitate a
instituției prezidentiale în perioada campaniilor electorale parlamentare și o continuitate a instituției
parlamentare în perioada campaniei electorale prezidentiale"134.
3.3. Răspunderea Președintelui Romániei
În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al unui partid și nu poate
îndeplini nici o altă funcție publică sau privată.
Președintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în
mod corespunzǎtor.
Imunitatea Președintelui este o garanție acordată unei persoane devenit președinte, cu soopul
de asigura exercitarea atribuțiilor constituționale, fără ca acesta să fie influentat de anumite presiuni sau
abuzuri. în Constituția Spaniei Regele nu este responsabil, lucru prevǎzut în art. 56, pct. 3.
Iresponsabilitatea regelu este prevăzută expres, deci neprecizarea în constituția noastrǎ a acestui fapt,
duce inevitabil la concluzia responsabilității președintelui României, însă asa cum vom vedea, el,
președintele, se va bucura în timpul mandatului de imunitate, ceea ce nu înseamă că pentru faptele
săvârsite în acest timp nu va råspunde juridic. Pentru aceste fapte, prescriptia (imunitatea-impediment
legal la continuarea urmaririi penale) este suspendatä. Articolul 67 din Constituția Franței reglementează

131
D Apostd Tofan, op.cit.,2014,peg.....
132
132 Ibidem, pag.

133
Art.83 din Constituția României.
134
St Deaconu, în l. Muraru, ES. Tanăsescu (coord), op.cit.,2008,p.779.

25
răspunderea juridcă a președintelui republicii franceze. Acesta stipulează că, sub rezerva a doua
cazuri （răspunderea în fata curtii penale internationale sau procedura de destituire pentru încălcări ale
îndatoririlor sale vădit incompatibile cu exercitarea mandatului), președintele francez, pe parcursul
mandatului sǎu nu poate fi chemat în fata vreunei instante sau autorităti administrative franceze, să
depună mărturie şi nici nu poate face obiectul vreunei actiuni civile sau penale, vreunei anchete, cercetări
penale sau urmăriri penale[2]". De altfel, cum era și normal, prescriptia se suspendă, iar cauzele
suspendate pot fi reluate dupǎ încetarea mandatului, dar atentie nu mai târziu de o lunà135.
La fel ca şi imunitatea parlamentară, imunitatea de care beneficiază Președintele României
este un mjloc de protectie acordat reprezentantilor poporuu, menit să i apere pe aoeștia de eventuale
presiuni, abuzuri şi prooese sicanatorii îndreptate împotriva lor în exercitarea mandatului pe care îl au de
îndeplinit, având drept scop garantarea libertătii de exprimare și protejarea lor împotriva umǎrnirilor
judiciare abuzive136, acelasi autor (în valorosul comentariu al Constituției) explicitează continutu.
Ca o conduzie partială, imunitatea acordată Președintelui este limitată numai la faptele
săvârsite în exercitiul atribuțiilor sale137, la a se asigura libertatea cuvantului în exprimarea opiniilor
politice.

Răspunderea politică a Președintelui Romániei

În baza mandatului, Preşedintele trebuie să şi asume și răspunderea politică, angajarea acesteia
presupunând și suportarea sancțiunii prevăzute de Constituție la art. 95: suspendare din funcție urmat de
un referendum pentru demiterea sa. Temeiul juridic pentru această sanctiune este dat de art. 95 din
Constituție:
－ în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele
României poate fi suspendat din funcție;
－dacǎ propunerea suspendarea din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizeazǎ
un referendum pentru demiterea Președintelui.
In ce priveste regimul răspunderii politice a Președintelui României, Constituția leaga
procedura acesteia de initiativa parlamentară, de pozitia autoritătii ce exercita jurisdicția constituțională si,
în final, de votul poporului. Procedura tragerii la răspundere, în cazul savârsirii unor fapte grave prin
care Președintele încalcă prevederile Constituției poate fi inițiată de cel putin o treime din numănul
deputaților și senatorilor şi trebuie adusă neîntârziat la cunostintă Președintelui138.
Inainte de dezbaterea propunerii de suspendare, este obligatorie sesizarea Curtii
Constituționale în vederea emiterii unui aviz consultativ potrivit art.95 alin.(1) coroborat cu art.146 litera
h) din Constituția republicatǎ. Abia după primirea avizului se poate trece la dezbaterea propunenii de
suspendare. Potrivit Constituției, Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele
ce i se impută, aspect lasat la latitudinea sefului de stat, la libera sa apreciere.
Procedura de suspendare este dezbatută după procedura stabilită de Regulamentul şedințelor
comune, iar pentru a deveni efectivă trebuie să fie votată de majoritățea deputatilor și senatorilor.
în cazul aprobǎrii ei, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea
președintelui139.
Răspunderea penalǎ a Președintelui Romániei
În Legea fundamentală a României, la art. 96 intitulat Punerea sub acuzare, se precizeaza
motivul în baza cǎruia Președintele poate fi tras la răspundere penală -(înaltă trădare) și condtiile în care
se poate face aceasta, respectiv de catre Camera Deputatilor și Senat, în sedinta comună, cu votul a cel
putin doua treimi din numărul deputatilor și senatorilor, pot hotari punerea sub acuzare a Președintelui
României pentru inalta tradare) dar nu se defineste sintagma "înaltă trǎdare". în ceea ce priveste
încadrarea faptei de înaltă tradare, aceasta nu se putea face în baza nici unui articol pentru că în Codul
penal (la art. 155) era pevăzută doar infractiunea de "trǎdare". Această stare de fapt a determinat
specialistii în domeniu juridic sǎ facă aprecieri privind continutul faptei "înaltă trădare” (are sensul de
"trădare de tară, având consecinte deosebit de grave cu privire la elementele statului".
Noul Cod penal, respectiv art. 398 al acestuia oferă o definiție de sine stătătoare infractiunii de
înaltă tradare, aceasta putănd fi realizată , ca latură obiectivă prin intermediul umatoarelor actiuni.

135
M Bucur, Imunitatea Președintelui.Imunitate reală sau indusă, www.juridice.ro, consultat la 17 04 2015,ora 19 50.
136
Şt. Deaconu, în l. Muraru, ES. Tanásescu (coord),op. cit.,2008, p. 790.

137
F.Coman-Kund,L Coman-Kund, op. cit., p. 151.
138
D Apostol Tofan,op.cit.,pag.....
139
Ibidem, pag....

26
 Fapta cetăteanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizatie strǎină ori cu
agenti ai acestora, în scopul de a suprima sau stirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau
independenta statului, prin:.
a) provocare de razboi contra tǎni sau de înlesnire a ocupatiei militare strǎine;
b) subminare economică, politică sau a capacitătii de apărare a statului;
c) aservire fată de o putere sau organizatie strǎină;
d) ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfăsurarea unei activităti ostile împotriva
securitati nationale,
Trǎdarea prin transmitere de informatii secrete de stat, respectiv transmiterea de informatii
secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agentilor aoestora, precum și procurarea ori
detinerea de documente sau date ce constituie infomații secrete de stat de cǎtre cei care nu au calitatea
de a le cunoaste, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agentilor acestora,
savǎrsite de un cetătean român, fapte care se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitarii unor drepturi.
Tradarea prin ajutarea inamicului, respectiv fapta cetateanului roman care, în timp de război:
a) predă teritorii, orase, poziții de apărare, depozite ori instalatii ale fortelor armate române sau
care servesc apǎrǎrnii;
b) predǎ nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi
purtării
rǎzboiului;
c)procura inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectuează alte actiuni care sunt de naturǎ sǎ favorizeze
activitatea inamicului ori sa slabească puterea de luptǎ a fortelor armate române sau a armatelor aliate;
e) lupta sau face parte dn formatii de luptă împotriva statului român sau a aliatilor sai
Actiuni împotriva ordinii constituționale
Actiunea armatǎ întreprinsa în scopul schimbarii ordinii constituționale ori al îngreunării sau
împiedicării xercitǎrii puterii de stat.
Intreprinderea de actiuni violente impotriva persoanelor sau bunurilor săvarsite de mai multe
persoane împreuna, în scopul schimbarii ordinii constituționale ori al îngreunănii sau împiedicării
exercitării puterii de stat, daca se pune în pericol securitatea natională.
Din punct de vedere procedural, actul de punere sub acuzare al Parlamentului este urmat, în
mod firesc de rechizitoriul Procurorului General al Parchetului General de pe lângă Inalta Curte de
Casație și Justiție şi trebuie să fie însotita şi de suspendarea din funcție a Președintelui pana la
rămânerea definitiva a hotǎrârii judecǎtoresti.
Punerea sub acuzare de către Parlament (şi deci înlăturarea imunitătii) poate fi fǎcuta și pentru
săvârşirea oricărei alte infractiuni reglementata de legea penală, având în vedere dispozitiile art.16 din
legea fundamentală în care se precizează ca "Nimeni nu este mai presus de lege". Pe baza rechizitorului
întocmit de Parchetul General de pe lângă Inalta Curte de Casație şi Justitie se va trece la judecata de
fond de către Sectia Penala a Inaltei Curți a cărei hotărâre este supusă caii de atac a recursului care se
judeca de Secțiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie şi Justitie care pronunta o hotărâre definitiva și
executorie. În situatia în care Președintele a fost achitat, va înceta suspendarea și acesta îşi va relua
exercitiul tuturor atribuțiilor. Dacă instanta suprema a pronuntat condamarea atunci Președintele este
demis de drept, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamare, umând să se organizeze alegeri
pentru un nou Președinte140.
Prin analogie cu dispozitiile art.95 din Constituție, se aprecia că Președintele ar trebui
suspendat din funcție pe data votului Parlamentului de punere sub acuzare de înaltă trădare.
Aceste deficiente au fost remediate cu ocazia revizuirii, noua reglementare neavând doar
senmificatia unei simple schimbări de loc a unuia și aceluiași text constituțional, ci constituind și o
îmbunătătire pe fond a reglementarii initiale.
In primul rând este prevăzut expres numărul de deputati și senatori care pot face propunerea
de punere sub acuzare, fiind vorba de majoritățea absolută, adică exact majoritățea necesară
pentru a vota suspendarea Președintelui din funcție, în cazul răspunderii politice.
In al doilea rând, este prevăzută expres obligația aducerii neîntârziat, la cunostintă
Președintelui, a punerii sub acuzare, pentru ca acesta să poată, dacă dorește, să se prezinte în fata
Parlamentului, pentru a da explicatii cu privire la faptele ce i se imputǎ.
In al treilea rând, este prevazutǎ expres suspendarea din funcție a Președintelui, de la data
punerii sub acuzare și până la data demiterii, urmare a condamării. în felul acesta, instituția tragerii la
140
P Manta,Răspunderea politica și juridică a Preşedintelui Romániei, Analele Universitatii C Brincusi, Seria Stinte Juridice,
nr.1/2008, pag.20.

27
răspundere penală a Președintelui României este pusă în consonantă logică cu instituția tragerii la
răspundere politicǎ a acestuia.
Acum textele se conciliază. Pin noile dispozitii se consacrǎ mai clar faptul cǎ Parlamentul nu
îndeplineste rolu de instantă de judecată, punerea sub acuzare având precumpanitor un sens politic, iar
sub aspect strict juridic, ridicarea imunitatii parlamentare prevazute de art.84 alin.(2) dn Constituție141.

Interimatul funcției

Dacă funcția de Președinte devine vacantă ori dacă Președintele este suspendat din funcție
sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuțiile, interimatul se asigurǎ, în ordine, de
președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputatilor. Atribuțiile prevăzute la articolele 88-90
nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcției prezidentiale142, respectiv: adresează Parlamentului
mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii., dupǎ consultarea presedintilor celor două
Camere și a liderilor grupurilor parlamertare, Președintele interimar al României poate sa dizolve
Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de
zile de la prima solictare și numai dupa respingerea a cel putin douå, dupå consultarea Parlamentului,
poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national143 .

Actele Președintelui Romániei

În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele emite decrete, care se publică în Monitorul Oficial al
României. Sanctiunea nepublicării o constituie inexistenta decretului. Decretele sunt acte administrative
individuale, 144sau normative145, contestabile pe calea contenciosului administrativ. Unele decrete emise
de Președintele României în exercitarea atribuțiilor sale trebuie contrasemnate de primul-ministru （cele
vizând atribuțiile în domeniul politicii externe, a apărării, în cazul instituirii masurilor exceptionale și atunci
când conferă decoratii și titluri de onoare, acordă gradele de maresal, de general și de amiral, acorda
gratierea individuală). Contrasemarea decretelor este o conditie de legalitate a acestora, care poate
antrena, în lipsă, nulitatea absolutǎ a decretului 146.Ea antrenează, totodatǎ, răspunderea primului ministru
pentru continutul decretului. în doctrina s-a observat că majoritățea decretelor trebuie constrasemnate, și
cǎ lipsa contrasemnării constituie exceptia, și nu regula. Alături de derete, care sunt actele juridice ale
Președintelui, seful statului emite și acte politice, cum sunt mesajele adresate Parlamentului sau
declaratiile147, dar acestea nu produc efecte juridice.

TEST DE AUTOEVALUARE

1.Presedintele poate avea ca numar de mandate:

a)doar un mandat, care nu poate fi reinoit;
b)un mandat de noua ani cu posibilitatea de a fi reinnoit doar o singura data;
c)doar doua mandate, nu neaparat succesive;

2.Printre atributiile Presedintelui legate de puterea judecatoresca se regaseste:

a)dreptul de a acorda gratieri colective;
b)dreptul de a numi judecator orice persoana pe care o considera competenta;
c)dreptul de a fi membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

3.Poate fi interimar, in cazul suspendarii presedintelui:

a)presedintele Curtii Constitutionale;
b)presedintele Senatului;
c)presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie;

141

142

143

144

145

146

147

28
 4.Sanctionarea nepublicarii decretelor Presedintelui este:
a)anularea acestora;
b)revocarea acestora;
c)inexistenta acestora;

5.Instanta competenta pentru judecarea Presedintelui Romaniei, pentru infractiunea de inalta

tradare este:
a)Curtea de Apel Bucuresti;
b)Judecatoria Sectorului 5;
c)Inalta Curte de casatie si Justitie;

CAP IV. GUVERNUL ROMÂNIEI. RAPORTURILE DINTRE GUVERNARE și ADMINSTRAȚIE

OBIECTIVE

După studierea acestui capitol studentii vor fi capabili să:

- explice modul de constituire și funcționare a Guvenului României
- identifice principalele atribuții ale Guvernului /executivului în raport cu administrația
- identifice și sa explice pozitia și rolu Primului ministru în cadrul administrației centrale
- identifice și sa explice efectele juridice ale actelor Guvernului.

Organizarea sarcinilor de învățare

4.1. Guvernul României. Aspecte generale, constituire, investire, mandat, statut și rol
4.2. Organizarea și funcționarea Guvenului
4.3. Pozitia şi rolul primului-ministru
4.4. Actele Guvenului României
4.1. Guvenul României. Aspecte generale, constituire, învestire, mandat, statut și rol

În doctrină, pentru noțiunea de Guvern se folosesc diverse noțiuni şi sintagme:executiv,

guvern, consiliul, autoritățe publică, organ al administrației publice etc. în art. 1 din Legea 90/2001 148 se
spune cǎ ”Guvernul este autoritățea publică a puternii executive”， iar în doctrină este calificat ca fiind ”o
autoritățe a administrației publice centrale, care intră în componenta celei de a doua puteri în stat,
puterea executiva"149sau, ”Guvernul, alătui de Președintele României, reprezintă cel de al doilea element
al autorității (puterii exective)"150 precum si, ”organ al administrației publice cu competenta materială
generala"151.
Noțiunea de guvern provine de la actiunea de a guverna, cu semnificatia, ”a conduce, a
administra, a dirija un stat, un popor”152. Conform doctrinei, noțiunea are mai multe acceptiuni, după cum
se considera ca este utilizat termenul.
Constituirea și investirea Guvernului. În doctrină se apreciază cǎ, ”desemnarea sefului
Guvernului îmbraca forme distincte în funcție de natura regimului politic, iar în cadrul unui regim politic pot
exista mai multe modalitati de desemnare a acestuia"153.
Numirea Guvernului se face de Președintele României pe baza votului de încredere acordat de
Parlament. Guvernul se organizează şi funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având
la bazǎ Programul de guvernare acceptat de Parlament.
Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercitǎ urmátoarele funcții:
148
Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului Romániei,publicatá inM Of.nr. 164/2001,cu modificǎrile și
completarile uterioare (u.m OUGnr.86/2014, publicătǎ în M Of. nr. 920/2014).
149
D.Apostol Tofan,Drept administrativ,vol. I,ed 3,Ed.C.H Beck,Bucuresti, 2014,p.188.
150
C.Manda, Drept administrativ. Tratat elementar, ed. a IV-a, Ed Lumina Lex,Bucuresti,2007,p.132
151
D.Apostol Tofan,in loan Muraru, Eena Simina Tanăsescu (coord.), Constituția României. Comentarii pe articole,Ed. C.H Beck,
Bucuresti,2008,p.942.
152
Conform DEX 1975,p.388.
153
I.Vida,Puterea executiva şi administrația publică, Ed. Regia Autonoma "Monitorul Oficial",Bucuresti, 1994.p.75.

29
 a) funcția de strategie, prin care se asigură elaborarea strațegiei de punere în aplicare a
Programului de guvernare; b) funcția de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ
şi instituțional necesar în vederea realizării obiectivelor strațegice, c) funcția de administrare a proprietătii
statului, prin care se asigura administrarea proprietătii publice și private a statului, precum și gestionarea
serviciilor pentru care statul este responsabil; d) funcția de reprezentare, prin care se asigură, în numele
statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern; e) funcția de autoritățe de stat, prin care se asigura
urmarirea și controlul aplicării şi respectării reglementăriilor în domeniul apărării, ordinii publice şi
sigurantei nationale, precum și în domeniile economic și social şi al funcționării instituțiilor şi organismelor
care îşi desfăsoară activitatea în subordinea sau sub autoritățea Guvernului154
Procedura de constituire și învestire a Guvernului începe cu desemnarea de cǎtre Președintele
României a unui candidat la funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului sau formatiunii politice
care are majoritățea absoluta în Parlament ori daca nu exista o asemenea majoritățe, a partidelor
reprezentate în Parlament155 . Persoana desematǎ drept candidat la funcția de prim-ministru va cere, în
termen de 10 zile de la desemare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii
liste a Guvernului. Acestea se dezbat de Camera Deputatilor și de Senat, în şedință comunǎ. Parlamentul
acordă încredere Guvernului cu votul majoritătii deputatilor și senatorilor.
Pentru acordarea încrederii Guvernului și învestirea Cabinetului este necesar votul majorității
parlamentarilor, votul fiind secret, cu bile.
Hotǎrarea Parlamentlui prin care s-a acordat votul de încredere se va comunica
Președintelui României care va emite decretul de numire a noului Cabinet, acesta fiind publicăt împreuna
cu programul de guvernare în Monitorul Oficial al României, partea l.
Prin comparatie cu Parlamentul și Președintele, care sunt autorităti alese prin vot universal,
Guvernul este un organ numit de Președintele României. La baza numirii Guvernului stau actiuni precum
desemarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru în conditiile precizate la art. 103 alin. (1) din
Constituție, și votul de încredere acordat de Parlament, în conformitate cu art. 85 alin. (1) şi art. 103 din
Constituție, investirea Guvernului având loc numai după îndeplinirea tuturor cerintelor procedurilor
aplicabile unui astfel de proces.
Initiată și finalizata de Președinte, procedura de învestiturǎ presupune patru etape
procedurale bine definite, dar ponderea în realizarea ei efectivǎ revine Parlamentului prin acordarea
votului de investitură.
Cele patru etape sunt:
- desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru,
- solicitarea votului de învestitură, acordarea votului de încredere de catre Parlament,
- numirea Guvernului, finalizată prin jurământul de credinta.
Potrivit art.103 alin.(1)din Constituția republicată: "Preşedintele României desemnează un
candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritățea absoluta în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritățe, a partidelor reprezertate în Parlament"
Candidatii la funcțiile de miniştri umează să fie audiati, în comisiile de specialitate ale celor
douǎ Camere, al căror obiect de activitate corespunde sferei de competentă a viitorului ministru în
vederea obtinerii unui aviz consultativ. Această audiere şi avizare sunt obligatorii de realizat şi, respectiv,
de solicitat, dar sunt facultative pentru optiunea candidatului la funcția de prim-ministru 156. Ele privesc
corespunderea pentru funcție a candidatilor propusi de primul-ministru privitor la pregătirea generală,
pregătirea în specialitatea domeniului, experienta în materie , instruirea și aptitudinile pentru funcția în
domeniu, reputatia nestirbită şi moralitatea, conditii necesare şi indispensabile funcției de ministru157.
Dacă după primul vot nu se întruneste majoritățea necesară, procedura de învestire reincepe,
prin organizarea de noi consultări politice de cǎtre Președintele României pentru desemnarea
candidatului la funcția de prim-ministru.
Satutul Guvernului. Elementele specifice statului, izvorâte din sistemul constituțional instituit în
România prin Costituția revizuită, se deduc din analiza de mai sus cuprinsa la rolul și funcțiile Guvernului,
aşa încat aici vor fi doar enuntate:
a) Guvernul are dublu rol, rol dihotomic (politic şi administrativ);

154
D.C.Dragos,A Ranta,Elemente de drept administrativ. Administrația centrala, suport de curs,2011/2012,Universitatea
Babes Bolyai,Cluj Napoca, pag. 8-9.

155
Art. 102,alin (1) dn Constituție.
156
I.Santai,Drept administrativ și stiinta administrației, vol.I,Ed. Alma Mater,Sibiu,2009,p.275.
157
T.Toader,Constituția României reflectată în jurisprudența constituțională,Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2011, p.216.

30
 b) Guvernul este un organ central, o autoritățe a administrației publice centrale caracterizatǎ,
printre altele, de competenta materială şi teritoriala generală.
c) Guvernul este a doua componenta a puterii executive dualiste (bicefale), alături de
Președintele României;
d) în cadrul executivului, Guvernul este un organ investit de doua autorități publice-de
Parlament, prin votul de încredere și apoi numit-de Președintele României;
e) Guvernul este organ colegial și solidar158, conducatorul general pentru administrația publică.
f) Guvernul trebuie să intre în relație cu celelalte autorităti ale administrației publice, raporturile
instituite fiind: de supraordonare; de colaborare și coordonare, de tutelă administrativă.
g)Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate,
h)Guvenul mai îndeplineste, în subsidíar, și o anumită funcție normativă: are initiativǎ
legislativă, adoptă hotărâri care au rolul de a pune în executare legea, poate adopta ordonanțe, în
condițiile stabilite prin Constituție şi prin legi speciale;
i) Guvernul este parlamentar prin origine și guvernamental prin funcțiune (asa cum s-a
mentionat la rolu sǎu politic),
j) Guvernul raspunde numai în fata Parlamentului.
4.2 Organizarea și funcționarea Guvernului

Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. Din Guvern pot face parte şi miniştri-
delegati, cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevǎzuți în lista Guvernului prezentatǎ
Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.
Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu:
a) exercitarea altei funcții publice de autoritățe, cu excepția celei de deputat sau de senator,
b) exercitarea unei funcții de reprezentare profesională salarizată în cadru organizațiilor cu scop
comercial;
c) exercitarea de acte de comerț, cu excepția vânzăni sau cumpărării de acțiuni ori alte titluri de
valoare;
d) exercitarea funcției de administrațor ori de cenzor la societățile comerciale sau de reprezentant
al statului în adunarile generale ale unor asemenea societăți ori de membru al consiliilor de administrație
ale regiilor autonome, companiilor naționale şi societăților naționale;
e) exercitarea unei funcții publice în serviciul unei organizațiii străine, cu excepția acelor funcții
prevǎzute în acordurile și convențiile la care România este parte159.
Încetarea funcției de membru al Guvernului. Funcția de membru al Guvernului înceteazǎ, în
confomitate cu art. 5 al legii, în urma demisiei160, a revocării, a pierderii depturilor electorale, a stǎrii de
incompatibilitate, a decesului și a demiterii161. În cazul în care încetarea calității de membru a Guvernului
intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilității, a decesului și în alte
situații prevăzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta şi
declară vacantă funcția de membru al Guvernului.
Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de
a-şi exercita atribuțiile, Preşedintele României va desenma un alt membru al Guvernului ca prim-ministru
interimar, pentru a îndeplini atribuțile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe
perioada imposibilității exerctării atribuțiilor, încetează dacă primu-ministru îşi reia activitatea în Guvern în
cel mult 45 de zile. Prevederile privind interimatul funcției de prim ministru a Guvernului se aplică în mod
corespunzător şi celorlalți membri ai Guvernuui, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel
mult 45 de zile. În acest caz, înăuntrul termenuui de 45 de zile, primul-ministru va iniția procedurile
prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului. Numirea în funcția de membru al
Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, se face de Prședintele
României, la propunerea primului-ministrui162.
în cazul în care incetarea calității de membru a Guvernuui intervine ca urmare a demisiei, a
pierderii drepturilor electorale, a incompatibilitații, a decesului și în alte situatii prevăzute de lege,
Președintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta și declară vacantă functia de
membru al Guvernului.

158
C. Manda,Drept administrativ. Tratat elementar, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex,Bucuresti,2007, p. 133.
159
Art.4,Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului
160

161
Art.5,Legea nr.90/2001.
162
D.C.Dragos,A. Ranta, Elemente de drept administrative. Administrația centralǎ, suport de curs,2011/2012,Universitatea Babes
Bolyai, Cuj Napoca,pag. 8-9.

31
 În cazul în care un membru al Guvermului a fost condamnat penal printr-o hotărâre
judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobandită în mod
ilicit, printr-o hotǎrâre judecatorească irevocabilă, el este demis de Președintele României, la propunerea
primului-ministru.
În ce priveşte durata mandatului Guvernului, în mod normal, ea este echivalentă cu cea a
mandatului Parlamentului într-un regim parlamentar și cu cea a mandatului Preşedintelui, într-un regim
prezidențial. În pracică, un Cabinet rezistă atâta timp cât este susținut de majoritățea parlamentarǎ.
Încetarea mandatului Guvernului este prevăzută în art.110 din Constituția repubicată.
Astfel, potrivit art. 110 alin.(1) din Constituție, "Guvernul îşi exercită mandatul până la data
validării alegerilor parlarmentare generale", fiind vorba despre situația tipică în care un Cabinet
funcționează pe durata intregului mandat parlamentar.
Potrivit art.110 alin.(2) din Constituție, astfel cum acesta a fost completat, Guvernul este demis la
data retragerii de Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministu se află într-una din situațiile
prevăzute la art. 106, cu exceptia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuțile mai muit
de 45de zile.163
Inceperea mandatului este reprezentată de data depunerii jurământului în fața Preşedintelui -
„Guvernul în întregul său și fiecare în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii
jurǎmântului", conform art. 104 alin. (2); încheierea mandatului este legată de un alt moment politic
important - validarea alegerilor parlamentare generale, aşa cum este stabilit în art. 110 alin. (1) din
Constituție - „Guvernul își exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale".

Primul-ministru

Actualmente, figura centralǎ-politic şi administrativ- a Guvernului este reprezentată de persoana

prim-ministrului164. Primul-ministru al României deține o poziție importantă și specială, de vârf, în structura
organizatorică a puterii executive165. Atât din prevederile Constituției, cât și în cele ale Legii nr. 90/2001,
rezultă că primul-ministu a Guvenului are o poziție juridică deosebită, determinată de modul de
desemnare, de înlocuire şi de atribuțiile pe care acesta le are.166
Primul-ministru îndeplinește următoarele atribuții, cauprinse în art. 13-19 din Legea nr.90/2001:
- conduce Guvemul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor
legale care le revin.
- reprezintă Guvernul în relațiile acestuia cu Parlamentul, Președintele României, Curtea
Supremǎ de Justitie, Curtea Constitutională, Curtea de Conturi, Consiliu Legislativ, Ministerul Public,
celelalte autoritați și instituții publice, partidele şi aliantele politice, sindicatele, cu alte organizatii
neguvemamentale, precum și în relatiile intemaționale.
- exercită toate atribuțiile care derivă din calitatea de vicepreședintele Consiliului Suprem de
Apărare a Țării.
- numește și eliberează din functie:
a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepția persoanelor care
au calitatea de membru al Guvemului,
b)secretarul general şi secretarii generali adjuncți ai Guvemului, în cazul utilizării acestor funcții;
c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru,
d) secretari de stat;
e) alte persoane care îndeplinesc funcții publice, în cazurile prevǎzute de lege.
- prezintǎ Camerei Deputatilor şi Senatului rapoarte și declaratii cu privire la politica Guvernului
și răspunde la întrebǎrile ori interpelările care ii sunt adresate de cǎtre deputați sau senatori. Primul
ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările şi interpelările adresate
Guvernului de cǎtre deputați sau senatori, în funcție de domeniu de activitate ce formează obiectul
interpelǎrii.
- contrasermeazǎ decretele emise de Președintele României, în cazul în care Constituția
prevede obligativitatea contrasenmării acestora, în scopul rezolvării unor probleme operative primul-
ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale.

163
D.Apostol Tofan, op.cit,pag...
164
E Bǎlan,Institutii administrative, Ed. C.H Beck,Bucuresti,2008,p.88.
165
D.Valea,op.cit.,p.164
166
V.Prisacaru, op. cit,p. 133.

32
 - primul-ministru îndeplineste orice alte atribuții prevăzute în Constituție și de lege sau care
decurg din rolul și funcțiile Guvemuiui. În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, primul-ministru emite decizii,
în conditiile legii167.
Primul-ministru contrasemeaza decretele emise de Președintele Romaniei, în cazul în care
Constituția prevede obligativitatea contrasemnării acestora. În scopul rezolvării unor probleme operative
pimul-ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii și comitete inteministeriale.
Primul-ministru indeplinește orice alte atribuții prevazute în Constituție și de lege sau care decurg
din rolul și functiile Guvernului.168
În îndeplinirea atnibuțiilor ce ii revin, primul-ministru emite decizii, în conditiile legii.169
Guvernul se intruneste saptamânal sau ori de câte ori este nevoie. În cadrul ședințelor
Guvernului se dezbat probleme ale politicii interme şi exteme ale țării, precum și aspecte privind
conducerea generalǎ a administrației publice, adoptându-se măsurile corespunzatoare. La sedințele
Guvemului pot participa, în calitate de invitați, conducători ai unor organe de specialitate din subordinea
Guvernului ori a ministerelor sau ai unor autorități administrative autonome, precum şi orice alte persoane
a căror prezență se apreciază a fi utilă, la solicitarea primului-ministru. Dezbaterile din ședințele
Guvemului și modul de adoptare a actelor acestuia, precum și a oricăror alte măsuri stabilite, se
înregistrează pe banda magnetică și se contrasemnează în stenograma ședinței, certificată de secretarul
general al Guvemului170.
4.3.Rolul Guvernului în societatea romána contemporana
Prin rolul sǎu, prin capacitățile şi competențele sale (materiale, teritoriale și temporale), Guvernul
are la dispoziție toate mijloacele necesare pentru a elabora și adopta acele acte normative specifice
activității administrative în baza cǎrora să-și poată exercita eficace și în mod legal toată ativitatea de
conducere generală a administrației, în scopul punerii în aplicare a programlui de guvermare.
În activitatea Guvernului, cele două roluri sunt strâns legate: rolui politic al Guvernului constituie
fundamentul pentru rolul administrativ iar rolul administrativ al Guvernului reprezintǎ mjlocul de realizare
în concret a rolului politic al acestuia171.
Complexitatea vieții economico-socio-politice ale începutuui de secol XXI a determinat pe
legiuitorul constituant ca să cuprindă în Legea fundamentală [art. 102 alin. (2)] o prevedere aparte pentru
activitatea guvernamentală: „În îndeplinirea atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu arganismele sociale
interesate". În această categorie se înscriu Consiliul Economic și Sodial (ca organ consutativ al
Parlamentului şi Guvernului), prevăzut la art. 141 din Constituție, organizații şi instituții non-
guvernamentale care exprimǎ interesele și voința cetățenilor - sindicate, patronate, partide, culte și alte
asociații profesionale, întrucât, dialogul social între partenerii sociali - patronate și sindicate - și între ei şi
factorii guvernamentali constituie în lumea de azi o axiomă a dezvoltării economico-sociale a satulu" 172. În
acest mod Guvernul poate să fie la curent cu principalele probleme care le preocupǎ pe acestea și poate
identifica și aplica cele mai potrivite soluții.
În doctrină se mai vorbeşteși despre rolul legislatival Guvernului, deşi acesta nu este consacrat
în mod expres în Constituție. Este vorba despre instituția delegării legislative [art. 115 din Constituție] în
baza cǎreia Guvernul poate adopta ordonanțe173. Plecând de la prevederea că Parlamentul este unica
autoritățe legiuitoare a țării [art. 61 alin. (1) din Constituție], de la faptul că Parlamentul este „organul
reprezentativ suprem al poporului român și unică autoritățe legiuitoare a țării, având prerogativa de a
reglementa primar relațile sociale, spre dosebire de executiv care, în prinaipių, adoptă norme doar în
aplicarea legii, în vederea punerii ei în aplicare" 174 se poate exprima opinia că acest rol, cu toate
argumentele pro aduse în doctrină, nu ar trebui asociat cu Guvernul.
Se remarcă o prevedere importantă care se referă efectiv la subiectul în discuție (chiar dacă este
cuprinsă în Secțiunea I „Rolul și funcțiile Guvernui"): „Guvernul se organizează și funcționează în
conformitate cu prevederile constituționale, având la bază Programul de guvernare adoptat de Parlament"
［ art. 1 alin. (3) din Legea 90/2001]. O astfel de prevedere permite o anumită flexibilitate în ceea ce
privește alcătuirea Guvernului precum și posiblitatea de reorganizare pe parcurs, asfel încât să se

167
Art. 13-19 Legea nr 90/2001. Ase vedea și D.C. Dragos,A Rata,opait,peg. 10.

168
Art. 18,Legea nr.90/2001.
169
Art.19,Legea nr.90/2001.
170
Art. 25,Legea rr.90/2001.
171
A se vedea A Iorgovan, op. ait, p. 363 şi urm.
172
A Popesau. În l.Muraru,ES.Tǎnǎsescu,op.cit,2008,p.1362
173
F.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.,p. 169 şi urm
174
A Iorgovan,op.cit.,p. 68 și urm.

33
adapteze la cerințele economico-sociale şi politice ale fiecărei etape, dar cu două condiții: să pěstreze
linia programului de guvernare adoptat de Parlament la învestire și să respecte prevederile constituționale
şi legale.
Cu privire la alcătuirea, structura şi organizarea Guvernuui, pe de o parte, și a ministerelor, pe de
altă parte, este util de menționat că ministerele sunt considerate entităti diferite, cu relații şi raporturi bine
stabilite între ele şi între ele şi Guvern, şi sunt tratate distinct atât de legiuitorul constituant cât și de legea
dedicată Guvernului. Astfel, dacă Guvernlui i s-a dedicat cap. III din Constituție, ministerele sunt cuprinse
la cap. V intitulat „Administrația publică” ， respeciv la Secțiunea „Administrația publică centrală de
specialitate", cu precizarea că, Ministerele se aganizează numai în subordinea Guvernului" [art. 116 alin.
（1) din Constituție].
Conform art.110 alin.(4) din Constituția republicată, Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit
alin(1) şi (2) îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la
depunerea jurământului de membrii noului Guvern. Legat de întelesul conceptului de „administrare a
treburilor publice", care a declanșat numeroase controverse în practica de stat, Legea nr.90/2001 a adus
un plus de precizări, clarificându-i senmificația. Astfel, potrivit art.26 alin.(3) din Lege, „În cazul încetării
mandatului sau, în conditile prevăzute de Constituție, până la depunerea jurământuui de către membrii
noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caradter individual sau normativ,
necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă
Guvernul nu poate emite ordonanțe şi nu poate initia proiecte de legi175'.

4.4 Actele Guvernului

Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe în prezența mejorității membrilor săi. Hotărârile şi
Ordonanțele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăște primul-ministru.
Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul documentelor și al altor măsuri dezbǎtute în Guvern Hotărârile şi
ordonanțele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemează de miniștrii care au obligația
punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l. Nepublicarea atrage
inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor
interesate.176
În exercitarea atribuților sale, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanțe. Hotărârile se emit pentru
organizarea executǎrii legilor. Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare sau, în cazuri
excepționale, ordonanțe de urgență, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție.
Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri și de ordonanțe, de asemenea, pot propune
Guvernului proiedte de lege,în vederea exercitării dreptului de inițiativă legislativă a aoestuia. Metodologia
de elaborare și înaintare la Guvern a aoestor proiecte de acte normative se aprobă prin hotărâre a
Guvernului.
În cazui încetării mandatuui său, în condițiile prevǎzute de Constituție, pânǎ la depunerea
jurământulu de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu
caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici
noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanțe și nu poate iniția praiecte de lege. Guvernul
adoptă hotărâri și ordonanțe în prezența mejorității membrilor săi. Hotărârile şi ordonanțele se adoptă prin
consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte primul-ministru. Prevederile referitoare la cvorum și
majoritățe sunt aplicabile şi în cazul documentelor şi al altor măsuri dezbătute în Guvern.
Hotărânile şi ordonanțele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemează de
Miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se
comunicǎ numai instituților interesate. În realizarea funcției sale de conducere generală a administrației
publice, Guvernul exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din subordinea
sa, precum și asupra prefecților. În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele
administrative ilegale sau inoportune emise de autoritătile administrației publice din subordinea sa,
precum și ale prefecților177.
Hotărârile se adoptă întotdeauna în baza legii, fiind secundum legem şi urmărind (...) punerea în
aplicare sau aducerea la îndeplinire a legilor178. Hotărârile Guvernului intervin numai secundum legem

175
A se vedea D Apostal Tofan,op cit,p.
176
Art.27,Legea nr 90/2001.
177
D.C.Dragos,A.Rata,op.cit,pag.11.
178
D.Apost Tofan,op.cit,p.236.

34
（ subsecvent și în acord cu legea, ca act al Parlamentului) și praeter legem (în completarea şi
dezvoltarea prevederilor legale, dar fără a depăși cadrul stabilit de lege şi fǎră a adǎuga la lege)179.
Din punct de vedere al regimului juridic, hotărârile Guvernului sunt acte juridice în vederea
organizării executării legilor180, în privința cărora în literatura de specialitate,(..) este unanim admis cǎ
acestea sunt acte administrative normative sau individuale, reprezentând expresia unei competențe
originare a Guvernului, prevăzută în Constituție, tipică pentru rolul acestuia de autoritățe publică a puterii
executive"181.
Ordonanțele reprezintǎ o categorie specială de acte ale Guvernului, introdusă de Constituția
României adoptatǎ în 1991, categorie care a fost menținută și în forma revizuită a legii fundamentale din
2003, regimul juridic al acestora find stablit prin art. 108 alin. (1), (3) și (4) şi prin art. 115 intitulat
„Delegarea legislativǎ". Adoptarea de ordonanțe se poate face numai în baza delegării legislative care
este o instituție specifică dreptului constituțional şi presupune transferul de atribuții de la Parlament cǎtre
executiv în anumite condiții prevăzute de legea de abilitare ori de Constituție 182. Mai tranșant, s-a
exprimat opinia că „(.) ordonanța este un act adminstrativ aflat într-un regim juridic mixt, de drept
constituțional și de drept administrativ, spre deosebire de hotărârea de Guvern, supusă exclusiv unui
regim juridic administrativ. Pánǎ în momentul aprobării efective de cǎtre Parlament, când trece din sfera
actelor administrative în sfera actelor legislativului, ordonanța este și rămâne un act adrministrativ, cu
toate implicațiile ce decurg de aici, în ce privește regimul juridic aplicabil, inclusiv acțiunea în fața
instanțelor de contencios administrativ183.

TEST DE AUTOEVALUARE

1.Guvernul adopta hotarari si ordinante in prezenta:

a)primului ministru;
b)majoritatii membrilor sai;
c)doar a ministrilor de resort;

2.In doctrina s-a mai exprimat si opinia cum ca ordonanta de Guvern este:
a)un act administrativ aflat intr-un regim juridic mixt;
b)un act administrativ aflat intr-un regim de drept constitutional;
c)este o operatiune administrativa aflata intr-un regim juridic mixt;

3.Cele doua roluri fundamentale ale Guvernului sunt:

a)rolul constitutional si rolul administrative;
b)rolul politic si rolul administrative;
c)rolul de delegare de gestiune si rolul politic;

4.Primul-ministru contrasemneaza:
a)deciziile Presedintelui Romaniei;
b)Hotararile de Guvern si ordonantele de urgenta;
c)Decretele Presedintelui Romaniei;

5.Hotararile de Guvern se aproba intotdeauna in baza legii, fiind create:

a)primum legem;
b)tertiam legem;
c)secudum legem;

CAP. V. ADMINSTRAȚIA PUBICĂ LOCALĂ

OBIECTIVE

179
F.Coman-Kund,L Coman-Kund,op.cit.p.190.
180
Vida,op.cit.,100.
181
A se vedea A. Iorgovan,op.cit,p.405; I.Vida,op.cit.,p.100,V.Prisacaru, op. cit, p. 121; V. Vednas, op. cit., p. 384
182

183

35
 După studierea acestui capitol studenții vor putea:
- realiza o prezentare a principiilor care guvemează activitatea administrației publice
locale
- enumera şi descrie principalele atribuții ale Consiliului local, Consiliului județean,
primarului sau prefectului
- clasifice principalele tipuri de atribuții ale autorităților administrației publice locale.

Organizarea sarcinilor de învățare

5.1.Principiile care guverneazǎ activitatea administrației publice locale

5.2 Primarul
5.3.Consiliul local
5.4.Consiliul județean
5.5.Prefectul și subprefectul

5.1. Principiile care guvernează activitatea administrației publice locale

Administrația publică, privită în ansamblul, să constituie un complex la care concurǎ o pluralitate
de autorități. Folosind drept criteriu competența teritorială 184, se disting două mari categorii de autoritǎți
ale administrației publice: autorități centrale sau ale statului și autorități locale sau ale colectivităților
teritoriale locale.
Autoritățile centrale acționează asupra întregului teritoriu național, iar autoritățile locale asupra
unor porțiuni de teritoriu stabilite, ca regulă, prin organizarea administrativ-teritorială a statului. Vom avea
astfel autorități ale administrației publice locale care actionează în unitățile administrativ-teritoriale de
bază şi autorități ale administrației publice locale care actionează în unitǎți administrativ-teritoriale de
nivel intermediar.
Spre deosebire de administrația publică centrală, competentă la nivelul întregii tǎri, administrația
publică locală este competentă numai în limitele unității administrativ-teritoriale în care aceasta
funcționează. Între cele două categorii, administrația publică centrală și cea locală există legături
strânse, determinate de caracterul unitar al statului nostru, dar sunt și delimitări datorate faptului
că, la baza organizării și funcționǎrii administrației publice locale, se află principiul constituțional al
autonomiei locale185.
În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 215/2001 a administrațtiei publice locale, care reia parțial
textul art.120 din legea fundamentală, administrația publică în unitătile administrativ-teritoriale se
organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării
servicilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor
în soluționarea problemelor locale de interes deosebit. Aplicarea acestor principii nu poate aduoe însă
atingere caracterului de stat național, unitar şi indivizibil al României.
Principiul de rang constituțional al autonomiei locale este strâns legat de principiul
descentralizǎrii, de asemenea consacrat de Constituție. Principiul descentralizării se referă la
organizarea administrației publice în general, și, pe de o parte, evocă existența coledivităților locale
autonome (descentralizarea teritorială), iar pe de allă pate denotă tendința statului modern de renunțare
treptată la prestarea servicilor publice în regim centralizat, în favoarea înființării stabilimentelor publice,
sau a prestării lor de către persoane private - stabilimentele de utilitate publică (descentralizarea
funcțională, tehnicǎ sau pe servicii)186.
Prin autonomie locală se întelege, în viziunea legiuitorului organic, dreptul și capacitatea efectivǎ
a autoritățiilor administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul
colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice187.
Unitǎtile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică
deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt şi subiecte de drept fiscal titulare ale codului de înregistrare
fiscală, precum și tituare ale drepturilor şi obligaților care derivă din contractele privind administrarea
bunurilor proprietate privată.

184
Competența teritorială desermează limitele teritoriale ale acțiunii organelor administrației publice, adică limitele în spatiu, în care
pat fi exercitate atribuțile conferite de lege" Antonie Iorgovan,Tratat de drept administrativ, vol l,2001,Bucuresti,2001,pg 279
185
D.Apostol Tofan,op cit,pag....
186
D.C.Dragos,ARanta,lemente de drept administrativ, suport de curs ID,Cuj-Napoca,2011-2012,pag 2
187
lbidem

36
 In justiţie, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate de primar sau de președintele
Consiliului Județean. Primarul, respectiv preşedintele Consiliului județean pot împuternici o persoană cu
studii juridice superioare din cadrul aparatului de specialitate al primarului respectiv al consiliului
județean188.
Autonomia locală, privită exclusiv din pundt de vedere administrativ, nu apare decât ca o ultimǎ
treaptă de dezvoltare a descentralizării administrative, „o formă mordenă a principiului"189 şi care, în
esență, desemează procesul gradual de transfer a unor competente de la nivel central cǎtre diverse
organe sau autorități administrative, care funcționează autonom în unitățile administrativ teritoriale,
autorități alese de către colectivitățile locale respective. Altfel spus, autonomia locală constă în
repartizarea puterii de decizie între guvernul central, pe de o parte, și agenții locali, pe de altă parte
(primari, consilii locale) care sunt într-o anumită măsurǎ independente de puterea centrală, adică au
dreptul de a lua diferite măsuri fără a fi cenzurate sau fǎrǎ a cere aprobarea guvernului central.190
Principiul de rang constituțional al autonomiei locale este strâns legat de principiul
descentralizării, de asemenea consacrat de Constituție. Principiul descentralizării se referă la organizarea
administrației publice în general, și, pe de o parte, evocă existenta colectivitătilor locale autonome
(descentralizarea teritorială), iar pe de altă parte denotă tendința statului modem de renunțare treptată la
prestarea serviciilor publice în regim centralizat, în favoarea înființării stabilimentelor publice, sau a
prestării lor de către persoane private-stabilimentele de utilitate publică (descentralizarea fundională,
tehnică sau pe servicii).
Prin autonomie locală se întelege, în viziunea legiuitorului organic, dreptul și capacitatea efectivǎ
a autoritătilor administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul
coledivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice.191
Carta europeanǎ a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată de
către statul român prin Legea nr. 199/1997, reprezintă cadrul legal al coordonatelor juridice şi limitelor
autonomiei locale. De asemenea, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale reglementează
regimul general al autonomiei locale, definită în art. 3 alin. (1) în mod asemănător Cartei europene ca
„dreptu şi capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona,
în numele şi în interesul calectivitǎtilor locale pe care le reprezintǎ, treburile publice, în concitile legii".
Legea statuează că autonomia locală este numai administrativă și financiară fiind exercitată în
baza și în limtele prevǎzute de lege. Reducerea componentelor autonomiei numai la aspectele financiare
și administrative are sennificația excluderii din conținutul acestui concept a autonomiei politice, intrerzisă
de Constituție care declară statul roman unitar şi indivizibil192.
Autonomia localǎ privește organizarea, funcționarea, competentele și atribuțiile, precum și
gestionarea resurselor care, potrivit legi, aparțin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz și
conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legi, sa aibă inițiative în toate
domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autoritǎti publice.
Descentralizarea este un principiu aplicabil administrației locale în general, urmând ca principiul
deconcentrării serviciilor publice sǎ fi aplicabil serviciilor exterioare guvernamentale, ale ministerelor sau
ale altor autorități publice centrale de specialitate din teritoriu. Această explicație ar fi trebuit însă să-şi
găsească o consacrarea expresă în textul constituțional, pentru a nu induce confuzii.
Concluzia care se desprinde din textul legal este, la o privire mai atentă, următoarea: servicile
publice din unitățile administrativ teritoriale, indiferent că este vorba de extensii ale serviciilor prestate de
către autorități centrale sau de servicii exclusiv locale, vor putea fi organizate fie pe bazǎ de
descentralizare, fie pe bază de deconcentrare. Descentralizarea este aplicabilă ca principiu general de
organizare și funcționare a administrației publice locale, pe când deconcentrarea,ca modalitate expres
prevăzută de actul fundamental pentru organizarea serviciilor publice teritoriale193.
Descentralizarea teritorială presupune existența unor autorităti alese, la nivelul unităților
administrativ- teritoriale, autoritǎti ce dispun de competență meterială general. Descentralizarea tehnică
sau prin servicii presupune existența unor persoane morale de drept public care prestează anumite

188
R Vicresau, op. cit, pag 41
189
I.Vida, Puterea exeativă şi administrajia publică., Bucuresti:RA,Moritorul Ofidial",1994,p21.
190
C.Ionescu, Drept canstituțional și instituți politice. Teoria generalǎ a instituțiilor poditice, vd. I,Bucuresti:Lumina Lex, 1997,p. 70-
71.,apud. C.C.Manda,Autonomia locală și protecția juidică a dreptuilor minoritătilor nationale în romênia - explicajii şi daimitari
coneptuale,Revista Transilvana de Stiințe Administrative 1 (28)/2011,p.90.
191
ldem
192
R Vioresau,op.cit,p.42
193
CD,Dragos,A Rata,vol. I,op cit,pag 7.

37
servicii publice, distincte de masa serviciilor publice prestate de autoritǎțile statale. Elementele
descentralizării sunt: personalitatea juridicǎ, rezolvarea propriilor afaceri, autonomie localǎ194.
Descentralizarea este în cele din urmă trasnferul deciziei și al acțiunii administrative de la nivelul
administrației centrale la nivelul autorităților publice din cadrul unităților administrativ teritoriale.
Descentralizarea servicilor publice se caracterizeazǎ prin:
- preluarea atribuților de administrare și finanțare a unor adivități de către autoritățile
administraților publice local
- transferarea către autoritățile locale a activităților şi resurselor financiare de la bugetul de stat
pentru finanțarea unor servicii publice destinate comunităților locale- sănătate, cultură, aparare civilă195.
Deconcentrarea este o măsură intermediară în procesul descentralizării, find privită ca transfer de
atribuții de la centru la agenții puterii centrale aflați la conducerea diferitelor organisme locale; ea înseamă
mult mai puțin decât descentralizarea şi presupune recunoșterea unei anumite puteri de decizie, în
favoarea agenților statului repartizați pe întreg teritoriul ţării (prefectul, serviciile exterioare ale ministerelor
rǎspund ideii de deconcentrare)196.
În primul rând, acesta este un concept nou, întrucât el nu a fost prevăzut nici de Constituția
adoptată în anul 1991 și nici de vreo altă normă juridică adoptată uterior. Chiar şi literatura de specialitate
mai nouă face sporadic referire la acest concept. În schimb, el este frecvent întâlnit în doctrina şi legislația
română interbelică, iar, în present, în legislația multor tǎri europene. În al doilea rând, din textul
constituțional amintit rezultă că „deconcentrarea” are un alt conținut decât „descentralizarea”, întrucât se
referă la „serviciile publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unitățile administrativ-teritoriale”. În al treilea rând, aceste servicii publice sunt conduse, aşa caum prevăd
normele197constituționale (fostul art. 122 alin. (2) din Constituția nerevizuită și actualul art.123 alin. (2)
după revizure şi republicare) de cǎtre prefect197.
Deconcentrarea este un proces de delegare și exercitare al autorității şi responsabilitățiilor
administrative și financiare de la nivel central la nivel teritorial, în cadrul aoeleiaşi structuri. Servicile
publice deconcentrate ale organelor administrației publice centrale la nivel administrativteritorial se aflǎ
sub conducerea prefectului, ca fiind reprezentantul Guvemului pe plan local. Scopul proceselor de
descentralizare și de deconcentrare este de a îmbunătăți calitatea managementului serviciilor publice,
asigurând o alocare mai eficientǎ a responsabilităților și resurselor acestuia. Astfel, nevoile cetățenilor
sunt mult mai bine servite, din cauză că ele sunt mult mai bine cunoscute la nivel local decât la nivel
central.198
5.2 Primarul
Primarul este autoritatea executivă a administrației publice locale în comuna sau oraşul
(municipiul) în care a fost ales de către cetățenii cu drept de vot ai acelei unități administrativ-teritoriale,
consiliul local fiind autoritatea deliberativă (art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/20011). Prin intermediul
acestor autorităti publice, se realizează autonomia locală definită de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 215/2001
ca find dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a
gestiona, în numele și în interesul colectivitățiilor locale pe care le reprezintǎ, treburile publice, în conditile
legii. Pentru rezolvarea problemelor de interes public local, aceste autorități publice îndeplinesc, în
numele unitătii administrativ-teritoriale în care au fost alese, anumite atribuții prevăzute de lege, cu
precizarea cǎ primarul îndeplineşte, pe lângă aceste atribuții ale sale în calitate de ales local, și unele
atribuții în calitate de reprezentant al statului pe plan local.199
Comunele, orașele și municipiile au câte un primar și un viceprimar, iar municipiile resedințăǎ de
județ au un primar și 2 viceprimari, aleși în condițile legii. Pe durata exercitǎrii mandatului, viceprimarul îşi
pěstreazǎ statutul de consilier local, fără a beneficia de indenmizația aferentă aoestui statut200.
Sectoarele municipiului Bucuresti au câte un primar și un viceprimar iar municipiul Bucureşti are un
primar general și 2 viceprimari.
Potrivit Legii 129/2011 privind modificarea Legii 67/2004, pentru funcția de primar,centralizarea
voturilor se face de biroul electoral de circumscripție. Este declarat ales primar candidatul care a intrunit
cel mai mare numar de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin. În caz de balotaj, se va organiza

194
D.Apostol Tofan,op. cit,pag.....
195
R Voresau,op. cit,pag.44.
196
D Apostol Tofan, op cit,pag....
197
M.Preda, Deconcentrarea servicilor publice. Un concept constituțional nou pentru administrația publicǎ, Buletin legislative nr
1/2014,p.5.
198
http://www.businessintegity.ro,consutat la 18.04.2015,ora 19.55.
199
A Trǎilescu,Primarul în ipostaza de reprezentant al statului pe plan local, drept.uvt.ro,consultat la 18.04.2015, ora 20.05.
200
D.C.Dragos,A Rata,op cit,vdl l,p 29.

38
un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidații care se afla
în aceasta situație.201
„Validarea mandatului primarului se face potrivit acelorași dispozițji care privesc validarea alegerii
consilierilor, care se aplicǎ corespunzător. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce
la cunostință prefectului și se prezintă în şedința de constituire a consiliului local sau, după caz, într-o
sedințǎ extraordinară, de către un judecător desemnat de președintele judecătoriei 202. Invalidarea alegerii
primarului se poate pronunța în cazurile prevăzute pentru consilierii locali, și anume în cazul în care se
constată încălcarea condiților de eligibilitate sau dacă alegerea s-a făcut prin fraudă electorală, constatată
în conditile Legii privind alegerea autorităților administrației publice locale203.
Primarul îşi exercită drepturile și își îndeplinește îndatoririle ce îi revin pe întreaga duratǎ a
mandatului pentru care a fost ales. Primarul intră în dreptul deplinei exercitări a mandatului dupǎ
depunerea jurământului, al cărui corținut este prevăzut la art. 7 alin. (1). După depunerea jurământului în
cadrul unei ceremonii publice, primarului i se înmânează legitimația, care va fi semnată de președintele
de ședință, un sermn distinctiv al calității de primar, pe care acesta are dreptul sa îl poarte, potrivit legii,
pe întreaga durată a mandatului.
Conform art. 24 din legea administrației publice locale mandatului primarului, consilierului local,
respectiv al consilierului județean, este de 4 ani. Mandatul se exerctǎ în condițile legii. Consiliul local sau
consiliul județean, precum și primarul ales în cursul unui mandat, ca urmare a dizolvării consiliului local
sau județean, respectiv a vacanței postului de primar, încheie mandatul precedentei autoritați a
administrației publice locale. Consiliul local sau consiliul județean, precum și primarul, aleși în urma
organizǎrii unor noi unități administrativ-teritoriale sau în urma dizolvării unor consilii, respectiv vacantării
unor posturi de primari, iși exercită mandatul numai până la organizarea următoarelor alegeri locale
generale.
Comunele și orașele au câte un primar și un viceprimar, iar oraşele reşedință de judet, câte 2
viceprimari, aleși în condițiile legii.Viceprimarii nu pot fi în acelaşi timp şi consilieri. Primarul participă la
şedințele consiliului local şi are dreptul să își exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor
supuse dezbaterii.
Pe toata durata exercitării mandatului de primar, respectiv de viceprimar, contractul de muncǎ al
acestora la instituții publice, regii autonome, companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale
cu capital majoritar de stat sau la societațile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale sau județene
se suspendă de drept. Primarul şi viceprimarul primesc, pe toata durata exercitării mandatului, o
indenmizație stabilită în condițjile legii204. Pe durata mandatului primarului și viceprimarul nu primesc spor
de vechime în muncǎ.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 191 din data de 18 martie 2014, a fost publicătă
Legea nr. 20/2014 pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001. Legea modificǎ art.
65 dn Legea administrației publice locale nr. 215/2001, în sensul de a conferi primarului posibilitatea de a
delega o parte din atribuțile sale, prevǎzute de lege, către alte persoane. Astfel, primarul poate delega
atribuțile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative viceprimarului, secretarului unității
administrativ-teritoriale, conducǎtorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de
specialitate, precum şi conducătorilor instituțiilor și servicilor publice de interes local, în funcție de
competențele ce le revin în domeniile respective.
Primarul îndeplineste urmǎtoarele categorii de atribuții:
d. atribuții desfǎşurate în calitate de reprezentant al statului
e. atribuții în relația cu Consiliul local
f. atribuții referitoare la bugetul local
g. atribuții exercitate în raport cu serviciile publice asigurate cetǎțenilor
h. alte atribuții stabilite prin lege.
Mandatul primarului este de 4 ani și se exercită până la depunerea jurământului de primarul nou-
ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Mandatul înceteazǎ de drept în unul dintre urmǎtoarele cazuri: a)demisie; b) incompatibilitate; c)
schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; d) imposibilitatea de a fi exercitat
mandatul pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 77 alin.
（ 2); e) când se constată, după validarea mandatului, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau
prin orice altă încălcare a Legi privind alegerile locale; f) a fost condanmnat, prin hotărâre judecătorească

201
Ibidem, pag.30.
202
D.Apostd Tofan,op cit,pag..
203
D.C.Dragos,A Rata,op cit,vdl l,p 30
204
Art. 57,Legea 215/2001, actualizată

39
rămasă definitivă, la o pedeapsă privată de libertate; g) punerea sub interdicție judecătorească; h)
pierderea drepturilor electorale; i) când, în exercitarea atribuților ce îi revin prin lege, a emis 3 dispoziții cu
caracter normativ într-un interval de 3 luni, care au fost anulate de instanța de contencios administrativ
prin hotǎrâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă; j) deces;
5.3.Consiliul local

Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber
exprimat, în condițile stabilite de Legea privind alegerile locale. Numărul membrilor fiecărui consiliu local
se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei sau a orașului, raportată de Institutul
Național de Statistică și Studii Eoonomice la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de
1 iulie a anului care precedă alegerile.
Numǎrul consilierilor locali va fi întotdeauna impar- de ex 9, 11, 13...până la 27 în cazul
localităților cu peste 400 000 locuitori. Consiliul General al Municipiului Bucuresti este compus din 31 de
consilieri. Calitatea de consilier este incompatibilă cu a) funcția de prefect și de subprefect; b) calitatea de
funcționar public în aparatul propriu de specialitate al autoritatilor administrației publice centrale și locale;
calitatea de funcționar public în aparatul propriu de specialitate al consiliului județean, al prefectului, al
serviciilor publice de interes local sau județean, al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale
celorlalte autoritați ale administrației publice centrale; calitatea de angajat în cadrul autorităților
administrației publice locale respective sau în cadrul aparatului propriu al prefectului din județul respectiv,
c) funcția de manager sau membru în consiliul de administrație al regilor autonome ori de conducator al
societăților comerciale infințate de consiliile locale sau de consiliile județene; d) calitatea de primar, e)
calitatea de senator, deputat, ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și cele asimilate acestora.
Incompatibilitatea intervine numai după validarea mandatului, cel în cauză trebuind să opteze în termen
de 10 zile, după care, daca acesta nu a optat pentru calitatea de consilier. în sedința de consiliu
următoare președintele de sedință va supune validării mandatul supleantului acestuia de pe lista
partidului, alianței politice sau a alianței electorale respedive. (3) Alte incompatibilități se pot stabili numai
prin lege.
Constituirea consililor locale se face în termen de 25 de zile de la data desfășurării alegerilor.
Convocarea consilierilor declarați aleși, pentru sedința de constituire, se face de către prefect. La
sedința de constituire pot participa prefectul sau reprezentantul său, precum și primarul, chiar dacă
procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.
Sedința este legal constituită dacă participă cel putin două treimi din numărui consilierilor aleși. În
cazul în care nu se poate asigura această majoritate sedința se va organiza, în aceleași condiții, peste 3
zile, la convocarea prefectuui. Dacă, nici la a doua convocare, reuniunea nu este legal constituită se va
proceda la o nouă convocare, de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleași condiții. În situația în care
consiliul local nu se poate reuni nici la ultima convocare datorită absenței, fără motive temeinice, a
consilierilor, prefectul va dedara vacante prin ordin locurile consilierilor aleși care au lipsit nemotivat de la
cele 3 convocari anterioare, dacă aceștia nu pot fi inlocuiți de supleanții inscriși pe listele de candidați
respective, organizându-se alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în condițiile Legii privind
alegerile locale.
Validarea sau invalidarea mendatelor se face, în ordine alfabetică, cu votul deschis al majoritații
consilierilor prezenți la sedințǎ. Persoana al cărei mandat este supus validarii sau invalidării nu participă
la vot.
Atribuțiile Consiliului local
Consiliul local are initiativă și hotărăste, în condițjile legji, în toate problemele de interes local,cu
exceptia celor care sunt date prin lege în competenta altor autorități ale administrației publice locale sau
centrale.
Consiliul local exercitǎ următoarele categorii de atribuții: a) atribuții privind organizarea şi
funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și
ale societaților comerciale și regiilor autonome de interes local; b) atribuții privind dezvoltarea economico-
socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului; c) atribuții privind administrarea domeniului
public și privat al comunei, orasului sau municipiului; d) atribuții privind gestionarea serviciilor fumizate
către cetățeni; e) atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intem și extem.
Consiliul asigurǎ cadrul necesar pentru desfăşurarea următoarelor servicii publice - sănătate,
educatie, cultură, tineret, sport, ordine publică, dezvolatare urbanǎ, evidența persoanelor, serviciile
comunitare de utilitate publică, servicii de tip salvamar, salvamont, sprijinǎ activitatea cultelor religioase,
aprobǎ construirea locuințelor sociale.
Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate își exercită mandatul de la data
constituini pâna la data dedarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. Consiliul local se întrunește în

40
sedințe ordinare, lunar, la convocarea primarului. Consiliul local se poate întruni şi în sedinte
extraordinare, la cererea primarlui sau a cel puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului. Prezența
consilierilor locali la şedință este obligatorie.
Sedințele consiliului local sunt conduse de un președinte de sedință ales în condițiile prevăzute
de art 35 din legea administrației publice locale, respectiv pentru un mandat temporar de numai 3 luni.
Acesta are rolul de a conduoe sedințele consiliului local şi de a semna hotărârile acestuia. Sedintele
consiliului local sunt publice.
·Actele Consiliului local
Proiectele înscrise pe ordinea de zi a sedinței nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul
compartimetului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului205.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor
prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului
cere o altă majoritate. Se adoptă cu votul majoritatii consilierilor locali în functie urmatoarele hotărâri ale
consiliului local: a) hotarârile privind bugetul local; b) hotǎrârile privind contractarea de împrumuturi, în
condtiile legii.206
Hotărânile privind patrimoniul se aprobă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor în
funcție.
Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consiliului local consilierul local care,
fie personal, fie prin sot, soție sau afini până la gradul al patrulea indusiv au un interes patrimonial în
respectiva cauzǎ.
Consiliul adoptă hotărârea cu caracter nomativ şi indvidual. Hotǎrârile consiliului local se
semnează de președintele de sedință şi se contrasemmează, pentru legalitate, de cǎtre secretar.
Secretarul unității administrativ-teritoriale nu va contrasema hotărârea în cazu în care considera
că aceasta este ilegală. În acest caz, va depune în scris și va expune consiliului local opinia sa motivată
care va fi consenmată în procesul-verbal al şedinței. Secretarul unității administrativ-teritoriale va
comunica hotărârile consiliului local primarului și prefectului de îndată, dar nu mai tărziu de 10 zile
lucrătoare de la data adoptǎrii207.
·Dizolvarea Consiliului local
Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept: a)
în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv, b) în cazul în care nu a adoptat în 3
sedințe ordinare consecutive nicio hotărâre; c) în situația în care numarul consilierilor locali se reduce sub
jumătate plus unu și nu se poate completa prin supleanți. Primarul, viceprimarul, secretarul unitǎții
administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanța de contencios administrativ
cu privire la cazurile prevăzute la alin. Instanța analizează situața de fapt și se pronunță cu privire la
dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă şi se comunică prefectului.
205 Art.45,alin 5 Legea 215/2001.
·Suspendarea mandatului consilierilor locali
Suspendarea mandatului de consilier local. Mandatul de consilier local se suspendă de drept
numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestǎrii preventive se comunică de îndată
de către instanța de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului. Ordinul de
suspendare se comunică de îndată consilierului local. În cazul în care consilierul local al cărui mandat a
fost suspendat a fost gasit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în conditile legii208.

5.4. Consiliul județean

Constituirea și componenta Consiliului județean
Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivel județean
pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor
publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri județeni, aleşi prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat, în condițiile legii. Numǎrul membrilor fiecărui consiliu județean se
stabilește prin ordin al prefectlui, în funcție de numărul locuitorilor județului, raportat de Institutul Național
de Statistică la data de 1 ianuarie a anului. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale
nr.67/2004.

205
Art.45,alin 5 Legea 215/2001.
206
Art.45,Legea nr.215/2001.
207
Art.48,Legea nr.215/2001.
208
Art. 56,Legea nr.215/2001.

41
 Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivel județean
pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor
publice de interes jucețean. Consiliul județean este compus din consilieri județeni, aleși prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat, în condițiile legii.
Convocarea consilierilor declarați aleși pentru sedința de constituire se face de către președintele
consiliului județean. La sedința de constituire pot participa prefectul sau un reprezentat al acestuia.
Sedința este legal constituită dacă participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor județeni aleși.
În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, sedința se va organiza, în aceleași
condiții, peste două zile, la convocarea președintelui consiliului județean. Daca nci la a doua convocare
reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă corvocare de către președintele consiliului
județean, peste alte două zile, în aceleaşi condiții. În situația în care consiliul județean nu se poate reuni
nici la această ultimă convocare, din cauza absenței fǎră motive temeinice a consilierilor, președintele
consiliului județean va dedara vacante, prin dispoziție, locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat
de la cele 3 convocări antenoare209.
Lucrările sedinței de constituire sunt conduse de președintele consiliului județean. Pentru
validarea mandatelor, consiliile județene aleg prin vot deschis, dintre membrii lor, pe întreaga durată a
mandatului, o comisie de validare alcatuită din 3-5 consilieri aleși.
Consiliul județean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică,
în caz de razboi sau de catastrofă. Consiliul județean îşi exercită mandatul de la data constituirii până la
data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. Consiliul județean se întrunește în sedințǎ
ordinarǎ în fiecare lună, la corvocarea președintelui consiliului județean. Consiliul județean se poate
întruni și în sedințe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui sau a cel puțin unei
treimi din numǎrul membrilor consiliuui ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului
județean, în cazuri exceptionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea
sau înlǎturarea urmărilor calamitaților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizotiilor, precum și
pentru apărarea ordinii şi liniştii publice210.

·Atribuțiile consiliului județean

Consiliul județean, ca autoritate deliberativă a administrației publice locale constituită la nivel
județean, îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:
- atribuții privind organizarea şi funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, ale
instituțiilor şi serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale și regiilor autonome de
interes județean
- atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului:
- atribuții privind gestionarea patrimoniului județului
- atribuții privind gestionarea serviciilor publice din subordine
- atribuții privind cooperarea interinstituțională211.
·Actele consiliului județean
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul judetean adoptă hotărâri cu votul majorității
membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a
consiliului cere o altă majoritate. Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilierii județeni, de
președintele consiliului județean, de vicepreședinții consiliului județean sau de cetățeni. Redactarea
proiectelor se face de cǎtre cei care le propun, cu sprijinul secretarului unității administrativ-teritoriale şi al
serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean. În ceea ce priveşte inițiativa
cetățenească, sunt aplicabile aceleași prevederi de la consiliul local.
Hotărârile se semnează de președinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele consiliului
județean care a condus sedința și se contrasenmează de secretarul județului. Hotărârile consiliilor locale
și ale consiliilor județene sunt manifestări de voință adoptate în scopul producerii de efecte juridice în
cadrul activității de executare sau organizare a executării în concret a legilor, adică acte administrative
emise în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. Fiind acte administrative, ele trebuie adoptate
cu respectarea dspoziţiilor constituționale şi legale, a ordonanțelor şi hotărârilor Guvemului. Textul
constituțional al art. 123 alin. (5) stabilște că prefectul poate ataca, în fata instanței de contencios
administrative un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră
actul ilegal. Articolul 115 alin. (7) din Legea nr.215/2001 prevede că dispozițiile primarului, hotărârile
consiliuui local și hotărârile consiliului județean sunt supuse controluui de legalitate al prefectului în

209
D.C.Dragos,A Rata,Cluj,2011-2012,op cit,vol.l, pag 35
210
Art.93-94,Legea 215/2001
211
lbidem,pag 37. A se vedea şi art. 91, Legea 215/2001.

42
condițiile legii care ii reglementează activitatea, acestea fiind, în consecintă, acte cu caracter administrativ
supuse controlului de legalitate în fața instanțelor de contencios administrativ212.
Consiliul județean se dizolvă de drept în aceleași condiții ca şi consiliul local sau prin referendum
județean.
Consiliul județean se dizolvǎ de drept sau prin referendum judetean: a) în cazul în care acesta nu
se întrunește timp de șase luni consecutiv, b) în cazul în care nu a adoptat în 3 sedințe ordinare
consecutive nicio hotărâre, c) în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus
unu și nu se poate completa prin supleanți. d) dacă a adoptat, într-un interval de cel mut 12 luni, cel putin
3 hotărâi care au fost anulate de instanța de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă.
Conducerea Consiliului Județean
În ce privește conducerea consiliului județean, aceasta este asigurată de un preşedinte şi 2
vicepreședinti, aleși dintre membrii săi, cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.
Președintele consiliului jucețean reprezintă județul în relațile cu celelalte autorități publice, cu persoanele
fizice şi juricie române şi străine precum şi în justiție. Acesta rǎspunde în fața consiliului județean de buna
functionare a administrației publice județene.
Președintele consiliului județean asigură respectarea prevederilor Constituției, punerea în
aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor şi ordonanțelor Guvernului, a
hotărârilor consiliului județean, precum și a altor acte normative213.
Consiliul județean alege dintre membrii sǎi 2 vicepresedinți.Vicepresedintii se aleg cu votul secret
al mejorității consilierilor județeni în funcție. Eliberarea din funcție a vicepresedinților consiliului județean
se face cu votul secret al majoritații consilierilor în funcție, la propunerea a cel puțin unei treimi din
numărul acestora. Eiberarea din funcție a vicepreşedintilor consiliului județean nu se poate face în
uitimele 6 luni ale mandatului consiliului județean Vicepresedinții consiliului județean își pǎstreazǎ
calitatea de cnsilier județean.
Eliberarea din funcție a președintelui sau vicepreședintelui se face cu votul secret al majoritǎții
consilierilor în funcție la propunerea a cel puțin a unei treimi din numǎrul acestora. Eiberarea din funcție a
președintelui sau a vicepreşedintelui consiliului județean se face cu votul secret al majoritǎtji consilierilor
în funcție. Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite.
Președintele rǎspunde de buna funcționare a aparatului de specialitate a Consiliului județean și,
de asemenea, asigurǎ respectarea prevederilor legale și a dispoziților constituționale, a hotărârilor
consiliului judetean, precum şi a altor acte normative.
Potrivit art. 104 alin. (1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publicǎ localǎ, republicată,
preşedintele consiliului județean îndeplinește, în condițile legii, următoarele categorii principale de
atribuții: a) atribuții privind funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, a instituțiilor şi
serviciilor publice de interes județean şi a societăților comerciale şi regilor autonome de interes judetean;
b) atribuții privind relația cu consiliul judeţean; c) atribuții privind bugetul propriu al judeţului; d) atribuții
privind relația cu alte autorități ale administrației publice locale și servicile publice; e) atribuții privind
serviciile publice de interes județean; f) alte atribuții prevăzute de lege sau sarcini date de consiliu
judetean
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), preşedintele consiliului judeţean: a)
întocmeste și supune spre aprobare consiliului județean regulamentul de organizare și functionare a
acestuia, organigrama, tatul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de
specialitate, precum şi ale instituților şi serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale
şi regilor autonome de interes județean; numeşte, sancționează şi dispune suspendarea, modificarea și
încetarea raporturilor de servicu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru
personalul din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judetean. În exercitarea atributilor prevǎzute
la alin.(1) lit. b),preşedintele consiliului judetean: a) conduce sedințule consiliului județean şi dispune
măsurile necesare pentru pregătirea și desfăşurarea în bune condiți a acestora; b) prezintă consiliului
judeţean, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuților sale și a hotărârilor
consiliului județean;c) propune consiliului judetean numirea, sanctionarea, modificarea și încetarea
raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de munca, în conditile legji, pentru conducătorii
instituților şi servicilor publice de interes judetean.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), preşedintele consiliului județean: a) exercita
funcția de ordonator principal de credite;b) întocmește proiectul bugetului județului şi contul de încheiere
a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului județean, în condițile şi la termenele
212
R D. Popesou,A Gheorghe,Producerea efectelor juridice ale adelor normative, Revista Transilvanǎ de Stințe Administrative
2(31)/2012,p. 122
213
D.Apostol Tofan,op.cit.,p....

43
prevăzute de lege; c) urmărește modul de realizare a veniturilor bugetare și propune consiliului județean
adoptarea mǎsurilor necesare pentru încasarea acestora termen; d) inițiază, cu aprobarea consiliului
județean, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele
județului.
În exercitarea atributilor prevǎzute la alin. (1) lit. d), președintele consiliului judetean: a)
îndruma metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului judetean, activitǎtile de stare cvilǎ și
autoritate tutelara desfǎsurate în comune şi orase; b) poate acorda, fǎră plata, prin aparatul de
specialitate al consiliului judetean, sprijin, asistenta tehnica, juridică şi de orice alta natura consiliilor
locale sau primarilor, la cererea expresǎ a acestora214.
În exercitarea atribuțiilor prevǎzute la alin. (1) lit. e), președintele consiliului judetean: a)
coordonează realizarea serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judetean prestate prin
intermediul aparatului de specialitate al consiliulu judetean sau prin intermediul organismelor prestatoare
de servicii publice şi de utilitate publică de interes judetean; b) ia măsuri pentru organizarea executarii și
executarea în concret a activitătilor din domeniile prevăzute la art. 91 alin. (5) lit. a)-d); c) ia măsuri pentru
evidenta, statistica, inspecția și controlul efectuării serviciilor publice și de utilitate publică de interes
judetean prevǎzute la art 91 alin. (5)lit.a)-d), precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al
judetului; d) emite avizele, acordurile și autorizatiile date în competenta sa prin lege sau prin hotǎrâre a
consiliului judetean; e) coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice și de
utilitate publică de interes judetean, înfintate de consiliul judetean şi subordonate acestuia 215, f)
coordonează și controlează realizarea activitătilor de investitii și reabilitare a infrastructurii judetene.
Președintele consiliului judetean poate delega, prin dispozitie, atribuțiile prevǎzute la alin. (6)
vicepresedintilor, conducǎtorilor compartimentelor functionale sau personalului din aparatul de
specialitate, precum şi conducătorilor institutiilor şi serviciilor publice de interes judetean216.

5.5.Prefectul și subprefectul

Conform dispozitiilor art. 1 din Legea nr.340/2004 privind Prefectul și institutia Prefectului
acesta este reprezentantul Guvernului pe plan local. Guvernul numeste câte un prefect în fiecare judet și
în municipiul Bucuresti, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative. Prefectul este
garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. Miniştrii şi conducatorii celorlalte organe ale
administrației publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuțiile lor
de condurere și control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine. Atribuțiile
care pot fi delegate potrivit alin (4) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului *).
Cu mici exceptii Prefectul reprezintǎ interesele mai degrabă politice şi electorale ale Guvernului
centralist îndreptate spre câstigarea şi conservarea puterii politice de cǎtre partidul aflat la guvernare,fiind
astfel încărcat cu mijloace coercitive îndreptate împotriva autoritǎtilor locale alese217.
Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul uritatilor administrativ-
teritoriale. Lista serviciilor publice deconcentrate prevazute la alin. (1) se aprobă şi se actualizează la
propunerea ministrului internelor şi reformei administrative, prin decizie a primului ministru 218. Activitatea
prefectului se întemeiazǎ pe principiile: legalității, imparțialității şi obiectivitătii; b) transparentei și liberului
acces la informatiile de interes public, c) eficientei; d) responsabilitǎții; e) profesionalizǎnii; f) orientǎnii
cǎtre cetatean219.
Atribuțiile prefectului se stabilesc prin hotǎrâre a Guvemului. Prefectul și subprefectul fac
parte din categoria înaltilor funcționari publici, dispozitie consacrată expres și în Legea nr.188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată în 2007. Potrivit art.12 din Legea nr. 340/2004 cu
modificǎrile și completǎrile ulterioare, între prefectji, pe de-o parte, consiliile locale și primari, precum și
consiliile județene și preşedintii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. De

214
214 Art 104, alin 5, legea 215/2001.
215
Alin. 6 art. 104 Legea 215/2001.

216
Alin. 7, art. 104 Legea 215/2001
217
G. Zoltan, Institutia prefecturii în perioada interbelică, 1923-1938, Proiectii legislative, RTSA, 3/27/2010,p.80.
218
Art.4 din Legea nr.340/2004 privind Prefectul şi institutja Prefectului
219
Art.5,Legea 340/2004

44
remarcat cǎ, dispozitia de mai sus, se regăseste ca urmare a revizuirii, şi în art.123 din Constituția
republicatǎ220.
Prefectul și subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizatii careia ii este
aplicabil acelasi regim juridic ca și partidelor politice, potrivit legii, sub sanctiunea destituirii lor din functia
publică. Tocmai de aceea, în opinia unor specialisti din domeniu se consideră că în exercitarea atribuțiilor
conferite pin lege, gradul de responsabilizare și de responsabilitate este mai mare la prefectul de carierǎ
lipsit de sustinere politica, decât la prefectul politic221.
În calitate de reprezentant al Guvemului, prefectul îndeplineste urmatoarele atribuții principale:
a. asigurǎ, la nivelul judetului sau, dupa caz,al municipiuui Bucuresti, aplicarea și respectarea
Constituției, a legilor, a ordonantelor și a hotarârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum și a
ordinii publice;
b. actionează pentru realizarea în judet, respectiv în municipiul Bucuresti, a obiectivelor cuprinse
în Programul de guvernare și dispune măsurile necesare pertru îndeplinirea lor,în conformitate cu
competentele şi atribuțiile ce ii revin, potrivit legii;
c. actionează pentru mentinerea climatului de pace socială şi a unei comunicări permanente cu
toate nivelurile institutionale și sociale, acordând o atentie constanta preveninii tensiunilor sociale,
d. colaboreazǎ cu autoritǎțile adrinistratiei publice locale pentru determinarea prioritǎtilor de
dezvoltare teritorialǎ;
e. verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judetean, ale consiliului local sau ale
primarului222

Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce ii revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau
normativ, în conditiile legii. Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate
sunt emise după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul
unitǎtilor administrative teritoriale. Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.
Ordinul prefectului, care contine dispozitii normative, devine executoriu numai dupǎ ce a
fost adus la cunostinta publică. Ordinul prefectului, cu caracter individual, devine executoriu de la
data comunicării către persoanele interesate. Ordinele emise de prefect în calitate de președinte al
Comitetului judetean pentru situatii de urgentă produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunostintă
și sunt executorii. Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Afacerilor
Interne.
Acesta poate propune Guvernului anularea ordinelor emise de prefect, dacǎ le considera
nelegale sau netemeinice.223
Potrivit art.123 alin.(5) din Constituția republicată și art.3 din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, prefectul poate ataca, în termenul prevăzut de lege, în fata instantei de contencios
administrativ, actele emise de autoritatile administrației publice locale, dacă le considerǎ nelegale, actul
atacat fiind suspendat de drept.
În exercitarea atributiei cu privire la verificarea legalitatii actelor administrative ale consiliului
judetean, ale președintelui consiliului judetean, ale consiliului local sau ale primarului, prefectul, cu cel
putin 10 zile înaintea introducerii actiunii în contenciosul administrativ, va solicita autoritătilor care au emis
actul, cu motivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau după caz, a
revocarii acestuia.

TEST DE AUTOEVALUARE

1.Ordinul prefectului, cu caracter individual, devine executoriu:

a)de la comunicarea sa, persoanei interesate;
b)de la aducerea sa la cunostinta publicului, prin presa;
c)prin transmiterea postala a acestuia persoanei interesate;

2.La nivelul territorial prefectul este:

220
D.Apostol Tofan,op.cit,pag....
221
C.Munteanu, Consideratji privind organizarea și dezvoltarea institutiei Prefectului în România,RTSA 16/2006,p. 87.

222
Art.19,Legea 340/2004.
223
Art.26-28 Legea 340/2004.

45
 a)reprezentantul Guvernului in teritoriu;
b)reprezentantului Parlamentului la nivel judetean;
c)reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne in teritoriu;

3.Atributiilr prefectului se stabilesc prin:

a)ordin de ministru;
b)hotarare de Guvern;
c)lege organica;

4.In exercitarea atributiilor sale Presedintele Consiliului Judetean este:

a)ordonator secundar de credite;
b)ordonator principal de credite’
c)ordonator tertiar de credite;

5.Conducerea Consiliului Judetean, este asigurata de:

a)un presedinte si un vicepresedinte;
b)un presedinte si doi vicepresedinti;
c)numai de predintele consiliului;

CAP. VI DESPPRE FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCTIONARUL PUBLIC

OBIECTIVE

În urma studierii acestui capitol studenții vor putea

- defini atât funcția publică, cât și functionarul public

- realiza o clasificare detaliata a funcționarilor publici
- descrie drepturile și obligațiile funcționarilor publici
- enunta principiile fundamentale care stau la baza activitătii funcționarilor publici.

Organizarea sarcinilor de învațare

6.1 Definitie functie publică, functionar public

6.2 Principiile în baza cărora isi desfăsoară activitatea funcționarii publici
6.3.Clase de funcționari publici
6.4. Drepturile și îndatoririle funcționarilor publici

6.1. Definitie functie publică, functionar public

Sediul materiei în ceea ce priveste regimul juridic al functiei publice și al functionarului public se
găseste în Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată în 2004 , modificată de Legea
nr. 251 din 23 iunie 2006 și completată cu mai multe acte administrative normative. Functia publică
reprezinta ansamblul atribuțiilor şi responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizǎrii
prerogativelor de putere publică de catre administrația publică centrală, administrația publică locală şi
autoritǎtile administrative autonome.

46
 Functionarul public este persoana numită, în conditiile legii, într-o functie publică. Persoana care
a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezerva al functjonarilor publici îsi pastrează
calitatea de functionar public224.
Intr-o acceptiune de maximǎ generalitate, prin functionar public întelegem persoana care
prestează o ativitate, mai mult sau mai putin specializată, în cadrul unui serviciu public și care este
remunerată din fonduri publice.
Serviciul public este un organism înființat prin lege sau pe baza legii, de cǎtre stat, judet sau
comună, pentru satisfacerea intereselor generale ale comunitătii respective.225 Sunt funcționari publici, în
sens larg: parlamentarii, seful de stat, membrii guvernului, magistratii, persoanele încadrate în
administratia publică civilă centrală și locală, cadrele didactice din unitătile de învătământ de stat, militarii,
polițiştii, precum şi ate categorii. Se observă că, în această viziune, funcționari publici constituie un grup
cuprinzǎtor, divizat într-o multime de subgrupuri, mai mari sau mai mici, cu misiuni specifice și regimuri
juridice dintre cele mai diverse.
În pofida marii diversitati a atribuțiilor ce le revin şi a diversitătii continutului activitatilor pe care le
desfășoară, toți funcționarii publici au o misiune generală comună. Ei trebuie să acționeze, intr-o
forma sau alta, pentru realizarea interesului general în cadrul unui serviciu public.
În sens restrâns, prin ”functionar public" întelegem funcționarii de carierǎ din administratia
226
publicǎ .
Principiile care stau la baza exercitǎrii functiei publice sunt: a) legalitate, imparțialitate și
obiectivitate; b) transparentă; c) eficientă și eficacitate; d) responsabilitate, în conformitate cau prevederile
legale; e) orientare cǎtre cetătean; f) stabilitate în exercitarea funcției publice; g) subordonare ierarhicǎ.
După cum am arătat, misiunea administrației publice, ratiunea ei de a fi, este realizarea la nivelul
executiv a interesului general stabilit de puterea politicǎ, fie prin acte juridice unilaterale fie prin
asigurarea serviciilor publice. Din acest motiv, administrația are ca valoare fundamentală comună
servirea interesului general, cǎruia i se subordonează. Aceasta determină principiile deontologice
comune tuturor funcționarilor din administratia publicǎ. Partea comunǎ a deontodogiei administrative
cuprinde:

6.2 Principiile în baza cărora isi desfasoara activitatea funcționarii publici

- Principiul legalitătii, care cere ca administrația să respecte și sǎ asigure respectarea legi, în

sensu cel mai larg, de la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor și libertatilor cetătenilor, până la
conformitatea cu legea a tuturor actelor sau actiunilor administrative. Acest principiu este cât se poate de
firesc, atâta timp cât admitem că expresia interesului general este legea;
- Principiul subordonǎrii ierarhice, care consacră dreptul de comandă al superiorului ierarhic,
concomitent cu obligația de supunere a subordonatului;
- Principiul impartialitǎtii sau al egalitǎtii de tratament, care semnifica obligația administrației
publice de a nu opera nici o discriminare, interzisă de lege, atât în ceea ce priveste accesul la funcția
publică, cât și în exercitiul funcției publice. Acest principiu urmǎreste excluderea partizanatului de orice fel
şi a favoritismului din activitatea administrației publice;
- Principiul transparentei care impune administrației să și motiveze actele și să informeze publicul
cu privire la activitatea proprie. Este, de fapt, o formǎ de control din partea corpului social, pentru a se
garanta conformitatea activitătii administrative cu interesul general;
- Principiul asigurării continuitǎtji activitătii care reflectă necesitatea, determinată de derularea
natural-continuǎ a vietii sociale, ca servicile publice prestate de administrație să aibǎ un caracter
continuu, neîntrerupt;
- Principiul competentei profesionale care cere, pe de o parte, ca recrutarea și avansarea
funcționarilor publici sǎ se facǎ pe bazǎ de concurs organizat pe cariteriul capacitǎtii profesionale, iar pe
de alta, sǎ existe în cadrul administrației un sistem specializat de perfectionare profesionalǎ continuǎ227.

Alte studii de specialitate confirmǎ, pentru funcția publicǎ europeanǎ de această dată umătoarele
principii:
224
Art 2,Legea 188/1999, cu modificǎri.
225
V. Prisecaru, Funcționarii publci, Ed.All Beck, Bucuresti, 2004, p.7, apud, L Coman-Kund, Deontologia și statutul funcționarilor
din administratia publică, suport de curs ID/IFR, Univ. Dunǎrea de Jos, Galati, 2011, p.40.
226
L Coman Kund,op cit,p.40.
227
Ibidem, p.53.

47
 - Principiul egalitǎtii la acces este un principiu general al dreptului contemporan, toate
disciplinele juridice acordând atentie cuvenită respectǎri egalitătii indivizilor, pornind de la ideea că toti
suntem egali și avem drepturi egale. Egalitatea accesului la funcțiile publice trebuie înteleasă ca o
egalitate de tratament a aspirantilor la functia publicǎ, faptul cǎ fiecare stat impune o serie de conditii
speciale pentru a accede la functia publică nu are semnificația încălcării principiului general al liberului
acces228.
- Principiul concursului public-accesul la o functie publică presupune de cele mai muite ori o
modalitate de selecție dintre candidații aspiranti la functia respectivǎ. Concursul este modalitatea
nediscriminatorie la care se face apel pentru selecția funcționarilor, procedura de derulare a concursurilor
fiind stabilitǎ prin legi speciale ale fiecǎrui stat membru al Uniunii Europene. Franta și Spania sunt tări
care procedează la asemenea modalitate. În România, recrutarea şi promovarea funcționarilor publici
face obiectul de reglementare a Statutului funcționarului public, legea reglementând în art. 4 atât principiul
accesului liber cat și principiu ocupării functiei publice și selectǎrii funcționarilor exclusiv pe criteriul
competentei229.
- Principiul independentei-Acest principiu este reglementat expres în expunerea de motive
pentru adoptarea Regulamentului nr. 259/1968 al Consiliului CEE, EURATOM şi CECA și reiterat în
numeroase dintre regulamentele de organizare și functionare ale institutiilor comunitare. În concret,
principiul independentei are în vedere faptul cǎ un functionar comunitar nu este în slujba statului a cărui
cetătenie o poartă, ci trebuie să actioneze doar în vederea atingerii idealurilor comunitare, în calitate de
cetatean european230.
- Principiul integritǎtii-Integritatea functionarului este strâns legatǎ de moralitatea acestuia,
adicǎ de respectarea regulilor de conduită care se situează mai curând în registrul etic și al bunei cuviinte
decât în latura strict normativă a relatiilor de serviciu. Calitatea de functionar presupune în acelaşi timp
investirea individului cu putere sau autoritate publică, dar şi obligația acestuia de respecta pe cei în slujba
cărora lucrează.
- Principiul dispersiei teritoriale-Principiul dispersiei teritoriale a funcționarilor europeni are
semmificatia acoperirii, pe cat posibil, a locurilor din administratia europeanǎ pe criteriul reprezentǎrii
tuturor zonelor geografice ale statelor membre. Reprezentarea cetatenilor uniunii trebuie sǎ se realizeze
la nivelul instituțiilor comunitare cât mai corect,c eea de impune în mod obligatoriu ca funcționarii să
provinǎ din toate tarile member.231

6.3.Clase de funcționari publici

Clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a cǎror ocupare se cer studii universitare de licentǎ
absolvite cu diplomǎ, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licentǎ sau
echivalentǎ; clasa a ll-a cuprinde functiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
scurtǎ durată, absolvite cu diplomă iar clasa a IIl-a cuprinde functiile publice pentru a cǎror ocupare se
cer studii universitare de licentǎ absolvite cu diplomǎ, respectiv studii superioare de lungǎ duratǎ,
absolvite cu diplomǎ de licentă sau echivalentă. Funcționarii publici numiți în functiile publice din dasele a
ll-a şi a lll-a pot ocupa numai funcții publice de executie. Dupǎ nivelul atribuțiilor titularului functiei publice,
funcțiile publice se împart în trei categorii după cum urmează: a) funcții publice corespunzatoare
categoriei înaltilor funcționari publici, b) functii publice corespunzatoare categoriei funcționarilor
publici de conducere,; c) functii publice corespunzatoare categoriei funcționarilor publici de
execuție232.
Funcționarii publici sunt debutanti sau definitivi. Pot fi numiți funcționari publici debutanti,
persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei functii publice de grad profesional
debutant. Pot fi numiți funcționari publici definitivi: a) funcționarii publici debutanți care au efectuat
perioada de stagiu prevazuta de lege și au obtinut rezultat corespunzator la evaluare; b)persoanele care
intra în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea studiilor necesare
ocuparii functiei publice de minimum 12 luni, 8 luni si, respectiv, 6 luni, în functie de nivelul studiilor
absolvite.

228
M. Tofan,Dreptul Europeana al functiei publice, Al Cuza, lasi, P.10,http://cse.uaic.ro, consultat la data de 25. 04 2015,ora 19:15
229
ldem
230
ldem, p14.
231
ldem p 15
232
Art 9-10,Legea 188/1999.

48
 Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre
următoarele funcții publice: a) secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului; b)
secretar general.din mnistere și ate organe de specialitate ale administrației publice centrale; c) prefect;
d) secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
e) subprefect, f) inspector guvernamental.
Categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre
umǎtoarele funcții publice: a) director general și director general adjunct din aparatul autoritatilor
administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale, precum şi în funcțiile publice specifice asimilate acestora; b) director şi director adjunct din
aparatul autoritǎtilor administrative autonome, al ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale
administrației publice centrale, precum și în funcțiile publice specifice asimilate aoestora, c) secretar al
unitǎții administrativ-teritoriale; d) director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale
din unitatile administrativ-teritoriale, în cadrul institutiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al
autoritatilor administrației publice locale şi al institutiilor publice subordonate aoestora, precum și în
funcțiile publice specifice asimilate acestora; e) şef serviciu, precum şi în functiile publice specifice
asimilate acesteia; f) sef birou, precum și în functiile publice specifice asimilate acesteia233.
Sunt funcționari publici de executie din clasa I persoanele numite în următoarele functii publice
generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum și în functiile publice specifice
asimilate acestora. Sunt funcționari publici de executie din clasa a ll-a persoanele numite în functia
publică generalǎ de referent de specialitate, precum şi în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Sunt funcționari publici de executie din dasa a Ill-a persoanele numite în funcția publică generalǎ de
referent, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia234.
Inaltii funcționari publici realizeazǎ managementul de nivel superior în administratia publicǎ
centrala și în autoritǎtile administrative autonome. Pentru a ocupa o functie publicǎ corespunzǎtoare
categoriei înaltilor funtionari publici, persoana trebuie să îndeplineascǎ cumulativ umătoarele condiții: a)
cele prevazute la art. 54 din Lgea 188/1999, studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv
studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalentǎ; cel putin 5 ani vechime
în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice; a absolvit programele de formare
specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor funcționari publici ori
a exercitat un mandat complet de parlamentar, promovat concursul national pentru intrarea în categoria
înaltilor funcționari publici. Pentru ocuparea funcțiilor publice prevǎzute la art. 12 lit. a), b) și d) se pot
stabili conditii specifice sau prooeduri specifice, în conditile legii235.

6.4. Drepturile și indatoririle funcționarilor publici

 Drepturile funcționarilor publici, consemnate într-o formǎ sau alta în statute, sunt,în
principiu, umatoarele:

1.Dreptul la protectie, care îmbraca douǎ aspecte:

－garantarea stabilității în functie, în scopul asigurǎrii independentei fată de schimbarile politice și
în acest fel, a impartialitatii;
－apărarea impotriva defǎimării, insultei, amenintării şi ultrajului, precum și asigurarea reparǎrii
prejudiciilor suferite în exercitiul functiunii.
2. Dreptul la salarizare pentru serviciul prestat, la odihnǎ și asigurǎri sociale
Salariul funcționarilor publici cuprinde: salariu de bază, sporuri și indemnizatii. Principala
deosebire între situația salariaților şi cea a funcționarilor publici este aceea cǎ salariatul isi poate negocia
retributia cu angajatorul, în vreme ce functionarul public nu poate face acest lucru, salariu sǎu fiind stabilit
prin lege.
Durata normalǎ a timpului de lucru este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână. Pentru
asigurarea continuitǎtii serviciului, este reglementatǎ prestarea orelor suplimentare, peste programul de
luru sau în zilele de sărbători legale. În aceste situații se acordǎ fie compensarea cu timp liber
corespunzător, fie plata majorată cu un anumit spor.
Funcționarii publici au dreptul, în conditiile legii, la concediu de odihnǎ, concediu de boalǎ,
concediu de matermitate, concediu pentru cresterea și îngrijirea copilului, precum și la alte concedii. Ei

233
Art 12-14 Legea 188/1999.
234
Art 14,Legea 188/1999.
235
Art 16,Legea 188/1999.

49
beneficiază, pe durata concediilor, de anumite indemnizatii, cu exceptia conoedilor fǎră plată acordate la
cererea lor.
De asemenea, funcționarii publici au dreptul la pensii, precum și la celelalte drepturi de asigurǎri
sociale de stat, în conditiile legii.
3.Dreptul de a participa, prin intermediul organismelor consultative, la organizarea serviciilor
publice și la elaborarea regulilor statutare
4.Dreptul funcționarlui de a cunoaste şi ataca deciziile individuale care il privesc.
5. Dreptul de a beneficia de perfectionare profesională continua.
6.Dreptul la cariera. Acesta semnifică posibilitatea functionarului de a avansa în functie, potrivit
meritelor sale personale, fǎră nici o altǎ discriminare.
7.Dreptul de a se asocia în sindicate și de a participa la activitatile sindicale. Acest drept
este supus unor restrictii ce derivă din principiul continuitatii serviciului public.
8.Dreptul la opinie.
Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat prin dispozitiile constitutionale referitoare la
libertatea constiintei și cea de exprimare. În acest sens este interzisă orice discriminare între funcționari
pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materială, origine socială sau de orice altă
natura. Exprimarea opiniilor este însă limitată de obligația de neutralitate și de cea de rezerva

9.Drepturile politice

Cu unele exceptii de natură constituțională sau legală, funcționarii publici români se bucurǎ de
cvasi-integralitatea drepturilor politice, adicǎ pot face parte din partide politice, cu toate consecintele ce
decurg de aici, indusiv dreptul de a fi ales, singura restrictie find interdictia de a face parte din organele de
conducere ale partidelor politice236.

 Indatoririle funcționarilor publici

Principalele îndatoriri ale funcționarilor publici, pe care le vom enumera mai jos, decurg din
misiunea socială a administrației publice, și anume realizarea interesului general prin intermediul unui
serviciu public, la nivelul activitătii executive. Acestea sunt:
1. Obligația îndeplinirii serviciului cu devotament, probitate și demnitate. Potrivit
acestei obligații, funcționarii publici, indiferent de rangul lor ierarhic, sunt responsabili de realizarea
sarcinilor de serviciu ce le sunt încredintate. Ei trebuie să- şi utilizeze întreaga capacitate pentru a-şi
îndeplini în cele mai bune conditii obligațiile de serviciu. De asemenea, în întreaga lor activitate ei trebuie
să fie de bunǎ credinta. Functionarul public nu-şi poate permite manifestări emotionale stridente, lipsa de
politete, relati particulare cu persoane dubioase sau care au interese ce depind de functia pe care o
exercită.
2. Obligația de supunere ierarhicǎ. Această obligație cere ca toti funcționarii sǎ se conformeze
dispozitiilor superiorului ierarhic, cu exceptia dispozițiilor vădit ilegale și a celor care compromit grav un
interes public (vadit inoportune).
3. Obligația de impartialitate (neutralitate). În timpul exercitǎrii atribuțiilor de serviciu,
functionarul este obligat sǎ se abtinǎ de la exprimarea sau manifestarea convingerilor sale politice sau
religioase. Opiniile functionarului nu trebuie să afecteze obiectivitatea și impartialitatea de care trebuie sǎ
dea dovadă în raporturile de serviciu. Potrivit acestei obligații, în instrumentarea dosarelor ce le sunt
încredintate, funcționarii trebuie sǎ se abtinǎ de la orice favoritism sau partizanat, sǎ asigure egalitatea de
tratament sau, cu alte cuvinte sa nu comitǎ nici o discriminare pozitivă sau negativă, interzisǎ de lege.
4. Obligația de rezerva se referǎ la comportamentul functionarului public în afara serviciului.
Aceastǎ obligație pretinde ca, în exprimarea opiniilor personale, în special a celor politice, religioase și a
celor referitoare la autoritatile publice, functionarul public sǎ păstreze prudenta și măsura. El nu-şi poate
permite în nici un caz manifestări extremiste şi nu poate comite nici un fel de violente, la adresa
autoritătlor sau institutiilor publice.
Obligația de rezervă și cea de impartialitate vizează o anumitǎ depersonalizare a functiei publice,
prin disocierea ei de partea din subiectivismul persoanei titularului care dăunează activitătii administrației.

236
L Coman Kund, op cit, p.82

50
 5.Obligația de decenta. Aceasta presupune ca functionarul sa nu comită, în exercitiul functiunii
sau în viata particulară, gesturi sau acte care să provoace scandal sau dispret public.
6.Obligația informarii publicului. Potrivit acestei obligații, functionarul trebuie sǎ satisfacǎ
cererile legitime de informații din partea publicului, în limitele impuse de obligația de discretie și de
aparare a secretului profesional.
Aoeastǎ obligație tine de principiul transparentei administrației fată de cetăteni, din care derivă și
obligația administrației de a-si motiva deciziile.
7.Obligația de discretie și de pastrare a secretului profesional. Conform acestei obligații, pe
de o parte, funcționarul nu trebuie să încerce să afle informatii pentru satisfacerea propriei curiozitati, care
nu sunt necesare îndeplinirii serviciului, iar pe de alta, nu are voie să dezvǎluie informatiile nedestinate
publicității, la care a avut acces ca urmare a exercitǎrii functiei.
8.Obligația exclusivitătii functiei publice. Aceasta interzice functionarului public de a cumula
functia publicǎ pe care o deține cu orice altă funcție sau demnitate publică237.

TEST DE AUTOEVALUARE

1.Obligatia de rezerva, se refera la:

a)faptul ca functionarul sa nu comita, in exercitiul functiunii sai in viata particulara, gesturi sau
acte care sa provoace scandal sau dispret public;
b)functionarul nu trebuie sa incerce sa afle informatii pentru satisfacerea pripriei curiozitati;
c)faptul ca functionarul public sa pastreze prudenta si masura;

2.Obligatia de supunere ierarhica presupune ca:

a)functionarul trebuie sa satisfaca cererile legitime de informatii din partea publicului;
b)ca functionar sa nu comita, in exercitiul functiunii sau in viata particulara, gesture sau acte
care sa provoace scandal sau dispret public;
c)ca toti functionarii sa se conformeze dispozitiilor superiorului ierarhic, cu exceptia dispozitiilor
vadit ilegale;

3.Salariul functionarilori publici cuprinde:

a)salariu de baza, sporuri si indemnizatii;
b)doar salariu de baza;
c)salariu de baza si salariu de merit;

4.Functionarilor publici le este interzis:

a)sa organizeze proteste;
b)sa ocupe functii de conducere in structurile sau organele de conducere ale partidelor politice;
c)de a vota cu partidul politic preferat;

BIBLIOGRAFIE
Cǎrți, tratate, manuale, monografii, suporturi de curs, articole de specialitate, site-uri de
specialitate
V. Prisecaru,Funcționarii publici, Ed. All Beck, București,2004.
L. Coman-Kund, Deontologia şi statutul funcționarilor din administrația publică, suport de curs
ID/FR,Univeristatea Dunǎrea de Jos, Galati,2011.
C.Munteanu,Considerații privind organizarea şi dezvoltarea instituției Prefectului în
Románia,RTSA,16/2006
G Zoltan, Instituția prefecturii în perioada interbelică, 1923-1938, Proiecții legislative, RTSA,
3/27/2010
R D.Popesau, A Gheorghe, Producerea efectelor juridice ale actelor normative, Revista
Transilvană de Stiințe Administrative 2(31)/2012.
D Apostol Tofan, Drept administrative, cvol l, ediția a lll-a, Bucuresti,Edit CH Beck,2014.

237

51
 A Trǎilesou, Primarul în ipostaza de reprezentant al statului pe plan local, drept.uvt ro, consultat
la 18 04 2015, ora 20. 05.
http://www.businessintegrity.ro,consultat la 18 04 2015,ora 19.55.
M.Preda, Deconcentrarea serviciilor publice. Un conoept constituțional nou pentru administrația
publicǎ,Buletin legislative nr 1/2014.
D.C.Dragos, A.Ranta, Elemente de drept administrativ, suport de curs ID,Cuj-Napoca,2011-2012
C. Ionescu , Drept constitutional şi institutii palitice. Teoria generală a institutjilor politice, vol. I,
Bucuresti: Lumina Lex, 1997.
C.C. Manda, Autonomia locală şi protecția juridică a drepturilor minorităților naționale în România
- explicațji şi delimitǎri conceptuale, Revista Transilvanǎ de Stiințe Administrative 1(28)/2011
I. Vida, Puterea execitivǎ şi administrația pubiică., Bucureşti: RA „Monitorul Oficial", 1994.
Decizia nr.1438/2010 a Curtji Consttutionale.
C.Dragos, A Ranta, Elemente de drept administrative. Administratia centralǎ, suport de curs,
2011/2012,Universitatea Babes Bolyai,Cuj Napoca.
E Bǎlan, Instituții administrative, Ed.C.H Beck, București, 2008.
C.Manda,Drept administrativ. Tratat elementar, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,2007.
D.C. Dragos, A Ranta, Elemente de drept administrative. Administratia oentralä, suport de curs,
2011/2012, Universitatea Babes Bolyai, Cluj Napoca.
I.Santai, Drept adninistrativ și stiința administrației, vol.I,Ed.Alma Mater,Sibiu,2009.
T.Toader, Constitutia României reflectatǎ in jurisprudenta constitutionala, Ed.Hamengiu,
Bucuresti,2011.
loan Muraru, Elena Simina Tănăsescu (coord.), Constituția Romániei. Comentarii pe artioole, Ed.
C.H Beck, Bucuresti,2008.
Dictionarul explicative al limbii române, 1975.
I.Vida, Puterea executivă și administrația publică, Ed. Regia Autonomă "Monitorul
Oficial",Bucuresti,1994.
Emil Bălan, Drept administrativ si procedura administrativă, Editura Uhiversitară, 2002.
D.C. Dragos, A Ranta, Elemente de drept administrative. Administratia centralä, suport de
curs,2011/2012 Universitatea Babeș Bolyai, Cluj Napoca.
I.Santai, Drept administrativ şi stiința administrației, vol.l, Editura Risoprint, Cluj Napoca,2002.
P Manta, Răspunderea politică şi juridică a Președintelui României, Analele Universitatii C
Brincusi, Seria Științe Juridice, nr.1/2008
M Bucur,Imunitatea Preşedintelui. Imunitate realǎ sau indusǎ, www.juridioe.ro,consultat la 17 04
2015,ora 19 50.
www.ipostica wordpress.com,consultat la 16.04.2015, ora 20 15.
N Mulescu, Drept administrativ I, Curs in tehnologie IDIFR (unitatea de invǎtare nr.
3),Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept si Administrație publica.
G Vrabie,Drept constitutional si instituti politice,Edit Stefan Procopiu, lasi, 1993.
René Capitant, Ecrits constitutionnels, Editions du CNRS, Paris, 1982.
V Sratan, Incursiuni în istoria separatiei puterilor în stat,www.drept.uvt.ro,consultat la
16.04.2015,ora 16.38
http://www.stiriong.ro/,consultat la data de 15. 04.2015, ora 22.02.
A lorgovan,Drept administrativ. Tratat elementar, 1994.
Al.Negoita,Drept administrativ,Edit Sylvi,Bucuresti, 1997.
I.Alexandru, Structuni,mecanisme si instituji administrative, 1996, Bucuresti.
R Viorescu, Drept administrative si administrație publică, Edit Uhiversitatii Ștefan cel Mare,
Suceava, 2006.
C.Serban Cemat, Serviciile publice. Mjloc de realizare a administrației publice, suport de
curs,2008-2009.
I.Vida,Puterea exeativa si administratia publica, R A MONITORUL OFICIAL,BUCURESTI-1994.
L Coman-Kund,Stiinta administrației I,suport de curs pentru ID-IFR, Universitatea Dunarea de
Jos,Galati,2012.
L Coman-Kund,Stiința administrației-Partea a ll-a, D.I.D.I.F.R,Universitatea "Dunǎrea de Jos".
N Popa,Teoria generala a dreptului,Ed Actami,Bucuresti,1996.
D.Apostol Tofan, Drept administrativ,vol l,Ed. 3,Ed. C. H Beck,Bucuresti,2014.
D.Baltag.Teoria generală a dreptului: [pentru uzul studenților]. Chişinǎu ULIM 2010.
A Sida, Introducere in teoria generala a dreptului, Universitatea Creștina "Dimitrie Cantemir",Cluj-
Napoca,1997.

52
 F.Coman-Kund,L Comen-Kund, Drept administrativ,Sinteze teoretice si exercitii practice, Ed.
Uhiversul Juridic, Bucuresti,2013.
I.Ceterchi, I.Craiovan, Introducere in teoria generală a dreptului, Ed. ALL Beck,Bucuresti, 1998.
V.Gutuleac, E Comarnitcaia, Drept administrativ pentru anul I-ll, Chisinau, 2013.
I.Alexandru, Drept adrinistrativ comparat, Ed Lumina Lex, București,2000.
V.Vedinaș, Drept administrativ, ed. A VII-a, Ed. Universul Juridic, București, 2014.
Șt.Deaconu, Dept constitutjonal,Ed. C.H Beck,2013.
V.I.Prisacaru,Tratat de dept administrativ român, ed. a lll-a,Ed Lumina Lex, Buaurești,2002
Legislatie la zi
Legea 188/1999,cu modificäni-Statutul functionanului public,
Legea 340/2004.Legea privind prefectul si instituția prefectului,
Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală
Legea nr.90/2001, cu modificǎri privind organizarea si funcționarea Guvenuiui
Legea nr 195/2006, legea cadru a descentralizării

53