Sunteți pe pagina 1din 11

Clasa: a X-a profesională

Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

FISA DOCUMENTARE
EFECTELE PSIHOFIZIOLOGICE ALE CULORILOR

Imaginaţi-vă o viaţă fără culoare! Ar mai putea fi numită viaţă? În niciun caz. Dacă
nu ar exista culoare, viaţa noastră nu ar mai fi la fel sau nu ar fi deloc. Culoarea este un
ingredient esențial întrucât transmite emoție, creează stări de spirit, și ne influenţează
energia. Culoarea este una dintre cele mai puternice arme pe care le deţinem şi are un
impact emoțional, fiind aproape imposibil să separăm ceea ce vizualizăm de ceea ce
simţim.
Reacţia noastră la o anumită culoare este direct influențată de experiențele pe
care le trăim (anumite culori ne vor aminti de anumite persoane și evenimente sau chiar
putem asocia culorile cu anumite mirosuri). Culorile vii stimulează oamenii, îndemnându-
i la activităţi de tot felul, unele productive, altele nefavorabile. Poate n-o să vă vină să
credeţi, dar ştiaţi că trecerea timpului poate fi estimată în funcție de culoarea unei
camere? Timpul este perceput că s-ar mișca mai lent într-o cameră roșie și mai rapid într-
una colorată în albastru sau verde.
Ochiul vede de fapt mai mult culorile calde decât pe cele reci. Culorile vii amplifică
dimensiunea luminii, în timp ce culorile reci o diminuează. Culorile care ne atrag atenţia
cel mai rapid sunt cele de la extremitatea caldă a spectrului.

ROŞU
Efecte fiziologice: creşte presiunea sangvina; ridică tonusul muscular; activează
respiraţia; datorită intensităţii ridicate a energiei radiante a lungimii de undă
electromagnetică ce îi corespunde, dă senzaţia de caldură. Are drept efect stimularea
neuronilor, a glandelor endocrine si a nervilor senzoriali. Roşul figurează printre primele
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

la alegerea culorilor preferate, unde ocupă locul al doilea după albastru. Este
culoarea des preferată de copii.
Culoarea puterii şi a sănătăţii, roşul înseamnă poftă de viaţă. Sunteţi întreprinzător,
competitiv, ambiţios, îndrăzneț, optimist, deschis, necomplicat. Oamenii “de culoare
roşie” sunt incitanţi, provocatori şi pasionaţi (spre pasionali). Ei vor toată viața câte ceva
şi, de obicei, îl vor acum! Sunt extravertiţi şi de cele mai multe ori îi găsiţi petrecând şi
râzând. Da, dar de la atât de mult entuziasm, poate deveni agitat, încăpăţânat, irascibil,
agresiv, impulsiv, repezit şi foarte nerăbdător. Chiar dacă ascultă opiniile altora, şi le
ascultă politicos nu oricum, fac numai ce vor şi când vor. Aveţi tendinţa de a fi foarte
protector atât cu sine cât şi cu cei din jur.
Există şi persoane liniştite care preferă roşul, care pot emana calităţile calde,
puternice, rezistente şi dătătoare de viaţă ale culorii, sau îşi maschează foarte bine
adevăratele sentimente sub un exterior sobru. În orice caz, sunteţi o persoană pe care ne
dorim să o avem prin preajmă. Oamenii care sunt iritaţi, bolnavi, epuizaţi sau copleșiţi de
stres resping roșul și se îndreaptă mai mult spre culorile reci, calme şi odihnitoare.

Efecte psihologice: culoare foarte caldă, stimulator general, excită, irită, provoacă,
incită la acţiune, îndeosebi în plan psihomotor, stimulator intelectual, neliniştitor,
senzaţie de apropiere în spaţiu, excitare, aprindere, însufleţire, activare, mobilizare,
facilitează asociaţiile mintale de idei. Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: se
caracterizează ca „forţa voinţei”; specifică tipului activ, excentric, ofensiv-agresiv,
autonom, locomotor, competitiv, operativ; exprimă dorinţă, excitabilitate, dominanţă,
erotism. Culoarea rosie este considerata un stimulent universal., intareste vointa si
curajul.
Rosu energizeaza la toate nivelele. Ne conecteaza cu corpul nostru. Orice lucru care
trebuie inceput are nevoie de vitalitatea rosului. Este contraindicat in stari emotionale, la
persoanele colerice sau hipertensionate ori hipertensivi.
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

Roz
Şi oamenii “roz” sunt interesați de viaţă, dar nu la fel de mult ca cei “roșii”. Sunt
fermecători, talentați, romantici, prietenoşi, dulci, simpatici, blânzi, omenoşi, drăgăstoşi,
afectuoşi (nu în sensul pasional ca al “roşilor”), cu o tendinţă de nevinovăţie și un pic de
naivitate. Oamenilor “roz” le place să se simtă iubiţi şi în siguranţă, probabil dorind să
apară delicaţi şi fragili.

Galben

Optimism, originalitate, imaginaţie, idealism, creativitate, înţelepciune – acestea


sunt calităţile “galbenilor”. Sunt sprituali, perspicace, empatici, interesaţi de tot ce mişcă,
buni afacerişti, cu un dezvoltat simţ al umorului, de încredere, buni confidenţi, tot timpul
în căutarea noului şi autodepăşirii, generoşi, veseli, luminoşi şi cu idealuri înalte. Trebuie
să existe şi ceva negativ: pot fi egoişti, timizi, nerăbdători cu cei din jur, şi perfecţionişti.
Au tendinţa uneori să nu îşi asume responsabilităţi, preferând libertatea de gândire şi de
acţiune.

Efecte fiziologice: stimulează nervul optic; influenţează funcţionarea normală a


sistemului cardiovascular, stimuleaza sistemul nervos central, energia mentala. Ajuta
mecanismul motor al corpului.
Efecfe psihologice: căldură, intimitate; satisfacţie, admiraţie, înviorare; culoare
caldă şi dinamică; culoarea cea mai veselă; stimulează vederea; calmant al
psihonevrozelor; senzaţie de apropiere în spaţiu; sporeşte capacitatea de mobilizare şi
concentrare a atenţiei, predispune la comunicativitate. Privită mult timp culoarea gal-
benă dă senzaţia de oboseală; dar în tonuri palide este suportabilă. Semnificaţie
psihologică şi rezonanţă afectivă: exprimă spontaneitate şi este caracteristică pentru
tipul activ, proiectiv, expansiv, investigativ şi cu un nivel ridicat de aspiraţie, faciliteaza
atingerea unei depline stapiniri de sine, autocontrolul; Ne ofera claritate in gandire,
creste constiinta de sine, stimuleaza interesul si curiozitatea. Galbenul e legat de
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

abilitatea de a percepe si a intelege. Ne conecteaza cu mentalul nostru. . Exprimă


variabilitate, aspiraţie, originalitate, veselie Trasaturi de personalitate: simt al umorului,
optimist, increzator, practic, intellectual.

PORTOCALIU
Oamenii “portocalii” sunt un amestec între “galbeni” şi “roşii”. Sunt aventuroşi,
entuziaşti, blajini, extravertiţi, fermecători și agreabili, determinaţi şi buni oameni de
afaceri, dar tind spre nestatornicie și şovăială, spre o uşoară dramatizare a situaţiilor.
Efecte fiziologice:
Portocaliul este de asemenea o culoare caldă , intimă, primitoare ce vine în faţă,
mai puţin brutală, dar foarte vie…
Efecte psihologice: optimism, veselie; culoare caldă; stimulator emotiv; senzaţie de
apropiere puternică; culoare sociabilă; este mai activ decât galbenul; impresie de
sănătate şi optimism; în cantităţi şi pe suprafeţe mari pare dulceag şi iritant stimuleaza o
mai rapida asimilare pe plan mental a ideilor noi. Oranjul este cel mai bun stimulent
emotional. Ne conecteaza cu simturile noastre , ne ajuta sa indepartam inhibitiile si ne
face independenti si sociabili.. Trasaturi de personalitate: entuziast, fericit, sociabil,
energic, sportiv, constructiv Din punct de vedere psihologic, oranjul este utilizat pentru
inducerea entuziasmului.
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

VERDE
Stabilitate, echilibru, răbdare, perseverenţă, amabilitate, generozitate,
meticulozitate, rafinament, implicare deplină, sinceritate. Oamenii “verzi” sunt
preocupați de a face ceea ce trebuie şi le place să fie admiraţi, cu toate că nu fac ceva
anume pentru a ieşi în evidenţă.
Efecte fiziologice: scade presiunea sangvină; dilată vasele capilare, este culoarea
glandei tiroide. Ajuta la relaxarea muschilor, nervilor si a gandurilor. Determina dilatarea
arteriala. Absorbtia sa excesiva are efecte daunatoare asupra tesutului muscular si a
glandei,pituitare.
Efecte psihologice: linişte, bună dispoziţie, relaxare, meditaţie, echilibru, contem-
plare, abundenţă de asociaţii mintale de idei; culoare rece, plăcută, odihnitoare,
liniştitoare şi calmantă; impresie de prospeţime; facilitează deconectarea nervoasă;
senzaţie de depărtare în spaţiu. Este considerat marele calmant al nevroticilor.
Sanatoriile de recuperare pentru nevroza sint situate in zona montana, unde verdele nu
piere nici iarna. Este indicata deci celor iuti la minie, irascibili cronici, celor cu idei fixe,
obsesive, care sint dominati de angoasa, de frica, tiranizati de un sfirsit apocaliptic
etc. Din punct de vedere psihologic, verdele are un impact pozitiv, inducand gandirea
pozitiva. Este prescris de aceea in managementul stresului. . Ne curata si echilibreaza
energetic, oferindu-ne un sentiment de reinnoire, pace si armonie. Ne conecteaza la
dragostea neconditionata si echilibreaza intreaga fiinta.
Trasaturi de personalitate: intelegator, autocontrolat,adaptabil, simpatetic, milos,
generos, iubitor de natura, romantic.

ALBASTRU
Este cea mai îndrăgită culoare. Oamenii “albaştri” sunt calmi şi încrezători, dar
vulnerabili. Sunt de încredere și formează atașamente puternice. Sunt sensibili la nevoile
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

altora și aspiră la armonie, seninătate, răbdare și pace. Sunt, în general conservatori și


temperaţi. Au tendințe perfecţioniste care îi pot face să devină foarte exigenţi. Blânzi,
liniştiţi, plini de compasiune, grijulii şi cu un autocontrol desăvârşit, “albaştrii” adoră să
fie admiraţi pentru caracterul lor constant si pentru intelepciunea de care dau dovada.
Efecte fiziologice: scade presiunea sangvină; scade tonusul muscular; calmează
respiraţia şi reduce frecvenţa pulsului Albastrul este calm, odihnitor, chiar puţin
soporidic. El este culoarea nimerită pentru camerele de odihnă, pentru colţul de
relaxare. Viziunea sa generalizată dă senzaţia de răcoare. Un loc albastru evocă spaţiul,
aerul , marea şi parte de a avea o dimensiune mai mare. Albastrul este culoarea
oceanelor, marilor, care reflectata in atmosfera, imprumuta vazduhului, cerului nuanta
sa.
Aceasta culoare simbolizeaza calmul profund, abnegatie, daruirea catre un ideal
nobil, iubirea fara sentimentul de posesivitate si gelozie, iubirea in sensul propovaduit de
Iisus. Preferinta pentru albastru ne sugereaza un om pasnic, inteligenta dublata de
afectiune si armonie interioara.
Efectele asupra corpului uman: culoarea albastra este odihnitoare, predispune la
meditatie si reverie, confera linistea interioara, faciliteaza detasarea, senzatia de
spatialitate, de departare in spatiu, pace inefabila, atingerea spontana, fulgeratoare a
imensitatii infinitului.
Efecte psihologice: culoare foarte rece,
odihnitoare şi liniştitoare, îndeamnă la calm şi reverie, predispoziţie la concentrare
şi linişte interioară; în exces conduce la depresie; seriozitate, tendinţă spre evocare,
spaţialitate, îngăduinţă, pace, dor, nostalgie; favorizează dezvoltarea proceselor de
inhibiţie şi de încetinire a ritmului activităţii; senzaţie de depărtare în spaţiu, distanţă,
infinit şi meditaţie. Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: se caracterizează prin
„profunzimea trăirilor şi sentimentelor”; caracteristic pentru tipul concentric, pasiv,
senzitiv, perceptiv, unificativ; exprimă linişte, satisfacţie, tandreţe, iubire şi afecţiune.
Este o culoare relaxanta mental, avand un efect de linistire asupra sistemului
nervos. Este ideal pentru problemele de somn, copiii hiperactivi, etc. Ne conecteaza la
gandirea holistica, dandu-ne intelepciune si claritate, imbunatatind comunicarea si
vorbirea.
Asigura un efect de linistire mentala sprijinind insa starea de constienta atunci cand
este utilizata in practicile de meditative.
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

Albastru-verzui sau turcoaz


Sunt întotdeauna bine îngrijiţi şi adepţii unei curăţenii imaculate. Sunt sensibili,
exigenţi, rafinaţi, sofisticaţi și siguri pe sine, plini de imaginaţie, originali, stabili,
politicoşi, şi sar foarte repede în ajutor. Le place să obțină atenția și admirația altora. Nu
ne place că sunt nişte maniaci ai curăţeniei. Ar trebui să se relaxeze mai mult și să nu fie
atât de orientaţi către detalii. Adeseori refuză ajutorul sau îndrumarea cuiva.

INDIGO
Efecte fiziologice ; are actiune anestezica;diminueaza durerile de cap, vijiieturile in
urechi; favorizeaza instalarea echilibrului interior; faciliteaza evolutia spirituala; este
purificatoare a sangelui.Actioneaza asupra glandei tiroide. Relaxeaza si incetineste
activitatea sistemelor neuro-muscular, cardiovascular si limfatic.
Efecte psihologice. Energia indigo ne conecteaza cu inconstientul nostru, oferindu-
ne experienta de a fi o parte din intregul univers. Intareste intuitia, imaginatia, puterea
psihica, creste activitatea de visare.
Trasaturi de personalitate: neinfricat, intuitiv, practic, idealistic, intelept, vindecator.
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

VIOLET
Persoanele “violet” sunt uluitoare, creative, cu o percepție rapidă a ideilor
spirituale, firi artistice și gânditoare, neconvenționale, generoase, foarte sensibile și ușor
de rănit, tolerante şi demne. .
Efecte fiziologice: intensifica activitatea cardiovasculară; accelerează respiraţia,
influenţează pozitiv rezistenţa cardiacă şi pulmonară. intareste sistemul de aparare
imunitar; intareste sistemul nervos; este detoxifianta, este purificator al gandurilor; este
stimulanta in special pentru firile intuitive, determina starea de gratie, de inspiratie.
Efecte psihologice: culoare rece, neliniştitoare şi descurajatoare; stimulează; efect
contradictoriu: în acelaşi timp atracţie şi îndepărtare, optimism şi nostalgie; senzaţie de
apropiere foarte mare în spaţiu; culoare ce dă o senzaţie de gravitate. Este
contraindicata in nevroze (ar accentua excitabilitatea) si in tulburarile mentale. Ne
purifica gandurile si sentimentele , oferindu-ne inspiratie. Ne conecteaza cu sinele
spiritual dandu-ne intelepciune si putere interioara.Creste talentul artistic si
creativitatea.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: tristeţe, melancolie,
penitenţă. Utilizare recomandabilă: pentru suprafeţe mici cu un colorit pur, curat;
contrastează plăcut cu ocru, galben şi galben-verzui.
Violetul. Dacă ar fi pur, ar fi o culoare rece, dar de cele mai multe ori în vopsitorie
sau ţesătorie, florile sau elementele de decor, ceea ce se numeşte violet este în realitate
un amestec de violet şi roşu sau albastru cu roşu, adică purpuriu, unde elementele
constitutive se distrug unele pe altele.
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

NEGRU
Persoanele care aleg negrul pot avea mai multe atitudini contradictorii. Sunt
convenționale, conservatoare și serioase. Oamenii cărora le place negru sunt cu
picioarele pe pământ, sofisticaţi și demni. Le place să se învăluie într-un aer de
mister. Sunt spirituali și inteligenţi. Siguranţa personală și prestigiul sunt foarte
importante pentru ei. Le place prea mult misterul, iar preferinţa lor pentru această
culoare indică o suprimare a dorinţelor şi ţelurilor materialiste, sugerând adâncimi
ascunse şi dorinţe interioare.
Efecte fiziologice: repaus, reducerea activităţii metabolice.
Efecte psihologice: reţinere, nelinişte, depresie, introversie (interiorizare),
înduioşare; impresie de adîncime, plinătate şi greutate.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: deces, tristeţe, doliu, sfîrşit,
singurătate, despărţire, moarte.
Utilizări recomandabile: ca element de de limitare şi contrast pentru celelalte culori;
un mobilier negru este pus în valoare în mod plăcut de o tapiserie colorată, din care să
nu lipsească roşul. Ca fond pentru celelalte culori.

ALB
Persoanele care îndrăgesc această culoare sunt bune, blânde şi sincere Le place ca
totul să fie perfect, sau cât mai aproape de perfecţiune . Oamenii care preferă albul se
adaptează uşor la orice situaţie sau mediu. Mai mult, au tendinţa să se sacrifice pentru
cei din jur, punându-i de cele mai multe ori pe primul plan.
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

Efecte fiziologice: contracţia pupilei şi a muşchilor globilor oculari.


Efecte psihologice: expansivitate, uşurinţă, suavitate, robusteţe, puritate, răceală;
este obositor prin strălucirea ce o prezintă datorită capacităţii de reflexie totală a
luminii.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: pace, împăcare, linişte, inocenţă, virtute,
castitate, curăţenie, sobrietate.
Utilizări recomandabile: pentru suprafeţe şi volume mici, întunecoase şi înguste
cărora le dă spaţialitate şi luminozitate, le „dilată”.

GRI
Culoarea precauţiei şi a compromisului, persoanele care adoră culoarea gri caută
calmul şi pacea şi muncesc adesea fără a aştepta o recompensă. Cei care preferă griul se
pot eschiva în multe situaţii în care îi aduce viaţa suprimându-şi, uneori, personalitatea.
Aceste persoane sunt însă foarte abile în afaceri, tind să muncească mult, sunt
conservatoare şi de încredere. Au tendinţa de a se proteja de stres. Preferă o viață
sigură, în condiții de echilibru perfect.
Devine valoros mai ales în prezenţa celorlalte culori ale căror efecte le
atenuează. Utilizări recomandabile: pentru suprafeţe dominante însă combinat cu alte
culori. Pentru pereţi, tapiserii, covoare sunt plăcute combinaţiile: gri-verzui, gri-albăstrui,
gri-galben.
O culoare luminoasă şi pură, bine saturată, deci neamestecată cu altă culoare, dă
senzaţia de dinamism, veselie, mişcare, este o culoare vie.
Cu cât scade luminozitatea sau strălucirea culorii prin îndepărtare de sursa
luminoasă, obiectele devin mai întunecate iar culoarea mai adîncă. În combinaţie cu alte
culori, o culoare devine pală indiferent de gradul ei de luminozitate, iar lipsită de
luminozitate şi puritate, o culoare devine, cum se spune în limbajul coloristic „moartă”.
Clasa: a X-a profesională
Modulul: MIII – ELEMENTE DE DESIGN

Maron şi Bej
O persoană “brună” este stabilă, de încredere și responsabilă, cu un acut simț al
datoriei. “Castaniilor” le place confortul şi simplitatea. Cu un simț al umorului subtil,
sunteţi modeşti, loiali și cu opinii puternice.
Oamenii “bej” au aceleași caracteristici ca și “maronii”, dar nu în aceeași
măsură. Sunteți mai puţin impulsivi decât ei, calzi, apreciaţi calitatea și lucrurile bine
făcute, vă adaptaţi uşor şi sunteţi practici, însă vă displace rutina.

S-ar putea să vă placă și