Sunteți pe pagina 1din 3

Serbarea de Crăciun

Când colindele se cântă


7. Prima Gazdă - Delia E seara de ajun a
Bătrânului Crăciun
Am aflat despre Iisus
-Dar cine a îndrăznit mă
Că a fost născut în iesle intreb
Magii daruri i-au adus Să strice liniștea deplină
De cum au aflat de veste Când stăm cu masa plină
De colacei și stele cad
Ca să nu-i fie frig Ca niște licurici sub brad
Prunculețului iubit
Animalele au suflat 9. A treia gazdă – Ilinca
Și micuțul s-a încălzit - Sunt fete mândre şi
feciori,
Mult îndrăgiţi
Așa s-a născut Iisus
colindători
Ca fiu al lui Dumnezeu
- Haideţi, oameni buni,
Ce a venit din cer de sus poftiţi,
Să ne mântuie de rău Lângă noi acum să fiţi
8. A doua gazdă – Carina Pe Hristos dacă-l iubiţi
Asta-i seara sfântă Cu noi ca să prăznuiţi.
TOATĂ LUMEA
Primiţi colinda ce-o Clopoțele sună-ntr-una
purtăm Cu voci de argint
Acum în haină nouă Printre nori se-arată luna,
Căci fericire şi noroc Ochi de mărgărit.
V-aducem astăzi vouă. Iată vin colindători, cântă
la fereşti,
Şi vestesc din ceruri glorii,
Părinții
veşti Dumnezeieşti.
PRIMIM, PRIMIM

Colindător 3: Victor
Colindător 1: IANIS Într-o ţară.ndepărtată
Prin troiene greu răzbim Betleem intitulată
La colindă noi pornim Un om cu povara sa
Colina Crăciunului Amărăt la porţi bătea.
Pe uliţa satului. Îi ruga pe toţi fierbinte
În noaptea Ajunului Şi cu paşnice cuvinte
La naşterea Domnului. Să-l primească peste
noapte
Că soţia lui va naşte.
Colindător 2: LUCA
Colindător 4: EDI
Pe copilul cel mai Sfânt
Care veni pe pământ
C-aşa-i voia Domnului
Să se nască Fiul Lui
El a vrut ca Fiul Sfânt
Să se nască pe pământ
Şi-a ales-o pe Maria
Pentru fiul Său Mesia.

S-ar putea să vă placă și