Ghid clinic de utilizare a vitaminei C

Experiențele clinice ale Dr. Frederick R. Klenner,

abreviate, rezumate și adnotate de către
Dr. Lendon H. Smith

2233 SW Market Street, Portland, Oregon 97201

Prefață

După moartea, în 1984, a lui Frederick Klenner, prietenul său (și al meu), Arthur
Rybeck, un dentist cu preocupări în domeniul nutriției și care era practician în
localitatea Wheeling, Virginia de Vest, m-a întrebat dacă aș fi interesat să revăd cele
27 de lucrări scrise de Klenner începând cu anii 1940-1950 până în anii 1970-1980.
Scopul ideii în sine era ca lumea să afle cât de atent și de grijuliu fusese cercetătorul
și să îi încurajeze pe alții să îi continue munca. Dacă s-ar putea compila un compendiu
al terapiei cu Vitamina C (și alte terapii bazate pe nutriție) din lucrările publicate de
Dr. Klenner, poate că i-am putea convinge pe mai mulți doctori orientați înspre
medicina tradițională să folosească metodele sale menite să amelioreze bolile și a
suferințele oamenilor.

Medicii convenționali tind să creadă în studiile și rapoartele publicate, dar nu prea

cred în relatările – obținute din auzite – despre tratamente pe care pacienții le-au citit
într-un buletin informativ despre „sănătate”.

Am folosit metodele doctorului Klenner pe sute de pacienți. Și are dreptate. Ajută în

aproape orice afecțiune și situație, iar eșecurile pe care le-am avut s-au datorat
cantităților necorespunzătoare pe care le-am folosit.

Momentul unei astfel de lucrări ar putea fi acum cel mai potrivit. Medicii suferă de
lipsa de respect din partea publicului, deoarece sunt percepuți ca fiind avizi de bani și
generatori de erori medicale. Această lucrare ar reprezenta o metodă terapeutică
documentată științific – din literatura medicală – pentru o varietate de afecțiuni:
cardiovasculare, alergii, infecții, malabsorbție, (vezi indexul), și chiar SIDA, pentru
care medicamentele prescrise pot fi periculoase. Acum, medicii pot spune: „Avem un
mod sigur, relativ natural de a vă trata afecțiunea, și destul de ieftin. S-ar putea chiar
să vă ferim de statul în spital”.

Acest ultim aspect i-ar putea face pe cei de la companiile de asigurări să își ascută
urechile. Pacienții s-ar grăbi să se întoarcă în cabinetele medicilor, deoarece s-ar duce
vestea că medicii îi ajută pe oameni cu medicamente care nu au efecte secundare.
Rețineți, totodată, că datele din aceste articole și referințe – aceste lucruri erau deja
cunoscute cu zeci de ani în urmă.

Duceți-i această broșură medicului dumneavoastră și sugerați-i să citească despre

aceste studii documentate. Luați cu dvs. cartea „Vitamin C Connection” scrisă de
1
Dr.E.Cheraskin pentru o documentare suplimentară. Dacă medicul dumneavoastră nu
are informații, cum să vă poată ajuta?

Cuvânt înainte
de Linus Pauling, Ph.D.

Primele lucrări ale Dr. Fred R. Klenner oferă multe informații despre utilizarea unor
doze mari de Vitamina C în prevenirea și tratarea multor boli. Aceste lucrări sunt încă
importante. Dr. Lendon Smith a făcut tuturor un serviciu valoros prin punerea
lucrărilor Dr. Klenner la dispoziția publicului.

Introducere

Am în fața mea cuvintele publicate de Frederick Robert Klenner, licențiat și cu

masterat în științe, doctor în medicină, membru al Colegiului Medicilor din Medicina
Toracică, membru al Academiei Americane a Medicilor de Familie. A absolvit
Facultatea de Medicină a Universității Duke în 1936. După trei ani de pregătire în
spitale, a intrat în practica medicală privată în Reidsville, Carolina de Nord. Principala
sa subspecialitate erau bolile toracice, dar totodată a ajuns să fie interesat și de
utilizarea dozelor masive de Vitamina C în tratamentul bolilor virale și al altor boli.
El i-a inspirat pe Linus Pauling și Irwin Stone în extinderea cercetărilor privind
beneficiile deosebite ale Vitaminei C. Dr. Klenner a murit în 1984.

Ceea ce urmează este o trecere în revistă și o prescurtare, un rezumat și o analiză

critică a celor 27 de lucrări științifice pe care Dr. Klenner le-a scris. Având în vedere
evoluțiile și cercetările recente în utilizarea Vitaminei C, este esențial să se revizuiască
fundamentele utilizării acesteia. Pe scurt, Vitamina C atenuează majoritatea infecțiilor
cu virusuri, ajutând la producerea de interferon, controlează multe tipuri de cancer,
ameliorează unele depresii, modifică multe dureri și schimbă cursul multor boli,
precum scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică, mușcăturile de păianjen,
mușcăturile de insecte și reptile otrăvitoare. Motto-ul este „Dacă aveți îndoieli în
privința diagnosticului, dați Vitamina C”.

Dedicație

Dacă Dr. Klenner ar mai fi trăit, ar fi vrut ca această carte să fie dedicată următoarelor
persoane:

Anne Klenner pentru răbdarea și înțelegerea ei.

Fritz pentru discuțiile pline de viață din domeniul chimiei.
Mary Anne și Gertrude pentru că au fost „cobai”.

2
 Observații generale

Dr.Klenner credea în puterea vindecătoare a naturii, dar credea și că remediile naturale

ar putea spori această putere și că acestea sunt mai sigure și, de obicei, mai eficiente
decât medicamentele. Hipocrate spunea: „Dintre mai multe remedii, medicul ar trebui
să-l aleagă pe cel mai puțin spectaculos”. Vitamina C îndeplinește acest criteriu.

În 1948, Dr.Klenner a publicat prima sa lucrare despre utilizarea unor doze mari de
Vitamina C în tratamentul bolilor virale. În 1960, a ajuns la concluzia: „Fiecare răceală
trebuie considerată ca o sursă probabilă de patologie cerebrală”. Rețineți acest lucru;
este important pentru înțelegerea unor boli precum scleroza multiplă. A considerat, de
asemenea, la fel ca Archie Kalikarinos și Glen Dettman din Australia, că temutul
sindrom al morții subite a sugarilor era, în esență, o deficiență de Vitamina C. Maxima
sa: pacientul ar trebui „să primească doze mari de Vitamina C în toate stările
patologice, în timp ce medicul cugetă asupra diagnosticului pe care să-l dea”.

Ne-am înșelat singuri cu ideea greșită că tot ceea ce trebuia să facă Vitamina C era să
ne ferească de scorbut. Dacă însă ne bazăm nevoile proprii pe cantitățile pe care alte
mamifere le fabrică cu enzima lor intactă, se ajunge la un consum de 2-4 g pe zi în
condiții de sănătate netestată/stare de relaxare. În condiții stresante, 70 kg de șobolani
produc 15 grame de Vitamina C. [Burns; Salomon; Conney].

Suntem dispuși să acceptăm premisa că unii dintre noi ne naștem cu defecte genetice
care duc la probleme ce pot fi oarecum controlate cu ajutorul dietei și al suplimentelor
(de ex., fenilcetonuria, galactosemia și alcaptonuria și anemia pernicioasă). Nu putem
accepta, să zicem, faptul că avem cu toții o deficiență genetică a enzimei l-
gulonolactona oxidază și că trebuie să luăm Vitamina C pentru, chiar și pe viață, a fi
sănătoși? [Burns, 1959].

Irwin Stone numește această lipsă genetică umană, această incapacitate,

hipoascorbemie. Punctul de vedere al doctorului Klenner: „Cerințele fiziologice la om
nu sunt diferite de cele ale altor mamifere capabile să realizeze aceste procese de
sinteză”. Dacă cineva este anemic din cauza unui aport deficitar de fier, ca să înghită o
vreme tablete care conțin fier este cumva o înșelăciune? Dacă sunteți hipoascorbemic
pentru că nu puteți fabrica Vitamina C din zahăr, iar glucoza în plus în alimentație nu
vă va ajuta, trebuie să luați Vitamina C.

El relatează cum unul dintre Părinții Pelerini1 i-a scris unui prieten din Anglia în 1621:
„Luați suc de lămâie și consumați-l în timpul postului. Este de bun folos”.

Folclorul ne dezvăluie ce remedii naturale au fost utile și chiar curative de-a lungul
timpului. Am fost atrași în capcana medicinei moderne, care prescrie câte un
medicament pentru fiecare afecțiune. Luați însă în considerare acerola, de exemplu: o

1
Părinții Pelerini (în eng. Pilgrim Fathers) au fost coloniștii englezi care au ajuns în America de Nord pe
nava Mayflower și au întemeiat Colonia Plymouth, astăzi Plymouth, Massachusetts, numită după portul de la care
au plecat, Plymouth, Anglia [sursa: Wikipedia; n.tr.]
3
legendă portoricană spune că, dacă pomul care poartă acest fruct se află în curtea
cuiva, răcelile nu vor intra pe ușa din față. Acest fruct are în el o cantitate de 30 de ori
mai mare de Vitamina C decât au portocalele. Dr. Klenner îi atribuie lui Boneset
sănătatea familiei Klenner în timpul marii pandemii de gripă din 1918. Din această
plantă se făcea un ceai amar, dar curativ. A testat ceaiul pentru a vedea câtă Vitamina
C conține; ingerau câte 10-30 g dintr-o dată!

Cantitatea mică de Vitamina C, doza zilnică recomandată (75 mg atunci și 60 mg

acum), este suficientă pentru a proteja persoana de boli grave, dar nu și pentru a-i
menține o stare de sănătate bună. Dr. Klenner îi citează pe Kline și Eheart, care, în
1944, au observat că există variații mari în ceea ce privește nevoia de Vitamina C, la
persoane de altfel „normale”. În 1945, Jolliffe a sugerat că necesarul optim ar putea fi
chiar și de peste 10 ori mai mare decât dozele minime recomandate.

Scorbutul se dezvoltă lent. Crandon (în 1940) a constatat că nivelul de Vitamina C din
plasma sanguină a scăzut la zero cu 90 de zile înainte de a exista dovezi clinice
evidente în acest sens și că acest lucru a durat până la 132 de zile înainte de apariția
primelor semne de boală.

Cum funcționează

Cum acționează: ca agent oxidant, în cantități masive, adică 5-150 g, pe cale

intravenoasă, pentru anumite stări patologice, dacă se lasă să curgă rapid (ac de calibru
20), acționează ca un „Oxidant Fulger” și poate ameliora starea în câteva minute.
Poate fi un agent reducător. Neutralizează toxinele, virușii și histamina. Cu cât
afecțiunea este mai gravă, cu atât este nevoie de mai multă Vitamina C.

Se pare că Vitamina C acționează ca agent reducător, agent de oxidare, agent anti-

coagulare, antihistaminic și ca agent antiinfecțios.

Dr. Klenner a descris funcția Vitaminei C în poliomielită:

1. Distruge virusul.
2. Deshidratează creierul și măduva spinării în condiții de siguranță.
3. Susține și normalizează glandele suprarenale solicitate.
4. Păstrează mucoasa canalului central și menține o spațiere mai uniformă și o
mai mică aglomerare a celulelor ependimale (celulele de suprafață ale
măduvei spinării).

Acidul ascorbic intră în toate celulele. Acesta „continuă să preia învelișurile proteice
produse de acidul nucleic al virusului, împiedicând astfel asamblarea de noi unități
virale”. Celulele se extind, se rup și mor, dar nu mai există particule de virus
disponibile pentru a intra și infecta noi celule. Dacă un virus a invadat o celulă,
Vitamina C contribuie la descompunerea acestuia în adenozin-deaminază, care
transformă adenozina în inozină. Se formează purine care sunt catabolizate
(descompuse) și nu pot fi folosite pentru a produce mai mult acid nucleic viral.

4
Acidul nucleic viral are un înveliș proteic care protejează acest parazit în timp ce
călătorește pe autostrada sanguină sau limfatică pentru a intra în celule specifice.
[Larson] este posibil ca, dacă acidul ascorbic poate îndepărta acest înveliș proteic
protector în fluxul sanguin sau în celule, fagocitele celulelor albe și imunoglobulina
să poată neutraliza apoi aceste particule virale vulnerabile.

Îmi place afirmația asta a doctorului Klenner: „Acidul ascorbic se unește, de

asemenea, cu proteina disponibilă a virusului, formând o nouă macromoleculă care
acționează ca factor de reprimare.” (interferon?) Multiplicarea noilor corpuri virale
este inhibată.

El sintetizează studiul lui Lojkin, (1937), care a descoperit că inactivarea unui virus
se datorează unui produs intermediar specific format în cursul oxidării Vitaminei C,
dar are nevoie de stimularea ionilor de cupru. Acesta este un peroxid și se descompune
la fel de repede după cum se formează. Acest studiu explică de ce Vitamina C
funcționează mai bine în organism și nu în eprubetă. Fiecare funcție a organismului
are nevoie de enzime, de unele vitamine și de unele minerale pentru a acționa ca și
coenzime. Dacă este furnizată suficientă Vitamină C, sistemul enzimatic care
descompune virușii și bacteriile invadatoare își va putea face treaba în mod
corespunzător. Citez: „Dacă globulele albe din sânge nu sunt saturate cu acid ascorbic,
ele sunt ca niște soldați fără gloanțe.”

Vitamina C in vitro, la temperatura corpului, inactivează anumite toxine cu o viteză

incredibilă. În 1938, niște cercetători [Klegler] au plasat Vitamina C în eprubete în
care erau și toxine. După o incubare de 48 de ore, toxinele nu mai erau letale pentru
șoareci atunci când erau injectate. Cu cât este mai multă toxină în eprubetă, cu atât
mai repede dispare Vitamina C. „Rata de dispariție a Vitaminei C în toxine și în borșul
obișnuit a fost cu atât mai izbitoare cu cât concentrația de Vitamina C a fost mai mare.”
a concluzionat Dr. Klenner: “Gradul de neutralizare într-o infecție virală va fi
proporțional cu concentrația vitaminei și cu perioada de timp în care este utilizată.”

Aceasta era principala nemulțumire a Dr.Klenner: eșecul de a beneficia de pe urma

utilizării Vitaminei C se datorează, de obicei, ingerării unor cantități inadecvate pentru
o perioadă prea scurtă de timp.

Vitamina C se combină direct cu toxina/virusul. Acest nou compus este oxidat de către
Vitamina C; toxina/virusul și Vitamina C sunt distruse. Acesta trebuie să fie motivul
pentru care consumul de Vitamina C trebuie să fie menținut și după vindecarea
aparentă.

Ea acționează ca un catalizator în procesul respirator, ajutând respirația celulară prin

faptul că acționează ca transportator de hidrogen. Ficatul are mai multe șanse să
detoxifice fluxul sanguin de otrăvuri, toxine, virusuri și bacterii dacă plasma este
saturată cu Vitamina C. Febra, toxinele și bacteriile reduc nivelul de Vitamina C din
organism. Prin urmare, Dr. Klenner teoretizează că, dacă se menține un nivel ridicat de
Vitamina C, toate țesuturile revin la normal în ciuda febrei și a bacteriilor; și datorită
acțiunii sale „ca și catalizator respirator, ea permite organismului să dezvolte o
rezistență adecvată la invadatori”.
5
Starea anaerobă a țesutului este ameliorată. Aciditatea este diminuată, iar cantitățile
mari de adrenalină dispar. Constricția vaselor de sânge încetează, iar ficatul și
pancreasul pot primi nutrienții corespunzători pentru a funcționa. Dozele de Vitamina
C calculate corect și în mod continuu vor restabili fiziologia normală a organismului.

Glandele suprarenale și Vitamina C sunt conectate între ele. În timpul unei infecții,
Vitamina C lipsește din urină și este diminuată sau absentă din sânge, chiar și atunci
când se administrează cantități moderate pe cale intravenoasă. Cantitatea de Vitamina
C din glandele suprarenale era mult redusă la animalele care au făcut poliomielită.
(Dr. Klenner citează literatura de specialitate din 1934-35 pentru a documenta acest
lucru.) Hans Selye știa felul în care suprarenalele prezentau leziuni în caz de stres. El
a descoperit că toți pacienții bolnavi de un virus prezentau hemoragii peteșiale (mici
scurgeri de sânge în piele) atunci când se aplica un garou pentru a crește
contrapresiunea venoasă. Fragilitatea capilară este semnul că Vitamina C este la nivel
scăzut. Zahărul din urină, asociat cu peteșii, dispare atunci când se ating niveluri serice
adecvate de Vitamina C.

Se știe că Vitamina C reglează substanța intercelulară a peretelui capilar. Colagenul

din toate structurile țesutului fibros este dependent de un nivel adecvat de Vitamina
C. La unele persoane se observă o fragilitate capilară crescută atunci când nivelul
sanguin de Vitamina C scade la 1 mg/litru. Acești pereți capilari fragili pot permite
unui simplu virus să invadeze creierul (vezi articolul „Virusul insidios”2).

În plus, Vitamina C acționează ca un catalizator în asimilarea fierului.

(Acidul ascorbic este o coenzimă necesară în oxidarea metabolică a tirozinei. Aceasta

din urmă este necesară pentru a descompune proteinele într-un aminoacid utilizabil).

Dr. Klenner afirmă: „Importanța Vitaminei C ca antibiotic și ca precursor al formării

anticorpilor nu este apreciată științific din cauza simplității sale.” Reticența corpului
medical de a o utiliza în doze masive, după cum utilizează antibioticele, a permis
apariția problemei majore a alergiilor.

Se știe că Vitamina C este esențială pentru o viață sănătoasă. Dr.Klenner citează

studiile care arată că, atunci când Vitamina C este administrată intravenos pacienților
cu o anume deficiență, fibroblastele încep să formeze țesut conjunctiv, iar mugurii
capilari invadează cheagurile de sânge în doar câteva ore. Într-un interval de timp
similar, atunci când este folosită ca antibiotic, febra scade, iar numărul de globule albe
urcă.

Dr. Klenner subliniază că tratamentul standard al răcelii se baza pe efectul alcalinizant

al ingerării forțate de sucuri pe gâtul pacientului. Urina foarte alcalină are mai puțină
Vitamina C. Vitamina C ar fi astfel reținută în țesuturi ajutând la protejarea împotriva
virusurilor și bacteriilor. Atunci când nivelul de Vitamina C scade, glicogenul din ficat
este transformat în glucoză – o reacție la stres.

2
https://www.mv.helsinki.fi/home/hemila/CP/Klenner_1957_InsidiousVirus.pdf (n.tr.)
6
Dr. Klenner este convins că Vitamina C va funcționa în orice problemă, iar rezultatele
negative raportate se datorează doar faptului că s-a folosit o cantitate insuficientă.
Academia Națională de Științe și Consiliul Național de Cercetare au făcut o eroare
tragică de judecată: necesarul minim zilnic de Vitamina C. Toți avem nevoie de mai
mult; unii au nevoie de mult mai mult.

Factorii care determină acest necesar:

1. vârsta
2. obiceiurile, alcoolul, drogurile, tutunul
3. somnul, mai ales dacă este dependent de medicamente
4. traumatismul unei infecții, al unei leziuni fizice, al muncii, al emoțiilor, al unei
intervenții chirurgicale
5. pragul renal3
6. mediul înconjurător
7. stresul fiziologic
8. schimbările climatice
9. pierderea de Vitamina C prin fecale
10. absorbția
11. lianții din tablete
12. diferențele individuale în chimia organismului
13. medicamentele, pesticidele, expunerea la monoxid de carbon
14. greutatea
15. depozitarea necorespunzătoare.

Klenner citează din „Cartea anuală a alimentației și a vieții”, din 1939, publicată de
Departamentul de Agricultură al SUA (cu siguranță un grup cât se poate de conservator
și de ortodox): „Chiar și atunci când nu există nici măcar un singur simptom exterior de
tulburare, o persoană poate fi într-o stare de deficiență de Vitamina C mai periculoasă
decât scorbutul însuși. Atunci când o astfel de stare nu este detectată și continuă să nu fie
corectată, dinții și oasele se vor deteriora și, ceea ce poate fi și mai grav, fluxul sanguin
este slăbit până la punctul în care nu mai poate rezista sau lupta împotriva unor infecții
care nu sunt atât de ușor de vindecat ca scorbutul. Cinci grăunți de aspirină nu vor
ameliora colicile renale; nu vă așteptați să controlați un virus cu 100 până la 400 mg de
Vitamina C.”

Dozaj

Cantitatea de Vitamina C depinde atât de gravitatea bolii, cât și de eficiența sistemului

imunitar al pacientului. Doza uzuală de 65 mg/kg corp este de așteptat să aibă grijă de

3
Concentrația minimă a unei substanțe din plasma sanguină de la care substanța respectivă apare în urină.
Substanțele fără prag nu sunt niciodată reabsorbite complet de tubulii renali. Substanțele cu prag, asemenea
glucozei, sunt reabsorbite până la concentrația maximă de reabsorbție tubulară pe minut. (sursa:
https://www.dictio.ro/medical/prag-renal n.tr.)

7
o infecție virală obișnuită, atunci când este administrată la fiecare 2-4 ore, cu acul.
Afecțiunile mai grave ar răspunde la injectări individuale mai mari.

Cu toate acestea, „dacă activitatea agentului patogen este complet oprită, dezvoltarea
imunității active va fi întreruptă”. Prin urmare, tratamentul cu Vitamina C are ca scop
modificarea bolilor din copilărie, nu suprimarea lor completă peste noapte, care ar
împiedica organismul să-și creeze memoria imunitară. Pentru a realiza modificarea,
trebuie administrați 250 mg/kg corp pe cale intramusculară. Dacă este necesar,
jumătate din această cantitate se va administra în decurs de 8 ore. Procaina 1,5-2%
poate fi administrată cu o seringă separată, cu același ac, chiar înainte de administrarea
Vitaminei C.

Mâncărimea, iritabilitatea, durerea, vărsăturile date de varicelă, rujeolă și oreion au fost

calmate într-o oră cu această ultimă doză. Crusta varicelei a fost prezentă doar 5 ore în
loc de 7-9 zile. 250 mg/kg corp a eliminat boala, spre deosebire de 65 mg care doar o
suprimă. 350 mg/kg corp pot fi folosite împreună cu antibioticele în tratarea infecțiilor
bacteriene persistente. Deoarece o infecție virală va epuiza rezerva de Vitamina C, o
sângerare din nas sau din piept ar indica o situație de urgență; Vitamina C, folosind
schema de dozare menționată mai sus, trebuie să fie injectată imediat.

El citează lucrări experimentale ale altor confrați care indică faptul că, la maimuțe,
doze mai mici de Vitamina C puteau opri apariția bolii în timpul perioadei de
incubație, în comparație cu dozele relativ mari necesare pentru a suprima boala odată
ce aceasta a fost diagnosticată. Toate acestea sugerează că cei mai mulți dintre noi nu
vom face nicio boală virală gravă dacă vom lua cu toții zilnic suficientă Vitamina C.
Trebuie, totuși, să ne îmbolnăvim puțin pentru a dezvolta o anumită imunitate, dar
dacă ne îmbolnăvim foarte tare, înseamnă că ne lipsește ceva, de obicei Vitamina C.
Dr.Klenner sugerează că, cu cât boala este mai gravă, cu atât mai multă Vitamina C
ar trebui să fie folosită pentru a o trata. (Titrăm boala, așa cum spune Dr. Cathcart:
„Ei bine, aveți o gripă de 200 g sau o răceală de 50 g”).

În analiza făcută de Dr. Klenner asupra celor peste 3000 de cazuri ale sale, aproximativ
15% au necesitat mai multă Vitamina C decât media. Acest lucru este legat de ideea că
suntem cu toții diferiți. De asemenea, asta explică de ce unii câini, care își produc
singuri Vitamina C, mor de răpciugă. „Am vindecat mulți câini care sufereau de
răpciugă prin administrarea câtorva grame de acid ascorbic, cu acul, la fiecare 2 ore.”
15% din 300 de cazuri de obstetrică au necesitat 15 g de Vitamina C administrată zilnic
pentru a rămâne în limite normale. Celelalte 85% au avut nevoie doar de 10 g pe zi. El
considera că o anumită scurgere a Vitaminei C în urină indica faptul că organismul era
saturat. „Celulele albe din sânge sunt inutile dacă nu sunt pline de acid ascorbic”.

Dr. Klenner susține că dozele zilnice recomandate sunt doar pentru a preveni
scorbutul. „Scorbutul acut și hipovitaminoza cronică sunt afecțiuni diferite din punct
de vedere metabolic”. Cu toții suntem mult mai vulnerabili la stres, infecții și poluare.

Una dintre carențe este produsă de o alimentație deficitară, dar și de o igienă precară,
de supraaglomerare, de umezeală, de frig și de munca (sau joaca) fizică. Există o
graniță îngustă între sănătate și modificările patologice.
8
Pentru o boală foarte gravă, doza pe care a folosit-o Dr.Klenner era mare și cea mai
eficientă cale era cea intravenoasă, însă și cea intramusculară era mulțumitoare. El
administra cel puțin 350 mg/kg corp. (Un om de 70 kg înseamnă 150 de livre; deci 70
x 350= 24.500 mg. El urma să folosească o doză de Vitamina C de 25 g pentru o boală
de 25 g). Această cantitate era pusă în 500 cc de apă sterilă, de obicei cu dextroză,
soluție salină sau soluție Ringer. S-a diluat astfel încât să existe cel puțin 18 cc de
diluție pentru fiecare gram de Vitamina C. La copiii mici, se pot administra 2 sau 3 g
pe cale intramusculară o dată la 2 ore. Un tampon de gheață pe fese va preveni durerea
și indurația4. Până la 12 g pot fi administrate în acest mod în 2 sau 3 locuri diferite ale
mușchilor cu o seringă de 50 cc; cantități mai mari trebuie diluate cu dextroză sau
soluție salină și administrate prin perfuzie intravenoasă. Dacă se administrează doze
mari concentrate prin împingere (25 g într-o seringă de 100 cc), creierul se poate
deshidrata, provocând mișcări convulsive ale picioarelor. Injecțiile intramusculare
sunt întotdeauna de 500 mg la 1 cc de soluție. Cel puțin 1g de gluconat de calciu
trebuie adăugat în fiecare zi în lichide. Dozele masive de Vitamina C atrag ionii de
calciu din trombocite; iar mecanismul de coagulare este slăbit. Pot apărea hemoragii
nazale. Se adaugă 1g de gluconat de calciu pentru a controla aciditatea și pentru a
înlocui pierderea de ioni de calciu.

Ascorbatul de sodiu este mai puțin dureros. Unii dintre noi vor pune procaină, 2%,
împreună cu Vitamina C atunci când este injectată în mușchi. Vitamina C poate fi, de
asemenea, administrată pe cale orală odată ce pacientul se recuperează.

Această doză se repetă la fiecare oră timp de 6-12 ori și apoi la fiecare 2-4 ore până la
recuperare.

Dacă se utilizează sub 400 mg/kg corp, poate fi administrat cu sare de sodiu. Dozele
de peste 400 mg/kg corp trebuie diluate la cel puțin 1 g la 18 cc de soluție.

Dr.Klenner sugerează următoarele pentru fiecare flacon: 60 g de Vitamina C, 500 mg

tiamină HCl, 300 mg piridoxină, 400 mg pantotenat de calciu, 100 mg riboflavină,
300 mg niacinamidă. Se administrează o dată sau de două ori pe zi.

El a folosit un ac de calibru 23 pe cale intravenoasă și un ac de calibru 22 pentru uz

intramuscular, cu o lungime de 2,5 cm pentru copii și de 4 cm pentru adulți.

Ideea acestor doze mari este de a satura țesuturile; celulele albe din sânge vor putea
astfel distruge agenții patogeni. „Am văzut infecții cu difterie, cu streptococ hemolitic
care au dispărut în câteva ore în urma unei injecții de acid ascorbic într-o doză cuprinsă
între 500-700 mg/kg corp, administrată intravenos într-un ritm suficient de rapid
pentru ca sistemul cardiovascular al pacientului să o permită.”

Dr.Klenner a ajuns să cunoască atât de bine vulnerabilitatea virușilor, încât se juca cu

ei. „Atunci când sunt folosite cantități adecvate, Vitamina C va distruge toate
organismele virale”. Putea să dea 1g de acid ascorbic la fiecare 4 ore și să modifice
simptomele bolii, dar dacă dădea câte 1g la fiecare 2 ore pe cale orală timp de 4 zile,
4
Proces patologic caracterizat prin creșterea consistenței unui țesut sau a unui organ. (sursa:
https://dexonline.ro/definitie/indura%C8%9Bie, n.tr.)
9
oprea boala, aparent prin uciderea virusului. Dacă dădea această doză timp de numai
două zile, simptomele reveneau. (El a întreținut timp de o lună rujeola mocnind la
propriii săi copii dându-le această doză timp de două zile, apoi o oprea pentru alte
două, apoi o relua, etc.).

Cu 350 mg/kg corp la fiecare 2 ore, el putea opri rujeola și usca varicela. Dacă reușea
să intre în venă, 400 mg/kg corp de două-trei ori în 24 de ore era tot ce era necesar (a
publicat acest lucru încă din 1951, în Southern Medical Surgical Journal).

Dr.Klenner folosea protamida și se pare că aceasta scurta cursul evoluției bolii (este o
soluție coloidală de enzime proteolitice denaturate). Era deosebit de valoroasă în
special în herpes simplex și herpes zoster. Dr. Klenner considera că Vitamina C este
înrudită cu această enzimă, deoarece posedă aceleași proprietăți antinevralgice. Dacă
sunt folosite împreună, rezultatele sunt mai spectaculoase decât oricare dintre ele
folosită singură (Vitmina C era folosită ca de obicei, iar protamida era limitată la 1
fiolă pe zi). Gripa și poliomielita au răspuns, de asemenea, rapid la această dublă
abordare. El a descoperit că prezența calciului făcea o mare diferență, deoarece
duplica rezultatele Vitaminei C. A folosit 10 cc de gluconat de calciu (1g de calciu)
împreună cu administrarea de Vitamina C zilnic. De asemenea, se poate injecta în
profunzimea mușchiului gluteu.

Teste pentru Vitamina C

Dr.Klenner a menționat o metodă de monitorizare: „În toate infecțiile virale, reacția

Benedict pentru determinarea concentrației de zahăr în urină va fi de la 2 la 4+. După
administrarea Vitaminei C, această reacție va dispărea în 18 până la 36 de ore”. Știm
cu toții că Vitamina C este înrudită structural cu glucoza, iar Vitamina C în urină va
prezenta o reacție de reducere, la fel ca și glucoza. Dacă unui individ sănătos i se
administrează 1 sau 2 g de Vitamina C prin injectare, urina va prezenta o reacție
pozitivă la testul Benedict timp de câteva ore.” Acest paradox, explică Dr. Klenner,
indică faptul că Vitamina C și corpurile virale formează într-adevăr un nou compus,
și nu o substanță chimică reducătoare, altfel, cu toată această Vitamina C injectată, ar
exista o creștere a răspunsului la testul Benedict.

Când urina începe să prezinte un rezultat pozitiv la testul Benedict, este semn că
virusul este sub control și că persoana este aproape de starea de normalitate din nou.
Testul de urină Benedict este ghid pentru tratamentul cu Vitamina C.

În urmă cu mai bine de 30 de ani, Dr. Klenner a dezvoltat testul de urină cu nitrat de
argint. La tratarea unor stări patologice severe, testul efectuat la fiecare 4 ore va
dezvălui nivelul de saturație a Vitaminei C. Dacă testul de urină este pozitiv în privința
Vitaminei C, înseamnă că țesuturile sunt saturate și că pacientul primește doza
potrivită. Nu este vorba de vreo pierdere; o anumită scurgere indică saturarea.

10
 Virusul insidios

În iunie 1957, el a scris în Tri-State Medical Journal despre virusul „insidios”. Își
amintea de un copil de 19 luni, care avusese o răceală minoră timp de două
săptămâni. Apoi, brusc, în loc să se facă bine, a făcut febră mare și a avut convulsii
la brațul și piciorul drept. Era țeapăn, insuficient alimentat, rece la atingere și semi-
comatos. I s-au injectat 2 g de Vitamina C la internarea în spital și încă 1 g în decurs
de o oră. Apoi i s-a administrat câte 1 g pe cale orală la fiecare 4 ore. I s-au asigurat
plasturi cu muștar și un cort cefalic pentru crup (laringotraheobronșită). A trebuit să
bea o cană de suc de portocale dintr-o sticlă la fiecare 2 ore după prima injecție.
Bebelușul a început să reacționeze la durere. Temperatura îi era încă ridicată, la
39,8°C. Brațul și piciorul îi erau complet paralizate, dar în 8 ore, a reînceput să-și
miște piciorul drept și putea ține sticla de suc cu ambele mâini. Penicilina „i-a fost
administrată în a doua și a treia zi pentru a descuraja invadatorii ulteriori”. A fost
dus acasă în a cincea zi.

Dr. Klenner își amintește alte șase cazuri similare, toate cu vârsta sub patru ani. Patru
dintre copii au fost consultați de un medic care nu a observat existența febrei și „nu a
fost impresionat de starea de boală a copilului”. Toți copiii au murit în decurs de 30
de minute până la 2 ore de la examinarea acelui medic. Niciun tratament nu fusese
început, deoarece nu exista niciun diagnostic. La autopsie s-a constatat o infecție
virală. „O afectare virală insidioasă a creierului”.

Dr. Klenner relatează examinarea și tratamentul unui caz aproape pierdut. O fetiță
de 18 luni suferea de răceală de o săptămână; apoi a ajuns să se sufoce în timp ce lua
cina. Avea temperatura normală, dar era foarte agitată și plângea. Pe baza unei
bănuieli, doctorul Klenner a trimis-o la spital. La sosire, era deja în comă,
răspunzând doar la durere. Temperatura îi era încă normală, dar pulsul îl avea 152 și
respirația 32 pe minut. Doctorul a apreciat că suferea de „Virusul Insidios” și i-a
administrat Vitamina C. I-a dat 2,5 g, inițial intramuscular; în 30 de minute fetița a
mai primit încă 2 g. Apoi, câte 5 doze la fiecare 2 ore și apoi la fiecare 4 ore. După
36 ore, era injectată la fiecare 6 ore. (30 g în total). S-au folosit cortul cefalic pentru
crup și penicilină.

La scurt timp după internare, i s-a dat să încerce să bea puțină apă pe gură și imediat
s-a înecat, iar apa i-a ieșit pe nas, ca la poliomielita bulbară. Temperatura normală la
internare a crescut încet până la 39,1°C. La 6 ore de la internare, era capabilă să
înghită. Până la a 11-a oră temperatura era normală, iar ea era vioaie și înghițea. În 24
ore de la prima doză de Vitamina C, a început să bea liber din biberon. A plecat acasă
în a cincea zi.

Dr. Klenner consideră că dacă ar fi fost dusă la culcare după cină în noaptea respectivă,
ar fi murit în somn, ca în cazul sindromului morții subite a sugarului. El numește asta
patologie cerebrală cauzată de un virus insidios.

11
Dr. Klenner și-a amintit de cazul unei fete de 15 ani care suferea de o răceală
persistentă de câteva săptămâni. La o petrecere dansantă, ea s-a plâns de oboseală
extremă, dar cu excepția acestui lucru și a simptomelor de răceală, s-a dus la culcare
aparent bine. În dimineața următoare a fost găsită moartă. La autopsie s-a constatat
o pneumonie virală. Dr. Klenner credea că patologia pulmonară nu fusese suficientă
pentru a o ucide, ci mai degrabă virusul insidios care i-a invadat creierul. El
estimează că nucleii motori au cei mai scurți nervi, prin urmare virusul ar fi ajuns la
ei primul. Aceast lucru a putut duce la spasmul mușchiului diafragmei și la oprirea
respirației.

Dr.Klenner era de părere că acidul ascorbic nu putea să anuleze virusul odată ce

patologia a progresat până la un anumit punct necunoscut. În opinia sa, acesta este un
maxim care ar trebui să-i ghideze pe toți medicii curanți: doze mari de Vitamina C ar
trebui să fie administrate în toate stările patologice: „Ar trebui să fie administrată de
toți medicii până ce aceștia reușesc să ajungă la stabilirea diagnosticului”.

Aceste doze mari ar trebui reduse imediat ce temperatura se apropie de normal; dacă
nu, poate rezulta o falsă creștere a temperaturii. Dacă Vitamina C este luată din fiole
și înghițită în puțin suc, ea va avea cam aceleași rezultate ca și cum ar fi fost injectată.

Într-o altă lucrare similară, publicată în anul următor, 1958, în Tri-State Medical
Journal, Dr.Klenner schițează două etape importante:

Stadiul (A): 1) antecedente de gripă timp de două sau trei zile, complicate de stres
fizic sau psihic, sau 2) o răceală ușoară cu secreții nazale timp de câteva săptămâni.
Apoi, debutul brusc al stadiului (B), fie cu 1) convulsii, 2) excitabilitate extremă sau
dansul globilor oculari, 3) frisoane severe, 4) strangulare în timpul înghițiturii
normale, 5) leșin sau stări de amețeală.

Stadiul (B) este de obicei asociat cu următoarele:

1. puls rapid,
2. temperatură normală sau moderat crescută,
3. respirații de două ori mai rapide decât ritmul normal și uneori o foame de aer
(care amintește de cea observată în acidoză sau în intoxicația cu aspirină),
4. pupile dilatate și inegale,
5. analiză de urină normală,
6. număr ridicat de globule albe (care creștere este de obicei asociată cu o infecție
bacteriană),
7. acțiune intestinală normală,
8. pierderea controlului vezicii urinare atunci când apar convulsii sau comă.

El era de părere că răspândirea rapidă a virusului în țesutul cerebral este similară cu

viteza de apariție a simptomelor după un traumatism cranian sever: „... o marjă de
siguranță este atât de îngustă încât viața și moartea sunt separate doar de câteva
minute”. Nu este timp de așteptat după rezultatele de laborator.

12
Cazul I: O femeie în vârstă de 64 de ani era ușor răcită de o săptămână, dar nu avea
alte simptome. Dintr-o dată a făcut brusc 40°C (axilar) și a intrat în comă (puls 120).
La spital a primit achromicină și acid ascorbic. Dr. Klenner a pus 26 g de Vitamina C
în 375 cc de dextroză de 5% în apă și a lăsat-o să picure intravenos, 75 de picături pe
minut. A fost aplicată o mască de oxigen. Numărul de globule albe din sânge era de
18.000.

Femeia a redevenit conștientă la o oră după începerea acestei proceduri, dar nu putea
înghiți și era incontinentă. Febra i-a scăzut la 38°C, dar în a noua oră era din nou la
40°C. I s-a administrat o altă perfuzie (la fel ca mai sus) cu antibiotic și s-a început
administrarea a 26 g de Vitamina C - R=36 pe minut.

Într-o oră (la 24 de ore de la internare) temperatura îi era de 100°C, pulsul 84 și

respirația 28. A doua zi la prânz (36 de ore) a fost brusc capabilă să înghită din nou.
A continuat tratamentul zilnic cu acromicină și 4 g de Vitamina C pe cale orală la
fiecare 4 ore.

Cazul II: Un băiat în vârstă de 5 ani, fără simptome speciale, a prezentat brusc
convulsii și 40°C (rectal), puls 130 și respirație 18. Era extrem de agitat. Gâtul îi era
roșu, iar numărul de globule albe 9.000. A mai făcut convulsii în cabinetul doctorului
Klenner. Dr. Klenner i-a administrat 4 g de Vitamina C intravenos și l-a trimis în
spital, unde a primit 3 g de Vitamina C intramuscular. Doza i-a fost apoi de câte 4 g
de Vitamina C în suc de portocale la fiecare 4 ore, plus un antibiotic (cloromicetină,
rar folosită acum). Temperatura s-a normalizat în 12 ore. A continuat tratamentul la
domiciliu timp de trei zile.

Cazul III: Un băiețel în vârstă de 16 luni care avea o răceală ușoară persistentă de
două săptămâni s-a prăbușit brusc în stare de inconștiență. Avea pulsul peste 200,
iar respirația 40 pe minut și temperatura de 37,7°C pe cale rectală. I s-a administrat
oxigen și 2 g de Vitamina C intramuscular. Și-a revenit în 10 minute. I s-au
administrat câte 2 g de Vitamina C la fiecare 2 ore timp de 5 ori, apoi la fiecare 4
ore pentru încă 12 doze. Examinarea și numărul de globule albe (10.000) au indicat
pneumonită bilaterală, astfel că s-a adăugat achromicină (50 mg la fiecare 4 ore).
Temperatura i s-a normalizat până în a treia zi. Și a fost trimis acasă într-o
săptămână.

Cazul IV: Un băiețel de doi ani și jumătate a prezentat o răceală persistentă timp de
zece zile. Avea temperatura de 38,3°C, cu amigdalele roșii și umflate. Urechile și
toracele erau în regulă, dar pulsul era de 130, iar respirația era rapidă și greoaie. A fost
trimis acasă pentru a i se elibera niște rețete, dar a făcut convulsii la farmacie și a fost
adus înapoi la spital. Temperatura i-a crescut apoi la 39,4°C. A primit 3 g de Vitamina
C intramuscular plus oxigen. La spital i s-au administrat alte 2 g de Vitamina C.
Tratamentul a fost repetat peste 1 oră și apoi la fiecare 2 ore câte o doză de 4 ori
consecutiv. I s-a administrat penicilină împreună cu teramicină. Temperatura i s-a
normalizat în 8 ore de la internare și a rămas așa; lua și reținea lichide. A fost dus
acasă în a doua zi de spitalizare.

13
Cazul V: Demonstrează reacția rapidă și obișnuită la terapie, dar și rata de recidivă
dacă se întrerupe prematur administrarea Vitaminei C. Pacientul, un bărbat de 73 de
ani, a fost internat de trei ori în 24 de zile cu aceeași boală. Acesta fusese ușor răcit
timp de câteva zile. Apoi, brusc, i-a apărut o durere de cap severă, urmată de frisoane
și comă. T=39,4°C, p=138, resp.=36, TA=150/90, numărul de globule albe era de
10.000. I s-a depistat apă în plămâni. I-au apărut spasmele musculare. S-a inițiat
administrarea oxigenului pe cale nazală. S-a început administrarea intravenoasă de
acromicină și Vitamina C; 20 g de Vitamina C au fost adăugate la 378 cc de dextroză
de 5% în apă. Această procedură a fost repetată peste 8 ore. A redevenit conștient în
18 ore. A plecat acasă în a treia zi, dar a revenit peste două săptămâni cu aceleași
constatări și a primit același tratament și a fost trimis acasă. În șapte zile s-a întors cu
aceleași simptome. I s-au administrat 24 g de Vitamina C și a fost trimis acasă sub
tratament cu achromicină și 10 g de Vitamina C zilnic pe termen nelimitat.

După cum arată aceste cazuri, Dr. Klenner era încrezător că Vitamina C avea să se
ocupe de virus, dar avea nevoie de antibiotice pentru a controla invazivii secundari
bacterieni.

Doza inițială administrată cu acul nu este mai mică de 250 mg/kg corp. Pentru copii,
doza ar fi de 2-3 g pe cale intramusculară, folosind o concentrație de 500 mg per cc.
Gheața aplicată pe mușchi după injectare va controla de obicei durerea. „Utilizarea
masivă a Vitaminei C este compatibilă cu orice alt medicament și, în cele mai multe
cazuri, va spori valoarea acestor alte remedii.”

În opinia sa, virusul (sau toxinele lui) acționează asupra creierului și poate culmina cu
un spasm diafragmatic cu dispnee și chiar asfixie ca rezultat.

El era de părere că „răceala” persistentă secătuiește rezervele de Vitamina C. Paturile

capilare din plămâni și creier sunt deteriorate, iar virusul poate invada aceste țesuturi.
Patologia microscopică la nivelul creierului arată tromboza vaselor, hemoragii și
proliferarea leucocitelor. Acestea sunt semne ale deficitului de acid ascorbic. Dacă
pacienților nu li se administrează doze masive de C în acest moment critic, aceștia vor
suferi leziuni nervoase permanente sau pot sucomba. Femeile însărcinate sunt astfel
mai susceptibile la poliomielită din cauza rezervelor lor relativ scăzute de Vitamina
C. „Cu ajutorul unor doze masive de Vitamina C, încă nu am văzut un pacient care să
nu se fi recuperat complet”. De asemenea, administrarea ei va scurta boala cu cel puțin
jumătate din zilele obișnuite de boală, iar pacienții pot fi ușor de tratat la domiciliu.
Într-adevăr, Dr.Klenner a tratat mulți dintre acești pacienți cu câte două sau trei vizite
pe zi la cabinet pentru injecțiile cu Vitamina C. Nu excludea utilizarea antibioticelor.

În 1960, el a subliniat din nou necesitatea ca familiile pacienților și medicii să fie

vigilenți în ceea ce privește encefalita virală potențial fatală. Așa cum a publicat în
The Tri-State Medical Journal, ediția din februarie 1960, el a avertizat că „orice
răceală trebuie să fie considerată ca o sursă probabilă de patologie cerebrală”. Cei mai
mulți dintre medici nu sunt impresionați de gravitatea nasului care curge, a traheei
dureroase și a tusei uscate până când acest virus care mocnește nu pătrunde prin
sistemul de apărare și atacă creierul.

14
Ceea ce subliniază el este faptul că virusul care mocnește epuizează Vitamina C aflată
în circuit, iar când aceasta devine suficient de scăzută, liantul intercelular este slăbit;
virusul poate pătrunde cu ușurință în creierul vulnerabil. Este ca o metastază a
patologiei pulmonare la nivel cerebral (la fel ca și în cazul celulelor canceroase care
se înmulțesc în creier).

Creierul este ținta firească a oricărui virus care plutește în sânge, deoarece sistemul
vascular care alimentează creierul este cel mai extins dintre toate paturile capilare din
organism. Perturbarea alimentării cu sânge a sistemului nervos poate fi dezastruoasă,
întrucât creierul este incapabil să cumuleze o pierdere de oxigen.

Tehnicile biochimice vor indica într-o bună zi ce se întâmplă la nivel celular. Dovada
constă în rezultatele existente. Dr. Klenner citează câteva cazuri clasice încă din 1953.
Un pacient cu pneumonie virală și febră de 41,1°C a primit 140 g de Vitamina C pe o
perioadă de 72 de ore. În a treia zi era conștient, se ridica în șezut în pat și înghițea
lichide oral. Dr. Klenner credea că un virus respirator similar la un bebeluș cu un
sistem imunitar deficitar ar putea să se răspândească în tot corpul în câteva minute
ajungând în creier sub formă de encefalită, pneumonie și spasm diafragmatic
[Sindromul morții subite a sugarului (S.I.D.S.) care răpune 8.000 de bebeluși în SUA
între vârsta de 2 și 10 luni].

Nu doar patologia pulmonară îi răpune pe acești oameni, ci și invazia în creier.

(Seamănă puțin cu sindromul Reye - o gripă nevinovată se transformă într-o encefalită
fatală). „Este necesar ca toată lumea să ia un supliment adecvat de Vitamina C pentru
a se proteja împotriva unor astfel de dezastre.”

Dr.Klenner a căutat în literatura de specialitate și a găsit studii comunicate în 1905 și

1907 care confirmau tiparul de encefalită pulmonară-encefalită cerebrală provocată
de virus. Toți pacienții doctorului Klenner s-au recuperat. Cum convingem medicii să
injecteze doze masive de Vitamina C pacienților lor aflați în colaps în timp ce ei „se
gândesc la diagnostic”?

El considera că există mai multe căi de pătrundere a virusului în creier: nas, stomac,
urechi, dar cauza de bază ar putea fi distrugerea liantului intercelular al peretelui
capilar în procesul de reglare a permeabilității vaselor de sânge ale S.N.C.. Vitamina
C este esențială pentru integritatea acestor pereți capilari. Este logic să credem că
cronicizarea infecției virale – oricât de ușoară ar fi – ar putea în cele din urmă să
epuizeze organismul de o rezervă optimă de Vitamina C necesară susținerii reparării
țesuturilor. Capilarele se sparg, iar sângele și virușii sunt liberi să atace creierul. Teoria
și practica par să se potrivească. Vitamina C ajută la controlul infecțiilor virale, iar
dacă se apare un eșec al tratamentului, de obicei acesta se datorează faptului că nu s-
a folosit suficientă Vitamina C.

Într-un alt caz, un băiat de 7 ani a fost tratat intermitent împotriva gripei timp de 6
săptămâni. A primit sulfamidă, o formă de penicilină și între 5 și 10 g de Vitamina C
pe cale orală. Când a suferit a patra recidivă, antibioticele și Vitamina C nu au mai
avut niciun efect. În a treia zi a devenit brusc letargic și apoi a căzut în stare de
inconștiență. Temperatura i-a crescut la 39,2°C. Dr. Klenner i-a injectat rapid 6 g de
15
acid ascorbic intravenos. În 5 minute s-a trezit și a întrebat: „Ce s-a întâmplat?”. Alte
6 g peste 4 ore și încă 2 g la interval de 6 ore. Recuperare completă în 24 ore, fără
urmă de recidivă. Pacientului i s-au administrat câte 5 g de Vitamina C în suc la fiecare
8 ore timp de o săptămână. Pacientul era fiul doctorului Klenner.

Encefalita virală poate fi asociată cu herpesul bucal; o treime dintre pacienți mor, iar
85% dintre supraviețuitori au leziuni cerebrale. Toți suntem infectați până la vârsta de
5 ani, dar doar 1% dintre noi manifestă simptome. Virusul este păstrat într-o formă
latentă până când o rană fizică sau emoțională îl provoacă să se reproducă și să se
manifeste prin herpesul bucal.

Pneumonia virală

Dr.Klenner scris un articol despre pneumonia virală (Southern Medicine and Surgery,
februarie 1948), o boală invalidantă cronică, care nu răspunde bine la antibiotice. În
seria sa de 42 de cazuri, a obținut rezultate excelente cu ajutorul, în mod surprinzător,
al Vitaminei C. În timp ce unii medici foloseau razele X ca terapie!

Programul său de rutină: 1000 mg de Vitamina C intravenos la fiecare 6-12 ore în

cazurile ușoare. În ceea ce privește copiii, 500 mg de Vitamina C intramuscular, la
fiecare 6-12 ore era ceea ce trebuia. Trei până la șapte injecții erau tot ce era necesar
pentru o remediere clinică și radiologică completă. Majoritatea pacienților se simțeau
mai bine în doar 1 oră și aveau o ameliorare definitivă după 2 ore. Greața și durerile
de cap dispăreau după prima injecție. Febra scădea cu cel puțin 1°C în câteva ore după
prima injecție.

Administra băuturi alcaline, deoarece acestea împiedică excreția de Vitamina C prin

rinichi. Plasturii cu muștar îi folosea pentru ameliorarea durerilor toracice și a
respirației îngreunate. La unii pacienți, cianoza (albăstreala pielii datorată lipsei de
oxigen în țesuturi) o ameliora imediat printr-o injecție suplimentară de 500 mg de
Vitamina C.

El relatează apoi cazul de pneumonie virală pe care a tratat-o la începutul anilor 1940.
Bărbatul respectiv s-a albăstrit, dar a refuzat să fie spitalizat; Dr. Klenner dorea să
testeze acțiunea catalitică a Vitaminei C pentru a servi ca transport de gaz (O2) ajutând
la respirația celulară. I-a administrat 2 g de Vitamina C intramuscular și cianoza a
început să dispară în 30 de minute. Șase ore mai târziu, pacientul respectiv ședea la
masă și servea cina; febra îi scăzuse cu 1,5°C. Dr. Klenner bănuia că Vitamina C
făcuse mai mult decât să acționeze ca un catalizator respirator. Pacientului i s-a
administrat câte 1g la fiecare 6 ore timp de trei zile. Se simțea deja bine. Iată „dovezi
care demonstrează fără echivoc că Vitamina C este antibioticul de referință în tratarea
tuturor tipurilor de boli virale. Mai mult, este un adjuvant major în tratamentul tuturor
celorlalte boli infecțioase”.

16
Pneumonie virală: femeie, 28 de ani, temperatură = 41,1°C, cu răceală toracică și
craniană timp de două săptămâni, cefalee puternică, amețeli, deshidratare.
Administrarea de antibiotice nu i-a fost de niciun ajutor.

Tratament: 1000 cc de dextroză de 5% într-o soluție salină și 4 g de Vitamina C.

Temperatura la 37,7°C în 11 ore. Apoi, la fiecare 2 până la 3 ore, i s-au administrat
intravenos între 2 și 4 g de Vitamina C. La 72 de ore, pacienta era trează, se ridica și
înghițea lichide. Tratamentul cu Vitamina C i-a fost menținut timp de încă două
săptămâni: 2 g la fiecare 12 ore. I s-a administrat tiamină pentru surzenie (datorată
antibioticelor și encefalitei anterioare); auzul i s-a normalizat în 10 zile. Radiografiile
nu i s-au ameliorat timp de încă 2-3 luni.

La un bărbat în vârstă de 58 de ani cu o pneumonie virală severă s-a folosit doar

jumătate din doza recomandată (2 g la fiecare 4 ore). Situația lui s-a ameliorat lent (3
g în 6 ore). Doza sa ar fi trebuit să fie de 4 g la fiecare 4 ore sau 2 g la 2 ore. „Cursul
a subliniat necesitatea administrării unor doze masive de Vitamina C la intervale
regulate și frecvente, astfel încât să se mențină un nivel adecvat al acestui «antibiotic»
în țesuturi.”

Dr. Klenner subliniază că, așa cum știu toți medicii, o infecție secundară se instalează
frecvent „peste” infecția virală inițială. Pneumonia virală permite foarte frecvent ca
un germen să producă o bronșită, ceea ce necesită administrarea unui antibiotic.

Poliomielita

În cazul poliomielitei, Vitamina C distruge virusul, acționează ca un diuretic care

elimină edemul cerebral și previne aglomerarea celulelor care îmbracă sistemul nervos
(vezi p. 2). Țesutul inflamat, infectat, creează o presiune în bolta osoasă inflexibilă și
întrerupe alimentarea cu sânge a celulelor motorii, astfel că apare paralizia.

Dr. Klenner raportează constatările făcute de un doctor McCormick care a asistat 50

de cazuri de poliomielită în Toronto, Canada (1949). Victimele poliomielitei care
mâncau pâine albă au dezvoltat paralizie, dar cei care mâncau pâine neagră au fost
protejați de paralizie. Vitaminele B par să ofere protecție împotriva paraliziei.
Vitamina C eliberează presiunea asupra vaselor, astfel încât nutrienții – inclusiv B1 –
pot hrăni corect celulele.

El relatează cazul unei fetițe de 5 ani cu paralizie a ambelor picioare însoțită de dureri
de genunchi și de spate. I s-a făcut masaj concomitent cu administrarea de Vitamina
C prin injectare. În decurs de 4 zile, fetița își putea mișca ambele picioare. A fost
trimisă acasă pentru a continua administrarea de Vitamina C pe cale orală de 1000 mg
la fiecare 2 ore. În cea de-a unsprezecea zi mergea; a fost oprită vitamina și a început
B1, doar 10 mg de 4 ori pe zi. În a 19-a zi de la începerea tratamentului era complet
sănătoasă.

17
Un alt caz de poliomielită cu temperatură de 40°C (măsurată la subsuoară), dureri de
cap severe, ochi roșii, vărsături și tensiune în mușchi. I s-au administrat intravenos 2
g de Vitamina C imediat și din nou peste 2 ore; apoi la fiecare 4 ore timp de 48 de ore.
În 6 ore de la prima doză intravenoasă, temperatura îi scăzuse la 37,7°C, ochii i se
limpeziseră, era voios, putea sta în șezut și bea lichide. Avea să primească 1500 mg
de Vitamina C pe cale orală la fiecare 2 ore timp de o săptămână. Vitamina C a fost
întreruptă, urmând să ia 25 mg de B1 de 4 ori pe zi. Dr. Klenner era de părere că B1
ar trebui continuată pentru o perioadă de cel puțin 3 luni, deoarece țesutul nervos se
reface greu.

Într-un alt articol despre viruși din 1949 (Southern Medicine and Surgery, vol. 111,
nr. 7, iulie), Dr. Klenner își declară frustrarea față de lipsa de capacitate a
cercetătorilor din medicina alopată de a-și recunoaște eșecul în tratarea bolilor virale;
aceștia nu administrau doze suficient de mari și de frecvente. El a descoperit o
evidență incredibilă a acestor studii eșuate în cei zece ani care au precedat scrierea
acestui articol.

În acest articol, el s-a concentrat asupra reacției poliomielitei la Vitamina C. Știa că

virusul se află în fluxul sanguin și că doze mari de Vitamina C ar distruge virusul
înainte ca acesta să ajungă la sistemul nervos. A revizuit literatura de specialitate
apărută în 1948, deoarece primea reacții constante și pozitive în tratamentul cu
Vitamina C; a devenit încrezător atunci când a citit că unii cercetători au descoperit
niveluri scăzute de Vitamina C în urina oamenilor și a animalelor atunci când erau
infectați cu virusul poliomielitei. Dr. Klenner a considerat atunci că exista o „relație
între gradul de saturație a Vitaminei C în starea infecțioasă și cea neinfecțioasă”. Un
australian, Heaslip, a arătat o „corelație între gravitatea atacului și nivelul de excreție
urinară a vitaminei”. O „deficiență de Vitamina C în alimentație predispunea la
infecție și la creșterea severității crizelor”.

Unul dintre rapoartele pe care le-a citat Dr. Klenner a fost publicat de Jungeblut în
1937. Dacă se administra Vitamina C în timpul stadiului de incubație la maimuțe,
boala ulterioară era mult mai puțin severă. Dar dacă boala se afla în a cincea zi, erau
necesare doze mult mai mari de Vitamina C. Chiar și atunci când acestor maimuțe de
laborator nu li s-au administrat decât 100 mg de Vitamina C în 24 de ore, a existat un
număr de 6 ori mai mare de supraviețuitori neparalitici decât în grupul de control.

Dr. Sabin a încercat să discrediteze utilizarea Vitaminei C în controlul poliomielitei

la maimuțe, dar nu a administrat-o suficient (100 mg), iar maimuțele au avut
poliomielita nemodificată. Scorbutul reprezintă cu siguranță o invitație la infecții, însă
absența scorbutului nu asigură un sistem imunitar adecvat - mai ales atunci când ne
atacă o infecție. Malnutriția joacă un rol cert în susceptibilitatea la infecții virale. „Mii
de copii își datorează membrele paralizate acestei gafe nefericite a lui Sabin”.

Dr. Klenner a adoptat în mod arbitrar următorul program de injectare de rutină: 1000
până la 2000 mg inițial, în funcție de vârstă. Calea intramusculară a fost folosită pentru
copiii cu vârsta sub 4 ani. Dacă febra scădea în 2 ore, se acordau încă două ore înainte
de a doua doză. După 24 de ore, dacă febra rămânea scăzută, aceeași doză era
administrată la fiecare 6 ore pentru următoarele 48 de ore. Toate cele șaizeci de cazuri
18
s-au însănătoșit în 72 de ore. Trei au avut însă o recidivă, astfel că s-a continuat
administrarea Vitaminei C la toate cele 60 de cazuri timp de încă două zile, la fiecare
8-12 ore.

Tratamentul la domiciliu a fost de 2000 mg injectate la fiecare 6 ore plus 1000 mg

până la 2000 mg pe cale orală la fiecare 2 ore.

Doi dintre cei 60 de pacienți au suferit o paralizie a mușchilor gâtului și au avut nevoie
de oxigen și drenaj, dar s-au recuperat în 36 de ore.

Într-un articol ulterior, intitulat „Tratamentul cu Vitamina C și cu masaj împotriva

poliomielitei acute” („The Vitamin and Massage Treatment for Acute Poliomyelitis”)
(Southern Medicine and Surgery, vol. 114, nr. 8, august 1952), el a rezumat anii săi
de tratament al acestui flagel care lovea în fiecare vară. Considera că o mare parte din
teama față de această boală se datora unei propagande nesăbuite. Este o boală
dramatică care afectează în principal copiii. La acea vreme, tratamentul standard
consta în legarea cu atele a mușchilor afectați timp de 2 până la 8 săptămâni pentru a
împiedica orice fel de mișcare. Apoi se recurgea la intervenții chirurgicale pentru a
corecta contracțiile și a stabiliza articulațiile. Cam în aceeași perioadă, sora/asistenta
Kenny îndemna la folosirea împachetărilor calde și umede și la mișcarea pasivă
timpurie pentru a ușura spasmele. Dr. Klenner folosea perne pentru a odihni mușchii
afectați, masaj imediat și continuu și mișcare pasivă și, bineînțeles, Vitamina C pentru
uciderea virusului, reducerea inflamării creierului, susținerea suprarenalelor epuizate
și reabilitarea țesutului nervos deteriorat.

Reducerea presiunii lichidului spinal este importantă pentru a permite nutrienților să

ajungă la celulele nervoase afectate de șoc. Presiunea lichidului dat de edem, “în
sistemul nervos central este rezultatul final al reacției inflamatorii provocate de virus”,
este probabil augmentată de o deficiență de Vitamina B1. Cercetători anteriori au
încercat să reducă această presiune prin utilizarea unor soluții hipertonice de zahăr
(10% dextroză) menite să scoată lichidul din creier, ameliorând durerea de cap și
permițând circulației să se deschidă suficient pentru a permite nutrienților să ajungă
la celulele aflate pe moarte. Se știe că infecțiile virale epuizează conținutul de
Vitamina C din suprarenale. Urmează reacții chimice care au ca rezultat un nivel
ridicat de zahăr în sânge; „se pare că măduva suprarenală este eliberată din
mecanismul său inhibitor, permițând o concentrație de adrenalină liberă în sânge
suficient de mare pentru a provoca vasoconstricție”. Glucoza nu ar face decât să
agraveze acest diabet artificial (poate că acesta este motivul pentru care unii copii
dezvoltă diabet după o infecție virală, în special oreionul).

Vitamina C acționează ca un distrugător al virusului, dar și ca un deshidratant și

diuretic sigur și puternic. (Cei mai mulți pacienți se plâng de sete după o perfuzie de
acid ascorbic). „Administrată în doze masive, ea va ușura presiunea dată de edemul
din măduva spinării și din creier, permițând astfel unor cantități normale de Vitamina
B1 să ajungă la celulele nervoase aflate în șoc chimic”. Dr.Klenner folosea ocazional
o concentrație hipertonică a lactatului de sodiu, ca deshidrator.

19
S-a dovedit că Vitamina C este deficitară în sângele și țesuturile victimelor virusurilor.
Într-un test antidiuretic, Heaslip a constatat că urina pacienților infectați cu virusuri a
arătat doar 20% din doza ingerată, comparativ cu martorii sănătoși care excretau 44%
din doza de Vitamina C înghițită.

Jungeblut, un cercetător în domeniul Vitaminei C, remarca:

1. Dacă o doză paralizantă de virus poliomielitic este injectată în creierul

maimuțelor, toate acestea vor dezvolta poliomielită paralitică. Dacă, însă,
Vitamina C este injectată împreună cu virusul, animalele nu vor suferi de
această boală.
2. Dacă maimuțele sunt infectate cu o doză mare de virus, Vitamina C injectabilă
nu va reușit să modifice evoluția bolii.
3. Dacă se va administra o cantitate mai mică de virus, iar Vitamina C va fi
menținută la 100 mg pe zi, rezultatele vor fi variabile. Dr. Klenner considera că
doza de virus nu era standard, iar Vitamina C era prea mică și administrată prea
rar.

Dr. Klenner considera că cel mai bun moment pentru a trata virusul era în timpul
stadiului de viremie, adică atunci când acesta plutea în fluxul sanguin fără să fi apucat
să invadeze țesuturile. El afirmă din nou: „Pentru rezultate optime, vitamina trebuie
administrată în doze masive, la fiecare 2 până la 4 ore, 24 de ore din 24.” Absorbția
intestinală este inconsecventă; trebuie administrată cu acul.

Dr. Klenner se întreba dacă nu cumva unele dintre manifestările poliomielitei s-ar
putea datora unui scorbut ușor. Febra, vărsăturile, diareea, durerile se întâlnesc atât la
scorbut, cât și la poliomielită. Cu siguranță că atunci când se administrează Vitamina
C toate aceste simptome și semne dispar. Era vorba de scorbut sau de poliomielită?

El evidențiază similitudinile în patologia celulelor nervoase din poliomielită și beri-

beri (deficit de B1). Credea în această secvență: virusul provoacă o deficiență de
Vitamina C care solicită măduva glandei suprarenale. Se eliberează adrenalină, care
provoacă nu numai o constricție vasculară, ci afectează și metabolismul glucidic,
adică determină creșterea glicemiei. Vitamina B1, tiamina, este absolut necesară
pentru metabolismul zahărului, iar majoritatea dietelor sunt sărace în B1. În plus,
absorbția vitaminelor și a alimentelor este diminuată atunci când o boală este activă.
Constricția vaselor de sânge din jurul intestinelor, indusă de adrenalină, taie o parte
din alimentarea cu sânge a enzimelor intestinale. Acidul piruvic se acumulează la
nivelul joncțiunii neuromusculare. Pentru a metaboliza piruvatele, este necesară o
enzimă, cocarboxilaza. Această enzimă are două molecule de B1 combinate cu fosfat;
fără B1, nu acționează. Când piruvatele se acumulează în această zonă, rezultatul este
oboseala. Paralizia flască a poliomielitei este legată de aceasta. Terapia cu Vitamina
B1 este indicată pentru poliomielită și pentru majoritatea cazurilor de oboseală.
„Celulele nervoase și musculare de la o extremitate flască pot fi doar obosite, dar este
rațional să credem că, dacă nu sunt sprijinite prompt, pot muri”. Masajul ar îmbunătăți
circulația și ar ajuta la eliminarea agenților toxici pe parcursul acestei urgențe.

20
În 1956, Dr. Klenner a publicat „Poliomielita – istorii de caz” (“Poliomielitis-Case
Histories”) (Tri-State Medical Journal, septembrie). Avea o rezervă continuă de ironii
pe care le arunca la adresa medicilor care țineau neapărat să-i ignore logica. El îl
citează pe Ratner: „Există două moduri de a practica arta medicală: primul este să te
folosești de artă; al doilea este să te folosești de fantezie”. Dacă cineva a folosit
speculații, opinii preconcepute și prejudecăți, atunci procedează prin emoții, credință
și vise. Noi trebuie să procedăm prin RAȚIUNE. Husky a spus: „Știința se sinucide
atunci când adoptă un crez”.

Dr.Klenner era deranjat de pasiunea entuziastă a adepților vaccinării. Aceștia

susțineau că vaccinul Salk5 era sigur și că produce anticorpi. El era convins că nu era
adevărat. Argumenta în favoarea unui virus viu, care ar avea mai multe șanse de a da
anticorpi protectori beneficiarilor. Dintre toți adulții, 98% au acești anticorpi. El se
pare că pleda pentru ca noi toți să dobândim o imunitate naturală la toate infecțiile
virale prin administrarea unei cantități suficiente de Vitamina C pentru a atenua boala,
indiferent de momentul în care aceasta lovește.

Dr.Klenner propune pentru tratamentul poliomielitei:

1. Masaj blând pentru paralizie, continuu în primele ore.

2. Acid ascorbic, cel mai bine pe cale intravenoasă, în doză de 300 până la 500
mg/kg corp. La copiii mici: 2 până la 3 g intramuscular la fiecare 2 până la 4
ore. Aplicarea gheții pe mușchiul injectat va atenua durerea.
3. El indică faptul că penicilina și medicamentele de tip sulfamide ar fi utile, (eu
nu sunt de acord).
4. Se recomandă acetat de desoxicortizon zilnic x 3.
5. Tiamina, 100 până la 250 mg pe zi timp de 3 luni, va ajuta la reabilitarea
nervilor.
6. Și faceți astfel încât pacientul să MĂNÂNCE.

El semnalează câțiva adulți grav bolnavi de poliomielită. Aceștia aveau febră mare,
dureri de cap de 4+ pe o scară de la 1 la 4, dureri oculare profunde, torticolis, dureri
musculare și spasme la nivelul mușchilor hamstring6. Testele de sânge erau negative
în ceea ce privește infecția bacteriană.

Li s-au administrat injecții de 12 până la 22 g de Vitamina C la fiecare 12 ore, de 6

până la 8 ori. Durerile de cap și febra s-au ameliorat în 48 de ore, iar cei mai mulți s-
au însănătoșit în 6 până la 10 zile, moment în care s-a înlocuit cu Vitamina C pe cale
orală: cca. 1500 mg la intervale de 3 până la 4 ore. Apoi B1 timp de 3 luni pentru
vindecarea nervilor.

5
Jonas Edward Salk (1914-1995), a fost un medic virusolog american, creatorul vaccinului contra poliomielitei.
[sursa: Wikipedia; n.tr.]
6
Tendoanele hamstring sunt un grup de tendoane care atașează mușchii mari din spatele coapsei, la os. Mușchii
hamstring (ischiogambieri) sunt mușchii mari care se atașează la acest grup de tendoane și se întind de la spatele
pelvisului până la genunchi. Mușchii respectivi vă ajută să vă extindeți piciorul înapoi și să vă îndoiți genunchiul.
(sursa definiției: https://www.sanatatecurata.com/fitness/cel-mai-bun-mod-de-a-vindeca-leziunile-hamstring/ )
[n.tr.]
21
 Hepatita

Vitamina C va vindeca hepatita virală în 2 până la 4 zile și îi va permite pacientului să-

și reia activitățile obișnuite. (500-700 mg/kg corp pe cale orală; cca 30 g/24 ore în suc
de portocale). Dr. Klenner raportează că Dr. Bauer de la Clinica Universitară din Basel,
Elveția, a folosit doar 10 g pe zi pe cale intravenoasă. S-a dovedit a fi cel mai bun
tratament disponibil. El a precizat că hepatita (infecțioasă și serică) poate fi învinsă în
câteva zile cu ajutorul Vitaminei C pe cale intravenoasă. Exercițiile fizice intense nu au
avut niciun efect asupra rezultatului. [Freebern]

1) Un bărbat de 27 de ani cu temperatură de 39,4°C, greață și icter de 3 zile. I-au fost

administrate intravenos 60 g de ascorbat de sodiu în 600 cc de soluție salină normală,
la 120 picături/minut. I s-au mai administrat și 5 g de Vitamina C pe cale orală la fiecare
4 ore, 24 ore din 24. La 3 ore după prima perfuzie i s-au administrat din nou 15 g de
Vitamina C. Alte 60 g de Vitamina C i-au fost administrate intravenos la 12 ore după
prima perfuzie (de data aceasta s-a folosit glucoză 5% în apă). Aceasta a necesitat 75
de minute pentru a-i fi administrată. Apoi încă 15 g de Vitamina C pe cale intravenoasă
după alte 2 ore.

În cele 30 de ore de tratament a primit 270 g de Vitamina C intravenos și 45 g pe cale

orală – fără diaree. Temperatura i-a fost normală în tot acest timp și urina curată și fără
bilă. Externat din spital, s-a întors la muncă. Vitamina C se activează ca un oxidant
rapid și ajută organismul să fabrice interferon, un agent antiviral natural.

2) Un bărbat de 22 de ani cu frisoane și febră și diagnostic de hepatită virală. Colegul

său de cameră fusese internat cu o zi înainte. I s-au administrat 15 g de ascorbat de sodiu
pe cale intravenoasă la fiecare 12 ore timp de trei zile, apoi o dată pe zi timp de șase
zile. A înghițit ascorbatul de sodiu în cantitate de 5 g la fiecare 4 ore (135 de grame pe
cale intravenoasă și 180 de grame pe cale orală). Cu aceste doze nu a intervenit nicio
diaree. A fost trimis acasă în a șasea zi, fără febră și fără bilă în urină. Curând s-a întors
la muncă. Colegul său de cameră cu doar repaus la pat a stat în spital 26 de zile!

3) Un alt bărbat a contractat hepatita în America Centrală. Acolo, a primit suc de lămâie
pe cale orală și rectală. I s-au făcut împachetări cu nămol fierbinte peste ficat. A făcut
40°C și a fost trimis acasă. I s-a spus să încerce să se odihnească la pat și să urmeze o
dietă proteică. Când l-a văzut Dr. Klenner, avea icter, temperatura = 38,3°C și avea
ficatul mărit și sensibil. În perfuzie i s-au administrat 30 g de ascorbat de sodiu și 1 g
de gluconat de calciu. Administrarea orală de Vitamina C: 5 grame la fiecare 4 ore, 24
ore din 24, timp de 3 zile. Adenozină 400 mg pe cale intramusculară. 100.000 de unități
de palmitat de Vitamina A administrate zilnic. În a patra zi i s-au administrat 70 g de
ascorbat pe cale intravenoasă și 1 g de calciu. În a șasea zi, a mai primit 70 g intravenos,
iar în a șaptea zi bilirubina din ser a scăzut la 1,9 față de 98 în prima zi; valoarea TGOT
a scăzut de la 450 la 45. La domiciliu a luat 15 g de Vitamina C pe cale orală, 1400 mg
de colină de 3 ori pe zi, plus o dietă bogată în proteine și carbohidrați – fără sechele.

4) Un bărbat de 42 de ani care suferea de hepatită cronică fusese tratat fără succes cu
steroizi timp de șapte luni. I s-a administrat complexul B și Vitamina C: 45 g de ascorbat
de sodiu plus 1g de gluconat de calciu în 500 cc de apă cu 5% glucoză i-au fost
22
administrate intravenos de 3 ori pe săptămână. A luat 5 g de Vitamina C pe cale orală
la fiecare 4 ore. A scăpat de boală în cinci luni. Dr. Klenner a simțit că dacă i s-ar fi
administrat doze mai masive și continue în spital, s-ar fi însănătoșit în câteva săptămâni,
dar colegii săi din staff i-ar fi refuzat pacientului acest tratament lipsit de riscuri.

Dr. Klenner a subliniat din nou acest aspect: „Ascorbatul de sodiu în cantități care
variază până la 900 mg/kg corp la fiecare 8 până la 12 ore va produce vindecări în 2
până la 4 zile”. Adenozină, 400 până la 1200 mg. intramuscular, zilnic.

El considera că riscul de hepatită serică de la aparatele de dializă ar putea fi eliminat

prin spălarea aparatelor cu 50 g de ascorbat de sodiu. Când trebuia să facă o transfuzie
de sânge unui pacient, adăuga întotdeauna 10 g de ascorbat de sodiu la fiecare litru.
Japonezii, spunea el, au adăugat doar câte 5 g de Vitamina C la fiecare unitate de sânge;
rezultatul, nicio hepatită și asta în mii de cazuri.

Herpes Simplex și Zoster

Adenozina, 400 mg se administrează intramuscular la diagnosticare. Urmează 15 g de

ascorbat de sodiu pe cale intravenoasă cu ajutorul unei seringi de 6 cc pe cale
intravenoasă. Apoi o a doua doză de adenozină, 400 mg, la 30 de minute după doza
de Vitamina C. Se colorează leziunea cu tinctură de benzoină. Se aplică apoi loțiune
de calomină cu 5% fenol. Se va continua să se aplice tinctura de benzoină doar pe
zonele intacte, însă calomina și fenolul se aplică pe toată zona. Se continuă injectările
la fiecare 12 ore timp de trei zile, apoi zilnic timp de câteva zile. Se administrează
zilnic o capsulă de Complex B cu câte 100 mg din fiecare dintre B-uri împreună cu
cantități „masive” de Vitamina A pe cale orală.

Pentru a controla durerea după vindecarea leziunilor, se folosește o perfuzie zilnică

care conține tiamină, 1000 mg; piridoxină, 300 mg; niacinamidă, 600 mg, diluată la
20 cc cu soluție salină, zilnic, timp de 5 zile. Se folosește un ac calibru 23, de un 2,5
cm.

Herpesul simplex trebuie tratat ca mai sus timp de 72 de ore, deoarece recidivele sunt
frecvente dacă tratamentul este scurtat.
Vezicule febrile: un unguent de 3% de Vitamina C aplicat pe buze de 10-15 ori pe zi
într-o bază solubilă în apă accelerează vindecarea. O soluție de 3% de acid ascorbic
folosită sub formă de spălătură va vindeca o eroziune cervicală; aplicarea directă a
acestei soluții de către medic ar fi mai prudentă. 20 g de Vitamina C pe cale orală în
fiecare zi ar „șterge această formă de malignitate”. Dr. Klenner subliniază că acest
cancer pare să le lovească pe femeile cu predispoziție ereditară; un virus se dezvoltă
mai cu avânt la cele predispuse. Dacă există o tendință familială, administrarea orală
de Vitamina C în doze mari, ca măsură preventivă, se justifică.

23
 Varicela

Vitamina C pe cale orală este mai puțin eficientă. Dr. Klenner a ținut-o sub observație
pe propria sa fiică în timp ce aceasta se confrunta cu varicela. Ea a primit 24 g pe zi, dar
papulele se extindeau, iar mâncărimea era intensă. După 1g de Vitamina C administrată
intravenos, mâncărimea i-a dispărut, iar ea a dormit bine timp de opt ore. Apoi i-a fost
administrată o nouă perfuzie și nu i-a mai apărut nicio nouă erupție. (Victimele varicelei
netratate fac erupții timp de cinci zile întregi). Dr. Klenner a remarcat această capacitate
a Vitaminei C de a pune capăt evoluției obișnuite a bolilor virale.

Una până la trei injecții de 400 mg/kg corp la fiecare 8 ore vor usca varicela în 24 de
ore. Controlează greața cu 1g de Vitamina C la 5 cc de lichid. Setea este împiedicată
dacă se bea un pahar de suc chiar înainte de perfuzie.

Rujeola (Pojarul)

Dr.Klenner relatează o serie de cazuri:

1. Un bebeluș de zece luni avea febră mare, secreții nazale, tuse uscată, ochi roșii și
pete Koplik, ceea ce dădea de înțeles că este vorba de pojar. I-a administrat 1000 mg
de Vitamina C la fiecare 4 ore. După 12 ore, temperatura îi scăzuse la 36,1°C; tusea
încetase, iar roșeața membranelor dispăruse. Doar pentru a verifica dacă această
ameliorare nu reprezenta evoluția naturală a bolii, a întrerupt tratamentul cu Vitamina
C timp de doar 8 ore. Febra a crescut la 39,6°C. Injecțiile de Vitamina C i-au fost
reintroduse, iar febra i-a scăzut în câteva ore la 37,2°C. La fiecare 4 ore i s-au
administrat 1000 mg de Vitamina C; nu i-a mai apărut nicio erupție cutanată.

2. Un copil de opt ani a făcut rujeolă și oreion, urmate îndeaproape de encefalită

(T=40°C). Nu putea să mănânce, era în stare letargică și nu răspundea decât la durere.
La 2 ore după o injecție de 2000 mg de Vitamina C, acesta s-a ridicat, a mâncat o masă
consistentă și apoi s-a jucat. În 6 ore a început să reintre în letargia de dinainte, iar
febra i-a revenit. La 12 ore după o a doua injecție de 2000 mg și de 1000 mg la fiecare
2 ore pe cale orală, și-a revenit. Dr. Klenner a declarat: „Iritabilitatea bruscă
manifestată înainte de prima injecție de Vitamina C era izbitor de absentă”. Cred că
ceea ce vrea el să înțeleagă cititorul este că simptomele acestor boli virale devastatoare
sunt similare cu indiciile observate la pacienții scorbutici.

Sângerarea nazală este frecventă în cazul rujeolei, dar poate fi ameliorată cu una sau
două injecții de Vitamina C (de la 1 la 4 g, în funcție de diferențele individuale).
Tendințele de sângerare sunt frecvente în cazul scorbutului. A permis boala ca
scorbutul să se manifeste? Aceste simptome se datorează pierderii acute de Vitamina
C și sunt modul naturii de a cere ajutor.

24
 Oreionul

Dr.Klenner relatează cazuri de gripă, encefalită și rujeolă ușor de vindecat cu injecții

și doze orale de Vitamina C. Un bărbat în vârstă de 23 de ani a dezvoltat oreion plus
orhită bilaterală; avea febră de 40,5°C și dureri cumplite, cu „testicule de mărimea
unor mingi de tenis”. După o injecție intravenoasă de 1000 mg de Vitamina C, durerea
a început să scadă, iar după alte șase injecții la interval de două ore, durerea a dispărut.
Febra a revenit la normal în 36 de ore. În 60 de ore era pe picioare, era în mișcare și
se simțea bine. Doza totală: 25.000 mg.

Mononucleoza

Dr. Klenner considera că mononucleoza are legătură cu cancerul, deoarece același virus
(Epstein-Barr) se regăsește în limfomul lui Burkitt. Boala, mononucleoza, poate fi
eliminată cu o perfuzie de Vitamina C în doar câteva zile, „Timpul efectiv fiind direct
proporțional cu cantitatea de vitamină angajată în raport cu gravitatea infecției”. (Cei
mai mulți dintre noi folosesc formula doctorului Cathcart pentru cantitatea de Vitamina
C care trebuie administrată: „Cred că este vorba de o boală de 50 g: ceva febră, dureri
generalizate, dar în ambulatoriu.”) La o pacientă căreia biserica i-a dat ultima
împărtășanie, mama ei a luat lucrurile în propriile mâini atunci când medicul curant a
refuzat să-i administreze acid ascorbic. În fiecare flacon de lichid intravenos, ea „băga”
în secret și rapid 20-30 g de Vitamina C. Pacienta și-a revenit fără complicații. Mama
ei este licențiată în asistență medicală și este de mult timp o susținătoare a terapiei
masive cu „Vitamina C”. (boală de 100 g: 38,8°C-39,4°C, menține lichidele, dar trebuie
să stea în pat, se simte groaznic. Boală de 200 g: temperatură de 40°C, semi-comatoasă,
oarecum deshidratată; spitalizarea este recomandabilă).

Teoria din spatele folosirii adenozinei: acidul ascorbic stimulează o enzimă care
descompune acidul nucleic din virus. Unele persoane nu pot fabrica suficientă
adenozină pentru a ajuta această activitate enzimatică. Purinele sunt catabolizate și sunt
astfel indisponibile pentru producerea de nou acid nucleic viral.

Alte boli

Dr. Klenner îi vorbește cititorului despre vindecarea difteriei cu ajutorul Vitaminei C

pe cale intravenoasă sau intramusculară. Dizenteria bacilară este oprită în doar 48 ore
cu injecții de Vitamina C.

Pancreatită. El a tratat doar un singur caz de acest fel. A pus 60 g de ascorbat de

sodiu în 1000 cc de dextroză de 5% în apă și a lăsat să picure rapid, iar pacientul a
putut pleca acasă în 12 ore.

Boli cardiovasculare, hipermenoree, ulcere peptice și duodenale, boală postoperatorie

și de iradiere, febră reumatică, scarlatină, poliomielită, pancreatită acută și cronică,
tularemie, tuse convulsivă și tuberculoză.
25
Într-un caz de scarlatină, antibioticele nu au avut niciun efect, dar febra a reacționat
în mod spectaculos atunci când 50 g de Vitamina C au fost administrate intravenos.

Altele - Doze masive pentru febra reumatismală. Terapia cu Vitamina C va vindeca

tuberculoza prin îndepărtarea învelișului microorganismului. De asemenea, în cazul
pneumoniei - (deci nu contează dacă cineva are pneumonie virală sau bacteriană,
tratamentul funcționează).

Febra pătată a Munților Stâncoși (F.P.M.S). Dr. Klenner era o autoritate în

tratamentul acestei boli destul de invalidante și grave, deoarece cabinetul său se afla
chiar în mijlocul unui loc de infecție constantă pentru febra mușcăturii de căpușă.

Dr. Klenner fusese învățat în timpul instruirii sale că nu exista un tratament pentru
această boală, ci doar un tratament de suport. Așa că atunci când s-a confruntat cu un
caz evident – temperatură de 40,2°C, pete pe tot corpul, comă și test de sânge pozitiv
– a administrat rapid 30 g de C intravenos la fiecare 6 ore. Pacientului i s-a administrat
acid para-aminobenzoic pe cale orală, câte 6 g, la fiecare 2 ore x3, apoi 4 g la fiecare
2 ore timp de 24 ore, apoi 4 g la fiecare 4 ore până când febra a dispărut timp de 24
de ore. În jurul celei de-a șasea ore de tratament a devenit conștient și rațional. A fost
trimis acasă în a șasea zi, complet refăcut.

Doctorul a relatat povestea unei fetițe de 12 ani cu pete și temperatură de 40,5°C. A

primit cloroamfenicol și PABA, dar nu a avut decât un răspuns slab abia în a treia zi,
așa că i-a fost administrată o perfuzie cu 30 g de Vitamina C. În două ore era aproape
sănătoasă, veselă și receptivă. I s-au administrat 30 g la fiecare 8 ore și în șapte zile
era bine și era acasă.

A scris despre fiul său, bolnav de F.P.M.S., care fusese cât pe ce să moară. Avea
nevoie de Vitamina C, vibramicină (un antibiotic), PABA. La perfuzii s-au adăugat
zilnic tiamina 1000 mg, B2 300 mg și B3 500 mg. În a treia zi, temperatura îi era încă
ridicată (40,5°C); își pierdea cheful de viață, iar candidoza era în curs de dezvoltare.
În cele din urmă s-a însănătoșit în a patra zi.

Ceea ce ne arată și ne spune Dr. Klenner este că în cazul unei boli devastatoare precum
F.P.M.S. trebuie folosit tot ceea ce se știe că poate fi util. Pare evident că antibioticele
își au locul, dar Vitamina C este extrem de utilă. El a subliniat că un centru medical a
folosit dozele mari de PABA și nu a avut niciun deces, cu excepția unui copil de șase
ani căruia i s-a administrat doar o jumătate din doza calculată.

Vitamina C se administrează 24 ore din 24 și la nivelul de 500-900 mg pe kg corp.

Boala „poate fi întotdeauna reversibilă”.

Dr. Klenner a tratat chiar și trichineloza. În Tri-State Medical Journal din aprilie
1954, într-un articol intitulat „Tratamentul cu doze masive de Vitamina C și cu acid
para-amino-benzoic”, Dr. Klenner a arătat că 16% dintre americani au acești viermi.
Un caz acut va prezenta pleoape umflate, un număr mare de eozinofile în fluxul
sanguin, dureri și umflături ale mușchilor, febră, transpirație abundentă, tuse și
slăbiciune profundă. Numărul de eozinofile este ridicat și în cazul unor alergii. El a
26
constatat că limfocitele stimulează formarea de anticorpi și că limfocitele cresc odată
cu recuperarea pacientului.

El a prezentat cazul unui bărbat care mâncase cârnați. Acesta avea febră (40°C), pielea
pleoapelor foarte umflată, și tuse uscată, cu usturimi. Testele i-au fost pozitive la
trichineloză, iar numărul de eozinofile era de 15% (în parametri normali fiind de mai
puțin de 4%).

I s-au administrat doze mari de Vitamina C cu seringa, deoarece aceasta ar ajuta la

formarea de anticorpi și pentru a-l detoxifia. Gluconat de calciu, câte 1g în fiecare zi,
timp de câteva zile. Antibioticele erau inutile.

Febra i-a urcat la 41°C, iar el a intrat în semicomă. Întrucât acestea îi aminteau
doctorului Klenner de febra mușcăturii de căpușă, a forțat administrarea de acid para-
aminobenzoic pe gât. Inițial 4 g, apoi 3 g la fiecare 2 ore. La 8 ore după administrare,
omul își servea micul dejun complet – prima dată după câteva zile. Transpirațiile
abundente i s-au oprit. Temperatura i-a revenit la normal. După două zile i s-a întrerupt
administrarea de PABA pentru a se vedea efectul; în 36 ore febra îi revenise la 38,3°C.
Transpirația i-a reapărut.

A fost reluată administrarea de PABA la 3 g la fiecare 2 ore în timpul zilei și la fiecare

3 ore în timpul nopții. După 9 zile era bine, i s-a oprit terapia cu PABA și nu a mai
recidivat.

O altă pacientă, o femeie, în vârstă de 33 de ani, avea febră ( 39,4°C), pleoape umflate,
eozinofile 30%, tuse. A luat 6 g de PABA și apoi 3 g la fiecare 3 ore timp de 37 de
ore, apoi aceeași cantitate la fiecare 4 ore. De asemenea, suc de fructe. I s-au
administrat 12 g de Vitamina C la fiecare 12 ore. Și 10 g de Vitmina C pe cale orală,
zilnic. A revenit la muncă în 8 zile.

Dr. Klenner nu a explicat de ce PABA este un remediu pentru trichineloză.

Tetanus (trismus). În două articole publicate în Tri-State Medical Journal din iunie și
iulie 1954, Dr. Klenner a notat din nou câteva argumente în favoarea Vitaminei C în
articolele „Istoricul tetanusului” și „Descoperiri recente în tratamentul tetanusului”.

El afirma că tetanusul nu se vindecă greu. Era de părere că medicii se bazează pe

antitoxină ca unică terapie doar pentru că o anumită „autoritate” o recomandă. Mulți
pacienți sunt sedați „până în punctul de narcoză”.

Dr. Klenner considera că practica de a injecta antitoxina tetanică în țesuturile din

apropierea rănii era din motive pur medico-legale, întrucât nu avea niciun beneficiu și
putea fi chiar dăunătoare. Antitoxina „nu poate trece din sistemul circulator în sistemul
nervos și, dacă nu este injectată în țesutul nervos, este relativ lipsită de valoare”.

27
Dr. Klenner mai relatează despre alte cercetări: Vitamina C inactivează toxina
tetanosului.

El a istorisit cazul unui băiat de șase ani care nu fusese niciodată vaccinat și care a
făcut tetanos după ce a căzut de pe ponei în niște tufișuri. Pe o perioadă de trei
săptămâni, băiatul a dezvoltat o tensiune musculară din ce în ce mai mare, crampe
abdominale, incapacitatea de a zâmbi sau de a deschide gura. Lichidele erau tot ceea
ce putea înghiți. Dacă era stimulat, spatele i se arcuia, astfel încât corpul său arăta ca
un pod care se sprijinea pe călcâie și pe ceafă.

Dr. Klenner a folosit Tolserol pentru a controla spasmul convulsiv fără a seda
simțurile în mod nejustificat (FDA l-a retras de pe piață; Methocarbamol poate fi
folosit intravenos cu rezultate comparabile). Băiatul a fost tratat cu Vitamina C,
penicilină, antitoxină tetanică și Tolserol. A petrecut optsprezece (18) zile în spital,
dar utilizarea antitoxinei tetanice a părut să agraveze crizele și a necesitat mai multă
Vitamina C, sedative, iar utilizarea antitoxinei tetanice a prelungit definitiv
spitalizarea.

Pacientul a primit 2 până la 4 g de Vitamina C la fiecare 4 până la 6 ore, în funcție

de simptome, iar în decurs de o oră era calm și fără spasme. Ideea era de a ajuta
procesul natural de detoxifiere a organismului. De asemenea, a dezvoltat urticarie
din cauza testului TAT sau a penicilinei și a avut nevoie de Benadryl și Adrenalină
pentru asta.

Dr.Klenner a sintetizat tratamentul tetanosului:

1. se debridează și se curăță bine orice rană. (considera că eterul este bun pentru
că ucide majoritatea bacteriilor fără să distrugă țesuturile).
2. 75.000 de unități de antitoxină în profunzime intramuscular deasupra plăgii,
3. fluide intravenoase,
4. doze masive de Vitamina C intravenos 24 ore din 24,
5. anatoxină tetanică intradermică, 0,1 cc timp de 5 zile consecutive,
6. Tolserol intravenos - acum Metocarbamol. El a considerat că toate statele ar
trebui să adopte o legislație care să impună anatoxina tetanică indiferent de
vârstă.

El considera că numărul de decese cauzate de boală este egal cu numărul celor care
mor din cauza tratamentului. În urmă cu 30-40 de ani, el sublinia câteva principii de
tratament pe care mulți dintre noi le-au uitat: și anume, să nu faci rău, iar organismul
are puteri de refacere extraordinare dacă medicul îi va furniza materiile prime care să-
i favorizeze recuperarea.

Uretrita: Dr. Klenner amintește de studiul realizat de medicul Rous în 1971. Doar 3
g de Vitamina C pe zi au stopat durerea și frecvența urinării în doar 4 zile. Se pare că
urina alcalină permite formarea cristalelor de fosfat; Vitamina C acidifica urina, iar
cristalele se transformau din nou în soluție.

28
Cistita cronică este de obicei asociată cu urina alcalină. Germenii se dezvoltă mai
ușor în această urină alcalină. Vitamina C va descuraja aceste bacterii și va reduce
șansele unei infecții ascendente care ar putea devasta rinichii (pielită). Se sugerează
10 g de Vitamina C pe zi.

Alte afecțiuni

Antabuse este o substanță chimică utilizată pentru a-i împiedica pe alcoolici să bea.
În organism, alcoolul și Antabuse formează acetaldehidă; persoana se simte groaznic;
slabă, dureri de cap și chiar comă, după cum ilustrează acest caz. Dr. Klenner
considera că poate a fost primul care a recomandat Vitamina C în controlul acestei
reacții chimice. Pacientul lua Antabuse. Cu ocazia unei sărbători de Crăciun,
„prietenii” săi l-au convins să bea cu ei. La scurt timp după asta, a fost adus la camera
de urgență, unde se întâmpla să se afle Dr. Klenner. Pacientul era inconștient și avea
tensiunea arterială de 90/60. Suferea de șoc (același tablou clinic ca în cazul otrăvirii
cu barbiturice). A fost injectat intravenos cu 500 ml de glucoză 10% în soluție apoasă
cu 50 g de ascorbat de sodiu. După ce s-au scurs 30 g, pacientul s-a trezit, s-a simțit
bine și a vrut să plece acasă. A primit toate cele 50 g în 3 ore, după care a fost trimis
acasă. De asemenea, a primit oxigen prin mască nazală.

Compania care produce Antabuse sugerează doar 1 g intravenos ca antidot, numindu-

l „masiv”. Dr. Klenner considera că această cantitate era „fără valoare”.

Pentru alcoolismul acut, Dr. Klenner administra 1000 mg de tiamină intramuscular la

fiecare 2 ore până la recuperare. Piridoxina, 500 mg se administrează la fiecare 6 ore.
Cu 40 g de Vitamina C intravenos pacientul se va detoxifia.

Artrita: Vitamina C contracarează efectele nocive ale aspirinei. Vitamina C este

precursorul numărul 1 pentru formarea colagenului. Dacă nivelurile serice de
Vitamina C sunt ridicate, lichidul sinovial este mai subțire, permițând o mișcare mai
ușoară a articulațiilor. Cei care iau zilnic între 15 și 25 g vor avea beneficii pe măsură.
Prevenirea pare prudentă. „O persoană care va lua între 10 și 20 g de acid ascorbic pe
zi, împreună cu alți nutrienți, ar putea foarte bine să nu dezvolte niciodată artrită.”

Cancerul: Dr.Klenner citează utilizarea de către profesorul Schlegel (Universitatea

Tulane) a acidului ascorbic (doar 1,5 g pe zi) în prevenirea recidivei cancerului de
vezică urinară. „Aceasta este așa-numita Vitamina C irosită”.

Dr.Klenner a „demonstrat că, în prezența acidului ascorbic, metaboliții cancerigeni nu

se vor dezvolta în urină. Aceștia arătau că formarea spontană de tumori este rezultatul
metabolismului defectuos al triptofanului în timp ce urina este reținută în vezica
urinară”. Alți cercetători semnalează că diminuarea mastocitelor din pielea cobailor
se datora deficienței de acid ascorbic. Acest lucru sugerează că Vitamina C este
necesară pentru formarea și menținerea mastocitelor.

29
Vitamina C va controla leucemia mielocitară cu 25-30 g pe cale orală zilnic. „Cât timp
trebuie să așteptăm ca cineva să înceapă o perfuzie continuă de acid ascorbic timp de
2-3 luni, administrându-i-se 100-300 g în fiecare zi, pentru diverse afecțiuni
maligne?”.

Epiteliomul cu celule bazale mici: Unguent cu 30% Vitamina C.

Dr.Klenner citează un studiu îngrijorător: particule asemănătoare unor viruși au fost

găsite în unele mostre de lapte matern de la femei cu cancer de sân. Ar putea acest
lucru să ajute la explicarea motivelor pentru care unele cancere par a fi „moștenite”?
Este logic ca toți membrii familiilor predispuse la cancer să ia cel puțin 10 g de
Vitamina C zilnic.

Protocolul său pentru tratarea cancerului este redat aici în întregime, deși nu înțeleg
raționamentul pentru unele dintre ingrediente. Toate acestea sunt menite să ucidă
celulele canceroase prin întărirea sistemului imunitar. Dr.Klenner a recunoscut chiar
și valoarea terapeutică pe care o atitudine pozitivă o are.

1. Utilizarea de cobalt radioactiv atunci când și unde este indicat.

2. Administrarea a 45 g de ascorbat de sodiu intravenos la fiecare 12 ore timp de
o lună. Apoi se folosesc 60-65 g în 500 cc de soluție salină normală sau
dextroză 5% în apă timp de 5 zile pe săptămână până la obținerea unei
vindecări. De obicei durează 5 luni.
3. Fiecare flacon trebuie să conțină 1g de gluconat de calciu, 1 cc de un complex
B oarecare, plus 1200 mg de tiamină, 300 mg de piridoxină și 600 mg de
niacinamidă.
4. Ascorbat de sodiu oral, 5, 10, 20, g pe zi. Doza depinde de toleranța
intestinală.
5. Palmitat de Vitamina A, 50.000 unități, zilnic, pe cale orală.
6. Acid pantotenic, (B5) câte 1 g, pe cale orală, de 4 ori pe zi.
7. Pudră proteică de aminoacizi cu toți cei 18 aminoacizi. Câte 60 de tablete în
fiecare zi sau, dacă este vorba de pulbere, câteva linguri pe zi. Aceasta susține
sistemul imunitar și enzimele. Tirozina trebuie luată separat, dacă este posibil,
deoarece aceasta le face pe celelalte să funcționeze mai bine; comprimate de
500 miligrame - câte 6 pe zi.
8. În plus, o dietă bogată în proteine, folosind carne albă de pui, pește proaspăt,
ficat de pui și ouă cu coajă maro. Carnea de vită (dar o dată pe săptămână)
trebuie să fie cât mai slabă: carnea de vită slabă pentru tocană sau vârful de
mușchi sunt cele mai bune, dar cereți măcelarului să o macine de trei ori.
Hamburgeri? Doar o dată pe săptămână. Fără zahăr și fără amidon. Fructele
și sucurile de fructe sunt permise. Migdalele sunt excelente.
9. 30 până la 40 de sâmburi de caise amari trebuie mestecați în fiecare zi, în doze
divizate, până când apare un gust continuu de migdale amare. Din acest
moment, pacientul reduce doza la jumătate. „Astfel, se va forma cianură prin
intermediul acidului gastric. Cianura va ucide celulele canceroase. Vitamina
C va proteja împotriva efectelor letale ale cianurii. Este antidotul. Sunt
disponibile tablete de 500 mg de Vitamina B17. Câte una după fiecare masă
și la culcare”. (Nu toată lumea ar fi de acord cu această parte a terapiei.
30
 Victimele cancerului încă mai primesc amigdalină B17, sub formă de injecții
din Mexic, dar există unele îndoieli cu privire la eficacitatea acesteia. LHS)
10. Vitamina E, acetat de d-alfa tocoferil, 400 U.I. (unități internaționale), 3.200
U.I. pe zi. Nu luați fier împreună cu ea.
11. O jumătate de litru de suc de struguri zilnic.
12. Tablete de Complex B cu 100 mg din fiecare dintre B-uri și 100 mcg de B12.
Șase până la opt tablete pe zi. Theragran-M sau o capsulă similară cu toate
mineralele pentru a înlocui ceea ce este scos de către Vitamina C.
13. Mențineți hemoglobina la 13 g.
14. Păstrați o atitudine pozitivă.

Dr. Klenner a relatat cazul unui bărbat cu ganglioni limfatici inflamați peste tot în
corp. El a urmat tratamentul de mai sus și, deși glandele i-au mai crescut în
dimensiune pentru o vreme, ficatul și splina i-au revenit la dimensiuni normale în 4
luni. Dr. Klenner a observat în urina pacientului o substanță asemănătoare unei
„parașute”. Examinarea microscopică a arătat că erau aglomerări de celule
canceroase.

Un alt caz a fost cel al unei femei care avea un adenocarcinom de doi ani de zile.
Făcuse chimioterapie, două operații și radiații extinse pe piept, în special în zona
gâtului, unde se aflau glandele canceroase. Cancerul se răspândise la plămâni, la
abdomen și la șase ganglioni din gât. Dr. Klenner i-a aplicat protocolul de mai sus.
În 3 luni, leziunea din plămâni a dispărut, iar ganglionii din gât au dispărut. După
șase luni de tratament intravenos cu Vitamina C și Complexul B, masele abdominale
dispăruseră, dar ea nu mai putea înghiți mâncare. Radiațiile îi cicatrizaseră esofagul
dincolo de dilatare și refuza o nouă intervenție chirurgicală. Cancerul dispăruse; a
murit de foame din cauza radiațiilor.

Dr. Klenner a rezumat această lucrare astfel: “Rezultatele sugerează că ar putea fi

administrate cantități zilnice mai mari în spital având rezultate mai rapide. Aș sugera
cel puțin 100 g în 1000 cc de lichid și administrate la fiecare 12 până la 24 de ore.
Vitaminele și gluconatul de calciu trebuie, de asemenea, să fie administrate”. El s-a
gândit că interferonul ar putea fi dozat în timp ce pacientul se află în spital. „De cât
timp va fi nevoie pentru ca populația generală să înfrunte cartelul drogurilor?”

Există o relație între Vitamina C și colesterol. Cobaii scorbutici au un nivel ridicat

de colesterol. Cu mult timp în urmă, în 1947, doze intravenoase mari de Vitamina C
s-au dovedit a fi eficiente în scăderea nivelului de colesterol. Un cercetător [Spittle,
1971, Lancet] a postulat că arterioscleroza ar putea fi rezultatul final al unei
deficiențe pe termen lung sau al unui echilibru negativ al Vitaminei C. [Hecker] El
și Dr. Klenner au observat că nivelurile de colesterol din sângele subiecților variază
în funcție de cantitatea de Vitamina C utilizată. La un pacient, colesterolul i-a scăzut
cu 42 mg% în 6 săptămâni, atunci când aportul oral de Vitamina C a fost mărit de la
10 g pe zi la 20 g pe zi.

Toate acestea sunt logice, deoarece „principala cale de catabolism a colesterolului

este în transformarea în săruri biliare”. Vitamina C ajută la această conversie
enzimatică. Porcușorii de Guineea, care, ca și oamenii, nu-și pot produce propria
31
Vitamină C, o vor folosi pe cea din alimentație dacă sunt hrăniți cu o dietă bogată în
colesterol. „Porcușorii de Guineea hrăniți cu o dietă fără acid ascorbic au prezentat
o accelerare cu 600% a formării colesterolului în glandele suprarenale”. Sovieticii
au publicat multe articole care demonstrează aceste efecte. Acest lucru ar putea
explica de ce răcelile și gripa virală sunt mai frecvente iarna, deoarece fructele și
legumele proaspete sunt mai puțin disponibile, iar grăsimile din alimentație în timpul
iernii s-ar putea să consume mai repede Vitamina C. La cobai se poate provoca
apariția calculilor biliari atunci când sunt hrăniți cu o dietă bogată în colesterol și
săracă în Vitamina C.

[La Facultatea de Medicină ni s-a predat mnemonicul, pentru a ne ajuta în

diagnosticarea victimelor calculilor biliari: “Fair, fat and forty” (“Frumos, gras și de
40 de ani”). Susceptibilitate plus factori dietetici; este foarte logic].

Dr. Klenner menționează literatura de specialitate în ceea ce privește utilizarea

Vitaminei C în bolile coronariene, atât la animale, cât și la oameni. Arterioscleroza
se dezvoltă la cobai atunci când sunt hrăniți cu o dietă bogată în colesterol, dar se
dezvoltă rapid la animalele scorbutice chiar și fără colesterol exogen. Suplimentul
de Vitamina C a fost capabil să absoarbă plachetele. Dieta este importantă, dar
suplimentul de Vitamina C pare să fie esențial mai ales la cei cu o predispoziție
familială.

`Trebuie să ne protejăm inimile de stres. O cantitate adecvată de Vitamina C este

una dintre soluții”. Unde a învățat Linus Pauling despre nevoia de doze mari?
Probabil de la Dr. Klenner. „Rata mortalității la persoanele de vârstă mijlocie a
scăzut semnificativ odată cu creșterea dozelor de Vitamina C.” [Dr. Klenner îl
citează pe J. Stamler din Comprehensive Treatment of Essential Hypertensive
Diseases. Monografie privind hipertensiunea arterială, Merck, Sharp și Dohme].
Pauling ia în prezent 18 g pe zi. Se pare că se simte bine la vârsta de 86 de ani (iulie
1987). [Dr. Pauling a trăit până la 93 de ani n.r.].

Cariile: Câte 1 g de Vitamina C în fiecare zi pentru fiecare an de viață (5 g pe zi

pentru un copil de 5 ani) previne apariția cariilor. De la vârsta de 10 ani, 10 g pe zi,
timp de o viață întreagă, ar trebui să mențină acest beneficiu.

Dr.Klenner îl citează pe Shaw, care considera că depunerile de pe dinți reprezintă o

stare de pre-scorbut și că cei care suferă de această afecțiune ar trebui să ia 2000 mg
pe zi de Vitamina C înainte ca vreun virus urât să atace.

Disc, ruptură intervertebrală: va fi prevenită cu doza de 10 g pe zi. Cantități

adecvate par a fi necesare pentru metabolismul și menținerea discurilor.

Ulcerele corneene: se vindecă cu doar 1,5 g de Vitamina C pe zi. Durerea unei arsuri
corneene a fost ameliorată imediat cu 12 g de Vitamina C intravenos. În 24 de ore,
corneea era normală. [Boyd & Campbell]

32
Diabetul: În 1951, a observat că urina pacienților săi prezenta o substanță
reducătoare; infecțiile virale severe permit revărsarea zahărului în urină. Vitamina C
acționează ca un agent reducător și s-ar părea că diabetul a fost provocat.

El a prezentat povestea unui copil diabetic de 7 ani, care a făcut rujeolă, iar necesarul
său de insulină a crescut de la 5 unități la peste 90 de unități pe zi, dar cu ajutorul a
1 g de Vitamina C la fiecare 4 ore, infecția și glicemia crescută au fost controlate. În
aceste cazuri de diabet zaharat, Vitamina C poate fi redusă la niveluri rezonabile
după ce infecția este sub control. Dozele mari și prelungite de „Vitamina C s-ar putea
dovedi nedorite din cauza puterilor sale deshidratante și diuretice”.

Dr.Klenner consideră că starea patologică din acest caz înseamnă că adrenalina

inundă organismul băiatului. Mecanismul de reglare a adrenalinei fusese suprimat,
astfel încât aportul constant a provocat o constricție vasculară prelungită. Această
acțiune asupra vaselor de sânge creează asfixia țesuturilor, ceea ce duce la acidoză.
Această aciditate duce la hiperglicemie cu adrenalină. „O ușoară creștere a glicemiei
poate fi controlată cu bicarbonat de sodiu. Această constricție vasculară acționează
la nivelul pancreasului și ar putea restricționa producția de insulină și de enzime
pancreatice”.

De fapt, Dr. Klenner studiase efectele a 10 g de Vitamina C pe zi pe cale orală la

pacienții cu diabet zaharat; 60% au reușit să controleze afecțiunea cu ajutorul dietei
și al Vitaminei C. Ceilalți 40% au reușit să reducă doza de insulină. Rănile se
vindecau mai ușor. Vitamina C ajută ficatul în funcția sa de metabolizare a
carbohidraților.

Glaucomul: Dr. Klenner era deranjat de faptul că marijuana era folosită pentru
reducerea presiunii intraoculare. „Ar trebui să fii un fumător înrăit pentru a menține
nivelurile demne de luat în seamă”. El îl citează pe Bietti care folosea doze mari de
Vitamina C; pacienții lui Virno foloseau 35 g de C (100 mg/kg corp după mese și la
culcare) în doze divizate pe parcursul a 24 de ore, iar această deshidratare osmotică
a globului ocular era sigură și eficientă. “Mărimea dozei chiar are importanță - este
cu adevărat importantă”.

Dr. Klenner a constatat, în urma cercetărilor sale asupra a peste 300 de sarcini, că
stresul provocat de această stare a dus nevoile de Vitamina C la femei până la 15 g
pe zi. Fătul uman este ca un parazit care absoarbe Vitamina C disponibilă de la
mamă. Suntem cu toții diferiți și nevoile noastre de Vitamina C variază în funcție de
ereditate, mediu, stres – sau de percepția acestuia. El ne amintește de cercetările lui
Roger Williams din 1968, care au arătat că unii cobai aveau nevoie de 20 de ori mai
multă Vitamina C decât alții pentru a-și menține sănătatea. (Doza obișnuită pentru
femeile însărcinate: 4 g pe zi în primul trimestru; 6 g pe zi în al doilea trimestru; 8
până la 10 g în al treilea trimestru). El a obținut rezultate excelente cu aceste doze
mari de Vitamina C la femeile care avortau în mod obișnuit. [O femeie avusese cinci
avorturi spontane și apoi, cu ajutorul Vitaminei C, a continuat să aibă două sarcini
normale. Literatura germană este plină de cazuri cu aceste rezultate bune.
Hemoglobina era mai ușor de menținut, crampele la picioare erau mai puține
(Vitamina C îmbunătățește absorbția fierului precum și a calciului și magneziului).
33
Striae gravidarum (vergeturile) erau rareori întâlnite. Travaliul era mai scurt și mai
puțin dureros. Nicio hemoragie postpartum. Perineul era mai elastic și, dacă se
menținea Vitamina C, acesta continua să rămână ferm.

Bebelușii sunt viguroși cu această Vitamina C. Niciunul nu a necesitat resuscitare.

S-a început administrarea a 50 mg de acid ascorbic în a doua zi a sugarului și a fost
crescută treptat pe parcurs. Un set de cvadrupleți din cadrul acestei serii erau sănătoși
și primeau lapte din a doua zi. Este deosebit de utilă îndeosebi pentru țesutul
conjunctiv, dinții și vasele de sânge care cresc rapid. [King]

Schizofrenia: Dr. Klenner ne amintește de lucrările lui Hoffer și Osmond privind

niacina și Vitamina C, la începutul anilor 1950. Între 6 și 8 g de Vitamina C pe zi au
făcut ca niacina să funcționeze. Un schizofrenic a luat câte 1 g la fiecare oră timp de
48 ore și s-a recuperat complet timp de șase luni fără niciun alt tratament. Aceste
megadoze au înjumătățit rata sinuciderilor. S-a demonstrat că schizofrenicii
consumă Vitamina C de zece ori mai repede decât populația normală. Majoritatea
oamenilor prezintă o oarecare pierdere de Vitamina C în urină de 4 g pe zi;
schizofrenicii trebuie să ia de zece ori această cantitate înainte de a fi detectată. Dr.
Klenner a observat această pierdere la pacienții grav afectați de un virus abia după
două-trei zile de administrare a unor doze mari de Vitamina C și după ce începuse
ameliorarea. (S-ar putea ca schizofrenia să se datoreze unui virus?).

Arsurile: pot fi tratate cu Vitamina C. „30-100 g de Vitamina C este cantitatea

potrivită care trebuie folosită.” (500 mg/kg corp diluat la cel puțin 18 cc/gram de
Vitamina C folosind dextroză 5% sau soluție salină în apă sau soluție Ringer, repetat
la fiecare 8 ore timp de câteva zile, apoi la intervale de 12 ore. Se adaugă gluconat
de calciu). „Vitamina C se administrează până când are loc vindecarea”. Aceasta
necesită între 7 și 30 de zile, în funcție de gradul arsurii. Poate preveni nevoia de
grefare, deoarece menține țesuturile oxigenate, împiedicând astfel formarea de
sedimente sanguine. [În a patra sau a cincea zi, escara de arsură urât mirositoare va
cădea, făcând loc țesuturilor sănătoase. De asemenea, Vitamina C elimină durerea;
opiaceele devin mai puțin necesare. (Stimulează producția de endorfine în creier).

Într-un articol pe care l-a publicat în ICAN Journal (nu este trecută nici o dată, dar a
fost publicat probabil în 1973 sau 1974), Dr.Klenner afirmă că Vitamina C este cu
adevărat o substanță miraculoasă. El era de părere că doze mari de Vitamina C
intravenoasă la începutul fazei post-arsură ar elimina arsura de gradul III cu tot cu
infecția și cicatricile acesteia. Sedimentele sanguine par a fi răufăcătorul de bază
care conduce la apariția maselor rigide de escară. [Oxigenul este suprimat.
Distrugerea țesuturilor se adaugă la pielea deja afectată de arsură. Nivelul de
Vitamina C din sânge și urină scade. [Lund & Levenson; Lam] Vitamina C este
necesară pentru formarea țesutului de granulație și pentru formarea pielii. [Bergman]
Soluția de 3% de acid ascorbic se folosește sub formă de spray la fiecare 2-4 ore
timp de 5 zile. [Klasson]

Pseudomonas: (o bacterie urâtă, des întâlnită la pacienții cu arsuri; foarte rezistentă

la antibiotice): 3% spray plus injecții masive.

34
Insolație: 500 mg/kg corp îi vor neutraliza efectul.

Arsuri solare: 1 g administrat la fiecare 1-2 ore în timpul expunerii previne arsurile
solare; o injecție intravenoasă ameliorează rapid durerea și eritemul. Chiar și arsurile de
gradul II vor fi vindecate.

Căldura înțepătoare, insolația, leșinul de căldură pot fi tratate; pentru aceasta din
urmă sunt necesare între 12 și 40 g intravenos. Pacienților care au suferit un șoc electric
trebuie să li se administreze Vitamina C imediat după accident - inclusiv victimelor
fulgerului.

Vitamina C va controla efectele secundare ale radiațiilor, inclusiv arsurile provocate de

radiații. „Cine poate spune ce ar putea realiza în cazul cancerului între 100 și 300 g
administrate intravenos zilnic timp de câteva luni? Potențialul este atât de mare, iar
utilizarea sa este atât de elementară, încât numai un analfabet va continua să-i refuze
utilizarea.”

Vitamina C inhibă enzimele deaminizante din celulele deteriorate (din cauza arsurilor,
rănilor, infecțiilor). Histamina este produsă de aceste enzime. Șocul este controlat.
[Chambers & Pollock; Clark & Rossiter]

Chirurgie: Cu mult timp în urmă, în 1960 și din nou în 1966, Dr. Klenner a prezentat
comunicări în fața Societății Medicale Tri-State, atrăgând atenția asupra „nivelurilor
atinse de scorbut” pe care le înregistrează Vitamina C la pacienții postoperatori.
Nivelurile Vitaminei C au început să scadă la 6 ore după operație, iar la 24 ore nivelurile
erau cu 3/4 mai mici decât în preoperator. Rezistența la tracțiune a rănilor care se
vindecă este scăzută dacă plasma scade la niveluri de scorbut. Cu cât nivelurile de
Vitamina C sunt mai scăzute, cu atât rana se vindecă mai greu. (Bartlett, Lanman) Chiar
și o doză mică de 500 mg de Vitamina C pe cale orală „a avut un succes remarcabil în
prevenirea șocurilor și a slăbiciunii”, după o extracție dentară, îl citează Schumacher.

Dr.Klenner își amintește un caz operator din 1949, când a asistat un chirurg într-un caz
aproape fără speranță. Aderențele extinse ale viscerelor prezentau rezistență la
îndepărtare. Chirurgul a reparat douăzeci de rupturi apoi a închis abdomenul. Pacienta
nu ar fi avut cum să supraviețuiască. Pacientei i s-au administrat 2 g de Vitamina C la
fiecare 2 ore pe cale intravenoasă timp de 48 de ore și apoi 4 g pe zi. După o zi și
jumătate era în stare să meargă, iar după o săptămână a fost externată acasă cu intestine
normale și fără dureri.

Trebuie să fie administrate 30 g intravenos zilnic – post-operator, până când alimentele

și pastilele sunt tolerate pe cale orală.

Dr. Klenner a folosit 10 g intravenos preoperator și 10 g în fiecare flacon postoperator

și apoi 10 g pe cale orală când s-a reluat alimentația. Rar se deschideau plăgile
chirurgicale cu această metodă. Fracturile se vindecau mai repede. (Unii chirurgi
administrează 10 g de Vitamina C la sfârșitul operației, iar pacientul este treaz și alert
în 60 de secunde. Nu este cazul de apariție a greațurilor și vărsăturilor în camera de
recuperare).
35
 Toxinele și metalele grele

Intoxicațiile cu metale grele: În special cele cu plumb și mercur – sunt controlate cu

injecții și cu aport oral de Vitamina C. Un aport zilnic de Vitamina C va proteja
animalele – și, prin extrapolare, și oamenii – de doze fatale de mercur. Dacă un cobai
are nevoie de 200 mg într-o zi pentru a se proteja de o doză de mercur care altfel i-ar
fi fatală, omul ar avea nevoie de 14 g pe zi. Dozele mai mici ar fi capabile să protejeze
organismul de cantități mai mici de toxină.

Intoxicația cu plumb: Vitamina C în 350 mg/kg corp, administrate intramuscular la

fiecare 2 până la 4 ore; cu recuperare în mai puțin de 72 de ore.

Dr. Klenner a constatat că o cantitate de Vitamina C folosită „în orice caz este factorul
cel mai important. În 28 de ani de cercetări am observat că 30 g în fiecare zi sunt
critice în ceea ce privește reacția”, indiferent de vârstă și greutate. (Intoxicația cu
barbiturice, mușcătura de șarpe și encefalita virală pot necesita doze mai mari la unele
persoane).

Monoxidul de carbon (CO): intoxicațiile sunt în creștere din cauza fumatului și a

vieții urbane. CO interferează cu oxigenarea țesuturilor, deoarece blochează
hemoglobina. (Afinitatea CO pentru hemoglobină este de 300 de ori mai mare decât
cea a oxigenului.) Ar fi deosebit de periculos în cazul inimilor deja compromise de
vasele coronare bolnave; aceste vase nu se pot dilata în momente de nevoie
suplimentară, de exemplu, în cazul intoxicației cu CO. Fumătorii și, prin deducție,
oricine este expus la CO sau la poluare ar trebui să ia suplimentar Vitamina C.
Doctorul indică raportul [Pelletier] care arată că, atunci când fumătorii se lasă de
fumat, „nivelul lor de acid ascorbic se apropie de cel al nefumătorilor”. În intoxicația
acută cu CO: dacă se injectează rapid în fluxul sanguin 12 până la 50 de g de Vitamina
C, aceasta acționează ca un oxidant și va „extrage CO din hemoglobină pentru a forma
dioxid de carbon”, care este ușor de expirat. O victimă a arsurilor trebuie să primească
imediat o doză de 500 mg de Vitamina C per kg-corp, pe cale intravenoasă. Aceasta
va „neutraliza intoxicația cu CO sau cu fum și, în același timp, va preveni formarea
de sedimente sanguine, care reprezintă un factor major în evoluția arsurilor de gradul
III”.

O intoxicație accidentală cu monoxid de carbon a fost inversată în 10 minute cu 12 g

de acid ascorbic într-o seringă de 50 cc, folosind un ac de calibru 20. („Utilizăm un ac
de calibru 20 atunci când folosim o seringă de 50 cc; un ac de calibru 21 pentru o
seringă de 30 cc, un ac de calibru 22 pentru o seringă de 20 cc și un ac de calibru 23
pentru o seringă de 10 cc”).

Doi băieți au fost stropiți cu pesticide, unul a primit Vitamina C (10 g) la fiecare 8
ore și a plecat acasă a doua zi. Celălalt băiat doar lichide; pielea lui prezenta o arsură
chimică gravă; a murit în a cincea zi.

36
Vitamina C va neutraliza starea de șoc și tensiunea arterială scăzută cauzată de
către barbiturice, muscarină și acid formic. O pacientă sinucigașă a ingerat 2640 mg
de barbiturice. I s-au administrat 12 g cu o seringă de 50 cc. În 10 minute, tensiunea
arterială i-a crescut de la 60/0 la 100/60. Apoi i s-au administrat 100 g în venă timp
de 3 ore, perioadă în care pacienta era conștientă. Utilizarea unor doze mari de
Vitamina C ar trebui să fie o procedură de rutină în aceste cazuri de șoc chimic. „Acul
folosit pentru a administra o seringă de Vitamina C a fost atașat la o sticlă de dextroză
5% în apă cu 50 g de acid ascorbic. Femeia a primit 125 de grame de Vitamina C.
Aceasta nu numai că ajută la metabolismul hepatic, ci este și un diuretic major,
eliminând astfel acești compuși prin intermediul rinichilor. Oxigenul prin sonda
nazală a fost administrat în mod constant”.

O altă pacientă luase 2400 mg de Seconal plus paraaldehidă. După administrarea a 42

g de Vitamina C aceasta s-a trezit. Vitamina C a fost injectată cu viteza cu care un ac
de calibrul 20 putea duce fluxul. Dozele ulterioare de 75 g intravenos și 30 g de
Vitamina C administrate pe cale orală pe parcursul a 24 ore i-au salvat viața.

Mușcături, toxine, alergii

Într-un alt articol din Tri-State Medical Journal publicat în decembrie 1957,
Dr.Klenner a prezentat fiziologia și tratamentul otrăvirii prin păianjenul văduva
neagră în cadrul unei analize de caz. Unii dintre cei mușcați nu sunt afectați deloc
pentru că păianjenul rămăsese fără otravă, dar alții pot fi distruși și pot muri, în parte
din cauza slabei lor rezistențe, dar și din cauza cantității de otravă injectată.

Poate fi confundată cu pancreatita, colica renală, intoxicația alimentară, tetanosul,

angina pectorală, obstrucția intestinală, pneumonia, ulcerul perforat. Mușchii peretelui
abdominal devin rigizi, victimele au transpirații reci, temperatura și tensiunea arterială
se ridică vertiginos, vomită, au contracții și spasme musculare, cianoză, frisoane,
convulsii și delir. Spasmele musculare dureroase apar la câteva minute de la prima
mușcătură. Crampele apar în toți mușchii mari ai corpului; victimele se rostogolesc,
se zvârcolesc și gem în agonie.

Până când cineva a folosit gluconatul de calciu, existau 90 de tratamente ineficiente.

Un antivenin există pe piață, dar în urma utilizării sale i-au fost atribuite reacții grave
și chiar moartea.

Tratamentul pe care îl sugerează Dr. Klenner este prietena sa, Vitamina C, 350 mg/kg-
corp pe cale intravenoasă împreună cu gluconat de calciu.

Starea pacientei sale în vârstă de 3 ani și jumătate se deteriorase în ultimele 24 ore cu

crampe abdominale pe care părinții le presupuneau a fi cauzate de o intoxicație
alimentară. A devenit mai tăcută, febrilă, constipată, iar abdomenul îi era extrem de
sensibil. Devenea letargică.

37
Dr. Klenner a observat zona roșie și umflată din jurul buricului, iar în mijloc au fost
observate două pete mici, la o distanță de aproximativ o optime de centimetru: urmele
de colți ale unui păianjen văduvă neagră. I-a administrat intravenos 1g de gluconat de
calciu și 4 g de Vitamina C. În 6 ore era mai receptivă, iar temperatura îi scăzuse de
la 39,4°C la 38,3 °C, iar apoi i-a mai administrat încă 4 g intravenos.

În alte 6 ore, temperatura ei nu mai era decât de 37,7°C și putea înghiți lichide. În ziua
următoare era activă, iar 50% din colorație dispăruse. A mai primit încă 4 g de
Vitamina C pe cale intravenoasă și 3 g pe cale intramusculară. La domiciliu a înghițit
câte 1g de Vitamina C la fiecare 3-4 ore. O clismă i-a produs o reacție sanguinolentă.
Când și-a revenit, ea și-a amintit că și-a periat „un gândac mare și negru de pe stomac”,
înainte de a se îmbolnăvi.

Dr. Klenner a tratat opt cazuri de mușcături de păianjen văduva neagră. „Este criminal
să le dai acestor pacienți un opiaceu pentru a le alina durerea, pentru că, în acest fel,
s-ar putea să le agravezi suferința și, de fapt, să precipiți o fatalitate”.

„O parte din acidul ascorbic se comportă foarte asemănător cu calciul în organism și,
de asemenea, acționează sinergic cu acesta, am ales să îi observăm acțiunea.” Destinul
acestui copil era să moară. “Unii medici mai degrabă ar prefera să stea și să-și vadă
pacientul murind decât să folosească acidul ascorbic, deoarece în mintea lor limitată
acesta există doar ca vitamină”.

Dr. Klenner era foarte încrezător în beneficiile Vitaminei C administrată intravenos

pentru tratarea efectelor otrăvitoare ale insectelor și reptilelor. El era de părere că toate
unitățile de urgență ar trebui să fie aprovizionate corespunzător. El folosea ascorbat
de sodiu, 7,5 g în 30 ml. Seringile sunt de 5 până la 60 cc. Acele sunt de calibru 20
(mari) cu o lungime de 2,5 cm până la calibru 31 (îmi vine greu să cred acest lucru)
cu o lungime de 2,5 cm. Obțin „efecte ca prin minune”.

Cazul 1: O tânără de 18 ani a fost tratată la doar 20 de minute după o înțepătură de

gărgăun. Era plină de urticarie și avea dificultăți de respirație și de înghițire. În câteva
minute, după ce i-au fost introduse intravenos 12 g de ascorbat de sodiu cu o seringă
de 50 cc, simptomele alergice au dispărut.

Dr. Klenner a luat 10 g de Vitamina C dizolvată în apă pe cale orală și apoi încă o dată
peste 15 minute pentru a contracara înțepăturile a 15 viespi comune. Nu a mai avut
niciun simptom.

Mușcătura de șarpe: El a relatat cazul unei fetițe de 4 ani mușcată de un șarpe „cap-
de-cupru” (Highland Moccasin). Avea dureri puternice la picior și a început să vomite
la 20 de minute după mușcătură. Dr. Klenner i-a administrat 4 g de Vitamina C pe
cale intravenoasă și în mai puțin de jumătate de oră a încetat să mai plângă, putând
acum să bea portocaladă și să râdă. „Sunt bine acum”, a spus ea. A dormit bine toată
noaptea, dar din cauza unei ușoare febre și a sensibilității, doctorul Klenner i-a mai
administrat încă 4 g intravenos și încă 4 g intravenos la finalul după-amiezii. Nu a fost
nevoie nici de antibiotice și nici de antiser.

38
Dr. Klenner elaborase programul pe câini și îl publicase în reviste de vânătoare și
pescuit. El a primit multe testimoniale de la medici mulțumiți.

„Tot veninul pe care îl veți întâlni deja există în momentul în care consultați pacientul.
Este important să se administreze suficient ascorbat de sodiu cât să neutralizeze
mușcătura. Cu cât se administrează mai mult; cu atât mai rapidă va fi vindecarea.
Acum administrăm în mod obișnuit între 10 și 15 g de ascorbat de sodiu, în funcție de
greutatea victimei. Apoi se administrează atât cât se poate tolera pe cale orală, de
obicei 5 grame, la fiecare 4 ore.”

De obicei, fără utilizarea vitaminei C, pacienții sunt blocați în spital, necesitând

comprese calde, antibiotice, antiser și îngrijire medicală. Mulți sfârșesc cu multe
cicatrici.

El a relatat cazul unui bărbat care a fost tratat la un alt serviciu de urgență. Medicul a
încercat să extirpe zona mușcăturii locale.

Când l-a consultat doctorul Klenner, pacientul era grav infectat, iar temperatura îi era
de 40°C. 15 g de Vitamina C intravenos de două ori pe zi, 5 g de Vitamina C pe cale
orală la fiecare 4 ore. Penicilină – injectată împotriva infecției. În șapte zile, pacientul
era din nou la muncă.

„Ascorbatul de sodiu va vindeca orice tip de mușcătură de șarpe”. Cantitățile și

viteza de injectare sunt critice. Între 40 și 60 g pe cale intravenoasă, pentru început.
Klenner menționează cele 6500 de decese pe an din cauza mușcăturilor de șarpe, dar
mult mai multe de la insecte, albine, păianjeni, plante și unele omizi. Acestea produc
acid formic, histamină și albumine toxice specifice. Unele sunt neurotoxine; altele
provoacă leziuni capilare și hemoragii. Când celulele sunt deteriorate, proteinele sunt
deaminizate, producând histamină și alți produși toxici; poate apărea starea de șoc.
Aceste enzime deaminizante din celulele deteriorate sunt inhibate de Vitamina C. La
deteriorarea celulelor, pH-ul celular se modifică; enzimele devin distructive în loc să
fie constructive. Vitamina C inversează acest fenomen. Nivelul de Vitamina C scade
în serul celor aflați în șoc. O doză intravenoasă salvatoare este de 350-700 mg/kg-
corp. La copii se pot administra până la 2 g în fiecare din mai multe zone ale corpului
(un copil de 5 ani și 20 kg ar putea primi 2 g în patru locuri de pe corp. Gheața înainte
și după injecție ar permite controlul durerii).

Dr.Klenner relatează un caz de mușcătură de omidă lânoasă. Pacientul intrase în șoc

cu asfixie și cianoză. Dr. Klenner și-a scos seringa de încredere, a umplut-o cu 12 g
de Vitamina C, a injectat-o în venele bărbatului și, înainte să încheie procedura,
pacientul se simțea suficient de bine pentru a exclama: „Slavă Domnului!”, și pentru
a-i mulțumi doctorului Klenner pentru că și-a dat seama ce avea de făcut; omul ar fi
murit din cauza șocului dacă nu ar fi fost infuzia rapidă de Vitamina C. Din nou,
maxima doctorului Klenner capătă greutate: Administrați Vitamina C în timp ce
reflectați asupra diagnosticului.

Înțepături de țânțari: 11 g de C pe zi și 200 până la 400 mg de Complex B zilnic,

ambele pe cale orală.
39
Stejarul otrăvitor sau iedera otrăvitoare: Vitamina C pe cale orală plus o pastă cu
pulbere de Vitamina C vor controla alergia de contact în decurs de 24 de ore.

Scleroza multiplă și Miastenia Gravis

Dr. Klenner și-a îndreptat atenția și către alte boli ale sistemului nervos. Într-o lucrare
intitulată „Răspunsul patologiei nervoase periferice și centrale la mega-dozele de
Complexul de vitamine B și alți metaboliți”, el se concentrează asupra sclerozei
multiple și a miasteniei gravis. (Journal of Applied Nutrition, Vol. 25, nr. 304, 1973).

El considera că oboseala este cheia înțelegerii sistemului nervos și a fiziologiei sale.

Se consumă substanțe pentru producerea de energie în mușchi. Produsele acestui
proces se acumulează în țesut. Unele boli vor împiedica această utilizare a energiei
disponibile. Joncțiunea dintre un neuron și un alt neuron și conexiunea dintre nervii
motori și fibrele mușchilor scheletari sunt cele două puncte în care se produce
oboseala normală.

Plantele se vor ofili dacă sunt epuizate de oboseală; atmosfera necorespunzătoare și

solul inadecvat sunt responsabile. Animalele și oamenii au nevoie de hrană, oxigen și
încredere pentru a rămâne în viață și sănătoși. El considera că un fermier care
muncește în aer liber și proaspăt va fi mai puțin obosit decât un muncitor dintr-o
fabrică. Aportul de oxigen are mult de-a face cu starea de oboseală.

Dacă un mușchi este stimulat în mod repetat, acesta va deveni atât de epuizat încât nu
va mai răspunde. Fie că glicogenul este epuizat, fie că acidul lactic s-a acumulat până
la un nivel otrăvitor.

(În această etapă, Dr.Klenner descrie metabolismul aerob și anaerob al mușchilor.

Fosfocreatina, adenozin trifosfatul, calciul, magneziul și glicogenul depozitat sunt
toate necesare pentru funcționarea mușchilor. Oxigenul și cantități mici de proteine
joacă un rol în contracția musculară. Acetilcolina și esterazele sale sunt esențiale; o
cantitate prea mare sau prea mică din oricare dintre aceste substanțe poate împiedica
sau încetini acțiunea musculară).

Miastenia Gravis este o boală în care prea mult acid piruvic, din cauza unui
metabolism defectuos, afectează interacțiunea acetilcolinei la joncțiunea dintre nerv
și mușchi. La acea vreme, Dr.Klenner considera că scleroza multiplă se datorează unei
„activități musculare lente și bizare din cauza incapacității de a utiliza factorii esențiali
din cauza blocajelor mecanice și chimice”.

El era de părere că oboseala chimică era ceva obișnuit. Slăbiciunea corporală este
rezultatul ingerării de sedative, hipnotice, tranchilizante și chiar bicarbonat de sodiu.
Acesta din urmă poate disloca oxigenul din hemoglobină, reducând oxigenarea
țesuturilor. Însă Vitamina C va preveni acest tip de pierdere de energie. Fumatul
agravează această oboseală.

40
Punctul de epuizare musculară a unei persoane este determinat de capacitatea sa
de absorbție a oxigenului și de evacuare a dioxidului de carbon. În stare de repaus,
folosim între 200 și 300 cc de oxigen pe minut. În cazul unui efort brusc, acesta
va crește la 2000 până la 4000 cc. Cu cât mai mult oxigen absorbit, cu atât mai
mult acid lactic va fi eliminat. Utilizarea eficientă a oxigenului este cheia pentru
o producție adecvată de energie și pentru eliminarea deșeurilor.

Dr.Klenner a descris oboseala mentală – activă și pasivă. Cea pasivă este

neurastenia sau ceața cerebrală: senzații de presiune în cap, memorie slabă,
pierderea capacității de concentrare, iritabilitate a temperamentului, insomnie,
anorexie și o varietate de dureri. Oboseala mentală activă este cauzată de munca
continuă, iar această schimbare se datorează epuizării senzorio-motorii și nu
muncii mentale în sine. Zona principală de oboseală este la nivelul sinapselor care
cer doar devierea/diversificarea interesului și a activităților.

În cazul în care plămânii și hemoglobina sunt normale, dar și prin administrarea

pe cale orală a 10 până la 30 g de acid ascorbic la fiecare 24 ore, se asigură un
nivel adecvat de oxigen. Oxigenul este eliberat pentru a fi utilizat de țesuturi
atunci când acidul ascorbic devine acid dehidroascorbic. Enzimele sunt necesare
pentru a face posibile toate aceste reacții. Defectele genetice se manifestă prin
deficiențe enzimatice.

El subliniază cele nouăsprezece etape de trecere de la glucoză la acid piruvic, care

furnizează energie. Această eliberare de energie depinde de oxigen și, subliniază
Dr. Klenner, este important să se mențină o bună capacitate de ventilație și,
bineînțeles, un aport substanțial de Vitamina C.

El considera că metabolismul acidului piruvic este important pentru înțelegerea

Miasteniei Gravis. Coenzima A (COA, forma activă a acidului pantotenic) este în
cantitate limitată în M.G. Aceasta, COA, interceptează acidul piruvic la punctul
final al metabolismului glucozei. O altă enzimă, cocarboxilaza, separă grupa
carboxil (COOH) din acidul piruvic pentru a forma CO2 și hidrogen liber. Cele
două fragmente de carbon rămase (acetat) se unesc cu coenzima A pentru a forma
acetil coenzima A. Se formează un pachet de energie ridicată numit NADH2 din
grupa carboxil din acidul piruvic și o grupare sulfurică din coenzima A.

Tiamina este importantă în toată această producție de energie, deoarece două

molecule de tiamină combinate cu două molecule de acid fosforic devin
cocarboxilază. Această enzimă trebuie să fie prezentă pentru continuarea ciclului
metabolic. Atunci când tiamina este deficitară, piruvatul și lactatul se
acumulează, iar la nivelul joncțiunii neuromusculare placa terminală nervoasă
devine inflamată și slab funcțională. Aceeași enzimă este necesară pentru sinteza
acetilcolinei, neurotransmițătorul care inițiază contracția musculară. „Deficitul de
tiamină inhibă metabolismul acidului lactic”. O deficiență de tiamină înseamnă o
deficiență de cocarboxilază. Enzimele hepatice sunt responsabile în principal de
fosforilarea tiaminei în cocarboxilază. O boală hepatică ar reduce în mod evident
această sinteză. „Activitatea colinesterazei (care descompune acetilcolina) este
inhibată de aceeași unitate dublă de tiamină.” (A se vedea și pag.20.)
41
Pentru transformarea acizilor grași în energie sunt necesare unele dintre aceleași
enzime: Coenzima A, transportori de hidrogen (niacina-adenozină-dinucleotidă)
și Vitamina C. Aceasta din urmă acționează ca un transportor de hidrogen.

Dr.Klenner pune Miastenia Gravis și Scleroza Multiplă în același grup terapeutic,

întrucât a constatat că tiamina este cheia terapiei acestora. M.G. este o boală cu
transmitere genetică, iar S.M. este declanșată de un virus și imită poliomielita.
Leziunile nervoase din S.M. se datorează unor hemoragii microscopice în
sistemul nervos. În timpul vindecării, țesutul cicatricial se contractă blocând
fluxul capilar și nutriția. Această epuizare duce la pierderea protecției tecii de
mielină.

Dr.Klenner și-a dat seama că remielinizarea acestor nervi deteriorați este la fel de
plină de speranță ca și mielinizarea care în mod normal are loc în copilărie
împreună cu nimic mai spectaculos decât cu laptele matern. Este nevoie de doi
ani de tratament pentru a repara daunele provocate de un an de boală.

El citează lucrările de la sfârșitul anilor 1930 ale lui Stern de la Universitatea

Columbia, care folosea tiamina pe cale intraspinală pentru tratamentul sclerozei
multiple, cu rezultate uimitoare. După ce 30 mg de tiamină le erau injectate
victimelor paralizate cu S.M. în canalul spinal, acestea treceau printr-o remisie
temporară. Puteau merge pentru o vreme. Stern considera că era vorba de o
avitaminoză de Vitamina B1. La acea vreme se știa că polinevrita poate provoca
degenerarea tecilor de mielină.

Dr. Klenner era de părere că atât M.G., cât și S.M. erau în esență o perturbare a
cererii și ofertei, și nu un defect funcțional sau tulburări de dispersie. El era în
asentimentul Dr. Leon Rosenberg (Yale) care face distincția între bolile cauzate
de deficiența de vitamine și bolile cauzate de dependența de vitamine. Unele boli
ar necesita de 1000 de ori necesarul minim zilnic calculat. Un alt cercetător
[Moore] folosea doze intravenoase mari de acid nicotinic (B3) pentru controlul
S.M.

Protocolul Dr. Klenner pentru M.G. și S.M., în anii 1950:

1. Tiamina (Vitmina B1), pe cale orală: 300 până la 500 mg cu 30 de minute

înainte de mese și la culcare. Intramuscular: 400 mg zilnic. Intravenos:
1000 mg (sau 20 mg/kg-corp) de două-trei ori pe săptămână. Se va utiliza
o seringă de 20 cc până la 30 cc cu un ac de 2,5 cm (1 inci) de calibru 22
(sau mai mic). Pacientul trebuie să fie în decubit dorsal, iar pulsul trebuie
numărat pe măsură ce se injectează soluția. Dacă pulsul crește, înseamnă
că soluția este injectată prea repede. Tiamina poate fi toxică, dar imediat
ce este fosforilată (în câteva secunde) devine cocarboxilază, o enzimă
necesară. Benadryl® pe cale intramusculară oprește orice reacție alergică.
Dr. Klenner ne asigură că, dacă este injectat lent, nu se întâmpină nicio
problemă. Conservanții sunt mai susceptibili de a provoca reacții decât
tiamina.

42
2. Niacina sau acidul nicotinic (Vitamina B3), pe cale orală: 100 mg până la
3000 mg cu 30 de minute înainte de mese și la culcare. Doza trebuie să fie
suficientă pentru a produce o puternică curățire a organismului. Pe măsură
ce dilată vasele de sânge – „chiar și pe cele care au fost comprimate de
țesutul cicatricial” – o cantitate mai mare de nutrienți ajunge la celulele
musculare și nervoase. Dr. Klenner considera că este mai bine ca această
curățire să se facă în mond constant.
3. Piridoxina (Vitmina B6), pe cale orală: 100 până la 200 mg înainte de mese
și la culcare. Intramuscular: 100 mg zilnic. Lipsa de B6 provoacă anemie
și leziuni neurologice. Intravenos: 300 mg. Este necesar pentru
metabolismul acizilor grași și al aminoacizilor.
4. Cobalamina (Vitamina B12), pe cale intramusculară: 1000 mcg de trei ori
pe săptămână. B12 este un factor de sinteză a mielinei. În tratamentul
bolilor neurologice, B12 reduce necesarul de colină.
5. Acid ascorbic (Vitamina C), pe cale orală: Se vor lua zilnic 10-20 g, în doze
divizate. Vitamina C va preveni o infecție suprapusă și ajută la metabolism.
6. Riboflavină (Vitamina B2), pe cale orală: 25 mg înainte de mese și la
culcare. Intramuscular: 40 până la 80 mg zilnic. Este esențială pentru
metabolismul glucidelor și în funcția de reglare a hormonilor implicați în
metabolismul glucidelor.
7. Acetat d-alfa tocoferol (Vitamina E), pe cale orală: 800 unități înainte de
mese și la culcare. O carență determină demielinizarea și deformarea
nervilor măduvei spinării.
8. Ficat crud, injecții zilnice. Conține factori încă necunoscuți, dar esențiali
în metabolism. (Nu se fabrică în prezent).
9. Acid adenozină-5-monofosforic. Prin adăugarea acestuia, toată chimia care
se ocupă cu metabolismul celular este îmbunătățită. Este esențial pentru
funcția musculară și, astfel, pentru energie.
10. Colina, pe cale orală: 700 până la 1400 mg după fiecare masă și la culcare.
Se găsește în grăsimile și în țesutul nervos. Acetilcolina joacă un rol
important în transmiterea umorală a impulsurilor nervoase către organele
efectoare, cum ar fi mușchii.
11. Lecitină, pe cale orală: 1200 mg de lecitină din soia după fiecare masă.
Lecitina conține colină. Aceasta joacă un rol important în structura
membranelor celulare. Este lipida utilizată în țesutul nervos.
12. Magneziu, pe cale orală: 300 mg după fiecare masă. Activitatea musculară
necesită magneziu. Acesta servește, de asemenea, ca activator enzimatic.
13. Gluconat de calciu, pe cale orală: tablete de zece granule. Două tablete
după fiecare masă și la culcare. Intravenos: câte 1 g de două ori pe
săptămână. Ajută la activitatea musculară.
14. Pantotenat de calciu, pe cale orală: 500 mg după fiecare masă și la culcare.
Este o coenzimă A. Participă la acetilarea aminelor și la metabolismul
carbohidraților și al acizilor grași.
15. Acid aminoacetic (Glicină), pe cale orală: o lingură mare de pulbere într-
un pahar de lapte de patru ori pe zi. Se ocupă de sinteza glutationului care
intervine în oxidarea și reducerea intracelulară. Stimulează arderea altor
constituenți tisulari. Are adaptabilitate în procesul de detoxifiere.

43
 16. Hemoglobina trebuie menținută la cel puțin 13 g.
17. Dieta trebuie să fie bogată în proteine, inclusiv 2-3 ouă la micul dejun.
18. O capsulă Theragran-M zilnic pentru oligoelemente7.
19. Dantrium pentru ameliorarea tremurăturilor. Sysmmetrol pentru ameliorarea
rigidității.
20. Gluconat de zinc, pe cale orală: 20 mg de 3 ori pe zi ajută Miastenia Gravis.

Acest tratament funcționează în mod spectaculos în M.G. O schemă de tratament mai

scurtă poate fi și ea eficientă: 1g de tiamină de 4 ori pe zi, niacină – suficientă pentru
a produce o curățare de 4 ori pe zi, 200 mg de pantotenat de calciu de 4 ori pe zi, 100
mg de piridoxină de 4 ori pe zi, 10 g de Vitamina C în doze divizate, glicină 1
comprimat de 4 ori pe zi. Acest tratament este eficient, însă terapia completă va
permite atingerea unui rezultat mai spectaculos.

Dr. Klenner considera că majoritatea cazurilor (80%) de S.M. își au originea într-o
boală – probabil un virus Coxsackie – compatibilă cu o „gripă” de vară. El menționa
și alte teorii privind etiologia sclerozei multiple, dar era convins că țesutul cicatricial
care se formează în jurul nervilor și produce simptomele „este rezultatul final al
hemoragiilor microscopice în urma invaziei virusului”.

El credea că în M.G. timusul este hiperplastic în multe cazuri și că anticorpii musculari

ar putea explica altele, dar trebuie recunoscută importanța acidului piruvic în exces la
nivelul joncțiunii neuromusculare ca fiind cauza de bază a hipotoniei.

În continuare, urmează o serie de cazuri clinice de boli neurologice. Un caz de scleroză

multiplă este cel al unui bărbat țintuit într-un scaun cu rotile în spital de doi ani. După
o lună cu tratamentul prezentat mai sus, medicul său a observat ameliorarea
simptomelor bolii și l-a trimis acasă. În trei ani pacientul a scăpat de boală și a rămas
așa, deoarece a urmat un tratament personalizat.

Încă un caz de M.G. a fost cel al unui bărbat care primea prostigmină la care începea
să nu mai reacționeze; tiamina i-a fost administrată intramuscular împreună cu alte
vitamine B de 3 ori pe zi. El a renunțat la prostigmină într-un an. A urmat o viață
normală timp de optsprezece ani. A murit în urma unui accident cerebral fără legătură
cu această boală.

O femeie cu polinevrită a intrat în boala respectivă cu dureri, arsuri și spasme ale

picioarelor, însoțite de febră mare timp de zece zile. Paralizie pe partea stângă plus o
slăbiciune a mâinilor. A primit injecții orale și intramusculare. În câteva luni a început
administrarea de vitamine intravenoase. În șaisprezece luni a început să își miște
piciorul drept. În cinci ani de la debutul bolii a început să se deplaseze cu ajutorul unor
genunchiere și a unui umblător. Peste încă un an a reușit să se deplaseze fără o orteză
pentru spate. Dr. Klenner considera că, dacă ar fi luat 200 g de acid ascorbic din timp,
nu ar fi avut paralizie. De asemenea, i s-au administrat 300 mg de acid ribonucleic de
4 ori pe săptămână.

7
(eng.) trace minerals [n.tr.]
44
O altă femeie a dezvoltat o slăbiciune la nivelul extremităților și a fost diagnosticată
cu scleroză multiplă peste care s-a suprapus o encefalită virală. A fost trimisă acasă în
scaun cu rotile și se aștepta să moară. Ea și-a revenit complet cu protocolul doctorului
Klenner și a continuat să ia suplimentele.

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a dezvoltat o stare de amorțeală și o pierdere a

controlului muscular de la brâu în jos cu aproximativ doi ani înainte de a ajunge la
tratamentul doctorului Klenner. De asemenea, prezenta și pierderea controlului vezicii
urinare. Dr. Klenner a stabilit că are scleroză multiplă și l-a pus sub tratamentul de
mai sus. În 5 săptămâni se simțea atât de bine încât și-a oprit tratamentul, însă
simptomele i-au revenit în 3 săptămâni, așa că l-a reluat de data asta complet. Într-un
an revenise la o activitate profesională completă și putea să-și urmeze hobby-ul de
trăgător cu pistolul de tir.

O femeie de rasă caucaziană în vârstă de 57 de ani a început să se simtă obosită cu 7

ani înainte de a veni la Dr. Klenner. Funcționa normal după o noapte de somn, dar
avea pleoapele căzute și nu mai putea mesteca mâncarea după câteva îmbucături. Unii
medici catalogaseră această problemă drept psihosomatică. Dar pentru doctorul
Klenner era destul de evident că avea M.G. După 1000 mg de tiamină și 300 mg de
piridoxină administrate intravenos la intervale de 10 minute, pacienta putea mesteca
și face mișcări faciale pentru prima dată în 3 ani. Nu a mai avut niciun simptom în
condițiile în care a continuat programul Klenner.

Dr.Klenner era destul de categoric: „Orice victimă a sclerozei multiple care se va

expune în mod semnificativ la utilizarea acidului nicotinic și care nu a trecut încă la
stadiul de degenerare a mielinei, așa cum se poate observa prin clonusul persistent al
gleznei, poate fi vindecată prin utilizarea adecvată a tiaminei, a proteinelor din
complexul de vitamine B, a lipidelor, a carbohidraților și a ficatului crud injectabil”.
„Am avut pacienți în scaune cu rotile care au revenit la activități normale după 5 până
la 8 ani de tratament.” De asemenea, el remarca faptul că, dacă pacienții cu scleroză
multiplă făceau un tratament cu ACTH sau cortizon, perioada de recuperare se
prelungea.

El a observat că nevrita periferică care se datorează deficienței de tiamină este

frecventă în alcoolismul cronic.

„Tratamentul M.G. este cel al oricărei patologii care se ocupă cu întreruperea

fiziologiei normale a celulelor nervoase”. A constatat faptul că, după ce a tratat cu
succes victimele poliomielitei cu Vitamina C, a trebuit să urmeze cu vitaminele B
pentru refacerea nervilor. A observat aceleași rezultate atunci când trata leziuni ale
măduvei spinării, fie că era vorba de traume sau de o infecție virală. Vitamina B1
restabilește capacitatea sistemului nervos de a gestiona corect acidul piruvic și
dextroza. Cocarboxilaza poate fi „hrana necesară pentru viața nervilor”.

Întrucât M.G. nu suferă pierderea tecilor de mielină în zonele vitale, nu trebuie tratată
la fel de riguros ca S.M. . Dar chimia este mai complexă, deoarece sunt implicați
mușchii. Au fost identificate 900 de enzime diferite, de aceea terapia cu vitamine
trebuie să fie una intensă. Bineînțeles, o bună funcționare a ficatului este necesară
45
pentru obținerea unor rezultate bune. Doctorul Klenner a dat peste un test hepatic: se
umple o eprubetă cu o probă de urină de dimineață. În decurs de 24 ore se observă de
obicei o acumulare de masă gelatinoasă la fund; cu cât cantitatea este mai mare, cu
atât este mai mare stresul la nivelul ficatului. Colina va împiedica apariția acestuia.
Aceștia sunt fosfații.

Într-un articol, „Oboseala – normală și patologică”, [Southern Medicine and Surgery,

volumul III, nr. 9, sept. 1949], Dr.Klenner avea deja succes cu tratamentul vitaminic
al S.M. și M.G. Dr. Klenner considera că oboseala este un semn de avertizare pe
drumul bolilor infecțioase. Exercițiile musculare intense aruncă o mare povară asupra
mecanismelor de apărare. Țesutul cortexului suprarenal al șobolanilor este crește în
greutate după perioade repetate de exerciții fizice.

Dr.Klenner sublinia importanța oxigenului în etiologia oboselii. Dacă aerul inhalat are
doar 0,1 % monoxid de carbon, jumătate din hemoglobină va fi legată de monoxidul
de carbon și nu va putea transporta oxigenul către țesuturi.

Sângele slab oxigenat poate proveni de la medicamente, analgezice și chiar de la

bicarbonatul de sodiu. O deficiență de B1 va reduce țesutul (care descompune
acetilcolina necesară la terminația nervoasă pentru a activa mușchiul). Se vor face
injecții zilnice între 1 și 3 săptămâni și apoi un comprimat de 15 mg pe cale orală la
fiecare 6 ore.

Vitamina B1 se administrează 100 mg intramuscular de 3 ori pe zi, împreună cu

glicină pe cale orală. Au fost adăugate și celelalte componente ale complexului de
vitamine B.

„Fibrele nervoase avitaminotice au o foame de această vitamină (B1) și este ușor de

aflat când se obține o revenire optimă a funcției. Când structura nervoasă este reparată,
pacientul va deveni iritabil, își va pierde pofta de mâncare și va avea o senzație de
greutate și rigiditate a mușchilor membrelor. Se administrează atunci suficientă
Vitamina C pe cale orală pentru a menține o terapie optimă.”.

În ceea ce privește scleroza multiplă, diagnosticul este determinat de „evidențierea

leziunilor care afectează în principal substanța albă, dispersate în timp și spațiu:
paralizia unuia dintre nervii oculomotori, nistagmus, ușoară ataxie a brațelor, absența
reflexelor abdominale și alte anomalii neurologice dispersate (cum ar fi un control
deficitar al vezicii urinare și modificări senzoriale disparate).

Formele subtile de encefalită ar putea provoca modificări în sistemul nervos,

împiedicând ca un aport normal de vitamina B1 să ajungă la părțile distale ale
sistemului nervos. Dr.Klenner a remarcat incidența crescută a sclerozei multiple după
epidemia de encefalită din 1920-1926 și în 1934. De asemenea, cazurile
nerecunoscute de poliomielită pot fi un factor important în cauza simptomelor
avitaminotice ale sistemului nervos central. Acest lucru ar putea apare în aceste stări
de boală chiar și cu prezența unei cantități suficiente de Vitmina B1 în alimentație:
vitamina nu este răspândită corespunzător. Inițial, este vorba de virus, iar când acesta
se stinge, intervine țesutul cicatricial care blochează circulația. Capilarele trebuie
46
deschise și trebuie să se furnizeze un plus de Vitamina B1 prin intermediul
protocolului citat mai sus.

Într-o scrisoare către editorul revistei Tri-State Medical Journal, ediția din octombrie
1954, Dr.Klenner afirmă cu îndrăzneală că vindecă miastenia gravis. Părea să fie mai
hotărât în ceea ce privește biochimia: acidul piruvic, dacă i se permite să se acumuleze,
va produce o inflamație nebuloasă a porțiunii distale a nervilor precum și faptul că
principala greșeală biochimică în cazul deficienței de B1 este eșecul organismului de
a metaboliza acest acid piruvic. De asemenea, el conștientiza totodată faptul că
organismul formează creatina (necesară pentru funcționarea normală a mușchilor)
atunci când colina și ureea se combină. Colina este deficitară în M.G. dacă nu este
suplimentată pe cale orală. Dr.Klenner considera că glicina trebuie completată în
dietă, deoarece aceasta produce uree. Proteinele sunt necesare în dietă pentru a susține
uzura musculară. Tirozina este necesară pentru a ajuta la transformarea proteinelor
ingerate în aminoacizi utilizabili, iar Vitamina C este esențială în această reacție.

Acest lucru ne conduce la lucrarea pe care Dr.Klenner a elaborat-o în 1980 și care nu

a fost publicată: „Diagnosticul sclerozei multiple și sugestii de tratament” 8.

El afirma din nou că originea S.M. i se datorează unui virus din copilărie din grupul
Coxsackie care imită pojarul roșu. Boala inițială era o infecție pulmonară severă sau
o encefalită care a cedat, dar care a reapărut sub formă de scleroză multiplă după 20
până la 30 de ani. În 70% din cazuri, simptomele de S.M. debutează la vârsta de 20-
40 de ani.

40% dintre pacienți vor avea ca simptom inițial nevrita optică, apoi poate urma atrofia
optică. La început, devreme, cei mai mulți vor observa că au vedere dublă. Apoi
slăbiciune, pierderea reflexelor, amorțeală la nivelul degetelor, amețeli, pierderea
simțului poziției, senzație de căldură deasupra coloanei vertebrale, artrita reumatoidă
poate apărea concomitent (deficit al vitaminelor B), tremor intențional, control
deficitar al vezicii urinare și paraplegie spastică.

Sugestia Dr.Klenner de tratament pentru M.S. la acel moment (1980) consta în:

1. Tiamina HCl (Vitamina B1) 1 g (1000 mg) cu 30 de minute înainte de masă

și la culcare.
2. Acid nicotinic (Niacina; Vitamina B3) 50 mg până la 300 mg, în funcție de
înroșirea pielii, cu 30 de minute înainte de mese și la culcare.
3. Riboflavină (Vitamina B2) 250 mg după mese și la culcare.
4. Piridoxină (Vitamina B6) 100 mg după mese și la culcare.
5. Pantotenat de calciu (acid pantotenat/Vitamina B5) 1 g după mese și la
culcare.
6. Lecitină. 1200 mg (19 boabe) o capsulă după mese și la culcare cu 2% lapte.
7. Vitamina A (palmitat) o capsulă de 50.000 unități după micul dejun și cină.
8. Vitamina E (d-alfa tocoferil acetat) 400 U.I. Patru capsule la culcare.
9. Niacinamidă (Vitamina B3 amidă) 500 mg comprimate. Una după mese.

8
“Multiple Sclerosis Diagnosis and Treatment Suggestions” (n.tr.)
47
 10. Oxid de magneziu 300 mg comprimate. O tabletă după mese și înainte de
culcare.
11. Trinsicon sau Feosol. O capsulă de 2 ori pe zi sau suficient pentru a menține
o hemoglobină de cel puțin 13 g.
12. Acid folic. Câte 2 mg după fiecare masă. Recomandat numai atunci când
hemoglobina nu va răspunde la tratamentul cu fier.
13. Capsule de ulei din semințe de floarea-soarelui. O capsulă după mese și la
culcare.
14. Lipotriad. Trei capsule dau 700 mg de colină. Două capsule după fiecare
masă. Se utilizează ca agent de metilare.
15. Gluconat de calciu, tablete de 10 granule. 12 tablete pe zi. Pot fi omise dacă
pacientul poate bea câte 1 litru de lapte pe zi.
16. Capsule de ulei de in. O capsulă după mese și la culcare. Conține acizi
linolenic, oleic și linoleic.
17. Relaxante musculare. Prescrise în funcție de nevoile pacientului.
18. Orotat de calciu (Vitamina B13) 500 mg comprimat. Cîte unul după mese și
la culcare.
19. Pangamat de calciu, comprimat de 50 mg. Un comprimat de 2 ori pe zi.
20. Supliment proteic conținând 18 aminoacizi. O uncie (28 g) într-un pahar de
lapte de 4 ori pe zi. Unele dintre cele de mai sus pot fi luate cu această
băutură.

[Această listă a fost inițial numerotată de la 1) la 22), lipsind punctele 11) și 12) –
n.ed.]

Injecție intramusculară, administrată timp de5 până la 7 zile în fiecare săptămână:

1. 1. 2 cc de ficat crud zilnic. (Greu de procurat acum, nu se mai găsește).

2. 2 cc tiamină HCl, (Vitamina B1), 400 mg zilnic.
3. 1,5-2cc piridoxină, (Vitamina B6), 150 mg zilnic. Se adaugă la B12.
4. 1,5-2cc Cyariocobalamină (Vitamina B 12), 1500 mcg zilnic. Se adaugă la B6.
5. 1,5-2cc Riboflavină, (Vitamina B2), 75 mg zilnic. Se adaugă la amida B3.
6. 1,5-2cc Niacinamidă, (Vitamina B3), 150 mg zilnic. Se adaugă la B2.

Unele dintre vitaminele de mai sus se administrează de la 1 până la de 3 ori pe

săptămână:

Tiamina HCl, 1000 mg; piridoxină, 300 mg; niacinamidă, 500 mg; se diluează la 20
cc cu soluție salină sau, cel mai bine, cu ascorbat de sodiu (250 mg/cc). Se
administrează lent cu un ac de calibru 23, cu o lungime de 2,5 cm. Se ia pulsul în
timpul injecției; dacă pulsul crește, se încetinește viteza de injectare.

Dr.Klenner a constatat că tabletele de ARN și ADN, câte 100 mg din fiecare, le-au
fost de ajutor unor pacienți; 1 până la 3 din fiecare – zilnic, împreună cu celelalte
vitamine. Inositolul, 500 mg, câte 1 până la de 3 ori pe zi poate fi de ajutor.

48
Din cauza numărului mare de pastile și capsule care trebuie luate zilnic, Dr. Klenner
a sugerat ca acestea să fie puse într-un blender împreună cu o pudră proteică, lapte,
vanilie și carob pentru a face o băutură gustoasă. Toate ar putea să se înghită mai ușor.

Dr.Klenner a amintit și câteva cazuri:

1. În 1961, o femeie a dezvoltat slăbiciune la nivelul extremităților (vezi pag.48).

A fost trimisă acasă, timp în care a suferit o înrăutățire a bolii. Dr.Klenner a
înscris-o în programul său, iar ea este acum vindecată și duce o viață activă de
peste 21 de ani. „Sistemul nervos central poate fi regenerat, dar este nevoie de
timp. Zece ani i-au trebuit pentru a-i fi refăcute toate căile nervoase”. Acum
este „plină de vervă, vigoare și vitalitate”.
2. O altă femeie suferea de paralizie completă a ambelor picioare și a brațului
stâng. I s-a impus purtarea unei orteze de oțel de la șolduri până la gât. După
doi ani de așa ceva, a fost dusă la Dr. Klenner și a început terapia de mai sus.
În 16 luni își putea mișca piciorul drept și brațul stâng. În 3 ani a început să își
miște piciorul stâng și să își încheie bluza. În 9 ani putea sta în picioare fără
ajutor. Un miracol al zilelor moderne: „Teoria enzimelor, a co-enzimelor și a
metaboliților este abordarea corectă a reabilitării sistemului central”.
3. În 1918, un bărbat a fost diagnosticat cu scleroză multiplă ca urmare a vederii
încețoșate, a amorțelii și a durerilor lombare. În 4 luni, Dr.Klenner l-a introdus
în program, iar în 6 luni bărbatul conducea din nou mașina de pompieri. A
continuat să se simtă mai bine și tăia lemne de foc în timpul orelor libere.
Cazurile timpurii de scleroză multiplă vor răspunde rapid.
4. O altă femeie cu amețeli, vedere slabă, nistagmus (mișcări involuntare,
oscilatoare, de du-te-vino a globilor oculari) lateral și rotator. Senzația de
greață era extrem de profundă; nu putea înghiți vitaminele pe cale orală. Însă
după 1 an de injecții cu vitamine, ea putea parcurge înghițirea lor pe cale orală.
De la faptul că nu putea citi un panou publicitar, acum poate citi cărți cu
caractere mari. Nistagmusul a dispărut, dar are nevoie de un baston pentru a se
deplasa.

Complicații

Dr. Klenner raportează câteva mici complicații. Este posibil ca o parte din diaree să
se fi datorat bisulfitului de sodiu. S-a constatat că indurația după injecțiile
intramusculare se datora faptului că Vitamina C nu fusese injectată suficient de adânc
în mușchi. (Unul a trebuit să fie drenat – un abces steril.) Dacă concentrația era de 1
g la 5 cc, în trei cazuri aceasta producea un spasm venos în susul brațului, de la locul
de injectare. O tromboză a venei a apărut într-un singur caz. Câtorva dintre pacienți
le-a apărut o erupție cutanată minoră pe față, care a dispărut după ce li s-a oprit
administrarea de Vitamina C.

Calciul părea să sporească efectele Vitaminei C atunci când ambele erau administrate
simultan. Însă 1 g doar de calciu administrat intravenos poate încetini ritmul cardiac
la un nivel periculos.
49
 Siguranța

Dr.Klenner are câteva cuvinte de încurajare pentru cei care cred că pietrele la rinichi
sunt un rezultat automat al unor doze mari de Vitamina C. El spune că, în toate
cazurile, o stagnare a fluxului de urină „și o urină concentrată par a fi principalii factori
fiziologici”. Acidul oxalic se precipită din soluție numai dacă aceasta este o soluție
neutră sau alcalină – pH 7 până la pH 10. La cei care consumă zilnic 10 g de Vitamina
C, pH-ul urinei este de aproximativ 6. Chiar și la diabeticii care iau această cantitate
mare de Vitamina C (10 g), excreția urinară de oxalat rămâne relativ neschimbată.
„Vitamina C este un excelent diuretic. Nu există stază urinară; nu există concentrare
urinară. Povestea cu acidul ascorbic/calculii renali este un mit.” Încă o butadă:
„Metilena va dizolva calculii de oxalat de calciu, dacă pacientului i se administrează
65 mg pe cale orală de 2-3 ori pe zi”, a aflat el din Medical World News (Smith,
M.J.V., M.D.: 4 decembrie 1970).

(90% din toate pietrele sunt pietre de calciu. Calciul este solubil în mediu acid.
Vitamina C acidifică urina. Urina acidă descurajează dezvoltarea bacteriilor. Deși
existența calculilor de acid uric este, teoretic, posibilă alături de doze mari de Vitamina
C și un pH urinar scăzut, nu a fost raportată niciuna).

Un raport în N.E.J.M. din 11 februarie 1971 [Merton Lamden] a sugerat că doze mari
de Vitamina C ar putea provoca diabet la om. Experimentul a fost făcut pe șobolani,
dar transformarea dozei pentru utilizarea de către om ar fi însumat 5.000 g! [Paterson].
Poate că există o doză toxică. (Dr. Klenner, la momentul scrierii acestui articol, luase
între 10 și 20 g de Vitamina C zilnic timp de 18 ani. Nu avea diabet și nici pietre la
rinichi). Acest studiu nu are nicio legătură cu utilizarea dozelor terapeutice de
Vitamina C.

Lamden a constatat că o ingestie de 9 g de Vitamina C pe zi a dus la pierderi de oxalat

de 68 mg în urină pe parcursul a 24 ore. Controalele fără conținut de Vitamina C au
suferit pierderi de 64 mg/24 ore. Nicio diferență notabilă.

Dr.Klenner reiterează siguranța dozelor mari de Vitamina C. El declară că dozele

plasmatice de peste 20 de ori mai mari decât cele normale nu produc efecte nocive.
Diareea este cel mai frecvent efect secundar al dozelor mari. Unii pacienți observă o
îngroșare a țesutului subcutanat dacă Vitamina C nu este injectată suficient de adânc
în mușchi. (Această indurație se va rezolva în cele din urmă.) Unii se vor plânge de
iritație venoasă și spasm dacă Vitamina C intravenoasă este prea concentrată sau
injectată prea rapid. (Vitamina C amestecată cu calciu va reduce această iritație.) O
tromboză rară poate apărea dacă concentrația de Vitamina C este mai mare de 500 mg
per cc. Unii pacienți vor leșina dacă injecția le este administrată prea rapid. (Cel mai
bine este ca pacientul să stea întins.) Dozele mari administrate pe cale orală pot
provoca o erupție cutanată și mâncărime genitală sau anală.

De asemenea, Dr.Klenner a arătat cât de sigure sunt dozele mari de Vitamina C. El le-
a administrat la 200 de pacienți între 500 și 1000 mg de Vitamina C la fiecare 4-6 ore,
50
timp de 5-10 zile. Nu au fost găsite anomalii în sânge sau urină observabile în
laborator și nu au fost observate simptome, cu excepția unui procent de pacienți care
au manifestat vărsături; el a presupus că de la un stomac hipersensibil. Și acești
pacienți nu aveau nicio infecție virală care să „ajute la distrugerea vitaminei”.

Un voluntar a primit 100.000 mg într-o perioadă de 12 zile; fără să aibă probleme

ulterioare.

Reticența medicinei alopate în a accepta

Dr. Klenner știa toate acestea în urmă cu 30-40 de ani. De ce i-a luat atât de mult timp
comunității medicale să folosească acest instrument ieftin, sigur și valoros pentru
controlul infecțiilor? Dr. Irwin Stone, Dr. Linus Pauling și Dr. Robert Cathcart au
încercat să popularizeze această metodă și au fost întâmpinați doar cu publicitate
negativă și acoperiți de ridicol. Sunt, oare, producătorii de medicamente organizați
într-o conspirație prea puternică pentru a fi surmontată? Cei de genul doctorilor în
medicină vor crede ceea ce se publică în revistele lor medicale preferate, dar studiile
privind terapia cu Vitamina C nu se regăsesc în revistele medicale, deoarece o mare
parte din veniturile editorilor provin de la producătorii de medicamente. Utilizarea
Vitaminei C reprezintă o amenințare la adresa veniturilor acestora; ea nu poate fi
brevetată. Poate că dacă pacienții ar cere medicilor lor utilizarea terapeutică a
Vitaminei C, medicii s-ar familiariza cu utilizarea acesteia și ar adăuga-o propriilor
instrumente terapeutice. Colegii i-ar huli: “Ha ha ha, ești un șarlatan. Te-ai lăsat prostit
de asta”.

Medicul ar putea răspunde: „Nu am vrut, dar pacientul m-a obligat să o fac”.

Însă dovezile privind utilizarea ei par să fie acolo, chiar în literatura medicală, dar câți
citesc Journal of Preventive Medicine?

Dr. Klenner scrie clar și convingător. Este vesel, chiar entuziast. Și nu găsesc nicio
amărăciune datorată frustrărilor legate de slaba acceptare a cercetărilor sale de către
instituția medicală. Și-a făcut propria cercetare a literaturii de specialitate și, pentru
terapiile sale, el găsește o mulțime de confirmări în experimentele pe animale și pe
oameni.

„Mulți medici refuză să folosească Vitamina C în cantitățile sugerate, pur și simplu

pentru că este contrară ideilor lor fixe despre ceea ce este normal”. Noile produse
anunțate de o companie farmaceutică avizată sunt în regulă în ochii lor. Dr. Klenner
povestește despre numeroase scrisori primite de la medici care au utilizat acest
tratament cu Vitamina C în cazul poliomielitei – în cazul pacienților, propriilor copii
și chiar pentru ei înșiși. Toți s-au vindecat.

Dr. Klenner a comentat că, dacă aceste rezultate spectaculoase ar fi fost produse într-
un centru de predare și cercetare și apoi publicate, comunitatea medicală ar fi putut fi
atentă la ele, iar utilizarea Vitaminei C ar fi fost standardizată și ar fi devenit o rutină.

51
„Nu există nicio îndoială că medicii sunt spălați pe creier cu ajutorul publicității
actuale din reviste”. El folosește din Herber Spencer un citat potrivit: „(...) pentru a
menține un om în ignoranță veșnică (...) condamnă fără a investiga”.

El a dat vina pe Consiliul Național de Cercetare care a plantat în creierul medicilor

conceptul că orice doză mai mare de 125 mg pe zi este eliminată prin intermediul
rinichilor. Consiliul a lăsat să se înțeleagă că Vitamina C era ca orice alt medicament,
iar o cantitate mai mare nu era mai eficientă decât doza infimă care îl proteja pe om
de scorbut. Medicii nu par să realizeze că nevoia de Vitamina C este diferită „la fiecare
dintre noi, fie din cauza nivelului individual de prag renal, fie din cauza unor cerințe
mai mari impuse de patologie”.

Câteva citate

Dr.Klenner ne amintește de Hipocrate. Acesta considera că dintre mai multe remedii,

medicii trebuiau să-l aleagă pe cel mai puțin senzațional. Vitamina C îndeplinește
aceste cerințe.

„Adulții care iau zilnic cel puțin 10 g de acid ascorbic, iar copiii sub 10 ani – cel puțin
1 g pentru fiecare an de viață, vor constata că creierul le va fi mai limpede, mintea mai
activă, corpul mai puțin obosit și memoria mai fidelă”.

Un alt rezumat al Dr. Klenner: „Nu am văzut niciodată vreun pacient căruia Vitamina
C să nu-i fie benefică”.

El a descoperit puterea terapeutică extraordinară a Vitaminei C de a ajuta sistemul

imunitar, de a acționa ca antihistaminic și de a neutraliza toxinele. Din nou, să nu
uităm ceea ce reiese după examinarea tuturor acestor rapoarte publicate: „Vitamina C
ar trebui să-i fie administrată pacientului în timp ce medicii se gândesc asupra
diagnosticului.”

Bibliografie

Pagina II:
 Pauling, L.: Vitamin C and the Common Cold; W. F. Freeman & Co. San Francisco, 1970.
 Brody, H.D.: J. Amer. Diet. Assoc., 29: 588, 1953.

Pagina 2, Cum funcționează:

 Klenner, F.R.: Virus Pneumonia and its Treatment with Vitamin C. Southern Med. Surg., Feb.
1948
 Klenner, F.R.: Encephalitis as a Sequela of the Pneumonias. Tri-State Med. J., Feb. 1960.
 Klenner, F.R.: An Insidious Virus. Tri-State Med J, June 1957.
 Burns, J.J., et al: J. Biol. Chem., 207:679, 1954.
 Salomon, L.L., Conney, A.H., et al: NY Acad Science, 92:115, 1961.
 Burns. J.J.: Am. J. Med. 26:740, 1959.
 Stone, I.: Brief proposal. Per. Biol Med., Autumn, 1966.

52
Pagina 1-2:
 Arber, E: The Story of the Pilgrim Fathers, 1897.
 Correspondence with colleague from Puerto Rico.
 Kline, A.B. and Eheart, M.S. Variations in the Ascorbic Acid Requirements for Saturation of
Nine Normal Young Women, J. Nutrition 28: 413, 1944.
 Joliffe, N. Preventive and Therapeutic Use of Vitamins, JAMA, 129:613, 1945.
 Crandon, J.H., Lund, C.C. and Dill, D.B.:. Experimental Human Scurvy. N Eng J Med., 223:
353, 1940.

Pagina 2-3:
 Klenner, F.R.: Massive Doses of Vitamin C and the Virus Diseases. J. So. Med. & Surg.,
113:#4, Apr. 1951.
 Larson, C.: Ordinace, pp. 359-360, Jan-Feb, 1967.

Pagina 3:
 Starr, T.J.: Hospital Practice, 52, Nov 1968.
 Kropowski, H.: Med. World News, p 24, June 19,, 1970.
 Lojkin cited in Klenner’s paper: Massive Doses of Vitamin C and the Virus Diseases.
 McCall, C.E., and Copper, R.,: Vitamin C Shows Promise as a Bactericidal Agent. Bowman
Gray School Med. Alumni News, 14:1, Feb, 1972
 Wintrobe, M.M.: Clinical Hematology, Lea and Febiger, 3rd Ed 1952.
 Nossal, G. Most Killed Vaccines in Use not Termed Fit for a Mouse. Medical Tribune, Apr. 5,
1972.
 Kiegler, Guggenheim and Warburg: Vitamin C vs. Toxins, 1938. (No reference cited.)

Pagina 4:
 Harde and Benjamin (1934-1935) found the Vitamin C fraction of the adrenal glands greatly
reduced in monkeys killed or paralyzed by the virus of poliomyelitis.
 Yavorsky, Almoden and King (1934) reported identical findings in humans having died of
various infectious agents.

Pagina 4,5:
 Klenner, F.R.: An Insidious Virus. Tri-State Med. J., June 1957
 Klenner, F.R.: Virus Pneumonia and its Treatment with Vitamin C. Southern Med. Surg., Feb.
1948.
 Klenner, F.R.: Encephalitis as a Sequela of the Pneumonias. Tri-State Med J., Feb, 1960
 Gothlin, G.F.: A Method of Establishing the Vitamin C Standard of Requirement of Physically
Healthy Individuals by Testing the Strength of Their Capillaries. (No reference cited.)
 Baker, A.B. and Noran, J.A.: Changes in the Central Nervous System Associated with
Encephalitis Complicating Pneumonia. Archives of Internal Med., Vol 76: 146-153, July-Dec.
1945.
 Krumholz, S. and Luhan, J.A.: Encephalitis Associated with Herpes Zoster. Arch Neur Psych,
53: 59-67 Jan-Jun, 1945.
 Bakay, L,: The Blood-Brain Barrier, C. C. Thomas, Pub., Springfield, IL 1956
 Chambers, R. and Zweifach, B.W.: Intercellular Cement and Capillary
Permeability, Physiol Rev., 27: 436-463, 1947.
 Youmans, J.B.: Nutritional Deficiencies, 1941.

Pagina 5:
 Hawley, E.E., Frazer, J.P., Button, L.L. and Stevens, D.J.: The Effect of the Administration of
Sodium Bicarbonate and of Ammonium Chloride on the Amount of Ascorbic Acid Found In
the Urine. J. Nutrition, 12:215 (August) 1936.
 Klenner, F.R.: Significance of High Daily Intake of Ascorbic Acid in Preventive Medicine. J.
Intl Acad Prev Med., 1:45-69, Spring, 1974.
 Klenner, F.R.: Use of Vitamin C as an Antibiotic. J. of Appl Nutrit., 6: 1953 (Paper presented at
AAN Convention, May, 1963, Pasadena, CA.)

53
Pagina 6, Dosaj:
 Klenner, F.R.: Massive Doses of Vitamin C and the Virus Diseases. J. So Med & Surg, 113: #4,
Apr. 1951.
 Shaw, et al: Acute and Chronic Ascorbic Deficiencies in Rhesus Monkeys. J. Nutrition, 29:
365, 1945
 Rivers, T.M.: Immunological and Serological Phenomena in Poliomyelitis. Lecture III, Infantile
Paralysis, 1941.

Pagina 7:
 Klenner, F.R.: Significance of High Daily Intake. op cit.

Pagina 8:
 Klenner, F.R.: Use of Vitamin C as an Antibiotic, op cit.

Pagina 9 Teste:
 Klenner, F.R.: A New Office Procedure for the Determination of Plasma Levels for Ascorbic
Acid. Tri-State Med J., 5, 1956.

Teste linguale:
 Ringsdorf, W.M. & Cheraskin, E.: Sec. Oral Med., U of AL Med Center, Birmingham, AL

Pagina 9-16, Virusul insidios:

 Klenner, F.R.: An Insidious Virus, op cit.
 Klenner, F.R.: The Clinical Evaluation and Treatment of a Deadly Syndrome Caused by an
Insidious Virus. Tri-State Med J., Oct. 1958.

Pagina 15, Pneumonia virală:

 Klenner, F.R.: Virus Pneumonia and its Treatment with Vitamin C. So Med & Surg, Feb. 1948.
 Klenner, F.R.: Encephalitis as a Sequela of the Pneumonias. op cit ibid.

Pagina 15, (Encefalită herpetică):

 Lerner, M, et al: Detecting Herpes Encephalitis Earlier. Med World News, May 20, 1972.

Pagina 15, (Terapia cu raze X):

 Oppenheimer, A.: Roentgen Therapy of Virus Pneumonia. Amer J of Roentgen., 49: #5.

Pagina 17-21, Poliomielita:

 Klenner, F.R.: The Treatment of Poliomyelitis and Other Virus Diseases With Vitamin C. So
Med & Surg, Vol. 111: #7, July 1949.
 Klenner, F.R., The Vitamin and Massage Treatment for Acute Poliomyelitis. So Med & Surg,
114: #8, August 1952.
 Klenner, FR.: Poliomyelitis—Case Histories. Tri-State Med J., Sept 1956.
 Sabin, A.B.: Vitamin C in Relation to Experimental Poliomyelitis. J Exp Med., 69: 507, 1939.
 Heaslip, Australian J. Exp Biol. & Med., 1948.
 Jungeblut, C.W.: Vitamin C Therapy and Prophylaxis in Experimental Poliomyelitis. J Exper
Med., 65; 127, 1937.
 Jungeblut, C.W.: Further Observations on Vitamin C Therapy in Experimental Poliomyelitis. J.
Exper. Med., 66: 450, 1937.
 Bodian, D. and Horstmann, D.:. Review of Their Work. JAMA, 149: Aug30, 1952.

Pagina 22-23, Hepatita:

 Freebern, R.K. & Repsher, LR.: Med. World News, Jan 23, 1970.
 Klenner, F.R.: Unpublished paper.
 Klenner, F.R.: Significance of High Daily Intake. op cit., Pagina 56.
 Klenner, F.R.: Massive Doses of Vitamin C, op cit.
 Klenner, F.R.: Observations on the Dose and Administration, op cit.

Pagina 23-24, Herpes:

54
  Klenner, F.R.: Significance, ibid, Pagina 64.
 Stephens, J.C. and Cook, M.: Cases of the Hidden Herpes Virus, Med World News, May 26,
1972.
 Goodpasture, E.W.: Case of the Hidden Herpes Virus. Med World News, Feb 25, i972.
 Roizman, B. et al: Tracing Herpes Viruses. Med World News, Oct 1, 1971.
 Klenner, F.R.: Use of Vitamin C as an Antibiotic. op cit.

Pagina 24-25, Varicela și pojarul:

 Klenner, F.R.: Massive Doses, op cit.
 Klenner, F.R.: The use of Vitamin C as an Antibiotic. op cit.

Pagina 26, Mononucleoza infecțioasă:

 Hellne, C. and Helene, W.: EB Virus in the Etiology of Infectious Mononucleosis, Hosp Pract.,
July, 1970.
 Niderman, College Findings tie Mono to ED virus. Med World News, Dec 1968.
 Klenner, F.R.: Observations of the Dose and Administration. op cit.

Pagina 27,
 Klenner, ER.: Unpublished work on RMSF and tick bite fever.

Pagina 28 Trichineloză:
 Klenner, F.R.: The Treatment of Trichinosis with Massive Doses of Vitamin C and Para-
aminobenzoic Acid. Tri-State Medical J., April i954.

Pagina 30, Uretrita:

 Rous, S.: Urethritis in Men. NY Soc Med., Dec 15, 1971.

Pagina 30, Abuzul de antibiotice:

 Klenner, F.R.: Unpublished paper.

Pagina 31, Artrita:

 Klenner, F.R.: Significance. op cit.
 Abrams, E. and Sandson, J.: Ann Rheum Dis., 27: 1964.

Pagina 31, Cancerul:

 Klenner, F.R.: Unpublished paper.
 Schiegel, G.E. et al: The Role of Ascorbic Acid in the Prevention of Bladder Tumor
Formation. Trans Amer Assn Genitour Surg., 61: 1969.

Pagina 33-34, Colesterolul și arterioscleroza:

 Ginter, E.L.: Cholesterol and Vitamin C. Amer J Clin Nutr., 24: 1238-1245, 1971.
 Spittle, C., Atherosclerosis and Vitamin C. Lancet, II: 1280-1281, 1971.
 Ginter, E.: Effects of Dietary Cholesterol on Vitamin C Metabolism in laboratory animals. Acta
Med Acad Sci. Hungary. 27:23-29; 1970.
 Ginter, E., et al: The Effects of Ascorbic Acid on Cholesterolemia in Healthy Subjects with
Seasonal Deficit of Vitamin C. Nutr Metabol, 12: 76-86. 1970.
 Willis, G.C.: An Experimental Study of the Intimal Ground Substance in Atherosclerosis. Can
Med Assoc J., 69: 17-22, 1953.
 Shafer, J.: Ascorbic Acid and Atherosclerosis. Amer J Clin Nutr., 23:27, 1970.
 Stamler, J.: Comprehensive Treatment of Essential Hypertensive Diseases. Monograph on
Hypertension, Merck, Sharp and Dohme.
 Hecker, R.R. et al: J Am Chem Soc., 75:2020, 1953.

Pagina 34, Ulcerații corneene:

 Boyd,T.A., & Campbell, F.W.: B Med J., 2:1145, Nov 1950.

Pagina 35, Glaucomul:

 Virno, M.: Eye, Ear, Nose and Throat Monthly, 46:1502.

55
Pagina 35, 36 Graviditatea:
 Greenblatt, R.B.: Obst & Gyn, 2:530, 1953.
 King, C.C. et al, New York Times, Nov 2, 1952.

Pagina 36-39, Schizofrenia, accident vascular cerebral provocat de căldură, arsuri solare, hernie de disc,
toxine și otrăviri cu metale grele:
 Klenner, F.R.: Significance of High Daily Intake,. op cit.
 Klenner, F.R.: The use of Vitamin C as an Antibiotic, op cit.
 Mokranjac, M. and Petrovic, C.: Report on Mercury Studies in Guinea Pigs in Relation to
Amounts of Vitamin C Administered. Cr Acad Sci., Paris.
 Dannenburg, A.M. et al: Ascorbic acid in the treatment of chronic lead poisoning. JAMA,
114:1439-1440, 1940.
 Pelletier, O.: Experiments with smokers and non-smokers. JAMA, April 1969.
 Mayers, B.W.: Where there’s smoke there may be carbon monoxide. Med World News, Jan 21,
1972.
 Hoffer, J.: Use of Ascorbic Acid with Niacin in Schizophrenia. Can Med J., Nov 6, 1971.
 Hawkins, D.: Back to Reality the Megavitamin Way. Med World News, Sept 24, 1971.
 Greenwood, J.: Optimum Vitamin C Intake as a Factor in the Preservation of Disc
Integrity. Med Ann DC, 33:6, June 1964.
 Massell, B.F. et al: Antirheumatic Activity of Ascorbic Acid in Large Doses. New Eng J Med,
1950.
 Kyhos, E.D. et al: Large Doses of Ascorbic Acid in Treatment of Vitamin C Deficiencies. Arch
Int Med., 75:407, 1945.
 Dalldorf, G.: Vitamin C in Health and Disease. W.B. Saunders, 1945.
 Musser, J.H.: Nutrition in the Aged. W.B. Saunders Co., 1945.

Pagina 36, Arsuri:

 Knisely, M.H. et al: Arch Surg, 51:220, 1945
 Knisely, M.H.: Science, 106:431, 1947.
 Berkeley, W.T., Jr.: So Med J., 58:1182-1184.
 Lund & Levenson: Arch Surg., 55:557,1947.
 Bergman, H.C. et al: Am Hrt J., 29:506-512, 1945.
 Lam, C.R.: Col Rev Surg Gyn & Obst., 72:390-400, 1941.
 Klasson, D.H.: NY J Med., 51:2388-2392, Oct, 1951.

Pagina 37, Chirurgie, șocuri;

 Chambers, R. & Pollock, J.: J Gen Physiol, 10:739, 1927
 Clark & Rassiter: Q J Exp Physiol., 32:279, 1944.
 Barlett, M.K. et al: NEJM, 226:474, 1942.
 Laninan, T.H. & Ingalls, TB.: Am Surg., 105:616, 1937.
 Schumacher: Ohio State Med J., 42:1248, 1946.

Pagina 41-42, Insecte și reptile otrăvitoare:

 Klenner, F.R.: Hunting and Fishing Magazine, April, 1950.

Pagina 43-54, Miastenia Gravis și scleroza multiplă:

 Klenner, F.R.: Response of Peripheral and Central Nerve Pathology to Megadoses of the
Vitamin B Complex and other Metabolites. J Appl Nutrit., 25:#304, 1973.
 Klenner, F.R.: Multiple Sclerosis Diagnosis and Treatment Suggestions. Original paper,
unpublished.
 Klenner, F.R.: Fatigue—Normal and Pathological with Special Consideration of Myasthenia
Gravis and Multiple Sclerosis. So Med & Surg., 111:#9, Sept 1949.

Pagina 45:
 Stern, E. I.: The Intraspinal Injection of Vitamin B 1 for the Relief of Intractable Pain, and for
Inflammatory and Degenerative Diseases of the Central Nervous System. Am J Surg., 34:495,
1938.

56
  Rosenberg, L.E.: Vitamin Deficiency Diseases and the Vitamin Dependent Diseases with
Reference to B and D., National Health Federation Bulletin Vol XVIII. #10, Nov 1972.
 Moore, M.T.; Treatment of Multiple Sclerosis with Nicotinic Acid and Vitamin B 1. Arch Int
Med., 65:18, Jan 1940.
Alte articole de susținere din literatura medicală:
 Kempe, C.H.: A Key to the Secret of M.S., Med World News, July 7, 1972.
 Schandl, D.K.: Dissertation on Environmental and Pyridoxine cause of M.S., The Charlotte
Observer, Charlotte, N.C., April 23, 1973.
 Brickner, R.M.: A Critique of Therapy in M.S., Bull Nue Inst NY., 4:665, April 19367.
 Zimmerman, H.H. and Burack, E.: Lesions of the Nervous System Resulting from a Deficiency
of the Vitamin B complex. Arch Path., 13:207, Feb 1932.
 Spies, T.D. et al: The Use of Nicotinic Acid in the Treatment of Pellagra. JAMA, 110:622, Feb
1938.
 Spies, T.D. and Aring, C.D.: The Effect of Vitamin B1 on the Peripheral Neuritis of
Pellagra, JAMA, 110:1081, April, 1938.

Pagina 55, Doze toxice:

 Patterson, J.W.: J Biol Chem., 81-88, 1950.
 Lambden, M.P. et al: Proc Soc Exp Biol Med., 85:190-192, 1954.

Nevoia de Vitamina C:
 Sabin: J Exp Med., 89:507-515, 1939.
 Wright: Ann Int Med., 12, 4:516-528, Oct 1938.
 Brody, H.D.: J Am Diet Assn., 29:588, 1953.
 Regnier, E.: Rev of Allergy, 22:948, Oct 1968.

Adaptat din Vitamin C as a Fundamental Medicine: Rezumate din lucrările publicate și nepublicate ale
doctorului Frederick R. Klenner, M.D,
ISBN 0-943685-13-3, prima ediție, 1988.

Referințele paginilor se aplică la publicația originală.

HTML revizuit la 20 noiembrie, 2013.

Corecții și formatare © 2004 AscorbateWeb

57