„Drept între popoare” (ebraică : ‫ חסיד אומות העולם‬Hasid

Umot HaOlam) este un titlu acordat în viață sau post

mortem, de statul israelian prin intermediul institutului Yad
Vashem, pe baza unei legi speciale a Knesset-ului
(parlamentul israelian), martirilor și eroilor ne-evrei care,
în vremea Holocaustului, în condiții vitrege, când
purificarea etnică, jaful, crima și oportunismul deveniseră
politică de stat, considerate naționalism și răsplătite cu
medalii și onoruri - și-au riscat viața, familia și averea
pentru a-și păstra omenia și iubirea aproapelui, ajutându-i
și salvându-i pe evreii prigoniți.
 România figurează cu 54 de „Drepți între popoare”, în realitate, aproape 70,
considerând titlurile colective, acordate în câteva cazuri, pe familie.
Bustul Vioricăi Agarici din gara Roman
● Viorica Agarici (1886-1979), președinta filialei locale a Crucii Roșii din Roman în timpul celui de-al doilea război mondial. În noaptea
de 2 iulie 1941, în gara din Roman, după ce s-a îngrijit de tratarea militarilor răniți care se întorceau de pe frontul de est, ea a auzit
gemetele evreilor din „trenul morții" care transporta supraviețuitorii pogromului de la Iași. Folosind funcția pe care o ocupa, ea a
învins opunerea însoțitorilor trenului și a oficialităților locale, obținând permisia să le dea apă și alimente evreilor muribunzi din
tren. Dosar 2062.
● Rozalia Antal din Satu Mare, Transilvania de Nord și-a salvat vecinii, familia de evrei Handler, ascunzându-i în casa sa, în decursul
celui de-al doilea război mondial Dosar 0593.
● Anuțoiu T. Anghel
Născut în satul Nistorești, Vrancea, a trăit în satul Naruja din judetul Vrancea. Între 1938-1944, Anghel T. Anuțoiu a fost secretarul și
reprezentantul asociației veteranilor de război Marele Voievod Mihai. El a avertizat pe evreii din comunitățile
din Bacău, Brașov, Odobești, Piatra-Neamț și Buzău că urmau să fie arestați - așa că au putut fugi la timp - și i-a ajutat să găsească
adăpost. Dosar 1395.
● Băiaș, Vasile, Băiaș, Maria
Vasile Băiaș și soția lui, Maria erau țărani români care trăiau în satul Viile Dejului, cam la 5 km de orașul Dej din Transilvania. În aprilie
1944, când s-a înființat ghetoul din Dej, soții Băiaș le-au adus alimente cunoștințelor lui, familia Steinfeld și i-au ascuns pe băieții
familiei la ferma lor. Dosar 615.
● Beceanu, Dumitru
Dr. Dumitru Beceanu, farmacist, deținea o farmacie în Iași și era ofițer în rezervă al armatei române. La 29 iunie 1941, când a început
pogromul în Iași, Beceanu le-a propus celor doi angajați evrei ai săi să se ascundă în apartamentul lui, care se afla deasupra farmaciei.
Încă aproximativ 20 de evrei și-au găsit adapost acolo. Dosar 3515.
● Cojoc, Gheorghe
Inginer forestier din vecinătatea orașului Târgu Neamț. În iulie 1942 ing. Ghorghe Cojoc a obținut de la autoritățile din orașul Piatra
Neamț ca 50 de evrei să muncească în pădurile din jurul Târgu Neamțului. În acest fel i-a salvat pe acești evrei de la deportarea
în Transnistria. Dosar 2731.
● Cuciubă, Traian - tatăl, Cuciubă, Traian - fiul
Tatăl și fiul Cuciubă și-au ajutat prietenul evreu, Rosenthal, dintr-un mic orășel din Transilvania de Nord, să scape de deportarea din
1944, trecându-l ilegal în partea românească a Transilvaniei. Dosar 8923.
● Criveanu, Theodor
Theodor Criveanu (n. ? - d. 1988) a fost un ofițer român care a primit ordinul să facă listele cu evreii apți pentru munca obligatorie,
aceștia nemaifiind trimiși în lagăre. El și-a riscat viața acordând permise de muncă pentru mii de evrei care nu îndeplineau condițiile
solicitate de comandanți, salvându-le astfel, viața. După terminarea războiului el s-a căsătorit cu fiica unuia dintre evreii căruia îi
salvase viața. În 2007 Criveanu a primit titlul post mortem.
 Elena, Regina Mamă a României

Regina Mamă Elena (n. 2 mai 1896 la Atena, prințesă de Grecia și

Danemarca, d. 28 noiembrie 1982 la Lausanne, Elveția). S-a
apelat la ajutorul ei pentru oprirea deportării evreilor din Cernăuți.
După ce s-au adresat mai multor personalități, Regina Mamă,
însoțită de Patriarhul Nicodim Munteanu au apelat direct la Ion
Antonescu, care a cedat și a admis ca acei evrei care nu fuseseră
încă deportați din Cernăuți să rămână acolo „temporar". Ajutorul
trimis de dânsa în 1942 a salvat viețile a mii de evrei din
Transnistria. În 1943 și la începutul lui 1944, Regina Mamă Elena
a ajutat la întoarcerea a mii de evrei care rămăseseră în viață,
inclusiv a mii de orfani evrei, din Transnistria. În anul 1993 Statul
Israel și Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul și
Medalia Dreaptă Între Popoare. Dosar 5106.
 „Drepți între Popoare” din Moldova
● Lozan, Paramon, Lozan, Tamara
Paramon și Tamara Lozan locuiau în orașul Nisporeni din Moldova. Paramon Lozan era
directorul unui gimnaziu, unde soția lui lucra ca profesoară. Când regiunea a intrat sub control
românesc, Paramon Lozan a fost somat să deschidă școala pentru a servi temporar de arest
pentru evreii din regiune. Cinci zile mai târziu s-a zvonit că evreii internați în clădirea școlii vor fi
omorâți. Pentru a preîntâmpina crima, Paramon Lozan a hotărât să-i elibereze. După câteva zile
el a fost executat de către autoritățile militare române. Dosar 7338.
● Marcenco, Ivan, Marcenko, Feokla, Marcenko, Leonty, Marcenko, Nina, Marcenko,
Nikita, Marcenko, Tatiana
Frații Ivan și Nikita Marcenko locuiau împreună cu familiile lor în orașul Rîbnița din Moldova, în
apropierea ghetoului. În martie 1944, când armata română se retrăgea din acea zonă, familia
Galperin s-a adresat familiei Marcenko, cerându-i adăpost. Ei au rămas ascunși acolo până
după război. Dosar 8207.
● Morozovski, Vitali, Morozovski, Alexandra
Vitali și Alexandra Morozovski erau învățători la școala din satul Mocra, Raionul Rîbnița. Unul
dintre elevii lor fusese Grigori Farber, un băiat evreu care locuia cu părinții, colhoznici, în
colhozul evreiesc Der Shtern din apropiere. În decembrie 1941, când germanii și românii au
deținut controlul asupra Moldovei, Grigori Farber s-a dus la cei doi Morozovski pentru a le cere
adăpost. Ei l-au ascuns pe copil în podul casei timp de două luni și i-au asigurat cele necesare
traiului. Dosar 7135.
● Nedeliak, Ivan, Nedeliak, Anna
Ivan și Anna Nedeliak locuiau împreună cu cei doi copii ai lor în Kirpicinaia Slobodka, suburbie
a Tiraspolului. În iulie 1941, familia Nedeliak i-a adăpostit pe cei doi frați Yefim și Semeon
Mirocinik, singurii evrei din Oceacov care au mai rămas în viață după masacrul care se
petrecuse acolo cu o săptămână înainte. Dosar 6990.
● Pelin, Gheorghe, Pelin, Varvara
Gheorghe și Varvara Pelin erau agricultori în satul Mălăiești, districtul Tiraspol. În martie 1944 ei
l-au adăpostit în casa lor pe Lev Bruter, un tânăr evreu pe care îl cunoscuseră înainte de război,
originar din satul Căușeni din Moldova. Dosar 6853.
● Pereplecinski, Vladimir, Pereplecinski, Maria
Într-o zi din septembrie 1941, Maria Perplecinski a adus acasă o tânără fată, Claudia Vainștein,
care scăpase dintr-o groapă comună în timpul unei acțiuni de ucidere în masă. În tot timpul
ocupației Claudia a locuit cu familia Pereplecinski și a fost considerată un membru al acesteia.
Dosar 8303.
● Pozdniakova, Efrosina, Starostina (Pozdniakova), Zinaida
În timpul războiului, Efrosinia Pozdniakova avea peste 40 de ani și locuia cu unica sa fiică de 12
ani, Zinaida (mai târziu, Starostina), la periferia orașului Râbnița, în Moldova. Ea avea câteva
cunoștințe și prieteni printre internații din ghetou. Ea și fiica ei i-au ajutat pe evrei, procurându-le
alimente. La începutul lunii martie 1944, când s-a decis lichidarea celor din ghetoul Râbnița,
câteva dintre cunoștințele Efrosiniei au găsit adăpost temporar în podul casei ei. Timp de o lună
întreagă, în timp ce militarii germani i-au jefuit și ucis pe evreii din Râbnița, Efrosinia și Zinaida
Pozdnikova au ascuns mai mult de zece evrei și le-au asigurat cele necesare. Dosar 7558.
● Serebrianski, Isaak, Sparinopta, Samuil, Mazur, Ikim
Isaak Serebryanskiy, Samuil Sparinopta și Ikim Mazur erau țărani moldoveni, locuitori ai
satului Broșteni, districtul Râbnița. În timpul războiului, cei trei i-au ajutat în diverse moduri, hrănindu-i
și ascunzându-i pe rând, pe vecinii lor, frații Naum și Raisa Gomelfarb ai căror părinți fuseseră omorâți
în septembrie 1941. Serebrianski a pregătit o ascunzătoare pentru Naum și sora lui, săpând o groapă
sub staulul oilor. Samuil Sparinopta a construit un loc secret în interiorul casei, în spatele sobei, iar
Ikim Mazur, care locuia la marginea satului, a ținut copiii într-un hambar. Dosar 7550.
● Starostina, Evghenia, Starostina, Anna, Starostin, Pavel
Anna Starostina locuia împreună cu mama ei Evghenia și fiul său, Pavel în Chișinău. La sfârșitul lunii
iulie 1941 în ghetoul din Chișinău au fost internate și buna sa prietenă, Ida Binder împreună cu fiica ei
de opt ani, Alla. În primele luni, Anna și fiul ei Pavel s-au strecurat în ghetou pentru a le duce acestora
haine și mâncare. Când a început deportarea evreilor în lagărele din Transnistria, Alla Binder a fugit la
familia Starostin. Anna și familia ei au primit-o pe Alla în mijlocul familiei, îngrijind-o cu devotament și
ținând-o ascunsă de vecini. Dosar 6084.
● Strașnaya, Maria, Strașny, Ivan, Strașnaya, Xenia
Maria Strașnaya avea 60 de ani și locuia în satul Baliavinți, districtul Briceni, împreună cu nora sa
Xeniya și două nepoate. Înainte de război, băcănia din sat aparținea familiei Gurviț, iar Maria și familia
ei își făceau cumpărăturile acolo. După ce germanii au ocupat zona, Benyamin Gurviț, proprietarul
magazinului, a rugat-o pe Maria să-i adapostească pentru o vreme. Maria i-a ascuns în pod pe
Benamin Gurviț, soția sa, Ita și copii Yefim și Manya. Dosar 7347.
● Țurcan, Peotr, Țurcan, Evgenia, Savciuk, Makar, Savciuk, Axenia
Peotr și Evgeniya Țurcan locuiau în satul Bulăiești, districtul Orhei. În decembrie 1941, ei au luat în
casa lor o familie evreiască, Celnik, din orașul Grigoriopol. Timp de câteva luni, familia Celnik a stat în
pivniță sau în pod și la sfârșitul verii lui 1942, au fost mutată în casa lui Makar și Axeniya Savciuk,
rude ale familiei Țurcan, care locuiau în același sat. Dosar 8190.
 Odată cu abdicarea lui Carol al
II-lea, dictatorul Ion Antonescu i-a
cerut să se întoarcă în țară, Elena
revenind
în septembrie 1940 în România și
primind titlul de Regină mamă și
apelativul Majestate. A devenit cel
mai apropiat consilier și confident
al Regelui Mihai. Puterea în stat
era deținută în totalitate de Ion
Antonescu, care în prima parte a
guvernării sale a dezlănțuit un
genocid împotriva minorității
evreiești, dar Regina Elena a reușit
prin intervenții pe lângă acesta să
amelioreze soarta multor
persoane, meritul fiindu-i
recunoscut mai târziu.