Titularizare educatori

Despărţirea cuvintelor în silabe

! conform DOOM2
A. Despărţirea grupurilor de cuvinte şi a abrevierilor
1. nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor:
- abrevierile (ex. UNESCO, S.N.C.F.R., lt.maj.)
- derivatele scrise cu cratimă de la abrevieri ( ex. R.A.T.B-ist)
- ! numele proprii de persoane (ex. Popescu, Abd el –Kader)
- numeralele ordinale scrise cu cifre şi litere ( ex. V-lea, 5-a)
2. se recomandă să nu se separe de la un rând la celălalt, ci să se treacă împreună pe
rândul următor:
-prenumele ( sau abrevierile prenumelor) şi numele de familie ( ex. Ion Popescu)
-notaţiile care includ abrevieri ( ex. 10 km, art.3)
3. !se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice şi a
numelor proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine
( ex. Roman S.A., F. C. Argeş, “ Monitorul Oficial”)
B. Despărţirea în interiorul cuvintelor
! regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând în limba
română este interdicţia de a lăsa la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care nu
este silabă
excepţie:grupurile ortografice scrise cu cratimă ( ex. dintr-/un, într-/însa), la care se
recomandă evitarea despărţirii
! normele actuale prevăd despărţirea după pronunţare; este acceptată şi
despărţirea după structură cu unele restricţii faţă de recomandările din DOOM1
vocalele în hiat se despart ( ale-e, fi-inţă, le-ul)
când literele e, i, o, u, w, sau y notează o semivocală , despărţirea se face înaintea
lor ( agre-ează, su-ie)
diftongii alăturaţi se despart sau diftongii şi triftongii se despart de vocală sau de
diftongul care le precedă ( ploa-ie, tă-iai, cre-ioane, pro-iect)
o consoană între vocale trece la secvenţa următoare (ba-bă, ta-xi)
în succesiunea de două-patru consoane, despărţirea se face, de regulă, după prima
consoană
a) două consoane între vocale se despart ( ac-tiv, az-vâr-li)
excepţii:
- trec împreună la secvenţa următoare succesiunile de consoane care au ca al doilea
element l sau r şi ca prim element b, c, d, f, g, h, p, t, v ( ca-blu, neo-brăzat, co-dru,
cu-pru, litru)
-nu se despart consoanele duble din cuvinte şi nume proprii cu grafii străine, care
notează sunete distincte de cele notate prin consoana simplă corespunzătoare din
limba română ( Negru-zzi)
b) trei consoane între vocale se despart după prima consoană ( fil-tru, delin-cvent,
cus-cru)
excepţie:
în următoarele succesiuni de trei consoane , despărţirea se face după primele două
consoane lpt,mpt,mpţ, ncs, nct, ncţ, ndv, rct, rtf, stm ( sculp-ta, somp-tuos, punc-ta)
c) patru consoane între vocale se despart după prima consoană ( ab-stract, con-
structor, în-zdrăveni)
excepţii:
- în unele succesiuni de patru consoane, despărţirea se face după a doua consoană
( gang-ster, port-drapel, trans-planta)
- în unele succesiuni de patru consoane în care nicio segmentare fonetică nu se
susţine, despărţirea se face după a treia consoană (vârst-nic)
cinci consoane între vocale se despart după a doua consoană ( opt-sprezece)
despărţirea după structură este acceptată atunci când capătul rândului coincide cu
limita dintre componenetele cuvintelor “ formate”
- se pot despărţi şi după structură cuvintele compuse şi cele derivate cu prefixe
( drep-tunghi/ drept-unghi, por-tavion/ port-avion, nes- prijinit/ ne-sprijinit, su-
blinia/ sub-linia)
!Normele actuale nu mai admit despărţirile după structură care ar conduce la
secvenţe care nu sunt silabe sau ar contraveni pronunţării (într/ajutorare, nevr/algic)
!pentru cuvintele a căror structură nu mai este clară, deoarece elementele
componenete sunt neînţelese sau neproductive în limba română, normele actuale
recomandă exclusiv despărţirea după pronunţare sau renunţarea despărţirii, dacă
aceasta ar contraveni regulilor ( ab-stract, su-biect, a-broga, o-biect)
la cuvintele scrise cu cratimă sau cu linie de pauză se admite, atunci când spaţiul nu
permite evitarea ei, şi despărţirea la locul cratimei/ liniei de pauză ( aducere-/
aminte, ex-/ ministru, flash-/ ul, vazându-/ mă)
la cuvintele scrise cu apostrof, pentru păstrarea unităţii lor, despărţirea la capăt de
rând trebuie evitată când locul despărţirii ar coincide cu locul apostrofului.

ROLUL SEMNELOR DE PUNCTUATIE SI DE ORTOGRAFIE

Semne de punctuatie
1. Punctul: marcheza pauza de la sfarsitul unei propozitii enuntiative, independente
ca inteles
Andrei a mancat mult.
2. Semnul intrebarii: marcheaza intonatia unei propozitii interogative si
nedumerirea interlocutorului
Ai vrea sa vii cu noi ?
Oare ce sa fac?
3. Semnul exclamarii: – marcheaza intonatia unei propozitii exclamative si sugereaza
starea sufleteasca a interlocutorului
– urmeaza dupa un substantiv sau o constructie in caz vocativ
Vino, Andrei!
– urmeaza dupa o interjectie- Ah!
– urmeaza dupa un verb la modul imperativ sau la sfarsitul unei propozitii
imperative- Vino!
– marcheaza surpriza interlocutorului
– marcheaza ironia interlocutorului
4. Virgula: – marcheaza coordonarea unor parti de propozitie de acelasi fel-Merele,
perele sunt gustoase.
– izoleaza o apozitie simpla sau dezvoltata-Colegul meu, Andrei, este inalt.
– urmeaza dupa un substantiv sau o constructie in cazul vocativ-Mirabela, vino, te
rog frumos!
– urmeaza dupa o interjectie-O, ce frumos e afara!
– marcheaza omiterea unui verb prin elipsa
– izoleaza o constructie gerunziala/participiala de restul enuntului
– izoleaza cuvinte sau constructii cu topica inversata
– urmeaza dupa adverbe de afirmatie si de negatie
– se foloseste inaintea conjunctiilor coordonatoare adversative si concluzive
– marcheaza coordonarea unor propozitii de acelasi fel
– desparte vorbirea directa de cea indirecta (izoleaza cuvinte, constructii sau fraze
incidente)
5. Punct si virgula: marcheaza o pauza mai lunga decat cea impusa de virgula si mai
scurta decat cea impusa de punct
6. Linia de dialog: marcheaza inceputul vorbirii directe
7. Linia de pauza: – izoleaza o apozitie simpla sau dezvoltata
– desparte vorbirea directa de cea indirecta
8. Parantezele: – izoleaza o explicatie
– izoleaza cuvinte, constructii sau fraze incidente
9. Doua puncte: – anunta inceputul vorbirii directe
– marcheaza o enumeratie
– anunta o explicatie
– anunta un citat
10. Ghilimelele: – sugereaza ironia
– marcheaza reproducerea exacta a cuvintelor rostite de cineva sau a gandurilor
cuiva
– marcheaza titlul operelor literare
11. Punctele de suspensie: – marcheaza o intrerupere brusca a sirului vorbirii si
sugereaza anumite stari sufletesti
– marcheaza fie cautarea cuvintelor interlocutorului, fie incercarea lui de a crea o
atmosfera plina de suspans
– marcheaza omiterea unui fragment dintr-un text
Semne de ortografie
12. Cratima: marcheaza elidarea (caderea) unei vocale si disparitia unei silabe
13. Apostroful: marcheaza absenta accidentala din vorbire a unor sunete, din pricina
ritmului rapid al vorbirii
14. Punctul: marcheaza abrevierea

Mijloace de imbogatire a vocabularului.

Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului

-interne (derivarea, compunerea, conversiunea)
-externe (împrumuturi, *calc lingvistic)
1.Derivarea
Derivarea este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului, prin care se formează
cuvinte noi cu ajutorul sufixelor şi al prefixelor.
Sufixele pot fi:  lexicale - formează cuvinte noi  gramaticale - creează forme
gramaticale (timpuri, moduri)  lexico-gramaticale – exprimă simultan un sens nou și
o categorie gramaticală.
Tipuri de sufixe:
 diminutivale - formează cuvinte care numesc obiecte mai mici decât cele obişnuite –
caiețel, bolnăvior, codiţă
 augmentative - formează cuvinte care denumesc obiecte mai mari decât cele
obişnuite - băieţoi, băieţandru, căsoaie
 colective - formează cuvinte a căror formă este de singular, iar conţinutul de plural:
frunziş, boierime, tineret
 substantivale - formează substantive - grădinar, bucătăreasă
 adjectivale - formează adjective - auriu, osos, marinăresc
adverbiale - formează adverbe - cavalereşte, târâş, realmente
verbale - formează verbe - ( a ) desena, ( a ) biciui, a magnetiza
Tipuri de prefixe:  negative (neagă sensul cuvântului): necinstit, incorect, ireal 
privative (prezintă o lipsă): descreţi, decolora  iterative (prezintă o repetare):
reaminti, răsciti  delocutive: împădurit, înmiresmat
Derivate parasintetice - cuvinte formate în acelaşi timp cu un sufix şi un prefix: a
înflori, reactualiza
Seriile derivative – baza unui cuvânt derivat este un alt cuvânt derivat (țară-țăran-
țărancă-țărăncuță)
 Prefixoidele sau falsele prefixe sunt elemente de compunere care se așază înaintea
unei rădăcini pentru a forma un cuvânt nou. Cele mai multe provin din greaca veche
sau din latină și sunt elemente savante de compunere cu circulație internațională.
Exemple:
bio- (viață): biosferă, biologic
aero- (referitor la aer): aeromodel, aeromodel,
hidro- (referitor la apă): hidrobiciletă, hidromasaj
micro- (mic): microorganism, microcelular
macro – (mare): macrocosmos, macrofotografie
Sufixoidele sau falsele sufixe sunt elemente de compunere care se așază după o
rădăcină sau după un prefixoid pentru a forma un cuvânt nou. La fel ca si
prefixoidele, provin din greaca veche sau din latină și sunt elemente savante de
compunere cu circulație internațională.
Exemple:
-log (specialist): biolog, filolog, astrolog
-crație (conducere): democrație, birocrație
-cid (ucigător): insecticid, ierbicid
fob (care urăște, care nu supărtă): claustrofob, arahnofob, xenofob
fil (iubitor): bibliofil, cinefil
-grafie (scriere): caligrafie, ortografie
Deseori, cuvintele nou formate conțin doar prefixoide și sufixoide: ortografie,
caligrafie, zoologie, geografie, filolog, hidrofob etc.
A nu se confunda elementele savante de compunere – prefixoidele și sufixoidele – cu
prefixele și sufixele!
2.Compunerea
Compunerea este mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care două sau
mai multe cuvinte formează un cuvânt nou.
3. Compunerea se poate realiza prin:
4.  Alăturare/ Juxtapunere/Parataxă: locotenent-colonel, franco-român, pușcă-
mitralieră, bloc-turn;
 Târgu-Ocna, legume-fructe.
 Subordonare/ hipotaxă: floarea-soarelui; zgârie-nori; Baia de Aramă; coate-goale;
bună-credință,
bunăvoință; regina-nopții; viță-de-vie; Gura Ialomiței; binefacere; astfel;
 Abreviere: B.R.D, TAROM, plafar,UNESCO
3.Conversiunea
Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale) este mijlocul intern de îmbogăţire a
vocabularului prin care se formează cuvinte noi prin trecerea de la o parte de vorbire
la alta.
Cuvântul format prin conversiune se comportă în comunicare ca partea de vorbire la
care a trecut.
Prin conversiune se pot obţine:
1. SUBSTANTIVE - prin articulare cu articol hotărât, nehotărât, adjectival din: 
adjective - Frumosul ( un frumos/ cel frumos ) place tuturor.  adverbe - Binele
învinge întotdeauna răul.  pronume - Eul liric este prezent în poezii. / Se simțea un
nimeni.  numeral - Zecele primit m-a bucurat.  interjecţie - Are şi el un of la
inimioară.  verb la infinitiv ( infinitivul lung ) - Scrierea conform regulilor gramaticale
este corectă.  participiu - Scrisul lui este citeț. Are un scris indescifrabil.  gerunziu -
Suferindul vorbea cu doctorul. / Cel suferind dorea un calmant.  orice parte de
vorbire - prin articulare sau scriere marcată (metalimbaj) - Lipseşte un „a” din
enunţ. /
„O” este o vocală.
2. ADJECTIVE din:  verb la participiu - Textul scris a fost frumos.  gerunziu ( acordat
!!): Am o soră suferindă.  adverbe - Bunicul este bărbat bine.  pronume - Părul tău
e îngrijit.
3. ADVERBE din:  substantive ( nume de anotimpuri, de zile, de părţi ale zilei ): Vara
este cald.  adjective - Scrie frumos.  participii - Merge legănat.
4. PREPOZIŢII din:  substantiv - Graţie ajutorului mamei a reușit.  adverbe - Zboară
deasupra gardului