00:00:00 Soluția viitorului?

„Salut,

Cel mai adesea, atunci când se ridică diversele probleme existente în lumea crypto,
răspunsul unanim al cryptocredinciosilor e: fă-ți research-ul, bro!

Dacă ceva pare foarte dubios sau dacă ți-ai pierdut toți banii, e pentru că nu ți-ai
făcut research-ul ... bro.

Ok. Haideți să ne facem research-ul.

Fenomenul crypto e foarte recent, așa că e relativ ușor să trasăm istoria lui.

Povestea începe de la criza economică din 2008, în care băncile au folosit algoritmi
automați ca să inventeze produse financiare complexe pe care nu le înțelegea
nimeni și apoi au început să parieze pe ele. Puținii oameni care au înțeles ce sunt
aceste produse financiare inventate au pariat că ele o să ducă la un colaps economic
și prin acest pariu s-au îmbogățit dramatic. În ruinele acestei lăcomii răsare, la
începutul lui 2009, drept soluție, Bitcoin.

Bitcoin era menit să fie răspunsul la puterea centralizată a băncilor și a guvernelor,

o alternativă la comportamentele lor iresponsabile și imprevizibile. De ce să
depindă banii noștri de aceste entități care în mod evident fac numai tâmpenii cu
ei? Haideți să avem propria noastră monedă, proprii noștri bani, separați de
sistemele clasice, bani pe care să nu poată să-i devalorizeze structurile de putere
imbecile ale lumii care acționează cu rea-credință.

În mod evident, aceste structuri de putere sunt eficiente doar atunci când
funcționează din niște clădiri pe care scrie BANCĂ sau GUVERN. Dacă reușești
să eviți aceste clădiri, atunci le-ai păcălit pe structuri și ești liber. Așa că revoluția
este aici și acum și prin Bitcoin, puterea este redată oamenilor, averile sunt
democratizate și împreună putem să punem sfârșit băncilor și monedelor
centralizate și într-un viitor foarte apropiat o să poți să mergi la piață să-ți cumperi
roșii cu bitcoin. În loc să stai să ceri voie de la o bancă ca să-ți folosești proprii
bani, în loc să te trezești că inflația ți-a micșorat economiile cu 10%, iată acest
sistem nou în care scoatem intermediarii din ecuație, tu garantezi pentru grup și
grupul garantează pentru tine.

Asta era și este promisiunea de la baza criptomonedelor. Doar că e o promisiune de

teleshopping. Diferența dintre ce promite produsul și ce poate să facă de fapt, e cât
se poate de dramatică.

Cumpără banda asta imbecilă care să te electrocuteze în timp ce stai pe spate și te

uiți la seriale și chiar și tu poți să dobândești un 6 pack! Pătrățele pentru toată
lumea! Dacă nu ți-ai făcut crypto-pătrățelele în urma folosirii produsului, ai greșit
tu cu ceva, nu ți-ai pus dispozitivul cum trebuie, nu ți-ai făcut research-ul, bro.

Doar că dacă-ți cumperi o bandă de electrocutat abdomenul, șansele ca ea să-ți

distrugă familia drept rezultat sunt relativ minore. Inovația reală în crypto e că e o
schemă de teleshopping globală care poate să sugă cât mai mult din oamenii cei
mai vulnerabili la promisiuni de îmbogățire rapidă.

În loc să stai să vrăjești comunități mici de oameni cu resurse limitate, iată acum
acest instrument fenomenal prin care poți să tapezi tot globul în același timp. Ca să
înțelegem ce poate sau nu să facă crypto în societate trebuie să trecem prin niște
detalii tehnice.

Tehnologia de la baza crypto se numește blockchain. Să-i spui tehnologie sună cam
grandios, dar toți termenii din jurul acestui fenomen dau pe-afară de fior
revoluționar și auto-importanță, astfel încât să-ți bătătorească în cap senzația că
crypto e viitorul.

00:03:26 Cum funcționează blockchainul

Să zici tehnologia blockchain e un pic ca și cum ai zice tehnologia Microsoft

Excel.

Blockchain e un soft, un cod după care se organizează o bază de date. E o inovație

în modul în care poți să stochezi o bază de date, dar cam atât. Ce poate să facă
blockchain-ul e ce poate să facă o bază de date, doar că o face un pic altfel.

Ce nu poate să facă blockchain-ul e să-ți gătească cina, nu poate să facă mașinile să

zboare, nu poate nici măcar să salveze lumea pentru că, din nou, e doar o bază de
date. Aveam din-astea și înainte. Optimismul extrem vizavi de această nouă
tehnologie e bazat pe ideea că modul prin care rezolvi marile problemele ale lumii
e printr-o schimbare de soft. Asta e noțiunea pompată de entitățile care încearcă să
vândă lucruri pe bază de blockchain. Optimismul ăsta e și el un produs de
marketing în sine.

Ideile pentru funcționarea blockchain-ului existau încă de la începutul anilor 90,

doar că nu i s-a găsit vreun scop foarte util. Aceste idei au fost preluate și adaptate
de Satoshi Nakamoto în 2008 pentru funcționalitatea Bitcoin-ului. Nu se știe cine
sau ce e Satoshi Nakamoto, numele e un pseudonim care poate să țină locul unei
persoane sau unui grup de persoane. În orice caz, entitatea Satoshi Nakamoto vine
și creează un sistem de gestiune al unei baze de date format pe principii venite din
criptografie. Scopul acestei baze de date e să țină evidența a cine are câți bitcoini.

A se nota că toate aceste lucruri nu au nicio legătură cu banii sau valori din lumea
reală. Eu pot azi să creez un blockchain al cărui scop e să distribuie Cătălini și să
țină evidența a cine câți Cătălini are. Motiv și pentru care au răsărit atâtea
criptomonede peste noapte că ele, în esență, nu înseamnă nimic, sunt doar o bază
de date. Ca să-ți generezi proprii Cătălini trebuie să-i minezi. Trebuie să devii un
miner de Cătălini. Cum funcționează asta?

Specific la blockchain e că e o bază de date la care se pot adăuga date noi doar la
sfârșit. Nu ai cum să modifici datele deja existente, ele sunt bătute în cuie. Tot ce e
nou se adaugă, în ordinea sosirii, la sfârșitul listei. Mai mult, fiecare bloc nou de
informație adăugată e numit în funcție de blocul precedent. Numele acestor blocuri
se numesc hash-uri, și sunt cripto-ul din criptomonede. Aceste nume sunt coduri
generate de un algoritm în baza informațiilor din interiorul blocului, motiv pentru
care lumea crypto arată așa.

Dar contează mai puțin asta. Ideea e că blocul 5 își ia numele în funcție de blocul
4, care a fost numit în funcție de blocul 3 și așa mai departe. Așa că blocul 3500 va
fi întotdeauna direct legat de blocul 3, și orice modificare ai aduce la blocul 3 ar
trebui să schimbe întreg lanțul. Asta înseamnă blockchain blocuri de informație
înlănțuite prin această dependență a fiecărui bloc de precedentul. El teoretic
garantează tehnologic imposibilitatea ca cineva să spargă baza de date și să
schimbe acolo numărul tău de Cătălini, să pună că ai 15 când tu de fapt aveai 23.

Practic, nu e imposibil să faci asta, dar necesită suficient de mult efort încât să fie
improbabil într-un blockchain suficient de mare. Asta este marea inovație, marea
promisiunea de securitate a sistemului, că nu poate modifica nimeni datele deja
existente, deci poți să stai liniștit că dacă scrie acolo într-un text că tu ai 23
Cătălini, ei bine, pentru numele lui Dumnezeu, chiar așa este. În același timp, asta
înseamnă că odată ce o tranzacție e validată de lanț, și devine bloc, nu o mai poate
schimba nimeni.

Dacă cineva reușește să-ți fure criptomonedele, nu există nicio șansă ca tu să le

recuperezi. Sistemul garantează asta prin natura lui: nu poți modifica date deja
introduse. Dar cele mai comune fraude și furturi online nu se întâmplă ca în filme
cu un hacker care stă într-un beci și, sub multă sudoare, reușește să spargă
spectaculos serverul băncii și să-ți pună acolo 0 la cont. Ci ele se întâmplă sub
forma unui prinț nigerian care-ți scrie că are nevoie un pic de parola ta ca să
verifice ceva.

Fraudele cele mai comune sunt comise de oameni care au deja acces la sistemul în
care operează, cu alte cuvinte, nu trebuie să spargi serverele băncii, ci doar să obții
contul și parola unui om și să capeți acces legitim la sistem. Există multe moduri
de a obține informațiile astea, poți să convingi pe cineva să ți le dea pur și simplu,
poți să-i convingi să dea click pe un link dubios sau poți să-i convingi să instaleze
o aplicație aparent amuzantă sau poți să le infectezi direct calculatorul cu un virus.
Tocmai pentru că ăsta e de departe cel mai comun tip de fraudă, orice platformă cu
pretenții de seriozitate are azi 2-factor authentication, în care pe lângă parolă
trebuie să-ți mai confirmi identitatea cu ceva, de obicei telefonul mobil.

Lumea crypto se bate puternic în piept pe tema securității, dar de fapt nu face
absolut nimic în a preveni acest cel mai comun tip de fraudă. În mod absolut
rizibil, platformele de portofele digitale în care îți ții criptobanii nu au 2-factor
authentication și se laudă cu asta ca și cum ar fi un lucru bun. Așa că promisiunea
de securitate a criptomonedelor e doar un văl de marketing care protejează
împotriva a 1% din cazurile de fraudă și nu face absolut nimic împotriva a restul
99%. Ci dimpotrivă, le favorizează intens.

Ce securizează acest sistem de fapt e finalitatea furtului, odată ce ești furat, nu ai

absolut nicio cale de apel pentru a-ți recupera banii. Lumea crypto operează, de
asemenea, în baza unui grad ridicat de anonimitate, nu există nume asociate acestor
portofele online. Tu poți să vezi unde ți s-au dus banii, pentru că toate tranzacțiile
sunt publice, poți să vezi adresa criptată a portofelului hoț, dar informația asta ți-e
utilă doar cât s-o printezi, să ți-o pui pe pernă și să plângi pe ea lacrimi de sărăcie.

Ce promite produsul de teleshopping e un tip de securitate pus în termeni foarte

pompoși pe care nu-i înțelegi dar a căror menire e să-ți dea senzația că e atât de
complicat încât sună destul de sigur. Ce face, în schimb, în realitate, e să creeze un
mediu în care cel mai comun tip de fraudă să beneficieze acum de garanția
anonimatului și a ireversibilității.

Cum sistemul e descentralizat și nu există nicio autoritate finală, nici nu ai cui să te

plângi și nici nu are cine să te ajute. E ca și cum o bucată de cod de pe internet ți-a
furat banii. Tare.

Există totuși excepții amuzante în care dacă ești suficient de bogat poți să
determini bifurcarea blockchain-ului și astfel să-ți recuperezi banii. E prea amețitor
de intrat în detalii acum, dar căutați TheDAO pentru amuzament.

Mergem mai departe.

Blockchain-ul are două componente, această bază de date și mecanismul prin care
se validează adăugarea de informații noi în ea. În cazul Bitcoin, baza de date e
practic un registru de tranzacții, un carnețel digital în care se notează ce așa-numite
monede s-au trimis unde. Pentru că e un sistem descentralizat, orice participant la
mecanismul de validare trebuie să aibă întreaga bază de date în posesie.

Într-un sistem centralizat informațiile stau undeva pe un server principal, într-unul

descentralizat: informațiile sunt copiate și împărțite la toți participanții, deci, cum
ar veni, pe un număr mult mai mare de servere. Aceasta fiind situația, trebuie să
vezi cum coordonezi toate aceste baze de date răsfirate peste tot prin lume astfel
încât să spună același lucru. Să nu scrie într-una că ai 1 bitcoin și în alta că ai 0.
Aici intervine minatul de criptomonede. Ce înseamnă acest minat e că tu-ți
folosești puterea de procesare a calculatorului ca să validezi tranzacțiile din rețea.
Să confirmi că ele s-au întâmplat corect.

Cum se determină ce e corect sau nu e dincolo de scopurile noastre acum, dar dacă
vă interesează măruntaiele programatoristice las link, procesul se numește ”Proof
of Work”. Există și alte tipuri de validare, și ajungem la ele mai târziu, dar proof of
work e cel mai comun. Fiecare bloc nou de informație, fiecare tranzacție, creează o
problemă matematică care trebuie rezolvată. Așa că minerii intră într-o competiție
de cine poate să rezolve problema asta primul. Dacă tu ești fericitul în cauză, cel
care a reușit să rezolve problema și să valideze noul bloc din lanț, atunci primești
drept recompensă o bucată de criptomonedă.

Minatul înseamnă deci, de fapt, să faci treaba de procesare a sistemului și să

validezi ce informații noi se adaugă în baza de date, să verifici că sunt corecte.
Când faci asta, drept recompensă, sistemul generează un bacșiș pentru tine și treaba
pe care ai făcut-o. Pe măsură ce trece timpul, trebuie să depui un efort din ce în ce
mai mare pentru o recompensă din ce în ce mai mică. Asta înseamnă că trebuie să
ai o putere de procesare din ce în ce mai mare ca să minezi din ce în ce mai puțin
bitcoin. Ce în engleză se numește ”diminishing returns”.

Astăzi dacă vrei să te apuci să minezi de unul singur, cu o aparatură disponibilă

omului de rând, ți-ar lua undeva la aproape 4 ani de procesare continuă, 24 de ore
din 24, ca să obții un bitcoin, care habar n-ai dacă până îl obții tu o să acopere
măcar cele 32544 de ore de curent electric folosit. Dacă poți în schimb să investești
vreo 2 milioane de dolari în aparatură, teoretic poți să minezi cam un bitcoin pe zi.
Huh.

E ca și cum, în mod ciudat, entitățile pline de capital pot să-și folosească capitalul
ca să producă și mai mult capital. Așa revoluție mai zic și eu. Revoluțiile mele
preferate sunt alea care nu schimbă nimic. Pardon, sunt alea care înrăutățesc sever
condițiile deja existente.

Problema matematică pe care trebuie s-o rezolve minatul se rezumă de fapt la

ghicitul unui număr. Singurul mod de a ghici acest număr e să încerci toate
variantele, una după alta. Puterea de procesare înseamnă doar capacitatea aparaturii
tale de a încerca cât mai multe variante pe secundă până ajunge la răspunsul
considerat de sistem drept corect.

Am menționat în treacăt mai devreme o informație care e esențială: toți minerii

sunt în competiție pentru cine găsește răspunsul corect primul. Adică doar un
miner din sutele de mii primește recompensa, restul mai încearcă și la alte uși. Ca
să-și crească șansele, minerii mai mici s-au organizat în cooperative de minat, în
care își unesc puterile de procesare și apoi împart recompensa în funcție de cine cât
a contribuit la efort. Ăsta e de fapt singurul mod în care poți să participi la minat cu
aparatura ta modestă de casă. Cel mai mare grup de minat azi însumează în jur de
15% din puterea de procesare a rețelei. Asta înseamnă că 15% din bitcoinii noi sunt
minați de ei. Ceea ce înseamnă că în cazul în care ei validează noul bloc de
informații primii, 85% din puterea de procesare a rețelei a rulat degeaba, în gol, nu
primește nimic.

00:14:00 Pe curent electric

Această putere de procesare nu e alimentată de sucul visurilor revoluționare. E

alimentată de curent electric. Toată această situație cu cripto nu mai e doar o glumă
de pe internet în care niște băieți s-au înțeles să zică că niște numere dintr-o bază
de date la întâmplare înseamnă bani adevărați.

Vă mai amintiți cum la începutul acestui an super distractiv au existat niște proteste
în Kazakhstan și Putin a trimis soldați ruși să ajute la împușcarea lor? 227 de
oameni au fost omorâți și 10.000 arestați.

În septembrie 2021 China a interzis complet orice activitate legată de crypto. Până
atunci, China ocupa locul 1 în lume la minat criptomonede. Interziși, minerii
refugiați au încercat să-și găsească alte țări cu electricitate ieftină pe care s-o mulgă
în scopul de a rezolva probleme matematice redundante care să adauge numere
într-o bază de date inventată din neant. Acești mineri, la această scară, nu sunt
indivizi care fug dintr-o țară în alta cu 5 plăci video la sub-braț, ci firme mici,
medii și mari care investesc capital în aparatură de minat pe care o pun în hale.
După ce au fost date afară din China, aceste firme și-au găsit un nou cămin în
Kazakhstan. Așa că în doar câteva luni, consumul de electricitate al țării a crescut
cu 7%, într-o rețea veche de zeci de ani, construită pe vremea URSS-ului. Efectul
suprasolicitării rețelei a fost că oamenilor din Kazakhstan a început să le cadă
întruna curentul, ceea ce a adăugat tensiuni într-o societate deja extrem de
tensionată din pricina corupției absurde în care trăiesc acești oameni. Protestele au
început într-un oraș mic pe 2 ianuarie pentru că crescuse prețul GPL-ului și ele s-au
extins apoi rapid în mai multe orașe, adoptând tema principală de: trăim foarte
prost în această țară.

În acest moment undeva între 14 și 18% din puterea de procesare din spatele
Bitcoin venea din Kazakhstan. Când protestele au explodat, guvernul a închis
internetul. Fără internet, nu se poate mina, așa că, cel mai probabil din pricina
volatilității situației, pe parcursul a 10 de zile Bitcoinul a scăzut de la $44.000 la
$35.000. Cum scandalul în jur devenise prea scandalos, entitățile minere și-au
împachetat catrafusele, sau le-au abandonat pur și simplu dacă aveau buzunarul
gros, și au început să caute alte țări din care să sugă electricitate ieftină.

Impactul acestei crypto-demențe asupra lumii reale nu e deloc trivial. Astăzi

minatul de bitcoin și de ethereum, a doua cea mai mare criptomonedă, consumă
aproape la fel de multă energie electrică ca țara Italia. Un pic mai puțin decât țara
Marea Britanie. Repet acum că majoritatea acestui consum e complet redundant,
nu face nimic, e aruncat la gunoi în procesul de validare al sistemului. Dacă
cooperativa cu 15% validează noul bloc, atunci 85% din energia electrică folosită a
fost pentru nimic. Dacă cineva cu 1% câștigă loteria, atunci 99% din energie a fost
pentru nimic.

Așa funcționează cea mai comună variantă a blockchain-ului, pentru că toți minerii
sunt în competiție pentru a valida fiecare bloc, și doar unul câștigă, de fiecare dată
majoritatea puterii de procesare depusă în acest scop va fi redundantă, va fi
degeaba. În condițiile civilizaționale în care existăm, cu toate problemele încălzirii
globale și ale energiei în general, greu de imaginat ceva mai dement decât să arunci
direct la gunoi asemenea cantități de curent electric. Se estimează că sistemul
global financiar cu toate bancomatele lui consumă cam cât minatul de bitcoin și
ethereum. Dar acest sistem e utilizat cu succes de miliarde de oameni din toată
lumea pentru facilitarea transferurilor de bani și în mod cert nu e complet degeaba
99% din acest consum.

00:17:34 Monedele care nu sunt monede

Cripto-revoluția și-a pus pe steag de la început promisiunea de a oferi noi monede

de schimb, descentralizate, independente, minunate care o să democratizeze averile
deși e neclar cum. La un moment dat steagul ăsta a început să-și mai schimbe din
culoare. Cripto e de fapt un minunat loc de a-ți investi economiile, că le ții departe
de ghearele diabolice ale băncilor. Care dintre astea două e? Că bitcoin nu poate fi
în același timp și moneda cu care cumperi roșii și fondul tău de investiții pentru
pensionare. Dacă e fond bun de investiții înseamnă că n-ar trebui să-l cheltui, ar
trebui să-l păstrezi. Întrebarea asta e o glumă oricum, pentru că nu e niciuna dintre
cele două. Ethereum a apărut în 2015 pentru că Bitcoin nu făcea ce promisese că
poate să facă. Nici n-avea cum. Blockchain-ul e lent și ineficient intenționat, prin
concepție. Faptul că majoritatea puterii de procesare a sistemului e aruncată mereu
la gunoi înseamnă că ea nu e folosită în serviciul tranzacțiilor. Asta este consecința
descentralizării. Există alte mecanisme de validare în blockchain care se laudă că
sunt mai rapide și promit multe, dar astea sunt promisiuni din tărâmul
promisiunilor. Niciun alt mecanism în afara de proof of work, cel pe care
funcționează Bitcoin și Ethereum, nu a dovedit că poate să facă față la o scară
largă. Niciun sistem blockchain nu a dovedit că poate să fie și rapid și sigur și mare
în același timp. Așa că până la materializarea promisiunilor vaporoase fondate pe
Optimism, e corect să spunem azi că blockchain-ul e lent și ineficient. În timp ce
Bitcoin e capabil să facă, în medie, 4.6 tranzacții pe secundă, VISA poate 1736. Pe
minut, Bitcoin 276, VISA 104 mii. În termeni de consum electric, Bitcoin necesită
6 ore de consum susținut al rețelei ca să valideze 100.000 de tranzacții, ceva ce
sistemului VISA îi ia 57 de secunde. Și asta e doar VISA, doar una dintre
companii. Această lentoare a transferurilor cuplată cu volatilitatea monedei creează
un adevărat coșmar tranzacțional. Plătești ceva în Bitcoin și până ajunge să fie
procesată tranzacția, Bitcoinul își schimbă dramatic valorea și tu acum plătești o cu
totul altă sumă. Ceva ilar. În plus, tranzacțiile în blockchain conțin un comision
inerent, în funcție de cât trafic există în rețea. Acest comision poate să varieze
spontan între 2 dolari și 70 de dolari, așa că nu e tocmai fezabil să-ți cumperi o
cafea cu Bitcoin. Aceasta fiind situația, în primii ani Bitcoinul era folosit în
principal pentru a cumpăra droguri și alte ilegalități de pe dark web. Neajunsurile
sistemului erau compensate de faptul că primeai LSD prin poștă. După ce
Amazonul ilegal al dark-web-ului a fost închis de FBI în 2013, nici măcar LSD
prin poștă nu mai puteai să cumperi, în ciuda eforturilor constante de marketing din
partea evangheliștilor care mergeau și lipeau stickere cu ”Acceptăm Bitcoin” pe
magazine deși nimeni nu folosea Bitcoin să plătească pentru nimic, din motivele
mai devreme menționate. Percepția de monedă de schimb era și este mult mai
importantă decât abilitatea ei de a funcționa ca una. E, de fapt, singurul lucru
important, pentru că dacă dai jos acest văl și criptomonedele nu sunt monede,
atunci apar niște întrebări dificil de împăcat. Dacă le zici acțiuni fundamentate pe
nimic într-o bursă complet nereglementată parcă sună mai puțin sexy decât
criptomonede.

00:20:55 Ethereum salvează situația

Ethereum apare așadar în 2015, făcut de un techno-revoluționar numit Vitalik

Buterin. El se lăuda cu viteze mai mari de tranzacție, comisioane mai mici și
abilități noi. Spre deosebire de blockchain-ul Bitcoin, care poate să gestioneze
strict tranzacțiile de Bitcoin, blockchain-ul Ethereum poate să conțină mai multe
tipuri de date. Această versatilitate introduce disponibilitatea unor instrumente
financiare clasice în universul cripto, cum ar fi diverse tipuri de împrumuturi, tipuri
de organizări și apoi lucruri mirobolante ca NFT-urile. Atâta vreme cât sunt
compatibile cu structura rețelei, datele din blockchain-ul Ethereum pot fi teoretic
orice, inclusiv mini-aplicații sau mini-softuri care rulează în baza puterii de
procesare a sistemului. Visul lui Vitalik Buterin era, așadar, de a crea un calculator
global infinit, imun la intervenții exterioare din partea structurilor tradiționale ale
societății. Un sistem în care codul e lege și toți ne supunem lui. Pentru că ce lipsea
la viața asta a noastră e că nu trăim suficient de mult după dictatura unui soft. În
visele eteriștilor, cu ajutorul acestui calculator infinit, fiecare om poate să fie
propriul bancher, propriul broker, propriul agent în lumea asta nebună. În sfârșit,
cei mai săraci oameni din lume capătă și ei acces la instrumentele financiare ale
marilor investitori de pe Wall Street și pot astfel, în sfârșit, chiar și ei, în sărăcia
lor, să participe la capitalismul global. Dar nu ăla vechi și corupt, nu ăla care e câh,
unul nou, ummm, mai bun. Vom revizita intens acest punct, întâi să terminăm cu
partea tehnică. Ethereum e de vreo trei ori mai rapid decât bitcoin, adică poate vreo
15 tranzacții pe secundă, dar comisionul de transfer variază și mai dramatic, în
funcție de traficul din rețea. Acum vreo două luni, pe 1 mai, compania din spatele
NFT-urilor Bored Apes a deschis vânzările pentru bucăți virtuale de pământ într-un
joc care încă nu există. Pentru că exista atât de mult entuziasm pentru a cumpăra
bucăți virtuale de pământ într-un joc care încă nu există și e neclar când și cum și
dacă va exista, comisionul tranzacțiilor în blockchainul Ethereum a crescut la
3300$, din pricina aglomerării. Merită repetat că nu e vorba despre comisionul pe
cumpărat pământ inventat, e vorba de comisionul din întreaga rețea, pe orice
tranzacție. Astfel încât dacă nu erai atent la ce se întâmpla, puteai să autorizezi o
tranzacție la care să te trezești spontan că ai plătit comision mii de dolari. Așa cum
s-a întâmplat cu un individ care pe 1 mai a cumpărat un NFT de 25$ și a plătit
comision pe tranzacție 3300 de dolari. Important e, oricum, c-am scăpat de
comisioanele alea enervante și centralizate de la bănci. Ethereum se laudă întruna
de câțiva ani încoace că o să-și schimbe modul de procesare al tranzacțiilor, că
sistemul se va muta de pe proof of work, modelul bitcoin despre care am discutat
mai devreme, la proof of stake. În modelul proof of stake al blockchainului, al
doilea cel mai popular model, în loc să trebuiască să concureze toți minerii din
rețea ca să valideze tranzacțiile, există un număr limitat de noduri care își pun la
bătaie propriile criptomonede drept garanție pentru validarea corectă a
tranzacțiilor. Eteriștii, respectiv oamenii ăștia care vând eter, respectiv văzduh, zic
că noul Ethereum 2.0 va fi capabil de 100.000 de tranzacții pe secundă, cu un
consum electric cu 99.95% mai mic. De ce nu 3 milioane de tranzacții pe secundă
cu un consum cu 130% mai mic? Cum nu a existat până acum niciun sistem
funcțional la o asemenea scară pe bază de proof of stake, aceste promisiuni se
bazează strict pe cuvântul creatorilor. Se jură că așa o să fie, și nu altfel. Ca să fii
un nod de validare în modelul proof of stake trebuie să pui la bătaie minim 32
Ethereum, ceea ce în acest moment înseamnă vreo 60.000 de dolari. A, scuze, nu,
asta era ieri, acum înseamnă doar vreo 36.000. Greșeala mea. În proof of stake, cu
cât pui la bătaie mai mulți

bani, cu atât îți cresc șansele să fii tu nodul care validează noul bloc și primește
recompensa aferentă. E o loterie în care dimensiunea investiției determină
dimensiunea biletului tău de loterie, cu cât e mai mare, cu atât are mai șanse mai
mari să fie ales. Proof of stake înseamnă la propriu dovada mizei. Să dovedești că
ai o miză cât mai mare în joc, că ești de încredere, că ești de-al nostru. În alte
cuvinte, ce se schimbă e că în loc să trebuiască să ai ferme de aparatură, poți să
bagi banii ăia direct în Ethereum și ei sunt acum ferma ta. Proof of stake e, deci, și
mai explicit centralizat, și mai explicit exclusivist, cine pune cei mai mulți bani la
bătaie o să primească cei mai mulți bani înapoi drept recompensă. Revoluție la
toate colțurile.

00:25:35 Stablecoinurile salvează situația

În scopul de a compensa pentru lentoarea tranzacțiilor din blockchain, la un

moment dat în ecosistem apar așa-numitele stablecoins. Ele nu sunt structural
foarte diferite de celelalte criptomonede, doar că sunt stabile, pentru că e acolo, în
nume, stable coins, deci nu sunt vulnerabile sau volatile ca celelalte. Poți să stai
liniștit. În loc să le varieze prețul, scopul acestor stablecoins e să stea mereu la
valoarea de 1$. Acești stâlpi de stabilitate creează iluzia că banii tăi nu sunt chiar în
ruleta crypto, ci undeva lângă, aproape bani adevărați în buzunar, dar nu chiar.
Stablecoin-urile au trei mari motive pentru a exista. Primul e să rezolve problema
cu lentoarea tranzacțiilor din blockchain, ca să nu ai surprize că valoarea bitcoin s-
a schimbat dramatic între momentul în care ai cerut tranzacția și momentul în care
ea s-a efectuat. Convertirea în stablecoins se face rapid în baza unor valori bătute
în cuie. Al doilea motiv pentru existența lor e că dacă vrei să scoți mulți bani din
sistem și să-i convertești în bancnote pe care să poți să le pipăi, de obicei intri sub
incidența organelor financiare care încep să pună întrebări care conțin cuvântul
taxe. Al treilea motiv e că pur și simplu nu există suficient de mulți bani adevărați,
lichizi, în sistem, încât să poată să și scoată toată lumea. Cea mai mare dintre
aceste așa numite cripto-monede stabile se numește Tether și la început ea se lăuda
că există câte 1 dolar fizic pentru fiecare 1 Tether. Pe măsură ce a devenit evident
că nu e așa, limbajul care descria situația a devenit ceva mai vaporos. La un
moment dat s-a descoperit, grație Panama Papers, că Tether e condus de aceiași
oameni care dețin Bitfinex, o platformă mare de cripto-schimb. Așa că banii care
teoretic garantau Tetherul erau în același timp fondul de rulment al platformei de
schimb. Același dolar, în măsura în care exista, juca rolul a doi dolari. Slavă
domnului, pentru că nimeni nu înțelege ce înseamnă lucrurile astea complicate,
nimănui nu i-a păsat și Tether există bine mersi în continuare sub titulatura de
stable coin. Să mă iertați, dar ne complicăm 2 minute.

00:27:36 To the LUNA!

În mai anul acesta, una dintre cele mai în vogă criptomonede, numită LUNA a
scăzut în câteva zile de la 82$ la 0 și în procesul ăsta au dispărut peste 40 de
miliarde teoretice de dolari. LUNA ajunsese sus în clasament pentru că era legată
de un stablecoin numit Terra USD. Ambele monede erau făcute de aceeași
companie. Terra USD avea în spate o super inovație tehnologică pentru stabilitatea
ei pe care dacă n-o înțelegi nu ești în pas cu timpurile. Deci fiți atenți, în loc să
garantezi valoarea de 1$ a stablecoinului prin a avea 1$ fizic, real, undeva, așa cum
se chinuiau cei de la Tether să convingă lumea, ceea ce e plictisitor, clasic, de
domeniul trecutului, mult mai bine sunteți pregătiți garantezi valoarea de 1$ printr-
o altă criptomonedă. Boom. Marea inovație tehnologică era că ce garanta
stabilitatea acestui stablecoin era o altă criptomonedă inventată. Sună halucinant,
pentru că este. Terra era legat algoritmic de LUNA, dacă valoarea Terra scădea sub
1$, atunci sistemul genera automat mai mult LUNA. Dacă creștea peste 1$ atunci
erau arse monede LUNA și transformate în Terra. Echilibristica asta se întâmpla
automat, în baza unui soft. În noiembrie 2021 un analist financiar amator de pe
Twitter teoretiza că dacă cineva are 1 miliard de dolari la dispoziție ar putea să
prăbușească Luna. Ceea ce s-a și întâmplat, 6 luni mai târziu. Cine și cum a făcut
toate aceste manevre e neclar, unul dintre scopuri ar fi putut să fie destabilizarea
Bitcoinului și făcut profit și de acolo. Pentru că LUNA avea rezerve în bitcoin și
într-un efort disperat de stabilizare, a convertit 1.5 miliarde de dolari din Bitcoin în
Luna, ceea ce a făcut Bitcoinul să scadă de la 39 de mii de dolari la 26 de mii de
dolari în câteva zile. În ciuda acestui efort, LUNA și Terra nu și-au revenit.
Stablecoin-ul fusese… destabilizat. Manevrele astea și modurile lor de funcționare
nu sunt absolut nimic nou. George Soroș a devenit faimos în 1992 când a organizat
un atac similar asupra lirei sterline, din care a făcut un profit de 1 miliard de dolari.
El a speculat un moment foarte specific în care lira sterlină era în mod particular
vulnerabilă, pentru că altminteri nu e atât de ușor să te joci cu monedele unor țări,
pentru că există anumite siguranțe și mecanisme de auto-reglare. Dar dacă există
posibilitatea de a face asta cu moneda unei țări, atunci fiți cât se poate de siguri că
e o joacă de copiii să o faci cu o criptomonedă inventată pe internet care nu se
bazează pe nimic. Din acest motiv nu există absolut nicio criptomonedă care să nu
fie infinit susceptibilă la un asemenea atac. Nu există niciun fel de stabilitate
posibilă în tot acest ecosistem. Dacă se trezește într-o zi un miliardar morocănos și
tușește în direcția unei criptomonede, că așa are el chef, pică. Dar riscul e mic,
pentru că miliardarii lumii sunt niște ființe responsabile care n-ar face așa ceva.
Modul de funcționare al unui asemenea atac are legătură, în linii mari, cu
destabilizarea ciclului de cerere și ofertă. Colapsul LUNA a început când un
individ misterios, un portofel, a vândut subit 285 de milioane de dolari în Terra. În
procesul de a se re-echilibra, Terra tot genera monede LUNA automat până când a
generat atât de multe încât nu au mai însemnat nimic. Hiper-inflație instantă. Dacă
tu ești cel care creează panica în piață și știi că o să vină, ești apoi perfect
poziționat să faci diverse tranzacții în care să profiți din haosul pe care l-ai creat. În
mod deloc suspicios, creatorul Terra și Luna, koreanul Do Kwon, a dizolvat
compania din spatele lor cu 10 zile înainte să se întâmple acest colaps. Pentru că au
dispărut 45 de miliarde teoretice de dolari de pe piață, el și-a cerut scuze și apoi a
creat Terra 2.0, unde asigură pe toată lumea că de data asta o să fie mai bine. În
lumea cripto se tot râde de fraierii care și-au luat o țeapă de 2.4 miliarde de dolari
de la BitConnect în 2018. Se râdea de ei că nu și-au făcut research-ul. Dar LUNA a
fost momentul BitConnect al lui 2022, și mai toți oamenii din cripto erau băgați în
LUNA, că era trendy. Greu cu research-u ăsta. Ai fi zis că asemenea momente sunt
propice pentru o solidarizare generală, dar cultul crypto e un bisturiu anti-
solidarizare. Dacă-ți iei tu țeapă e doar pentru că ești tu prost, și o mai fi și altu
prost mai încolo, dar sunteți proști în moduri diferite și oricum e vina voastră,
sistemul e ok.

00:32:04 Ficțiunea lichidităților

Am tot zis milioane și miliarde ”teoretice” de dolari, pentru că banii ăștia de fapt
nu există fizic nicăieri. Aceste sume sunt niște ficțiuni. Revenim la motivul
numărul 3 de existență al stablecoin-urilor, necesitatea de a compensa pentru lipsa
fundamentală de bani reali, lichizi din lumea crypto. Când cineva face o retragere
din-asta dramatică de sute de milioane de dolari, forțează criptomoneda să-și dea
cărțile pe față. Dacă tu-mi zici mie că am 200 de milioane de dolari în moneda ta
de schimb, dacă vreau să-i scot subit ai de unde să mi-i dai, sau nu? Dacă nu, pe
măsură ce sunt scoși bani din sistem moneda se devalorizează, până într-un punct
în care să reflecte mai bine rezervele de care e acoperită. Dacă diferența dintre
promisiune și realitate este suficient de mare, devalorizarea asta poate să ajungă în
doi timpi și trei mișcări de la 82$ la 0. Sau de la 20.000 de dolari la 0. E fix ca și
cum sute de mii de oameni s-ar duce să-și scoată toți banii din bănci în același
timp. Dacă banca avea banii acoperiți, avea rezerve reale, atunci supraviețuiește.
Dacă nu, colapsează și banii tăi dispar. Dacă cineva ar încerca să scoată subit
miliarde de dolari fizici din Bitcoin, același lucru s-ar întâmpla și cu Bitcoin. Așa
că e în interesul cryptobogaților să mulgă sistemul încet, suficient cât să poată să
scoată profit constant, dar nu prea mult deodată că asta ar prăbuși schema. Un
studiu publicat în Octombrie 2021 care a analizat 13 ani de tranzacții din
blockchain-ul Bitcoin, a descoperit că 0.01% din investitori dețin 27% din volumul
total de Bitcoin. Așa arată descentralizarea viitorului. Acești 0.01% dețin vreo 5
milioane de bitcoini, adică vreo 100 de miliarde de dolari. Dar suma asta
exorbitantă — ce înseamnă ea? Cum ne raportăm la ea? Există pentru fiecare
criptomonedă ceva numit market cap. Market cap-ul Bitcoinului în acest moment,
de exemplu, e de vreo 400 de miliarde de dolari. Numărul ăsta nu înseamnă absolut
nimic. Scopul lui e pur marketing, de aruncat în articole de presă și creat impresia
că wow, câți bani există în lumea crypto. Cum e calculat el e că iei numărul de
bitcoini existenți și îi înmulțești cu valoarea actuală a unui bitcoin. Scopul
numărului rezultat este exclusiv de a induce în eroare. Pentru că în mod evident, nu
toți oamenii care au cumpărat Bitcoin l-au cumpărat la prețul de 20.000 bucata.
Multe dintre milioanele de bitcoini existente au fost cumpărate la prețuri de zeci de
ori mai mici. Așa că nu are absolut niciun sens să înmulțești prețul actual cu
numărul de monede existente. Sensul e strict marketing, strict să facă să sune de
parcă există pe undeva prin sistem această sumă de 400 de miliarde de dolari. Mai
trebuie menționat că ce determină prețul unei criptomonede e strict media ultimelor
tranzacții de pe platformele de schimb. Dacă ultimele 5000 de tranzacții au
schimbat 1 bitcoin pentru $20.000, atunci asta spunem că e valoarea bitcoin, la fel
de ficțională și aleatorie ca toate celelalte caracteristici ale acestui crypto-univers.
Bun. Să zicem că anul este 2015, valoarea Bitcoin e de 300$ și eu am cumpărat
10.000 de bucăți, pentru că sunt bogat. Asta înseamnă că în 2015 am introdus 3
milioane de dolari reali în sistem. Când zic sistem, mă refer la piața crypto în
general, că eu nu introduc banii ăstia în niciun sistem anume. Eu îi introduc în
conturile bancare ale oamenilor de la care am cumpărat crypto. Nu e de parcă-i
depozitez într-o bancă unde se acumulează lichidități. E important de înțeles asta,
pentru că din acest motiv, există mereu un semn de întrebare uriaș vizavi de ce
lichidități reale există în spatele acestor cryptomonede. În lumea asta revoluționară
e foarte greu de dat peste orice număr care să nu fie o umflătură a unei umflături.
În orice caz, să revenim, trec anii și surpriză, cei 10.000 de bitcoini ai mei
cumpărați în 2015 valorează azi, conform pieței, 200 de milioane de dolari.
Incredibil. Vreau să-i scot acum, normal, să-mi schimb yachtul. Întrebarea e: de
unde vin alea 197 de milioane de dolari în plus? De unde apar ele? Cum se
transformă 3 milioane de dolari în 200 doar pentru că stau 7 ani într-o bază de date
de pe internet? Și răspunsul e simplu. Ca să pot să-mi scot eu profitul de 197 de
milioane de dolari, alți oameni trebuie să cumpere bitcoin mult mai scump decât
mine. Alți oameni trebuie să introducă sume mari de bani lichizi în circuit pe care
eu să le scot drept profit. Așa că scopul meu în viață acum e să conving cât mai
mulți oameni să-și ia banii din mână și să-i transforme în numere fictive pe
internet, astfel încât eu să pot să-mi scot acest profit. Pentru că dacă nu, el există
doar teoretic, ca o ficțiune. Devine real doar dacă conving alți oameni că merită să-
mi dea banii lor pentru că crypto e viitorul. Eu am cumpărat acest nimic cu 300$
bucata, ei cumpără același nimic de la mine cu $20.000. În speranța că o să poată și
ei să vândă același nimic mai departe cu $60.000 bucata. Ca eu să pot să scot
vreodata vreun profit, cineva trebuie mereu să cumpere mai scump decât mine.

00:37:26 Un fel de schemă triunghiulară

Un sistem în care profitul investitorilor de la început e plătit exclusiv din banii

investitorilor de mai târziu se numește schemă piramidală. Există o dezbatere lungă
pe tema a cum ar trebui să se numească mai exact schema crypto, dar e irelevant.
Ea combină și optimizează o sumedenie de scheme, dar caracterul ei fundamental e
că investitorii de la început își scot bani doar dacă vin oameni mai târziu și bagă
bani. Criptomonedele sunt ca niște corporații care nu au niciun produs și nicio
activitate. În lumea reală, dacă ai acțiuni Apple ele pot să-ți producă bani pentru că
Apple exploatează copii din Asia ca să producă un telefon ieftin pe care-l vând
scump. În acest proces generează profit și o parte din acel profit ajunge la tine prin
acțiuni. Criptomonedele nu generează nimic. De fapt, nu numai că nu generază
nimic, dar consumă. Curent electric. Așa că entitățile minere sunt foarte motivate
să obțină un profit pe tot acel consum. Singurul profit posibil în lumea crypto apare
dacă oameni alimentează voluntar sistemul cu bani lichizi. Singurul mod în care
poți să scoți bani e dacă convingi pe altcineva să bage. Ăsta este scopul cultului
crypto, ăsta este scopul tuturor acestor eforturi de marketing, să convingă cât mai
mulți oameni să bage bani lichizi în circulație astfel încât alea 3 milioane de dolari
să se transforme în 200 și în practică, nu doar într-o bază de date inventată pe
internet. Schema poate să existe cât timp oamenii continuă să bage bani. Deci da,
lumea crypto nu e o schemă piramidală, doar arată ca una, funcționează ca una și e
perfect optimizată pentru a rula constelații întregi de scheme financiare
frauduloase, dar în rest e altceva. Sunt rezervat în ton în acest discurs pentru că în
lumea schemelor piramidale, granița dintre victimă și prădător e destul de neclară.
Schema funcționează în așa fel încât, în funcție de nivelul la care operează,
participanții pot fi și victime și prădători în același timp. Dar fiți convinși că
entitățile dinspre vârfurile piramidelor, alea pline de capital, știu exact ce fac.

00:39:33 Alimentare prin NFT-uri

În toate aceste condiții discutate, NFT-urile care au făcut atâtea valuri anul trecut,
au apărut cu unicul scop de a convinge oameni noi și vechi să cumpere crypto ca să
cumpere NFT-uri ca să alimenteze sistemul cu bani lichizi care să poată fi apoi
extrași de oameni care sunt milionari deja. NFT-urile contribuie și la iluzia de
monedă de schimb, că în sfârșit pare că ai ce să cumperi cu crypto. Pare fiind
cuvântul cheie aici. Repet: ca să cumperi NFT-uri trebuie să cumperi crypto întâi.
Marile platforme online — piețe de NFT-uri — se tot laudă în ultimele luni că
acceptă bani fiat, bani reali drept plată. Că poți să cumperi NFT-uri cu cardul, ceea
ce insuflă un aer de validitate. Dar ăsta e limbaj vaporos. Ce vor să zică e că la
momentul achiziției cumpără ei crypto automat pentru tine, ca să nu te obosești, și
în acest proces iau 4% comision. Pe lângă alt comision de 2.5%, plus comisionul
blockchain-ului care speri să nu fie $3300. Dar asta e ce e revoluționar la cripto-
lume, că n-are intermediari și comisioane. În tot acest sistem, oamenii de rând pot
să participe în eforturile de a primi și ei niște firimituri. Pe care uneori le și
primesc, în schimbul serviciului de a genera hype și a face mișcarea să pară cât mai
largă și cât mai validă. Să pară că există o foarte mare cerere de așa ceva, astfel
încât corporațiile mari, ca KFC sau Adidas, să intre și ele în joc și să valideze toată
schema prin puterile lor considerabile de marketing. Isteria cu NFT-urile a început
în Martie 2021 când cineva a dat 69 de milioane de dolari pe un NFT cu un colaj
digital al unui artist pe nume Beeple. Sau cel puțin așa au vuit toate platformele de
știri. În realitate colajul a fost cumpărat cu Ethereum, deci cu 69 de milioane de
dolari teoretici, mai precis numiți 69 de milioane de dolari-speranță-că-mai-bagă-
cineva-bani. Cumpărătorul s-a dovedit a fi un criptomiliardar din India care avea
propria crypto-platformă pe care-și rula propria cripto-schemă cu propria
criptomonedă numită B.20. Scopul achiziției era marketing pentru acest B20.
Complet întâmplător, Beeple, autorul colajului vândut, deținea deja 2% din
volumul acestei criptomonede. Huh. La lansare moneda B20 a fost vândută cu 36
de cenți bucata. După achiziția spectaculoasă de 69 de milioane de așa-ziși dolari,
B20 a crescut de la 36 de cenți la 23$. Moment în care criptomiliardarul și Beeple
au vândut și au absorbit noile lichidități inserate în circulație, după care moneda s-a
prăbușit. Azi s-a întors la 25 de cenți. Această primă tranzacție care a pornit valul
avea să seteze și modelul după care s-au întâmplat restul proiectelor. Construiești
HYPE în baza a ce-o fi, oamenii cumpără, linia se duce în sus, vinzi tot, moneda se
prăbușește și acum oamenii din cartier de pe-aici de pe lângă mine au cu 500 de
euro mai puțin și criptomiliardarul din India cu 500 de euro mai mult. Exact același
lucru îl face și Elon Musk întruna, de distracție, cu tweeturile lui cu Dogecoin sau
cu Tesla care o să accepte Bitcoin, dar de fapt stai că nu. Ăsta fiind doar unul
dintre motivele pentru care Elon Musk este o ființă detestabilă. În lumea reală, la
bursă, aceste mișcări se numesc manipularea pieței de capital și sunt cât se poate de
ilegale. Nu și în lumea liberă a crypto, unde poți să faci toate schemele clasice
bine-dezvoltate de manipulare a pieței fără să existe nicio consecință pentru faptul
că ai indus intenționat în eroare oamenii și le-ai luat banii. Problema lor, că nu și-
au făcut research-ul. Realitatea este că nu ai ce research să-ți faci. Lumea crypto e
un cazinou măsluit care în orice moment poate să se închidă cu banii tăi în el.
Întrebarea nu e dacă se va întâmpla asta, ci când. Pentru că ăsta este scopul lui
fundamental, să-ți absoarbă lichiditățile și să le dea în sus pe lanțul trofic al
prădătorilor capitaliști. În timpul ăsta oamenii se bat pe firimitu ri și pe norocul de
a fi sărit din barcă înainte să se scufunde și numesc asta libertate. Ăsta este visul
libertarian din spatele crypto. Să creezi o întreagă cultură în care toți oamenii
concurează în abilitatea de a-și da țeapă în mod direct și cine pierde e prost, și-o
merită și nu are niciun drept de apel. Competiția e o iluzie în sine, pentru că
entitățile care au deja cel mai mult capital câștigă automat pentru că ele sunt cele
care pot să manipuleze piața la scară largă. Este visul umed al turbo-capitalismului,
mai cu seamă că normalizează colapsurile financiare. Să se obișnuiască lumea cu
ideea că din când în când, în funcție de niște specule la scară largă, o să dispară și
banii lor, aia e. Așa e viața, nu există alternative. Să revenim la NFT-uri și ce sunt
ele. Una dintre inovațiile din blockchain-ul Ethereum e abilitatea de a crea blocuri
de informație unice în sistem. În mod normal ce bitcoin ai mai exact nu contează,
așa cum nu contează nici ce bancnotă de 10 lei ai mai exact, toate îndeplinesc
același scop. NFT-urile în schimb, reprezintă o bucată mică și unică din
blockchain. O cutie mică în care există niște date. Ce le face unice și speciale e că
ele au o serie unică generată de sistem și că nu pot fi divizate în cutii mai mici.
Incredibil. În cutia NFT de pe blockchain poți să pui teoretic orice între un micro-
program și un text care e un link la ceva. Majoritatea NFT-urilor sunt doar un link
la o imagine de undeva de pe internet. Așa că ce cumperi de fapt atunci când
cumperi un NFT, e o bucățică foarte mică din blockchain în interiorul căreia cel
mai adesea se află un link. Atât. Nu artă, nu imagini, nu nimic. Doar un link la o
imagine de pe internet care ar putea să dispară în orice moment dacă cineva o dă
jos de pe serverul pe care se află. Un NFT nu e un fișier, ci doar o intrare din baza
de date considerată unică pentru că are o anumită serie. Tu deții acea intrare unică
din baza de date. Dar doar atât. Orice sugestie că ai deține altceva decât asta e strict
marketing. Nu există nicio legătură legală între această intrare din baza de date și
drepturile asupra unei imagini. Mult mai mult de atât, tu tehnic nu deții nici măcar
textul care e link la o imagine, sau orice altceva ar fi în cutiuța NFT, pentru că, din
nou, nu deții informațiile dinăuntru ci doar cutiuța în sine, intrarea din baza de
date. Pentru a obscura această realitate, codul în baza căruia funcționează NFT-
urile se numește Smart Contract și NFT-urile sunt vehiculate în stânga și în dreapta
ca niște Smart Contracts. Deci nu numai că e contract, dar e contract șmecher, nu
contract din-ăla legal, clasic, de proști. E contractul viitorului. În hype-ul creat sute
de mii de artiști au încercat și ei marea cu degetul mânați de impresia că există
subit o piață largă de oameni care vor să cumpere artă digitală. Foarte marea
majoritate a acestor artiști care au intrat cu bunăcredință în sistem au pierdut bani.
Pentru că există un cost plătit în crypto pentru a crea un NFT în blockchain.
Lichiditățile se atrag în piață atât la vânzare cât și la generare, motiv pentru care e
în egală măsură important să convingi cât mai mulți oameni să-și genereze NFT-uri
cu proiectele lor. Puținii artiști care au făcut bani erau cel mai adesea deja în
mijlocul unei rețele de speculă financiară, ca Beeple. Restul, au cumpărat crypto ca
să genereze NFT-uri degeaba. Mulți speculatori au luat munca unor artiști și au
făcut ei NFT-uri din ele și le-au vândut, chiar dacă nu erau autorii, pentru nu te
împiedică absolut nimic să faci asta. Când critici NFT-urile apare mereu
argumentul că da, dar există și proiecte care sunt valide și ok. Dar peisajul e atât de
dramatic dominat de țepe încât să menționezi că există și proiecte ok funcționează
mai mult ca marketing decât orice altceva. Că alimentează gândul că sigur ăsta în
care bag eu e unu dintre proiectele alea ok și valide despre care am auzit atâtea
lucruri. Măsura în care pot exista asemenea proiecte e dacă ele nu apar pe radar și
nu atrag atenția. Dacă devin vreodată vizibile atunci devin ținta speculei financiare.
Deși oricum, nu contează, pentru că odată ce folosești NFT-uri devii automat o
rotiță în crypto-mașinăria de marketing și-i servești scopurile. Orice ar fi proiectul
tău, dacă-l oferi prin NFT, odată cumperi tu crypto ca să-l generezi și apoi obligi
mai departe alți oameni să cumpere crypto ca să-l ia de la tine, ceea ce înseamnă că
scopul sistemului este atins. Noi lichidități sunt introduse în el. Odată consumată
iluzia că NFT-urile reprezintă viitorul pieței digitale de artă, terenul de joacă a tot
migrat. Cum tehnic poți să pui orice în cutiuța numită NFT, s-au tot căutat și găsit
noi arene în care poți să creezi hype pentru o tehnologie care în esență nu face
absolut nimic nou, nimic din ce nu era posibil deja. Așa că au apărut jocuri pe bază
de NFT, muzică, abonamente, skin-uri de jocuri și tot felul de alte lucruri care
puteau fi tranzacționate până acum și fără să interacționezi cu o piață volatilă
dominată de speculatori financiari. Visul final al cripto-universului se numește
Web3, un nou internet care să funcționeze pe bază de NFT-uri, unul în care orice
acțiune pe care o întreprinzi să presupună o formă de tranzacție cu comisioanele
aferente.

00:48:42 Descentralizarea centralizată

Ideile din spatele acestui Web3 reprezintă cea mai de coșmar variantă de capitalism
despre care am auzit vreodată. Dar forțele care-l promovează devin din ce în ce
mai puternice, finanțate involuntar de prădătorii insuficient de prădători care au
pierdut la cazinou. De la începutul lui 2021 până în martie 2022, în 15 luni, s-au
cheltuit 26 de milioane de dolari pe lobby-ul crypto din America. Mai mult decât a
cheltuit complexul militar-industrial. Mai mult decât Big Tech, Amazon și Google
și prietenii. Acest lobby înseamnă tentativa de a cumpăra politicieni care să
mențină piața crypto deregularizată și să promoveze schemele de marketing
aferente. În 2020 crypto-lobby-ul fusese în valoare de doar 500.000 de dolari. Deci
e o industrie în plină creștere. Capitaliștii aventurieri băgați adânc în crypto sunt
cei care n-au reușit să prindă primul rând din techno-revoluție și-s supărați că nu
sunt ei Bezos sau Zuckerberg. Proiectul Ethereum a fost dezvoltat în baza unei
burse de 100.000 de dolari oferită de Peter Thiel. Poate ați mai auzit de dânsul, e
un miliardar co-fondatorul PayPal, prim-investitor în Facebook, unul dintre cei mai
mari donatori din campania lui Donald Trump. Frații Winklevoss, care s-au judecat
cu Mark Zuckerberg pe tema a cine a inventat Facebook, au investit $11 milioane
de dolari în Bitcoin în 2013 și în următorii ani și-au făcut una dintre cele mai mari
platforme de crypto-schimb unde încasează comisioane de la oamenii liberi și
independenți care participă la revoluție. Jordan Belfort, protagonistul din Wolf of
Wall Street, condamnat la închisoare pentru tot felul de fraude, zicea în 2018 că
lumea crypto e evident o schemă piramidală, că e o combinație ieftină și că putem
să-l credem că el ar ști lucrurile astea. Între timp s-a răzgândit, și-a dat seama că a,
stai, e o mega combinație, de ce nu sunt eu în ea? Astfel încât azi se marketează ca
un crypto-guru și ține workshop-uri despre cum să te cripto-îmbogățești. Unele
dintre cele mai mari companii deținătoare de crypto sunt exact aceleași companii
care au creat colapsul economic din 2008. Descentralizarea mult promisă e și ea
doar un slogan cât se poate de subțire. Pe lângă natura blockchain-ului care asigură
faptul că cine are cel mai mult capital o să producă cel mai mult capital,
ecosistemul s-a umplut de tot felul de intermediari esențiali care sunt niște puncte
cât se poate de centralizate. Cum ar fi platformele de crypto-schimb și cele de
portofele digitale, care au o sumedenie de sub-companii și sunt doar la un pas de a
deveni corporații în toată regula. Cripto-revoluția înseamnă doar mutarea de pe
piața tradițională în care mai există legi și protecții ale consumatorului, pe piața
crypto unde toate combinațiile sunt din nou cât se poate de posibile. Și ele sunt
făcute de aceiași oameni care au construit criza din 2008. Libertatea promisă de
lumea crypto nu vine ca eliberarea de sub structurile capitalismului global, ci
eliberarea de sub orice protecții și mecanisme de verificare oferite de guvern. În
propoziție e vorba despre libertatea lor, nu a ta. E aceeași poezie veche și obosită
vehiculată în filozofiile neoliberale. Sub sloganul de libertate individuală vând de
fapt libertatea corporațiilor de a face orice vor fără nicio repercusiune. Scopul
libertarienilor miliardari e să te convingă că guvernul, ăla care ar trebui să
reprezinte oamenii, e oricum mult prea corupt și umflat și n-ai cum să te bazezi pe
el. Drept urmare, ar trebui eliminat. Părere nepopulară dar poate munca ar trebui să
fie în direcția optimizării instituției care ar trebui să reprezinte oamenii, nu
renunțarea la ea, astfel încât să existăm strict la mila corporațiilor. O nebunie, știu.

00:52:21 Nu există un exterior.

În orice caz, visul creatorului Ethereum, de a face din fiecare om propriul agent pe
Wall Street, e un fel de glumă morbidă. În acest proces nu capeți tu acces la Wall
Street, capătă el acces direct la tine, în caz că n-avea deja. În cel mai bun caz ești
recrutat ca unul dintre speculatorii financiari pe care chipurile îi urai, că de-aia ai
intrat în crypto nu? Sau problema era că prea sunt ei speculatori financiari care
distrug lumea, și nu suntem noi destul? Orice, dar orice ban scos din crypto, oricât
de mic, pe care-l faci tu, vine de la alt om care l-a pierdut. Orice formă de profit e
de pe spinarea altui individ. Profitul tău e țeapa altcuiva. Lumea crypto e o arenă
de canibalizare reciprocă. Scopul acestei revoluții e să normalizeze specula
financiară, nu să o elimine. Dacă toată lumea face asta, dacă fiecare individ e într-o
cursă de cum să ia banii mai bine altui individ, atunci parcă cam greu să te superi
când o fac peștii ăia mari, nu? Că doar o faci și tu. Bine ai venit în clubul
exploatatorilor, în care ești exploatat dar e ok pentru că exploatezi și tu la rândul
tău. Noțiunea inițială de la care a pornit Bitcoin, că poți să creezi un sistem paralel
de bani, independent și imun la structurile capitaliste deja existente e, în cel mai
bun caz naivă, în cel mai rău caz o sumedenie de cuvinte pe care nu pot să le spun
chiar acum. Mi-e neclar dacă cripto-majoretele techno-fetișiste din spatele mișcării
emană aceste visuri din naivitate sau din rea-intenție. E, în orice caz, irelevant.
Rezultatul e aceleași. Oamenii teoretizau încă de la sfârșitul anilor 90 că un aspect
sinistru al capitalismului global e că nu mai există un exterior. Nu mai există un
spațiu în care să fii în afara lui. Structurile capitalismului sunt atât de feroce în a
coloniza toate dimensiunile existente ale vieții încât nu mai există niciun spațiu în
care să poți scăpa de ele. Nici măcar la tine în cap. În aceste condiții, noțiunea că ai
putea crea orice, darămite un sistem financiar paralel în care să nu-ți apară aceleași
entități în ecuație, e un fel de glumă tristă. O variantă a acestei povești s-a
întâmplat deja acum vreo 20 de ani. Compania Google a fost fondată de Sergey
Brin și Larry Page în 1998 cu scopul de a indexa informațiile de pe internet. Visul
lor nobil era de a face toate cunoștințele lumii accesibile oricărui utilizator de
internet și după toate aparențele, credeau în el sincer. În acest scop au început să-și
caute investitori și i-au găsit. În perioada asta se întâmpla bula dot.com, în care
Wall Street-ul investea cu sete în companiile internetice din Silicon Valley în
speranța că nimeresc calul câștigător. Când bula a făcut poc, în 2000, Google a
supraviețuit, dar cu un preț. Investitorii le-au spus să termine cu visurile. Dacă vor
să continue să existe, ar face bine să găsească un mod imediat de a le produce
profit. După o perioadă de panică, Sergey Brin și colegii realizează că atunci când
cineva caută ceva pe google lasă niște urme, date despre de unde au fost și unde se
duc. Până în acel punct, urmele respective erau folosite pentru optimizarea
sistemului de căutare. Dar presați de puterea banului, inginerii de la google
realizează că pot să folosească aceste urme nu pentru indexarea mai bună a
informațiilor ci pentru indexarea oamenilor. Situația e inversată. Nu capătă oamenii
acces la sistem, capătă sistemul acces la ei. Ca să-și satisfacă investitorii, Google a
început să creeze profiluri ale utilizatorilor pe care le vindeau companiilor de
marketing ca să-și facă reclamele cât mai eficiente posibil. Așa că ăsta a devenit
noul scop Google, pentru că de asta depindea supraviețuirea lor, din asta făceau
bani. Așa a pornit lumea asta în care ne aflăm azi, în care bazele de date cu
comportamentele și preferințele oamenilor sunt printre cele mai prețioase
informații de avut și toate corporațiile se bat pe ele. Asta e noua formă de putere.
Pentru că în baza lor poți să sufli la ureche fiecărui individ de pe internet, poți să-i
dai senzația că internetul îl cunoaște și îi anticipă dorințele, fie ele dorințe de noi
adidași sau dorințe de naționalism extremist. Așa că nu, nu poți să faci niciun
sistem care să aibă un număr mare de utilizatori și să nu se supună forțelor
gravitaționale ale structurilor capitaliste deja existente. E o parte mare din
problemă, care tot e discutată în păturile academice în ultimii 20 de ani. Dar
oamenii care critică capitalismul sunt niște comuniști care urăsc viața, așa că n-ar
trebui să plecăm urechea la ei. Mai bine băgăm bani în crypto. Că până la urmă,
vorba aia, și dolarii și euro sunt tot o ficțiune, deci ce contează că criptomonedele
sunt inventate. Lumea crypto e formată la intersecția de vis dintre două domenii cât
se poate de obscure în mecanismele lor: domeniul IT și domeniul finanțelor. Între
ele două ai spațiu cât cuprinde să învârți oamenii de cap și să le dai senzația că
înțeleg mult mai mult decât o fac de fapt. Există sute de ani de filozofie care
teoretizează ce sunt banii mai exact și ce anume le dă valoare și aceste sute de ani
în mod cert nu pot fi rezumate prin ”și dolarii sunt o ficțiune”. Dar sloganul e
foarte eficient în a elimina rapid îngrijorări justificate vizavi de faptul că
criptomonedele nu sunt fundamentate pe nimic. Sistemul global financiar e un
coșmar, perfect adevărat, dar lumea cripto nu face decât să ia cele mai rele aspecte
ale acestui sistem și să le intensifice. Doar faptul că e un sistem nou nu înseamnă
sub nicio formă că e automat mai bun. Aici intervine scopul mirajului blockchain,
să facă să pară că acest ingredient magic cumva, cum necum, rezolvă problemele
sistemului bancar, deși el e doar un alt mod de a organiza o bază de date. Dacă
dolarii sunt o ficțiune, atunci lumea cripto e o ficțiune la pătrat, un împrumut luat
pe un alt împrumut, un pariu pe un pariu pe alt pariu care pariază pe un pariu luat
pe împrumut. Nu cred că persoanele care participă în acest spațiu nu-și dau seama
că asta e situația. Dar au nevoie de unelte cu care să-și calmeze anxietatea de a
participa la un asemenea sistem, unelte precum ”și dolarii sunt o ficțiune oricum”.
Problema fundamentală în toată această ecuație e că oamenii sunt atât de de dispuși
să bage la pariuri. Și sunt atât de dispuși să bage pentru că toate celelalte sisteme
din jurul lor se topesc în timp real și îi abandonează. Așa că poate măcar în cazinou
mai ai o șansă. Caritas a fost o schemă piramidală derulată în România între 1992
și 1994, care s-a închis cu 450 de milioane de dolari în ea. Schema părea și într-o
mare măsură era, girată de autorități, pentru că sediul la care veneau și-și depuneau
oamenii banii era în clădirea prefecturii Cluj. Caritas promitea că oricine depune
azi bani, în 3 luni primește înapoi de 8 ori mai mult. Depui azi 1 milion și peste 3
luni primești 8 milioane înapoi. Toată ideea era că există un ceva în spate, o magie,
un mecanism dificil de înțeles care face toată această transformare posibilă și
validă. În toamna lui 1993 șeful Băncii Naționale estima că o treime din
lichiditățile țării sunt băgate în Caritas. În primele 9 luni din 1993 au fost depuse
1000 miliarde de lei, în condițiile în care bugetul României era de 2000 de
miliarde. CFR-ul a trebuit să adauge vagoane la trenurile care mergeau spre Cluj,
pentru că nu mai încăpeau toți oamenii disperați să meargă să-și depună banii la
Caritas. Ruta Craiova-Cluj se numea ”Trenul Speranței”. Un miner din valea Jiului
declara într-un reportaj TVR din 1993: „Acum nu mai auzi pe nimeni vorbind de
Guvern, de nimic. Vorbeşte toată lumea că să meargă Caritasul, să ne scoată din
sărăcie. Dacă guvernul nu e în stare, s-a ivit alt guvern care are grijă de noi. Poate
asa arata motivul pentru care intra oamenii în caritas. Nu pentru ca sunt prosti. Ci
pentru că sistemele din jur care promiteau libertate și prosperitate ajung să ofere
doar libertatea de a fi sărac lipit. În lipsa oricărei oportunități de a ieși din capcana
sărăciei, să zici că oamenii apelează la scheme din-astea doar pentru că sunt proști
e o nesimțire colosală. Caritasul nu s-a întâmplat într-un vid, ci într-o țară în prag
de faliment, în care FSN-ul și Securitatea erau mult prea ocupate cu devalizarea
țării și nu prea mai aveau timp de oameni. Există un motiv pentru care aceste
scheme piramidale și jocuri de noroc sunt foarte populare prin țările și comunitățile
sărace. Pentru că ele oferă speranță acolo unde nu pare că mai există nicio altă
variantă. Comunitățile astea sărace sunt cel mai adesea și cele mai needucate. Cine
ar fi trebuit să se ocupe de educația acestor oameni? Cine ar fi trebuit să se asigure
că nu se ajunge la un asemenea grad de dezolare încât cazinoul să pară cea mai
bună opțiune? Că din câte pot să-mi dau eu seama sistemul nostru actual sabotează
activ educația, ține intenționat oamenii în sărăcie și după aia face mișto de ei că-s
așa proști încât își asumă riscuri nerezonabile în speranța unei vieți mai bune. E
numai vina lor. Își iau țeapă, pentru că merită. Asta merită ei. Cripto oferă cea mai
sintetizată formă a basmului cu cerșetorul care devine prinț. Visul american,
varianta turbo. Poate cea mai obsesiv repetată mantră în tot acest sistem, până la un
nivel terorizant, e: ai fi putut fi tu ăla! Ai fi putut fi tu ăla care a cumpărat Bitcoin
la 300$ și acum are 3 milioane. Timpul nu e pierdut, cumpără acum criptomoneda
asta care sigur o să explodeze și o să te facă bogat peste noapte. Cumpără poză asta
cu o maimuță și viața ta o să se rezolve. Cu toate oportunitățile astea infinite la
vârful degetelor tale, dacă nu te îmbogățești e doar vina ta. La nivelul de existență
din România și o sumă mică pe care o bagi în crypto e suficientă cât să te țină pe
jar. Nu sunt foarte mulți oameni care chiar pot să bage 2000 de euro în crypto și să
uite de ei complet, să nu le pese, așa cum scrie în manualul vrăjelii. Cel mai proabil
o să-ți monitorizezi așa-zisa investiție. Doar că în procesul ăsta de monitorizare se
instalează în tine, pe nevăzute, o cât se poate de reală dependență de jocuri de
noroc. De fiecare dată când dai refresh primești o doză de dopamină în creier,
indiferent dacă lucrurile merg bine sau rău.

Dopamina marchează doar faptul că se întâmplă ceva palpitant și important. Și e în

mod cert foarte palpitant să vezi, cu fiecare refresh, dacă economiile tale s-au
micșorat sau au crescut, mai cu seamă că situația se poate schimba dramatic de la
oră la oră. În ultimii 20 de ani dependența de jocuri de noroc s-a studiat intens. În
mod foarte interesant, aceste studii arată că dependența de jocuri de noroc se
fundamentează poate cel mai intens în creier în momentele de near-miss, adică
atunci când erai foarte aproape să câștigi, și totuși ai pierdut. Pentru că e un
cocktail potent de senzație de câștig și pierdere în același timp. Atunci când erai
foarte aproape să sari în barcă sau din barcă la momentul corect și totuși ți-ai
pierdut banii. Aceste momente de aproape câștig sunt poate cele mai puternice în a-
ți motiva creierul să mai bage o dată. Să mai dai o dată la manivelă. Că a fost prea
aproape. N-are cum să nu vină data viitoare. Dacă ți-a trecut câștigul pe la ureche,
următoarea bulă sau următoarea criptomonedă sigur tre să fie cu noroc, că n-ai cum
să ai atâta ghinion.

Aceleași studii arată că cu cât există mai multe micro-tranzacții și momente de

incertitudine, cu atât dependența se formează mai repede și mai intens. Așa că
portofelul tău digital e cazino-ul mereu la îndemână, cazino-ul din buzunar, în care
fiecare refresh e o învârtire de ruletă. După suficient de multe refresh-uri că vrei, că
nu vrei, creierul tău dezvoltă o dependență de aceste momente palpitante și începe
să le caute.

Deci da, marea revoluție crypto înseamnă democratizarea speculei financiare care a
dus la colapsul din 2008. Acum ea nu se mai întâmplă în bănci ale căror nume nu
le-ai auzit niciodată, ci la tine în buzunar, la tine în cap. Soluția oferită oamenilor
care simt că li se îngustează orizonturile e să intre într-un cazinou măsluit în care
aceleași entități vechi controlează direct când și cum le iau banii. În căutarea
visului îmbogățirii rapide care să permită o evadare din sistemul opresiv al
capitalismului global, oamenii devin dependenți de jocul de noroc prin care
alimentează structurile de care încercau să fugă. Devin dependenți fizic, în esență,
de a le da bani bogaților.
Dintre toate schemele piramidale din lume, nu cred că a existat vreodată una atât
de ambițioasă, atât de performantă și atât de incredibil de dezgustătoare. Și ne
oprim aici.

Eu voiam să fac un clip despre crypto de acum 2 ani, doar că nu am reușit să

găsesc surse care să pară de încredere. Cărțile existente pe care le-am frunzărit
atunci ori păreau să regurgiteze confuz crypto-marketing fără să-și dea seama că
fac asta, ori erau pur și simplu marketing. În ultimii ani, însă, au apărut voci cu
expertiză în IT care dezbracă tehnologia blockchain de aura ei revoluționară și
explică clar realitatea mecanismelor software prin care se face toată această
speculă financiară.

Că realitatea mecanismelor financiare și cum sunt ele piramidale era clară de ceva
timp, doar că exista acest mister al blockchain-ului care cumva, prin magia
viitorului, făcea astfel încât lucrurile astea să nu fie scheme piramidale, ci complet
altceva, doar nu înțelegeam noi tehnologia. Odată devoalată și tehnologia, schema
devine cât se poate de clară.

În baza acestor noi resurse, acum câteva luni a apărut pe YouTube fix ce căutam
acum doi ani, respectiv o sinteză jurnalistic responsabilă a peisajului. Clipul de față
a fost inspirat direct de Dan Olson, de la Folding Ideas, care a făcut un clip de 2h și
20 în care intră în mult mai multe detalii tehnice decât am făcut-o eu aici. Intră mai
ales adânc în NFT-uri și în cultura crypto, la un nivel imposibil de reprodus de
mine. Cantitatea de muncă depusă de el în acest scop mi s-a părut incredibilă și
complet inspirațională. Așa că am văzut clipul, i-am citit sursele și apoi am
continuat cu propria cercetare.

Las link-uri la surse și recomandări, plus o variantă eBook a clipului lui Dan
Olson, pentru că s-ar putea să fie mai ușor de urmărit în scris nivelul la care
operează el. Dacă vreți să aveți imaginea și mai completă, și mai cu subiect și
predicat, cred că materialul lui e cea mai bună resursă comprimată despre crypto
care există acum pe internet. Cam atât. Mulțumesc pentru sprijinul acordat pe
patreon, vă urez, tuturor, să stați cât mai departe de crypto.”