& O FIGURINĂ BÂNTUIE PRIN SÂNGELE NOSTRU sinuciderea a fost mereu

subestimată de-asta şi apare în cele mai ridicole ipostaze congestii şi echimoze în soarele
mărunt al primăverii desfăşoară circuite integrate atingeri fictive eşti confuz între două
limbaje mintea ta se bucură când fixează în aer silueta incertă care ne urmăreşte poate că
sunt eu poate sunt izbucnirile fade-ale amintirii desfăcute din figurile noastre-agitate s-a
topit gheaţa din paharul cu ceai deschidem larg ferestrele şi stăm dezbrăcaţi pe pervaz
este prea târziu şi atunci e momentul o eclipsă de lună pentru vârcolacii de sub pielea
capului apar câmpurile tensionate întâlnirile definitive care răspândesc gustul cu
genunchii la gură marele povestitor imberb îşi pregăteşte zâmbetul să smulgă orice
aparenţă din oboseala noastră are mâinile prinse în clapele la care ne e conectată
memoria şi spune că e stăpânul unor şiruri de femei pe care le poartă la glezne să merg
aşa mai departe când râd să râd când plâng să plâng cu mintea traumatizată de plăcere
flutură documentele distrugerii semnate în alb a găsit tristeţea şi a simţit-o sălcie fără să
plângă şi-a îmbrăcat tricoul subţire furia graţiei întinsă pe umeri o face să pară mai înaltă
„ai urât vreodată pe cineva încât să-ţi scufunzi mâinile în pântecul lui ca într-o
chiuvetă?” ne-a făcut planuri să închiriem camere să le curăţăm şi să le închiriem mai
departe mai scump mai sigur „uită-te la mine sau n-ai iubit niciodată pe cineva încât să-
ţi simţi mâinile curate pe pântecul lui! am găsit tristeţea am căutat să o închiriez” prin
sângele ei în derivă se strecoară continentele cum le ştii de le şcoală de pe harta jerpelită
se atrag apar pe piele ca o eczemă fericită fiecare deget strânge băştinaşii săi cu dubluri
dispuse să rişte oraşele morţii – povesteşte el – au blocuri de locuinţe exact ca ale noastre
muzici înregistrate îşi delimitează teritoriile groaznic de înghesuite acolo străzile sunt
pline de îmbrăţişări & acte sexuale din care nu lipsesc decât oamenii dispar şi ultimele
aşchii grăunţele reci se întind în lichidul pufos răcoarea se lipeşte de amiaza unui an nou
străvechi înainte se ieşea la arat pe vremea asta nici înainte nici după cu aparatele de
înregistrat pornite şi astea există în oraşele strivite pe soare noi crescuţi unii în alţii ca
degetele într-o mână mâna încordată pe lemnul neted pe tocul geamului deschis-închis
nici înainte nici după te ridici în picioare în oraşul plin de oameni dezbrăcaţi nici tu nu
porţi haine privirea ta se deplasează lent de la paharul de ceai la măştile de carton
presate pe calorifer sinuciderea a fost mereu subestimată au inventat panouri cu morţii
fruntaşi ori ei nu sunt decât obiecte pe care numai tu cu o viaţă în fiecare suflare le aşezi
pentru luciul lor de vechi pe podeaua fiecărei camere când termini curăţenia sinuciderea
a fost mereu subestimată & nu este mai puţin decât periuţa de dinţi schimbată periodic
dimineaţa & seara dimineaţa & seara îţi apropie zilnic aerul tău să fie al tău & nici mai
mult

PROFIL când m-ar seduce o stupizenie eufonică: aureola aurolacilor nu mai are pe cine
să convingă aş primi tot vântul în cap cine mai are nevoie de ură când uitarea rezolvă tot
să îmi las mâinile pe lângă corp îţi împingi umerii în spate îţi tragi umerii pe spate e
corect corectitudinea n-a omorât pe nimeni lacrimile îţi miros a acetonă toate zilele sunt
la fel ieri transsexualii de la eroilor plângeau aşezaţi pe trotuar ciorapii lor îşi pierdeau
firele unghiile false se desprindeau ar fi pus mână de la mână ar fi umplut arcul de triumf
cu bidoane de diluant am dormi acolo nu ne-ar mai interesa ciorapii ca nişte oameni de
afaceri poeţi marele monument ar izbucni în flăcări îl rezolvăm corectăm cu mâna
noastră şi poate adevărul carbonizează
DAR DESPRE CE mai aveam trei propoziţii şi aş fi terminat şi aşa o să rămână până când
banda aceea de lumină o să fie îndreptată în aşa fel încât să vezi ceva aşa aş fi terminat un
fel de poem didactic de fapt aici ajungea personajul acela încadrat de o neglijentă notă
solară cu toate frunzele întunericului de o parte şi de alta deasupra şi dincolo de un
eventual obiect luminat o pătură de exemplu sub apăsarea imperceptibilă acum a
degetelor umbrei sub ţepii de postav cu lumina aceea în ochi se disting braţele fesele
sânii şolduri sexe incerte confundate într-o imagine cinetică rarefiată spre centru unde
nu pot să spun dacă privesc sau sunt privit
ÎN SFÂRŞIT, HAINELE NU ÎŢI MAI FOLOSESC - uz extern - Poetry begins in the
present moment and moves backward and forward from there - Charles Bernstein - Bine,
scoate-le Le împachetezi sau le-arunci pe scaunul de lângă tine Copiştii din Alexandria
nu au mare vină că tot ce au numărat ei Până la capătul rândului a ajuns regulă şi
ştiu câţiva (de fapt foarte mulţi) Care fără regulă ar fi mâhniţi chiar dacă nici regula
nu îi ajută foarte mult Sub tricou e o lista cu whistleblowers Sibel Edmonds, Gary Webb
şi Frank Serpico, Iuri Bandazevski, Anat Kamm şi, da, Edward Snowden La care
omuşorul se uită cu ochii din tablourile Margaretei Keane Aşa începe, exact acum şi se
duce înapoi şi înainte de aici Nasturi şi fermoare în jumătăţi de vers Reperele rămân
în continuă reformulare Fluturii lăsaţi să aibă grijă de tot Silabisesc cu minţile lor de
omide superioare Curele şi şnururi, ţesături elastice, ciorapi Dacă vrei poţi să le arunci
peste cap Oricine le-ar lua de acolo s-ar preface în tu Cât să fiu înţeles greşit în cea mai
mică măsură Când auzi că lumea e pe aici şi pe dincolo sexul moartea şi violenţa par
începuturi destul de consistente Doar că la fel de şocantă sau încă şi mai şi e blândeţea
Gata, scoate-ţi hainele şi pune-le lângă tine Una câte una până când pentru toate astea
nu inventează medicamente

POETIC GESTUAL nemişcat cu mâinile relaxate pe cap ochii închişi reţin căldura ieri
era aşa nemişcat cu mâinile relaxate pe cap degetele se îndepărtează lejer doar că nimeni
nu se întoarce doar derulează pe-nainte cu gesturi uşor repetitive pe fire acum aşa vezi
printre pleoape curentul cade o secundă un întuneric mic un iad mic pentru cei speriaţi de
moarte & păianjenul fin clipeşte