Autori:

Adrian Grauenfels
Dorina Sisu
, ,

Grafica´ ,si Tehnoredactare:

Sash Segal

Editura Aglaia 2015

Surse Imagini:
Walpapers.com

Wikipedia

Flickr
Pinterest

Sash Segal
ca o blană de lup mă înfășor definitiv după
cuvinte. nu vreau să scap. nu vreau să fug. unde să
ajung și unde să privesc? se vorbește mereu despre
distanță încât am ajuns să nu o mai suport. cine
acceptă pe umeri coliere scumpe? oh, nu de pietre
spun aici și nici de poveri. hai să le uităm doar azi,
să le uităm în cămara cu vin vechi și să ne privim în
ochi ca doi naivi. ne pricepem să citim scrisori. uite
că avem o speranță comună: cititul de scrisori care
să ne lase moleșiți ancorați în sacrificiul lenevelii pe
covor. sub lampă cerșim agonia uitării. să ne pitim în
poeme cu paie.

DȘ
mă laşi mereu în urmă deficitar şi sumbru. bancă de piatră cioplită în trei limbi de trecători
ne desfăşurăm aici biografiile, false de bunăseamă frustraţi care aşteaptă un furgon militar, un coş cu
ca şi rapiţa parazitară fructe zemoase ca gura ta dornică de sărutări în
crescută în câmpul de bumbac. ar trebui să
timp ce aristocraţii burghezi şi proletarii casnici
rezumăm acest episod de iubire castă, să
prepară mămăligă pentru săraci, doamne câte am
declarăm egoismul înţelegerii noastre sfârşit. Să
să-ţi spun şi nu pot, cât aş vrea
trâmbiţăm finalul căutărilor cu vătraiul prin aerul
o îmbrăţişare în retragere, apoi multă linişte lângă
mucegăit al tachinărilor nereuşite.
sobă, privindu-ne fără ochi, discutând fără vorbe,
Eu te respect pentru tristeţea condeiului tău. Să nu
auzind simfonii ale divinului, cer mult? e realizabil ?
ne mai judecăm gândirile, poftirile, darurile neprimit
fără o speranţa de rumegat am să mor uitat, sunt
cele oferite, faptele bune, nebunele. Să ne jucăm
sigur că nu ai să pui nici o floare pentru mine...
cu alte vorbe, cu alte trăiri la care ne pricepem şi
nu cu eutanasia clipelor netrăite tu acolo, eu aici,
sacrificaţi de distanţe, de diverse panici AG
existenţialiste, spectaculos de lucizi amândoi,
culturali părăsiţi, bătând în retragere, evitând
contrastele subite, sau cele exuberante ca
după primirea unui salariu gras. Să ne îmbrăţişăm
lent şi definitiv într-o ultimă părăsită gara, pe o

progresul rage cu potcoave expirate la picioare
fetele mari își pun busuioc sub pernă
iar pedofilii se amestecă printre oameni de treabă
nu sunt știrile din ziare și nici ceva absout demențial
de nou
mă dădeam în leagăn să nu-mi pierd cumpătul
numărând zilele
ori sacii cu pietre din spinarea x-ului
când am auzit un trosc în spatele meu
ești curios să afli ce-am văzut?
și eu am fost
am întors capul iar acum sunt oarbă
morala este una simplă
să-ți vezi de leagănul tău numărând oile
peste zece ani nu vreau să am un robot geriatric
probabil în afara reumatismului
voi avea câte o scrisoare de la dumneata
unde poveștile cu nepoți vor umple două pagini
iar cele legate de căderea ta morală
cel puțin cinci pagini
care apocalipsă așteaptă să ne demențească?
în fiecare zi vine câte una
iar istoria nu mișcă un deget din urmă
merg să-mi cumpăr un câine
ăla de-l știai l-am omorât ieri din eroare
m-am împiedicat de-un panou publicitar
omorând biata javră
cu un anunț la berea neagră
DȘ
ISTORIA
A trecut 1 iunie
şi 2 şi 4 a trecut, în vârful picioarelor că să nu sperie
foşnetul ireparabil al delirului cultural.
E o lume nouă apocaliptic pregătită, instruită antiatomic
vaccinată apriori, educată digital, viral, sexual, democratic
militar, extremisto placentar, energetică la frig, sensibilă la foci
şi la popi pedofili-biciclişti. Subteranele imperiului sunt pline de vestigii sparte
de la Ninive şi Sodoma.
Aduse cu avioane moderne, capodopere ale tehnicii, au fost depuse într-un
monument al culturilor stinse. Cineva a stins dacii, etruscii, fenicienii şi incaşii.
Au apărut din maimuţe alte culturi, militare, prostrernale, sublimnale, popul şi
nesimţirea.
Vecinii pun la full cacofonii plângăcioase. Muezinul rage. Balerinele nu pot
ridica piciorul mai mult decât este permis de legile în vigoare. Toţi fac copii,
e cel mai simplu şi n-ai nevoie decât de un telefon. Viaţa se petrece numai şi
numai în telefonul celular zis şi smart. E smart pt că îl cumpără proştii. Aloo
Aloo, Trimite-mi un SMS că să îmi aduc aminte cine eşti. Te cheamă daria
dalia sau poate dalila, dar de fapt porţi un barcod pe ceafă, gravat de
autorităţi. Securiştii au dispărut la fel şi ciobanii, potcovarii, acordeoniştii şi
cititorii în cafea. Tehnologie şi bere este tot ce ne trebuie. Nu familie, nu
educaţie. Peste 10 ani voi avea un robot geriatric care să mă ducă unde
vreau. Gratis. Numai că fumează ţigări ieftine şi miroase a motor ars. Îl ţin
ascuns în baie, mi-e ruşine de progres.
AG
e-he acum nu se mai poartă moda șirului indian la sunt nevoită să te refuz
irlandezi nu-mi plac ecuațiile subtile și nici teoremele
și-atunci pe când petreceai pe O'Connor Street rămân în vechea și mărunta casă
încercând să-ți explic
bându-le berea și rezolvând integralele alea
că de steaua lui David nu a râs nimeni în ziua aia
perverse pe O'Connor Street
eu mă împiedicam de un radical de doi semănai cu ei
rătăcind pe străzi aiurea dar vezi tu
căutând casa lui Joyce nu-ți plăcea berea și nici barbă nu aveai
după o ceartă și două împăcări cu Finnegan
m-am ascuns într-un ciudat monolog interior DȘ
dar n-am găsit decât propria nebunie sacră
și uite așa
am găsit una din casele lui
de unde ți-am adus scrisoarea amicului tău Bloom
să-ți umple o zi de viață fără calcule matematice
azi o să te învăţ matematică
fracţii deficitare cu minusul pus între paranteze
privite pe sub fustă, par a fi ciuperci într-o pădure
neagră populată de lupi aerodinamici şi vietăţi înrudite
cu omul care urlă la lună
şi ecoul răspunde.. nu e nimeni..
doar vânătorii se apropie
tiptil de lugrubu, în şir indian,
fredonând cântece rituale în limbi neînţelese
decât de foarte puţini filologi irlandezi, toţi cu barbă
toţi băutori de Guiness la halbă, poeţi de vază, autori celebrii
de pe O'Connor street, strânşi la cafeneaua cu steag verde
zdrenţuit de molime , ahh ce rău îmi pare că nu erai şi tu cu noi
că să rezolvăm ecuaţii subtile, integrale perverse,
teoreme anorectice în cuadratura cusută de bunica pe haine, pe
spate
doar eu purtăm steaua lui David şi toţi radeau dar să ştii.. nu-mi
pasă..
eram de altă rasă şi din alt secol...

AG
când am plecat nu-mi eram de-ajuns
o parte am rămas în copaci
în apa de munte și-n pietrele peste care treceam
verile
le acopeream cu țipete și urlam
pooot să urluuu, heeeei, urluuuu, măăăă...
că nici ecoul nu-mi răspundea
apoi am fugit cu avionul
spre soarele ăsta nordic și rece
nu-i mai cer o vară măcar
să-mi simt tălpile reci pământului
să-i botez norii ăștia negri
adulți și reci precum tăblia de la intrarea în insulă

bunica aduna mereu câte ceva DȘ

aveam grijă să o întreb prostii
și să-i fur merele de sub pernă
mă întindeam în praful satului
priveam apele din capătul depărtării
număram lătratul câinilor
și-l împărțeam norilor-puf dându-le câte un nume
bau, hau, zau, rau, dau, ram, tam...
ce frumos descrii viitorul senin
deşi în declin şi plin de scorţişoară
sunt gata să mă aşez cu tine pe o bancă veche
năpădită de şoapte şi suspine
îţi arunc ochiade caline, subtile semne de hidratare în
zonele erotile din câmpiile elizeene...
tu vrei îngheţată, cu barca trecem pe malul stâng
intelectual şi suprapopulat de proletari, slugi de palat
cu vedenii libere, ziarişti, amici cu Sartre, activişti
cerşind puţină armonie, joburi decente, primărie
chiar o şcoală de pictură
un spital pentru leproşi, o doamne cât de numeroşi
aşa vorbeam ţinîndu-ne de mâna, gonind dulăii
plini de zel, aveau zgarde de oţel, şi priviri ucigătoare
tu ai fugit cu un avion spre soare...

AG

am alergat după viitor până l-am prins
i-am pus lanțul de la bicicletă
alături de nucul bătrân sub care scriai subtilități
dantelate
cu o vălurire în parfumul trandafirilor roșii
furați de la doamna da Vinci
mi-am alungit pânda cu baston
până au înflorit crinii
am frământat puțin din Bergson
dar nu m-am prins de idee
era prea târziu să plâng precum o femeie romantic
câinele m-a mușcat și nu a fugit
stă ca un lepros cu un clopot la gât
mă pândește interesat și cu ură
mușcând din mâna asta care-ți scrie acum
până la sânge
nu te bizui pe vreun acces de adevăr din partea
privitorilor
ei seamănă cu leprosul meu câine
mușcă pe la spate
așteptând cultura să le ridice statui libertine
DȘ
mi-e teamă să nu pierd regina
sunt pândit, încolţit, părăsit
apoi găsit, presărat cu piper şi mentă, pus la soare
uscat, desărat, deşirat, comprimat
toată cultura s-a redus la un gunoi bâlbâit
un excrement surealist-naturalist la care te uiţi
şi strâmbi din nas
atât de real ne imită
felul de a vorbi, gândirea şi flirtul, papucul subtil cu care goneşti
admiratorii, versurile bine potrivite pentru consumatorii de
ontologic
scurtat de secolul mirării, de filozofii de după Bergson , aia cu
barbă şi fără
cu ceas şi fără, cu baston fără joben,
cu ciorapi trei perechi, patru amante durdulii,
fudulii peste fudulii, bijuterii şi mârlănii.. de cinci zile mi-e teamă
şi nu o văd
plâng şi sufăr, am temperatură chiar şi după acupunctură
aşa gândeam şi te doream. Un dinte de aur aş da
de-aş avea...

AG
hai puțin la lumină să-ți privesc îmbătrânirea
să cuprind în mine toate rândurile
în care ai scris bucuros despre tristețe
și-apoi să-ți spun unde erai când te căutai în mine
îți dorești sufletul meu?
știu filosofule
știu că ai uitat să numeri pietrele din spinarea
grecului orb
iubirea mea ți-a crescut pe tălpi
se-ntinde spre buze cu frunze ca de salcie
doar Handel îți mai poate povesti
cum spărgeam globuri de sticlă
cum urlam la depărtarea aia dinspre est
și cum mă prefăceam că pictez omuleți inteligenți

nu mai călca pe nisip cu tălpile goale

apa mă duce prea departe... prea

DȘ
extrapolarea prezentului trecut

tu orbitând
pe o elipsă Descartiană falsă
nu te pot imagina decât în pijama cu o scufiţa în tonuri mov,
minore
erai atât de tânăra...
nu aveai o familie prestabilită că alţii, nu căutai mătuşi
opulente, benevolente lăcrimos
ci te mulţumeai să mergi desculţă la biserica în zilele fără soţ
deci într-o marţi te-am întâlnit la cor, se cânta
Halleluia după Handel
dar nu cântai, priveai icoanele dezcojite, miroseai tămâia seculară
uitată de regi în candele, îţi doreai o stare de beatitudine indescriptibilă
pe când îţi creşteau sănii, ideile despre Platon şi platitudine, dorul de
o rochie decentă cu nasturi de metal şi catarame sovietice se proiecta pe
bolta cu sfinţi...
Şi eu? Eu unde eram? Eu existam probabil în altă stare de
agregare a placidului
ca în filozofia greacă când cauţi sufletul şi găseşti piatră, piatra dislocă
arhimedic apa, atomii se aranjează stohastic ca să ne dea cu tifla,
proştilor ziceau, aţi ratat iubirea, cercetarea buzelor
mângâierea sandalelor, sărutul paşilor în nisip.
Anotimpul trecea atemporal.
Apoi ai crescut şi ţi-am pierdut urma.
AG
am încercat cerul cu degetul uitam să țin un traseu
ai râs împreună cu Smadar că mă pomeneam deja la stână în loc de
făcând în nisip zeițe despletite cabană
m-am retras în spatele porților închise ori în gară în loc de Piatra Mare
alea peste care arunci țigara pe
jumătate fumată am încercat cuvintele cu degetul
de-acolo pot să privesc lumea cu un și-atunci m-am pomenit mare
ochi adică vezi tu
să scot limba la tine nu mai eram un copil
să înjur pastorul când urcă în mașina lui iar în oglindă ridurile formau un ceva care-mi
scumpă semăna
alături de blonda din colțul străzii acum ocolesc amintirile cu mine
de teamă să nu renunț la viață
de-acolo pot să râd de tine
și de Smadar DȘ
adorm cu picioarele pe trifoi
îmi imaginez că am fugit din insulă
pe muntele meu să-mi caut Junii la Pietrele
lui Solomon
să mă ghemuiesc în Prăpastia Ursului
să privesc lung la șerpii adormiți
din mijlocul potecii cu o dungă roșie
sau galbenă
marcajele alea m-au zăpăcit mereu
încercări de iubire
am tot încercat Smadar
iubirea mea e mult prea simplă
ca să se întâmple poetului
cufundat în cafea şi versuri
a uitat de flori şi de scoarţa
pomilor înalţi ai sufletului
de grădina cu bănci şi statui albe
o ocoleşte reflex, în pas grăbit
ca şi oglinzile, stiloul, cartea de filozofie
am băut cu tine Smadar tone de cerneală
încercând să te scriu
să mă înec în tine

în ochii tăi Smadar

şi laptele tău băui, şi sângele şi apa
toate la un loc, apoi separat
după cum treceau anotimpurile
care nici nu există
nici tu Smadar nu exişti
eşti doar o încercare Smadar,
un fum amăgitor
un rotocol de prins în palmă

AG
tu ești un nebun după mine
iar eu uite cum car o găleată plină vârf
cu scrisori de dragoste pentru amanți

degetele au înghețat acum două ierni

ochiul stâng se zbate ca nebunu’
ce să faci cu revoltele?
păi la ce-ți trebuiesc toți oamenii ăștia pe cap
când nici măcar un gram de noroc nu ai
ura asta din belșug
a crescut precum un breton pe față
s-a făcut neagră și atrage naivii
ca peștii în plasa lui Sfântului Petru
m-am luat după val
și-am ajuns la capătul lumii
nu am unde să mă duc și nici unde să privesc
depărtarea din urma mea s-a făcut un cerc
el rostogolește un ecou
și parcă-mi aud vocea grea și groasă
prea bătrână să mă recunosc
urlând vorbe făcute deja scrum
”nu-mi veni moarte, nu-mi veni moarteeee”

DȘ
Geronimo

ruina, pietrele risipite în jur

au zis aicea e
crescendo, zumzetul bondarilor cu priviri sticloase
cufundaţi în polenuri dulci, capcane seductive
delapidate femei învelite în şaluri au zis
aicea e
adulmecând urmele rujului tău pe hartă, citind scrisorile tale,
agonia clipelor de despărţire am hotărât
aicea e
fumurile, caii neliniştiţi, ieslea nerumegată, câinii flămânzi
cu priviri fratricide
toate îmi vorbeau de o revoltă
aveam destul arme, destule suspine, confidenţe şi tăceri
elucubraţii de dragoste, cuvinte de ură, viaţă şi neviaţă

ţinute în mâna făcută pumn

cu toate degetele pe trăgaci

aicea e,îmi şoptea muezinul din ureche

Geronimo am zis nebun după tine,
Geronimo

AG
ai devenit melancolic
nu te știam cu ochii de jar
poate că te urmărește un dor
ori ceva amintiri înclinate pe aria
pătratului
din părul iubitei
mi-a plăcut asta
”sânul ei alăptând himere”
de parcă tu erai doar așa o vorbă-n
vânt
un suspin ceva de la o durere
semeni cu o babă într-o criză de nervi
nu-i mai bine când ne cuibărim
șușotim și bârfim cu duhurile dadaiste?
nu-i mai bine să scriem de una de alta
să nu fim serioși zău
că asta omoară societatea
iar noi ne trezim că nu mai suntem nebuni
și stăm pierduți pe la cozi
să ne cumpărăm hrană de oameni
sănătoși
DȘ
sfârşitul inevitabil al naivităţii

iată vine ea, vara îţi aduci aminte de faţa iubitei

florile s-au ofilit şi ele sânul ei alăptând himere
câmpul scrilejit de soare se usucă şi crapă gelozia şi declinul..
la apus stelele sclipesc cu înţelesuri duble
unul pentru astronomi doar ochii tăi mai ard
altul pentru iubiţii rătăciţi pe linia curbă a înserării ca doi tăciuni în noapte
ca două felinare la poarta rău famată
Totul pluteşte şi curge unde ţi-ai pierdut naivitatea
Gândurile noi se ruşinează pentru polenul care zboară să se aşeze
apoi dispar în aburul nopţii praf gros pe cărţile necitite
mâna poetului devine ceva mai bătrână
când tremură pe hârtia veche AG
subiectele se îmbracă în haine negre
amintirile sunt acum umbre despuiate
când ți-am arătat partea de munte
în care m-am născut
aveai pe umeri toate zilele pe care
aveam să le trăiesc împreună cu tine
în general iubirea nu se știe
de unde vine și până unde ține
ne place să rămână ca firul întins al pescarilor
am rămas o întâmplare în doi
fără întrebări purificatoare
dar mai ales...
știu că deja râzi în tine pentru că-mi cunoști gândul
tot am să-ți spun
doar așa să văd dacă te poți abține
fără să-mi săruți ochii
ori să mă muști de frunte
dar mai ales...
am rămas împreună amestecându-ne sângele
într-o propoziție cu doi suspecți de iubire

DȘ
Ieri am citit poezie imediat
Ceva s-a schimbat în abruptul cuvintelor declarat
Tocite unele, ascuţite pumnale
demonstraţie şi zig zag toate ne vorbeau de această întâmplare
litere puse una lângă alta ca perlele femeilor a florilor
aruncate pe podea a umerilor mei pleoştiţi
şi tu... ca o zeiţă mirată ziua mea care trece
simbolul înţelepciunii mele tu.
sânul, poala, rochia ghiduşiilor de tinereţe
MĂRUL PRIMAR AG
gestul uitat, frivolizat, hulit
îmbucătura aceia din dulcele albastru al uitării
clipele în care ne ţineam de mâna
înainte sau după
apoi sau chiar la căderea lui Ninive
ieri n-am citit poezie
am trecut prin ziua ta
între noi a fost o paralelă cu limba scoasă
iar tu nu suportai când mă distram pe seama ei
și-ți spuneam că ești aiurea
cu ziarul în mână și cu țigara în gură
vorbești de doliu?
distanța dintre noi a prins contur
seamănă cu o balenă
una bătrână și somnoroasă
poți desena pe burta ei monștri
poți să calci cu pantofii tăi de lac
pe spinarea ei
habar nu ai de ce am fugit din Ninive
nu-mi reproșa că din pricina lui Iova
ori că am picat rolul de bufon la curtea regală
am fugit din cauza acestei paralele cu limba scoasă
și pentru că era îngrozitor frigul ăla
florile pe care le privești acum
atât de mirat și visător
atât de pasiv și iertător
au miros de doliu
un hambar încărcat cu rezumate sumare

DȘ
amintiri deranjate de copilărie

cândva ai avut părul lung

blond ca al puiului de găină
ţi-era frică că ai un look feminin
ai încetat să te piepteni

nu te mai cunosc,
dar bănui că părul tău azi este scurt
şi nici buclat nu mai este

îmi amintesc,
când eram fetiţe
am construit un palat din beţe şi pânză de camuflaj
stăpâne ale plajei pustii.

ţi-ai pus talpa piciorului lângă a mea

apoi ai zis: uite ce mare sunt
eu voi fi regina!
Almog Gez
şi te-am iubit atunci...
(traducere AG)
Doliu

zilele doliului dintre noi

s-au sfârşit
florile cresc în jurul tău, primăvara
eu culeg miresme şi aşteptări
număr porumbeii ce se zbat câte doi
certându-se pe cuiburi
ca noi doi

culegem vrejuri din hambarul sufletesc

însămânţate griji
dospite vorbele răsar
copiii parcului nu au habar
că doliul dintre noi
n-a fost decât un nor fugar.

AG