Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SPAM
Editor: Robert Şerban
Copertă & grafice: Manuela-Szekely Şoitu
Paginare & Layout: Sebastian Urlică
Editura BrumaR
300115 Timişoara, str. Pestalozzi nr. 22
tel./fax: +40 256 203 934; +40 256 293 441
e-mail: office@brumar.ro
www.brumar.ro
821.135.1-1
GRIGORE ŞOITU
SPAM
2007
“Rip or die”
Karl Marx
Pentru Manu
născută în anul cutremurului
fiicelor mele Miruna şi Maria
născute în 2005 şi 2000
celorlalţi amici
închişi în acest volum
5
cu textura neagră
motorina umpluse şanţul
uleiul lucea în soare
tu erai prinsă
într-o ambulanţă cu
girofar albastru
în tine locuia miruna
cu trei luni înainte
de a se naşte
era o zi superbă
un alt septembrie
iar toate erau la locul lor
neclintite
am ajuns la municipal
cerul era plin de cearcăne
lacrimile mele au spălat
gardul metalic al spitalului
ochiurile plasei pline de vopsea
m-am rugat doamne ajută-mă
nu doamne iartă-mă
ci doamne ajută-mă
am urcat la tine
urăsc oraşul în care
m-am născut
nu mai vreau să văd
oraşul în care
m-am născut
m-ai lăsat să-ţi sărut
mâna cusută
pântecul mişcând
mi-ai spus încet
şi zece paturi erau
aţintite asupra noastră
am fost liniştită
din clipa în care
te-am văzut ieşind
viu din maşină
7
Sorin Dinco appears to be offline and will receive your messages after signing in. You can also send
a message to Sorin Dinco’s mobile device. Send an SMS Message (Ctrl+T). You currently appear
offline to Sorin Dinco.
armezi
tastatura
încarci
literele
până la
refuz
miezul
warp
este
fierbinte
se aud
click-uri
răzleţe
cabluri
trans
lucide
prin care
limfezi
fericit
switch-uri
simple
legate
de vene
ca nişte
perfuzii
tastezi
cu dosul
palmei
în răcoarea
perfidă
negru
pe margini
atent la
degetul
tăiat
12
cusut în pixeli
strălucitori
ca un psihotic
într-o cămaşă
în spitalul meu
ard bolnavii
cu aşternuturi
umede
apretate
de mouse
paturi curioase
se ridică
în lumina
galbenă
pot să tastez
doi hepatici
dorm
în acelaşi pat
se-nvelesc cu
aceeaşi pătură
culeg căpşuni
le plantez
puţin întrerupt
aş vrea să fiu
un joc x86
nimic mai mult
16
pe primăverii (în faţa unei vile), un portbagaj deschis, un sac de voiaj plantat pe
trotuar, un telefon care sună, o maşină care demarează-n trombă, (previzibil) eu mă
aplec, ridic sacul, intru grăbit pe prima stradă la dreapta (sau la stânga)
citim un volum
comercial
marca grigores
produs în
microsoft ® office
2005
într-un an încercănat
al vieţii sale
21
tehnoredactat în
quarkxpress passport
după câteva lecţii
interactive cu
dan perşa
pe un dell latitude
cumpărat cu 250
de euro pe calea
moşilor
într-o geantă
de piele
originală
aleasă de manu
în care sunt scrise
specificaţiile
pentium mobile
750 mhz
256 mb ram
garanţie 12 luni
bateria slabă
22
măi, mirce, până la urmă, basilievic ţi-a dat ţie panc/ul să-l publici integral în marti.ro? şi tu l/ai
refuzat?
sorin72dimco@yahoo.com
23
cine-i basilievic?
mt@inprint.ro
GRATIS (ia spune Mugur, cum ai ajuns tu moca în Slovenia în chip de mare poet al neamului?
am fost interesat să-ţi fac conexiunea? ţi-am luat lozul? sau cine te-a scos din rahat în Deltă când
rătăceai buimac pe acolo printre ţânţari şi raţe mute?); PS: sunt dispus să-i ofer 2,000 RON pentru
o convorbire, dar mă tem că nu o să recunoască suma (nevăzând la viaţa lui atâţi bani laolaltă) şi
îmi va reproşa faptul că l-am păcălit...
caraman@tim.ro
fraţilor,
hai să vă dau o bombitsă...
e proaspătă...
e fierbinte...
şi e numai a noastră!
cine credeţi că-i noul redactor-şef al revistei Tomis?
aud?
cine?
cine?!
aţi ghicit?
george vasilievici!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
deci acum ştiţi ce să faceţi cu storcoşitele...
mugurgrosu@yahoo.com
24
atenţie la prafuri...
gs@seanet.ro
am şi eu o bombiţă proaspătă şi fierbinte legată de textele alea ale mele – unul dintre ele (nu dintre
cele trimise la tomis, dar dintre ele – se cheamă „în constanţa se-mpuşcă oameni“) tocmai a fost
premiat de către fundaţia alfred toepfer din hamburg.
mt@inprint.ro
domnilor, în vremuri tulburi, când doar trei eroi naţionali vor mai fi predaţi la clasa a patra, îmi
permiteţi, vă rog, să constat următoarele: unu: că mirce ia un premiu în austria şi este suntat din
paginile kustengei (mirce, pune pe filele grupului textul cu pricina, te rog, pen că vreau să-l savurez)
doi: că george e redactor şef la rev tomis (sincere felicitări, da chiar aşa?), ceea ce mugur se temea să
primească (mugur, explică, te rog...) trei: da de ce tre să fie şi trei? mirce, de unde îţi dai tu demisia?
salutări, grig. mă bucur că eşti pe aici. te-am visat nasol, ceea ce înseamnă că e de bine.
sorin72dinco@yahoo.com
Cu o picătură de cerneală.
3 minute! Foarte bine, dar nu e-n franceză. Am uitat dicţionarul acasă. Ne gândim şi vă sunăm
săptămâna viitoare. La revedere. Ies ca o maşinuţă teleghidată. În creierul meu circulă
un spam, ca lanţul unui cărucior. Îl primesc în fiecare dimineaţă şi-mi pare rău că nu e
scris de mine şi-mprăştiat într-un tiraj de un miliard de exemplare. Nu pot scăpa de el,
aşa cum nu pot scăpa de puful plopilor care fecundează oraşul neprotejat.
28
S’’ensationall r’evoolution in m’’edicine!
Grigores, e’n’l’a’r’g’e your p’e’n’i’s up to 10 cm or up to 4 i’nches!
Don’t lose your chance and buy now without d’oubts, you will be i’mpressed with results!
CHE
gks AP go2
tlg sgy0
lpg VIA 358
0vn GRA kyy
huk dqt
i43 CIA g7r
LIS
De fiecare dată când citesc acest mesaj am o reacţie necontrolată...
29
a-nceput
jihadul
saladin zace
în cortul alb
înconjurat
de cavalerii
creştini
nu mai am
sarazini
aur pietre
lemn
cerul e oprit
blue screen
of death
când windows-ul
se blochează
a-nceput
jihadul
castelul arde
mocnit
servitorii
cultivă cuminţi
pământul
în care
tatăl meu
va fi îngropat
30
nu l-ai vrut
nu
îi răspund
cu gura
plină
sunt
fiul lui
natural
ultimul
în viaţă
un decret
de trei
zeci şi patru
de ani
l-am tăiat
mărunt
l-am cultivat
pe întinderile
agrare
eşti dus
îmi şopteşte
pluteşti fără
red bull
fără aripi
31
la cazino
cu prietenul
său cel mai
bun dănuţ
au paisprezece
ani
se plimbă
şi vorbesc
în răcoarea
serii
se ţin de braţ
pe plajă
răscolesc
nisipul
maro
marea
-nsângerată
ca-n far cry
se plimbă
şi vorbesc
despre cum
vor ajunge
ofiţeri
de securitate
32
aveai privirea fixă, erai plin de cearcăne, i-am promis c-o să am grijă, o să iei pastilele, o să (uite,
scrie despre asta, eliberează-te, fă ceva! mi-ai răspuns mi-e scârbă, scrie tu în locul meu) dormi
mult, vine mama de la constanţa şi mă ajută, ţi-a dat un bilet de voie (aşa de probă, da, dacă mai
vorbeşte singur pe terasă, îl torpilez, îl trec pe injectabile), te-am îmbrăcat, am ieşit pe holul colorat cu
etichete pe uşi („mamaia, buşteni, cozia, azuga”, la toaletă: „pentru cavaleri” şi „pentru domniţe”),
iar eu te-am luat de mână ca pe un copil.
33
şi toate astea
ca să-ţi stoarcă
un zâmbet
când urci scările
spre camera cozia
când te aşezi
în patul
din fier forjat
cu salteaua
în ambalaj
impermeabil
când scoţi laptopul
de sub pernă
şi apeşi uşor
tastele fierbinţi
34
nu-mi place
mazepina
nu mă mărit
cu ea
bine atunci
îi vom
scrie
omeran
un zeu de
cârpă cu
bot diafan
coaxil
axa lumii
de vinil
xanax
prinţesa
războinică
meprobamat
submarinul
cu fosfat
şi celelalte
pilule care-i
cresc
sub limbă
în fiecare
noapte
35
zum zum
zumzăind
ca un aspirator
ca o maşină
de spălat
un rom
fierbinte
fără cooler
în el fierbe
un cd
proaspăt
piratat
karl marx
în autorun
negru cu
ochelari
fumurii
şi un mesaj
criptat
rip or die
thanx to
deviance
for removing
ugly
safe disc
36
ripaţi ori
murim
sufocaţi în
narayan
în ceaţa
ca o plasă
de ţânţari
ripaţi sau
putrezim
cu craniile
-ngălbenite
de soarele
subteran
ripaţi sau vom
fi măcelăriţi
de nemărginitul
gelu care
a cucerit
erathia cu un
pâlc de arcaşi
ripaţi
dragii mei
tovarăşi
cocoşaţii mei
37
mimetu este
un fişet
în care
doamna
doctor îşi
ţine trusele
asistenta
fiolele
infirmiera
cârpele
de praf
eu
pistolul
cu apă
mimetu
deschide-te
strigă doamna
mimentu
vino-ncoa
sau
mimetu
ai grijă
de băiatu
ăsta liniştit
iar el
dă din
şuruburi
rumegă
mulţumit
38
am ciocănit indecis
am intrat în biroul cu flori
şi vaze de cristal
cumpărate din magazinul unirea
m-am împiedicat de o cută
a covorului ieftin
de cisnădie
am căzut pe primul scaun
nu mi-e rău doamnă
pixul ei continuă
să umple o fişă tipizată
privesc tavanul alb
lustra ca o elice de avion
faţa de masă roşie
39
cineva acolo sus
mă filmează
îmi urmăreşte fiecare
oftat
îmi înregistrează fiecare
cuvânt
îmi întoarce ceasul
îmi rebobinează paraziţii
ce crezi că s-a-ntâmplat
cu tine în tot acest
timp
mă-ntreabă ea
cu aceeaşi privire
cu care
într-o secvenţă
din asfalt tango
charlotte rampling
a urcat în autocar
unsprezece fete
40
saladin
a fost prins
cămila e
dreaptă
cortul arde
ca un turban
în aer stoluri
ciripesc
deasupra
dune galbene
împrejur
paladini
sclipesc
săbii rupte
săgeţi vânturate
la nesfârşit
fiu fiu fiu
servitorii taie
pământul
fiu fiu fiu
fiii călăresc
mai departe
în negrul hărţii
unde jihadul
zace ascuns
41
trei minute
de reculegere
pe platoul
central
au închis dosarele
cu coperţi verzi
fişetele
calculatoarele
au coborât cu
atenţie
scările
din lemn
putrezit
s-au strâns
tovărăşeşte
unii în alţii
după afinităţi
microfonul luceşte
aşa cum am
promis stimaţi
colegi trei
minute de recule
gere pentru
victimele din
asia
42
au tropăit spre
dreapta
spre
stânga
o zi obişnuită
pentru
faraonul
cu perucă de
abanos
şi mâinile
-mpreunate
pe piept
pios
43
miruna
tatuată
pe
braţul
stâng
chipul
rotund
fluierat
ca o
maşină
de
legănat
m-am privit
minus trei
zeci şi patru
ea s-a
uitat
uimită
la ea plus
treizeci şi
patru
un zero
o burbună
pe frunte
un bourbon
în care
citesc
milk-shake-ul
de anul trecut
zahărul ars
care ne leagă
44
dumnezeu stă
în lucrurile simple
în cutia de scrisori
în mine când ies din
bloc cu mâinile
în buzunare
în pantalonii mirunei
care au rămas mici
în fetiţele power puff
în apa roşie de la robinet
în sirenele pe care le aud
în fiecare dimineaţă şi
în fiecare seară
şi mă gândesc e pace
45
aşa sună în vreme
de pace
fiecare dintre lucrurile
astea mă înfioară
aşa cum mă înfioară
el când mă rog
şi-mi fac cruce
dumnezeu nu stă
în aleluia rostit printre
dinţi cu mâna-ntinsă
în cărţile de citire
în banii pe care-i număr
de faţă cu alţii
în tăriceanu muscă
columbeanu vadim
patriciu iliescu
în saddam atârnat
în oraşul celor o mie
şi una de nopţi
azi treizeci decembrie
două mii şase
46
saladin
a privit
cerul bleu
marin
lama albă
a ghilotinei
care nu a
cunoscut
încă desfrâul
sarazinii căzuţi
pe câmpul dimprejur
cu săgeţi înfipte
artistic între
omoplaţi
brazdele
cultivate
neuniform
de un verde
crud
47
fiii
ascunşi
în zona ne
explorată
servitorii
convertiţi
în linişte
de preoţii
barbari
ce-şi putea
dori
mai mult
decât o
moarte
lentă
în faţa
celui
de
dincolo
de
ecran
48
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Sulina, unde am pierdut cursa rapidă,
care nu pleacă decât luni, miercuri şi vineri. Am venit ieri şi am făcut deja două băi promiţătoare,
deşi pe aici e cam frig şi apa mării nu e destul de caldă pentru scăldat. De aceea sunt primul turist,
cel care a deschis sezonul ăsta... Nu stau prea mult, vreo zece zile, apoi mă-ntorc la Bucureşti şi-mi
termin volumul aşa cum ţi-am promis. O să mă-ntrebi ce efect mi-a produs marea, pe care o văd
pentru prima oară în acest an. Efectul unei sticle de şampanie mişcată încontinuu. Sunt de două zile
aici şi n-am cunoscut-o în profunzime, căci culoarea ei e schimbătoare, verde smarald ori bleu marin,
cu mişcări voluptuoase ca ale unei dive. Constanţa este un orăşel, cât cartierele Rahova şi Ferentari la
un loc, poate puţin mai mare. Casele sunt elegante, din piatră de râu, impermeabilă, tăiată în forme
pătrate. Îţi recomand o terasă în Portul Tomis, unde poţi savura liniştită o porţie de rechin. Dar
trebuie să fii atentă la podeaua din sticlă translucidă, prin care abia se disting peştii care lenevesc
dedesubt. Când calci pe ea ai senzaţia că aluneci într-un pântec negru, vâscos, luminat câteodată de
razele lunii. Viaţa e cam scumpă aici, ca în toată ţara românească, dar nu exagerat de scumpă. La
anul să ştii că venim amândoi, pentru ultravioletele şi aerosolii din amurg. Stau într-o mansardă,
în Hotel Chiustenge, şi îmi aştept cititorii. Am fost surprins să aflu că hotelul a fost ridicat de
Sorin, haşteme cu haşteme, având o inscripţie cel puţin ciudată: „...cu şi despre aşa-renumitul grup
constănţean: Grosu, Dinco, Şoitu, Ţuglea şi ai lor...”. Hotelul e plin, iar parterul e ocupat de un
bătrân feroce. M-am întâlnit la masă cu Silviu, fericit c-a stat o zi cu ochii pe pereţi în catedrala
Sf. Petru & Pavel. Sorin cântă, poate o să ai ocazia să-l asculţi, acum e pletos şi exaltat ca Jim
Morisson. Din formaţia lui fac parte: Mugur (un dansator exotic) şi George (despre care nu pot să-ţi
spun mare lucru pentru că nu-l cunosc). Mai stă aici un nudist pe nume Ştefan. Camera lui Mircea
49
e la acelaşi etaj cu a mea. El hoinăreşte prin Viena, aşa cum a promis anul trecut de revelion. Ileana
are şi ea o garsonieră în hotel, dar e de fiecare dată închisă. Nu vorbim unii cu alţii, sau nu ne auzim,
ceea ce mă face să cred că hotelul e bântuit. Suntem oameni-jurnal, stăm în camere negre (bloguri), cu
pozele noastre atârnate pe uşi, şi-i speriem pe cei vii. Uneori ne sperie şi ei, ca-n „Ceilalţi”, filmul tău
preferat, cu cea-mai-bună-blondă-roşcată de la Hollywood, pe care CD-rom-ul l-a-nvârtit de atâtea
ori... Stau în balcon şi privesc marea pe care aş vrea să surfez cu tine. Şi deoarece nu este cu putinţă,
te sărut molto vivace, şi rămân al tău GrigoreS
Al tău
GrigoreS
Măi Mănuţ,
Am plecat la Sulina şi tuşul din imprimantă a explodat, iar paginile s-au umplut, filă cu
filă, de muşte negre. Şi când spun asta, mă gândesc la lucrările tale în tempera sau tuş,
pe care le-ai făcut aici. Locuri abandonate, izolate, biserici desenate înainte de surpare
într-un bloc-notes. Îţi aminteşi week-end-urile noastre de la farul vechi? Acolo am
împins o barcă pe valurile molcome ale Dunării, în vreme ce tu pescuiai caraşi dulci.
Cu noi era Mihaela şi sublocotenentul Vârlan, care a fugit după două luni, lăsând-o
roşie cum era şi pârguită. Îţi plăcea să fotografiezi epava şi navele care treceau mugind
pe lângă noi. M-am gândit să povestesc toate astea într-o altă carte, dar stau bine şi
aici. N-am uitat ce m-ai rugat, dar nu pot să scriu despre tine ca despre o persoană
străină, tu eşti yuba, mănuţul meu drag, oul kinder cu surpriză. Iar surpriza va ieşi în
decembrie, voi fi eu, multiplicat, publicat încă o dată.
GrigoreS
51
Asta e prima mea scrisoare pentru tine. Te-ai plâns la Bucureşti că nu ţi-am scris
nimic în ultimii trei ani... Încerc să repar această nedreptate. Va fi o scrisoare lungă,
directă, precum strada principală din Sulina. Aici după ora şapte nu mai iese nimeni,
oraşul pare pustiu, doar câinii latră pe malul celălalt, sau urlă ca nişte fiare sălbatice.
Am terminat situl şi l-am publicat, inspirat poate de Henk van Rensbergen, un aviator
webist şi al său abandoned-places.com. I-am scris un mesaj scurt, dar am primit
imediat un mailer-daemon care îmi spune că destinatarul nu există. Îţi trimit acum
textul aflat pe copertă şi câteva fragmente din sit, sub titlul „CoChilia, mon amour”.
Te pup pe ochiul stâng (şi pe cel drept, să nu fie gelos)
GrigoreS
Avem un rol episodic de cele mai multe ori. Stăm în spatele cortinei sau mimăm
textul în cabina scundă a sufleorului. Senzaţia pe care am avut-o atunci (mi-a rămas în
cerul gurii ca o arsură) a fost aceea de neputinţă. Looser-ul din mine a perceput-o ca
pe un dat. Omul stă sub vremi, îmi spun cu o voce răguşită, reverberând ca vocea unui
deţinut politic într-un film comemorativ.
Am ajuns în Chilia fără voia mea, precum un colet făcut în grabă, peticit cu bandă
adezivă şi aruncat pe bordul unei nave de pasageri. Am navigat printre ruine, prizând
din praful halucinogen al acestora. Le-am redat patina, dar şi luciul de odinioară:
superbia proletară şi suficientă, gloria princiară şi burgheză.
Acesta este un dialog al ruinelor, al lumilor în care au fost clădite.
M-am prezentat la oficiu. Biroul meu are un pat de campanie şi o pătură albastră,
cazonă. Este mai mult decât îmi pot dori.
În prima seară am stat pe cheu, la vechiul ponton de acostare, încercând fără
succes să folosesc telefonul mobil. Dincolo de Dunăre, pe malul ucrainean, se văd
focuri de tabără. Câţiva tineri înoată goi şi strigă ceva într-o limbă pe care nu vreau
s-o înţeleg. În spatele lor creşte brusc o clădire maiestuoasă din piatră, cu forme
dreptunghiulare, simetrice, ce poartă o marcă inconfundabilă: Saligny. Pe clădire
tronează foişorul grănicerilor ucraineni, proaspăt vopsit în verde închis.
Stau fără telefon (ziare, tv, net), într-o cochilie străină. Un capăt de lume de care
nu mă pot apropia.
Mintea mea a luat-o razna. Gândesc în ritm de hip-hop. Mă ritmez ca-ntr-un clip
cu Eminem. Izolarea mă determină să reacţionez într-un mod cel puţin ciudat. Trebuie
să fac ceva. Sau să-mi las mintea să toarcă în linişte? Am găsit! Fotografiez enorm, până la
demenţă. Pornesc prin (co)Chilia înarmat cu polaroid-ul pe care Manu mi l-a dat înainte de
plecare. La început pozam orice (mă fotografiam şi pe mine mergând pe cărările abrupte
ale localităţii dunărene cu aparatul armat şi încărcat). Dedic aceste fotografii iubitei mele
Manu. Însă ea spune că le-a făcut în orele de plictis şi că mi le dedică mie …
Nu este o chestie serioasă, spune ea, ori faci istoricul locurilor fotografiate, ori ficţionezi la
nesfârşit. De fapt, eu nu am fotografiat din plictis. Nici măcar nu am zis asta. Acum ai zis, încerc
eu s-o conving. Până la urmă, nu eşti obligată să pui textele.
Sunt serios, tremur de seriozitate. Joi, 07 iulie 2002, ora 20,00. Manuela Şoitu iese
pe poarta locuinţei sale de serviciu situate în apropierea penitenciarului din Chilia.
Este înarmată cu un polaroid în care se află un film de 35 mm cu 36 de poziţii. În timp
ce ea se îndreaptă spre complexul zootehnic pentru a face fotografii, Grigore Şoitu
încuie uşa oficiului şi porneşte spre casă. Pe drum scutură pomii care străjuiesc uliţa şi
îşi umple buzunarele cu fructe pentru compot.
54
Complex zootehnic. C.A.P sau ce a mai rămas din el. O clădire lungă cât tunelul
morţii de la Auschwitz. Aici visa Ceauşescu să înţarce câteva mii de porci. Fecalele
s-ar fi scurs prin grătarele de piatră, ar fi fermentat şi ar fi produs gaz metan... Şi
mintea lui bolnavă plutind deasupra clădirilor descărnate. Care au îmbătrânit înainte de a
se naşte. Backstabber, Dresden Dolls. Iată frumuseţea neomenească a staţiei de epurare
a apei!
Undeva prin Sulina, pe malul drept al Dunării, o casă florentină. Casa cu steaguri,
îmi place mie s-o strig. Are portdrapele roşii, obraznice ca nişte trompete. Priviţi-o
bine, căci în curând va fi în bernă. Sub tăvălugul necruţător al demolării. Pare că este
clădită undeva pe malul aspru al mării, iar azurul se reflectă în striaţiile mucede ale
faţadei.
Biserici ortodoxe, biserici catolice. Ieşite parcă din poemele gotice ale lui Cîrlova.
Purtând toate acelaşi stigmat: al ruinei. Una dintre ele, te uimeşte cu subţirimea ei de
carte de joc. Alta, cu gardul proaspăt văruit, seamănă cu un templu japonez. Şi cele
trei clopote care ne trezesc în fiecare dimineaţă. Şi poarta din fier forjat, închisă. Ca
sfârşitul unei cărţi.
„Dunărea este grădina fiului meu” îmi spune un pescar din Caraorman. Lotca,
afumată ca o icoană veche, loveşte malul. Ghemuită la prora, Manu agită mânecile
pelerinei din plastic şi fotografiază ceva. O cruce imensă din lemn apare lângă un
foişor de pază ruginit. Crucea de la Puiu i-am zis. Litere stângace, săpate cu cuţitul,
tronează leneşe pe frontispiciu. Le tastez cu greutate pe telefonul mobil: „au fost trei /
55
la miezul nopţii / 25 – 26 04 1966 / pe ghiolul puiu / paul zipser / sculptor / care iubea delta
/ a fost răpit de baian-sirena / în a 36 lui primăvară / cu el împreună / a murit nea gheorghe /
timofei de 63 ani / al treilea fane georgescu / a fost salvat / pescarii din caraorman şi / katharina
/ soţia lui paul / au cioplit acest / semn / în amintirea lor”.
56
Draga mea,
GrigoreS
59
ce ciudat
e icterul
ăsta
pur şi
simplu te
trezeşti
într-o
dimineaţă
te uiţi
şi
vezi că
nu mai e
îmi spune
intrând pe
uşa cozia
cu hainele
mele
-mpachetate
corect
cear
ceafurile
albe
legate
de calorifer
fereastra
deschisă
60
şi noi
alunecând
pe ele
în ger
în oraşul
preaîngheţat
ne strecurăm
tăcuţi
la mezanin
sărim peste
peste
şi peste
ca două
bacterii
-ntr-un corp
poluat
mă simt
uşor
puţin
îngropat
prea uşor
după
un post
de patru
zeci de zile
eşti un
ticalos
îmi şopteşti
în greceşte
iar eu
privesc
îngrozit
în ecran
în ochiul
care se
zbate
în obrazul
care
zvâcneşte
61
în mine
unde
se dă
gratuit
o luptă
două
armate
fiecare pe
câte un
pisc plin
de zăpadă
cavaleri
în armuri
pictate
săgeţi arzând
în amurg
steaguri
colorate
şi doi regi
unul creştin
celălalt
sarazin
între ei
ca o adiere
de primăvară
ca un vânt
ce bate
în mai
flutură
alb
un cearceaf
de care
este legat
un alt
cearceaf
şi un altul
62
FIN
63
Cuprins