Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3 Latici 33
3.1 Mulţimi (pre)ordonate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
3.1.1 Principiul dualităţii. Diagrama Hasse . . . . . . . . . . . . . 34
3.1.2 Reprezentarea unei relaţii binare pe o mulţime finită prin
matrice booleană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
3.1.3 Prim (ultim) element, minorant (majorant), infimum (supre-
mum). Axioma lui Zorn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
3.2 Latici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
3.2.1 Latici Ore şi latici Dedekind. Echivalenţa lor . . . . . . . . . 38
3.2.2 Exemple . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
3.2.3 Latici distributive. Latici mărginite complementate . . . . . . 44
4 Algebre Boole 49
4.1 Algebre Boole: definiţie, exemple, proprietăţi . . . . . . . . . . . . . 49
4.1.1 Definiţia algebrei Boole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
4.1.2 Exemple de algebre Boole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
4.1.3 Proprietăţi ale algebrelor Boole . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
4.1.4 Implicaţia şi echivalenţa booleană . . . . . . . . . . . . . . . 54
4.2 O definiţie echivalentă a algebrelor Boole . . . . . . . . . . . . . . . 55
4.2.1 Axiomele (B1) - (B7) implică (A1) - (A4) . . . . . . . . . . . 56
4.2.2 Axiomele (A1) - (A4) implică (B1) - (B7) . . . . . . . . . . . 57
4.2.3 Aplicaţiile α şi β sunt mutual inverse . . . . . . . . . . . . . 63
4.3 Inel Boole. Echivalenţa cu algebra Boole . . . . . . . . . . . . . . . . 64
4.4 Subalgebre, homomorfisme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
4.5 Filtre (ideale) şi congruenţe. Algebre Boole cât . . . . . . . . . . . . 70
7
8 CONTENTS
5 Mulţimi 95
5.1 Conceptele fundamentale ale teoriei mulţimilor: clasa şi apartenenţa;
mulţimea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
5.2 Relaţia de incluziune şi relaţia de egalitate ı̂ntre clase (mulţimi) . . 98
5.2.1 Relaţia de incluziune ı̂ntre clase (mulţimi) . . . . . . . . . . . 98
5.2.2 Relaţia de egalitate ı̂ntre clase (mulţimi) . . . . . . . . . . . . 99
5.3 Operaţii cu mulţimi. Algebra Boole a mulţimilor . . . . . . . . . . . 100
5.3.1 Reuniunea şi intersecţia a două mulţimi. Complementara
unei mulţimi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
5.3.2 Generalizare: reuniunea şi intersecţia a n mulţimi . . . . . . 103
5.3.3 Generalizare: reuniunea şi intersecţia unei familii de mulţimi 104
5.3.4 Exemple . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
6 Relaţii 107
6.1 Produs cartezian a două mulţimi. Relaţii binare . . . . . . . . . . . 107
6.1.1 Produs cartezian a două mulţimi . . . . . . . . . . . . . . . . 107
6.1.2 Relaţii binare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108
6.2 Generalizare: Produs cartezian a n mulţimi (n ≥ 2). Relaţii n-are . . 109
6.2.1 Produs cartezian a n mulţimi . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
6.2.2 Relaţii n-are (n ≥ 2) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
6.3 Operaţii cu relaţii. Algebra Boole a relaţiilor . . . . . . . . . . . . . 111
6.3.1 Disjuncţia, conjuncţia şi negaţia unei relaţii binare . . . . . . 111
6.3.2 Implicaţia şi echivalenţa relaţiilor binare . . . . . . . . . . . . 112
6.3.3 Algebra Boole a relaţiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
6.4 Algebra relaţională a relaţiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
6.4.1 Compunerea şi inversarea relaţiilor binare . . . . . . . . . . . 114
6.5 Baze de date relaţionale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118
6.5.1 Reprezentarea relaţiilor. Definiţii . . . . . . . . . . . . . . . . 118
6.5.2 Limbajele de prelucrare a datelor . . . . . . . . . . . . . . . . 120
CONTENTS 9
Calculul propoziţiilor
(Prezentare neformalizată)
1.1 Propoziţiile
Definiţie 1.1.1 Un enunţ este un text lingvistic care se referă la un anumit dome-
niu U , numit univers al discursului şi exprimă o proprietate a unui obiect ( sau a
unui grup de obiecte) din universul respectiv.
Subiectul (subiectele) enunţului exprimă obiectul (obiectele).
Partea predicativă a enunţului exprimă proprietatea.
Definiţie 1.1.2 Propoziţia este enunţul cu sens, ı̂n care toate subiectele sunt de-
terminate.
Vom nota propoziţiile cu p, q, r, s, t, . . ..
Vom nota cu P0 mulţimea propoziţiilor iniţiale, date, primitive. Din propoziţiile
date ı̂n P0 se construiesc propoziţii noi, compuse, cu ajutorul operatorilor logici,
propoziţionali (= conectorilor logici, propoziţionali): ¬, ∨, ∧, →, ↔. Astfel,
pentru p, q propoziţii, avem următoarele definiţii.
Definiţie 1.1.3 Se numeşte negaţia propoziţiei p, şi se notează : ¬p (se citeşte
”non p”), propoziţia care afirmă proprietatea contrară celei exprimate de p şi care
se construieşte lingvistic din p prin intercalarea particulei negative ”nu” ı̂n faţa
părţii predicative a lui p.
11
12CHAPTER 1. CALCULUL PROPOZIŢIILOR (PREZ. NEFORMALIZATĂ)
Observaţii 1.1.8
1) Implicaţia şi echivalenţa se definesc cu ajutorul operatorilor propoziţionali
¬, ∨, ∧.
2) Operatorii propoziţionali afectează partea predicativă a enunţurilor, nu şi
subiectul (subiectele).
3) Obiectul de studiu al calculului propoziţiilor este mulţimea P a tuturor
propoziţiilor, care se obţin plecând de la propoziţiile din P0 şi aplicând repetat,
ı̂n toate modurile posibile, conectorii logici ¬, ∨, ∧, →, ↔. Mai exact spus,
mulţimea P se defineşte prin recurenţă astfel:
(R1) Dacă p ∈ P0 , atunci p ∈ P .
(R2) Dacă p, q ∈ P , atunci ¬p, p ∨ q, p ∧ q, p → q, p ↔ q ∈ P .
(R3) Orice propoziţie p ∈ P se obţine aplicând regulile (R1) şi (R2) de un număr
finit de ori.
4) Dacă p, q sunt propoziţii ı̂n sensul logicii matematice, atunci p ∨ q, p ∧ q etc.
sunt propoziţii ı̂n sensul logicii matematice, dar din punctul de vedere al gramaticii
nu sunt propoziţii, ci fraze. Deci, noţiunea de propoziţie cu care lucrează calculul
propoziţiilor este diferită de not̆iunea de propoziţie din gramatică.
Observaţii 1.2.1
1) Ipoteza este că fiecare propoziţie are o valoare de adevăr. Este clar că
propoziţiile interogative (”Ce mai faci ? etc. ), cele exclamative (”Ce frumos
este afara!” etc.) precum şi cele imperative (”Fii atent!” etc.) nu au valoare de
adevăr. Deci, doar propoziţiile declarative fac obiectul studiului logicii
matematice, sunt propoziţii ı̂n sensul calculului propoziţiilor.
2) Problema determinării valorilor de adevăr ale propoziţiilor din mulţimea P0
dată la ı̂nceput nu aparţine logicii matematice. De exemplu, dacă o propoziţie
p ∈ P0 este din domeniul chimiei, atunci stabilirea valorii de adevăr a propoziţiei p
este o problemă a chimiei etc.
Nu se presupune că am cunoaşte efectiv valorile de adevăr ale tuturor propoziţiilor
din P0 .
Definiţie 1.2.2 O propoziţie este adevărată dacă şi numai dacă starea de fapt
descrisă de propoziţie are loc.
Stabilirea adevărului unei propoziţii se poate face şi in raport cu adevărul altor
propoziţii.
Să definim acum valorile de adevăr ale propoziţiilor compuse ¬p, p∨q, p∧q, p →
q, p ↔ q ı̂n funcţie de valorile de adevăr ale propoziţiilor componente, p şi q.
Definiţie 1.2.3 Propoziţia ¬p este adevărată dacă şi numai dacă propoziţia p este
falsă. Rezultă că propoziţia ¬p este falsă dacă şi numai dacă propoziţia p este
adevărată.
Definiţie 1.2.4 Propoziţia p ∨ q este adevărată dacă şi numai dacă cel puţin una
din propoziţiile p, q este adevărată. Rezultă că p ∨ q este falsă dacă şi numai dacă
ambele propoziţii p, q sunt false.
Definiţie 1.2.5 Propoziţia p∧q este adevărată dacă şi numai dacă ambele propoziţii
p, q sunt adevărate. Rezultă că p ∧ q este falsă dacă şi numai dacă cel puţin una
din propoziţiile p, q este falsă.
v0 : P0 −→ {0, 1}
Să definim pe mulţimea L2 = {0, 1} ⊆ < operaţia unară ¬L2 şi operaţiile
binare ∨L2 , ∧L2 , →L2 , ↔L2 astfel: pentru orice x, y ∈ L2 ,
def. def def.
¬L2 x = 1 − x, , x ∨L2 y = max(x, y), x ∧L2 y = min(x, y),
and
def. def.
x →L2 y = (¬L2 x) ∨L2 y, x ↔L2 y = (x →L2 y) ∧L2 (y →L2 x).
Deducem următoarele tabele de valori:
Din tabelele (1), (2) şi (3), (4), se vede că funcţia v : P −→ L2 este un homo-
morfism (adică pentru orice p, q ∈ P , v(¬p) = ¬L2 v(p), v(p ∨ q) = v(p) ∨L2 v(q),
şi v(p ∧ q) = v(p) ∧L2 v(q); rezultă că v(p → q) = v(p) →L2 v(q) şi v(p ↔ q) =
v(p) ↔L2 v(q)). Se observă că v este surjectiv, dar nu este injectiv.
Propoziţia 1.2.7 Structura L2 = (L2 = {0, 1}, ∨L2 , ∧L2 , ¬L2 , 0, 1) este o algebră
Boole cu două elemente, numita algebra Boole canonică.
Dem. Rutină. 2
Definiţie 1.2.8
O propoziţie compusă p ∈ P care este adevărata independent de valorile de
adevăr ale propoziţiilor componente se numeste propoziţie universal adevărata sau
tautologie.
O propoziţie compusă p ∈ P care este falsă independent de valorile de adevăr
ale propoziţiilor componente se numeste contradicţie sau antilogie.
16CHAPTER 1. CALCULUL PROPOZIŢIILOR (PREZ. NEFORMALIZATĂ)
p ∧ ¬p Principiul contradicţiei.
Exemple 1.2.10 Exemple de tautologii Vom grupa unele exemple ı̂n grupe sau
sisteme de tautologii, notate A1 , A2 , A3 , A4 , A5 , sisteme corespunzătoare celor
mai utilizate sisteme de axiome ale sistemului formal al calculului propoziţiilor.
Să notam cu O propoziţia p ∧ ¬p şi cu I propoziţia p ∨ ¬p, pentru orice p ∈ P .
Atunci
(S1) (p ∨ p) → p,
(S2) p → (p ∨ q),
(S3) p ∨ q → q ∨ p,
(S4) (p → q) → [(r ∨ p) → (r ∨ q)].
Faptul că se poate stabili algoritmic dacă o propoziţie oarecare este tautologie
sau nu constituie o proprietate importantă, care se enunţă sub forma: calculul
propoziţiilor este decidabil.
Tabelele de adevăr, sau matricile de adevăr, constituie deci o modalitate algo-
ritmică de a determina valoarea de adevăr a unei propoziţii compuse. Mai există
şi alte modalităti, nealgoritmice, şi anume bazate pe proprietăţi deja stabilite ale
altor propoziţii.
deci dacă şi numai dacă v(p ↔ q) = 1 ı̂ntotdeauna. Vom nota astfel:
def
p ∼ q ⇔ p ↔ q este tautologie, sau
def
p ∼ q ⇔ v(p ↔ q) = 1.
Atunci sunt adevărate următoarele două Propoziţii.
Dem.
(i) ∼ este reflexivă, adică pentru orice p ∈ P , p ∼ p. Intr-adevăr, fie p ∈ P ,
def
propoziţie fixată, altfel arbitrară; p ∼ p ⇔ p ↔ p este tautologie, ceea ce este
adevărat, conform (P11). Conform Principiului Generalizării , (PG) pe scurt,
rezultă că pentru orice p ∈ P , p ∼ p; deci (i) are loc.
(ii) ∼ este simetrică, adică pentru orice p, q ∈ P , p ∼ q implică q ∼ p. Intr-
def
adevăr, fie p, q ∈ P propoziţii fixate, altfel arbitrare; p ∼ q ⇔ v(p ↔ q) = 1; atunci
v(q ↔ p) = 1, adică q ∼ p, deci p ∼ q implică q ∼ p. Conform (PG), pentru orice
p, q ∈ P , p ∼ q implică q ∼ p, deci (ii) are loc.
(iii) ∼ este tranzitivă, adică pentru orice p, q, r ∈ P , p ∼ q şi q ∼ r implică
p ∼ r. Intr-adevăr, fie p, q, r ∈ P propoziţii fixate, altfel arbitrare; (p ∼ q şi
def
q ∼ r) ⇔ (v(p ↔ q) = 1 şi v(q ↔ r) = 1); atunci
Atunci obtinem:
1.2. VALOREA DE ADEVĂR A UNEI PROPOZIŢII 19
Dem.
def
1) Fie p, q ∈ P , fixate, altfel arbitrare; p ∼ q ⇔ v(p ↔ q) = 1; atunci avem:
v(p) v(q) v(¬p) v(¬q) v(p ∨ ¬p) v(q ∨ ¬q) v((p ∨ ¬p) ↔ (q ∨ ¬q))
0 0 1 1 1 1 1
0 1 1 0 1 1 1
1 0 0 1 1 1 1
1 1 0 0 1 1 1
Lema 1.2.14 _ _
p = q ⇐⇒ p ∼ q.
Dem. _ _ _
=⇒: p = q implică p ∈ q , deci p ∼ q.
_ _ _ _ _ _ _ _
⇐=: p ∼ q implică p ⊆ q şi q ⊆ p , adică p = q . Intr-adevăr, p ⊆ q ı̂nseamnă că
_ _ _
pentru orice r, r ∈ p → r ∈ q . Fie r cu r ∈ p ; deci, r ∼ p; dar p ∼ q; rezultă r ∼ q,
_
adică r ∈ q . 2
_ W
Fie P/∼ = { p | p ∈ P }. Atunci să definim pe P/∼ două operaţii binare, şi
V _ _
, o operaţie unara, N EG astfel: pentru orice p , q ∈ P/∼ ,
_ _ _ def. _
p q = p ∨ q,
_ ^ _ def. _
p q = p ∧ q,
_
def. _
N EG p = ¬p .
Aceste trei operaţii sunt bine definite (adică nu depind de reprezentanţii aleşi ai
claselor), conform Propoziţiei 1.2.12(1),(2). Să considerăm, de asemenea, următoarele
elemente remarcabile din P/∼ (conform Propoziţiei 1.2.12(3)):
_ def.
I = {p ∨ ¬p | p ∈ P }
şi
_ def.
O = {p ∧ ¬p | p ∈ P }.
Obţinem atunci următoarea
1.2. VALOREA DE ADEVĂR A UNEI PROPOZIŢII 21
W V _ _
Teorema 1.2.15 Structura (P/∼ , , , N EG, O , I ) este o algebră Boole.
_ _ _
Dem. Trebuie să demonstrăm că, pentru orice p , q , r ∈ P/∼ :
_W_ _ _V_ _
(B1) p p=p, p p=p,
_W _ _W_ _V _ _V_
(B2) p q=q p, p q=q p,
_W _W _ _W _ W _ _V _V _ _V _ V _
(B3) p ( q r )=( p q ) r , p (q r) = (p q) r,
_W _V _ _ _V _W _ _
(B4) p ( p q ) =p, p (p q ) =p,
_W _V _ _W _ V _W _ _V _W _ _V _ W _V _
(B5) p ( q r) = (p q ) (p r ), p ( q r) = (p q ) (p r
),
_W _ _ _V _ _
(B6) p O= p , p I =p,
_W _ _ _V _ _
(B7) p N EG p = I , p N EG p =O .
Vom demonstra prima egalitate din (B1):
_ _ _ _def
W
_ _
p p = p ⇔ p ∨ p= p egal. ⇔
claselor def.∼
p ∨ p ∼ p ⇔ (p ∨ p) ↔ p este o tautologie,
ceea ce este adevărat, conform primei tautologii (P1) din sistemul A1 de tautologii.
Restul proprietăţilor se demonstrează folosind, similar, restul tautologiilor din
A1 . 2
_ _
Dacă ı̂n algebra Boole P/∼ considerăm submulţimea P2 = {O , I }, atunci struc-
tura _ ^ _ _
(P2 , , , N EG, O , I )
este o subalgebră a algebrei Boole P/∼ , deci este la rândul ei o algebră Boole, şi
anume o algebră Boole cu două elemente (deci izomorfă cu algebra Boole canonică,
L2 ).
_ _ W V
Dacă facem asocierile: O - F ALSE, I - T RU E, - OR, - AN D, N EG -
N OT , atunci obţinem algebra Boole cu două elemente,
care este implementată ı̂n limbajul PASCAL prin tipul de date BOOLEAN.
Observaţii 1.2.16
1) Am făcut o prezentare semantică, neformalizată, a calculului propoziţiilor.
2) Orice limbă este constituită dintr-un vocabular, o gramatică şi totalitatea
frazelor posibile ale limbii, construite pe baza vocabularului, cu respectarea regulilor
gramaticale.
Prin analogie, vorbim de limbajul calculului propoziţiilor, al cărui vocabular este
format din elementele mulţimii P0 , din conectorii logici (∨, ∧, ¬, →, ↔) şi din
parantezele rotunde stângă şi dreaptă, (, ), gramatica fiind dată de regulile (R1) -
(R3), iar rolul frazelor este jucat de propoziţiile din P .
3) Semnul ∼ nu face parte din limbajul calculului propoziţiilor, iar afirmaţiile
de forma: p ∼ q, p ∼ (q ∨ r) sunt afirmaţii despre limbajul calculului propoziţiilor;
spunem că aceste afirmaţii fac parte din meta-limbajul calculului propoziţiilor.
22CHAPTER 1. CALCULUL PROPOZIŢIILOR (PREZ. NEFORMALIZATĂ)
Calculul predicatelor
(Prezentare neformalizată)
2.1 Predicatele
Definiţie 2.1.1 Predicatul este enunţul cu sens care are printre subiectele sale cel
puţin unul care este nedeterminat. Un subiect nedeterminat se numeste variabilă
liberă.
Exemple 2.1.2 1) Enunţurile ”Socrate este muritor”, ”Platon este muritor” sunt
propoziţii, adevărate, iar enunţul ”x este muritor” este un predicat unar, pe care-l
vom nota cu ”muritor(x)” sau cu P (x).
2) Enunţurile ”3 < 5”, ”10 < 5” sunt propoziţii, prima adevărată, a doua falsă,
iar enunţul ”n < 5” este un predicat unar, pe care-l vom nota Q(n).
3) Enunţurile ”2 ≤ 3”, ”5 ≤ 1” sunt propoziţii, prima adevărată, a doua falsă,
iar enunţul ”x ≤ y” este un predicat binar, pe care-l vom nota cu F (x, y).
23
24CHAPTER 2. CALCULUL PREDICATELOR (PREZ. NEFORMALIZATĂ)
Observaţii 2.1.3
1) Dacă P este un predicat care conţine, de exemplu, trei variabile libere, atunci
in funcţie de situaţie, putem pune ı̂n evidenţă una, două sau toate trei variabilele,
sau chiar niciuna, ı̂n care caz se scrie respectiv:
Exemple 2.1.5
(1) Dacă P (x) ≡”x este muritor”, atunci propoziţia ”Socrate este muritor” are
sens şi este adevărată, iar propoziţia ”Numarul 5 este muritor” nu are sens. Deci,
D este mulţimea oamenilor sau mulţimea animalelor.
(2) Dacă Q(x) ≡ ”n < 5”, atunci propoziţia ”10 < 5” are sens şi este falsă, iar
propoziţia ”Socrate < 5” nu are sens. Deci, D este N sau Q sau <.
Observaţii 2.1.7
(1) Mulţimea de obiecte D (mulţimile de obiecte D1 , D2 , . . . , Dn ) depinde
(depind) de P :
D = DP (D1 = D1P , . . . Dn = DnP ).
(2) Semnul ≡ din scrierea: P (x) ≡ ”x este muritor” ı̂nseamna că P (x) este o
notaţie pentru ”x este muritor”.
Predicat parţial
Definiţie 2.1.8 Fie P (x1 , x2 , x3 , . . . , xn ) un predicat n-ar (n > 1). Dacă fixăm
(precizăm) variabilele x2 , x3 , . . . , xn ı̂ntr-un mod oarecare (de exemplu, prin ı̂nlocuirea
lor cu obiectele a2 , a3 , . . . , an din mulţimea (mulţimile) de obiecte a (ale) lui P ),
atunci enunţul obţinut, P (x1 , a2 , a3 , . . . , an ), este un predicat unar, conţinând doar
variabila x1 , care se numeşte predicatul parţial ı̂n raport cu x1 obţinut din P prin
fixarea variabilelor x2 , x3 , . . . , xn .
Observaţii 2.1.9
(1) Cuantificatorii lucrează asupra subiectului (subiectelor) unui enunţ.
(2) Prin cuantificarea predicatului unar P (x), numărul locurilor libere din
enunţul astfel obţinut s-a redus la 0. Deci, enunţurile (∀x)P (x) şi (∃x)P (x)
sunt propoziţii, ı̂n care x se numeşte variabilă legată. Deci, cuantificarea
este a doua modalitate de trecere de la predicate la propoziţii.
(3) Cuantificatorii ∀ şi ∃ nu sunt independenţi (după cum nici ∨ şi ∧ nu sunt
independenţi).
(2) Fie acum P (x, y) şi Q(x, y) două predicate binare (sau unul unar şi celălalt
binar).
Construcţiile lingvistice ale enunţurilor:
¬P (x, y), P (x, y) ∨ Q(x, y), P (x, y) ∧ Q(x, y), P (x, y) → Q(x, y), P (x, y) ↔
Q(x, y)
sunt evidente. Toate aceste enunţuri sunt predicate.
Construcţiile lingvistice ale enunţurilor:
(a) (∀x)P (x, y), (∀y)P (x, y), (∃x)P (x, y), (∃y)P (x, y),
(b) (∀x)(∀y)P (x, y), (∀x)(∃y)P (x, y), (∃x)(∀y)P (x, y), (∃x)(∃y)P (x, y),
(∀y)(∀x)P (x, y), (∀y)(∃x)P (x, y), (∃y)(∀x)P (x, y), (∃y)(∃x)P (x, y)
sunt evidente, cele grupate ı̂n (a) fiind predicate, cele grupate ı̂n (b) fiind
propoziţii.
Observaţii 2.1.10
(1) Fie P (x1 , x2 , . . . , xn ) un predicat n-ar (n > 1). Prin o cuatificare, numărul
locurilor libere din predicat scade cu o unitate. Deci, enunţurile:
(∀x1 )P (x1 , x2 , . . . , xn ), (∃x1 )P (x1 , x2 , . . . , xn ), (∀x2 )P (x1 , x2 , . . . , xn ), (∃x2 )P (x1 , x2 , . . . , xn )
s.a.m.d. sunt predicate (n − 1)-are, enunţurile:
(∀x1 )(∀x2 )P (x1 , x2 , . . . , xn ),
(∀x1 )(∃x2 )P (x1 , x2 , . . . , xn ),
(∃x1 )(∀x2 )P (x1 , x2 , . . . , xn ),
(∃x1 )(∃x2 )P (x1 , x2 , . . . , xn )
ş.a.m.d. sunt predicate (n − 2)-are, ş.a.m.d., iar enunţurile:
(∀x1 )(∀x2 ) . . . (∀xn )P (x1 , x2 , . . . , xn ),
(∀x1 )(∀x2 ) . . . (∃xn )P (x1 , x2 , . . . , xn ),
..........................................................................
(∃x1 )(∃x2 ) . . . (∃xn )P (x1 , x2 , . . . , xn ),
ş.a.m.d. sunt predicate 0-are, adică sunt propoziţii.
2.1. PREDICATELE 27
Variabila care apare lângă un cuantificator (= aflată ı̂n aria de cuprindere a unui
cuantificator) dispare din predicat, nu mai este liberă, ci legată. Evident, aceeaşi
variabilă nu poate fi legată de mai multe ori ı̂ntr-un predicat.
(2) Avem deci două modalităţi de trecere de la predicate (= propoziţii deschise)
la propoziţii (= propoziţii ı̂nchise), numite şi modalităţi de ı̂nchidere a unui predi-
cat:
MOD1 - prin ı̂nlocuirea tuturor variabilelor libere cu obiecte,
MOD2 - prin cuantificarea (legarea) tuturor variabilelor libere.
(3) Dacă D, mulţimea de obiecte a unui predicat unar P (x), este finită:
D = {a1 , a2 , . . . , an },
atunci
(∀x)P (x) ↔ (P (a1 ) ∧ P (a2 ) ∧ . . . ∧ P (an )),
Convenţii de scriere
(1) Vom scrie: (∀x)P (x) ı̂n loc de: ∀xP (x) şi vom scrie: (∃x)P (x) ı̂n loc de:
∃xP (x). Dar scrierea: (∀)xP (x) este greşită, ca şi scrierea: (∃)xP (x).
(2) Pentru a uşura scrierea unei propoziţii complexe, vom presupune următoarele:
h este atunci adevărată dacă şi numai dacă h1 este adevărată şi h2 este adevărată.
Să notăm p ≡ ”(∀x)P (x)”.
• Să arătăm că propoziţia h1 este adevărată:
- dacă propoziţia p este adevărată, atunci h1 este adevărată;
- dacă propoziţia p este falsă, atunci predicatul P (x) este fals sau ambivalent;
rezultă că predicatul ¬P (x) este adevărat sau ambivalent; deci propoziţia (∃x)[¬P (x)]
este adevărată; rezultă că h1 este adevărată.
• Să arătăm că propoziţia h2 este adevărată:
- dacă propoziţia p este adevărată, atunci predicatul P (x) este adevărat; atunci
predicatul ¬P (x) este fals; deci propoziţia (∃x)[¬P (x)] este falsă; rezultă că propoziţia
¬[(∃x)(¬P (x))] este adevărată şi, deci, h2 este adevărată;
- dacă propoziţia p este falsă, atunci propoziţia ¬p este adevărată şi deci h2 este
adevărată.
Deci, h este adevărată ı̂ntotdeauna.
(2) Fie P (x) un predicat unar oarecare. Să se demonstreze că predicatul următor
este adevărat:
H(y) ≡ ”(∀x)P (x) → P (y)”.
Dem.
Conform definiţiei, predicatul H(y) este adevărat dacă şi numai dacă, pentru
orice obiect a ∈ DH (DH este domeniul lui H), H(a) este o propoziţie adevărată.
Fie atunci a ∈ DH un obiect oarecare, fixat, altfel arbitrar; să arătăm că H(a) este
o propoziţie adevărată:
Dem.
h ↔ ¬[(∀x)(¬p ∨ Q(x))] ∨ [¬p ∨ (∀x)Q(x)]
↔ (∃x)[¬(¬p ∨ Q(x))] ∨ [¬p ∨ (∀x)Q(x)]
↔ (∃x)[p ∧ ¬Q(x)] ∨ [¬p ∨ (∀x)Q(x)],
conform primului exerciţiu, faptului că ¬¬p ↔ p şi conform legilor De Morgan.
30CHAPTER 2. CALCULUL PREDICATELOR (PREZ. NEFORMALIZATĂ)
- Dacă p este falsă, atunci ¬p este adevărată şi deci h este adevărată.
- Dacă p este adevărată, atunci să notăm:
- dacă predicatul Q(x) este adevărat, atunci propoziţia (∀x)Q(x) este adevărată,
deci h2 este adevărată; rezultă h adevărată;
- dacă predicatul Q(x) este fals, atunci predicatul ¬Q(x) este adevărat; rezultă că
p ∧ ¬Q(x) este un predicat adevărat, de unde obţinem că h1 este adevărată, deci h
este adevărată;
- dacă predicatul Q(x) este ambivalent, atunci predicatul ¬Q(x) este ambivalent;
rezultă că p ∧ ¬Q(x) este un predicat ambivalent, de unde obţinem că h1 este
adevărată, deci h este adevărată.
Deci, h este ı̂ntotdeauna o propoziţie adevărată.
Definiţie 2.2.4
Se numeşte lege logică orice enunţ complex (adică format cu ajutorul operato-
rilor propoziţionali (¬, ∨, ∧, →, ↔) şi al cuantificatorilor (∀, ∃) din alte enunţuri,
numite enunţuri componente) care are proprietatea că este adevărat independent
de valorile de adevăr ale enunţurilor componente. O lege logică care se construieşte
fără cuatificatori se numeşte tautologie. O lege logică ı̂n construcţia căreia intervin
şi cuantificatorii nu are un nume special ı̂n literatura de specialitate; noi o vom
numi tautologie cuantificată.
Un enunţ complex care este fals, oricare ar fi valorile de adevăr ale enunţurilor
componente, se numeşte antilogie - dacă nu conţine cuantificatorii, şi antilogie cuan-
tificată - dacă conţine cuantificatori.
(II):
1. (∀x)P (x) ∨ (∃x)[¬P (x)],
2. (∃x)P (x) ∨ (∀x)[¬P (x)].
(III):
2.2. VALOAREA DE ADEVĂR A UNUI PREDICAT 31
(IV):
1. (∀x)P (x) → P (y), (vezi exerciţiul 2)
2. P (y) → (∃x)P (x).
(VII):
1. (∀x)[P (x) ∧ Q(x)] ↔ [(∀x)P (x) ∧ (∀x)Q(x)],
2. (∃x)[P (x) ∨ Q(x)] ↔ [(∃x)P (x) ∨ (∃x)Q(x)],
3. (∀x)[P (x) → Q(x)] → [(∀x)P (x) → (∀x)Q(x)],
4. (∀x)[P (x) ↔ Q(x)] → [(∀x)P (x) ↔ (∀x)Q(x)].
(VIII):
1. (∀x)(∀y)P (x, y) ↔ (∀y)(∀x)P (x, y),
2. (∃x)(∃y)P (x, y) ↔ (∃y)(∃x)P (x, y),
3. (∃x)(∀y)P (x, y) → (∀y)(∃x)P (x, y).
Observaţie 2.2.7 Toate regulile de deducţie sunt consecinţe a trei reguli funda-
mentale: ”modus ponens”, ”→ ∀”, ”∃ →”. Se poate arăta că pentru nevoile unei
teorii deductive ne putem rezuma doar la două reguli: ”modus ponens” şi una din
celelalte două.
Observaţie 2.2.8 Semnificaţia scrierilor din matematică ∀x > 0, P (x) şi ∃x >
0, P (x) este urmatoarea:
Latici
Exemple 3.1.2
(1) Mulţimile (R, ≤), (Q, ≤), (Z, ≤), (N, ≤) sunt lanţuri.
(2) Dacă X este o mulţime nevidă, atunci (P(X), ⊆) este o mulţime ordonată;
ea este total ordonată dacă şi numai dacă X este formată dintr-un singur element.
(3) Dacă X este o mulţime nevidă, atunci (X, =) este o mulţime ordonată (ı̂n
acest caz R este ∆ = {(x, x) | x ∈ X}).
(4) Dacă pe mulţimea N∗ = N\{0} definim, pentru orice x, y, x ¹ y ⇔ x | y (x
este divizibil cu y), atunci (N∗ , ¹) este o mulţime ordonată, dar nu total ordonată.
33
34 CHAPTER 3. LATICI
z1 ¹ z2 ⇔ (a1 ≤ a2 , b1 ≤ b2 ),
atunci (C,
preced) este o mulţime ordonată, dar nu total ordonată.
(6) Relaţia x ¹ y ⇔ x | y, definită pe Z, este o relaţie de preordine, care nu
este relaţie de ordine.
(7) Fie A mulţimea ofiţerilor dintr-o unitate militară. Pentru x, y ∈ A, spunem
că x ≤ y dacă gradul lui x este mai mic sau egal cu gradul lui y. Atunci (A, ≤)
este o mulţime preordonată, care nu este ordonată.
Diagrama Hasse
O relaţie binară ≤ pe o mulţime finită A se va reprezenta grafic prin diagrama
Hasse astfel: elementele mulţimii sunt reprezentate prin puncte, iar faptul că x < y
(adică x ≤ y şi x 6= y) şi nu există z cu x < z < y se reprezintă printr-o linie care
leagă cele doua puncte, y fiind situat mai sus ca x:
y
•
•
x
c• •d
S ¶
S•¶b
•
a
½
1, dacă (xi , xj ) ∈ R ((i, j) ∈ R)
mij ==
0, dacă (xi , xj ) 6∈ R ((i, j) 6∈ R).
Se observă că mulţimea relaţiilor binare pe o mulţime finită cu n elemente este
ı̂n corespondenţă biunivocă cu mulţimea matricilor booleene de ordinul n. Deci, o
relaţie binară pe o mulţime finită cu n elemente poate fi dată, alternativ, printr-o
matrice booleană de ordin n.
De exemplu, relaţia R, definită mai sus pe mulţimea A = {a, b, c, d}, are
următoarea matrice booleană asociată:
1 1 1 1
0 1 1 1
MR = 0 0 1 0
0 0 0 1
Condiţiile (O1 ) - (O4 ) din Definiţiile 1, verificate de o relaţie binară R pe o
mulţime A finită cu n elemente, pot fi reformulate echivalent pentru matricea
booleană asociată, MR , astfel:
(O10 ) pentru orice i ∈ {1, 2, . . . , n}, mii = 1,
(O20 ) MR este o matrice antisimetrică (pentru orice i, j ∈ {1, 2, . . . , n}, mij = 1
implică mji = 0),
(O30 ) pentru orice i, j, k ∈ {1, 2, . . . , n}, mij = 1 şi mjk = 1 implică mik = 1,
(O40 ) pentru orice i, j ∈ {1, 2, . . . , n}, mij = 1 sau mji = 1.
Exerciţiu 3.1.3
1. Să se scrie un program pentru determinarea tuturor relaţiilor de ordine pe o
36 CHAPTER 3. LATICI
mulţime finită.
2. Se dă o relaţie binară pe o mulţime finită prin matricea booleană asociată. Să se
scrie un program pentru a verifica dacă relaţia este de ordine, parţială sau totală,
sau este o relaţie de preordine.
Exemple 3.1.4 Considerăm mulţimile ordonate din Figura 3.2. In cazul a) există
prim şi ultim element (este mulţime ordonată mărginită), ı̂n cazul b) există numai
ultim element, iar ı̂n cazul c) există numai prim element.
1 1
• •
• z • z
¶S ¶S
x •¶ S• y x •¶ S• y x• •y
S ¶ S ¶
S•¶ S•¶z
0
•
0
a) b) c)
Figure 3.2: Exemple de mulţimi ordonate cu prim şi/sau ultim element
e• • f
S ¶
S•¶d
• c
¶S
a •¶ S• b
(i) a este un minorant al familiei (xi )i∈I (adică a ≤ xi , pentru orice i ∈ I);
(ii) a este cel mai mare minorant al familiei (xi )i∈I , adică dacă b este un minorant
al familiei (xi )i∈I (dacă b ≤ xi pentru orice i ∈ I), atunci b ≤ a.
(i) a este un majorant al familiei (xi )i∈I (adică xi ≤ a, pentru orice i ∈ I);
(ii) a este cel mai mic majorant al familiei (xi )i∈I , adică dacă b este un majorant
al familiei (xi )i∈I (dacă xi ≤ b pentru orice i ∈ I), atunci a ≤ b.
Observaţii 3.1.9
1) Deci, elementul inf i∈I xi al lui A este caracterizat de:
(i) inf i∈I xi ≤ xi , pentru orice i ∈ I şi
(ii) pentru orice b ∈ A care verifica b ≤ xi pentru orice i ∈ I, avem b ≤ inf i∈I xi ,
iar elementul dual, supi∈I xi , al lui A este caracterizat de:
(i) xi ≤ supi∈I xi , pentru orice i ∈ I şi
(ii) pentru orice b ∈ A care verifica xi ≤ b pentru orice i ∈ I, avem supi∈I xi ≤ b.
2) Infimumul mulţimii finite (familiei finite) {x1 , x2 , . . . , xn } = (xi )i∈{1,2,...,n} va fi
notat inf(x1 , x2 , . . . , xn ) sau inf i=1,n xi , iar supremumul ei va fi notat sup(x1 , x2 , . . . , xn )
sau supi=1,n xi . Dacă n = 2, infimumul familiei (mulţimii) {x, y} va fi notat
inf(x, y), iar supremumul ei va fi notat sup(x, y).
Exemple 3.1.10
1) (R, ≤) nu are niciun element maximal şi niciun element minimal.
2) In (P(X), ⊆) elementele minimale sunt de forma {x}, x ∈ X, iar X este
element maximal.
3) Ultimul element al unei mulţimi ordonate este şi element maximal, iar primul
element este şi element minimal. Reciproca nu este adevărată.
O mulţime ordonată (A, ≤) se numeşte inductivă dacă orice parte total ordonată
a sa admite un majorant.
Axioma lui Zorn: Orice mulţime ordonată inductivă admite un element max-
imal.
3.2 Latici
3.2.1 Latici Ore şi latici Dedekind. Echivalenţa lor
3.2. LATICI 39
Definiţie 3.2.1
O mulţime ordonată L = (L, ≤) se numeşte latice Ore dacă pentru orice două
elemente x, y din L există inf(x, y) şi sup(x, y).
Propoziţia 3.2.2 Intr-o latice Ore L, următoarele afirmaţii sunt echivalente: pen-
tru orice x, y ∈ L,
(i) x ≤ y,
(ii) sup(x, y) = y,
(iii) inf(x, y) = x.
Dem.
(i) ⇒ (ii): Intr-adevăr, presupunând că x ≤ y, atunci deoarece avem şi y ≤ y,
conform reflexivităţii lui ≤, rezultă că y este majorant al {x, y}. Fie z un majorant
oarecare al {x, y}, deci x ≤ z şi y ≤ z. Deci y ≤ z, adică y este cel mai mic
majorant al {x, y}, deci sup(x, y) = y.
(ii) ⇒ (i): Intr-adevăr, sup(x, y) = y ı̂nseamnă printre altele că x ≤ y şi y ≤ y;
deci x ≤ y.
Similar se demonstrează că (i) ⇔ (iii). 2
Propoziţia 3.2.3 Fie L o latice Ore. Următoarele proprietăţi sunt verificate: pen-
tru orice x, y, z ∈ L,
(O1) inf(x, x) = x, sup(x, x) = x (idempotenţa lui inf, sup)
(O2) inf(x, y) = inf(y, x), sup(x, y) = sup(y, x) (comutativitatea lui inf, sup)
(O3) inf(x, y, z) = inf(x, inf(y, z)) = inf(inf(x, y), z),
sup(x, y, z) = sup(x, sup(y, z)) = sup(sup(x, y), z) (asociativitatea lui inf,
sup)
(O4) inf(x, sup(x, y)) = x, sup(x, inf(x, y)) = x (cele două proprietăţi de absorbţie).
Dem.
(O1): Să demonstrăm că sup(x, x) = x. Fie a = sup(x, x); deci x ≤ y şi pentru
orice b ∈ L care verifică x ≤ b avem a ≤ b. Dar, x ∈ L verifică x ≤ x, conform
reflexivităţii; luăm b = x; rezultă a ≤ x. Deci, a = x, adică sup(x, x) = x. La fel
se demonstrează că inf(x, x) = x.
(O2): Să demonstrăm că sup(x, y) = sup(y, x). Fie u = sup(x, y) şi v =
sup(y, x); deci avem: x ≤ u, y ≤ u şi y ≤ v, x ≤ v şi, pentru orice z care verifică
x, y ≤ z, avem u ≤ z şi v ≤ z. Se observă că u, v sunt un astfel de z, deci u ≤ v şi
v ≤ u, de unde obţinem u = v. La fel se demonstrează că inf(x, y) = inf(y, x).
(O3) Să demonstrăm că sup(x, y, z) = sup(x, sup(y, z)). Să notăm t = sup(y, z),
u = sup(x, y, z), v = sup(x, t); atunci avem:
(i) y, z ≤ t şi pentru orice Z ∈ L cu y, z ≤ Z, avem t ≤ Z,
(ii) x, y, z ≤ u şi pentru orice Z 0 ∈ L cu x, y, z ≤ Z 0 , avem u ≤ Z 0 ,
(iii) x, t ≤ v şi pentru orice Z 00 ∈ L cu x, t ≤ Z 00 , avem v ≤ Z 00 .
Să arătăm că u = v:
Din y, z ≤ t şi t ≤ v obţinem că y, z ≤ v; dar avem şi x ≤ v. Rezultă că x, y, z ≤ v;
luăm Z 0 = v ı̂n (ii) şi obţinem că u ≤ v.
40 CHAPTER 3. LATICI
Din y, z ≤ u, luând Z = u ı̂n (i), obţinem că t ≤ u. Dar avem şi că x ≤ u;
deci, x, t ≤ u; luând Z 00 = u ı̂n (iii), obţinem că v ≤ u. Astfel, u = v. Restul se
demonstrează similar. 2
Definiţie 3.2.4 Fie L = (L, ∧, ∨) structura formată din mulţimea L şi două
operaţii binare definite pe L. L se numeşte latice Dedekind dacă următoarele pro-
prietăţi (axiome) sunt verificate: pentru orice x, y, z ∈ L,
(L1) x ∧ x = x, x ∨ x = x (idempotenţa lui ∧, ∨)
(L2) x ∧ y = y ∧ x, x ∨ y = y ∨ x (comutativitatea lui ∧, ∨)
(L3) x ∧ (y ∧ z) = (x ∧ y) ∧ z, x ∨ (y ∨ z) = (x ∨ y) ∨ z) (asociativitatea lui ∧, ∨)
(L4) x ∧ (x ∨ y) = x, x ∨ (x ∧ y) = x (cele două proprietăţi de absorbţie).
(3.1) x ≤ y ⇔ x ∧ y = x ⇔ x ∨ y = y.
Vom arăta acum că cele două definiţii, Ore şi Dedekind, ale laticilor sunt echiva-
lente.
Teorema 3.2.6
(1) Fie (L, ≤) o latice Ore. Să definim
def
Φ(L) = (L, ∧, ∨),
Atunci relaţia ≤ este de ordine, iar structura Ψ(L) este o latice Ore, unde pentru
orice x, y ∈ L,
Dem.
(1): Cele două operaţii sunt bine definite (adică există x ∧ y şi x ∨ y pentru
orice x, y ∈ L, conform definiţiei laticii Ore). Trebuie să demonstrăm că cele
două operaţii verifică axiomele (L1)-(L4). Intr-adevăr, x ∧ x = inf(x, x) = x şi
x ∨ x = sup(x, x) = x, conform (O1) din Propoziţia 3.2.3, deci (L1) este verificată.
Similar, (L2)-(L4) rezultă respectiv din (O2)-(O4).
(1’):
• Trebuie să arătăm că relaţia ≤ este reflexivă, antisimetrică şi tranzitivă.
≤ este reflexivă, adică pentru orice x ∈ L, x ≤ x: fie x ∈ L fixat, altfel arbitrar;
def
x ≤ x ⇔ x ∨ x = x, ceea ce este adevărat, conform (L1). Rezultă, conform (Prin-
cipiului Generalizării), că pentru orice x ∈ L, x ≤ x. Restul se demonstrează
similar. Deci, (L, ≤) este o mulţime parţial ordonată.
• Trebuie să demonstrăm acum că pentru orice x, y ∈ L, sup(x, y) = x ∨ y.
Fie x, y ∈ L, obiecte (elemente) fixate, altfel arbitrare; pentru a demonstra că
sup(x, y) = x ∨ y, trebuie să arătăm două lucruri:
(L3)
(i) x ∨ y este majorant al {x, y}, adică x, y ≤ x ∨ y; ı̂ntr-adevăr, x ∨ (x ∨ y) =
(L1) (L2) (L3)
(x ∨ x) ∨ y = x ∨ y, deci x ≤ x ∨ y, conform (3.3), şi y ∨ (x ∨ y) = (x ∨ y) ∨ y =
(L1)
x ∨ (y ∨ y) = x ∨ y, deci y ≤ x ∨ y.
(ii) Fie Z ∈ L astfel ı̂ncât x, y ≤ Z, adică x ∨ Z = Z şi y ∨ Z = Z, conform (3.3);
(L3)
trebuie să demonstrăm că x ∨ y ≤ Z. Intr-adevăr, (x ∨ y) ∨ Z = (x ∨ y) ∨ (x ∨ Z) =
(L2) (L3) (L1)
x ∨ (y ∨ x) ∨ Z = x ∨ (x ∨ y) ∨ Z = (x ∨ x) ∨ (y ∨ Z) = x ∨ Z = Z, deci
x ∨ y ≤ Z, conform (3.3).
Rezultă, conform Principiului Generalizării, că pentru orice x, y ∈ L, sup(x, y) =
x ∨ y.
Similar se demonstrează că inf(x, y) = x ∧ y.
(2): Rutină. 2
Observaţie 3.2.7 Relaţia de ordine din Teorema 3.2.6 poate fi definită, echivalent,
prin
Teorema precedentă arată că cele două definiţii ale laticilor sunt echivalente. In
continuare, vom lucra ı̂n general cu definiţia Dedekind a laticii, pe care o vom
numi pe scurt latice.
O latice (Ore) L se numeşte completă dacă orice familie de elemente din L
(submulţime a lui L, echivalent) admite infimum şi supremum. Intr-o latice com-
pletă L, dacă (xi )i∈I este o familie de elemente din L, vom nota
^ _
xi = inf xi , xi = sup xi .
i∈I i∈I
i∈I i∈I
3.2.2 Exemple
Exemple 3.2.8 (Exemple de latici mărginite (cu 0 şi 1))
1) Mulţimea cu 2 elemente L2 = {0, 1} şi mulţimea cu 3 elemente L3 = {0, a, 1}
generează laticile liniare (adică total ordonate) L2 (vom vedea că ea este algebră
Booleană) şi respectiv L3 din Figura 3.4.
1
•
1
• •a
• •
0 0
L2 L3
• laticea liniar ordonată (total ordonată) L4 , a cărei diagramă Hasse este prezen-
tată ı̂n Figura 3.5;
• laticea L2×2 , ordonată neliniar ca ı̂n diagrama Hasse din Figura 3.5 (vom
vedea ca ea este o algebră Booleană):
3.2. LATICI 43
1
•
1
•b •
¶S
•a a •¶ S• b
S ¶
• S•¶
0 0
L4 L2×2
∧ 0 a b 1 ∨ 0 a b 1
0 0 0 0 0 0 0 a b 1
L2×2 a 0 a 0 a a a a 1 1
b 0 0 b b b b 1 b 1
1 0 a b 1 1 1 1 1 1
3) Mulţimea ordonată (Z, ≤) este o latice fără prim şi ultim element.
Propoziţia 3.2.11 Orice latice finită are 0 şi 1 (adică este mărginită).
Există mulţimi ordonate finite care sunt mărginite, dar nu sunt latici. De ex-
emplu, mulţimea ordonată L60,1 din Figura 3.7.
Dem. Intr-adevăr, (1) şi (2) sunt echivalente cu 0 ≤ x, iar (1’) şi (2’) sunt
echivalente cu x ≤ 1, pentru orice x ∈ L. 2
n
_
xi = x1 ∨ x2 . . . ∨ xn = x1 ∨ (x2 ∨ . . . ∨ (xn−1 ∨ xn ) . . .) = sup(x1 , . . . , xn ).
i=1
Dem.
(i) =⇒ (ii):
(i) (L2) (L4)
(a ∨ b) ∧ (a ∨ c) = [(a ∨ b) ∧ a] ∨ [(a ∨ b) ∧ c] = [a ∧ (a ∨ b)] ∨ [(a ∨ b) ∧ c] =
(L2) (i) (L3) (L2)
a ∨ [(a ∨ b) ∧ c] = a ∨ [c ∧ (a ∨ b)] = a ∨ [(c ∧ a) ∨ (c ∧ b)] = [a ∨ (c ∧ a)] ∨ (c ∧ b) =
(L4) (L2)
[a ∨ (a ∧ c)] ∨ (c ∧ b) = a ∨ (c ∧ b) = a ∨ (b ∧ c).
(ii) =⇒ (iii):
(ii)
Deoarece z ≤ x ∨ z, rezultă (x ∨ y) ∧ z ≤ (x ∨ y) ∧ (x ∨ z) = x ∨ (y ∧ z).
(iii) =⇒ (i):
• Să demonstrăm mai ı̂ntâi că:
(3.6) a ∧ (b ∨ c) ≤ (a ∧ b) ∨ (a ∧ c).
(L2) (iii)
(3.7) (a ∧ b) ∨ (a ∧ c) = (a ∧ b) ∨ (c ∧ a) ≥ [(a ∧ b) ∨ c] ∧ a.
(L2) (iii)
Pe de altă parte, din (a ∧ b) ∨ c = c ∨ (b ∧ a) ≥ (c ∨ b) ∧ a rezultă că:
(L3) (L1) (L2)
[(a ∧ b) ∨ c] ∧ a ≥ [(c ∨ b) ∧ a] ∧ a = (c ∨ b) ∧ (a ∧ a) = (c ∨ b) ∧ a = a ∧ (b ∨ c),
adică avem:
(3.9) a ∧ (b ∨ c) ≥ (a ∧ b) ∨ (a ∧ c).
46 CHAPTER 3. LATICI
Definiţie 3.2.15 O latice L este distributivă dacă una din condiţiile echivalente
(i) - (iii) din Propoziţia 3.2.14 are loc.
Definiţie 3.2.17
(i) Fie L o latice mărginită. Un element a ∈ L se numeşte complementat dacă
există cel puţin un element b ∈ L, numit complementul lui a, astfel ı̂ncât a ∧ b = 0
şi a ∨ b = 1.
(ii) O latice mărginită este complementată dacă orice element al său este com-
plementat (admite un complement).
Lema 3.2.18 Intr-o latice mărginită, distributivă, orice element poate avea cel
mult un complement (altfel spus, complementul unui element, dacă există, este
unic).
Dem. Fie a ∈ L şi să presupunem că are doi complemenţi, b şi c, adică:
a ∧ b = 0, a ∨ b = 1 şi a ∧ c = 0, a ∨ c = 1.
3.2. LATICI 1 47
• •
• c ½•Z
¶S ½ ¶S Z
a •¶ S• b ½ ¶
½
•Z Z•
S• ½
S ¶ Z •S ¶
Z ½
S•¶ ZS•½
¶
d
• •
0
L2,2×2,2 L8
Observaţie 3.2.23 Orice morfism din Ld(0,1) este o funcţie izotonă: pentru orice
x, y ∈ L,
x ≤ y ⇒ x ∧ y = x ⇒ f (x) ∧ f (y) = f (x) ⇒ f (x) ≤ f (y).
Exerciţiu 3.2.25 Să se determine toate endomorfismele pentru laticea din exem-
plul precedent.
Chapter 4
Algebre Boole
49
50 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Definiţie 4.1.1 O algebră Boole este o latice distributivă, cu prim şi ultim element,
complementată, adică este o structură
B = (B, ∧, ∨, − , 0, 1)
care verifică următoarele proprietăţi (axiome): oricare ar fi x, y, z ∈ B,
(B1) x ∨ x = x, x ∧ x = x (idempotenţa lui ∨, ∧),
(B2) x ∨ y = y ∨ x, x ∧ y = y ∧ x (comutativitatea lui ∨, ∧),
(B3) x ∨ (y ∨ z) = (x ∨ y) ∨ z, x ∧ (y ∧ z) = (x ∧ y) ∧ z (asociativitatea lui
∨, ∧),
(B4) x ∨ (x ∧ y) = x, x ∧ (x ∨ y) = x (absorbţia),
(B5) x∨(y ∧z) = (x∨y)∧(x∨z), x∧(y ∨z) = (x∧y)∨(x∧z) (distributivitatea
lui ∨ faţă de ∧ şi invers),
(B6) x ∨ 0 = x, x ∧ 1 = x (adică 0 ≤ x ≤ 1),
(B7) x ∨ x− = 1, x ∧ x− = 0.
Observaţie 4.1.2 Se pot da şi alte definiţii ale algebrei Boole, echivalente cu
aceasta. Se observă că ı̂n definiţia dată, setul de axiome (B1)-(B7) corespunde
celor 7 tautologii din sistemul A1 de tautologii din Capitolul ”Calculul propoziţiilor
(prezentare neformalizată)”; deci definiţii echivalente se obţin dacă se consideră ax-
iomele corespunzătoare sistemelor A2 - A5 de tautologii, de exemplu.
Alte definiţii echivalente pot fi găsite ı̂n [40].
Exemple de definiţii echivalente (a se vedea ı̂n secţiunea următoare demonstraţiile):
Definiţie 4.1.3 [30], [29]
O algebră Boole este o algebră
B = (B, →, − , 1)
de tip (2, 1, 0), verificând următoarele axiome: pentru toţi x, y, z ∈ B,
(A1) x → (y → x) = 1,
(A2) [x → (y → z)] → [(x → y) → (x → z)] = 1,
(A3) (y − → x− ) → (x → y) = 1,
(A4) x → y = 1 şi y → x = 1 implică x = y,
def def
unde x → y = (x ∧ y − )− = x− ∨ y şi invers, x ∧ y = (x → y − )− ,
def def
x ∨ y = (x− ∧ y − )− , 0 = 1− .
Definiţie 4.1.4 [30], [29]
O algebră Boole este o algebră
B = (B, →R , − , 0)
de tip (2, 1, 0), verificând următoarele axiome: pentru toţi x, y, z ∈ B,
(A1-R) x →R (y →R x) = 0,
(A2-R) [x →R (y →R z)] →R [(x →R y) →R (x →R z)] = 0,
(A3-R) (y − →R x− ) →R (x →R y) = 0,
(A4-R) x →R y = 0 şi y →R x = 0 implicăx = y,
4.1. ALGEBRE BOOLE: DEFINIŢIE, EXEMPLE, PROPRIETĂŢI 51
def def
unde x →R y = (x ∨ y − )− = x− ∧ y şi invers, x ∨ y = (x →R y − )− ,
def def
x ∧ y = (x− ∨ y − )− , 1 = 0− .
Există alte definiţii ale algebrei Boole: ca algebre (B, ∧, − , 1), ca algebre (B, ∨, − , 0)
etc. (see [40]).
Exemplul 1.
Dacă X este o mulţime, atunci (P(X), ∩, ∪, C, ∅, X) este o algebră Boole.
Exemplul 2. (Algebra Boole standard)
Algebra L2 = (L2 = {0, 1} ⊂ R, ∧ = min, ∨ = max, − , 0, 1), cu x− = 1 − x, pentru
x ∈ L2 , este o algebră Boole, numită algebra Boole standard.
Examplul 3. (Rombul)
Mulţimea
L2×2 = {0, a, b, 1} ∼
= L2 × L2 = L22 = {0, 1} × {0, 1} = {(0, 0), (0, 1), (1, 0), (1, 1)},
organizată ca latice ca ı̂n diagrama Hasse din Figura 4.1 şi cu negaţia − definită
pe prima coloană a tabelei implicaţiei (x− = x → 0, pentru orice x), este o algebră
Boole, notată L2×2 , numita şi romb.
1
•
¶S
a •¶ S• b
S ¶
S•¶
0
Figure 4.1: Algebra Boole L2×2 (rombul)
→ 0 a b 1
0 1 1 1 1
L2×2 a b 1 b 1
b a a 1 1
1 0 a b 1
Exemplul 4. (Cubul)
Mulţimea
L2×2×2 = {0, a, b, c, d, e, f, 1} ∼ = L2 × L2 × L2 = L32 = {0, 1} × {0, 1} × {0, 1} =
{(0, 0, 0), (0, 0, 1), (0, 1, 0), (0, 1, 1), (1, 0, 0), (1, 0, 1), (1, 1, 0), (1, 1, 1)},
organizată ca latice ca ı̂n diagrama Hasse din Figura 4.2 şi cu negaţia definită ca
ı̂n prima coloană a tabelei următoare a implicaţiei →, este o algebră Boole, notată
L2×2×2 , numită şi cub.
52 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
1
◦
¡ ¡£cc
£ c
¡ £ c
c ◦¡ c
c £ c◦ f
£ c£
£ c ¡£
£ £ c ¡ £
£ ¡◦£c c ¡ £
£ ¡ ec c ¡
• £
£¡ c £ b £
c£
a •¡
£ £c £ d
cc
£ c ¡
•£
c £ ¡
c
c £¡
c•£¡
0
Figure 4.2: Algebra Boole L2×2×2 (cubul)
∨ 0 a b c d e f 1 ∧ 0 a b c d e f 1
0 0 a b c d e f 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0
a a a c c e e 1 1 a 0 a 0 a 0 a 0 a
b b c b c f 1 f 1 b 0 0 b b 0 0 b b
L2×2×2 c c c c c 1 1 1 1 c 0 a b c 0 a b c
d d e f 1 d e f 1 d 0 0 0 0 d d d d
e e e 1 1 e e 1 1 e 0 a 0 a d e d e
f f 1 f 1 f 1 f 1 f 0 0 b b d d f f
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 0 a b c d e f 1
→ 0 a b c d e f 1
0 1 1 1 1 1 1 1 1
a f 1 f 1 f 1 f 1
b e e 1 1 e e 1 1
L2×2×2 c d e f 1 d e f 1
d c c c c 1 1 1 1
e b c b c f 1 f 1
f a a c c e e 1 1
1 0 a b c d e f 1
Exemplul 5.
Alte exemple de algebre Boole sunt L2×2×2×2 etc.
Exemplul 6.
Mulţimea evenimentelor asociate unei experienţe aleatoare este o algebră Boole.
Exemplul 7.
4.1. ALGEBRE BOOLE: DEFINIŢIE, EXEMPLE, PROPRIETĂŢI 53
Dacă X este un spaţiu topologic, atunci familia B(X) a părţilor simultan ı̂nchise
şi deschise ale lui X formează o algebră Boole.
Exemplul 8.
Dacă (L, ∧, ∨, 0, 1) este o latice distributivă cu prim şi ultim element, atunci mulţimea
C(L) a elementelor complementate ale lui L este o algebră Boole.
Exemplul 9.
Orice produs direct de algebre Boole are o structură canonică de algebră Boole
(operaţiile se definesc pe componente). In particular, dacă X este o mulţime nevidă,
atunci LX 2 = {f : X −→ {0, 1}} este o algebră Boole.
Dem.
(B8): Pentru a demonstra prima lege De Morgan, trebuie să demonstrăm că:
Intr-adevăr,
(x ∨ y) ∨ (x− ∧ y − ) = (x ∨ y ∨ x− ) ∧ (x ∨ y ∨ y − ) = 1 ∧ 1 = 1 şi
(x∨y)∧(x− ∧y − ) = (x∧x− ∧y − )∨(y ∧x− ∧y − ) = 0∨0 = 0. La fel se demonstrează
partea a doua a lui (B8).
(B9) este o altă interpretare a lui (B7).
(B10): x ≤ y ⇔ x ∨ y = y ⇔ (x ∨ y)− = y − ⇔ x− ∧ y − = y − ⇔ y − ≤ x− ,
conform (B9), (B8).
(B11) ” ⇒”: x ≤ y ⇔ x ∨ y = y ⇔ (x ∨ y)− = y − ⇔ x− ∧ y − = y − ; rezultă că
x ∧ y − = x ∧ (x− ∧ y − ) = 0; deci x ≤ y ⇒ x ∧ y − = 0.
”⇐”: dacă x ∧ y − = 0, atunci x = x ∧ 1 = x ∧ (y ∨ y − ) = (x ∧ y) ∨ (x ∧ y − ) =
(x ∧ y) ∨ 0 = x ∧ y, deci x ≤ y.
(B12): (x ≤ y şi x0 ≤ y 0 ) ⇔ (x ∨ y = y şi x0 ∨ y 0 = y 0 ) ⇒ (x ∨ x0 ) ∨ (y ∨ y 0 ) =
(x ∨ y) ∨ (x0 ∨ y 0 ) = y ∨ y 0 , adică x ∨ x0 ≤ y ∨ y 0 . La fel se demonstrează partea a
doua a lui (B12).
(B13): x ≤ y ⇒ x ∧ y − ≤ y ∧ y − = 0 ⇒ x ∧ y − = 0.
x∧y − = 0 ⇒ y = y∨0 = y∨(x∧y − ) = (x∨y)∧(y∨y − ) = (x∨y)∧1 = x∨y ⇒ x ≤ y.
A doua parte se demonstrează similar. 2
54 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Observaţie 4.1.7 Algebra Boole, fiind o structură care are proprietatea dublei
negaţii (DN), mai are o implicaţie, →R , numita duala implicaţiei →, care este
asociată lui ∨: pentru orice x, y ∈ B,
def.
x →R y = (x ∨ y − )− = x− ∧ y.
x →R y = (x− → y − )− , x → y = (x− →R y − )− ,
x− = x → 0 = x →R 1.
x ∧ y = 1 ⇔ (x = 1 şi y = 1).
Dem. x ↔ y = 1 ⇔ (x → y) ∧ (y → x) = 1 ⇔ (x → y = 1 şi y → x = 1) ⇔ (x ≤
y şi y ≤ x) ⇔ x = y, conform Lemei 4.1.8. 2
4.2. O DEFINIŢIE ECHIVALENTĂ A ALGEBRELOR BOOLE 55
Exerciţii 4.1.11
(1) Să se transcrie toate tautologiile din sistemele A2 - A5 de tautologii ı̂n
proprietăţi ale algebrei booleene B şi să se demonstreze; de exemplu, (G1) devine:
x → (y → x) = 1, pentru orice x, y ∈ B.
(2) De asemenea, să se demonstreze următoarele proprietăţi: pentru orice x, y, z ∈
B,
(x → (x → y)) → (x → y) = 1,
(x → y) → ((y → z) → (x → z)) = 1,
(x ↔ y) → (x → y) = 1,
(x → y) → ((y → x) → (x ↔ y)) = 1,
x− ↔ y − = x ↔ y,
(x ↔ y) ↔ z = x ↔ (y ↔ z).
(3) Să se transcrie de asemenea tautologiile (P10)-(P24) ı̂n proprietăţi ale al-
gebrei Boole B şi să se demonstreze; de exemplu, (P11) devine: x ↔ x = 1 sau,
echivalent, conform Propoziţiei 4.1.9, x = x, pentru orice x ∈ B.
(B1) x ∨ x = x, x ∧ x = x,
(B2) x ∨ y = y ∨ x, x ∧ y = y ∧ x,
(B3) x ∨ (y ∨ z) = (x ∨ y) ∨ z, x ∧ (y ∧ z) = (x ∧ y) ∧ z,
(B4) x ∨ (x ∧ y) = x, x ∧ (x ∨ y) = x,
(B5) (x ∨ y) ∧ z = (x ∧ z) ∨ (y ∧ z), (x ∧ y) ∨ z = (x ∨ z) ∧ (y ∨ z),
(B6) x ∨ 0 = x, x ∧ 1 = x,
(B7) x ∨ x− = 1, x ∧ x− = 0.
(G1) ϕ → (ψ → ϕ),
(G2) (ϕ → (ψ → χ)) → ((ϕ → ψ) → (ϕ → χ)),
56 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
şi anume ca algebre (B, →, − , 1) de tip (2, 1, 0), verificând axiomele (A1) - (A4),
unde: pentru orice x, y, z ∈ B,
(A1) x → (y → x) = 1,
(A2) [x → (y → z)] → [(x → y) → (x → z)] = 1,
(A3) (y − → x− ) → (x → y) = 1,
(A4) dacă x → y = 1 şi y → x = 1, atunci x = y.
Teorema 4.2.1
(1) Fie B = (B, ∧, ∨, − , 0, 1) o algebră verificând axiomele (B1) - (B7). Să
definim
α(B) = (B, →, − , 1)
astfel: pentru orice x, y ∈ B,
x → y = (x ∧ y − )− = x− ∨ y.
x ∧ y = (x → y − )− , x ∨ y = (x− ∧ y − )− = x− → y, 0 = 1− .
(B9) (x− )− = x.
x ≤ y ⇐⇒ x ∧ y = x ⇐⇒ x ∨ y = y.
Atunci avem
(B10) ≤ este o relaţie de ordine parţială şi (B, ≤) este o latice, unde sup(x, y) = x∨y
şi inf(x, y) = x ∧ y.
x → y = (x ∧ y − )− = x− ∨ y.
Atunci avem
(B11) x ≤ y ⇐⇒ x → y = 1.
Suntem acum ı̂n măsură să demonstrăm că (A1) - (A4) sunt ı̂ndeplinite.
Dem.
(A1): x → (y → x) = x− ∨ (y − ∨ x) = (x− ∨ x) ∨ y − = 1.
(A2): [x → (y → z)] → [(x → y) → (x → z)] = [x− ∨ (y − ∨ z)]− ∨ [(x− ∨ y)− ∨
−
(x ∨ z)] =
[x ∧ y ∧ z − ] ∨ [(x ∧ y − ) ∨ x− ∨ z] = [x ∧ y ∧ z − ] ∨ [(x ∨ x− ∨ z) ∧ (y − ∨ x− ∨ z)] =
[x ∧ y ∧ z − ] ∨ [1 ∧ (y − ∨ x− ∨ z)] = [x ∧ y ∧ z − ] ∨ [y − ∨ x− ∨ z] =
[x ∧ y ∧ z − ] ∨ [y ∧ x ∧ z − ]− = 1.
(A3) (y − → x− ) → (x → y) = (y ∨ x− )− ∨ (x− ∨ y) = (y − ∧ x) ∨ x− ∨ y =
(y − ∨ x− ∨ y) ∧ (x ∨ x− ∨ y) = 1 ∧ 1 = 1.
(A4) dacă x → y = 1 şi y → x = 1, adică x ≤ y şi y ≤ x, atunci x = y, conform
antisimetriei lui ≤. 2
Lema 4.2.3
(MP) x = 1 şi x → y = 1 implică y = 1.
(A5) x → 1 = 1,
(A6) x → x = 1 (reflexivitea),
(A7) dacă x → y = 1 şi y → z = 1, atunci x → z = 1 (tranzitivitatea).
(4.1) x≤y ⇐⇒ x → y = 1.
(A11) y → z ≤ (x → y) → (x → z),
(A12) x → y ≤ (y → z) → (x → z),
(A13) dacă x ≤ y, atunci y → z ≤ x → z,
(A14) x → (y → z) = y → (x → z),
(A15) dacă x ≤ y, atunci z → x ≤ z → y.
(A16) y − → x− ≤ x → y,
(A17) (a) x− ≤ x → y, (b) x ≤ x− → y,
(A18) (x− )− ≤ x,
(A19) x ≤ (x− )− ,
(A20) (x− )− = x.
Dem.
(A16): Urmează direct din (A3).
(A17) (a): Din (A9), x− ≤ y − → x− şi, din (A16), y − → x− ≤ x → y; prin
urmare, aplicând (A7’), obţinem x− ≤ x → y. (A17) (b) este echivalent cu (A17)
(a), prin (A10).
60 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
(A21) x ≤ (x → y) → y,
(A22) 1 → x = x.
Dem.
(A21): Din (A6’), x → y ≤ x → y este adevărată. Prin urmare, din (A10),
x ≤ (x → y) → y.
(A22): Conform (A4), trebuie să demonstrăm că:
(a) x → (1 → x) = 1 şi (b) (1 → x) → x = 1.
Intr-adevăr, (a) este adevarată conform (A1). Pentru a demonstra (b), să ob-
servăm că, din (A21), avem 1 ≤ (1 → x) → x, prin urmare, din (A5’), avem
(1 → x) → x = 1, adică (b) este adevărată de asemenea. 2
(4.2) 0 = 1−
(4.3) x ∧ y = (x → y − )− , x ∨ y = (x− ∧ y − )− = x− → y.
(A23) x → y ≤ y − → x− ,
(A24) y − → x− = x → y,
(A25) 0− = 1,
(A26) x ≤ y ⇐⇒ y − ≤ x− ,
(A27) 0 ≤ x,
(A28) x− = x → 0,
(A29) x → x− = x− sau, echivalent, x− → x = x,
(A30) x− → y = y − → x,
(A31) x → y − = y → x− ,
4.2. O DEFINIŢIE ECHIVALENTĂ A ALGEBRELOR BOOLE 61
Dem.
(A23): Din (A20) şi (A16), x → y = (x− )− → (y − )− ≤ y − → x− .
(A24): Din (A16), y − → x− ≤ x → y şi din (A23), x → y ≤ y − → x− ; prin
urmare, prin (A4’), y − → x− = x → y.
(A25): 0− = (1− )− = 1, din (A20).
(A26): Din (A3), (y − → x− ) → (x → y) = 1 şi din (A23), (x → y) → (y − →
−
x ) = 1.
Prin urmare, aplicând (MP), dacă y − ≤ x− , adică y − → x− = 1, atunci x → y = 1,
adică x ≤ y şi
dacă x ≤ y, adică x → y = 1, atunci y − → x− = 1, adică y − ≤ x− .
(A27): Din (A26), (A25), 0 ≤ x ⇐⇒ x− ≤ 0− ⇐⇒ x− ≤ 1. Dar, din (A5’),
−
x ≤ 1 este adevărată, prin urmare 0 ≤ x.
(A28): Din (A24), (A25), (A22), avem x → 0 = 0− → x− = 1 → x− = x− .
(A29): Din (A9), avem x− ≤ x → x− ; din (A28), (A2), (A6), (A28), (A22),
avem
x → x− = x → (x → 0) ≤ (x → x) → (x → 0) = 1 → x− = x− , adică
x → x− ≤ x− , conform (A7’). Rezultă că x → x− = x− , prin (A4’). Atunci să
ı̂nlocuim x cu x− .
(A30): Din (A20), (A24), avem x− → y = x− → (y − )− = y − → x.
(A31): Din (A20), (A24), obţinem x → y − = (x− )− → y − = y → x− .
(A32): Conform (A4), trebuie să demonstrăm:
(a) x → [(x → y) → x] = 1 şi (b) [(x → y) → x] → x = 1.
Intr-adevăr, (a) rezultă din (A1). Pentru a demonstra (b), ı̂ntâi să observăm că
(x → y) → x = x− → (x → y)− , din (A24). Dar, prin (A17)(a), avem x− ≤ x → y;
din (A26), (A20), avem x− ≤ x → y ⇐⇒ (x → y)− ≤ (x− )− ⇐⇒ (x → y)− ≤ x.
(A29)
Acum, prin (A15), obţinem x− → (x → y)− ≤ x− → x = x. Prin urmare,
(x → y) → x ≤ x.
(A33): (x ∧ y) → z = (x → y − )− → z = z − → (x → y − ) = x → (z − → y − ) =
x → (y → z), prin (A24), (A20), (A14), (A24).
(A34): Din (A21), (A16), avem x ≤ (x → y) → y = y − → (x → y)− . 2
Dem.
(A35): (x ∧ y)− = ((x → y − )− )− = x → y − şi x− ∨ y − = (x− )− → y − = x →
−
y , din (A20).
62 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Suntem acum ı̂n măsură să demonstrăm că (B1) - (B7) sunt ı̂ndeplinite.
Dem.
(B1): x ∨ x = x ⇐⇒ x− → x = x, conform (A29).
x ∧ x = x ⇐⇒ (x → x− )− = x şi din (A29), (A20), (x → x− )− = (x− )− = x.
(B2): x ∨ y = y ∨ x ⇐⇒ x− → y = y − → y, conform (A30).
x ∧ y = y ∧ x ⇐⇒ (x → y − )− = (y → x− )− , conform (A31).
(B3): x ∨ (y ∨ z) = x ∨ (y − → z) = x− → (y − → z).
(x ∨ y) ∨ z = z ∨ (x ∨ y) = z − → (x ∨ y) = z − → (x− → y), din (B2), (A30).
Dar, x− → (y − → z) = x− → (z − → y) = z − → (x− → y), din (A30), (A14).
x ∧ (y ∧ z) = x ∧ (y → z − )− = (x → (y → z − ))− , din (A20).
(x ∧ y) ∧ z = z ∧ (x → y − )− = (z → (x → y − ))− = (x → (z → y − ))− = (x → (y →
z − ))− , prin (B2), (A20), (A14), (A31).
(B4): x ∨ (x ∧ y) = (x ∧ y) ∨ x = (x → y − ) → x = x, din (B2), (A20), (A32).
x ∧ (x ∨ y) = (x ∨ y) ∧ x = (x− → y) ∧ x = ((x− → y) → x− )− = (x− )− = x, din
(B2), (A32).
Să observăm că din (B1) - (B4), rezultă că (B, ≤) este o latice; prin urmare,
x ∧ y ≤ x ≤ x ∨ y, iar a ≤ b şi a0 ≤ b0 implică a ∧ a0 ≤ b ∧ b0 , a ∨ a0 ≤ b ∨ b0 .
(B5): Conform (A4’), trebuie să demonstrăm:
(a) (x ∧ z) ∨ (y ∧ z) ≤ (x ∨ y) ∧ z şi (b) (x ∨ y) ∧ z ≤ (x ∧ z) ∨ (y ∧ z).
Intr-adevăr, pentru a demonstra (a): deoarece x ∧ z ≤ z şi y ∧ z ≤ z, atunci
(x ∧ z) ∨ (y ∧ z) ≤ z şi deoarece x ∧ z ≤ x şi y ∧ z ≤ y, atunci (x ∧ z) ∨ (y ∧ z) ≤ x ∨ y;
astfel, (a) are loc.
Pentru a demonstra (b), mai ı̂ntâi să demonstrăm
(A14)
Intr-adevăr, deoarece z → [(x ∧ z) ∨ (y ∧ z)] = z → [(z → x− ) → (y → z − )− ] =
(z → x− ) → [z → (y → z − )− ], atunci (4.4) este echivalent cu
(4.5) x ∨ y ≤ (z → x− ) → [z → (y → z − )− ].
(4.6) y ≤ z → (y → z − )− .
(4.7) y ≤ (z → x− ) → [z → (y → z − )− ].
4.2. O DEFINIŢIE ECHIVALENTĂ A ALGEBRELOR BOOLE 63
(4.8) x ≤ (z → x− ) → [z → (y → z − )− ].
Fie
α β ^ _
(B, ∧, ∨, − , 0, 1) −→ (B, →, − , 1) −→ (B, , , − , 0, 1)
Atunci
V pentru orice x, y ∈ B, avem:
x W y = (x → y − )− = (x− ∨ y − )− = x ∧ y,
x y = x− → y = (x− )− ∨ y = x ∨ y,
0 = 1− = 0,
deci β ◦ α = 1(B,∧,∨,− ,0,1) .
Invers, fie
β α
(B, → − , 1) −→ (B, ∧, ∨, − , 0, 1) −→ (B, ⇒, − , 1)
Observaţii 4.2.13
(i) Aceasta a fost o demonstraţie directă că o algebră (A, →, − , 1) cu axiomele
(A1) - (A4) este o algebră Boole. Dar există şi demonstraţiile urmatoare:
(ii) Din (A1), (A2), (A3), (B, →, 1) este o algebră Hilbert [6]; din (4.2), (A27),
(A20), ea este o algebră Hilbert mărginită care satisface proprietatea dublei negaţii
((x− )− = x), prin urmare este o algebră Boole, conform [4].
(iii) Din (A12), (A21), (A6’), (A5’), (A4’), (4.1), (B, ≤, →, 1) este o algebră
BCK-de stânga, răsturnată [27], [28], [29]; din (A32), ea este implicativă (see
[31]); prin urmare, din (4.2), (A27), (B, ≤, →, 0, 1) este o algebră BCK-de stânga,
răsturnată, implicativă, mărginită, deci este o algebră Boole, conform [31].
64 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Observaţie 4.2.14 Algebra Boole, având proprietatea dublei negaţii ((x− )− = x),
este autoduală. De aceea, ı̂n afară de implicaţia →, mai există şi implicaţia duală,
→R , corespunzătoare lui ∨:
x →R y = (x ∨ y − )− = x− ∧ y,
care este legată de → prin legături asemănătoare celor dintre ∧ şi ∨, şi anume:
x → y = (x− →R y − )− , x →R y = (x− → y − )− .
In consecinţă, se poate defini algebra Boole duală a algebrei (B, →, − , 1), anume
algebra (B, →R , − , 0), având ca axiome:
(A1R) x →R (y →R x) = 0,
(A2R) [x →R (y →R z)] →R [(x →R y) →R (x →R z)] = 0,
(A3R) (y − →R x− ) →R (x →R y) = 0,
(A4R) dacă x →R y = 0 şi y →R x = 0, atunci x = y.
Aşa cum noţiunea duală filtrului este idealul, aşa şi noţiunea duală sistemului
deductiv (faţă de →) este sistemul deductiv (faţă de →R ).
x · (y + z) = x · y + x · z, (y + z) · x = y · x + z · x.
Să observăm că ı̂n unele materiale inelul este definit, echivalent, ca o algebră
(A, +, ·, 0), deoarece se consideră definiţia echivalentă a grupului ca o algebră
(A, +, 0).
Un inel se numeşte comutativ, dacă şi operaţia de ı̂nmulţire · este comutativă.
Un inel se numeşte unitar, dacă semigrupul (A, ·) este unitar; deci, un inel unitar
este o algebră (A, +, ·, −, 0, 1).
Definiţie 4.3.2 Se numeşte inel boolean sau inel Boole orice inel unitar A =
notaţie
(A, +, ·, −, 0, 1) cu proprietatea că x2 = x pentru orice x ∈ A, unde x2 = x · x.
Lema 4.3.3 Fie A un inel Boole. Atunci pentru orice două elemente x, y ∈ A,
avem x + x = 0 şi x · y = y · x.
Teorema 4.3.4
1) Fie A = (A, +, ·, −, 0, 1) un inel Boole. Să definim
unde:
def. def. def.
x ∨ y = x + y + x · y, x ∧ y = x · y, x− = x + 1.
Atunci β(A) este o algebră Boole.
1’) Invers, fie A = (A, ∧, ∨, − , 0, 1) o algebră Boole. Să definim:
unde:
def. def. def.
x + y = (x ∧ y − ) ∨ (x− ∧ y), x · y = x ∧ y, −x = x.
Atunci ρ(A) este un inel Boole.
2) Aplicaţiile β şi ρ sunt mutual inverse.
66 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Corolar 4.3.5 Algebrele Boole şi inelele Boole sunt termen echivalente.
(a) x, y ∈ S implică x ∧ y ∈ S,
(b) x, y ∈ S implică x ∨ y ∈ S,
(c) x ∈ S implică x− ∈ S,
(d) 0 ∈ S, 1 ∈ S.
Observaţii 4.4.2
(1) Fiecare din axiomele (a), (b), (d) rezultă din celelalte trei. Axioma (c) nu
rezultă din celelalte. Intr-adevăr, considerăm algebra Boole L22 şi S = {(0, 0), (1, 0), (1, 1)}.
S verifică axiomele (a), (b), (d), dar nu este ı̂nchisă la negaţie.
(2) Dacă S este subalgebră Boole a lui (B, ∧, ∨, − , 0, 1), atunci (S, ∧, ∨, − , 0, 1)
este algebră Boole, unde am notat tot cu ∧, ∨, − restricţiile operaţiilor din B la S.
Exemple 4.4.3
(1) Dacă B = (B, ∧, ∨, − , 0, 1) este o algebră Boole, atunci L2 = {0, 1} ⊂ B este
subalgebră a lui B.
(2) Dacă B este o algebră Boole, atunci LN 2 este subalgebră a lui B .
N
(3) Dacă X este un spaţiu topologic, atunci algebra Boole B(X) a părţilor lui
X care sunt simultan ı̂nchise şi deschise este subalgebră a lui P(X).
(4) L32 = L2 × L2 × L2 = {0, a, b, c, d, e, f, 1} are urm̆atoarele subalgebre:
S1 = {0, 1}, S2 = {0, c, d, 1}, S3 = {0, b, e, 1}, S4 = {0, a, f, 1}, S5 = L32 .
Observaţii 4.4.6
(i) Fiecare din cele patru axiome (H1) - (H4) este implicată de celelalte trei.
De exemplu, (H4) este implicată de (H1) - (H3): ı̂ntr-adevăr, S 6= ∅ ı̂nseamnă că
există x ∈ S, deci x− ∈ S şi deci x ∧ x− = 0 ∈ S şi x ∨ x− = 1 ∈ S.
(ii) Un morfism boolean f : A −→ B verifică următoarele proprietăţi legate de
implicaţia şi echivalenţa booleană: pentru orice x, y ∈ A,
f (x →A y) = f (x) →B f (y), f (x ↔A y) = f (x) ↔B f (y).
68 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
(iii) Orice morfism de algebre Boole este o aplicaţie izotonă (păstrează ordinea),
adică,
x ≤A y ⇒ f (x) ≤B f (y).
Intr-adevăr, x ≤A y ⇔ x ∨A y = y implică f (x ∨A y) = f (y) = f (x) ∨B f (y), adică
f (x) ≤B f (y).
Dem. Imediat. 2
Exerciţii 4.4.9
(1) Să se determine (eventual printr-un program) toate automorfismele lui Ln2 ,
n ≥ 2.
(2) Să se determine toate morfismele booleene de tipul: (a) f : L32 −→ L2 , (b)
f : L32 −→ L22 , (c) f : L22 −→ L32 , (d) f : L32 −→ L32 .
4.4. SUBALGEBRE, HOMOMORFISME 69
Dem.
(1) ⇒ (2): Dacă f (x) ≤ f (y), atunci f (x ∧ y) = f (x) ∧ f (y) = f (x), deci
x ∧ y = x, de unde x ≤ y. Este evident că x ≤ y ⇒ f (x) ≤ f (y).
(2) ⇒ (1): Dacă F (x) = f (y), atunci f (x) ≤ f (y) şi f (y) ≤ f (x), de unde x ≤ y
şi y ≤ x; rezultă x = y. 2
Dem.
(1) ⇒ (3): f (x) = 1 = f (1) implică x = 1.
(3) ⇒ (1): f (x) ≤ f (y) implică f (x → y) = f (x) → f (y) = 1 implică x → y = 1
implică x ≤ y. Aplicând Lema 4.4.11, rezultă că f este injectiv.
(1) ⇐⇒ (2) se demonstrează analog. 2
Observaţii 4.4.13
(i) Fie A, B două inele Boole şi β(A), β(B) algebrele Boole asociate. Dacă
f : A −→ B este un morfism de inele unitare, atunci
Observaţii 4.5.2
(i) Din (F2) rezultă că 1 ∈ F , deoarece orice x ∈ F verifică x ≤ 1.
(ii) Pentru orice elemente x, y ∈ B, x, y ∈ F dacă şi numai dacă x ∧ y ∈ F .
Observaţii 4.5.3
(i’) Din (F2’) rezultă că 0 ∈ I, deoarece orice x ∈ I verifică x ≥ 0.
(ii’) Pentru orice elemente x, y ∈ B, x, y ∈ I dacă şi numai dacă x ∨ y ∈ I.
Definiţie 4.5.4 Fie B o algebră Boole. Un →-sistem deductiv sau simplu un sis-
tem deductiv cand nu este pericol de confuzie al lui B este o submulţime S ⊆ B
care satisface proprietăţile:
(sd1) 1 ∈ S,
(sd2) x ∈ S şi x → y ∈ S implică y ∈ S.
Dem.
Fie F un filtru al lui B. Deci 6= F ⊆ B. Fie x ∈ F ; avem x ≤ 1, prin urmare
1 ∈ F , conform (F2). Fie acum x, x → y ∈ F . Atunci x ∧ (x → y) ∈ F , conform
(F1); dar x ∧ (x → y) = x ∧ (x− ∨ y) = 0 ∨ (x ∧ y) = x ∧ y şi x ∧ y ≤ y. Rezulta,
aplicand (F2), că y ∈ F . Deci, F este un sistem deductiv.
Invers, fie S un sistem deductiv al lui B. Din (sd1), avem că 1 ∈ S, deci
S este nevidă. Fie x, y ∈ S. We have that y → (x → (x ∧ y)) = 1. Indeed,
y → (x → (x ∧ y)) = y − ∨ x− ∨ (x ∧ y) = (y − ∨ x− ∨ x) ∧ (y − ∨ x− ∨ y) = 1 ∧ 1 = 1.
Dar 1 ∈ S, prin urmare y → (x → (x ∧ y)) ∈ S. Rezultă că x → (x ∧ y) ∈ S, din
4.5. FILTRE (IDEALE) ŞI CONGRUENŢE. ALGEBRE BOOLE CÂT 71
(sd2). De aici rezultă că x ∧ y ∈ S; deci (F1) are loc. Fie acum x ∈ S şi x ≤ y.
Atunci x → y = 1, conform Propoziţiei 4.1.9. Dar 1 ∈ S, din (sd1), deci x → y ∈ S.
Rezultă că y ∈ S, din (sd2). Astfel, (F2) are loc de asemenea, deci S este un filtru.
2
Observaţii 4.5.7
(i) Condiţia (C1) sau (C2) rezultă din celelalte două.
(ii) Dacă ∼ este o congruenţă a lui B, atunci:
(C4) x ∼ y, x0 ∼ y 0 implică (x → x0 ) ∼ (y → y 0 ),
(C5) x ∼ y, x0 ∼ y 0 implică (x ↔ x0 ) ∼ (y ↔ y 0 ).
Dacă algebra Boole este definită echivalent ca o structură (B, →, − , 1), atunci
congruenţa se defineşte echivalent ca o relaţie de echivalenţă compatibilă cu → şi
cu − .
Propoziţia 4.5.8 Filtrele unei algebre Boole sunt ı̂n corespondenţă bijectivă cu
congruenţele sale.
Dem.
• Fiecărui filtru F al lui B = (B, ∨, ∧, − , 0, 1) ı̂i asociem următoarea relaţie
binară, ∼F , definită astfel: pentru orice x, y ∈ B,
x ∼F y ⇔ x ↔ y ∈ F.
(x → y) ∧ (y → z) ≤ x → z,
x− ∨ z = x → z.
Analog, rezultă z → x ∈ F ; deci x ∼F z. Deci, ∼F este o relaţie de echivalenţă pe
B.
- Să demonstrăm (C1): fie x ∼F y şi x0 ∼F y 0 , deci x → y ∈ F , y → x ∈ F ,
x → y 0 ∈ F , y 0 → x0 ∈ F ; se observă că:
0
Φ : FB −→ CB şi Ψ : CB −→ FB ,
definite astfel: Φ(F ) =∼F , pentru orice F ∈ FB şi Ψ(∼) = F ∼ , pentru orice
∼∈ CB .
Trebuie arătat că Φ şi Ψ sunt inverse una alteia, adică că
Exerciţiu 4.5.9 Fie algebra Boole P(X), cu X infinită. Să se arate că părţile
cofinite (= părţile ce au complementarele finite) formează un filtru şi să se determine
congruenţa asociată.
4.5. FILTRE (IDEALE) ŞI CONGRUENŢE. ALGEBRE BOOLE CÂT 73
x/F = {y ∈ B | y ∼F x}.
Fie B/F = B/∼F mulţimea cât, adică mulţimea tuturor claselor de echivalenţă:
Conform proprietăţilor congruenţei ∼F , cele trei operaţii sunt bine definite (adică
nu depind de reprezentanţii claselor).
Să definim de asemenea elementele:
0/F = {x ∈ B | x ∼F 0} ∈ B/F ,
1/F = {x ∈ B | x ∼F 1} = {x ∈ B | x ↔ 1 ∈ F } = {x ∈ B | x ∈ F } = F ∈ B/F .
Atunci avem următorul rezultăt:
Propoziţia 4.5.10 Structura (B/F , ∨, ∧, − , 0/F , 1/F ) este o algebră Boole, nu-
mită algebra Boole cât a lui B prin filtrul F .
Dem. Trebuie demonstrat că pentru orice x/F , y/F ∈ B/F , avem:
(B1) x/F ∨ x/F = x/F , x/F ∧ x/F = x/F , etc.
Să demonstrăm prima egalitate din (B1). Fie x/F ∈ B/F , element fixat, altfel
arbitrar; să demonstrăm că x/F ∨ x/F = x/F . Intr-adevăr, x/F ∨ x/F =
x/F ⇔ (x ∨ x)/F = x/F ⇔ (x ∨ x) ∼F x ⇔ (x ∨ x) ↔ x ∈ F ; dar x ∨ x = x,
conform (B1) din definiţia algebrei Boole B; deci x ↔ x ∈ F ⇔ 1 ∈ F , ceea ce
este ı̂ntotdeauna adevărat. Rezultă, conform Principiului Generalizării, (PG), că
pentru orice x/F ∈ B/F , x/F ∨ x/F = x/F este adevărată. La fel se demonstrează
restul proprietăţilor. 2
Să observăm că dacă F = B, atunci B/F = B/B = {B} este o algebră Boole
cu un singur element.
Corolar 4.5.11 Surjecţia canonică p : B −→ B/F , definită astfel: pentru orice
x ∈ B,
p(x) = x/F ,
este un homomorfism de algebre Boole.
74 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Propoziţia 4.5.12 Fie F un filtru al algebrei Boole B şi fie B/F algebra Boole
∼
cât. Fie U un filtru al algebrei Boole cât şi fie
∼ ∼
U = p−1 (U ) = {x ∈ B | p(x) ∈U }.
Dem. ∼ ∼ ∼
U 6= ∅: U este filtru, deci U 6= ∅. Atunci există x
b = p(x) ∈U , deci x ∈ U şi deci
U 6= ∅.
∼ ∼
(F1): Fie x, y ∈ U . Atunci p(x), p(y) ∈U . Cum U este filtru, rezultă că
∼
p(x) ∧ p(y) = p(x ∧ y) ∈U , conform (F1). Deci, x ∧ y ∈ U .
∼ ∼
(F2): Fie x ∈ U şi x ≤ y. Atunci p(x) ∈U şi p(x) ≤ p(y). Cum U este filtru,
∼
rezultă că p(y) ∈U , din (F2). Atunci y ∈ U .
F ⊆ U : Fie x ∈ F , deci x ↔ 1 ∈ F , pentru că x ↔ 1 = (x → 1) ∧ (1 → x) =
∼
1 ∧ x = x. Rezultă că x ∼F 1, deci p(x) = xb=b1 ∈U . Atunci x ∈ U . 2
Observaţie 4.5.13
∼
U = F ⇐⇒U = {b
1} = {F }.
Propoziţia 4.5.14 Fie F, U filtre ale algebrei Boole B astfel ı̂ncât F ⊆ U . Fie
∼ ∼
U = p(U ), unde p : B −→ B/F . Atunci U este filtru al algebrei Boole cât B/F .
Dem.
∼ ∼
U 6= ∅: U este filtru, deci U 6= ∅; deci există x ∈ U şi x
b = p(x) ∈ p(U ) =U .
∼
Rezultă că U 6= ∅.
∼
(F1): Fie x b = p(x), yb = p(y) ∈U . Deci x, y ∈ U şi U fiind filtru, rezultă din
∼
(F1) că x ∧ y ∈ U . Atunci xb ∧ yb = p(x) ∧ p(y) = p(x ∧ y) ∈U .
∼
(F2): Fie x b = p(x) ∈U şi p(x) = x b ≤ yb = p(y). Deci x ∈ U şi x ≤ y. Cum U
∼
este filtru, rezultă din (F2) că y ∈ U . Atunci yb = p(y) ∈U . 2
Observaţie 4.5.15
izo.
Daca F este ultrafiltru, atunci B/F ∼ = L2 = {0, 1}.
Fie B o algebră Boole şi F, U filtre ale lui B, cu F ⊆ U . Atunci
∼
- B/F este algebra Boole cât cu pF : B −→ B/F şi U = pF (U ),
- (B/F )/ ∼ este algebra Boole cât diferită de {0, 1} ⇐⇒ U nu este ultrafiltru.
U
Avem
x/F = {y ∈ B | y ∼F x} = {y ∈ B | y ↔ x ∈ F },
∼ ∼
(x/F )/ ∼ = {y/F | y/F ∼ ∼ x/F } = {y/F | y/F ↔ x/F ∈U } = {y/F | (y ↔ x)/F ∈U = pF (U )}.
U U
x/U = {y ∈ B | y ∼U x} = {y ∈ B | y ↔ x ∈ U }.
f este injectivă: Presupunem că x/U = y/U . Să demonstrăm că
(4.9) (x/F )/ ∼ = (y/F )/ ∼ .
U U
Exerciţiu 4.5.19 Fie F, G două filtre ale lui B astfel ı̂ncât F ⊆ G. Atunci G/F =
{x/F | x ∈ G} este un filtru al lui B/F şi algebrele Boole (B/F )/(G/F ) şi B/G
sunt izomorfe.
Dem. Fie F mulţimea din dreapta. Aratăm că F este filtru. Dacă a, b ∈ F , atunci
există x1 , . . . , xn , y1 , . . . , ym ∈ X astfel ı̂ncât x1 ∧ . . . ∧ xn ≤ a, y1 ∧ . . . ∧ ym ≤ b.
Rezultă x1 ∧ . . . xn ∧ y1 ∧ . . . ∧ ym ≤ a ∧ b, deci a ∧ b ∈ F . Axioma (F2) este evident
verificată. Se observă că X ⊆ F . Presupunem că G este un filtru ce include pe X.
Dacă a ∈ F , atunci există x1 , . . . , xn ∈ X astfel ı̂ncât x1 ∧ . . . ∧ xn ≤ a. Atunci
x1 , . . . , xn ∈ G, deci x1 ∧ . . . ∧ xn ∈ G, de unde a ∈ G. A rezultat F ⊆ G. Deci,
[X) = F . 2
Vom nota cu [x) filtrul generat de {x}; [x) se va numi filtrul principal generat
de x.
Lema 4.5.26 Intr-o algebră Boole finită orice filtru este principal.
Observaţie 4.5.27 Să determinăm congruenţa asociată unui filtru principal [x):
a ∼[x) b ⇐⇒ a → b ∈ [x), b → a ∈ [x)
⇐⇒ x ≤ a → b, x ≤ b → a
⇐⇒ x ∧ a ≤ b, x ∧ b ≤ a
⇐⇒ a ∧ x = b ∧ x.
Exerciţiu 4.5.28 Să se determine toate filtrele cubului, congruenţele şi algebrele
Boole cât corespunzătoare.
B = (B, →, − , 1),
(B/F , →, − , 1/F = F ),
unde
def. def.
x/f → y/f = (x → y)/F , (x/F )− = (x− )/F ,
1/F = {x ∈ B | x ∼F 1} = 1/F = F.
Scopul acestei secţiuni este de a demonstra că orice algebră Boole este izomorfă
cu o algebră Boole ale cărei elemente sunt părţi ale unei mulţimi. Acest rezul-
tat ocupă un loc central ı̂n teoria algebrelor Boole şi are numeroase aplicaţii ı̂n
logică, topologie, calculul probabilităţilor, etc. Instrumentul principal folosit ı̂n
demonstraţie va fi conceptul de ultrafiltru.
Fie B = (B, ∨, ∧, − , 0, 1) o algebră Boole.
Observaţie 4.6.2 F este propriu dacă şi numai dacă 0 6∈ F . Intr-adevăr, dacă
prin absurd 0 ∈ F , atunci deoarece orice element x ∈ B verifică 0 ≤ x, ar rezulta
că x ∈ F , deci B ⊆ F ; cum avem şi F ⊆ B, am avea F = B: contradicţie.
Mulţimea filtrelor proprii ale lui B este ordonată ı̂n raport cu incluziunea.
Definiţie 4.6.3 Un ultrafiltru sau filtru maximal este un element maximal al mulţimii
filtrelor proprii, adică este un filtru propriu U al lui B cu proprietatea că pentru
orice filtru propriu F , dacă U ⊆ F , atunci U = F .
78 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Exemple 4.6.4
(1) Dacă X este o mulţime nevidă şi x ∈ X, atunci Ux = {A ⊆ X | x ∈ A} este
un ultrafiltru ı̂n P(X).
(2) Dacă B = Ln2 şi e1 = (1, 0, . . . , 0), e2 = (0, 1, . . . , 0), . . . , en = (0, . . . , 0, 1),
atunci filtrele principale [e1 ), [e2 ), . . . , [en ) sunt ultrafiltrele lui B.
Definiţie 4.6.7 Un filtru propriu F al lui B se numeşte filtru prim dacă pentru
orice x, y ∈ B,
x ∨ y ∈ F implică x ∈ F sau y ∈ F.
Dem.
(i) =⇒ (ii): Presupunem prin absurd că F nu este prim, deci există x, y ∈ B
astfel ı̂ncât x ∨ y ∈ F , dar x, y 6∈ F . Atunci incluziunile stricte:
arată că filtrele [F ∪ {x}), [F ∪ {y}) nu sunt proprii, deci conţin pe 0. Folosind
Corolarul 4.5.25, din 0 ∈ [F ∪ {x}) rezultă existenţa unui element a ∈ F astfel ı̂ncât
a ∧ x = 0. Analog, există b ∈ F cu b ∧ y = 0. Atunci
0 = (a ∧ x) ∨ (b ∧ y) = (a ∨ b) ∧ (a ∨ y) ∧ (x ∨ b) ∧ (x ∨ y).
4.6. TEOREMA DE REPREZENTARE A LUI STONE 79
Exerciţiu 4.6.9 Un filtru propriu F este ultrafiltru dacă şi numai dacă pentru
orice x, y ∈ B, avem x → y ∈ F sau y → x ∈ F .
Suntem acum ı̂n măsură să demonstrăm Teorema de reprezentare a lui Stone.
d(x) = {U ∈ X | x ∈ U }.
U ∈ d(x ∧ y) ⇐⇒ x ∧ y ∈ U
⇐⇒ x ∈ U şi y ∈ U (U este filtru)
⇐⇒ U ∈ d(x) şi U ∈ d(y)
⇐⇒ U ∈ d(x) ∩ d(y).
U ∈ d(x− ) ⇐⇒ x− ∈ U
⇐⇒ x 6∈ U (Propoziţia 4.6.8 (iii))
⇐⇒ U 6∈ d(x)
⇐⇒ U ∈ Cd(x) .
Am demonstrat că:
d(x ∨ y) = d(x) ∪ d(y); d(x ∧ y) = d(x) ∩ d(y); d(x− ) = Cd(x) ,
ceea ce arată că d este un morfism boolean. Dacă x 6= 0, atunci există un ultrafiltru
U astfel ı̂ncât x ∈ U (Corolarul 4.6.6), deci U ∈ d(x) şi d(x) 6= ∅. Am arătat că
d(x) = ∅ implică x = 0, deci d−1 (∅) = {0}. Aplicând Lema 4.4.12, d este injectiv.
2
Cum P(X) şi LX 2 sunt algebre Boole izomorfe, teorema de reprezentare a lui
Stone capătă şi următoarea formă:
80 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
Teorema 4.6.11 Pentru orice algebră Boole, există o mulţime nevidă şi un mor-
fism boolean injectiv d : B −→ LX
2 .
Observaţie 4.6.12 Deoarece d : B −→ d(B) ⊆ P(X) este o bijecţie (era injecţie şi
acum este şi surjecţie), rezultă că Teorema lui Stone se poate enunţa şi astfel: ”Orice
algebră Boole este isomorfă cu o subalgebră a unei algebre Boole de mulţimi”.
Observaţii 4.6.13
(1) Teorema 4.6.10 reduce calculul boolean ı̂ntr-o algebră Boole oarecare la
calculul cu mulţimi.
(2) Teorema 4.6.11 reduce calculul boolean ı̂ntr-o algebră Boole oarecare la:
(a) ı̂ntâi, la calculul ı̂n LX
2 ,
(b) apoi, calculul ı̂n LX 2 se reduce la calculul ı̂n L2 (operaţiile se fac pe componente).
Exemplu 4.7.4 Dacă B este atomică, atunci mulţimea {ai }i∈I a atomilor lui B
formează o partiţie. Condiţia (2) este dată de Propoziţia 4.7.3, iar (1) rezultă direct
din definiţia atomului.
4.7. ALGEBRE BOOLE ATOMICE 81
B(a) = {x ∈ B | x ≤ a}.
Observăm că B(a) este ı̂nchisă la ∨ şi ∧. Pentru orice x ∈ B(a), notăm x∼a =
x− ∧ a, introducând astfel o operaţie unară ∼ = ∼a pe B(a).
f (x) = (x ∧ a1 , . . . , x ∧ an ).
Atunci
(a) f este injectivă ⇐⇒ ∨ni=1 ai = 1,
(b) f este surjectivă ⇐⇒ ai ∧ aj = 0, pentru orice i 6= j,
(c) f este bijectivă ⇐⇒ {a1 , . . . , an } este o partiţie,
(d) f este morfism boolean.
Dem.
(a) =⇒: Din f (∨ni=1 ai ) = (a1 , . . . , an ) = f (1) rezultă ∨ni=1 ai = 1.
⇐=: Presupunem ∨ni=1 ai = 1. Atunci
f (x) = f (y) implică x ∧ ai = y ∧ ai , i = 1, . . . , n, implică
x = x ∧ (∨ni=1 ai ) = ∨ni=1 (x ∧ ai ) = ∨ni=1 (y ∧ ai ) = y ∧ (∨ni=1 ai ) = y,
deci f este injectivă.
(b) =⇒: Fie i, j ∈ I distincţi; notăm c = ai ∧ aj şi definim
c, dacă k = i
xk = c− ∧ aj , dacă k = j
0, dacă k 6= i, j.
Corolar 4.7.7 Dacă {a1 , . . . , an } este o partiţie, atunci morfismul f din Propoziţia
4.7.6 este un izomorfism boolean.
Propoziţia 4.7.8 Dacă B este o algebră Boole finită, atunci există un număr
natural n astfel ı̂ncât B şi Ln2 sunt izomorfe.
Dem. Dacă B este finită, atunci B este Q atomică. Fie a1 , . . . , an atomii lui B. Cum
{a1 , . . . , an } este o partiţie, avem B ∼
n
= i=1 B(ai ). Dacă a este un atom, atunci
B(ai ) = {0, a}, deci B(ai ) = L2 , pentru orice i = 1, . . . , n. Am obţinut B ∼
∼ = Ln2 . 2
Corolar 4.7.9 Două algebre Boole finite, de acelaşi ordinal, sunt izomorfe.
Dem. Dacă B1 ∼
= B2 şi B1 ∼
= Ln2 , B2 ∼
= Lm ∼
2 , atunci n = m şi B1 = B2 . 2
Propoziţia 4.7.10 Fie B oQalgebră Boole completă şi (ai )i∈I o partiţie ı̂n B.
Atunci funcţia f : B −→ i∈I B(ai ), definită de f (x) = (x ∧ ai )i∈I , este un
izomorfism boolean.
Dem.
(1) =⇒ (2): Analog cu demonstraţia Propoziţiei 4.7.8, aplicându-se Propoziţia
4.7.10.
(2) =⇒ (1): P(X) este completă şi atomică. 2
d(F ) = {P ∈ Spec(B) | F ⊆ P }.
Propoziţia 4.8.2 {d(F ) | F ∈ F(B)} este familia mulţimilor ı̂nchise ale unei
topologii pe B.
Dem. Fie (Fi )i∈I W ⊆ F(B) şi F1 , FW2 ∈ F(B). Atunci
(1) ∩i∈I d(Fi ) = d( i∈I Fi ), unde i∈I Fi este filtrul lui B generat de ∪i∈I Fi ;
(2) d(F1 ) ∪ d(F2 ) = d(F1 ∩ F2 );
(3) d(0) = ∅, d(1) = Spec(B).
Fie P ∈ Spec(B). (1) rezultă din echivalenţa
_
(10 ) Fi ⊆ P, i ∈ I ⇐⇒ Fi ⊆ P,
i∈I
Propoziţia 4.8.4
(1) Pentru orice x ∈ B, d(x) este o mulţime ı̂nchisă şi deschisă a lui Spec(B).
(2) {d(x) | x ∈ B} este baza de deschişi (sau de ı̂nchişi).
Dem.
(1): Din Cd(x) = d(x− ). W
(2): Pentru orice filtru F , avem F = {[x) | x ∈ F }, de unde
_
d(F ) = d( {[x) | x ∈ F }) = ∩x∈F d(x).
2
Propoziţia 4.8.5 Pentru orice x ∈ B, d(x) este o mulţime compactă.
Dem. Considerăm o acoperire deschisă a lui d(x): d(x) ⊆ ∪i∈I d(xi ). Aşadar,
pentru orice P ∈ Spec(B), x ∈ P implică existenţa unui i ∈ I astfel ı̂ncât xi ∈ P .
Fie X = {x} ∪ {x− i | i ∈ I} şi F = [X), filtrul generat de X. Presupunem, prin
absurd, că F este propriu, deci există U ∈ Spec(B), F ⊆ U (Propoziţia 4.6.5).
Atunci x− i ∈ U pentru orice i ∈ I şi x ∈ U implică existenţa unui j ∈ I astfel ı̂ncât
xj ∈ U : contradicţie, deci 0 ∈ F . Tinând seama de Propoziţia 4.5.22, există J ⊆ I
finită, astfel ı̂ncât ^
0 = x ∧ {x− j | j ∈ J}.
84 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
W
De aici se deduce că x ≤ j∈J xj , de unde
_ [
d(x) ⊆ d( xj ) = d(xj ).
j∈J j∈J
Un spaţiu topologic este zero-dimensional dacă părţile sale ı̂nchise şi deschise
formează o bază.
Un spaţiu compact, separat şi zero-dimensional se numeşte spaţiu boolean.
Propoziţia 4.8.7 Pentru orice algebră Boole B, Spec(B) este un spaţiu boolean.
Fie f : A −→ B un morfism boolean şi Spec(f ) : Spec(B) −→ Spec(A) definită
astfel: pentru orice P ∈ Spec(B),
Spec(f )(P ) = f −1 (P ).
Dacă Boole este categoria algebrelor Boole şi SBoole este categoria spaţiilor
booleene şi a funcţiilor continue, atunci asocierea B 7→ Spec(B), f 7→ Spec(f )
defineşte un functor contravariant Spec : Boole −→ SBoole.
Fie acum X un spaţiu boolean şi T (X ) algebra Boole a părţilor ı̂nchise şi de-
schise ale lui X . Dacă g : X −→ Y este un morfism din SBoole (= aplicaţie con-
tinuă), atunci considerăm funcţia T (g) : T (Y ) −→ T (X), definită de T (g)(D) =
g −1 (D), pentru orice D ∈ T (Y ). Asocierea X 7→ T (X ), g 7→ T (g) defineşte un
functor contravariant T : SBoole −→ Boole. 2
Propoziţia 4.8.9 Pentru orice B ∈ Boole, algebrele Boole B şi T (Spec(B)) sunt
izomorfe.
Fie D ∈ T (Spec(B)), deci D este o parte a lui Spec(B) ı̂nchisă şi deschisă. Cum
D este ı̂nchisă ı̂n spaţiul Spec(B) compact şi separat, rezultă că D este compactă.
D fiind deschisă şi {dBS (x) | x ∈ B} fiind baza a lui Spec(B), există o familie (xi )i∈I
ı̂n B astfel ı̂ncât D = i∈I dA (xi ). Atunci există J ⊆ I finită, astfel ı̂ncât
[ _
D= dA (xi ) = dB ( xi )
i∈J i∈J
Propoziţia 4.8.10 Pentru orice X ∈ SBoole, spaţiile booleene X şi Spec(T (X))
sunt homeomorfe.
ϕ−1
X (d(D)) = {x | Ux ∈ d(D)} = {x | D ∈ Ux } = {x | x ∈ D} = D.
∼
= dA
A - T (Spec(A))
f T (Spec(f ))
? ?
B - T (Spec(B))
∼
= dB
∼
= ϕX
X -
Spec(T (X))
g Spec(T (g))
? ?
Y - Spec(T (Y ))
∼
= ϕY
Insumând toate rezultatele din acest paragraf, putem formula următoarea teo-
remă:
Lema 4.9.1 Intersecţia unei familii de subalgebre ale lui B este o subalgebră a lui
B.
Dacă a ∈ A, atunci
a ∨ x = [a ∧ (b ∧ b− )] ∨ x = (a ∧ b) ∨ (a ∧ b− ) ∨ (a1 ∨ b) ∨ (a2 ∨ b− ) =
x− = (a− − − − − − − −
1 ∨ b ) ∧ (a2 ∨ b) = (a1 ∧ a2 ) ∨ [(a1 ∧ b) ∨ (a2 ∧ b )] ∈ A(b),
deoarece a− − − − −
1 ∧a2 ∈ A şi (a1 ∧b)∨(a2 ∧b ) ∈ A(b). Rezultă că A(b) este subalgebră
şi restul demonstraţiei este evident. 2
c fiind un element ce verifică (4.10). Aratăm că h∼ : A(b) −→ C este bine definită.
Anume, vom arăta că
implică
[h(a1 ) ∧ c] ∨ [h(a2 ) ∧ c− ] = [h(a01 ∧ c] ∨ [h(a02 ) ∧ c− ].
Inegalitatea:
implică inegalităţile:
deci
h∼ (x ∨ y) = [h(a1 ∨ a01 ) ∧ c] ∨ [h(a2 ∨ a02 ) ∧ c− ]
4.9. ALGEBRE BOOLE INJECTIVE 89
vom avea
h∼ (x− ) = h∼ (a− − ∼ − ∼ −
1 ∧ a2 ) ∨ h (a1 ∧ b) ∨ h (a2 ∧ b )
−
A ⊆ B
B £
fB £ g
B £
B £°£
BN
C
Propoziţia 4.9.5 (Sikorski)
Orice algebră Boole completă C este injectivă.
Dem. Considerăm diagrama ı̂n Boole:
A ⊆ B
B
fB
B
BBN
P C
Fie mulţimea perechilor (D, h) astfel ı̂ncât D este subalgebra a lui B care
include pe A şi h : D −→ C este un morfism boolean care extinde pe f :
A ⊆ D ⊆ B
Z
Z h
f ZZ
~ ?
C
90 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
P
Dacă (D, h), (E, u) ∈ , definim (D, h) ¹ (E, u) dacă următoarea diagramă
este comutativă:
A ⊆ DE ⊆ ⊆ B
Z ½
Z h ½
f Z~
Z ?
½
= u
½
C
P
Se demonstrează uşor că ( , ¹) este inductiv ordonată, deci, conform axiomei
lui Zorn, admite un element maximal (D, h). Presupunem că D 6= B, deci există
a ∈ B \D. Considerăm D(a) şi aplicăm Propoziţia 4.9.3: există un morfism boolean
h∼ : D(a) −→ C care extinde pe h. Aceasta contrazice maximalitatea lui (D, h),
ceea ce arată că D = B. 2
Lema 4.9.6 Fie in Boole diagrama comutativă:
f -
C B
Z ½
Z ½
1CZZ
~
½
= g
½
C
Incepem ı̂n această secţiune discuţia asupra unui domeniu extrem de cercetat
ı̂n ultimii ani: mulţimi fuzzy, structuri fuzzy, logici fuzzy. Totul a pornit de la L.
Zadeh prin anii ’60 [51]. A se vedea de asemenea [43].
Definiţie 4.10.3 Se numeşte submulţime fuzzy sau mulţime fuzzy a lui E orice
funcţie µ : E −→ [0, 1].
∼ ∼ ∼
Vom nota submulţimile fuzzy ale lui E cu A, B , ... şi vom nota cu P (E)
∼
mulţimea lor, adică P (E) = [0, 1]E .
∼
Exemplu 4.10.4 χA este o submulţime fuzzy a lui E, deci χA ∈P (E).
∼
Este uşor de verificat că această relaţie este o relaţie de ordine pe P (E) şi că
ea generalizează relaţia de incluziune ⊆ pe P(E), adică:
Observaţii 4.10.5
∼ T S
(i) Structura (P (E), , , ∅, E) este latice distributivă, mărginită, unde pentru
∼ ∼ ∼
orice A, B ∈P (E),
∼ \ ∼ ∼ ∼ ∼
A B =A ⇐⇒ A¹B .
∼ T S
(ii) Laticea (P (E), , , ∅, E) are laticea (P(E), ∩, ∪, ∅, E) ca sublatice.
Definiţie 4.10.7 Pentru orice t ∈ [0, 1], nivelul de fuzificare de grad t este o funcţie
∼
Ut :P (E) −→ P(E),
∼ ∼
definită astfel: pentru orice A∈P (E),
∼ ∼
Ut (A) = {x ∈ E |A (x) ≥ t},
∼
care se numeşte submulţimea nivel a lui A.
4.10. FILTRE FUZZY ALE UNEI ALGEBRE BOOLE 93
Legatura ı̂ntre filtrele şi filtrele fuzzy ale lui B este dată de următoarele două
teoreme.
Dem.
=⇒: Presupunem că F este filtru al lui B, deci satisface (F1), (F2). Să demon-
străm că χF este filtru fuzzy al lui B, deci că satisface (FF1) şi (FF2).
(FF1): Fie x, y ∈ B:
- dacă x, y ∈ F , atunci din (F1) rezultă că x∧y ∈ F , deci χF (x∧y) = 1; dar x, y ∈ F
implică χF (x) = 1 = χF (y). Rezultă că min(χF (x), χF (y)) = 1 ≤ χF (x ∧ y) = 1.
- dacă x 6∈ F sau y 6∈ F , atunci χF (x) = 0 sau χF (y) = 0, şi prin urmare
min(χF (x), χF (y)) = 0 ≤ χF (x ∧ y).
Deci, condiţia (FF1) este ı̂ndeplinită.
(FF2): Presupunem x ≤ y:
- dacă y ∈ F , atunci χF (y) = 1, deci χF (x) ≤ χF (y) = 1.
- dacă y 6∈ F , atunci din (F2) rezultă că x 6∈ F (căci dacă x ∈ F , din x ≤ y rezultă
conform (F2) că y ∈ F ). Deci, χF (x) = 0 = χF (y) şi prin urmare χF (x) = 0 ≤
χF (y) = 0.
Deci, condiţia (FF2) este ı̂ndeplinită.
⇐=: Presupunem că χF este filtru fuzzy al lui B, deci satisface (FF1) şi (FF2).
Să demonstrăm că F este filtru al lui B, adică că satisface (F1) şi (F2).
(F1): Presupunem x, y ∈ F ; rezultă că χF (x) = 1 = χF (y), şi deci conform
(FF1), avem min(χF (x), χF (y)) = 1 ≤ χF (x ∧ y). Rezultă că χF (x ∧ y) = 1 adică
x ∧ y ∈ F . Deci, condiţia (F1) este ı̂ndeplinită.
(F2): Presupunem x ∈ F (adică χF (x) = 1) şi x ≤ y. Conform (FF2), obţinem
că χF (x) = 1 ≤ χF (y), deci χF (y) = 1 adică y ∈ F . Astfel, condiţia (F2) este
ı̂ndeplinită. 2
Dem.
94 CHAPTER 4. ALGEBRE BOOLE
=⇒: Fie µ un filtru fuzzy al lui B, adică (FF1) şi (FF2) au loc. Fie t ∈ [0, 1]
astfel ı̂ncât Ut (µ) 6= ∅. Să arătăm că Ut (µ) este filtru al lui B, adică (F1) şi (F2)
sunt ı̂ndeplinite.
(F1): Fie x, y ∈ Ut (µ); deci µ(x), µ(y) ≥ t. Din (FF1) rezultă că t ≤ min(µ(x), µ(y)) ≤
µ(x ∧ y), deci µ(x ∧ y) ≥ t; prin urmare x ∧ y ∈ Ut (µ). Deci (F1) este ı̂ndeplinită.
(F2): Fie x ∈ Ut (µ) şi x ≤ y. Deci µ(x) ≥ t. Rezultă din (FF2) că t ≤ µ(x) ≤
µ(y), şi de aici avem µ(y) ≥ t, adică y ∈ Ut (µ). Astfel, (F2) are loc.
⇐=: Presupunem că pentru orice t ∈ [0, 1], Ut (µ) este filtru al lui B, adică (F1),
(F2) au loc, sau Ut (µ) = ∅. Să arătăm că µ este filtru fuzzy al lui B, adică că (FF1)
şi (FF2) au loc.
(FF1): Să presupunem prin absurd că există x, y ∈ B astfel ı̂ncât min(µ(x), µ(y)) >
µ(x ∧ y). Să luăm atunci
µ(y) + µ(x)
t1 = ∈ [0, 1].
2
Deci µ(y) < t1 < µ(x). Rezultă x ∈ Ut1 (µ) şi y 6∈ Ut1 (µ), de unde conform (F2)
obţinem că Ut1 (µ) nu este filtru: contradicţie. Deci (FF2) are loc. 2
Chapter 5
Mulţimi. Operaţii cu
mulţimi. Algebra Boole a
mulţimilor
In caz contrar, spunem că A nu aparţine lui B (sau, dual, că B nu conţine pe A)
şi notăm:
A 6∈ B (sau B 63 A, respectiv),
sau, folosind simbolul negaţiei logice:
95
96 CHAPTER 5. MULŢIMI
Exemplu 5.1.1 Clasa N a tuturor naţiunilor din Europa este formată din obiecte
numite ”naţiuni”. La rândul ei, fiecare naţiune este o clasă formată din indivizi
umani, având anumite caracteristici comune; un român, de exemplu, este un ele-
ment al clasei numită ”naţiunea română”, care la rândul ei este un element al clasei
N.
Având ı̂n vedere relativismul atributului de ”element”, este natural să gândim
toate obiectele ca fiind clase.
Vom accepta că există o clasă, şi numai una, care prin definiţie nu conţine nici
un element. Această clasă se numeşte clasa vidă şi se notează cu ∅. Clasa ∅ este
deci unica clasă caracterizată de proprietatea:
x 6∈ ∅, oricare ar fi clasa x
N 6∈ N
Există deci clase care se conţin ca element (cum este clasa P) şi există clase
care nu se conţin ca element (cum este clasa N - şi acesta este cazul frecvent).
Această constatare a permis lui Bertrand Russel să construiască celebrul para-
dox din teoria mulţimilor, care ı̂i poartă numele, şi pe care l-a publicat ı̂n 1903. (Un
pardox este o opinie (absurdă), contrară adevărului ı̂ndeobşte acceptat.) Paradoxul
lui Russel (numit şi paradoxul mulţimilor) constă ı̂n următorul raţionament:
Să notăm cu R clasa formată din toate clasele ne-”extravagante” (adică care nu
se conţin pe sine ca element). Dacă acceptăm că R (clasa lui Russel) este un ”obiect
logic”, atunci ı̂n mod obligatoriu clasa R, la rândul ei, trebuie să fie ”extravagantă”
sau ne-”extravagantă”, adică avem alternativa:
a) R ∈ R sau b) R 6∈ R;
- dacă se realizează (a), atunci conform definiţiei lui R, avem R 6∈ R; deci am
demonstrat implicaţia:
dacă R ∈ R, atunci R 6∈ R;
- dacă se realizează (b), ı̂nseamnă că R este o clasă ne-”extravagantă” şi, prin
urmare, conform definiţiei clasei R, avem R ∈ R; deci am demonstrat implicaţia:
dacă R 6∈ R, atunci R ∈ R.
Această dublă implicaţie contradictorie se numeşte paradoxul lui Russel.
Cu alte cuvinte, o clasă A este mulţime dacă există o altă clasă B, astfel ı̂ncât
A ∈ B.
Totalitatea mulţimilor formează o clasă, notată M şi numită univers (= clasa
tuturor mulţimilor), care nu este mulţime. Orice mulţime A verifică A ∈ M.
Prin urmare, orice mulţime este o clasă, dar nu orice clasă este mulţime,
deoarece nu despre orice clasă se poate arăta că este element al unei clase. Fiecare
clasă este formată din mulţimi (elementele sale), dar clasa ı̂nsăşi nu este obligatoriu
mulţime.
Aceasta distincţie simplă, dar decisivă, asigură eliminarea tuturor paradoxurilor
cunoscute. In particular, despre clasa R a lui Russel se arată că nu este mulţime,
ci o clasă propriu-zisă, şi ca urmare posibilitatea (a): R ∈ R este eliminată.
In sistemul axiomatic (GB), clasa vidă, ∅, este o mulţime, mulţimea vidă. Deci
avem:
(i) M 6= ∅,
(ii) ∅ ∈ M.
Pornind de la obiectele primitive (iniţiale): clasa şi mulţimea şi de la relaţia prim-
itivă ı̂ntre clase: relaţia de apartenenţă, se obţin şi alte relaţii ı̂ntre clase (mulţimi),
numite relaţii derivate:
- relaţia de incluziune,
- relaţia de egalitate.
Definiţie 5.2.1 Dacă A si B sunt două clase (mulţimi) cu proprietatea că orice
element al clasei A este şi element al clasei B, von spune că clasa (mulţimea) A
este inclusă ı̂n clasa (mulţimea) B sau, dual, că clasa (mulţimea) B include clasa
(mulţimea) A şi vom nota:
A⊆B sau B ⊇ A.
Prin urmare,
def.
A ⊆ B ↔ (∀x)[(x ∈ A) → (x ∈ B)].
Dacă A ⊆ B, spunem că A este o subclasă (submulţime) sau parte a lui B sau,
dual, că B este o supraclasă (supramulţime) a lui A.
5.2. RELAŢIA DE INCLUZIUNE ŞI RELAŢIA DE EGALITATE ÎNTRE CLASE (MULŢIMI)99
Observaţii 5.2.2
1. Relaţia ”⊆” a fost definită cu ajutorul relaţiei ”∈” şi al operatorilor logici →
şi ∀.
2. Mulţimea vidă, ∅, este parte a oricărei mulţimi sau clase: oricare ar fi
mulţimea A, avem ∅ ⊆ A.
3. Oricare ar fi mulţimea A, avem A ⊆ M si A ∈ M.
4. Incluziunea nu este singura relaţie matematică reductibilă la apartenenţă.
In matematică, există o varietate infinită de relaţii: egalitatea obiectelor matemat-
ice, diversele relaţii de echivalenţă, ordonarea numerelor, divizibilitatea numerelor
ı̂ntregi, ordonările obiectelor nenumerice, morfismele, izomorfismele etc. Contribuţia
revoluţionară a lui Cantor ı̂n dezvoltarea matematicii moderne constă tocmai ı̂n
descoperirea faptului că toate relaţiile matematice sunt reductibile la relaţia de
apartenenţă.
A = B.
100 CHAPTER 5. MULŢIMI
Deci,
def.
A = B ↔ (i) ∧ (ii),
unde:
(i) (∀x)[(x ∈ A) ↔ (x ∈ B)],
(ii) (∀K)[(K 3 A) ↔ (K 3 B)].
- Condiţia (i) spune că cele două clase (mulţimi) trebuie să fie formate din
aceleaşi elemente, adică cele doua clase trebuie să aibă aceeaşi extensiune.
- Condiţia (ii) spune că cele două clase (mulţimi) nu pot intra, una fără alta, ı̂n
componenţa altei clase, adică cele două clase trebuie să aibă aceeaşi intensiune.
Observaţii 5.2.5
1) Practic, A = B ↔ (i).
2) Relaţia de egalitate este definită cu ajutorul relaţiei de apartenenţă şi cu
ajutorul operatorilor logici ↔ şi ∀.
3) A = B ↔ [(A ⊆ B) ∧ (B ⊆ A)].
Intr-adevăr,
A = B ↔ (∀x)[(x ∈ A) ↔ (x ∈ B)]
↔ (∀x)[((x ∈ A) → (x ∈ B)) ∧ ((x ∈ B) → (x ∈ A))]
↔ [(∀x)[((x ∈ A) → (x ∈ B))] ∧ [(∀x)((x ∈ B) → (x ∈ A))]
↔ [(A ⊆ B) ∧ (B ⊆ A)],
conform tautologiei cuantificate VII (1).
4) ⊆ este o relaţie de ordine (parţială).
Din acest punct se poate trece la construirea treptată a teoriei mulţimilor, in-
troducând mulţimea cu un element, {a} (singleton-ul), mulţimea cu două elemente,
{a, b}, perechea ordonată (a, b), reuniunea şi intersecţia claselor (mulţimilor), com-
plementara unei clase (mulţimi), produsul cartezian, relaţiile binare, funcţiile etc.
Definiţie 5.3.1 Vom numi mulţime totală mulţimea tuturor obiectelor cu care
avem de-a face la un moment dat. Vom nota cu E mulţimea totală.
Deci E ∈ M.
Fie acum A şi B două submulţimi (părţi) ale lui E.
Definiţie 5.3.2 A este inclusă strict dacă şi numai dacă A este inclusă ı̂n B şi
A 6= B. Deci, dacă notăm incluziunea strictă: A ⊂ B, atunci avem:
def.
A ⊂ B ↔ (A ⊆ B şi A 6= B).
5.3. OPERAŢII CU MULŢIMI. ALGEBRA BOOLE A MULŢIMILOR 101
A ∪ B = {x ∈ E | (x ∈ A) ∨ (x ∈ B)} ⊆ E.
Deci x ∈ A ∪ B ↔ (x ∈ A) ∨ (x ∈ B).
A ∩ B = {x ∈ E | (x ∈ A) ∧ (x ∈ B)} ⊆ E.
Deci x ∈ A ∩ B ↔ (x ∈ A) ∧ (x ∈ B).
CE A = {x ∈ E | x 6∈ A} = {x ∈ E | ¬(x ∈ A)}.
P(E) = {A | A ⊆ E}.
Observaţii 5.3.6
(1) A ⊆ E ↔ A ∈ P(E).
(2) ∅ ∈ P(E).
(3) E ∈ P(E).
(P(E), ∩, ∪, CE , ∅, E)
Să demonstrăm de exemplu prima egalitate din (M1): pentru orice A ∈ P(E),
A ∪ A = A.
Fie A ∈ P(E) mulţime fixată, altfel arbitrară. Să notăm Q(A) ≡ ”A ∪ A = A”
(am notat cu Q(A) propoziţia A ∪ A = A) şi să arătăm că propoziţia Q(A) este
adevărată.
def.=
Dar A ∪ A = A ↔ (∀x)[x ∈ A ∪ A ↔ x ∈ A]. Să notăm
R(x) ≡ ”[x ∈ A ∪ A ↔ x ∈ A]”.
Deci
def.=
A ∪ A = A ↔ (∀x)R(x).
Propoziţia Q(A) (din calculul propoziţiilor de ordinul II) este adevărată dacă
şi numai dacă propoziţia (∀x)R(x) (din calculul propoziţiilor de ordinul I) este
adevărată dacă şi numai dacă predicatul R(x) este adevărat dacă şi numai dacă
pentru orice obiect a ∈ DR , propoziţia R(a) (din calculul propoziţiilor de ordinul
I) este adevărată.
Intr-adevăr, fie a ∈ DR obiect (element) fixat, altfel arbitrar. Să demonstrăm
că R(a) este o propoziţie adevărată:
R(a) este propoziţie adevărată dacă şi numai dacă ”a ∈ A ∪ A ↔ a ∈ A” este
propoziţie adevărată dacă şi numai dacă, din definiţia lui ∪, ”(a ∈ A ∨ a ∈
A) ↔ a ∈ A” este propoziţie adevărată dacă şi numai dacă ”(p ∨ p) ↔ p” este
propoziţie adevărată, unde p ≡ ”a ∈ A” (am notat cu ”p” propoziţia ”a ∈ A”).
Dar ”(p ∨ p) ↔ p” este prima tautologie din (P1) a sistemului de tautologii A1
a calculului propoziţiilor, deci este adevărată. Rezultă că propoziţia R(a) este
adevărată. Conform PG (Principiul generalizării), rezultă că pentru orice a ∈ DR ,
propoziţia R(a) este adevărată, adica propoziţia Q(A) este adevărată.
Aplicând ı̂ncă odată PG, rezultă că pentru orice A ∈ P(E), propoziţia Q(A)
este adevărată.
La fel se demonstrează (M2) - (M7), folosind respectiv tautologiile (P2) - (P7)
din sistemul de tautologii A1 . 2
Corolar 5.3.8 Submulţimea P2 = {∅, E} ⊆ P(E) este ı̂nchisă la ∪, ∩, CE , deci
structura
(P2 , ∩, ∪, CE , ∅, E)
este o subalgebră Boole a algebrei Boole P(E), deci este o subalgebră Boole (cu
două elemente).
Următoarele proprietăţi sunt de asemenea adevărate:
(M8) CE (A ∪ B) = CE A ∩ CE B, CE (A ∩ B) = CE A ∪ CE B (legile De Morgan),
5.3. OPERAŢII CU MULŢIMI. ALGEBRA BOOLE A MULŢIMILOR 103
(M9) CE (CE A) = A,
(M10) CE ∅ = E, CE E = ∅,
(M11) A ⊆ B ⇔ (CE A) ∪ B = E, A ⊆ B ⇔ A ∩ (CE B) = ∅.
Exerciţii Să se scrie echivalenţele celorlalte tautologii din sistemele A3 - A5 .
• Mai general, avem următoarea definiţie:
Observaţie 5.3.10 Din regulile de Morgan pentru mulţimi, rezultă că (a) şi (c)
implică (b), şi că (b) şi (c) implică (a). De aceea, ı̂n definiţia unui câmp de mulţimi
este suficient să luăm condiţia (c) ı̂mpreună cu una din condiţiile (a), (b).
Exemple 5.3.11
(1) P(E) este un câmp de mulţimi, pentru orice E.
(2) Pentru orice mulţime E, clasa compusă din toate submulţimile finite ale lui
E şi din complementarele acestora este un câmp de mulţimi.
(C, ∩, ∪, CE , ∅, E).
Să remarcăm că algebra Boole C este o subalgebră a algebrei Boole P(E).
def.
∪ni=1 Ai = A1 ∪. . .∪An = {x ∈ E | (x ∈ A1 )∨. . .∨(x ∈ An )} = {x ∈ E | (∃i)x ∈ Ai }
def.
∩ni=1 Ai = A1 ∩. . .∩An = {x ∈ E | (x ∈ A1 )∧. . .∧(x ∈ An )} = {x ∈ E | (∀i)x ∈ Ai }.
Definiţie 5.3.14 Fie E mulţimea totală şi fie I o mulţime nevidă, eventual infinită.
Dacă fiecărui i ∈ I ı̂i este asociată o singură mulţime Ai ⊆ E, atunci spunem că
avem o familie de mulţimi (submulţimi ale lui E) indexată de mulţimea I şi notăm
cu:
(Ai )i∈I .
5.3.4 Exemple
107
108 CHAPTER 6. RELAŢII
Definiţie 6.1.1
(i) Fie D1 , D2 două mulţimi, distincte sau nu. Se numeşte produs cartezian
al mulţimilor D1 , D2 mulţimea, notată D1 × D2 , care are drept elemente toate
perechile ordonate (x, y), cu x ∈ D1 şi y ∈ D2 , şi numai pe acestea:
D1 × D2 = {(x, y) | (x ∈ D1 ) ∧ (y ∈ D2 )}.
Definiţie 6.1.2
(i) Se numeşte diagonala produsului cartezian D1 ×D2 , mulţimea notată ∆D1 ×D2
definită astfel:
= {(x, x) | (x ∈ D1 ) ∧ (x ∈ D2 )} = {(x, x) | x ∈ D1 ∩ D2 } ⊆ D1 × D2 .
(i’) Se numeşte diagonala produsului cartezian D × D (sau relaţia identică din
D), mulţimea notată ∆D definită astfel:
∆D = {(x, x) | x ∈ D} ⊆ D × D.
5. (D1 ∪ D10 ) × (D2 ∪ D20 ) = (D1 × D2 ) ∪ (D1 × D20 ) ∪ (D10 × D2 ) ∪ (D10 × D20 ).
6. (D1 ∩ D10 ) × (D2 ∩ D20 ) = (D1 × D2 ) ∩ (D1 × D20 ) ∩ (D10 × D2 ) ∩ (D10 × D20 ).
Definiţie 6.1.4
(i) Fie D1 şi D2 două mulţimi oarecare, distincte sau nu. Se numeşte relaţie
binară (sau simplu relaţie) ı̂ntre D1 şi D2 orice submulţime R a produsului cartezian
D1 × D2 . D1 şi D2 se numesc domeniile lui R.
(i’) Dacă D1 = D2 = D, se numeşte relaţie binară (sau relaţie) ı̂ntre elementele
mulţimii D (sau pe mulţimea D) orice submulţime R a produsului cartezian D2 .
Observaţii 6.1.5
1. Diagonala ∆D1 ×D2 este o relaţie binară ı̂ntre D1 si D2 , iar ∆D este o relaţie
binară pe D.
2. Dacă x, y sunt in relaţia binară R, atunci vom scrie echivalent:
a ∈ A ↔ P (a)
Definiţie 6.2.1
(i) Fie D1 , D2 , . . ., Dn n mulţimi, distincte sau nu (n ≥ 2). Se numeşte produs
cartezian al mulţimilor Di , i = 1, n mulţimea, notată D1 × D2 × . . . × Dn sau
110 CHAPTER 6. RELAŢII
Qn
ı̂ncă i=1 Di , care are drept elemente toate n-uplele ordonate (x1 , x2 , . . . , xn ), cu
proprietatea xi ∈ Di , i = 1, n:
n
Y
Di = D1 × D2 × . . . × Dn = {(x1 , x2 , . . . , xn ) | (x1 ∈ D1 ) ∧ . . . ∧ (xn ∈ Dn )}
i=1
Observaţii 6.2.3
1. In această secţiune, scrierea i = 1, n este echivalentă cu scrierea i ∈ {1, 2, . . . , n}.
2. Cele două definiţii 6.2.1 si 6.2.2 sunt echivalente, pentru că tuplurile (n-
uplele) (x1 , x2 , . . . , xn ), cu xiS∈ Di , i = 1, n, sunt ı̂n corespondenţă bijectivă cu
n
funcţiile f : {1, 2, . . . , n} −→ i=1 Di , cu f (i) = xi ∈ Di , i = 1, n.
3. (D1 × D2 ) × D3 ' D1 × (D2 × D3 ) ' D1 × D2 × D3 , unde ' ı̂nseamnă că
mulţimile respective sunt izomorfe (adică există o bijecţie ı̂ntre ele).
Qn
Propoziţia 6.2.4 Pentru orice j ∈ {1, 2, . . . , n}, funcţia πj : i=1 Di −→ Dj ,
definită de:
πj ((x1 , x2 , . . . , xn )) = xj
Qn
este surjectivă, şi se numeşte proiecţia canonică a lui i=1 Di .
Definiţie 6.2.5
(i) Fie D1 , D2 , . . . , Dn o listă finită de mulţimi oarecare, distincte sau nu,
n ≥ 2. Se numeşte relaţie
Qn n-ară ı̂ntre mulţimile D1 , . . . , Dn orice submulţime R a
produsului cartezian i=1 Di . Mulţimile D1 , . . ., Dn se numesc domeniile lui R.
n se numeşte aritatea lui R.
(i’) Dacă D1 = D2 = . . . = Dn = D, se numeşte relaţie n-ară ı̂ntre elementele
mulţimii D (sau pe mulţimea D) orice submulţime R a produsului cartezian Dn .
6.3. OPERAŢII CU RELAŢII. ALGEBRA BOOLE A RELAŢIILOR 111
Observaţii 6.2.6
1. Elementele unei relaţii sunt tupluri (n-upluri) sau, echivalent, sunt funcţii.
2. Dacă x, y, z sunt ı̂n relaţia ternară R, vom scrie echivalent:
• Funcţii de n variabile (n ≥ 1)
(x1 , x2 , . . . , xn , y) ∈ Γ.
V
Definiţie 6.3.2 Numim conjuncţia (intersecţia) relaţiilor R, S, şi notăm R S,
relaţia care corespunde intersecţiei lor luate ca mulţimi:
^
R S = {(x, y) ∈ E × E | (x, y) ∈ R ∧ (x, y) ∈ S}.
Definiţie 6.3.5 Spunem că relaţia R este echivalentă cu relaţia S, şi notăm R ⇐⇒
S, dacă R =⇒ S şi S =⇒ R, deci dacă R = S ca mulţimi.
Observaţii 6.3.6
1. Implicaţia relaţiilor este o relaţie de ordine parţială pe mulţimea relaţiilor
binare pe E.
2. Echivalenţa relaţiilor este o relaţie de echivalenţă pe mulţimea relaţiilor
binare pe E.
Exemple 6.3.7
•WPentru numere:
”<” W ”=” ⇐⇒ ”≤”,
”>” V ”=” ⇐⇒ ”≥”,
”≤” V ”≥” ⇐⇒ ”=”,
”≥” V ”6=” ⇐⇒ ”>”,
”≤” ”6=” ⇐⇒ ”<”.
”=” =⇒ ”≤”,
”=” =⇒ ”≥”,
”<” =⇒ ”≤”,
”>” =⇒ ”≥”,
”<” =⇒ ”6=”,
”>” =⇒ ”6=”.
6.3. OPERAŢII CU RELAŢII. ALGEBRA BOOLE A RELAŢIILOR 113
•VPentru mulţimi:
”⊆” ”⊇” ⇐⇒ ”=”.
”=” =⇒ ”⊆”.
Definiţie 6.3.8 Se numeşte relaţia vidă, şi se noteaza V , relaţia care corespunde
mulţimii vide, ∅ ⊆ E × E, adică relaţia cu proprietatea că oricare x, y din E, nu
avem xV y.
Definiţie 6.3.9 Se numeşte relaţia totală, şi se notează T , relaţia care corespunde
mulţimii totale, E × E ⊆ E × E, adică este relaţia cu proprietatea că oricare x, y
din E, avem xT y.
Propoziţia 6.3.10 Fie RE mulţimea
V Wtuturor relaţiilor binare pe E (adică RE =
P(E × E)). Atunci structura (RE , , , − , V, T ) este o algebră Boole, numită al-
gebra Boole a relaţiilor.
Proof. W Trebuie să demonstrăm
V că pentru orice R, S,
WQV ∈ RE , avem:
(R1) R W R ⇐⇒ R,WR RV ⇐⇒ R (idempotenţa
V lui , ), W V
(R2) R W S ⇐⇒W S R, R S
W W ⇐⇒ S R
V V(comutativitateaV luiV , ),
(R3)W RV (S Q) ⇐⇒ (R S) Q, R (S Q) ⇐⇒ (R S) Q (asociativitatea
lui , W), V V W
(R4) R W(R V S) ⇐⇒ R, R W (RV S) W⇐⇒ RV(absorbţia),
W V W V
(R5) R (S Q) ⇐⇒ (R S) (R Q, R (S Q) ⇐⇒ (R S) (R Q (dis-
tributivitatea),
W V
(R6) R V ⇐⇒ R, R T ⇐⇒ R (V este prim element, T este ultim element:
V =⇒ RW=⇒ T ), V
(R7) R R ⇐⇒ T , R R ⇐⇒ V (R este complementul lui R ),
ceea ce se demonstrează similar cu modul cum am demonstrat că (P(E), ∩, ∪, CE , ∅, E)
este o algebră Boole (algebra Boole a mulţimilor), de data aceasta folosind predicate
binare, nu unare. 2
Următoarele proprietăţi sunt de asemenea adevărate, pe lângă multe altele:
pentru orice
W două relaţii
V binare
V R, S pe
W E,
(R8) R S ⇐⇒ R S, R S ⇐⇒ R S (legile De Morgan),
(R9) R ⇐⇒ R (legea dublei negaţii).
Observaţie 6.3.11 Echivalenţa relaţiilor joacă, ı̂n algebra Boole a relaţiilor, acelaşi
rol pe care-l joacă egalitatea mulţimilor ı̂n algebra Boole a mulţimilor.
114 CHAPTER 6. RELAŢII
Exemple 6.4.3
• Pentru numere:
”=” ◦ ”≤” ⇐⇒ ”≤”,
”≤” ◦ ”=” ⇐⇒ ”≤”,
”≥” ◦ ”=” ⇐⇒ ”≥”,
”<” ◦ ”<” ⇐⇒ ”<”.
• Pentru mulţimi:
”=” ◦ ”∈” ⇐⇒ ”∈”,
”∈” ◦ ”=” ⇐⇒ ”∈”,
”=” ◦ ”=” ⇐⇒ ”=”,
”⊆” ◦ ”⊆” ⇐⇒ ”⊆”,
”=” ◦ ”⊆” ⇐⇒ ”⊆”,
”⊆” ◦ ”=” ⇐⇒ ”⊆”.
W W
4) (R V S) ◦ Q ⇐⇒ (R ◦ Q) V(S ◦ Q),
5) (R S) ◦ Q ⇐⇒ (R ◦ Q) (S ◦ Q).
Dem.
(RE , ◦, ∆E )
0) (R−1 ) ⇐⇒ (R)−1 ,
1) (R−1 −1
V ) −1⇐⇒ R, −1 V −1
2) (R W S) ⇐⇒ R W S ,
3) (R S)−1 ⇐⇒ R−1 S −1 ,
4) Dacă R ⇐⇒ S, atunci R−1 ⇐⇒ S −1 ,
5) (R ◦ S)−1 ⇐⇒ S −1 ◦ R−1 .
Dem.
6.4. ALGEBRA RELAŢIONALĂ A RELAŢIILOR 117
−
0): (x, y) ∈ (R−1 ) ↔ (din definiţia lui )
¬[(x, y) ∈ R−1 ] ↔ (din definiţia lui −1 )
¬[(y, x) ∈ R] ↔ (din definiţia lui − )
(y, x) ∈ R ↔ (din definiţia lui −1
(x, y) ∈ (R)−1 .
I.4)
(∃t)[(x, t) ∈ R ∧ (∀z)(¬[(t, z) ∈ R−1 ∧ ¬((z, y) ∈ S)])] ↔ (prin legile De Morgan)
(∃t)[(x, t) ∈ R ∧ (∀z)[(t, z) ∈ (R−1 ) ∨ (z, y) ∈ S]] ↔
(∃t)(∀z)[(x, t) ∈ R ∧ [(t, z) ∈ (R−1 ) ∨ (z, y) ∈ S]] → (prin tautologia cuantificată
VIII.3)
(∀z)(∃t)[(x, t) ∈ R ∧ [(t, z) ∈ (R−1 ) ∨ (z, y) ∈ S]] ↔ (conform distributivităţii lui
∨, ∧)
(∀z)(∃t)[[(x, t) ∈ R ∧ (t, z) ∈ (R−1 )] ∨ [(x, t) ∈ R ∧ (z, y) ∈ S]] → (conform (G4):
p ∧ q → p)
(∀z)(∃t)[[(x, t) ∈ R ∧ (t, z) ∈ (R−1 )] ∨ (z, y) ∈ S] ↔
(∀z)[(∃t)[(x, t) ∈ R ∧ (t, z) ∈ (R−1 )] ∨ (z, y) ∈ S] ↔ (prin definiţia lui ◦)
(∀z)[(x, z) ∈ R ◦ (R−1 ) ∨ (z, y) ∈ S].
• Uneori (ı̂n teoria bazelor de date relaţionale), relaţiile sunt reprezentate sub
forma unor tabele, ı̂n care fiecare rând (linie) reprezintă un n-uplu, iar fiecare
coloană reprezintă un domeniu din cele n ale produsului cartezian (definiţia 1 (6.2.1)
a produsului cartezian finit). In acest caz, coloanelor 1, 2, . . . , n, respectiv domeni-
ilor corespunzătoare D1 , D2 , . . . , Dn , li se asociază nume: A1 , A2 , . . . , An , numite
atribute:
A1 A2 ... Aj ... An
6.5. BAZE DE DATE RELAŢIONALE 119
Definiţie 6.5.1
(i) O relaţie R ı̂mpreună cu mulţimea atributelor sale se numeşte schemă relaţională.
(ii) Mulţimea tuturor schemelor relaţionale corespunzătoare unei aplicaţii se
numeşte schema bazei de date relaţionale.
(iii) Conţinutul curent al relaţiilor la un moment dat se numeşte bază de date
relaţională.
Exemplu 6.5.2 Schema relaţională R(A, B, C), unde R = {(a, b, c), (d, a, f )} se
reprezintă astfel:
A B C
a b c
i
d a f
j
n
[
R = {f : {A1 , A2 , . . . , An } → Dj | ∀j ∈ {1, 2, . . . , n}, f (Aj ) ∈ Dj }.
j=1
funcţia
n
[
fi : {A1 , A2 , . . . , Aj , . . . , An } → Dj
j=1
care verifică:
Din punctul de vedere al bazelor de date, cea de-a doua definiţie, ca mulţime de
funcţii, este de preferat, deoarece permite prelucrarea informaţiilor corespunzătoare
unui atribut fără a cunoaşte poziţia acelui atribut ı̂n relaţie, aceasta permiţând o
mai mare independenţă de reprezentare a datelor.
In acest capitol este studiat calculul propoziţional clasic (L) prin trei dintre di-
mensiunile sale: sintaxa, semantică şi algebra. Fiecare dintre cele trei componente
este analizată atât ı̂n sine cât şi ı̂n relaţie cu celelalte două. La nivelul acestui ma-
terial, cunoaşterea logicii propoziţionale este realizată prin relaţia ternară stabilită
ı̂ntre sintaxă, semantică şi algebră.
Prima secţiune a capitolului conţine câteva exemple de descompunere ale unor
texte ı̂n propoziţii elementare şi reprezentarea lor simbolică cu ajutorul conectorilor
propoziţionali ”şi”, ”sau” , ”non” şi ”implică”. Acest exerciţiu de reprezentare
simbolică este o primă sugestie asupra trecerii de la limbajul natural la limbajul
formal al logicii propoziţionale.
Secţiunea 2 ı̂ncepe cu definirea limbajului lui L. Construcţia re la bază un
alfabet ı̂n care apar numai doi conectori primari: implicaţia (→) şi negaţia (¬).
Prin inductie, sunt definite enunţurile lui L: ele sunt formaţiuni de simboluri ce
traduc propoziţii din limbajul natural. Conjuncţia (∧), disjuncţia (∨) şi echivalenţa
logică (↔) sunt conectori derivaţi, definiţi cu ajutorul implicaţiei şi negaţiei.
Pasul următor este ı̂mbogăţirea limbajului L cu o structură logică. Pornind
de la trei axiome şi o singură regulă de deducţie (modus ponens), se definesc
demonstraţiile formale şi deducţia din ipoteze. La capătul demonstraţiilor formale
stau teoremele formale.
Subsecţiunea 1 cuprinde unele proprietăţi sintactice ale lui L. Teorema deducţiei
este folosită ca instrument principal ı̂n stabilirea celor mai importante teoreme
formale.
In Subsectiunea 2 este descris modul cum se realizează trecerea de sintaxa lui
L la algebra Boole. Factorizând mulţimea enunţurilor lui L printr-o relaţie de
echivalenţă canonică (definită in termenii echivalenţei logice), se obţine o algebră
Boole, numita algebra Lindenbaum-Tarski asociată lui L. Prin această construcţie,
121
122CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
conectorii sunt convertiţi ı̂n operaţii booleene, iar stabilirea teoremelor formale se
reduce la un calcul algebric. Din acest moment, se poate urmări cum, pas cu pas,
se trasează o paralelă algebrică la sintaxa lui L.
Semantica lui L este tratată in Secţiunea 3. Se defineşte noţiunea de inter-
pretare şi valoarea de adevăr a unui enunţ ı̂ntr-o interpretare. Prin Teorema de
completitudine, enunţurile universal adevărate (= enunţurile adevărate ı̂n orice in-
terpretare) sunt puse faţă ı̂n faţă cu teoremele formale. Demonstraţia Teoremei de
completitudine este de natură algebrică. Ideea acestei demonstraţii este folosirea
Teoremei de reprezentare a lui Stone pentru a obţine interpretări.
In Subsecţiunea 1 este reluată sintaxa lui L, prin studiul mulţimilor consistente
de enunţuri. Sunt definite noţiunile de model şi de deducţie semantică. Teorema
de completitudine extinsă, demonstrată ı̂n această secţiune, stabileşte echivalenţa
dintre deducţia formală şi deducţia semantică. Demonstraţia Teoremei de com-
pletitudine extinsă se bazează pe proprietăţile mulţimilor maximal consistente de
enunţuri.
Sectiunea 4 conţine o demonstraţie a Teoremei de reprezentare a lui Stone pe
baza Teoremei de completitudine.
Sectiunea 5 conţine exemple de deducţii formale.
7.1 Introducere
Exemplul 1.
De te-ating, să feri ı̂n lături
De hulesc, să taci din gură,
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi
Dacă ştii a lor măsură ?
(M. Eminescu, Glossa)
Dacă notăm:
p1 ≡ ”te-ating”
p2 ≡ ”să feri ı̂n lături”
q1 ≡ ”hulesc”
q2 ≡ ”să taci din gură”
7.1. INTRODUCERE 123
Exemplul 2.
Imbracă-te ı̂n doliu, frumoasă Bucovină
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta
C-acum din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea !
(M. Eminescu, La mormântul lui Aron Pumnul)
Dacă notăm:
p1 ≡ ”ı̂mbracă-te ı̂n doliu, frumoasă Bucovină”
p2 ≡ ”cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta”
q1 ≡ ”acum din pleiada-ţi auroasă şi senină se stinse un luceafăr”
q2 ≡ ”(acum din pleiada-ţi auroasă şi senină) se stinse o lumină”
q3 ≡ ”(acum din pleiada-ţi auroasă şi senină) se stinse-o dalbă stea”
(q1 ∧ q2 ∧ q3 ) → (p1 ∧ p2 )
Exemplul 3.
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna
Căci unul erau toate şi totul era una.
(M. Eminescu, Rugăciunea unui dac)
Cu notaţiile:
p1 ≡ ”era azi”
p2 ≡ ”(era) mâine”
p3 ≡ ”(era) ieri”
p4 ≡ ”(era) dintotdeauna”
q1 ≡ ”unul erau toate”
q2 ≡ ”totul era una”
Exemplul 4.
Că de-i vreme rea sau bună
Vântu-mi bate, frunza-mi sună
124CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Notăm:
p ≡ ”vremea era rea”
q ≡ ”(vremea) era bună”
p1 ≡ ”vântu-mi bate”
q1 ≡ ”frunza-mi sună”
r ≡ ” mie-mi curge Dunărea”
Definiţie 7.2.2 Un cuvant este un şir finit de simboluri primitive, scrise unul după
altul.
Definiţie 7.2.3 Se numeşte enunţ orice cuvânt ϕ care verifică una din condiţiile
următoare:
(i) ϕ este o variabilă propoziţională,
(ii) există un enunţ ψ astfel ı̂ncât ϕ = ¬ψ,
(iii) există enunţurile ψ, χ astfel ı̂ncât ϕ = ψ → χ.
Variabilele propoziţionale se vor numi enunţuri atomice sau elementare.
Vom nota cu E mulţimea enunţurilor.
Observaţie 7.2.4 Definiţia conceptului de enunţ este dată prin inducţie. Momen-
tul iniţial al definiţiei prin inducţie este dat de condiţia (i), iar trecerea ”de la k la
k + 1” este asigurată de (ii) şi (iii).
Observaţii 7.2.5
(1) In prezentarea sistemului formal al calculului propoziţional am considerat
negaţia şi implicaţia drept conectori primitivi (iniţiali). Conectorii derivaţi ∨ (sau),
∧ (şi), ↔ (echivalent) au fost introduşi prin prezentările de mai sus.
(2) Există prezentări ale sistemului formal al calculului propoziţional (echiva-
lente cu cea de mai sus) care folosesc alţi conectori primitivi.
Definiţie 7.2.7 O teoremă formală sau pe scurt teoremă este un enunţ ϕ care
verifică una din condiţiile următoare:
7.2. SINTAXA ŞI ALGEBRA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL 127
Observaţii 7.2.8
(i) Deci, T ⊆ E.
(ii) Deci, mulţimea T a teoremelor este obţinută din axiome, prin aplicarea
regulii de deducţie m.p..
(iii) Deci, avem:
` (a1), ` (a2), ` (a3).
Definiţia conceptului de teoremă formală fost dată prin inducţie: axiomele (G1) -
(G3) corespund momentului zero al inducţiei, iar ”trecerea de la k la k + 1” este
realizată prin modus ponens.
Definiţie 7.2.9 O demonstraţie formală a unui enunţ ϕ este un şir finit de enunţuri
ψ1 , . . . , ψn astfel ı̂ncât ψn = ϕ şi pentru orice 1 ≤ i ≤ n se verifică una din condiţiile
următoare:
(1) ψi este o axiomă,
(2) există doi indici k, j < i astfel ı̂ncât ψk = ψj → ψi .
ψj , ψk = ψj → ψi
ψi
Σ ` ϕ,
Σ`ϕ
Prin compararea condiţiilor (D1) - (D3) din Definiţia 7.2.10 cu conditiile (1) - (3)
din Definiţia 7.2.11, rezultă că Σ ` ϕ dacă şi numai dacă există o Σ-demonstraţie
formală a lui ϕ.
Observaţii 7.2.12
(i) Dacă Σ = ∅, atunci ∅ ` ϕ ⇐⇒ ` ϕ.
(ii) Dacă ` ϕ, atunci Σ ` ϕ pentru orice Σ ⊆ E.
In această subsecţiune, vom prezenta unele proprietăţi sintactice ale lui L, cea
mai importantă dintre ele fiind teorema deducţiei. Folosind acest rezultat, vom
stabili cele mai semnificative teoreme formale ale lui L.
7.2. SINTAXA ŞI ALGEBRA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL 129
Dem.
(i): Demonstraţia se face prin inducţie asupra conceptului Σ ` ϕ. Dacă Σ ` ϕ,
atunci este verificată una din condiţiile (D1) - (D3). Le vom lua pe rând:
- dacă ϕ este o axiomă, atunci ∆ ` ϕ,
- dacă ϕ ∈ Σ, atunci ϕ ∈ ∆, deci ∆ ` ϕ,
- dacă Σ ` ψ şi Σ ` (ψ → ϕ), atunci conform ipotezei inducţiei, ∆ ` ψ şi ∆ ` (ψ →
ϕ), deci ∆ ` ϕ.
(ii): Demonstraţia se face tot prin inducţie:
- dacă ϕ este axiomă, atunci ∅ ` ϕ şi ∅ ⊆ Σ este finită,
- dacă ϕ ∈ Σ, atunci luăm Γ = {ϕ},
- dacă Σ ` ψ şi Σ ` (ψ → ϕ), atunci conform ipotezei inducţiei, există Γ1 , Γ2 ⊆ Γ
finite, astfel ı̂ncât Γ1 ` ψ, Γ2 ` (ψ → ϕ); luăm Γ = Γ1 ∪ Γ2 şi aplicăm (i).
(iii): Exerciţiu. 2
Σ ` (ϕ → ψ) ⇐⇒ Σ ∪ {ϕ} ` ψ.
130CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Dem.
(=⇒): Se aplică Propoziţia 7.2.13, (i) şi modus ponens.
(⇐=): Prin inducţie, după modul cum este definit Σ ∪ {ϕ} ` ψ. Considerăm
următoarele cazuri:
- (1) ψ este o axiomă.
Cum ` ϕ şi ψ → (ϕ → ψ), conform (G1), atunci ` (ϕ → ψ) prin m.p., deci
Σ ` (ϕ → ψ).
- (2) ψ ∈ Σ ∪ {ϕ}, cu două subcazuri:
(a) ψ ∈ Σ: din Σ ` ψ, Σ ` ψ → (ϕ → ψ) se deduce Σ ` ϕ → ψ,
(b) ψ ∈ {ϕ}: se aplică Principiul identităţii: Σ ` ϕ → ϕ.
- (3) Există α ∈ E astfel ı̂ncât Σ ∪ {ϕ} ` α şi Σ ∪ {ϕ} ` α → ψ. Aplicând ipoteza
inducţiei, rezultă Σ ` (ϕ → α) şi Σ ` (ϕ → (α → ψ)). De asemenea,
Σ ` (ϕ → (α → ψ)) → ((ϕ → α) → (ϕ → ψ)) (G2)
Aplicând de două ori m.p., se obţine Σ ` (ϕ → ψ).
In demonstraţia de mai sus a implicaţiei (⇐=), cazurile (1) şi (2) reprezintă
momentul zero al inducţiei, iar cazul (3) constituie trecerea ”de la k la k + 1”. 2
Observaţie 7.2.18 In demonstrarea Principiului identităţii şi a Teoremei deducţiei,
nu au intervenit decât axiomele (G1), (G2) şi m.p.. Aceasta arată că cele două
rezultate sunt valabile ı̂n orice sistem logic ı̂n care apar (G1), (G2) şi modus po-
nens.
Teorema deducţiei este un instrument eficace ı̂n stabilirea teoremelor formale.
Această afirmaţie va fi probată prin demonstraţiile propoziţiilor următoare.
Propoziţia 7.2.19
` (ϕ → ψ) → ((ψ → χ) → (ϕ → χ)).
Dem. Vom aplica succesiv m.p. şi apoi Teorema deducţiei:
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ϕ
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ϕ → ψ
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ψ m.p.
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ψ → χ
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` χ m.p.
{ϕ → ψ, ψ → χ} ` ϕ→χ Teorema deducţiei
{ϕ → ψ} ` (ψ → χ) → (ϕ → χ) Teorema deducţiei
` (ϕ → ψ) →
((ψ → χ) → (ϕ → χ)) Teorema deducţiei.
2
Corolar 7.2.20
` ϕ → ψ, ` ψ → χ implică ` ϕ → χ.
ϕ→χ
In stabilirea teoremelor formale, este mai eficient să aplicăm (R1) ı̂n loc de
Propoziţia 7.2.19. Acelaşi lucru este valabil şi ı̂n cazul regulilor de deducţie derivate
din alte teoreme formale.
Propoziţia 7.2.22
` (ϕ → (ψ → χ)) → (ψ → (ϕ → χ)).
(R2) ϕ → (ψ → χ)
ψ → (ϕ → χ)
Propoziţia 7.2.24
` ϕ → (¬ϕ → ψ).
132CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Propoziţia 7.2.25
` ¬ϕ → (ϕ → ψ).
Exerciţiu 7.2.26 Să se demonstreze Propoziţia 7.2.25 ı̂n acelaşi mod ca Propoziţia
7.2.24, folosind Teorema deducţiei.
Propoziţia 7.2.27
` ¬¬ϕ → ϕ.
Propoziţia 7.2.28
` (ϕ → ψ) → (¬ψ → ¬ϕ).
Propoziţia 7.2.29
` ϕ → ¬¬ϕ.
Dem.
{ϕ, ¬¬¬ϕ} ` ¬¬¬ϕ → ¬ϕ Propoziţia 7.2.27
{ϕ, ¬¬¬ϕ} ` ¬¬¬ϕ
{ϕ, ¬¬¬ϕ} ` ¬ϕ m.p.
{ϕ} ` ¬¬¬ϕ → ¬ϕ Teorema deducţiei
{ϕ} ` (¬¬¬ϕ → ¬ϕ) → (ϕ → ¬¬ϕ) (G3)
{ϕ} ` ϕ → ¬¬ϕ m.p.
{ϕ} ` ϕ
{ϕ} ` ¬¬ϕ m.p.
` ϕ → ¬¬ϕ Teorema deducţiei.
2
Propoziţia 7.2.30
` (ϕ → ¬ϕ) → ¬ϕ.
Dem.
134CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Propoziţia 7.2.31
` ϕ → (¬ψ → ¬(ϕ → ψ)).
Dem.
{ϕ, ϕ → ψ} ` ψ m.p.
{ϕ} ` (ϕ → ψ) → ψ Teorema deducţiei
{ϕ} ` ((ϕ → ψ) → ψ) → (¬ψ → ¬(ϕ → ϕ)) Propoziţia 7.2.28
{ϕ} ` ¬ψ → ¬(ϕ → ϕ) m.p.
` ϕ → (¬ψ → ¬(ϕ → ψ)) Teorema deducţiei.
2
Propoziţia 7.2.32
` ϕ → (ϕ ∨ ψ).
Propoziţia 7.2.33
` ψ → (ϕ ∨ ψ).
Propoziţia 7.2.34
Dem.
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬ϕ → ψ
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ϕ→χ
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬ϕ → χ (R1)
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬χ → ¬¬ϕ Prop. 7.2.28
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬¬ϕ → ϕ Prop. 7.2.27
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬χ → ϕ (R1)
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ϕ→χ
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬χ → χ (R1)
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` (¬χ → χ) → (¬χ → ¬¬χ) Prop. 7.2.28
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬χ → ¬¬χ m.p.
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` (¬χ → ¬¬χ) → ¬¬χ Prop. 7.2.30
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬¬χ m.p.
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` ¬¬χ → χ Prop. 7.2.27
{ϕ → χ, ψ → χ, ¬ϕ → ψ} ` χ m.p.
{ϕ → χ, ψ → χ} ` (¬ϕ → ψ) → χ T. deducţiei
{ϕ → χ} ` (ψ → χ) → ((¬ϕ → ψ) → χ) T. deducţiei
` (ϕ → χ) →
[(ψ → χ) → ((¬ϕ → ψ) → χ)] T. deducţiei.
2
(ϕ ∨ ψ) → χ
Propoziţia 7.2.36
` (ϕ ∧ ψ) → ϕ.
Dem.
` ϕ → (¬ϕ → ¬ψ Propoziţia 7.2.24
` ¬ϕ → (ϕ → ¬ψ) (R2)
` (¬ϕ → (ϕ → ¬ψ)) → (¬(ϕ → ¬ψ) → ¬¬ϕ) Propoziţia 7.2.28
` ¬(ϕ → ¬ψ) → ¬¬ϕ m.p.
` ¬¬ϕ → ϕ Propoziţia 7.2.27
` ¬(ϕ → ¬ψ) → ϕ (R1).
Am obţinut exact ` (ϕ ∧ ψ) → ϕ. 2
Propoziţia 7.2.37
` (ϕ ∧ ψ) → ψ.
136CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Dem.
` ¬ψ → (ϕ → ¬ψ) (G1)
` (¬ψ → (ϕ → ¬ψ)) → (¬(ϕ → ¬ψ) → ¬¬ψ) Propoziţia 7.2.28
` ¬(ϕ → ¬ψ) → ¬¬ψ) m.p.
` ¬¬ψ → ψ Propoziţia 7.2.27
` ¬(ϕ → ¬ψ) → ψ (R1).
Ultima teoremă formală este chiar ` (ϕ ∧ ψ) → ψ. 2
Propoziţia 7.2.38
` (χ → ϕ) → [(χ → ψ) → (χ → (ϕ ∧ ψ))].
Dem.
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` χ
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` χ→ϕ
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` ϕ m.p.
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` ψ analog
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` ψ → ¬¬ψ Prop. 7.2.29
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` ¬¬ψ m.p.
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` ϕ → (¬¬ψ → ¬(ϕ → ψ)) Prop. 7.2.25
{χ → ϕ, χ → ψ, χ} ` ¬(ϕ → ψ) m.p. de două ori
{χ → ϕ, χ → ψ} ` χ → ¬(ϕ → ψ) T. deducţiei
{χ → ϕ} ` (χ → ψ) → (χ → ¬(ϕ → ψ)) T. deducţiei
` (χ → ϕ) →
[(χ → ψ) → (χ → ¬(ϕ → ψ))] T. deducţiei.
2
Observaţie 7.2.39 Propoziţiei 7.2.38 ı̂i este asociată următoarea regulă de deducţie
derivată:
(R4) χ → ϕ, χ → ψ
χ → (ϕ ∧ ψ)
Propoziţia 7.2.40
` (ϕ ∧ ψ) → (ψ ∧ ϕ).
Dem.
` (ϕ ∧ ψ) → χ Propoziţia 7.2.37
` (ϕ ∧ ψ) → ϕ Propoziţia 7.2.36
` (ϕ ∧ ψ) → (ψ ∧ ϕ) (R4).
2
Propoziţia 7.2.41
` ϕ → (ψ → (ϕ ∧ ψ)).
7.2. SINTAXA ŞI ALGEBRA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL 137
Dem.
{ϕ, ψ} ` ϕ
{ϕ, ψ} ` ψ
{ϕ, ψ} ` ψ → ¬¬ψ Propoziţia 7.2.29
{ϕ, ψ} ` ¬¬ψ m.p.
{ϕ, ψ} ` ϕ → (¬¬ψ → ¬(ϕ → ¬ψ)) Propoziţia 7.2.31
{ϕ, ψ} ` ¬(ϕ → ¬ψ) m.p. de două ori
` ϕ → (ψ → (ϕ ∧ ψ)) Teorema deducţiei de două ori.
2
Propoziţia 7.2.42
` [(ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ)] → ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ).
Dem.
` (ϕ ∧ χ) → ϕ Propoziţia 7.2.36
` ψ → (ϕ ∨ ψ) Propoziţia 7.2.33
` (ϕ ∧ χ) → (ϕ ∨ ψ)
` (ϕ ∧ χ) → χ (R1)
` (ϕ ∧ χ) → (ϕ ∨ ψ) ∧ χ (R4)
` (ψ ∧ χ) → (ϕ ∨ ψ) ∧ χ analog
` [(ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ)] → ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ) (R3).
2
Propoziţia 7.2.43
` (χ → θ) → [(ϕ → (ψ → χ)) → (ϕ → (ψ → θ))].
Dem.
{χ → θ, ϕ → (ψ → χ), ϕ, ψ} ` ϕ → (ψ → χ)
{χ → θ, ϕ → (ψ → χ), ϕ, ψ} ` ϕ
{χ → θ, ϕ → (ψ → χ), ϕ, ψ} ` ψ→χ m.p.
{χ → θ, ϕ → (ψ → χ), ϕ, ψ} ` ψ
{χ → θ, ϕ → (ψ → χ), ϕ, ψ} ` χ m.p.
{χ → θ, ϕ → (ψ → χ), ϕ, ψ} ` χ→θ
{χ → θ, ϕ → (ψ → χ), ϕ, ψ} ` θ m.p.
Se aplică apoi Teorema deducţiei de patru ori. 2
Propoziţia 7.2.44
` (ϕ → (ψ → χ)) → ((ϕ ∧ ψ) → χ).
Dem.
{ϕ → (ψ → χ), ϕ ∧ ψ} ` ϕ∧ψ
{ϕ → (ψ → χ), ϕ ∧ ψ} ` (ϕ ∧ ψ) → ϕ
{ϕ → (ψ → χ), ϕ ∧ ψ} ` ϕ m.p.
{ϕ → (ψ → χ), ϕ ∧ ψ} ` ψ analog
{ϕ → (ψ → χ), ϕ ∧ ψ} ` ϕ → (ψ → χ)
{ϕ → (ψ → χ), ϕ ∧ ψ} ` χ m.p. de două ori.
138CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Propoziţia 7.2.45
` [(ϕ ∧ ψ) → χ] → [ϕ → (ψ → χ)].
Dem.
{(ϕ ∧ ψ) → χ, ϕ, ψ} ` ϕ
{(ϕ ∧ ψ) → χ, ϕ, ψ} ` ψ
{(ϕ ∧ ψ) → χ, ϕ, ψ} ` ϕ → (ψ → (ϕ ∧ ψ)) Propoziţia 7.2.41
{(ϕ ∧ ψ) → χ, ϕ, ψ} ` ϕ∧ψ m.p. de două ori
{(ϕ ∧ ψ) → χ, ϕ, ψ} ` (ϕ ∧ ψ) → χ
{(ϕ ∧ ψ) → χ, ϕ, ψ} ` χ m.p.
Se aplică apoi Teorema deducţiei de trei ori. 2
Propoziţia 7.2.46
` (ϕ ∨ ψ) → (χ → [(ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ)]).
{ϕ ∨ ψ, χ} ` ¬(ϕ ∧ χ) → (ψ ∧ χ),
Propoziţia 7.2.49
` (ϕ → ψ) → (¬ψ → ¬ϕ).
Propoziţia 7.2.50
Dem.
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` (ϕ → ϕ0 ) → [(ϕ0 → ψ) → (ϕ → ψ)] P. 7.2.19
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` ϕ → ϕ0
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` (ϕ0 → ψ) → (ϕ → ψ) m.p.
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` ϕ0 → ψ
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` ϕ→ψ m.p.
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` (ϕ → ψ) → [(ψ → ψ 0 ) → (ϕ → ψ 0 )] P. 7.2.19
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` (ψ → ψ 0 ) → (ϕ → ψ 0 ) m.p.
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` ψ → ψ0
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ 0 , ϕ0 → ψ} ` ϕ → ψ0 m.p.
{ϕ → ϕ0 , ψ → ψ0 } ` (ϕ0 → ψ) → (ϕ → ψ 0 ) T.d.
{ϕ → ϕ0 } ` (ψ → ψ 0 ) → ((ϕ0 → ψ) → (ϕ → ψ 0 )) T.d.
{∅} ` (ϕ → ϕ0 ) → [(ψ → ψ 0 ) → ((ϕ0 → ψ) → (ϕ → ψ 0 ))] T.d.
2
Corolar 7.2.51
` (ϕ → ϕ0 ), ` (ψ → ψ 0 ) implică ` (ϕ0 → ψ) → (ϕ → ψ 0 ).
(ϕ0 → ψ) → (ϕ → ψ 0 )
140CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Dem.
=⇒: Dacă Γ ` ϕ, atunci conform Propoziţie 7.2.13 (ii), există γ1 , . . . , γn ∈ Γ,
astfel ı̂ncât
(7.2) {γ1 , . . . , γn } ` ϕ
Aplicând de n ori Teorema deducţiei, obţinem:
(7.3) ` γ1 → (γ2 → . . . → (γn → ϕ) . . .).
Tinând cont de Propoziţia 7.2.44, obţinem (7.1).
⇐=: Dacă (7.1) are loc, cu γ1 , . . . , γn ∈ Γ, atunci conform Propoziţiei 7.2.45,
deducem (7.3). Din Teorema deducţiei aplicată ı̂n sens invers, obţinem (7.2), deci
Γ ` ϕ. 2
Propoziţia precedentă arată cum deducţia formală poate fi exprimată ı̂n ter-
menii unor teoreme formale. In cazul unor sisteme logice (de exemplu, logica
modală), este convenabil ca noţiunea de deducţie să fie introdusă prin condiţia din
Propoziţia 7.2.53.
Definiţie 7.2.54 O mulţime nevidă Σ de enunţuri se numeşte sistem deductiv
dacă, pentru orice enunţ ϕ, Σ ` ϕ implică ϕ ∈ Σ.
Cu alte cuvinte, un sistem deductiv este o mulţime de enunţuri ı̂nchisă la
deducţii.
Lema 7.2.55 Dacă Σ este o mulţime de enunţuri, atunci sunt echivalente următoarele:
(a) Σ este un sistem deductiv,
(b) Σ contine mulţimea teoremelor formale şi α, α → β ∈ Σ implică β ∈ Σ.
Dem.
(a) =⇒ (b): Dacă ` ϕ, atunci Σ ` ϕ, deci ϕ ∈ Σ. Presupunem că α, α → β ∈ Σ,
deci Σ ` α, Σ ` α → β, de unde Σ ` β, conform m.p. Rezultă β ∈ Σ.
(b) =⇒ (a): Σ este o mulţime nevidă. Presupunem Σ ` ϕ. Conform Propoziţiei
7.2.13 (ii), există σ1 , . . . , σn ∈ Σ astfel ı̂ncât {σ1 , . . . , σn } ` ϕ. Aplicând Teorema
deducţiei, obţinem:
` σ1 → (. . . → (σn → ϕ) . . .).
Cum σ1 , . . . , σn ∈ Σ, rezultă ϕ ∈ Σ. 2
Familia Qsistemelor
` deductive ale lui L este o latice completă ı̂n raport cu operaţiile
infinite şi introduse mai sus.
Γ ` (ϕ ∧ ψ) ⇐⇒ Γ ` ϕ şi Γ ` ψ.
(` ϕ → ϕ0 , ` ϕ0 → ϕ, ` ψ → ψ 0 , ` ψ 0 → ψ) =⇒ (` ϕ → ψ ⇐⇒` ϕ0 → ψ 0 ).
=⇒: Presupunem că ` ϕ → ψ. Din ` ϕ0 → ϕ, ` ϕ → ψ şi ` ψ → ψ 0 rezultă,
aplicând (R1), că ϕ0 → ψ 0 .
⇐=: Similar.
Lema 7.2.60 Relaţia ≤ este o relaţie de ordine pe E/∼ .
Dem. Este necesar să verificăm condiţiile următoare:
(1) ` ϕ → ϕ, oricare ϕ ∈ E,
(2) ` ϕ → ψ, ` ψ → ϕ =⇒ ` ϕ ∼ ψ, pentru orice ϕ, ψ ∈ E,
(3) ` ϕ → ψ, ` ψ → χ =⇒ ` ϕ → χ, pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E.
Ele rezultă din Principiul identităţii şi din (R1). 2
Chiar prin definiţie, relaţia de ordine ≤ din Lema 7.2.60 este o reflectare al-
gebrică a conectorului →. In acest fel, stabilirea unoe teoreme formale ale lui L
revine la verificarea unor inegalităţi booleene.
Propoziţia 7.2.61 (E/∼ , ≤) este o latice distributivă, ı̂n care pentru orice ϕ, ψ ∈
E:
b =ϕ
b ψ)
(1) inf(ϕ, \ ∧ ψ, (2) sup(ϕ, b =ϕ
b ψ) \ ∨ ψ.
7.2. SINTAXA ŞI ALGEBRA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL 143
Dem.
Demonstrăm ı̂ntâi (1), ceea ce revine la a verifica condiţiile următoare:
(i) ` (ϕ ∧ ψ) → ϕ, ` (ϕ ∧ ψ) → ψ,
(ii) dacă ` χ → ϕ şi ` χ → ψ, atunci χ → (ϕ ∧ ψ).
Condiţia (i) rezultă din Propoziţiile 7.2.36, 7.2.37, iar (ii) din (R4).
Demonstrăm acum (2), ceea ce revine la a verifica condiţiile următoare:
(iii) ` ϕ → (ϕ ∨ ψ), ` ψ → (ϕ ∨ ψ),
(iv) dacă ` ϕ → χ şi ` ψ → χ, atunci ` (ϕ ∨ ψ) → χ.
Se folosesc Propoziţiile 7.2.32, 7.2.33 şi (R3). Rezultă că (E/∼ , ≤) este o latice, ı̂n
care
b ∧ ψb = ϕ
ϕ \ ∧ ψ, ϕ b ∨ ψb = ϕ
\ ∨ ψ.
Distributivitatea rezultă din Propoziţiile 7.2.42, 7.2.46. 2
Observaţii 7.2.62
(1) Să punem
def.
¬ϕ
b = ¬ϕ.
c
Atunci definiţia operaţiei ¬ nu depinde de reprezentanţi.
(2) Conform Propoziţiei 7.2.48, avem
∧ ¬ϕ ≤ ψb ≤ ϕ\
ϕ\ ∨ ¬ϕ,
pentru orice ϕ, ψ ∈ E. Atunci ϕ\
∧ ¬ϕ este primul element al laticii E/∼ , iar ϕ\
∨ ¬ϕ
este ultimul element. Vom nota
0 = ϕ\
∧ ¬ϕ, 1 = ϕ\
∨ ¬ϕ
(este evident că definiţiile nu depind de reprezentanţi).
Propoziţia 7.2.63 Structura (E/∼ , ∧, ∨, ¬, 0, 1) este o algebră Boole, numită al-
gebra Lindenbaum-Tarski asociată sistemului formal L.
Dem. Conform Propoziţiei 7.2.61, (E/∼ , ∧, ∨) este o latice distributivă. Conform
observaţiilor precedente, ϕ
b ∧ ¬ϕ
b = 0 şi ϕ
b ∨ ¬ϕ
b = 1, deci orice element ϕ
b al lui E/∼
admite pe ¬ϕ b drept complement. 2
Observaţie 7.2.64 Dacă notăm p : E −→ E/∼ surjecţia canonică (p(ϕ) = ϕ, b pen-
tru orice ϕ ∈ E), atunci pentru orice ϕ, ψ ∈ E, sunt verificate condiţiile următoare:
(a) p(ϕ ∨ ψ) = p(ϕ) ∨ p(ψ),
(b) p(ϕ ∧ ψ) = p(ϕ) ∧ p(ψ),
(c) p(¬ϕ) = ¬p(ϕ),
(d) p(ϕ → ψ) = p(ϕ) → p(ψ),
(e) p(ϕ ↔ ψ) = p(ϕ) ↔ p(ψ),
unde
def. def.
ϕb → ψb = ϕ\ → ψ, ϕ b ↔ ψb = ϕ\ ↔ ψ.
Egalităţile (a) - (c) sunt chiar definiţiile operaţiilor din E/∼ . (d) revine la a arată că
` (ϕ → ψ) ↔ (¬ϕ ∨ ψ) (exerciţiu), iar (e) rezultă din (b) şi (d). Cele cinci egalităţi
de mai sus arată modul ı̂n care conectorii sunt convertiţi ı̂n operaţii booleene.
144CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Notând a = α b c=γ
b, b = β, b conform Lemei 7.2.65, este suficient să stabilim
b, d = δ,
identitatea booleană:
[a → (b → c)] → [(a → (c → d)) → (a → (b → d))] = 1,
ceea ce este echivalent cu
a → (b → c) ≤ (a → (c → d)) → (a → (b → d)).
Dar, un calcul boolean ı̂n algebra Lindenbaum-Tarski E/∼ ne dă:
(a → (c → d)) → (a → (b → d)) = (a− ∨ c− ∨ d)− ∨ a− ∨ b− ∨ d =
(a ∧ c ∧ d− ) ∨ a− ∨ b− ∨ d = a− ∨ b− ∨ c = a → (b → c),
ceea ce termină verificarea.
• Generalizare.
def.
¬(ϕ/Σ) = (¬ϕ)/Σ,
def. def.
ϕ/Σ → ψ/Σ = (ϕ → ψ)/Σ, ϕ/Σ ↔ ψ/Σ = (ϕ ↔ ψ)/Σ,
ϕ/Σ ≤ ψ/Σ ⇔ Σ ` ϕ → ψ,
0 = (ϕ ∧ ¬ϕ)/Σ, 1 = (ϕ ∨ ¬ϕ)/Σ,
ϕ/Σ = 1 ⇐⇒ Σ ` ϕ.
Dacă Σ = ∅, atunci ∼Σ =∼ şi obţinem algebra Lindenbaum-Tarski E/∼ a lui L.
Lema 7.2.67
(` ϕ şi ` ψ) =⇒ ` ϕ ↔ ψ.
Dem.
def.↔ Lema 4.1.8
` ϕ ↔ ψ ⇐⇒ ` (ϕ → ψ) ∧ (ψ → ϕ) ⇐⇒ ` ϕ → ψ şi ` ψ → ϕ.
Prin ipoteză, avem ` ϕ şi, conform (a1), avem ` ϕ → (ψ → ϕ); atunci aplicând
modus ponens, rezultă ` ψ → ϕ. Similar, prin ipoteză avem ` ψ şi, conform (a1),
avem ` ψ → (ϕ → ψ); atunci aplicând modus ponens, rezultă ` ϕ → ψ.
Deci, rezultă ` ϕ ↔ ψ. 2
Observaţii 7.2.68
(i) Conform Lemei 4.1.8,
ϕ
b = {ψ ∈ E | ψ ∼ ϕ}.
E/ ∼= {ϕ
b | ϕ ∈ E}.
146CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Propoziţia 7.2.69
b = ψb ⇐⇒ ϕ ∼ ψ.
ϕ
Dem.
=⇒: Deoarece ϕ ∈ ϕ b şi ϕ b rezultă că ϕ ∈ ψ,
b = ψ, b deci ϕ ∼ ψ.
⇐=: Fie χ ∈ ϕ, b adică χ ∼ ϕ; dar, prin ipoteză, ϕ ∼ ψ; rezultă, prin tranzi-
b Deci, ϕ
tivitatea lui ∼, că χ ∼ ψ, adică χ ∈ ψ. b Similar se demonstrează că
b ⊆ ψ.
b
ψ ⊆ ϕ.b Deci, ϕb = ψ.b 2
Propoziţia 7.2.70 Pentru orice ϕ, ψ, ϕ0 , ψ 0 ∈ E,
=⇒: Deoarece, prin ipoteză, avem ` ϕ şi, conform Propoziţiei 7.2.14, avem
` ϕ → ϕ, rezultă, aplicând Lema 7.2.67, că ` ϕ ↔ (ϕ → ϕ), adică ϕ
b = 1.
⇐=: Prin ipoteză, avem ϕb = 1; dar, conform Propoziţiei 7.2.14, avem (c)
` ϕ → ϕ; aplicând modus ponens lui (b) şi (c), rezultă ` ϕ. 2
Corolar 7.2.72
ϕ\
∨ ¬ϕ = 1.
Lema 7.2.71
(A1’): ϕ b = 1 ⇐⇒ ϕ →\
b → (ψb → ϕ) (ψ → ϕ) = 1 ⇐⇒ ` ϕ → (ψ → ϕ),
ceea ce este adevarat, conform Observaţiei 7.2.8 referitoare la (a1).
(A4’): ϕ b → ψb = 1 = ψb → ϕ b ⇐⇒
\ \ Lema 7.2.71
ϕ→ψ=1=ψ→ϕ ⇐⇒
Lema 4.1.8
` ϕ → ψ si ` ψ → ϕ ⇐⇒
` (ϕ → ψ) ∧ (ψ → ϕ) ⇐⇒
` ϕ ↔ ψ ⇐⇒
P rop. 7.2.69
ϕ∼ψ =⇒ (dar de fapt sunt echivalente)
ϕ b
b = ψ. 2
unde
def. def. def. def.
b ∨ ψb = ϕ
ϕ \
∨ ψ, b ∧ ψb = ϕ
ϕ \
∧ ψ, b ↔ ψb = ϕ\
ϕ ↔ ψ, 0 = ¬1 = ϕ\
∧ ¬ϕ.
Cele cinci egalităţi de mai sus arată modul ı̂n care conectorii sunt convertiţi ı̂n
operaţii booleene.
• Generalizare
Fie Σ o mulţime de enunţuri ale lui L (Σ ⊆ E). Să definim pe E următoarea relaţie
binară:
def.
ϕ ∼Σ ψ ⇔ Σ ` (ϕ ↔ ψ)
⇔ (Σ ` ϕ → ψ şi Σ ` ψ → ϕ).
Procedând analog ca mai sus, se poate arăta că ∼Σ este o relaţie de echivalenţă
pe E. Dacă notăm cu ϕ/Σ clasa de echivalenţă a lui ϕ ∈ E şi cu E/ ∼Σ = {ϕ/Σ |
ϕ ∈ E} şi dacă definim următoarele operaţii pe E/ ∼Σ :
def. def. def.
ϕ/Σ → ψ/Σ = (ϕ → ψ)/Σ, ¬(ϕ/Σ) = (¬ϕ)/Σ, 1 = (ϕ → ϕ)/Σ,
atunci structura
(E/ ∼Σ , →, ¬, 1)
7.2. SINTAXA ŞI ALGEBRA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL 149
Σ`ϕ ⇐⇒ ϕ/Σ = 1.
Prealgebre Boole
Definiţie 7.2.75 Structura X = (X, →, − , D) este numită o prealgebră Boole dacă
∅ 6= D ⊆ X şi → este o operaţie binară pe X, − este o operaţie unară pe X, astfel
ı̂ncât pentru orice x, y, z ∈ X avem:
(1) x → (y → x) ∈ D,
(2) [x → (y → z)] → [(x → y) → (x → z)] ∈ D,
(3) (y − → x− ) → (x → y) ∈ D,
(4) dacă x ∈ D şi x → y ∈ D, atunci y ∈ D.
Observaţii 7.2.76
1) Structura (X, →, D) cu axiomele (1), (2), (4) este o prealgebră Hilbert (a se
vedea [6]).
2) Axioma (4) este corespondentul algebric al regulii de deducţie logică modus
ponens.
3) Calculul propoziţional clasic L = (E, →, ¬, T ) este un exemplu de prealgebră
Boole, unde E este mulţimea enunţurilor, T este mulţimea teoremelor formale.
4) Algebrele Boole, definite ca algebre (B, →, − , 1) satisfăcând axiomele (A1) -
(A4), definesc prealgebra Boole (B, →, − , D), unde luăm D = {1}, conform (MP).
5) Dată o algebră Boole B = (B, →, − , 1) şi un sistem deductiv (= filtru) F al
lui B, atunci (B, →, − , F ) este o prealgebră Boole (a se vedea [26]).
x≤y ⇐⇒ x → y ∈ D.
Observaţii 7.2.79
1) Din (6’), (7’), rezultă că relaţia binară ≤ pe X este o cvasi-ordine (preordine).
2) Proprietatea (5) spune:
(16) y − → x− ≤ x → y,
(17) (a) x ≤ x− → y, (b) x− ≤ x → y,
(18) (x− )− ≤ x,
(19) x ≤ (x− )− ,
(20) x → y ≤ y − → x− .
Dem.
(16): Rezultă direct din (3).
(17) (a): Din (9), x− ≤ y − → x− şi, din (16), y − → x− ≤ x → y; prin urmare,
aplicând (7’), obţinem x− ≤ x → y.
(17) (b) este echivalent cu (17) (a), din (10).
(18): Din (9) şi (16), avem:
Dem.
· relexivitatea: pentru toţi x ∈ X, x ∼ x ⇐⇒ x ≤ x, care este adevarată
din (6’).
· simetria: pentru toţi x, y ∈ X, x ∼ y implică y ∼ x; este evident.
· tranzitivitatea: fie x, y, z ∈ X astfel ı̂ncât x ∼ y şi y ∼ z, adică
(x → y ∈ D şi y → x ∈ D) şi (y → z ∈ D şi z → y ∈ D), sau, echivalent,
(x → y ∈ D şi y → z ∈ D) şi (z → y ∈ D şi y → x ∈ D), care implică, conform
(7), că x → z ∈ D şi z → x ∈ D, adică x ∼ z. 2
Dem.
(a): Fie x ∼ x0 şi y ∼ y 0 , adică (x ≤ x0 şi x0 ≤ x) şi (y ≤ y 0 şi y 0 ≤ y).
Dar, y ≤ y 0 implică, prin (13), x → y ≤ x → y 0 şi x0 ≤ x implică, prin (11),
x → y 0 ≤ x0 → y 0 . Prin urmare, aplicând (7’), x → y ≤ x0 → y 0 . Similar,
x0 → y 0 ≤ x → y. Prin urmare, (x → y) ∼ (x0 → y 0 ).
(b): Fie x ∼ y, adică x → y ∈ D şi y → x ∈ D.
Deoarece x → y ∈ D şi, din (20), (x → y) → (y − → x− ) ∈ D, rezultă, din (4), că
y − → x− ∈ D.
7.2. SINTAXA ŞI ALGEBRA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL 153
B = X/ ∼= {| x | | x ∈ X}.
| x |=| y | ⇐⇒ x ∼ y.
Dem.
=⇒: Deoarece x ∈| x | şi | x |=| y |, rezultă că x ∈| y |, adică x ∼ y.
⇐=: Fie z ∈| x |, adică z ∼ x; deoarece x ∼ y, din tranzitivitate obţinem că
z ∼ y, adica z ∈| y |. Prin urmare, | x |⊆| y |. Similar, | y |⊆| x |. Prin urmare,
| x |=| y |. 2
|x|≤|y| ⇐⇒ x≤y ⇐⇒ x → y ∈ D.
Dem.
· reflexivitatea: pentru toţi | x |∈ B, | x | ≤ | x |⇐⇒ x ≤ x, care are loc conform
(6’).
· antisimetria: fie | x |, | y |∈ A astfel ı̂ncât | x | ≤ | y | şi | y | ≤ | x |, adică
x → y ∈ D şi y → x ∈ D, adică x ∼ y; prin urmare, din Lema 7.2.85, | x | = | y |.
· tranzitivitatea: fie | x |, | y |, | z |∈ B astfel ı̂ncât | x | ≤ | y | şi | y | ≤ | z |,
adică x ≤ y şi y ≤ z. Atunci aplicând (7’), x ≤ z, adică | x | ≤ | z |. 2
−
Sa definim pe mulţimea cât B = X/ ∼ operaţia binară →, operaţia unară şi
constanta 1 astfel: pentru orice | x |, | y |∈ B,
Lema 7.2.88
|x|= 1 ⇐⇒ | x | = D ⇐⇒ x ∈ D.
(A1) | x |→ (| y |→| x |) = 1,
(A2) [| x |→ (| y |→| z |)] → [(| x |→| y |) → (| x |→| z)] = 1,
(A3) (| y |− →| x |− ) → (| x |→| y |) = 1,
(A4) dacă | x |→| y |= 1 =| y |→| x |, atunci | x |=| y |.
Intr-adevăr,
Observaţii
(i) La nivel de logică algebrică, avem calculul propoziţional clasic L, din care,
prin factorizarea F ac1, obţinem algebra Lindenbaum-Tarski, care este o algebra
Boole. O altă factorizare, F ac2, printr-un sistem deductiv (filtru) de data aceasta,
a algebrei Lindenbaum-Tarski, ne conduce la o altă algebră Boole, algebra Boole
cât.
La nivel de algebra logicii, avem prealgebra Boole, care modelează calculul
propoziţional clasic L, din care, prin factorizarea F ac10 , obţinem algebra “tip
Lindenbaum-Tarki”, care este o algebră Boole. Prin altă factorizare, să o numim
F ac20 , a acestei algebre Boole printr-un sistem deductiv (filtru), obţinem o algebră
Boole cât. Prin urmare, putem scrie:
7.3. SEMANTICA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL L 155
F ac1 F ac2
Logica algebrică: L =⇒ algebra Lindenbaum−T arski =⇒ algebra Lindenbaum−T arski cât
F ac10 F ac20
Algebra logicii: prealgebra Boole =⇒ algebra Boole =⇒ algebra Boole cât
Dem. Definiţia lui h∼ se face prin inducţie, urmărind clauzele (a) - (c). Demon-
strarea unicităţii lui h∼ se face tot prin inducţie. Fie g : E −→ L2 , astfel ı̂ncât:
(a’) g(x) = h(x), pentru orice x ∈ V ,
(b’) g(¬ϕ) = ¬g(ϕ), pentru orice ϕ ∈ E,
(c’) g(ϕ → ψ) = g(ϕ) → g(ψ), pentru orice ϕ, ψ ∈ E.
Vom arată că pentru orice α ∈ E,
h∼ (α) = g(α).
p
V ,→ E
−→ E/∼
Z ½
Z h∼ ½
h Z~ ½
= h
Z ?½
L2
Definiţie 7.3.4
Enunţul ϕ este adevărat ı̂n interpretarea h : V −→ L2 dacă h∼ (ϕ) = 1.
Enunţul ϕ este fals ı̂n interpretarea h dacă h∼ (ϕ) = 0.
Un enunţ ϕ este universal adevărat dacă este adevărat ı̂n orice interpretare;
acest lucru se noteaza
|= ϕ.
Observaţie 7.3.5 Interpretarea unui enunţ este valoarea 0 sau 1 obţinută atunci
când tuturor variabilelor propoziţionale ce intră ı̂n componenţa sa le atribuim valori
din L2 . Un enunţ universal adevărat ϕ va avea valoarea 1 pentru orice valori din
L2 luate de variabilele propoziţionale ce apar ı̂n ϕ.
• Generalizare
h |= Σ.
7.3. SEMANTICA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL L 157
Definiţie 7.3.7 Fie Σ ⊆ E şi ϕ ∈ E. Spunem că ϕ se deduce semantic din ipotezele
Σ dacă h∼ (ϕ) = 1, pentru orice model h al lui Σ. Se notează acest lucru astfel:
Σ |= ϕ.
Propoziţia 7.3.8 Pentru orice enunţ ϕ al lui L, are loc următoarea proprietate:
` ϕ =⇒ |= ϕ.
Dem. Vom arată că dacă ` ϕ, atunci h∼ (ϕ) = 1 pentru orice interpretare h :
V −→ L2 . Se procedează prin inducţie asupra modului ı̂n care a fost definit ` ϕ.
Considerăm ı̂ntâi cazul axiomelor:
(G1): ϕ este de forma α → (β → α).
h∼ (ϕ) = h∼ (α) → (h∼ (β) → h∼ (α)) = ¬h∼ (α) ∨ ¬h∼ (β) ∨ h∼ (α) = 1.
(G2): ϕ este de forma (α → (β → γ)) → ((α → β) → (α → γ)).
Dacă notăm a = h∼ (α), b = h∼ (β), c = h∼ (γ), atunci
h∼ (ϕ) = (a → (b → c)) → ((a → b) → (a → c)) = 1,
dupa cum arată o simplă verificare ı̂n L2 .
(G3): ϕ este de forma (¬α → ¬β) → (β → α).
Este suficient să probăm că (a− → b− ) → (b → a) = 1 in L2 .
Presupunem acum că ` ϕ a fost obţinut prin m.p. din ` ψ, ` ψ → ϕ. Ipoteza
inducţiei conduce la h∼ (ψ) = 1 şi h∼ (ψ → ϕ) = 1. Atunci
Dem. Dacă ar există un enunţ ϕ astfel ı̂ncât ` ϕ şi ` ¬ϕ, atunci pentru orice
interpretare h am avea h∼ (ϕ) = 1 şi ¬h∼ (ϕ) = h∼ (¬ϕ) = 1: contradicţie. 2
Conform Lemei 7.2.57 şi Corolarului 7.3.9, pentru niciun enunţ ϕ, nu putem
avea ` ϕ ∧ ¬ϕ. Atunci Corolarul 7.3.9 exprimă noncontradicţia sistemului formal
L: prin demonstraţii formale nu se poate ajunge la contradicţii.
` ϕ ⇐⇒ |= ϕ.
Dem.
=⇒: Conform Propoziţiei 7.3.8.
⇐=: Presupunem că 6` ϕ ( ϕ nu este teoremă formală). Trecând la alge-
bra Lindenbaum-Tarski E/∼ şi aplicând Lemma 7.2.65, rezultă ϕ
b 6= 1. Aplicăm
158CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Teorema de reprezentare a lui Stone pentru algebra Boole E/∼ . Atunci există o
mulţime nevidă X şi un morfism boolean injectiv d : E/∼ −→ LX 2 . Din injectivi-
b 6= 1 in LX
tatea lui d rezultă că d(ϕ) 2 , deci există x ∈ X astfel ı̂ncât d(ϕ)(x)
b 6= 1 in
L2 .
Considerăm proiecţia πx : LX2 −→ L2 definita prin πx (f ) = f (x), pentru orice
f ∈ LX 2 . π x este morfism boolean. Să luăm interpretarea h dată de compunerea
următoarelor morfisme booleene:
p d π
V ⊆ E −→ E/∼ −→ LX x
2 −→ L2
adică h = πx ◦ d ◦ p.
Vom stabili că pentru orice α ∈ E:
b
h∼ (α) = ¬h∼ (β) = ¬d(β)(x) b
= (¬d(β))(x) b
= d(¬β)(x) c
= d(¬β)(x) = d(b
α)(x).
- α = β → γ:
b
Ipoteza inducţiei funcţionează pentru β şi γ, deci h∼ (β) = d(β)(x) şi h∼ (γ) =
d(b
γ )(x). Atunci
b
h∼ (α) = h∼ (β) → h∼ (γ) = d(β)(x) → d(b
γ )(x) =
b → d(b
(d(β) γ ))(x) = d(βb → γ
b)(x) = d(β\
→ γ)(x) = d(b
α)(x).
Proprietatea (7.4) a fost demonstrată.
Aplicând (7.4) pentru α = ϕ, rezultă h∼ (ϕ) = d(ϕ)(x)
b 6= 1, deci 6|= ϕ. 2
Comentarii
(i) De fapt, completitudinea lui L este exprimată numai prin implicaţia ”|=
ϕ =⇒` ϕ”. In cele mai importante texte de logică, prin teorema de completitudine
a lui L, este desemnată echivalenţa din Teorema 7.3.10.
(ii) Studierea unei teorii ştiinţifice are ca scop determinarea propoziţiilor val-
abile ale teoriei. La nivelul sistemului logic, propoziţiile din teorie sunt reprezen-
tate de enunţuri. Pentru sistemul logic L, au fost definite două clase remarca-
bile de enunţuri: teoremele formale (noţiune sintactică) şi enunţurile universal
adevărate (noţiune semantică). Ambele noţiuni candidează la a reprezenta ı̂n sis-
temul logic propoziţiile valabile (adevărate) din logica propoziţională neformalizată.
Enunţurile universal adevărate sunt mai aproape de ceea ce ı̂nţelegem noi ı̂n mod
7.3. SEMANTICA CALCULULUI PROPOZIŢIONAL L 159
obişnuit prin propoziţie adevărată. Teorema formală este un concept mai sofisti-
cat; ea traduce ı̂n plan formal ideea de propoziţie a cărei valabilitate a fost stabilită
printr-o demonstraţie.
Compararea teoremelor formale şi a enunţurilor universal adevărate apare ca
o problemă naturală. Teorema de completitudine stabileşte echivalenţa celor două
tipuri de enunţuri. Luate separat, fiecare din cele două implicaţii ce compun Teo-
rema de completitudine are o semnificaţie profundă.
Implicaţia ”` ϕ =⇒|= ϕ” ne arată că demonstraţiile formale produc enunţuri
universal adevărate. In particular, de aici rezultă noncontradicţia lui L.
Implicaţia reciprocă ”|= ϕ =⇒` ϕ” ne arată că structura logică a lui L (definită
de cele trei axiome şi de regula de deducţie m.p.) este capabilă să asigure demonstraţii
formale pentru toate enunţurile universal adevărate.
De asemenea, Teorema de completitudine ne dă un procedeu comod de verificare
a faptului că un enunţ este o teoremă formală (procedeu ce poate fi programat).
(iii) Demonstraţia prezentată mai sus este de natură algebrică. Ideea funda-
mentală este trecerea la algebra Lindenbaum-Tarski şi invocarea Teoremei lui Stone
pentru găsirea interpretării necesare ı̂n demonstraţie. Această trecere prin algebră
aruncă o lumină mai completă asupra relaţiei dintre sintaxă şi semnatică, care are
de fapt şi un substrat algebric. Pe scurt, sistemul formal L a fost analizat din
perspectiva relaţiei tripartite:
sintaxa semantica
Z ½
Z ½
Z ½
Z ½
algebra
Definiţie 7.3.11
O mulţime Σ de enunţuri este inconsistentă dacă Σ ` ϕ, pentru orice enunţ ϕ
al lui L.
O mulţime Σ de enunţuri este consistentă dacă nu este inconsistentă.
Dem.
(1) =⇒ (2): Evident.
(2) =⇒ (3): Rezultă din Σ ` (ϕ ∧ ¬ϕ) → ϕ, Σ ` (ϕ ∧ ¬ϕ) → ¬ϕ şi m.p.
(Propoziţiile 7.2.36, 7.2.37).
(3) =⇒ (4): Conform Propoziţiei 7.2.31, avem ` ϕ → (¬ϕ → ¬(ψ → ψ)) pentru
orice ψ ∈ E. Presupunând Σ ` ϕ şi Σ ` ¬ϕ, rezultă Σ ` ¬(ψ → ψ), prin aplicarea
de două ori a m.p..
(4) =⇒ (5): Evident.
(5) =⇒ (1): Fie ϕ ∈ E cu Σ ` ¬(ϕ → ϕ) şi ψ ∈ E. Conform (G1),
Σ ` (ϕ → ϕ) → (¬ψ → (ϕ → ϕ)).
Aplicând de două ori m.p., Σ ` ¬¬ψ. Insă Σ ` ¬¬ψ → ψ (Propoziţia 7.2.27), deci
Σψ pentru orice ψ ∈ E. Atunci Σ este inconsistentă. 2
Dem.
Dacă Σ ∪ {ϕ} este inconsistentă, atunci Σ ∪ {ϕ} ` ¬ϕ, deci prin Teorema
deducţiei, Σ ` ϕ → ¬ϕ. Aplicând Propoziţia 7.2.30 şi m.p., rezultă Σ ` ¬ϕ.
Reciproc, presupunem că Σ ` ¬ϕ, de unde Σ ∪ {ϕ} ` ¬ϕ şi Σ ∪ {ϕ} ` ϕ.
Conform Propoziţiei 7.2.27, avem Σ ∪ {ϕ} ` ϕ → (¬ϕ → ψ), de unde prin m.p.
obţinem Σ ∪ {ϕ} ` ψ pentru orice ψ ∈ E. 2
Observaţie 7.3.16 Dacă Σ este consistentă, atunci sistemul deductiv D(Σ) gen-
erat de Σ este consistent.
Cu alte cuvinte, mulţimile maximal consistente sunt elementele maximale ale fam-
iliei mulţimilor consistente.
- dacă ϕ = α → β: din ipoteza inducţiei şi Propoziţia 7.3.20 (iii) şi (iv), obţinem:
h∼ (ϕ) = 1 ⇐⇒ h∼ (α) → h∼ (β) = 1
⇐⇒ h∼ (α) = 0 sau h∼ (β) = 0 (suntem in L2 )
⇐⇒ α 6∈ ∆ sau β ∈ ∆
⇐⇒ ¬α ∈ ∆ sau β ∈ ∆
⇐⇒ α → β ∈ ∆
⇐⇒ ϕ ∈ ∆.
Folosind (7.5) şi Σ ⊆ ∆, rezultă că h∼ (σ) = 1, pentru orice σ ∈ Σ. 2
Σ ` ϕ ⇐⇒ Σ |= ϕ.
Dem.
=⇒: Prin inducţie asupra modului de definire a noţiunii Σ ` ϕ.
⇐=: Dacă Σ 6` ϕ, atunci Σ∪{¬ϕ} este consistentă (Corolarul 7.3.14). Aplicând
Propoziţia 7.3.20, Σ ∪ {¬ϕ} admite un model h. Atunci h este un model al lui Σ
şi h∼ (ϕ) = 0, deci Σ 6|= ϕ. 2
Observaţii 7.3.23
(1) Teorema de completitudine extinsă stabileşte echivalenţa ı̂ntre inferenţa sin-
tactică şi cea semantică.
(2) Pentru Σ = ∅, se obţine Teorema de completitudine
` ϕ ⇐⇒ |= ϕ,
Dem.
(a) Considerăm sistemul formal al calculului propoziţional L, ı̂n care mulţimea
V a variabilelor este B:
V = B.
Cu notaţia uzuală, E este mulţimea enunţurilor, E/∼ este algebra Lindenbaum-
Tarski asociată lui L şi p : E −→ E/∼ este surjecţia canonică.
Se poate arăta, imitând demonstraţia Propoziţiei 7.3.2, că există un morfism
boolean surjectiv f : E/∼ −→ B, astfel ı̂ncât următoarea diagramă este comuta-
tivă:
p |B -
B E/∼
Z ½
Z ½
1BZZ
~ ½ =
½f
B
Atunci
F = f −1 (1) = {ϕ
b | f (ϕ)
b = 1}
este un filtru propriu ı̂n E/∼ , deci putem considera algebra Boole cât (E∼ )/F .
Pentru orice ϕ, ψ ∈ E, are loc echivalenţa următoare:
ϕ/ b F ⇐⇒ f (ϕ)
b F = ψ/ b
b = f (ψ).
λ(ϕ/
b F ) = f (ϕ),
b pentru orice ϕ ∈ E
ϕ/ b F ⇐⇒ ϕ
b F = ψ/ b ↔ ψb ∈ F ⇐⇒ ϕ\
↔ ψ ∈ F ⇐⇒
ϕ ↔ ψ ∈ ∆ ⇐⇒ ∆ ` ϕ ↔ ψ ⇐⇒ ϕ/∆ = ψ/∆,
unde ϕ/∆ este clasa de echivalenţă a lui ϕ ı̂n raport cu ∼∆ .
Dacă E/∆ = E/∼∆ este algebra Lindenbaum-Tarski asociată lui ∆, atunci echivalenţele
de mai sus spun că funcţia Φ : (E/∼ )/F −→ E/∆ , definită prin Φ(ϕ/
b F ) = ϕ/∆
pentru orice ϕ ∈ E, este un izomorfism boolean.
7.5. EXEMPLE DE DEDUCŢII FORMALE 165
X = {h : V −→ L2 | h |= ∆}.
ϕ/∆ = ψ/∆ ⇐⇒ ∆ ` ϕ ↔ ψ
⇐⇒ ∆ |= ϕ ↔ ψ
⇐⇒ h∼ (ϕ ↔ ψ) = 1, pentru orice h ∈ X,
⇐⇒ h∼ (ϕ) ↔ h∼ (ψ) = 1, pentru orice h ∈ X,
⇐⇒ h(ϕ) = h(ψ), pentru orice h ∈ X.
Definim funcţia λ : E/∆ −→ LX ∼
2 prin: λ(ϕ/∆)(h) = h (ϕ), pentru orice ϕ ∈ E şi
h ∈ X. Echivalenţele de mai sus arată că funcţia λ este bine definită şi că ea este
injectivă. Este uşor de văzut că λ este morfism boolean. In consecinţă, λ este un
morfism boolean injectiv.
Asamblând paşii (a), (b), (c), vom obţine Teorema lui Stone.
Considerăm compunerea morfismelor booleene (toate injective) de la aceşti trei
paşi:
∼
= Φ λ
B −→ (E/∼ )/F ,→ E/∆ ,→ LX
2 .
Exemplele prezentate ı̂n această secţiune vor avea ca punct de plecare propoziţii
formulate ı̂n limbajul natural. Acestea vor fi trecute ı̂n limbajul formal şi apoi vor
fi prelucrate conform mecanismului inferenţial al lui L.
Vom nota:
p ≡ ”cuget”
q ≡ ”exist”
r ≡ ”nu mă duc la cursul de logică”.
166CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Atunci cele trei propoziţii (a) - (c) se vor scrie simbolic astfel:
(a): p → q
(b): p → (q → r)
(c): p → r
Dacă Σ = {p → q, p → (q → r)}, atunci trebuie să aratăm că Σ ` p → r.
Prezentăm mai jos demonstraţia formală a lui Σ ` p → r:
(1) Σ ` p → (q → r)
(2) Σ ` (p → (q → r)) → ((p → q) → (p → r)) (G2)
(3) Σ ` (p → q) → (p → r) m.p., (1), (2)
(4) Σ ` p→q
(5) Σ ` p→r m.p., (3), (4).
Să notăm:
p ≡ ”el merge des la plimbare”
q ≡ ”are mintea limpede”
r ≡ ”studentul Tică va ajunge un informatician bun”.
Cele trei propoziţii (a) - (c) se reprezintă atunci simbolic astfel:
(a): (q → r) → p
(b): ¬r → ¬q
(c): p
Dacă Σ = {(q → r) → p, ¬r → ¬q}, atunci trebuie să aratăm că Σ ` p. Aceasta
decurge din Σ-demonstraţia următoare:
(1) Σ ` ¬r → ¬q
(2) Σ ` (¬r → ¬q) → (q → r) (G2)
(3) Σ ` q→r m.p., (1), (2)
(4) Σ ` (q → r) → p
(5) Σ ` p m.p., (3), (4).
Vrem să aratăm că din propoziţiile (a) - (c) se deduce (d).
Notăm:
q ≡ ”ı̂n lumea cea comună a visa e un pericul”
r ≡ ”ai (cumva) iluzii”
s1 ≡ ”esti pierdut”
s2 ≡ ”esti ridicul”.
Atunci (a) - (d) au scrierea simbolică:
(a): (r → (s1 ∧ s2 )) → q
(b): ¬s1 → ¬r
(c): ¬s2 → ¬r
(d): q
Dacă Σ = {(r → (s1 ∧ s2 )) → q, ¬s1 → ¬r, ¬s2 → ¬r}, atunci Σ-demonstraţia
următoare va stabili că Σ ` q:
(1) Σ ` (r → (s1 ∧ s2 )) → q
(2) Σ ` (r → s1 ) → ((r → s2 ) → (r → (s1 ∧ s2 ))) lista
(3) Σ ` ¬s1 → ¬r
(4) Σ ` (¬s1 → ¬r) → (r → s1 ) (G3)
(5) Σ ` r → s1 m.p., (3), (4)
(6) Σ ` ¬s2 → ¬r
(7) Σ ` (¬s2 → ¬r) → (r → s2 ) (G3)
(8) Σ ` r → s2 m.p., (6), (7)
(9) Σ ` (r → s2 ) → (r → (s1 ∧ s2 )) m.p., (2), (5)
(10) Σ ` r → (s1 ∧ s2 ) m.p., (8), (9)
(11) Σ ` q m.p., (1), (10).
Exemplu 7.5.4 Se consideră propoziţiile:
(a) Dacă nu dau pe la curs, deoarece explicaţiile nu mă conving, atunci nu ştiu ce
s-a predat ora trecută.
(b) Sunt sigur pe ce ştiu, căci dau pe la curs şi explicaţiile profesorului nu mă
conving.
(c) Dacă ştiu ce s-a predat ora trecută, atunci sunt sigur pe ce ştiu.
Vrem să aratăm că ultima propoziţie se deduce din primele două.
Notăm:
p ≡ ”ştiu ce s-a predat ora trecută”
q ≡ ”dau pe la curs”
r ≡ ”explicaţiile profesorului mă conving”
s ≡ ”sunt sigur pe ce ştiu”.
Vom nota Σ = {(¬r → ¬q) → ¬r, (q ∧ ¬r) → s} şi vom demonstra că Σ ` p → s.
( 1) Σ ` (¬r → ¬q) → ¬p
( 2) Σ ` ((¬r → ¬q) → ¬p) → (¬¬p → ¬(¬r → ¬q)) lista
( 3) Σ ` ¬¬p → ¬(¬r → ¬q) m.p., (1), (2)
( 4) Σ ` p → ¬¬p lista
( 5) Σ ` p → ¬(¬r → ¬q) (3), (4)
( 6) Σ ` p → (¬r ∧ q) idem (5)
( 7) Σ ` (¬r ∧ q) → (q ∧ ¬r) lista
( 8) Σ ` p → (q ∧ ¬r) (6), (7)
( 9) Σ ` (q ∧ ¬r) → s
(10) Σ ` p→s (8), (9)
Exemplu 7.5.5 Se consideră propoziţiile:
(a) Dacă nu plouă, atunci ı̂n cazul când ies la plimbare, nu trec pe la cafenea.
(b) Dacă nu plouă, atunci ies la plimbare.
(c) Trec pe la cafenea.
(d) Plouă.
Vom demonstra că din primele trei propoziţii se deduce (d).
Notăm:
ϕ ≡ ”plouă”
ψ ≡ ”ies la plimbare”
χ ≡ ”trec pe la cafenea”.
Atunci propoziţiile (a) - (d) se scriu astfel:
(a): ¬ϕ → (ψ → ¬χ)
(b): ¬ϕ → ψ
(c): χ
(d): ϕ
şi mulţimea de ipoteze este Σ = {¬ϕ → (ψ → ¬χ), ¬ϕ → ψ, χ}. Prezentăm o
Σ-demonstraţie că Σ ` ϕ.
(1) Σ ` ¬ϕ → (ψ → ¬χ)
(2) Σ ` ¬ϕ → ψ
(3) Σ ` χ
(4) Σ ` (¬ϕ → (ψ → ¬χ)) → ((¬ϕ → ψ) → (¬ϕ → ¬χ)) (G2)
(5) Σ ` (¬ϕ → ψ) → (¬ϕ → ¬χ) m.p., (1), (4)
(6) Σ ` ¬ϕ → ¬χ m.p., (2), (5)
(7) Σ ` (¬ϕ → ¬χ) → (χ → ϕ) (A3)
(8) Σ ` χ→ϕ m.p., (6), (7)
(9) Σ ` ϕ m.p., (3), (8)
Exemplu 7.5.6 Fie X atacantul echipei de fotbal U ce joacă ı̂n Cupa U.E.F.A. şi
Y finanţatorul lui U.
Se consideră propoziţiile următoare:
(a) X ı̂şi va cumpăra un castel ı̂n Scoţia, pentru că Y ı̂i va da un milion de dolari,
7.5. EXEMPLE DE DEDUCŢII FORMALE 169
Notăm:
p ≡ ”U va câştiga Cupa U.E.F.A.”
q ≡ ”Y ı̂i va da un milion de dolari”
r ≡ ”X ı̂şi va cumpăra un castel ı̂n Scoţia”
s ≡ ”X va locui ı̂n Scoţia”.
Atunci cele patru propoziţii (a) - (d) se reprezintă simbolic astfel:
(a): p → (q → r)
(b): p → (r → s)
(c): ¬q → ¬p
(d): ¬s.
Notând Σ = {p → (q → r), p → (r → s), ¬q → ¬p, ¬s}, rezolvarea problemei
revine la a stabili că Σ ` ¬p. Pentru aceasta, avem nevoie de următoarea lemă:
Dem. Aplicând de mai multe ori Teorema deducţiei, aceasta este echivalent cu a
arată că
∆ = {α → (β → γ), α → (γ → δ), α, β} ` δ.
∆ ` α
∆ ` α → (β → γ)
∆ ` β→γ m.p.
∆ ` β
∆ ` γ m.p.
∆ ` α → (γ → δ)
∆ ` γ→δ m.p.
∆ ` δ m.p..
2
( 1) Σ ` p → (q → r)
( 2) Σ ` p → (r → s)
( 3) Σ ` (p → (q → r)) →
[(p → (r → s)) → (p → (q → s))] Lema
( 4) Σ ` (p → (r → s)) → (p → (q → s)) m.p., (1), (3)
( 5) Σ ` p → (q → s) m.p., (2), (4)
( 6) Σ ` (p → (q → s)) → ((p → q) → (p → s)) (G2)
( 7) Σ ` (p → q) → (p → s) m.p., (5), (6)
( 8) Σ ` ¬q → ¬p
( 9) Σ ` (¬q → ¬p) → (p → q) (G3)
(10) Σ ` p→q m.p., (8), (9)
(11) Σ ` p→s m.p., (7), (10)
(12) Σ ` (p → s) → (¬s → ¬p) lista
(13) Σ ` ¬s → ¬p m.p., (11), (12)
(14) Σ ` ¬s
(15) Σ ` ¬p m.p., (13), (14).
( 1) Σ ` p → (q → r)
( 2) Σ ` (p → (q → r)) → ((p → q) → (p → r)) (G2)
( 3) Σ ` (p → q) → (p → r) m.p., (1), (2)
( 4) Σ ` ¬q → (¬p ∨ ¬r)
( 5) Σ ` (¬p ∨ ¬r) → ¬(p ∧ r) Lema
( 6) Σ ` ¬q → ¬(p ∧ r) (R1), (4), (5)
( 7) Σ ` (¬q → ¬(p ∧ r)) → ((p ∧ r) → q) (G3)
( 8) Σ ` (p ∧ r) → q m.p., (6), (7)
( 9) Σ ` ((p ∧ r) → q) → (r → (p → q)) lista
(10) Σ ` r → (p → q) m.p., (8), (9)
(11) Σ ` r
(12) Σ ` p→q m.p., (10), (11)
(13) Σ ` (p ∧ q) → s
(14) Σ ` ((p ∧ q) → s) → (p → (q → s)) lista
(15) Σ ` p → (q → s) m.p., (13), (14)
(16) Σ ` (p → (q → s)) → ((p → q) → (p → s)) (G2)
(17) Σ ` (p → q) → (p → s) m.p., (15), (16)
(18) Σ ` p→s m.p., (12), (17)
Vom nota:
p ≡ ”ı̂mi displace materia predată”
q ≡ ”am chef”
r ≡ ”mă duc la curs”
s ≡ ”ni se dau subiectele de examen”.
Atunci propoziţiile (a) - (e) se reprezintă simbolic astfel:
(a): (¬q ∧ p) → ¬r
(b): q → ¬p
(c): s → r
(d): ¬r → s
(e): p.
Vrem să aratăm că următoarea mulţime de enunţuri este inconsistentă:
( 1) Σ ` (¬q ∧ p) → ¬r
( 2) Σ ` ((¬q ∧ p) → ¬r) → (p → (¬q → r)) lista
( 3) Σ ` p → (¬q → r) m.p., (1), (2)
( 4) Σ ` q → ¬p
( 5) Σ ` (q → ¬p) → (p → ¬q) lista
( 6) Σ ` p → ¬q m.p., (4), (5)
( 7) Σ ` (p → (¬q → r)) → [(p → ¬q) → (p → ¬r)] (G2)
( 8) Σ ` (p → ¬q) → (p → ¬r) m.p., (3), (7)
( 9) Σ ` p → ¬r m.p., (6), (8)
(10) Σ ` (p → ¬r) → (r → ¬p) lista
(11) Σ ` r → ¬p m.p., (9), (10)
(12) Σ ` s→r
(13) Σ ` s → ¬p (R1), (11), (12)
(14) Σ ` (r → ¬p) → [(s → ¬p) → ((r ∨ s) → ¬p)] lista
(15) Σ ` (s → ¬p) → ((r ∨ s) → ¬p) m.p., (13), (14)
(16) Σ ` (r ∨ s) → ¬p m.p., (13), (15)
(17) Σ ` ¬r → s
(18) Σ ` r∨s este chiar (17)
(19) Σ ` ¬p m.p., (16), (18)
Exemplu 7.5.11 U si V sunt două echipe de fotbal din campionatul intern, iar X
este antrenorul lui U.
Să se arate că textul format din următoarele propoziţii este inconsistent.
(a) Dacă U bate V, atunci merge ı̂n cupele europene pentru că va avea mai multe
puncte.
(b) Dacă U bate V, atunci X va fi bucuros, pentru că U va merge ı̂n cupele eu-
ropene.
(c) Dacă portarul lui U se va ı̂nsănatoşi, atunci U va bate V.
(d) Dacă portarul se va ı̂nsănatoşi, atunci U va avea mai multe puncte.
(e) Portarul lui U se va ı̂nsănatoşi.
(f) X nu va fi bucuros.
Notăm:
α ≡ ”U bate V”
β ≡ ”U va merge ı̂n cupele europene”
γ ≡ ”U va avea mai multe puncte”
δ ≡ ”X va fi bucuros”
ε ≡ ”Portarul lui U se va ı̂nsănatoşi”
Atunci propoziţiile date au următoarea reprezentare simbolică:
(a): α → (γ → β)
(b): α → (β → δ)
(c): ε → α
(d): ε → γ
7.5. EXEMPLE DE DEDUCŢII FORMALE 173
(e): ε
(f): ¬δ.
Fie
Σ = {α → (γ → β), α → (β → δ), ε → α, ε → γ, ε}.
Dacă demonstrăm că Σ ` δ, atunci propoziţiile (a) - (f) sunt contradictorii. Prezentăm
mai jos o demonstraţie pentru Σ ` δ:
( 1) Σ ` ε
( 2) Σ ` ε→α
( 3) Σ ` ε→γ
( 4) Σ ` α m.p., (1), (2)
( 5) Σ ` γ m.p., (1), (3)
( 6) Σ ` α → (γ → β)
( 7) Σ ` γ→β m.p., (4), (6)
( 8) Σ ` α → (β → δ)
( 9) Σ ` β→δ m.p., (4), (8)
(10) Σ ` γ→δ (R1), (7), (9)
(11) Σ ` δ m.p., (5), (10).
174CHAPTER 7. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI PROPOZIŢIONAL (L)
Chapter 8
175
176 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
formală. Tot la nivel formal, se defineşte şi un concept de deducţie din ipoteze.
Considerând la start axiomele şi o mulţime de enunţuri (ipoteze formale) şi aplicând
apoi succesiv câte o regula de deducţie, obţinem niste enunţuri numite concluzii
formale. Procedeul recursiv de trecere de la ipoteze formale la concluzii formale
este tocmai deducţia formală din ipoteze. Limbajul şi structura logică constituie
sintaxa lui Lτ .
Intuitiv, o teorie este o mulţime de aserţiuni ce pot fi valabile sau nu ı̂n struc-
turile considerate. La nivel formal, o teorie (de ordinul I) este o mulţime de enunţuri
ale lui Lτ .
Semantica lui Lτ ı̂ncepe cu noţiunea de interpretare, pe baza căreia este definită
validitatea enunţurilor lui Lτ ı̂ntr-o structură de ordinul I. Se ajunge la noţiunile
tarskiene de model al unui enunţ şi de model al unei teorii. De aici se obţine
conceptul de deducţie semantică, introdus tot de Tarski. O teoremă centrală asupra
calculului cu predicate arată că orice teorie consistentă ı̂ntr-un limbaj numărabil
admite un model cel mult numărabil. Rezultatul, demonstrat de Henkin ı̂n [21],
are drept consecinţă Teorema de completitudine extinsă: deducţia sintactică este
echivalentă cu deducţia semantică. Ca un caz particular, se obţine Teorema de
completitudine a lui Gödel [19]: teoremele formale ale lui Lτ coincid cu enunţurile
universal adevărate.
Echivalenţele exprimate prin cele două teoreme de completitudine:
stabilesc o legătură puternică ı̂ntre sintaxa şi semantica lui Lτ . Aceasta permite
un transfer de proprietăţi ı̂ntre sintaxă şi semantică, având drept rezultat un plus
de cunoaştere pentru ambele planuri. Această idee ne dă o sugestie sumară asupra
subiectelor de studiu ı̂n teoria modelelor, una din principalele ramuri ale logicii
matematice [2], [5].
Scopul acestui capitol este de a prezenta sintaxa şi semantica lui Lτ şi de a
demonstra cele două teoreme de completitudine menţionate mai sus.
In Secţiunea 1, este definită noţiunea de structură de ordinul I şi este construit
limbajul formal Lτ , asociat clasei structurilor de ordinul I ce au aceeaşi signatură.
Secţiunea 2 se ocupă cu semantica lui Lτ . Sunt definite interpretările lui Lτ
ı̂n structuri de ordinul I, valorile formulelor şi enunţurilor lui Lτ relative la inter-
pretare, enunţurile universal adevărate, etc. şi sunt demonstrate unele proprietăţi
ale deducţiei semantice.
Secţiunea 3 conţine unele exemple de enunţuri universal adevărate.
In Secţiunea 4, este continuată construcţia sintaxei lui Lτ , prin precizarea axi-
omelor şi regulilor de deducţie şi prin definirea teoremelor formale şi a deducţiei
formale. Sunt prezentate unele exemple de teoreme formale şi unele proprietăţi
sintactice ale lui Lτ .
8.1. STRUCTURI ŞI LIMBAJ 177
Exemplu 8.1.2 Laticea cu prim şi ultim element este structura algebrică de forma
(L, ∨, ∧, 0, 1), unde (L, ∨, ∧) este o latice, iar 0 şi 1 sunt două constante din L
desemnând primul, respectiv ultimul element.
Exemplu 8.1.3 Graful este o structură de forma G = (X, R), unde X este mulţimea
nodurilor, iar R este o relaţie binară pe X ce defineşte arcele: x → y dacă xRy.
Exemplu 8.1.4 Inelul unitar este o structură de forma (A, +, ·, 0, 1), ı̂n care +, ·
sunt operaţii binare, iar 0, 1 sunt constante, ce verifică anumite axiome.
unde:
- A este o mulţime nevidă, numită universul structurii,
- fi : Ani −→ A este o operaţie ni -ară, pentru orice i ∈ I (ni ≥ 1 este ordinul sau
aritatea lui fi ),
- Rj ⊆ Amj este o relaţie mj -ara pe A, pentru orice j ∈ J (mj ≥ 1 este ordinul sau
aritatea lui Rj ),
- ck ∈ A este o constantă, pentru orice k ∈ K.
O structură de acelasi tip cu A are forma:
Observaţii 8.1.6
(1) In forma (i), laticile sunt structuri de tipul (∅; 2; ∅), iar ı̂n forma (ii), de tipul
(2, 2; ∅; ∅).
(2) Laticile cu prim şi ultim element au tipul (2, 2; ∅; 0, 0).
(3) Grafurile sunt de tipul (∅; 2; ∅).
(4) Inelele unitare au tipul (2, 2; ∅; 0, 0).
(5) In mod obişnuit, ∅ nu se mai scrie şi se foloseşte doar separatorul virgulă.
1
Vom considera acum şi alte exemple de structuri.
Exemplu 8.1.7 Spaţiul vectorial peste un corp K este o structură de forma (E, +, 0, ·),
unde + este o operaţie (internă) pe E, 0 este o constantă, iar · este o operaţie ex-
ternă: · : K × E −→ E ((α, x) ∈ K × E 7→ α · x ∈ E), verificând axiomele cunoscute
(nu amintim axiomele spaţiului vectorial).
Exemplu 8.1.8 Spaţiul metric este o pereche (X, d), unde X 6= ∅ şi d : X 2 −→
R+ , astfel ı̂ncât pentru orice x, y, z ∈ X, următoarele condiţii sunt ı̂ndeplinite:
(i) d(x, y) = 0 ⇐⇒ x = y,
(ii) d(x, y) = d(y, x),
(iii) d(x, z) ≤ d(x, y) + d(y, z).
1 Vom folosi =⇒ şi ⇐⇒ ca prescurtare pentru ”dacă ... atunci”, respectiv pentru ”dacă şi
numai dacă”.
8.1. STRUCTURI ŞI LIMBAJ 179
Exemplu 8.1.9 Spaţiul topologic este o pereche (X, D), unde X 6= ∅ şi D ⊆ P(X),
astfel ı̂ncât:
(i) ∅, X ∈ D, S
(ii) (Ai )i∈I ⊆ D =⇒ i∈I Ai ∈ D,
(iii) A, B ∈ D =⇒ A ∩ B ∈ D.
Observaţii 8.1.10 Structurile din Exemplele 8.1.1 - 8.1.4 se ı̂ncadrează ı̂n definiţia
structurilor de ordinul I, ı̂n timp ce structurile din Exemplele 8.1.7, 8.1.8, 8.1.9 nu
se ı̂ncadrează ı̂n această definiţie.
In structurile din Exemplele 8.1.7, 8.1.8, avem operaţii externe, iar ı̂n structura
din Exemplul 8.1.9, D este o relaţie unară pe P(X).
Structurile din Exemplele 8.1.7, 8.1.8 conduc la ideea de structură multisortată,
iar cea din Exemplul 8.1.9 la ideea de structură de ordinul II.
Fiecărei clase de structuri de un tip fixat τ ı̂i vom asocia un limbaj de ordinul I, ı̂n
care să poată fi exprimate (la nivel simbolic) proprietăti ale structurilor considerate.
(t2) dacă f este un simbol de operaţie n-ară şi t1 , . . . , tn sunt termeni, atunci
f (t1 , . . . , tn ) este termen.
Definiţie 8.1.12 Formulele atomice ale lui Lτ se definesc prin următoarele două
condiţii:
(fa1) dacă t1 , t2 sunt termeni, atunci t1 = t2 este o formulă atomică,
(fa2) dacă R este un predicat m-ar şi t1 , . . . , tm sunt termeni, atunci R(t1 , . . . , tm )
este o formulă atomică.
Definiţie 8.1.13 Formulele lui Lτ se definesc prin inducţie astfel:
(f1) formulele atomice sunt formule,
(f2) dacă ϕ este formulă, atunci ¬ϕ este formulă,
(f3) dacă ϕ, ψ sunt formule, atunci ϕ → ψ este formulă,
(f4) dacă ϕ este formulă şi x este variabilă, atunci ∀xϕ este formulă.
Consecinte imediate.
- dacă ϕ este α ∧ β, α ∨ β, α ↔ β, atunci F V (ϕ) = F V (α) ∪ F V (β),
- dacă ϕ este ∃xψ, atunci F V (ϕ) = F V (ψ) \ {x}.
Observaţii 8.1.16
(1) Când scriem F V (t) = {x}, etc. a nu se confunda = cu simbolul de egalitate
(notat bolduit, =).
(2) F V (t) ⊆ V , F V (ϕ) ⊆ V .
Definiţii 8.1.17
Dacă x ∈ F V (ϕ), atunci x se va numi variabilă liberă a lui ϕ; ı̂n caz contrar, x
se va numi variabilă legată.
O formulă fără variabile libere se va numi enunţ.
Observaţie 8.1.18 Există cazuri când o variabilă are unele apariţii libere, iar al-
tele legate. Fie ϕ(x, y, u) formula (∀x(x · y = y + u)) → (∃y(x · y ≤ y + u)). Vom
ı̂nlătura excesul de paranteze, scriind această formulă astfel:
∀x(x · y = y + u) → ∃y(x · y ≤ y + u)
t este x, sau
t: x, sau
t = x.
182 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Definiţie 8.1.20 Fie ϕ o formulă, x o variabilă, astfel ı̂ncat ϕ(x), şi t un termen.
Formula ϕ(t), obţinută din ϕ prin substituţia lui x cu t, se defineşte astfel:
- dacă y este o variabilă a lui t, se ı̂nlocuieşte y cu o variabilă v ce nu apare ı̂n ϕ(x)
sau ı̂n t ı̂n toate apariţiile legate ale lui y ı̂n ϕ,
- se ı̂nlocuieşte apoi x cu t.
Exemplu 8.1.21 Fie formula ϕ(x): ∃y(x = y) şi termenul t: y + z, unde ”:”
ı̂nseamnă ”notaţie pentru”. Atunci:
- ∃y(x = y) ↔ ∃v(x = v),
- ϕ(t): ∃v(y + z = v).
falsă): W V
(α ∧ β1 ∧ β2 ) → ∀x∃y[(x y = 1) ∧ (x y = 0)]
Intrebare: Ce este ı̂n neregulă la exemplul (l)?
Formulele şi enunţurile sunt formaţiuni simbolice, construite din alfabetul lui
Lτ . In această secţiune, vom defini validitatea formulelor şi enunţurilor prin inter-
mediul noţiunii de interpretare. Vrem să vedem ce ı̂nseamnă a interpreta limbajul
Lτ ı̂ntr-o structură dată. Prin alegerea alfabetului lui Lτ , există o corespondenţă bi-
univocă ı̂ntre simbolurile de operaţii, de relaţii şi de constante şi operaţiile, relaţiile
şi constantele acestei structuri. Atunci putem considera că operaţiile, relaţiile şi
constantele unei structuri A reprezintă interpretarea simbolurilor de operaţii, de
relaţii şi de constante ı̂n A. Până aici totul este deja conţinut ı̂n modul cum a fost
construit limbajul. A rămas să interpretăm variabilele lui Lτ ı̂n A. Prin definiţie,
variabilele vor fi interpretate prin elemente ale lui A. Atunci o interpretare va fi
o funcţie de la mulţimea variabilelor la universul structurii. Prin inducţie, sunt
definite: valoarea unei formule relativ la o interpretare, valoarea unui enunţ ı̂ntr-o
structură, noţiunea de enunţ universal adevărat, model al unei teorii, etc. Pe lângă
validitatea formulelor şi enunţurilor, semantica lui Lτ mai studiază şi deducţia se-
mantică, definită cu ajutorul noţiunii de model. In cele ce urmează vom formula
ı̂n termeni precişi aceste noţiuni şi idei.
Definiţie 8.2.2 Pentru orice termen t şi pentru orice interpretare s, definim prin
inducţie elementul tA (s) ∈ A:
· dacă t este variabila v, atunci tA (s) = s(v),
· dacă t este constanta c, atunci tA (s) = cA ,
· dacă t este f (t1 , . . . , tn ), atunci tA (s) = f A (tA A
1 (s), . . . , tn (s)).
A
Elementul t (s) al lui A se numeşte valoarea de adevăr a termenului t ı̂n inter-
pretarea s.
Definiţie 8.2.3 Pentru orice formulă ϕ şi pentru orice interpretare s, vom defini
valoarea de adevăr a lui ϕ ı̂n interpretarea s
kϕ(s)k = kϕ(s)kA ∈ L2 = {0, 1} :
184 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Lema precedentă arată că valoarea tA (s) a termenului t ı̂n interpretarea s de-
pinde numai de restricţia lui s la F V (t).
Propoziţia 8.2.5 Pentru orice formulă ϕ şi pentru orice interpretări s1 , s2 , avem:
⇐⇒ (tA A
1 (s2 ), . . . , tm (s2 )) ∈ R
A
⇐⇒ kϕ(s2 )k = 1.
Conform ipotezei inducţiei, kψ(s1 [xa ])k = kψ(s2 [xa ])k, deci
V V
kϕ(s1 )k = a∈A kψ(s1 [xa ])k = a∈A kψ(s2 [xa ])k = kϕ(s2 )k. 2
Conform Lemei 8.2.4 şi Propoziţiei 8.2.5, definiţiile lui tA (a1 , . . . , an ) şi kϕ(a1 , . . . , an )k
sunt corecte (depind numai de condiţia s(ai ) = ai , i = 1, . . . , n).
Notaţie 8.2.8
def.
A |= ϕ[a1 , . . . , an ] ⇔ kϕ(a1 , . . . , an )k = 1.
A |= ϕ[a1 , . . . , an ] ⇔ tA A
1 (a1 , . . . , an ) = t2 (a1 , . . . , an ).
A |= ϕ[a1 , . . . , an ] ⇔ (tA A A
1 (a1 , . . . , an ), . . . , tm (a1 , . . . , an )) ∈ R .
A |= ∅.
In rezolvarea unor probleme din logica predicatelor, se impune să lărgim lim-
bajul Lτ , prin adăugarea unor constante noi. Vom prezenta ı̂n continuare câteva
rezultate simple legate de acest procedeu.
Fie C o mulţime de constante noi (distincte de constantele lui Lτ ).
Considerăm limbajul Lτ (C), obţinut din Lτ prin adăugarea constantelor din C.
O structură a lui Lτ (C) este de forma (A, ac )c∈C , unde A este o structură core-
spunzătoare lui A şi ac ∈ A, pentru orice c ∈ C (ac este interpretarea constantei
c ∈ C). Dacă c = {c1 , . . . , cn }, atunci o structură pentru L(c1 , . . . , cn ) va fi de
forma (A, a1 , . . . , an ), unde ai este interpretarea lui ci , i = 1, . . . , n.
Lema 8.2.11 Pentru orice termen t(x1 , . . . , xn ) al lui Lτ şi pentru orice a1 , . . . , an ∈
A,
t(c1 , . . . , cn )(A,a1 ,...,an ) = tA (a1 , . . . , an ).
Demonstraţie. Prin inducţie asupra lui t:
· t este x: t(c)(A,a) = a = tA (a),
· t este o constantă d din Lτ : t(c)(A,a) = dA = tA (a),
· t este f (t1 (x1 , . . . , xn ), . . . , tm (x1 , . . . , xn )):
t(c1 , . . . , cn )(A,a1 ,...,an ) = f (t1 (c1 , . . . , cn ), . . . , tm (c1 , . . . , cn ))
= f (A,a1 ,...,an ) (t1 (c1 , . . . , cn )(A,a1 ,...,an ) , . . . , tm (c1 , . . . , cn )(A,a1 ,...,an ) )
= f A (tA A
1 (a1 , . . . , an ), . . . , tm (a1 , . . . , an ))
= tA (a1 , . . . , an ),
ipoteza inducţiei fiind: tj (c1 , . . . , cn )(A,a1 ,...,an ) = tA j (a1 , . . . , an ), j = 1, . . . , m. 2
Propoziţia 8.2.12 Pentru orice formulă ϕ(x1 , . . . , xn ) a lui Lτ şi pentru orice
a1 , . . . , an ∈ A,
⇐⇒ A |= ϕ[a1 , . . . , an ].
· dacă ϕ este ¬α: (exerciţiu, folosind inducţia).
· dacă ϕ este α → β: (exerciţiu, folosind inducţia).
· dacă ϕ(x1 , . . . , xb ) este ∀xψ(x, x1 , . . . , xn ).
Ipoteza inducţiei: pentru orice constante c, c1 , . . . , cn şi pentru orice a, a1 , . . . , an ∈
A:
(A, a, a1 , . . . , an ) |= ψ(c, c1 , . . . , cn ) ⇐⇒ A |= ψ[a, a1 , . . . , an ].
Atunci
(A, a1 , . . . , an ) |= ϕ(c1 , . . . , cn )
⇐⇒ pentru orice a ∈ A, (A, a1 , . . . , an ) |= ψ(x, c1 , . . . , cn )[a] (ipoteza inducţiei)
⇐⇒ pentru orice a ∈ A, A |= ψ(a, a1 , . . . , an ) (ipoteza inducţiei)
⇐⇒ A |= ϕ[a1 , . . . , an ]. 2
Conform acestei echivalenţe, este natural să scriem A |= ϕ(a1 , . . . , an ) ı̂n loc de
A |= ϕ[a1 , . . . , an ] sau de echivalentul său (A, a)a∈A |= ϕ(a1 , . . . , an ).
Definiţie 8.2.13
Enunţul ϕ este universal adevărat (şi notăm aceasta cu: |= ϕ) dacă A |= ϕ,
pentru orice structură A (de un tip fixat τ ).
Formula ϕ(x1 , . . . , xn ) este universal adevărată dacă enunţul ∀x1 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn )
este universal adevărat.
Exemplu 8.2.14 Fie Lτ limbajul egalităţii: fără operaţii, predicate şi constante.
Structurile corespunzătoare sunt exact mulţimile.
- pentru n ≥ 1, considerăm enunţul σn definit de:
V Wn
∃x1 . . . ∃xn [ 1≤i<j≤n ¬(xi = xj ) ∧ ∀y( i=1 y = xi )].
190 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
•d
½½
• •½
a b ZZ
Z•
c
X = {a, b, c, d}, R = {(a, b), (b, a), (b, c), (c, b), (b, d), (d, b), (c, d), (d, c)}.
Aceasta este echivalent cu a arăta că următoarele patru afirmaţii sunt adevărate:
(1) G |= ∃y∀z(R(a, z) ∨ R(y, z))
(2) G |= ∃y∀z(R(b, z) ∨ R(y, z))
(3) G |= ∃y∀z(R(c, z) ∨ R(y, z))
(4) G |= ∃y∀z(R(d, z) ∨ R(y, z)).
Analizăm (1): are loc dacă una din următoarele afirmaţii este adevărată:
(1a) G |= ∀z(R(a, z) ∨ R(a, z))
(1b) G |= ∀z(R(a, z) ∨ R(b, z))
(1c) G |= ∀z(R(a, z) ∨ R(c, z))
(1d) G |= ∀z(R(a, z) ∨ R(d, z)).
De exemplu, (1b) are loc dacă următoarele patru afirmaţii sunt adevărate:
(1ba) G |= (R(a, a) ∨ R(b, a))
(1bb) G |= (R(a, b) ∨ R(b, b))
(1bc) G |= (R(a, c) ∨ R(b, c))
(1bd) G |= (R(a, d) ∨ R(b, d)).
Se observă că toate aceste afirmaţii sunt adevărate.
Formula ϕn (x) exprimă faptul că ”x are gradul n”. Iată şi alte trei exemplificări
de formalizare a unor proprietăţi de ordinul I:
Wn
- gradul lui x este cel mult n: k=1 ϕk (x).
Wn+1
- gradul lui x este cel puţin n + 2: ¬ k=1 ϕk (x).
- există un x astfel ı̂ncât gradul său să fie mai mare ca 5 şi mai mic ca 8:
Exemplu 8.2.17 Un monoid este o structură de forma A = (A, +, 0), unde + este
o operaţie binară, asociativă şi 0 este element neutru.
Limbajul monoizilor va avea un simbol de operaţie binară, +, şi o constantă, 0.
Ordinul unui element a ∈ A este cel mai mic n astfel ı̂ncât na = 0; dacă nu
există un asemenea n, atunci ordinul lui a este ∞.
Formula
• Vom defini acum noţiunea de deducţie semantică (ı̂n sensul lui Tarski).
A |= Σ =⇒ A |= ϕ.
Observaţie 8.2.20
Σ ⊆ ∆, Σ |= ϕ =⇒ ∆ |= ϕ.
Propoziţia 8.2.21
192 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Σ |= ψ(x1 , . . . , xn )
Σ |= ϕ(x1 , . . . , xn )
Σ |= ϕ → ψ ⇐⇒ Σ ∪ {ϕ} |= ψ.
Demonstraţie.
=⇒: Din Σ |= ϕ → ψ avem Σ ∪ {ϕ} |= ϕ → ψ. Cum Σ |= ϕ, rezultă Σ |= ψ (cf.
Propoziţiei 8.2.12).
⇐=: Vom presupune ψ = ψ(x1 , . . . , xn ). Trebuie să arătăm că:
A |= Σ =⇒ A |= ϕ → ψ(x1 , . . . , xn ).
A |= ϕ → ψ(a1 , . . . , an ).
A |= ϕ =⇒ A |= ψ(a1 , . . . , an ).
Observaţie 8.2.24 Implicaţia =⇒ este adevărată pentru cazul când ϕ este o for-
mulă arbitrară. Implicaţia ⇐= nu este adevărată ı̂n general:
∅ ∪ {x = y} |= (x = z): pentru că A |= (x = y) =⇒ A |= (x = z).
Nu avem ı̂nsă ∅ |= (x = y) → (x = z). Intr-adevăr, dacă ar fi aşa, atunci am avea
A |= (x = y) =⇒ x = z pentru orice structură A. Atunci
A |= ∀x∀y∀z(x = y → x = z),
Exerciţii 8.2.25
Σ |= ϕ → ψ Σ |= ϕ → ψ
(1) (2)
Σ |= ∀x ϕ → ∀x ψ Σ |= ∃x ϕ → ∃x ψ
Σ |= ϕ ↔ ψ Σ |= ϕ ↔ ψ
(3) (4)
Σ |= ∀x ϕ ↔ ∀x ψ Σ |= ∃x ϕ ↔ ∃x ψ
Exemplu 8.3.1
Exemplu 8.3.2
Exemplu 8.3.3
Este
V echivalent cu aVdemonstra: W
( a∈A kϕ(a)k) → ( b∈A kψ(b)k) ≤ a∈A (kϕ(a)k → kψ(a)k)
ceea
W ce este echivalent
V cu: W
( a∈A ¬kϕ(a)k) ∨ ( b∈A kψ(b)k) ≤ a∈A (¬kϕ(a)k ∨ kψ(a)k)
ceea
W ce este echivalent
V cu: W
a∈A (¬kϕ(a)k ∨ b∈A kψ(b)k) ≤ a∈A (¬kϕ(a)k ∨ kψ(a)k).
Exemplu 8.3.4
Exemplu 8.3.5
W W
k∃xϕ(x) → ∃xψ(x)k = ( a∈A kϕ(a)k) → ( b∈A kψ(b)k) =
V W W V
( a∈A ¬kϕ(a)k) ∨ b∈A kψ(b)k = b∈A (( a∈A ¬kϕ(a)k) ∨ kψ(b)k) ≤
W
b∈A (¬kϕ(b)k ∨ kψ(b)k) = k∃x(ϕ(x) → ψ(x))k.
Exemplu 8.3.6
Considerăm limbajul ce are o operaţie binară, +, un predicat binar, <, şi o con-
stantă, 1.
Structura este A = (N∗ , +, <, 1), iar formulele:
ϕ(x) : ∃y(x = y + y) (x este par),
ψ(x) : x < 1. W
k∃x (ϕ(x) → ψ(x))k = n (¬kn este park ∨ kn < 1k) = 1;
Exemplu 8.3.7
Exemplu 8.3.8
Exemplu 8.3.9
Exemplu 8.3.10
V V W
k∀x (ϕ(x) ∨ ψ(x))k = a∈A (kϕ(a)k ∧ kψ(a)k) ≤ a∈A [ b∈A (kϕ(b)k ∧ kψ(a)k)] =
V W W V
a∈A [( b∈A kϕ(b)k) ∧ kψ(a)k] = ( b∈A kϕ(b)k) ∨ ( a∈A kψ(a)k) =
Luăm un limbaj cu un predicat binar, <, şi două constante, 2, 3. A = (N, <, 2, 3).
k∃x(x = 2) ∨ ∀x(x < 3)k = k∃x(x = 2)k ∨ k∀x(x < 3)k = 1 ∨ 0 = 1.
k∀x[(x = 2) ∨ (x < 3)]k = 0.
Rezultă:
6|= (∃x(x = 2) ∨ ∀x(x < 3)) → ∀x((x = 2) ∨ (x < 3)).
Exemplu 8.3.13
|= ∃x (ϕ(x) ∨ ψ(x)) ↔ (∃xϕ(x) ∨ ∃xψ(x)).
Exemplu 8.3.14
|= ∃x (ϕ(x) ∧ ψ(x)) → (∃xϕ(x) ∧ ∃xψ(x)).
Exemplu 8.3.15
6|= (∃xϕ(x) ∧ ∃xψ(x)) → ∃x (ϕ(x) ∧ ψ(x)).
Revine
V la inegalitatea: V W V W
a∈A (kϕ(a)k∧kψ(a)k) ≤ ( a∈A kϕ(a)k)∧( b∈A kψ(b)k) = a∈A (kϕ(a)k∧ b∈A kψ(b)k).
198 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Exemplu 8.3.17
Exemplu 8.3.18
Exemplu 8.3.19
Exemplu 8.3.20
Exemplu 8.3.21
Exemplu 8.3.22
In prima secţiune a acestui capitol a fost definit limbajul formal al lui Lτ (aso-
ciat structurilor de ordinul I având o signatură fixată). Formulele şi enunţurile lui
Lτ sunt expresia simbolică a proprietăţilor de ordinul I. Această secţiune continuă
construcţia sintaxei lui Lτ : sunt precizate axiomele şi regulile sale de deducţie şi
apoi se definesc teoremele formale şi deducţia formală din ipoteze. Sunt prezentate
mai multe exemple de demonstraţii formale ı̂n Lτ şi câteva proprietăţi sintactice.
8.4. SINTAXA CALCULULUI CU PREDICATE 199
ψ, ψ → ϕ
: m.p.
ϕ
ϕ
: Principiul generalizării PG
∀xϕ
` ϕ.
Propoziţia 8.4.6
` ∀xϕ ↔ ¬∃x¬ϕ.
Demonstraţie.
Propoziţia 8.4.7
` ∀x(ϕ ↔ ψ) → (∀xϕ ↔ ∀xψ).
Demonstraţie.
` (ϕ ↔ ψ) → (ϕ → ψ) calc. prop.
` ∀x[(ϕ ↔ ψ) → (ϕ → ψ)] PG
` ∀x[(ϕ → ψ) → (ϕ → ψ)] → [∀x(ϕ ↔ ψ) → ∀x(ϕ → ψ)] Propoziţia 8.4.5
` ∀x(ϕ ↔ ψ) → ∀x(ϕ → ψ) m.p.
` ∀x(ϕ → ψ) → (∀xϕ → ∀xψ) Propoziţia 8.4.5
` ∀x(ϕ ↔ ψ) → (∀xϕ → ∀xψ) m.p.
` ∀x(ϕ ↔ ψ) → (∀xψ → ∀xϕ) analog
` ∀x(ϕ ↔ ψ) → [(∀xϕ → ∀xψ) ∧ (∀xψ → ∀xϕ)] din ultimele două,
care este exact ceea ce trebuia demonstrat. 2
Propoziţia 8.4.8
Demonstraţie.
Demonstraţie.
Corolar 8.4.10
` ∀x(ϕ → ∃xψ) ↔ (∃xϕ → ∃xψ),
Demonstraţie. Din Propoziţia 8.4.9, pentru că x nu apare liberă ı̂n ∃xψ şi ∀xψ.
2
Propoziţia 8.4.11
` ∀x(ϕ ∧ ψ) ↔ (∀xϕ ∧ ∀xψ).
Demonstraţie.
8.4. SINTAXA CALCULULUI CU PREDICATE 203
Propoziţia 8.4.12
` ϕ(t) → ∃xϕ(x).
Demonstraţie.
Propoziţia 8.4.13
(i) ` x = y → y = x,
(ii) ` (x = y) ∧ (y = z) → (x = z),
(iii) ` (x = y) → (ϕ(x) ↔ ϕ(y)).
Demonstraţie.
(i):
` x = y → (x = z → y = z) (G8)
` x = z → (x = y → y = z) calc. prop.
` x = x → (x = y → y = x) luând mai sus z = x
`x=x (G6)
`x= y→y =x m.p..
(ii):
`x=y→y =x (i)
` y = x → (y = z → x = z) (G6)
` x = y → (y = z → x = z) calc. prop.
` (x = y) ∧ (y = z) → x = z calc. prop..
204 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
(iii):
`x=y→y =x (i)
` y = x → (ϕ(y) → ϕ(x)) (G8)
` x = y → (ϕ(y) → ϕ(x)) calc. prop.
` x = y → (ϕ(x) → ϕ(y)) (G8)
` x = y → [(ϕ(x) → ϕ(y)) ∧ (ϕ(y) → ϕ(x))] calc. prop..
2
Propoziţia 8.4.14
` ∀xϕ(x) → ∃xϕ(x).
Demonstraţie.
` ∀xϕ(x) → ϕ(x) (G6)
` ϕ(x) → ∃xϕ(x) Propoziţia 8.4.12
` ∀xϕ(x) → ∃xϕ(x) calc. prop..
2
Propoziţia 8.4.15
∀x∃y(x = y).
Demonstraţie.
ϕ→ψ
∀xϕ → ∀xψ
8.4. SINTAXA CALCULULUI CU PREDICATE 205
Propoziţia 8.4.18
ϕ→ψ
∃xϕ → ∃xψ
Demonstraţie.
`ϕ→ψ ipoteză
` ¬ψ → ¬ϕ calc. prop.
` ∀x¬ψ → ∀x¬ϕ Propoziţia 8.4.17
` ¬∀x¬ϕ → ¬∀x¬ψ calc. prop.
Ultima formulă este chiar ` ∃xϕ → ∃xψ. 2
Σ ` ψ, ψ → ϕ
m.p.
Σ`ϕ
Σ`ψ
PG
Σ ` ∀xψ
206 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Definiţii 8.4.21
O Σ-demonstraţie formală a lui ϕ este un şir finit de formule ψ1 , . . . , ψn , astfel
ı̂ncât ψn = ϕ şi, pentru orice 1 ≤ i ≤ n, avem una din situaţiile:
· ϕi este axiomă,
· ϕi ∈ Σ,
· există j, k < i, astfel ı̂ncât ψk = ψj → ψi ,
· există j < i şi x ∈ V , astfel ı̂ncât ψi = ∀xψj .
Numărul n se numeşte lungimea Σ-demonstraţiei formale.
Definiţie 8.4.22 Dacă ϕ(1 , . . . , xn ) este o formulă, atunci ∀x1 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn )
se numeste ı̂nchiderea sa universală.
Propoziţia 8.4.23
Demonstraţie.
=⇒: Se aplică PG de n ori.
⇐=:
Σ ` ∀x1 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn ) → ∀x2 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn )
Σ ` ∀x2 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn ) → ∀x3 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn )
...
Σ ` ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn ) → ϕ(x1 , . . . , xn ).
Conform calculului propoziţiilor, rezultă:
Σ ` ∀x1 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn ) → ϕ(x1 , . . . , xn ).
Atunci
Σ ` ∀x1 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn ) prin ipoteza
Σ ` ∀x1 . . . ∀xn ϕ(x1 , . . . , xn ) → ϕ(x1 , . . . , xn ) mai sus
Σ ` ϕ(x1 , . . . , xn ) m.p..
8.4. SINTAXA CALCULULUI CU PREDICATE 207
Propoziţia 8.4.24
(a) Σ ` ϕ, Σ ⊆ ∆ =⇒ ∆ ` ϕ,
(b) Σ ` ϕ ⇐⇒ există Σ0 ⊆ Σ, Σ0 finita, Σ0 ` ϕ.
Σ ` ϕ → ψ ⇐⇒ Σ ∪ {ϕ} ` ψ.
Demonstraţie.
=⇒: Aplicând Propoziţia 8.4.24, (a) şi m.p..
⇐=: Prin inducţie asupra modului cum este definit Σ ∪ {ϕ} ` ψ. Totul decurge ca
ı̂n cazul calculului propoziţional, adăugându-se situaţia: ψ = ∀xα, Σ ∪ {ϕ} ` α:
Cu alte cuvinte, o teorie consistentă ∆ este maximal consistentă dacă prin adăugarea
unor formule noi la ∆ se obţine o teorie inconsistentă.
Propoziţia 8.4.30 Orice teorie consistentă se poate scufunda ı̂ntr-o teorie maxi-
mal consistentă.
Observaţie 8.4.32 Fie Σ o teorie şi ϕ, ψ două formule ale lui Lτ . Atunci
Σ ` ϕ ∧ ψ ⇐⇒ (Σ ` ϕ şi Σ ` ψ).
ϕ ∼ ψ ⇐⇒` ϕ ↔ ψ ⇐⇒ (` ϕ → ψ şi ` ψ → ϕ)
La fel ca ı̂n cazul calculului propoziţiilor, se poate arăta că definiţiile acestor operaţii
nu depind de reprezentanţi şi că structura
B = (B = F orm(Lτ )/ ∼, ∨, ∧, ¬, 0, 1)
d
(a) ∀xϕ(x) d pentru orice v ∈ V ,
≤ ϕ(v),
Avem:
(a): rezultă folosind axioma (G5): ` ∀xϕ → ϕ(v), pentru orice v ∈ V .
` ψ → ϕ(v)
` ∀v(ψ → ϕ(v)) PG
` ∀v(ψ → ϕ(v)) → (ψ → ∀vϕ(v)) (G4)
(i) ` ψ → ∀vϕ(v) m.p..
De asemenea,
Sent(Lτ )/ ∼= {ϕ
b | ϕ ∈ Sent(Lτ )}
Observaţie 8.5.4
B = B∅
ϕ/Σ ≤ ψ/Σ ⇐⇒ Σ ` ϕ → ψ,
ϕ/Σ = 1 ⇐⇒ Σ ` ϕ.
Aceste echivalenţe traduc ı̂n limbaj algebric proprietăţi ale deducţiei formale. Prin
cea de a doua echivalenţă, a demonstra că Σ ` ϕ se reduce la un calcul boolean.
Definiţie 8.5.5
Un cuantificator existenţial pe A este o funcţie ∃ : A −→ A, astfel ı̂ncât:
· ∃(0) = 0,
· x ≤ ∃(x),
· ∃(x ∧ ∃(y)) = ∃(x) ∧ ∃(y).
Definiţie 8.5.6 O algebră Boole monadică este o structură (A, ∃), unde A este o
algebră Boole şi ∃ este un cuantificator existenţial pe A.
` ϕ ↔ ψ =⇒ ` ∃xϕ ↔ ∃xψ.
sunt echivalente cu :
· ` (ϕ ∧ ¬ϕ) ↔ ∃x(ϕ ∧ ¬ϕ), (putem lua pe ϕ = enunţ)
· ` ϕ → ∃xϕ,
· ` ∃x(ϕ ∧ ∃xψ) ↔ (∃xϕ ∧ ∃xψ. 2
\
Exemplu 8.5.11 Fie E0 : V −→ B, dată de E0 (x, y) = (x = y), pentru orice
x, y ∈ V . Atunci
(B, (∃x )x∈V , E0 )
este o V -algebră Boole cilindrică.
Observaţie 8.5.13 Algebrele cilindrice sunt structuri algebrice ce provin din sin-
taxa calculului cu predicate. Ele au fost definite şi studiate de A. Tarski, de elevii
săi L. Henkin şi J.D. Monk şi de numeroşi alţi cercetători [23]. Algebrele poliadice,
introduse de P. R. Halmos [20], constituie un al doilea tip de structuri algebrice
ce au ca prototip algebra Lindenbaum-Tarski a lui Lτ . Intre algebrele cilindrice şi
algebrele poliadice există o legatură puternică (vezi [12]), multe din proprietăţile
unora putând fi transferate celorlalte structuri. Cu toate acestea, teoriile lor s-au
dezvoltat separat şi, cel mai adesea, cu tehnici diferite.
Observaţie 8.6.1 Presupunem că V este numărabilă şi că mulţimile de operaţii,
de relaţii şi de constante sunt cel mult numărabile. Atunci
unde ω este cardinalul mulţimilor numărabile. Spunem că Lτ este limbaj numărabil.
Fie C o mulţime de constante noi şi Lτ (C) limbajul obţinut din Lτ prin adăugarea
constantelor din C.
Lema 8.6.3 Fie ϕ(x) o formulă ı̂n Lτ , c o constantă din C şi ϕ(c) enunţul din
Lτ (C) obţinut prin ı̂nlocuirea lui x cu c. Atunci pentru orice teorie T a lui Lτ ,
avem:
T ` ϕ(c) ı̂n Lτ (C) ⇐⇒ T ` ∀xϕ(x) ı̂n Lτ .
8.6. TEOREMA DE COMPLETITUDINE. MODELE HENKIN 215
Demonstraţie.
=⇒: Dacă α1 (c), . . . , αn (c) = ϕ(c) este o demonstraţie formală a lui ϕ(c) din T ı̂n
Lτ (C), atunci α1 (x), . . . , αn (x) este o demonstraţie formală a lui ϕ(x) din T ı̂n Lτ .
Atunci T ` ϕ(x) ı̂n Lτ , deci T ` ∀xϕ(x).
⇐=: Dacă T ` ∀xϕ(x) ı̂n Lτ , atunci T ` ∀xϕ(x) ı̂n Lτ (C). Cum ` ∀ϕ(x) → ϕ(c),
rezultă T ` ϕ(c) ı̂n Lτ (C). 2
Lema 8.6.4 Dacă T este o teorie consistentă ı̂n Lτ , atunci T este consistentă şi
ı̂n Lτ (C).
Demonstraţie. Presupunem că T nu este consistentă ı̂n Lτ (C), deci există
ϕ(c1 , . . . , cn ) ∈ Lτ (C), astfel ı̂ncât
T ` ϕ(c1 , . . . , cn ) ∧ ¬ϕ(c1 , . . . , cn ), c1 , . . . , cn ∈ C.
Conform Lemei 8.6.3,
T ` ∀x1 . . . ∀xn (ϕ(x1 , . . . , xn ) ∧ ¬ϕ(x1 , . . . , xn )),
deci:
T ` ϕ(x1 , . . . , xn ) ∧ ¬ϕ(x1 , . . . , xn ) ı̂n Lτ ,
ceea ce contrazice consistenţa lui T . 2
Definiţie 8.6.5 Fie T o teorie consistentă ı̂n Lτ (C). T se numeşte teorie Henkin,
dacă pentru orice formulă ϕ(x) a lui Lτ (C), cu cel mult o variabilă liberă x, există
c ∈ C, astfel ı̂ncât
T ` ∃xϕ(x) → ϕ(c).
Observaţie 8.6.6 Implicaţia
T ` ϕ(c) → ∃xϕ(x)
are loc ı̂ntotdeauna.
Pentru a da o interpretare noţiunii de teorie Henkin, vom gândi o formulă ϕ(x)
ca pe o ”ecuaţie” ı̂n x. Atunci enunţul ∃xϕ(x) va semnifica existenţa ”soluţiilor”
lui ϕ(x), iar ϕ(c) va ı̂nsemna că ”c este o soluţie” a lui ϕ(x).
Atunci condiţia T ` ∃xϕ(x) → ϕ(x) din definiţia teoriei Henkin se interpretează
astfel: dacă ı̂n ipotezele T ecuaţia ϕ(x) admite soluţie, atunci o soluţie a sa poate
fi aleasă din mulţimea C.
Lema 8.6.7 Fie Lτ un limbaj de ordinul I şi C o mulţime de constante, astfel
ı̂ncât | Lτ |=| C |. Dacă T este o teorie consistentă ı̂n Lτ , atunci există o teorie
Henkin T ı̂n Lτ (C), cu T ⊆ T .
216 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Atunci
Tn ` ∃xn ϕn (xn ) ∧ ¬ϕn (en ),
deci Tn ` ∃xn ϕn (xn ) şi Tn ` ¬ϕn (en ).
Lema 8.6.3 implică Tn ` ∀xn ¬ϕn (xn ), deci Tn ` ¬∃xn ϕn (xn ): contradicţie cu
faptul că Tn este consistentă. S
Construcţia prin inducţie s-a terminat. Fie T = n<ω Tn . Se verifică uşor că T
este consistentă. Să arătăm că T este teorie Henkin.
Fie ϕ(x) ∈ Lτ (C) cu cel mult o variabilă liberă x, deci există n cu ϕ(x) =
ϕn (xn ):
∃xϕ(x) → ϕ(en ) = ∃xn ϕn (xn ) → ϕn (en ) ∈ Tn+1 ⊆ T .
Atunci T ` ∃xϕ(x) → ϕ(en ) şi T este o teorie Henkin. 2
Lema 8.6.8 Fie T ⊆ T 0 , T este teorie Henkin, T 0 este consistentă. Atunci T 0 este
teorie Henkin.
` ∃x(t(c1 , . . . , cn ) = x).
Σ ` t(c1 , . . . , cn ) = d.
Σ ` t(c1 , . . . , cn ) = d. 2
def.
f A (c≈ ≈
1 , . . . , cn ) = d
≈
⇔ Σ ` f (c1 , . . . , cn ) = d.
Dar,
Vn
` (f (c1 , . . . , cn ) = c) ∧ i=1 (ci = di ) ∧ (c = d) → (f (d1 , . . . , dn ) = d),
Σ ` f (d1 , . . . , dn ) = d. 2
Dar,
Vn
R(c1 , . . . , cn ) ∧ i=1 (ci = di ) → R(d1 , . . . , dn ),
8.6. TEOREMA DE COMPLETITUDINE. MODELE HENKIN 219
` R(d1 , . . . , dn ).
tA (c≈ ≈ ≈
1 , . . . , cn ) = c ⇐⇒ Σ ` t(c1 , . . . , cn ) = c.
tA ≈ ≈ ≈
i (c1 , . . . , cn ) = di , i = 1, . . . , m.
Atunci
tA (c≈ ≈
1 , . . . , cn ) = c
≈
⇐⇒ f A (tA ≈ ≈ A ≈ ≈
1 (c1 , . . . , cn ), . . . , tm (c1 , . . . , cn )) = c
≈
A ≈ ≈ ≈
⇐⇒ f (d1 , . . . , dm ) = c
⇐⇒ Σ ` (d1 , . . . , dm ) = c (conform definiţiei lui f A )
⇐⇒ Σ ` f (t1 (c1 , . . . , cn ), . . . , tm (c1 , . . . , cn )) = c (α)
⇐⇒ Σ ` t(c1 , . . . , cn ) = c,
unde (α) rezultă astfel:
Σ ` ti (c1 , . . . , cn ) = di , i = 1, . . . , m implică echivalenţa următoare
Σ ` f (t1 (c1 , . . . , cn ), . . . , tm (c1 , . . . , cn )) = c ⇐⇒ Σ ` f (d1 , . . . , dm ) = c. 2
A |= ϕ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ] ⇐⇒ ϕ(c1 , . . . , cn ) ∈ Σ ⇐⇒ Σ ` ϕ(c1 , . . . , cn ).
220 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
In acest caz,
A |= ϕ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ] ⇐⇒ tA ≈ ≈ A ≈ ≈
1 (c1 , . . . , cn ) = t2 (c1 , . . . , cn )
≈ ≈
⇐⇒ d1 = d2
⇐⇒ Σ ` d1 = d2
⇐⇒ Σ ` t1 (c1 , . . . , cn ) = t2 (c1 , . . . , cn ).
Ultima echivalenţă rezultă din Σ ` di = ti (c1 , . . . , cn ), i = 1, 2 şi din axiomele
egalităţii.
(*) Σ ` ti (c1 , . . . , cn ) = di , 1 = 1, . . . , m.
Atunci
A |= ϕ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ] ⇐⇒ (tA ≈ ≈ A ≈ ≈
1 (c1 , . . . , cn ), . . . , tm (c1 , . . . , cn )) ∈ R
A
≈ ≈ A
⇐⇒ (d1 , . . . , dm ) ∈ R
⇐⇒ R(d1 , . . . , dm ) ∈ Σ (conform definiţiei lui RA )
⇐⇒ R(t1 (c1 , . . . , cn ), . . . , tm (c1 , . . . , cn )) ∈ Σ conform (*)
⇐⇒ ϕ(c1 , . . . , cn ) ∈ Σ.
· ϕ este de forma ¬ψ(x1 , . . . , xn ):
Ipoteza inductiei este:
A |= ψ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ] ⇐⇒ ψ(c1 , . . . , cn ) ∈ Σ.
Atunci
A |= ϕ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ] ⇐⇒ A 6|= ψ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ]
⇐⇒ ψ(c1 , . . . , cn ) 6∈ Σ
⇐⇒ ¬ψ(c1 , . . . , cn ) ∈ Σ (Σ este maximal consistentă)
⇐⇒ ψ(c1 , . . . , cn ) ∈ Σ.
· ϕ este de forma ψ1 ∨ ψ2 : exerciţiu !
8.6. TEOREMA DE COMPLETITUDINE. MODELE HENKIN 221
A |= ϕ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ] ⇐⇒ există c≈ ∈ A, A |= ψ[c≈ , c≈ ≈
1 , . . . , cn ]
⇐⇒ există c ∈ C, ψ(c, c1 , . . . , cn ) ∈ Σ (ipoteza inducţiei)
⇐⇒ Σ ` ∃xψ(x, c1 , . . . , cn ) (Σ este teorie Henkin)
⇐⇒ ϕ(c1 , . . . , cn ) ∈ Σ.
2
Observaţie 8.6.17 Conform Propoziţiei 8.6.16, pentru orice enunţ ϕ ∈ Lτ (C),
are loc echivalenţa
A |= ϕ ⇐⇒ ϕ ∈ Σ,
de unde rezultă
A |= Σ.
A se numeşte modelul Henkin asociat teoriei Σ. Il vom mai nota şi AΣ .
A |= ϕ[c≈ ≈
1 , . . . , cn ] ⇐⇒ ϕ(c1 , . . . , cn ) ∈ Σ.
Σ ` ϕ ⇐⇒ Σ |= ϕ.
Demonstraţie.
=⇒: Prin inducţie, ı̂n raport cu definiţia noţiunii ”Σ ` ϕ”.
⇐=: Presupunem Σ 6` ϕ, deci Σ ∪ {¬ϕ} este consistentă. Fie A |= Σ ∪ {¬ϕ}; atunci
A |= Σ şi A 6|= ϕ. Rezultă Σ 6|= ϕ. 2
` ϕ ⇐⇒ |= ϕ.
222 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Demonstraţie. Luăm Σ = ∅. 2
Observaţie 8.6.21 Se verifică uşor că reciproca Teoremei 8.6.18 este adevărată:
dacă o teorie admite un model, atunci ea este consistentă.
Observaţie 8.6.22 Dacă Σ este o teorie Henkin şi AΣ este modelul său Henkin,
atunci
| AΣ |≤| C |=| Lτ (C) |=| Lτ | .
Corolar 8.6.25 Dacă T are modele finite suficient de mari, atunci T admite un
model infinit.
Orice submulţime finită Σ0 a lui Σ are un număr finit de constante din C; fie ele
continute ı̂n {c0 , . . . , cm }. Fie A0 |= T cu | A0 |≥ m + 1. Atunci există a0 , . . . , am ∈
A0 , distincte, deci (A0 , a0 , . . . , am ) |= Σ0 . Punând am+1 , am+2 , . . . arbitrare, este
evident că
(A0 , a0 , . . . , am , am+1 , . . .) |= Σ0 .
Conform Teoremei de compacitate, Σ admite un model
(B, b0 , . . . , bm , . . .) |= Σ,
6` ¬ϕ. Conform Teoremei de completitudine, 6|= ¬ϕ, deci există o structură A astfel
ı̂ncât A 6|= ¬ϕ. Rezultă A |= ϕ pentru orice ϕ ∈ T , deci A |= T .
In demonstraţia celor trei rezultate (Teorema 8.6.18, Teorema 8.6.19 şi Coro-
larul 8.6.20) a fost invocată axioma alegerii (ı̂n forma sa echivalentă, cunoscută
sub numele de axioma lui Zorn). Intr-o axiomatizare a teoriei mulţimilor (de ex-
emplu, Zermelo-Fraenkel) fără axioma alegerii, aceste trei rezultate devin enunţuri
echivalente logic.
Există trei moduri ı̂n care putem stabili că o formulă este teoremă formală:
· pe cale sintactică: construind o demonstraţie formală a formulei;
· pe cale algebrică: prin trecerea la algebra Lindenbaum-Tarski;
· pe cale semantică: calculând kϕk ı̂ntr-o structură A oarecare.
V W
u,w v,z [¬p(ϕ(u, v)) ∨ p(ϕ(w, z))] = 1,
W
deoarece v,z [¬p(ϕ(u, v)) ∨ p(ϕ(w, z))] = 1.
· semantic:
Fie A o structură ı̂n care calculăm k · k.
k∃x∀yϕ(x, y) → ∀y∃xϕ(x, y)k = k∃x∀yϕ(x, y)k → k∀y∃xϕ(x, y)k = 1
⇐⇒
k∃x∀yϕ(x, y)k ≤ k∀y∃xϕ(x, y)k
⇐⇒
W V V W
a∈A b∈A kϕ(a, b)k ≤ d∈A c∈A kϕ(c, d)k
⇐⇒
V W
b∈A kϕ(a, b)k ≤ c∈A kϕ(c, d)k, pentru orice a, d ∈ A.
Ultima inegalitate este evidentă.
· sintactic:
8.7. CUM SE STABILEŞTE DACĂ O FORMULĂ ESTE TEOREMĂ FORMALĂ225
· semantic:
k∀z∃x∀yϕ(x, y, z) → ∀y∀z∃xϕ(x, y, z)k =
k∀z∃x∀yϕ(x, y, z)k → k∀y∀z∃xϕ(x, y, z)k =
V W V V V W
( c∈A a∈A b∈A kϕ(a, b, c)k → ( b0 ∈A c0 ∈A a0 ∈A kϕ(a0 , b0 , c0 )k).
Trebuie
V W Vsă aratăm că: V V W 0 0 0
c a b kϕ(a, b, c)k ≤ b0 c0 a0 kϕ(a , b , c )k,
Dar, V W
k∀y∀z∃xϕ(x, y, z)k = n,p∈N m∈N km + p = nk = 1 şi
V W V
k∀z∃x∀yϕ(x, y, z)k = p n m km + p = nk.
Facem p = 0 şi calculăm termenul corespunzător din intersecţia ”după p”:
W V W V
n mkm + 0 = nk = Vn m km = nk = 0,
deoarece pentru orice n, m km = nk = 0.
Prin urmare, 1 → 0 = 0, deci (b) nu este teoremă formală.
226 CHAPTER 8. SISTEMUL FORMAL AL CALCULULUI CU PREDICATE
Dimensiunea probabilistă a
logicii clasice
Evenimentul şi probabilitatea sunt noţiunile pe care este construită teoria proba-
bilităţilor. Este acceptată ipoteza că mulţimea evenimentelor asociate unei experienţe
aleatoare are o structură de algebră Boole. Atunci probabilităţile vor fi funcţii def-
inite pe algebra Boole şi luând valori ı̂n intervalul [0,1] (le vom numi probabilităţi
algebrice).
Un alt punct de vedere este identificarea unui eveniment cu enunţul ce-l descrie.
In această situaţie, probabilităţile vor fi funcţii definite pe mulţimi de enunţuri
(le vom numi probabilităţi logice). Probabilitatea logică apare ca un nou tip de
semantică: ı̂n loc să considerăm valorea de adevăr a unui enunţ, vom evalua prob-
abilitatea sa. Axiomele probabilităţii exprimă un ”comportament” ı̂n raport cu
operaţiile logice ale sistemului logic considerat. Pentru calculul propoziţional, ax-
iomele probabilităţii logice sunt inspirate din cunoscuta definiţie a probabilităţii a
lui Kolmogorov şi au ı̂n vedere conectorii propoziţionali. In cazul calculului cu pred-
icate, este necesar ca axiomele probabilităţii să fie ı̂mbogăţite cu cerinţe referitoare
la comportamentul faţă de cuantificatori. O definiţie satisfacătoare a probabilităţii
logice pentru calculul predicatelor a fost dată de Gaifman ı̂n lucrarea [11]. Printre
alte rezultate, această lucrare conţine şi o importantă teoremă de completitudine.
Teorema de completitudine a lui Gaifman a deschis calea către o teorie a modelelor
probabiliste. Contribuţii remarcabile la dezvoltarea teoriei modelelor probabiliste
au adus Scott şi Krauss ı̂n lucrarea [48]. Modelarea mulţimilor de evenimente
prin structura de algebră Boole presupune considerarea experienţelor aleatoare ce
urmează legile logicii clasice. Schimbând sistemul logic, vom avea alte structuri
algebrice pentru mulţimile de evenimente. Tipul de algebră va fi dat de algebra
Lindenbaum-Tarski a logicii considerate. Pentru fiecare caz ı̂n parte, este necesară
definirea unei noţiuni adecvate de probabilitate. Aşadar, fiecărui sistem de logică
ı̂i corespunde o ”teorie a probabilităţilor”.
227
228 CHAPTER 9. DIMENSIUNEA PROBABILISTĂ A LOGICII CLASICE
Dem.
(1): Din x ∨ x = 1, x ∧ x− = 0 rezultă 1 = m(x ∨ x− ) = m(x) + m(x− ).
(2): Din (1).
(3): Din x = (x − y) ∨ (x ∧ y) şi x − y) ∧ (x ∧ y) = 0.
(4): Din (3).
(5): Din (4).
(6): Din (5).
(7): Observăm că x ∨ y = x ∨ (y − x) şi x ∧ (y − x) = 0. Atunci m(x ∨ y) =
m(x) + m(y − x) = m(x) + m(y) − m(x ∧ y). Partea a doua urmează imediat.
(8): Aplicand succesiv (7), (1) si (3), obţinem: m(x → y) = m(x− ∨ y) =
m(x− ) + m(y) − m(x− ∧ y) = 1 − m(x) + m(y) − m(y − x) = 1 − m(x) + m(y) −
(m(y) − m(x ∧ y)) = 1 − m(x) + m(x ∧ y).
(9): Se aplică (7), (8) şi proprietatea (x → y) ∨ (y → x) = 1: m(x ↔ y) =
m((x → y) ∧ (y → x)) = m(x → y) + m(y → x) − m((x → y) ∨ (y → x)) =
[1 − m(x) + m(x ∧ y)] + [1 − m(y) + m(x ∧ y)] − 1 = 1 − m(x) − m(y) + 2m(x ∧ y).
2
(1) m(∨ni=1 xi ) = Σni=1 m(xi )−Σ1≤i<j≤n m(xi ∧xj )+Σ1≤i<j<k≤n m(xi ∧xj ∧xk )−. . .+(−1)n−1 m(x1 ∧x2 ∧. . .∧xn ),
(2) m(∧ni=1 xi ) = Σni=1 m(xi )−Σ1≤i<j≤n m(xi ∨xj )+Σ1≤i<j<k≤n m(xi ∨xj ∨xk )−. . .+(−1)n−1 m(x1 ∨x2 ∨. . .∨xn ).
Dem.
(1) =⇒ (2): Egalitatea m(x) + m(x → y) = m(y) + m(y → x) rezultă din
Propoziţia 9.1.6(8).
(2) =⇒ (1): Ţinând cont că x → (x ∧ y) = x → y = (x ∨ y) → y, prin aplicarea
lui (b) rezultă
m(x1 +. . .+xn ) = Σni=1 m(xi )−2Σ1≤i<j≤n m(xi ·xj )+22 Σ1≤i<j<k≤n m(xi ·xj ·xk )−. . .+(−2)n−1 m(x1 ·. . .·xn ).
Presupunem că algebra Boole B este finită şi că At(B) = {a1 , . . . , an } este
mulţimea atomilor lui B. Orice element x ∈ B se scrie sub forma
Cum orice doi atomi distincţi sunt disjuncţi, aplicând Corolarul 9.1.8, rezultă
O σ-algebră este o algebră Boole ce verifică condiţiile echivalente din Lema 9.1.12.
Exemple 9.1.13
(a) Fie Lω1 ω logica infinitară ce admite disjuncţii şi conjuncţii cel mult numărabile.
Algebra Lindenbaum-Tarski a logicii Lω1 ω este o σ-algebră.
(b) Dacă (X, O) este un spaţiu topologic, atunci σ-corpul de părţi generat de
familia O a mulţimilor deschise este σ-algebra mulţimilor boreliene.
O mulţime E a unei algebre Boole B se numeşte disjunctă dacă orice două ele-
mente diferite ale sale sunt disjuncte. O algebră Boole B satisface condiţia lanţului
numărabil dacă orice submulţime disjunctă a sa formată din elemente nenule este
cel mult numărabilă.
Propoziţia 9.1.14 Dacă B este o algebră Boole, atunci sunt echivalente afirmaţiile
următoare:
(a) B satisface condiţia lanţului numărabil;
(b) Pentru orice E ⊆ B, există D ⊆ E cel mult numărabilă astfel ı̂ncât D şi E au
aceeaşi mulţime de majoranţi.
9.1. PROBABILITĂŢI PE ALGEBRE BOOLE 233
Dem.
(a) =⇒ (b): Fie E ⊆ B şi I idealul generat de E:
I = {b ∈ B | există b1 , . . . , bn ∈ E, b ≤ b1 ∨ . . . ∨ bn }.
Se observă că E şi I au aceiaşi majoranţi. Aplicând axioma lui Zorn, putem găsi o
mulţime F ⊆ I maximală ı̂n raport cu următoarele proprietăţi: F este disjunctă şi
0 6∈ F . Este evident că orice majorant al lui I este şi majorant al lui F .
Vom demonstra şi afirmaţia reciprocă. Presupunem prin absurd că există un
majorant b0 al lui F care nu este majorant al lui I. Atunci există b1 ∈ I, b1 6≤ b0 ,
de unde rezultă b1 − b0 = b1 ∧ b− 0 ∈ I şi b1 − b0 6= 0. Pentru orice b ∈ F , b ≤ b0 , deci
b∧(b1 −b0 ) = 0. De asemenea, b1 −b0 6∈ F (altfel, b1 −b0 = (b1 −b0 )∧(b1 −b0 ) = 0).
Prin urmare, F ∪{b1 −b0 } este disjunctă şi F ⊂ F ∪{b1 −b0 } ⊆ I, ceea ce contrazice
maximalitatea lui F . Rezultă că I şi F au aceiaşi majoranţi.
Conform (a), F este cel mult numărabilă: F = {f1 , f2 , . . . , fn , . . .}. Cum F ⊆ I,
pentru orice n există bn1 , . . . , bnjn ∈ E astfel ı̂ncât
fn ≤ bn1 ∨ . . . ∨ bnjn .
S∞
Mulţimea D = n=1 {bn1 , . . . , bnjn } ⊆ E este numărabilă şi D, F au aceiaşi majoranţi.
Rezultă că mulţimile E, I, F şi D au aceiaşi majoranţi.
(b) =⇒ (a): Fie E o mulţime disjunctă de elemente nenule. Conform (b), există
D ⊆ E cel mult numărabilă având aceiaşi majoranţi ca E. Presupunem că există
x ∈ E \ D. Pentru orice a ∈ D, a ∧ x = 0, deci a ≤ x− . Atunci x− este un majorant
al lui D, dar nu al lui E. Contradicţia obţinută ne arată că E = D. 2
Corolar 9.1.15 Orice σ-algebră B ce satisface condiţia lanţului numărabil este
completă.
Dem. Fie E ⊆ B. Atunci există D ⊆ E cel mult numărabilă astfel ı̂ncât D şi E au
aceeaşi mulţime de majoranţi. Cum sup D există ı̂n B, este clar că sup E = sup D.
2
Propoziţia 9.1.16 Fie m o probabilitate strict pozitivă pe algebra Boole B. Atunci
B satisface condiţiile lanţului numărabil.
Dem. Fie E ⊆ B o mulţime disjunctă. Putem presupune că 0 6∈ E. Pentru orice
număr natural n ≥ 1, notăm
1
En = {x ∈ E | m(x) ≥ }.
n
Cum m este strict pozitivă, rezultă E = ∪∞ n=1 En . De asemenea, card(En ) ≤ n pen-
tru orice n ≥ 1. Intr-adevăr, dacă ar exista n + 1 elemente distincte x1 , . . . , xn+1 ∈
En , atunci
n+1
m(∨n+1 n+1
i=1 xi ) = Σi=1 m(xi ) ≥ > 1.
n
Aşadar, fiecare mulţime En este finită, deci E = ∪∞n=1 En este cel mult numărabilă.
2
234 CHAPTER 9. DIMENSIUNEA PROBABILISTĂ A LOGICII CLASICE
m(∨∞
n=1 xn ) = lim m(xn ),
n→∞
m(∧∞
n=1 xn ) = lim m(xn ),
n→∞
lim m(xn ) = 1,
n→∞
lim m(xn ) = 0.
n→∞
Dem.
(a) =⇒ (b): Fie (xn ) un şir crescător. Formăm şirul (yn ) punând:
y1 = x1 , y2 = x2 − x1 , ..., yn+1 = xn+1 − xn , ... .
Se observă că (yn ) este un şir disjunct şi că ∨∞ ∞
n=1 xn = ∨n=1 yn . m este o σ-
probabilitate, deci
m(∨∞ ∞ ∞
n=1 xn ) = m(∨n=1 yn ) = Σn=1 m(yn ) = lim [m(y1 ) + . . . + m(yn )] =
n→∞
9.1. PROBABILITĂŢI PE ALGEBRE BOOLE 235
m(∨∞ ∞ n ∞
n=1 xn ) = m(∨n=1 yn ) = lim m(yn ) = lim Σi=1 m(xi ) = Σn=1 m(xn ).
n→∞ n→∞
Lema 9.1.22
(i) Orice intersecţie de σ-subalgebre ale lui A este o σ-subalgebră.
(ii) Orice intersecţie de mulţimi monotone este monotonă.
M 0 = {x ∈ A | x ∈ M (B), x− ∈ M (B)},
Ma = {x | x ∈ M (B), a ∧ x ∈ M (B)}
236 CHAPTER 9. DIMENSIUNEA PROBABILISTĂ A LOGICII CLASICE
este monotonă şi B ⊆ Ma ⊆ M (B), deci Ma = M (B). Rezultă că M (B) este
inchisă la ∧. Am arătat că M (B) este subalgebră Boole a lui A. Cum M (B) este
şi monotonă, rezultă că este o σ-subalgebră a lui A. Atunci S(B) ⊆ M (B), deci
S(B) = M (B). 2
Lema 9.1.24 Fie B o subalgebră Boole a unei σ-algebre A şi fie m o probabilitate
pe B. Sunt echivalente afirmaţiile următoare:
(a) Pentru orice (xn ) ⊆ B, (xn ) ↑ şi x = ∨A xn ∈ B implică m(x) = limn→∞ m(xn ).
(b) Pentru orice (xn ) ⊆ B, (xn ) ↓ şi x = ∧A xn ∈ B implică m(x) = limn→∞ m(xn ).
(c) Pentru orice (xn ) ⊆ B, (xn ) ↑ 1 implică limn→∞ m(xn ) = 1.
(d) Pentru orice (xn ) ⊆ B, (xn ) ↓ 0 implică limn→∞ m(xn ) = 0.
O probabilitate m : B −→ [0, 1] ce verifică proprietăţile echivalente (a)-(d) se
numeşte continuă pe B.
Observaţie 9.1.25 Fie m o probabilitate definită pe o σ-algebră B. Conform
Propoziţiei 9.1.20, m este o σ-probabilitate dacă şi numai dacă m este continuă pe
B.
In această secţiune vom prezenta o demonstraţie a următoarei teoreme a lui
Carathéodory.
Teorema 9.1.26 (Teorema lui Carathéodory)
Fie B o subalgebră Boole a unei σ-algebre A şi m : B −→ [0, 1] o probabilitate
continuă. Atunci există o unică σ-probabilitate m : S(B) −→ [0, 1] astfel ı̂ncât
m |B = m.
Demonstraţia Teoremei 9.1.26 se bazează pe o serie de leme, prezentate ı̂n contin-
uare.
In cele ce urmează, B este o subalgebră Boole a σ-algebrei A şi m : B −→ [0, 1]
este o probabilitate continuă pe B.
Lema 9.1.27 Fie două şiruri (an ), (bn ) ı̂n B şi c ∈ A astfel ı̂ncât an ↑ c şi bn ↑ c
ı̂n A. Atunci limn→∞ m(an ) = limn→∞ m(bn ).
Dem. Din c = ∨∞ ∞ ∞
n=1 an = ∨n=1 bn rezultă ak = ∨n=1 (ak ∧ bn ), pentru orice k ≥ 1.
Atunci (ak ∧ bn )n ↑ ak , deci
Considerăm mulţimea
F = {∨∞
n=1 an | (an ) ⊆ B}.
9.1. PROBABILITĂŢI PE ALGEBRE BOOLE 237
F este o sublatice a lui A şi B ⊆ F . Pentru orice x ∈ F , putem găsi un şir (an ) ⊆ B
astfel ı̂ncât an ↑ x. Definim funcţia π : F −→ [0, 1] prin
π(x∨y) = lim m(an ∨bn ) = lim [m(an )+m(bn )−m(an ∧bn )] = π(x)+π(y)−π(x∧y).
n→∞ n→∞
∨∞ ∞ ∞
n=m amn ≤ ∨n=m bn ≤ ∨n=m xn ,
de unde se obţine xm ≤ ∨∞
n=1 bn ≤ x. Ultima inegalitate este valabilă pentru orice
m ≥ 0, deci
x = ∨∞ ∞
m=1 xm ≤ ∨n=1 bn ≤ x.
π ∗ (u1 )+π ∗ (u2 )+ε ≥ π(x1 )+π(x2 ) = π(x1 ∨x2 )+π(x1 ∧x2 ) ≥ π ∗ (u1 ∨u2 )+π ∗ (u1 ∧u2 ).
π(∨n+1 n n
k=1 xk ) = π(∨k=1 xk ) + π(xn+1 ) − π(xn+1 ∧ ∨k=1 xk ) ≤
π ∗ (∨∞ ∗ ∞ ∞ n ∗
n=1 un ) ≤ π (∨n=1 xn ) = π(∨n=1 xn ) = lim π(∨k=1 xk ) ≤ lim π (un ) + ε.
n→∞ n→∞
Notăm
C = {u ∈ A | π ∗ (u) + π ∗ (u− ) = 1}.
Se observă că 0, 1 ∈ C şi că C este ı̂nchisă la complement.
π ∗ ((∨∞ − ∗ ∗ ∞
n=1 un ) ) ≤ 1 − lim π (uk ) = 1 − π (∨k=1 uk ).
k→∞
A rezultat
π ∗ ((∨∞ − ∗ ∞
n=1 un ) ) + π (∨n=1 un ) ≤ 1.
π ∗ (∨∞ ∗ ∞ −
n=1 un ) + π ((∨n=1 un ) ) = 1.
(9.3) am obţine ı̂n partea dreaptă un numar real > 1. Aceasta este o absurditate,
deci
π ∗ (u1 ∨ u2 ) + π ∗ (u1 ∧ u2 ) = π ∗ (u1 ) + π ∗ (u2 ).
Rezultă că π ∗ |C este o probabilitate pe σ-algebra C. Conform Lemei 9.1.29
(l), π ∗ |C este continuă. Aplicând Propoziţia 9.1.20, rezultă că π ∗ |C este o σ-
probabilitate. 2
Fie (an ) ⊆ K şi a ∈ A astfel ı̂ncât an ↑ a. Atunci m1 (ak ) = m2 (ak ), pentru orice
număr natural k ≥ 1. m1 , m2 fiind continue, rezultă
ceea ce arată că a ∈ K. Deci K este monotonă şi B ⊆ K, ceea ce implică S(B) =
M (B) ⊆ K. Rezultă K = S(B) şi m1 = m2 . 2
de unde deducem
ceea ce implică
me (x ∨ y) ≤ inf{m(u) + m(t) | u, t ∈ B, u ≥ x, t ≥ y} =
Dem.
(i): Fie u ∈ B cu u ≤ a ∨ b. Din x ∧ y = 0, rezultă b ≤ y ≤ x− , deci
u ≤ a ∨ b ≤ a ∨ x− = x → a. Atunci u ∧ x ≤ a, deci u ∧ x ≤ u ∧ a. Cum a ≤ x,
rezultă u ∧ x = u ∧ a.
Analog se arată că u ∧ y = u ∧ b.
Se observă că u = (u ∧ x) ∨ (u ∧ y) şi că u ∧ x, u ∧ y ∈ B, deci
Atunci
mi (a ∨ b) = sup{m(u) | u ∈ B, u ≤ a ∨ b} ≤ mi (a) + mi (b).
Inegaliatea inversă a fost stabilită ı̂n Lema 9.1.32, deci (i) este adevarată.
(ii): Demonstraţie similară. 2
• Pentru orice z ∈ A, fie B[z] subalgebra lui A generată de B ∪ {z}. Este uşor
de observat că:
¹ este o relaţie de ordine pe F. Se poate arăta uşor că mulţimea ordonată (F, ¹)
este inductivă, deci conform axiomei lui Zorn, există un element (C0 , µ0 ) maximal
ı̂n (F, ¹). Dacă C0 = A, atunci µ0 este o probabilitate pe A ce extinde pe m. Dacă
există z ∈ A \ C0 , atunci conform Lemei 9.1.39, există o probabilitate µ00 : C[z] −→
[0, 1] ce extinde pe µ0 . Datorită maximalităţii lui (C0 , µ0 ), rezultă C[z] = A, µ00
este o probabilitate pe A şi µ00 |A = m. 2
Propoziţia 9.1.40 Fie B o subalgebră a lui A şi z ∈ A. Dacă m este o probabil-
itate pe B şi r ∈ [0, 1], atunci afirmaţiile următoare sunt echivalente:
(i) m se poate extinde la o probabilitate m0 pe B[z] astfel ı̂ncât m0 (z) = r;
(ii) m(z) ≤ r ≤ m(z).
Dem.
(i) =⇒ (ii): Imediat.
(ii) =⇒ (i): Dacă m(z) ≤ r ≤ m(z), atunci există θ ∈ [0, 1] astfel ı̂ncât
r = (1 − θ) · mi (z) + θ · me (z).
Aceasta ne sugerează conceptul de structură probabilistă ı̂n sensul lui Gaifman [11]:
Definiţie 9.2.6 O structură probabilistă este o pereche (U, m), unde U este o
mulţime nevidă astfel ı̂ncât C ⊆ U şi m : E(U ) −→ [0, 1] este o probabilitate
ce satisface următoarea condiţie, numită condiţia lui Gaifman:
Lema 9.2.7 Condiţia lui Gaifman (G) este echivalentă cu fiecare din următoarele
trei proprietăţi:
(G1) Pentru orice formulă ϕ(x) a lui L(U ),
= 1 − sup{m(∨ni=1 ¬ϕ(ai )) | a1 , . . . , an ∈ U } =
= inf{1 − m(∨ni=1 ¬ϕ(ai )) | a1 , . . . , an ∈ U } =
= inf{m(∧ni=1 ϕ(ai )) | a1 , . . . , an ∈ U }.
2
Teorema 9.2.8 Considerăm o pereche (U, m), unde U este o mulţime nevidă şi
m : E0 (U ) −→ [0, 1] este o probabilitate. Atunci există o unică probabilitate m0 :
E(U ) −→ [0, 1], ce extinde pe m, şi verifică condiţia lui Gaifman.
P Q
Dem. Pentru orice V ⊆ U , notăm cu n (V ) (respectiv n (V )) mulţimea for-
mulelor lui L(V ) ı̂n forma normală prenex cu cel mult n blocuri P de cuantificatori
astfel ı̂ncât primul bloc esteQ∃ (respectiv ∀). Dacă ϕ ∈ (V ), atunci ¬ϕ este
echivalentă cu o formulă din n (V ). Este
P cunoscut Q că orice formulă din L(V ) este
logic echivalentă cu o formulă dintr-un n (V ) sau n (V ) (pentru un n ≥ 0).
Vom demonstra teorema numai ı̂n cazul când limbajul L(U ) este numarabil.
• Vom demonstra mai ı̂ntâi unicitatea lui m0 :
Fie m01 , m02 două extensii ale lui m ce verifică condiţia (G). Vom demonstra că
pentru orice n ≥ 0, următoarele egalităţi sunt adevărate:
m∗ (ϕ) = µ∗ (M (ϕ)).
2
9.2. MODELE PROBABILISTE ALE CALCULULUI CU PREDICATE 249
(U, m) |= µ.
U = ∪∞
n=0 Cn .
b | ϕ ∈ E 0 }.
Fie F filtrul lui B generat de mulţimea {ϕ
ϕ
c1 /F = ϕ c1 /F = ψ
c2 /F =⇒ ψ c2 /F =⇒ ψ
c1 = ψ
c2 =⇒` ψ1 ↔ ψ2 =⇒ µ(ψ1 ) = µ(ψ2 ),
In această subsecţiune, vom prezenta câteva elemente ale teoriei modelelor prob-
abiliste. Noţiuni şi rezultate ale teoriei modelelor vor fi traduse ı̂n noţiuni şi rezul-
tate ale teoriei modelelor probabiliste.
Fie L un limbaj de ordinul I şi C mulţimea constantelor sale. Dacă U este o
mulţime de constante astfel ı̂ncât C ⊆ U , atunci L(U ) va fi limbajul obţinut din L
prin adăugarea constantelor din U \ C. Vom nota cu E (respectiv E(U )) mulţimea
enunţurilor lui L (respectiv L(U )) şi cu B (respectiv B(U )) algebra Lindenbaum-
Tarski E/∼ (respectiv E(U )/∼ ). Clasa de echivalenţă a unui enunţ ϕ va fi notată
cu [ϕ].
Pentru a evita unele complicaţii de scriere, ı̂n această secţiune vom lucra nu-
mai cu probabilităţi pe algebre Boole (conform Observaţiei 9.2.9, acest lucru este
posibil). Atunci o probabilitate pe L este o probabilitate µ pe o subalgebră a lui
B. Vom nota cu dom(µ) domeniul de definiţie al lui µ. In contextul precizat, o
structură probabilistă este o pereche (U, u), unde C ⊆ U si u este o probabilitate
pe algebra Boole B(U ) ce satisface condiţia lui Gaifman:
(G) Pentru orice enunţ ∃xϕ(x) al lui L(U ),
u([∃xϕ(x)]) = sup{u(∨ni=1 [ϕ(ai )]) | a1 , . . . , an ∈ U }.
Condiţiile (G1) - (G3) din Lema 9.2.7 se rescriu ı̂ntr-un mod evident.
Dacă µ este o probabilitate pe L şi (U, u) este o structură probabilistă, atunci
(U, u) este un model al lui µ dacă u |dom(µ) = µ. In acest caz, vom nota
(U, u) |= µ.
252 CHAPTER 9. DIMENSIUNEA PROBABILISTĂ A LOGICII CLASICE
Fie (U, u) o structură probabilistă, ϕ un enunţ al lui L(U ) şi r ∈ [0, 1]. Vom
spune că (U, u) satisface perechea (ϕ, r) şi notăm
(U, u) |= (ϕ, r)
dacă u([ϕ]) = r. O pereche (ϕ, r), cu ϕ ∈ E şi r ∈ [0, 1], este consistentă cu o
probabilitate µ pe L dacă există un model al lui µ ce satisface (ϕ, r).
Lema 9.2.12 Presupunem că µ este o probabilitate pe L, ϕ ∈ E şi r ∈ [0, 1].
Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente:
(i) (ϕ, r) este consistentă cu µ;
(ii) µi ([ϕ]) ≤ r ≤ µe ([ϕ]).
Dem.
(i) =⇒ (ii): Presupunem că există un model (U, u) al lui µ astfel ı̂ncât (U, u) |=
(ϕ, r). Atunci pentru orice ψ ∈ E, din [ψ] ∈ dom(µ) şi ` ψ → ϕ rezultă µ([ψ]) =
u([ψ]) ≤ u([ϕ]) = r. Aceasta arată că µi ([ϕ]) ≤ r şi, ı̂n mod analog, se arată că
r ≤ µe ([ϕ]).
(ii) =⇒ (i): Conform Propoziţiei 9.1.40, există o probabilitate η pe L cu propri-
etatea că η extinde pe µ, [ϕ] ∈ dom(η) şi η([ϕ]) = r. Teorema de completitudine
a lui Gaifman asigură existenţa unui model U, u) al lui η, deci u([ϕ]) = η([ϕ]) = r.
Prin urmare, (U, u) |= (ϕ, r). 2
Fie (U, u) şi (V, v) două structuri probabiliste astfel ı̂ncât U ⊆ V . Spunem că
(U, u) este o substructură a lui (V, v) şi notăm
(U, u) ⊆ (V, v),
dacă pentru orice ϕ ∈ E0 (U ) avem u([ϕ]) = v([ϕ]). (U, u) este o substructură
elementară a lui (V, v) dacă pentru orice ϕ ∈ E(U ) avem u([ϕ]) = v([ϕ]); ı̂n acest
caz, notăm
(U, u) ≺ (V, v).
Lema 9.2.13 Fie (U, u) o substructură a lui (V, v). Atunci:
(i) pentru orice enunţ existenţial ϕ al lui L(U ), u([ϕ]) ≤ v([ϕ]);
(ii) pentru orice enunţ universal ϕ al lui L(U ), v([ϕ]) ≤ u([ϕ]).
Dem. Se aplică condiţiile (G) şi (G1). 2
(9.4) U = ∪α<λ Uα .
m([ϕ]) = uα ([ϕ]),
Propoziţia 9.2.14 Fie (Uα , uα )α<λ un lanţ elementar de structuri probabiliste şi
(U, u) reuniunea sa. Atunci pentru orice ordinal α < λ,
Dem. Este suficient să demonstrăm că pentru orice ordinal α < λ şi pentru orice
număr naturalPm ≥ 1 sunt adevărate următoarele proprietăţi:
(a) Dacă ϕ ∈ Q m (Uα ) ∩ E(Uα ), atunci u([ϕ]) = uα ([ϕ]);
(b) Dacă ϕ ∈ m (Uα ) ∩ E(Uα ), atunci u([ϕ]) = uα ([ϕ]).
uα ([ϕ]) ≤ u([ϕ]).
254 CHAPTER 9. DIMENSIUNEA PROBABILISTĂ A LOGICII CLASICE
(Uα , uα ) ≺ (Uβ , uβ ),
deci
Cum ε a fost arbitrar, u([ϕ]) ≤ uα ([ϕ]), deci u([ϕ]) = uα ([ϕ]) şi demonstraţia lui
(a) este terminată.
Cazul (b) se tratează ı̂n mod analog. 2
Fie (U, u) o substructură a lui (V, v). Spunem că (V, v) este o extensie existenţială
a lui (U, u) şi notăm
(U, u) ≺∀ (V, v)
dacă u([ϕ]) = v([ϕ]) pentru orice enunţ existenţial ϕ al lui L(U ). Se observă că
(V, v) este o extensie existenţială a lui (U, u) dacă şi numai dacă u([ϕ]) = v([ϕ])
pentru orice enunţ universal ϕ al lui L(U ).
Un enunţ bazic este un enunţ atomic sau negaţia unui enunţ atomic. Vom nota
cu D(U ) mulţimea enunţurilor bazice ale lui L(U ).
Propoziţia 9.2.15 Dacă (U, u) ⊆ (V, v), atunci următoarele afirmaţii sunt echiva-
lente:
(i) (U, u) ≺∀ (V, v);
(ii) Există o extensie (W, w) a lui (V, v) astfel ı̂ncât (U, u) ≺ (W, w).
Dem.
(i) =⇒ (ii): Presupunem că (U, u) ≺∀ (V, v). Vom demonstra că există o prob-
abilitate η pe L(V ) astfel ı̂ncât:
(a) B(U ) ⊆ {[ϕ] | ϕ ∈ D(V )} ⊆ dom(η);
(b) η extinde pe u;
(c) η([ϕ]) = v([ϕ]), pentru orice ϕ ∈ D(V ).
u([ϕ]) = u([∀x1 . . . ∀xn ψ(x1 , . . . , xn )]) = v([∀x1 . . . ∀xn ψ(x1 , . . . , xn )]) = u([ψ(a1 , . . . , an )]).
9.2. MODELE PROBABILISTE ALE CALCULULUI CU PREDICATE 255
u([ϕ]) ≤ u([∀x1 . . . ∀xn ψ(x1 , . . . , xn )]) = v([∀x1 . . . ∀xn ψ(x1 , . . . , xn )]) = v([ϕ]).
Rezultă prima din inegalităţile (9.5); a doua se demonstrează ı̂n mod analog.
Conform Propoziţiei 9.1.40, există o probabilitate µ pe subalgebra B(U )[[z]]
generată de B(U ) ∪ {[z]} astfel ı̂ncât µ extinde pe u şi u([ϕ]) = v([ϕ]).
Folosind consideraţiile precedente, printr-un proces de inducţie transfinită, se
obţine construcţia unei probabilităţi ce satisface condiţiile (a) - (c).
Aplicând teorema de completitudine a lui Gaifman, rezultă existenţa unei struc-
turi probabiliste (W, w) cu proprietăţile din (ii).
u([ψ(~a)]) ≥ u([∀~xψ(~x)]),
deci
u([ψ(~a)]) ≥ µi ([∀~xψ(~x)]) = µi ([ϕ]).
Analog, din
(U, u) |=∗ (∀~x¬ψ(~x), µi ([∀~x¬ψ(~x)])),
rezultă
u([¬ψ(~a)]) ≥ µi ([¬ψ]).
Se ştie că µi ([¬ϕ]) + µe ([ϕ]) = 1, deci 1 − u([ψ(~a)]) ≥ 1 − µe ([ϕ]).
Am stabilit inegalitatea:
Fie (U, u) si (V, v) două structuri probabiliste. Spunem că (U, u) şi (V, v) sunt
echivalente elementar dacă u |B = v |B . In acest caz, vom nota
Propoziţia 9.2.18 Dacă (U, u) ≡ (V, v), atunci există o structură probabilistă
(W, w) astfel ı̂ncât (U, u) ≺ (W, w) şi (V, v) ≺ (W, w).
Fie [ϕ] 6∈ B(U ), cu ϕ = ϕ(~a), unde ~a = (a1 , . . . , an ) este format cu elemente din
U \C. Vom arăta că există o probabilitate µ pe L(U ∪V ) astfel ı̂ncât B(U )∪{[ϕ]} ⊆
dom(µ) ⊆ B(U ∪ V ).
Conform Propoziţiei 9.1.40, este suficient să stabilim următoarea inegalitate ı̂n
algebra Boole B(U ∪ V ):
· µ0 |B(U ) = u si µ0 |B(V ) = v.
Aplicând Teorema de completitudine a lui Gaifman, se obţine o structură proba-
bilistă (W, w) astfel ı̂ncât (U, u) ≺ (W, w) şi (V, v) ≺ (W, w).
notaţie
(U 0 , m0 )[L = (U 0 , m0 |B(U ) ).
(A, m)[Li = µi .
Vom arăta că există o probabilitate µ0 pe L(U ∪ V ) astfel ı̂ncât următoarele două
condiţii sunt verificate:
· B(U0 ) ∪ B2 (V0 ) ⊆ dom(µ0 ) ⊆ B2 (U0 ∪ V0 ),
· µ0 |B(U0 ) = v0 şi µ0 |B2 (V0 ) = v1 .
Observăm că ` α(~a) ↔ ∀~xα(~x) ı̂n L(U0 ) şi ` β(~b) ↔ ∀~y β(~y ) ı̂n L2 (V ), deci
` ∀~xα(~x) ↔ ∀~y β(~y ) ı̂n L2 . Insă ∀~xα(~x) ∈ E, de unde rezultă
Fie ψ un enunţ ı̂n L2 (V0 ) astfel ı̂ncât ` ψ → ϕ ı̂n L2 (U0 ∪ V0 ). Atunci ϕ = ϕ(~a),
ψ = ψ(~b), unde ~a este un vector cu elemente din U0 \ C şi ~b este un vector cu
elemente din V0 \ C. Atunci ` ϕ ↔ ∀~xϕ(~x), ` ψ ↔ ∀~y ψ(~y ), ∀~xϕ(~x) ∈ E şi ∀~y ψ(~y )
este un enunt din L2 . Rezultă:
deci
(A, u)[L ≡ (B, v)[L .
∼ ∼
Fie B algebra Lindenbaum-Tarski a limbajului (L1 ∪ L2 )(A) şi B 0 subalgebra
sa formată din clasele enunţurilor fără cuatificatori. Atunci putem defini o prob-
∼
abilitate w :B 0 −→ [0, 1] astfel ı̂ncât w |B10 = u |B10 şi w |B20 = v |B20 . Aplicând
∼
Teorema 9.2.8, există o probabilitate m :B −→ [0, 1] ce extinde pe w şi verifică
condiţia lui Gaifman. Conform părţii de unicitate din Teorema 9.2.8, m |B1 = u |B1
şi m |B2 = v |B2 .
Structura probabilistă (A, m) satisface condiţiile cerute. 2