Caracterizare Lapusneanul

Alexandru Lapusneanul
de C. Negruzzi

Personajul este o categoria fundamentala a oricarei opere epice sau

dramatice,el ocupand de cele mai multe ori locul principal in cadrul constructiei
literare. Constructia unui personaj se realizeaza prin asocierea a doua
dimensiuni : una sociala,exterioara si una psihologica,interioara.Avand in
vedere rolul in actiune,personajele pot fi : principale,secundare,episodice si asa
mai departe, fiecare dintre ele putand fi caracterizate in mod direct de catre
narator,alte personaje sau de catre personajul insusi prin auto caracterizare, ori
in mod indirect prin replici,fapte,gesturi,vestimentatie,relatii cu alte personaje.
In anul 1840,apare la Iasi in primul numar al revistei “Dacia literara”
nuvela istorica “ Alexandru Lapusneanul” de C.Negruzzi, inaungurand astfel
seria operelor de inspiratie istorica din literatura romana.Sub influenta
programului romantismului romanesc,sintetizat in articolul-program intitulat
“Introductie”, redactat de Mihail Kogalniceanu,Negruzzi valorifica informatiile
din cronicile istorice moldovenesti intr-o creatie clasica prin sobiretatea
constructiei,pregnanta caracterelor si vigoarea conflictelor,istorica prin sursa de
inspiratie si romantica prin caracterul personajului principal,care este
exceptional,in situatii exceptionale.
Aceasta nuvela are ca tema evocarea artistica a unei perioada zbuciumate
din istoria Moldovie,la sfarsitul secolului al XVI-lea, pe vremea celei de-a doua
domnii a lui Alexandru Lapusneanul.
Ca structura compozitionala,nuvela este alcatuita din patru parti,fiecare
fiind precedata de un motto semnificativ.Fiecare parte este structurata printr-o
inlantuire de episoade,care urmaresc un conflict concentrat in jurul personajului
principal.
 Incipitul nuvelei se construieste ex-abrupto,introducandu-l pe citittor in
atmosfera de epoca.Autorul comprima in cateva fraze,in expozitiune,
informatiile referitoare la circumstantele in care Alexandru Lapusneanul se
intoarce in tara pentru a-si relua tronul.
In desfasurarea narativa,Alexandru Lapusneanul este personajul
principal si eponim din nuvela,personaj romantic si exceptional,ce se regaseste
in situatii exceptionale.
Conflictul,factor determinant in structura oricarei nuvele,se prefigureaza
in intriga : solia de boieri formata din Veverita,Motoc,Spancioc si Stroici,cu
care se intalneste Lapusneanul,nu ii saruta poala,dupa cum era obiceiul.Mai
mult decat atat,acestia il anunta ca “norodul” nu-l vrea pentru a doua
domnie.Replica domnitorului la auzul acestor cuvinte devine mottoul primului
capitol : “ Daca voi nu ma vreti,eu va vreau...”.
Intors la domnie,Lapusneanul pedepseste aspru boreii : le confisca
averile,le arde cetatile,le taie capetele pe care le atarna in fata patalului,drept
exemplu.Una dintre jupanesele boierilor ucisi o asteapta pe doamna Ruxanda in
fata palatului si o roaga sa intervina pe langa domnitor,pentru a inceta
omorurile,avetizand-o : “Ai sa dai sama,doamna!”(mottoul parti a doua)
Interventia Ruxandei dezvaluie caracterul impulsiv al domnitorului,care
“ duce mana la junger” ,dar si cinismul acestuia, prin promisiunea unui “leac de
frica”.Cu ocazia sarbatorii de Sfantul Ioan, Lapusneanul tine o cuvantare
mincinoasa in biserica,ce-i dezvaluie caracterul disimulat,sustinand ca are
ganduri de pace,cand defapt planuia un masacru.
La palat,cei 47 de boieri sunt ucisi,iar Motoc asista,nestiind care ii va fi
soarta.Cativa fugari dau de stire in afara zidurilor palatului despre macel,ceea
ce determina adunarea unei multimi dezlantuite in fata portilor.O voce din
multime se impune ca vointa,determinand cristalizarea cererilor intr-o singura
revendicare,vorbe ce se regasesc ca mottoul celui de-al trebuia capitol :
“Capul lui Motoc vrem !” . Astfel,Motoc este sacrificat,domnitorul
indeplinindu-si promisiunea initiala : “ Iti fagaduiesc sa sabia mea nu se va
manji de sangele tau,te voi cruta,caci imi esti trebuitor,ca sa ma mai usurezi de
blastemurile norodului”. “ Leacul de frica” promis Ruxandei ii va fi administrat
in aceleasi imprejurari,fara menajamente,fiind reprezentat de o piramida din
capetele celor 47 de boieri,construita de insusi Lapusneanul,relevandu-se astfel
sadismul sau.
In ultimul capitol,se prezinta faptul ca domnitorul se retrage in cetatea
Hotin,pentru a fi mai aproape de hotare,fiind nelinistit de fuga boierilor
Spancioc si Stroici.Acolo se imbolnaveste de friguri si,delirand,cere sa fie
calugarit.Intr-un moment de luciditate,ameninta cu moartea pe toti cei
prezenti,inclusiv pe fiul sau,pe care il considera o amenintare la tronul sau,
replica sa epigramatica devenind mottoul ultimei a nuvelei : “ De ma voi
scula,pre multi am sa popesc si eu !”.Afirmatia sa : “Eu nu sunt calugar,sunt
domn!” reflecta faptul ca el nu abdica nici de la tron nici in fata limitelor
omenesti. La sfatul boierilor Spancioc si Stroici,si cu aprobarea Mitropolitului
Teofan,doamna Ruxanda il otraveste pe domnitor,care moare neputiincios.
In raport cu incipitul,finalul operei propune o imagine antitetica a
domnitorului.Daca in incipit acesta era domnitorul cu vointa neclintita de a-si
relua tronul si de a-si impune autoritatea,in final devine neputiincios in fata
dusmanilor sai.
Caracterizarea directa a personajului facuta de narator contureaza forta
de disimulare a personajului in scena cuvantarii mincinoase din biserica : “in
minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit”, cat
si caracterul sau impulsiv si dominant : “sângele într-însul începu a fierbe” ,
ochii “ii scanteiara ca un fulger “ , iar rasul ii era “sinistru”. Caracterizarea
directa a tiranului facuta de alte personaje este contrara. Ruxanda ii spune “
bunul meu domn” , “viteazul meu sot”, pe cand Mitropolitul Teofan il
considera a fi “crud și cumplit” .
 Toate firele narative sunt susţinute de evoluţia acestui personaj, al cărui
caracter se construieşte pe parcursul acţiunii. Limbajul, atitudinile care îi sunt
atribuite îl particularizează ca personaj literar, realizând trecerea de la cronică
la literatură, prin ficţiune. Intenţia autorului este să transmită un mesaj
moralizator, sugerându-i cititorului ideea că orice tiran este pedepsit pentru
faptele sale. In opinia lui George Calinescu, „Lapusneanul este un damnat
osandit de Providenta sa verse sange”.În figura domnitorului moldovean,
Costache Negruzzi întruchipează un personaj tipic romantic, un om al
contrastelor şi al trăirilor intense, memorabil prin amestecul de hotărâre şi
dezechilibru psihologic.