Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu
CARACTERIZARE
STEFAN GHEORGHIDIU

Personajul este o categorie fundamentală a tuturor operelor epice şi

dramatice; el ocupand locul principal în sistemul operei literare. Construcţia
personajului se realizează prin asocierea a două dimensiuni: una socială,
exterioară, alta psihologică, interioară. Există mai multe tipuri de personaje,
clasificabile după mai multe criterii. Având în vedere rolul în acţiune,
personajele pot fi principale, secundare, figurante sau funcţionale. Raportate la
discursul narativ, personajele pot ilustra indirect un punct de vedere al
autorului, participând la acţiune şi fiind subordonate naratorului obiectiv şi
omniscient ( în romanele de tip obiectiv ) sau pot deveni instanţă narativă
principală, îndeplinind şi funcţia naratorului ( personajul-narator din romanul
subiectiv ).
Romanul subiectiv de analiză psihologică are drept scop analiza detaliată
a vieţii interioare, a unor cazuri de conştiinţă, fiind sincronizată cu psihologia şi
filozofia epocii. Romanul subiectiv anulează omniscienţa, fiind scris de obicei
la persoana I, pentru că se pune accent pe descrierea stărilor sufleteşti, a
problemelor de conştiinţă sau pătrunderea în zona subconştientului. Astfel
naratorul omniprezent este un personaj-reflector, deschizând o naraţiune
subiectivă.
Prin romanele sale şi prin ideile estetice promovate, Camil Petrescu a
înnoit în mod fundamental romanul românesc interbelic. Romanul modern
subiectiv, de analiză psihologică pune accent pe estetica autenticităţii, iar
naraţiunea se concentrează asupra trăirilor interioare.
Apărut în 1930, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război a constituit o noutate absolută în epoca interbelică.
Opţiunea autorului pentru naraţiunea la persoana I ( „„din mine însumi
nu pot ieși… eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi”.), a cărei
consecinţă imediată este limitarea perspectivei narative la un punct de vedere
strict subiectiv şi, deci, renunţarea la privilegiul omniscienţei, marchează
începutul unei noi ere în istoria romanului românesc.
Textul narativ este structurat în două părţi, sugerate şi prin titlul operei,
care indică temele romanului, iubirea şi războiul, care reprezintă în acelaşi timp
cele două experienţe fundamentale pe care le trăieşte eroul. Acest volum inedit
ca structură narativă în peisajul epocii este – după opinia lui Perpessicius – ,
romanul „unui război pe două fronturi”: cel al iubirii conjugale şi cel al
războiului propriu-zis.
 Cunoscător al diferitelor teorii filosofice şi ştiinţifice care circulau în
epocă, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creează
primul personaj – narator din literatura română preocupat să înţeleagă în
ce constă diferenţa între realitate şi autosugestie, între absolut şi relativ , pe
Stefan Georghidiu, protagonistul operei „Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război”.
Eroul traieste doua experiente definitorii pentru formarea lui ca om :
dragostea si razboiul. Iubirea reprezinta pentru el un proces de autosugestie.
Sentimentele sale pentru Ela se nasc din admiratie,din duiosie : „Iubesti intai din
mila,din admiratie,din duiosie,iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita..”.
Student la filozofie, Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traieste in
lumea ideilor.Impreuna cu sotia sa , Ela, traieste in modestie pana in momentul in
care moare unchiul sau,Tache,si primeste o mostenire.Acest lucru declanseaza
lantul de conflicte din cuplu,din cauza ca Ela se lasa in voia tentatiilor mondene.
Cei din jur ii aplica eticheta de “ gelos “ pe care Gheorghidiu o
respinge:”Nu,n-am fost nicio secunda gelos,desi am suferit atat din cauza
iubirii.”Reprezentativa pentru modul în care ia naştere gelozia, printr-un
complicat joc al autosugestiei, este scena în care Ştefan Gheorghidiu, Ela şi
foarte vag conturatul domnul G., aşezaţi pe bancheta din spate a unei maşini –
între Gheorghidiu şi G. se află Ela -, merg către Drăgăşani. ( „ Pe drum,nevasta-
mea n-a trait decat prezenta lui” „ N-am putut sa nu bag de seama placerea cu
care ea se lasa sprijinita toata de el”) .
A doua experienţă existenţială o reprezintă războiul (la care merge
voluntar,din orgoliu de a nu lipsi la o asa experienta) , iar absolutul morţii
estompează absolutul iubirii. Acţiunea se desfăşoară pe front, când
Gheorghidiu participă direct la lupta pentru eliberarea Ardealului de sub
ocupaţia trupelor austro-ungare. Aici descoperă o realitate dramatică: lupta nu
înseamnă atacuri vitejeşti, strigăte eroice, ci ordini date haotic, marşuri
obositoare, lupte sângeroase.
Pe front ,in situatii limita este la fel de lucid si isi analizeaza reactiile
organismului in fata exploziilor :”Exploziile se succed in mod organizat…
Un vajait scurt,pe care urechea il prinde cu un soi de anticipatie,inclestezi
dintii,cu mana indoita deasupra capului si astepti sa fii lovit.”
Ca majoritatea personajelor lui Camil Petrescu dominate de ideea
absolutului, Ştefan Gheorghidiu sfârşeşte prin a fi învins de propria conştiinţă.
El nu se adaptează şi refuză să devină banal. De aceea, personajul renunţă la
trecutul cu Ela, dăruindu-i casele de la Constanţa, bani, lucruri personale,
„adică tot trecutul”.
 Stefan Gheorgidiu face parte din categoria intelectualilor insetati de
absolut.Inadaptat superior,lucid si hipersensibil,eroul camilpetrescian incearca
sa recompuna lumea in functie de aspiratia sa catre absolut.