PROFILUL PSIHOLOGIC AL INFRACTORULUI

CAPITOLUL I – NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA PROFILULUI

PSIHOLOGIC ÎN INVESTIGAŢIILE CRIMINALE

1.1. Terminologie

1.2. Scurt istoric al profilului psihologic

1.3. Natura juridică a expertizei psihologice în sistemul dreptului românesc

CAPITOLUL II – TEHNICA ELABORĂRII PROFILULUI

PSIHOLOGIC

2.1. Obiective principale

2.2. Cercetarea la faţa locului din perspectiva specialistului profiler

2.3. Checklist-uri operaţionale

2.4. Particularităţi ale activităţii medicului legist în cadrul echipei complexe de

cercetare la faţa locului

2.5. Victimologie

2.5.1. Teoriile victimologice contemporane

2.5.2. Tipologiile victimologice ale lui Schafer

2.5.3. Riscul victimal

2.5.4. Autopsia psihologică

2.6. Protocol operaţional – cercetarea la faţa locului

CAPITOLUL I – NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA PROFILULUI

PSIHOLOGIC ÎN INVESTIGAŢIILE CRIMINALE

Profilul psihologic, aşa cum va fi tratat în această lucrare, trebuie privit ca un demers
pluridisciplinar. Din câte ştim, acest subiect a fost tratat sporadic în România, abordări
vagi fiind făcute de către psihologul criminalist Tudorel Butoi. Spre deosebire de ţara
noastră, în multe state americane şi vest europene, profilul psihologic al autorului unei
infracţiuni a fost îmbrăţişat ca o metodă ştiinţifică în cadrul investigaţiilor penale,
fiind astăzi de un real şi incontestabil ajutor în identificarea autorilor necunoscuţi.

De ce această reticenţă în România, ne putem întreba? Cauzele pot fi multiple,

importante fiind însă rigiditatea structurilor poliţieneşti de la noi cât şi absenţa
specialiştilor în domeniu, un bun profiler necesitând, pe lângă un extraordinar fler, ani
buni de experienţă în

investigaţiile criminale, studii de psihologie, sociologie, criminologie, psihiatrie,

medicină legală

etc.

1.1. Terminologie

In literatura de specialitate, termenul de criminal personality profiling are o accepţiune

oarecum largă, desemnând profilul comportamental, profilul psihologic al autorului
necunoscut al unei infracţiuni etc. In limba engleză, sintagmele sunt multiple şi,
credem noi, mai grăitoare decât în limba română: behavioral profiling, crime scene
profiling, offender profiling, psychological

profiling şi, cea mai recentă, criminal investigative analysis. In lucrarea de faţă au fost
adoptate terminologiile care se apropie cel mai mult de înţelesul din limba română,
respectiv Criminal

Personality Profiling şi Criminal Profiling.

Procesul prin care se indică caracteristicile de personalitate ale autorului unei

infracţiuni, ţinându-se cont de analiza câmpului infracţional, tipurile variate de

personalităţi existente, datele statistice ale faptelor similare precum şi natura
disfuncţiilor mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi denumit
profiling .

1.2. Scurt istoric al profilului psihologic

Până la un punct, istoria profiling-ului se confundă cu istoria criminologiei, ambele

putând fi incluse, credem noi, în marea familie a psiho-sociologiei judiciare.
Unul dintre primele texte ce s-a ocupat de comportamentul deviant a fost Malleus
Maleficarum, o carte scrisă la 1486 de către James Sprenger şi Henry Kramer. Textul
este un ghid (astăzi desuet, bineînţeles) pentru vânătorii de vrăjitoare, folosit de
majoritatea regimurilor inchizitoriale din Europa şi care a avut o influenţă pentru mai
bine de trei sute de ani în practica judiciară a acelor perioade.

Din punct de vedere istoric, criminologia (clinică) are rădăcini foarte vechi. Astfel,
între anii 1750-1850, fizionomiştii şi frenologiştii au încercat să demonstreze că există
strânse legături între caracteristicile psiho-comportamentale şi anumite trăsături fizice
neobişnuite ale indivizilor.

Fizionomiştii s-au ocupat de studiul feţei umane. Fondatorul acestei teorii a fost Jean
Baptiste della Porte (1535-1615) care, în urma cercetărilor făcute pe cadavre, a lansat
ipoteza că urechile de mici dimensiuni, sprâncenele stufoase, nasul mic şi buzele
groase şi pronunţate pot fi asociate cu comportamentul criminal. Un alt adept al
acestei teorii a fost elveţianul Johan Kaspar Lavater

(1741-1801), care a mai adăugat la trăsăturile fizice de mai sus şi bărbia slab-
pronunţată. Desigur, această teorie nu mai are nici o aplicabilitate în prezent,
prezentând interes doar din punct de vedere istoric.

1.3. Natura juridică a expertizei psihologice în sistemul dreptului românesc

Din punctul de vedere al forţei probante, expertiza sau constatarea tehnico-ştiinţifică

psihologică are acelaşi regim juridic ca şi biodetecţia comportamentului simulat. În
plus, această metodă constituie, poate, cea mai recentă achiziţie în domeniul
prioritizării suspecţilor, al identificării autorilor sau a direcţionării anchetei pe făgaşul
corect.

Ca o particularitate importantă, psihologul (şi în special cel clinician) este adesea

implicat în activităţi judiciare, care presupun aspecte legate de starea de sănătate şi
boală. Ele se referă la domeniul psihologiei şi psihiatriei judiciare.

CAPITOLUL II – TEHNICA ELABORĂRII PROFILULUI

PSIHOLOGIC

2.1. Obiective principale

Conform teoriilor elaborate de Holmes&Holmes (2002)1, tehnica elaborată de FBI în

domeniul profilingului criminal are trei obiective principale :
- de a oferi o evaluare psihologică şi socială a autorului necunoscut – aserţiune ce
implică ipoteze privind vârsta, sexul, rasa, religia, locul de muncă, domiciliul etc.
Profilerii îşi bazează supoziţiile pe dinamica probelor descoperite la faţa locului,
rapoartele de constatare medico-legală, fotografiile de la faţa locului, victimologie ;
folosesc raţionamentele inductive şi deductive, experienţa personală şi cunoştinţele
acumulate despre teoriile comportamentale precum şi adevărurile statistice ;

- să ofere o evaluare psihologică asupra bunurilor sustrase de autor de la locul

faptei/victimă – acest lucru implică analiza « suvenirurilor » sau « trofeelor » luate de

autor pentru alimentarea fantasmelor sale, analiza motivaţiei criminale, semnătura
psiho-comportamentală a autorului (comportamentul reflectă personalitatea), ce a
făcut (cu toate că nu era necesar) şi ce nu a făcut autorul la faţa locului. Nu există
faptă comisă fără motiv. Faptul că noi nu înţelegem motivaţia autorului nu înseamnă
că aceasta nu există. Un bun şi util profil psihologic trebuie să aibă forma unei
încercări ştiinţifice de a oferi investigatorilor parametrii autorului ;

- să emită strategii investigative şi tehnici speciale de interogare2 - tehnică a criminal

profiling-ului denumită şi « profil psihologic proactiv ». Strategiile investigative3 vor
fi elaborate în tot cursul anchetei, direcţionând forţele implicate în ipotezele corecte,
economisind astfel timp şi salvând eventuale noi victime.

2.2. Cercetarea la faţa locului din perspectiva specialistului profiler

Cercetarea la faţa locului în cauzele pretabile a fi profilate psihologic este poate cea
mai importantă activitate cuprinsă în conceptul de criminal profiling.

Din câmpul infracţional specialistul trebuie să plece cu maximum de informaţii

necesare şi cu reproducerea mentală a firului evenimentelor derulate, din acest motiv
prezenţa sa la cercetarea la faţa locului fiind absolut necesară. Dintre avantajele
prezenţei profiler-ului la faţa locului enumerăm :

- perceperea directă, nemijlocită şi fixarea ambianţei locului faptei ;

- direcţionarea anchetei către pistele viabile (acolo unde este posibil şi unde
specialistul este şi şeful echipei de cercetare)

- intervievarea nemijlocită a martorilor, intervievare realizată cât mai aproape de

timpul critic şi evitarea neplăcerilor cauzate de distorsiunile şi tulburările de percepţie
ale martorilor respectivi ;

- relaţionarea directă a probelor din câmpul infracţional;

- reproducerea mentală a celor petrecute în câmpul infracţional şi compararea schiţei
mentale cu datele de anchetă;

- percepţia nemijlocită a mediului ambiant în care victima şi agresorul şi-au petrecut

momentele critice;

- sesizarea acelor acţiuni ale agresorului sau ale victimei care contravin logicii, acţiuni
ce nu era necesar a fi executate în filmul evenimentelor şi totuşi au fost făcute. Aceste
acţiuni aparent ilogice pot ajuta la descifrarea amprentei psihocomportamentale a
autorului ;

- asimilarea obiceiurilor şi tradiţiilor zonei geografice respective, descifrarea

percepţiei localnicilor asupra victimei, atunci când aceasta este cunoscută în
comunitate ;

- vizualizarea arealului geografic adiacent câmpului infracţional (parcurgerea pe jos a

cel puţin 2- 3 km de jur împrejurul locului faptei) ;

- realizarea diferenţelor şi contradicţiilor dintre modul de operare şi amprenta

psihocomportamentală, aspect neglijat în cele mai multe cazuri de echipa de cercetare
la faţa locului ;

- în eventualitatea prezenţei unui suspect la faţa locului, contactul primar cu acesta,

depistarea eventualului comportament simulat şi stabilirea de urgenţă a strategiei de
interogare ;

- relaţionarea rapidă cu alte fapte similare sau aparent similare (crime linkage).