5.

Acordarea primului ajutor

Primul ajutor acordat uneori chiar de nespecialişti reprezintă o metodă eficientă de salvare a vieţii în
situaţii neprevăzute (accidente, traumatisme, stop cardio-respirator, comă).

Cea mai importantă regulă:

SĂ NU AGRAVĂM STAREA VICTIMEI !
 Ce trebuie făcut:

• Evaluarea situaţiei accidentului / incidentului

• Evaluarea situaţiei victimei
• Anunţarea persoanei responsabile

CAP 1 .Etape ale primului ajutor:

1. Încercăm să stabilim comunicarea cu persoana ranită / cu victima (prin întrebări de genul: ce s-a
întâmplat cu dumneavoastră?, mă auziţi? cum vă numiţi?, ce vă doare? Sunt şi situaţii în care victima nu
poate vorbi din cauza traumelor provocate de accident, dar dacă reacţionează şi răspunde prin gesturi la
intrebările noastre, la atingeri sau la altfel de stimuli externi, înseamnă ca este conştientă.
2. Dacă nu răspunde şi nu reacţionează în nici un fel la stimulii verbali sau la atingeri, înseamnă ca nu
este conştientă şi atunci trebuie verificate imediat cele două funcţii vitale: respiraţia (dacă victima respiră
spontan) şi circulaţia (dacă inima funcţionează – controlul pulsului arterial: la nivelul gâtului - artera
carotidă, la nivelul incheieturii mâinii – artera radială).
3. Cea mai importantă metodă pentru a ajuta la salvarea vieţii unui om este resuscitarea cardio-
respiratorie. Aceasta este o tehnică de mare eficacitate, ce poate fi aplicată şi de persoanele care nu au
studii medicale.
4. Este bine să se cunoască faptul că în caz de oprire a inimii, cel care acordă primul ajutor dispune
doar de 3 – 4 minute pentru a efectua cu succes resuscitarea. Dupa 4 minute se considera că hipoxia
cerebrală (lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni cerebrale care vor transforma bolnavul,
eventual salvat, într-o fiinţă pur vegetativă.

ABC-ul resuscitării:
Respectaţi etapele de acţiune în evaluarea funcţiilor vitale:
- A. Airway – Eliberarea căilor aeriene: menţinând deschise şi libere căile aeriene se permite
circulaţia aerului între organism şi mediul înconjurator.
- B. Breathing – Respiraţia: procesul prin care patrunde aerul în plamâni şi se eliberează dioxidul de
carbon în aerul atmosferic.
- C. Circulation. - Circulaţia: circulaţia sângelui prin organism.

A. Airway. – Eliberarea căilor aeriene

Eliberaţi căile respiratorii prin ridicarea barbiei şi hiperextensia capului apăsând pe frunte. Puneţi una
dintre mâini pe fruntea pacientului (astfel încât degetul mare şi cel arătător să rămână libere pentru a putea
pensa nasul victimei când i se face respiraţie gură la gură.) În acelaşi timp, cu două degete de la mâna
cealaltă ridicaţi bărbia victimei. În cazul victimei inconştiente este posibil ca limba să-i cadă în spate spre
faringele posterior blocând astfel căile aeriene superioare.
 Făcând
o hiperextensie
a capului şi
ridicând bărbia,
limba se ridică
şi eliberează
căile aeriene.
Eliberaţi gâtul de eventualele haine strânse. Îndepărtaţi orice cauză de obstrucţie evidentă din gură. Aceasta
poate fi: dantura ruptă, proteze dentare rupte, saliva, sânge etc. Nu pierdeţi timpul cautând obstrucţii
ascunse!

B. Breathing – Respiraţia
Pastrând căile respiratorii libere ascultaţi, simţiţi şi observaţi dacă victima respiră adecvat. Vă aplecaţi
asupra victimei cu faţa către torace şi ascultaţi la nivelul cavităţii bucale a victimei zgomotele respiratorii,
simţiţi dacă există schimb de aer apropiind obrazul de nasul şi gura victimei, observaţi mişcările pieptului.
Pentru a decide prezenţa sau absenţa respiraţiei ASCULTAŢI, SIMŢIŢI ŞI VEDEŢI timp de minimum 5-
10 secunde.

C. Circulation – Circulaţia
Circulaţia este realizată de cord. Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului. Pulsul se poate simţi cel
mai bine pe artera carotidă care este situată în şanţul format de unul din muşchii gâtului şi mărul lui Adam.
Degetele arătător şi mijlociu localizeaza mărul lui Adam şi vor aluneca lateral pe gât până se simte bătaia în
vârful acestora. Pulsul poate fi palpat pe ambele părţi ale gâtului, dar niciodată în acelasi timp. Această etapă
poate fi executată simultan cu verificarea respiraţiei, de asemenea timp de 5-10 secunde.

În urma evaluării unui

pacient inconştient ne
putem confrunta cu una
din situatiile descrise în
continuare:

A. Victima nu respiră şi
nu are puls
Primul gest în
aceasta situaţie este
anunţarea situaţiei la 112, solicitând ajutorul echipei medicale calificate şi cu dotare corespunzatoare, după
care începem resuscitarea cardio-pulmonară.
Daca victima nu respiră, nu are puls şi sunteţi sigur că va sosi ajutor profesionist calificat, începeţi
ventilaţia artificială şi compresiunile toracice. Ele se execută succesiv.
În cazul în care sunteti singurul salvator, raportul ventilaţie - masaj cardiac trebuie sa fie de 2:15,
acest lucru repetându-se timp de un minut
În cazul în care sunteţi doi salvatori acest raport trebuie sa fie de 1:5. Se execută 10 cicluri, dupa care
se face reevaluarea pacientului.
Fiecare ciclu se începe şi se termină cu ventilaţie.
Tehnica ventilaţiei artificiale
Îngenuncheati lânga pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se menţine gura uşor întredeschisă cu
o mâna, în timp ce cu cealaltă se susţine fruntea şi se pensează nasul. Inspiraţi profund aer, aşezaţi-vă etanş
gura pe gura victimei, şi insuflaţi aer timp de 2-3 secunde. În acelasi timp se verifică dacă toracele se ridică
atunci când noi insuflăm .

Tehnica masajului cardiac extern

Cu victima asezată pe spate pe un plan dur, se localizează

punctul de compresie situat în partea inferioară a sternului. Degetul
inelar merge de-a lungul rebordului costal până la apendicele xifoid
(locul de întâlnire a coastelor). La acest nivel lângă acest deget
se aşează alte două degete, respectiv degetul mijlociu şi cel
arătător, după care aşezăm podul palmei celeilalte mâini, tangent la
cele două degete plasate pe piept, aceasta este locul în care
trebuie făcute compresiunile toracice. Îngenuncheaţi
lângă victimă, faceţi două ventilaţii, după care găsiţi punctul de
reper cu degetul inelar, pornind din partea inferioară a
rebordului costal, către apendicele xifoid (locul de întâlnire a
coastelor).
Ajungând cu degetul inelar la apendicele xifoid, aşezaţi degetul mijlociu şi arătător lângă el, apoi aşezaţi
podul palmei celeilalte mâini, acesta fiind locul în
care trebuie facute compresiunile.

Aşezaţi cealaltă mână (cea cu care am reperat

apendicele xifoid), peste mâna situată pe stern fără ca
degetele să se sprijine pe torace.

Cu coatele întinse, cu braţele perpendicular pe stern,

linia umerilor să fie paralelă cu linia longitudinală a
pacientului, se fac compresiunile astfel încât să
înfundăm sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5
cm (numarând cu voce tare, “şi 1 şi 2 şi 3 şi 4 şi 5’’). Frecvenţa compresiunilor externe trebuie să fie de 80-
100/min.

B. Victima nu respiră, dar are puls:

În acest caz, prima etapă de acţiune

constă din efectuarea unui număr de 10
ventilaţii artificiale, după care vom anunţa
112 solicitând ajutor medical calificat. Ne
reîntoarcem, reevaluăm starea pacientului şi
vom acţiona în funcţie de ceea ce vom
constata. În cazul în care situaţia va fi
nemodificată, vom continua ventilaţia
pacientului verificând periodic pulsul pacientului.

C. Victima respiră şi are puls:

Daca victima respiră şi are puls, dar este

inconştientă, o vom aşeza în poziţia laterală de
siguranţă. Îngenunchind lângă victimă, vom
elibera căile aeriene prin hiperextensia capului şi
ridicarea barbiei. Aşezăm braţul cel mai apropiat
al victimei în unghi drept faţă de corp, iar
antebraţul se îndoaie în sus. Vom trece celălalt
braţ al victimei peste torace, aşezând dosul palmei pe obrazul victimei.

Se ridică genunchiul (cel opus faţă de salvator) victimei, trăgându-l în sus şi menţinând piciorul pe pamânt.
Cu o mâna vom prinde umărul opus faţă de salvator
şi cu cealaltă mână genunchiul pacientului. Îl vom
întoarce lateral spre salvator; ne asigurăm că se
sprijină pe genunchi şi pe cot, rearanjăm capul în
hiperextensie şi deschidem gura.

Anunţăm la 112 solicitând ajutor medical calificat.

Ne reîntoarcem apoi la victimă, reevaluăm situaţia
şi supraveghem pacientul până la sosirea echipajului medical.

Dezobstrucţia căilor aeriene superioare

Obstrucţia căilor aeriene înseamnă blocarea căilor aeriene superioare cu un bol alimentar sau un corp
strain. Victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau completă.

Pacient constient
Daca victima este conştientă va indica acest lucru prin prinderea gâtului cu o mâna sau cu doua
mâini.

În cazul
obstrucţiei
incomplete,
respiraţia este
zgomotoasă,
pacientul este
aplecat în faţă şi
încurajat să
tuşească.

Dacă
aceasta nu dă rezultate va trebui sa încercaţi o altă manevră - manevra Heimlich; se aplică atunci când
obstrucţia devine completă. Apropiaţi-vă de victimă din spate, cuprindeţi-o pe sub braţe, îndepărtaţi
picioarele, aşeazaţi-vă o mâna la mijlocul distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoid, cu cealaltă mână
prindeţi mâna încleştată şi faceţi mişcări bruşte înăuntru şi în sus. Aceste mişcări vor comprima diafragmul
care la rândul lui va comprima plamânii şi presiunea creată în bronhii va arunca corpul strain în cavitatea
bucală. Faceţi aceste mişcări până eliberaţi căile aeriene.

Pacient inconştient
Dacă victima devine inconştientă, întindeţi-o pe pamânt şi aplicaţi aceeaşi manevră, încalecând
picioarele victimei. Reperaţi locul, aşezând podul palmei la mijlocul distanţei dintre ombilic şi apendicele
xifoid. Asezaţi cealaltă mână peste aceasta (ca la masajul cardiac) şi faceţi compresiuni cu miscări bruşte în
adâncime şi în sus.
Repetaţi aceste mişcări de 4-5 ori dupa care, întorcând capul victimei într-o parte, verificaţi cavitatea
bucală a acesteia pentru a îndepărta bolul alimentar sau corpul strain. Dacă acesta nu este vizibil, încercaţi
din nou să ventilaţi, observând dacă intră sau nu aerul. În caz de insucces repetaţi manevra Heimlich pâna
când căile aeriene vor fi libere.
 CAP 2. Primul ajutor în cazul accidentelor rutiere

Primul ajutor în accidentele rutiere reprezintă un complex de măsuri de urgenţă, care se

aplică înaintea intervenţiei cadrelor medicale de specialitate. Organizarea primului ajutor
are o importanţă deosebită pentru salvarea accidentaţilor şi pentru minimizarea efectelor
accidentului de circulaţie.

O condiţie obligatorie este crearea unui climat disciplinat pentru combaterea panicii
şi a aglomeraţiei din jurul accidentatului. Concomitent cu acordarea primului ajutor, se
vor lua măsuri pentru apelarea celei mai apropiate unităţi medicale sau a 'Salvării'.

Degajarea accidentatului. Victima unui accident de circulaţie va fi menajată la maxim.

Se vor evita gesturile brutale sau mobilizarea lui excesivă. Scoaterea accidentatului din
autovehiculul avariat se va face cu cea mai mare blândeţe, procedându-se la degajare prin
eliberarea metodică, treptată, la nevoie cu sacrificarea materialelor care îl acopera. Este
interzisă exercitarea de tracţiuni asupra părţilor vizibile (membre, cap, haine) pentru
degajarea accidentatului.

În primul rând vor fi degajate capul, faţa, toracele, în vederea creării posibilităţii de a se
efectua respiraţia artificială şi masajul cardiac la nevoie. Coloana vertebrală şi capul se
vor lăsa, pe cât posibil, în poziţia găsită iniţial. În timpul mobilizării victimei se va
asigura menţinerea fixă a axului format din cap-ceafă-torace.

Degajarea pacientului traumatizat la locul accidentului se face doar în scopul

prevenirii pericolului iminent care poate să apară. Degajarea victimei se face de persoane
bine instruite, ştiind faptul că o mobilizare incorect efectuată poate agrava foarte mult
situaţia pacientului. După degajare, victima va fi intinsă cu blândeţe pe o pătură. Ea
va sta pe spate, cu capul aşezat mai jos decat toracele.

Următoarele situaţii pot impune degajarea pacientului:

• pacientul se află într-o încăpere cu fum sau foc;
• pacientul se află într-o maşină instabilă, ce urmează a se răsturna;
 • pacientul se află într-o maşină cu pericol iminent de explozie.

Înainte de a începe degajarea victimei se verifică să nu fie prinse picioarele

pacientului de pedale, se desface centura de siguranţă. Salvatorul introduce o mână sub
braţul victimei şi va menţine capul în ax, iar cealaltă mână se introduce prin spatele
victimei, se agaţă de cureaua victimei şi cu mişcări uşoare se încearcă scoaterea ei din
autoturism, având permanent grijă de menţinerea capului imobilizat de umărul
salvatorului.
Odată scoasă din maşină, aşezarea ei pe sol impune de asemenea respectarea
anumitor reguli cu foarte mare stricteţe şi anume: capul va fi menţinut în permanenţă în
ax.
În cazul în care victima este găsită culcată pe burtă, examinarea nu se poate face
decât dupa aşezarea ei în decubit dorsal (culcat pe spate). Pentru acest lucru este nevoie
de minimum trei persoane. Unul dintre salvatori se aşează la capul victimei, îl va pune în
ax şi îl va imobiliza comandând întreaga operaţiune de întoarcere. Ceilalţi salvatori se vor
aşeza lateral de victimă, cât mai aproape de ea, ridicând braţul dinspre salvatori în sus,
lângă capul victimei. La comanda celui aflat la cap, toţi salvatorii vor efectua întoarcerea
în acelaşi timp, menţinând în permanenţă coloana pacientului în ax.
O dată aşezat pe spate, se poate efectua examinarea primară şi secundară a
pacientului, iar pentru transport se poate folosi targa metalică, de lemn sau vacuum.

Evaluarea primara a pacientului traumatizat

În cazul pacienţilor traumatizaţi este foarte important să ştim exact ce trebuie şi ce
nu trebuie sa facem. Orice greşeală comisă poate agrava starea bolnavului punându-i
viaţa în pericol.
Obiectivul principal urmărit în cazul pacienţilor traumatizaţi constă în asigurarea
tratamentului precoce şi corect pentru ca acest lucru poate îmbunatăţi semnificativ
ulterior reabilitarea bolnavului. Principiul fundamental care trebuie sa conducă
comportamentul nostru în timpul unei urgenţe este:
A NU AGRAVA STAREA VICTIMEI!
 Secvenţele urmărite în cazul acestor situaţii sunt similare cu cele întâlnite la
pacienţii fără traumatisme. Evaluarea zonei şi siguranţa salvatului ramân în atenţia
noastră.
• să devină sigur locul accidentului: semnalizare, staţionarea vehiculelor;
• îndepărtarea accidentatului de pericolul iminent sau de cauza accidentului
evitând riscurile şi / sau agravarea situaţiei;
• eliberarea căilor aeriene - în acest caz nu se face hiperextensia capului ci
subluxaţia mandibulei;
• verificarea respiraţiei prin: simt - văd - aud;
• verificarea pulsului.
• dacă este necesar se încep imediat manevrele de resuscitare, excepţie
facând situaţia în care se constată existenţa unei hemoragii masive, când se realizează
hemostaza apoi se vor începe manevrele de resuscitare.
În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de
coloana cervicală.
Suspiciunea existenţei leziunii de coloană cervicală apare:
• la orice pacient politraumatizat (pacienţii care au mai mult de doua leziuni
din care cel puţin una pune viaţa în pericol);
• la orice pacient care a suferit un traumatism la nivelul capului;
la orice pacient care prezintă traumatism la nivelul toracelui în apropierea capului;
• la orice pacient conştient, care acuză dureri la nivelul gâtului;
• la orice pacient care prezintă crepitaţii sau deformări la nivelul gâtului.
Infirmarea suspiciunii de leziune la nivelul coloanei cervicale se poate face numai
pe baza examenului radiografic.
Atenţie sporită trebuie acordată imobilizării coloanei vertebrale cervicale. Pentru
acest lucru folosim gulere cervicale.
Gulerele cervicale pot fi de mai multe tipuri: rigide, moi, dintr-o bucată, din doua
bucăţi. Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie de minimum două
persoane. Un salvator se asează la capul pacientului, va fixa capul şi cu o mişcare fermă
va aşeza capul în ax, cel de-al doilea salvator va fixa gulerul cervical. Important este să se
îndepărteze toate hainele din jurul gâtului pacientului. Se începe cu introducerea gulerului
dinspre partea posterioara a gâtului fara a-l mai mişca.

Transportul traumatizatilor pe targi

Pentru aşezarea pacientului pe targa de lemn se cunosc minimum trei modalităţi:
- Una din variante ar fi prin aşezarea tărgii lângă victimă, la comanda celui care
fixează capul victimei, aceasta se întoarce lateral şi un salvator va împinge targa sub
pacient. Pentru a ne ajuta de această metodă este nevoie de minimum patru salvatori.
Unul din salvatori se aşează la capul pacientului menţinându-l în ax, ceilalţi trei salvatori
se vor aşeza lateral de pacient astfel: un salvator se poziţionează în dreptul toracelui
aşezând o mână pe umărul victimei şi cealaltă mână la nivelul şoldului, al doilea salvator
se poziţionează în dreptul şoldului, asezând o mână la nivelul toracelui, încrucişând mâna
lui cu cea a salvatorului aşezat în dreptul toracelui. Cealaltă mână o va aşeza pe coapsa
victimei. Cel de al treilea salvator se aşează în dreptul picioarelor victimei.
 - O alta variantă constă în ridicarea pacientului de cei patru salvatori, ridicare
efectuată la comanda celui care fixează capul victimei. Salvatorii îşi vor introduce
mâinile sub pacient cu palma orientată în sus, ei fiind aşezaţi la acelaşi nivel descris mai
sus.

- Cea de-a treia

variantă necesită de
asemenea minimum patru
persoane. Unul aşezat la
capul victimei, fixează
coloana şi comandă
mişcările. Ceilalţi se vor
aşeza călare peste victimă
şi o vor ridica din această poziţie. După ce este ridicată, o altă persoană va împinge targa
sub pacient.
Targa metalică are avantajul că este formată din două piese, ceea ce uşurează
foarte mult folosirea ei. Se poate regla lungimea targii în funcţie de lungimea victimei.
Pentru a utiliza targa este nevoie de asemenea de minimum trei persoane. Cel care stă la
capul victimei şi ţine capul imobilizat va conduce operaţiunea. Ceilalţi salvatori vor
întoarce victima lateral odată pe partea stangă, apoi pe partea dreaptă, astfel încât să se
poată poziţiona targa sub pacient.
 Targa vacuum este poate varianta optimă de imobilizare, recomandată pentru
transportul pacientului traumatizat. Targa vacuum fiind de fapt o saltea din care se
extrage aerul, ea poate fi modelată după forma corpului victimei. Acest lucru asigură o
imobilizare suplimentară a coloanei cervicale, nepermiţându-i nici mişcarea de
lateralitate, mişcare ce era totuşi posibilă prin simpla folosire doar a gulerului cervical.

Cei accidentaţi grav sunt de obicei fără cunoştinţă. Primul gest al salvatorului va fi să
controleze respiraţia şi bătăile inimii. Principala datorie a salvatorului este de a păstra
aceste funcţii majore ale organismului uman.

Nu vor fi abandonaţi accidentaţii cu semne aparente de deces, deoarece ei pot fi salvaţi

prin aplicarea rapidă a măsurilor de respiraţie artificială şi masaj cardiac extern.

Până la sosirea personalului medical, accidentaţii grav nu vor fi mişcati sau deplasaţi în
mod inutil, ci numai atât cât este nevoie pentru instituirea masurilor de menţinere a
funcţiilor vitale (respiraţia şi bătăile inimii).

Trebuie făcut un triaj al cazurilor, în cazul în care trebuie acordat primul ajutor, în
acelaşi timp, unui număr mai mare de accidentaţi, în funcţie de starea fiecăruia, astfel:
- Cazurile de primă urgenţă sunt cele în care accidentatul prezintă stop cardio-
respirator, hemoragii mari, care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale organelor
interne, plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de şoc;
- Cazurile de urgenţă a doua sunt reprezentate de accidentaţii cu hemoragii arteriale
care pot fi oprite prin garou, plăgi mari abdominale, amputaţii de membre şi mari
distrugeri de oase şi musculare, accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa;
- Cazurile din urgenţă a treia sunt cazurile de accidentaţi cu traumatisme cranio-
cerebrale, vertebro-medulare şi de bazin, însoţite de fracturi şi de leziuni ale organelor
interne, fracturi deschise, plăgi profunde, hemoragii de tot felul;
- Ceilalţi accidentaţi intră în categoria urgenţelor obişnuite.

Asigurarea unui transport rapid şi netraumatizant. În funcţie de categoria de urgenţă,

se acordă primul ajutor şi se asigură transportul victimelor accidentului rutier.
Urmând indicaţiile de mai sus, veţi asigura un prim ajutor în caz de accident rutier mai
eficient, pînă la sosirea cadrelor medicale de specialitate.

CAP 3. Primul ajutor în cazul traumatismelor

• Nu mişcaţi victima
• Imobilizaţi regiunea cefei cu un guler de plastic rigid
• Dacă suspectaţi o fractură de membru, imobilizaţi-o
• Transportaţi victima pe targă spre punctul medical

Amputaţia de membre (membre secţionate)

Păstraţi partea secţionată şi puneţi-o într-un sac de plastic care va fi aşezat într-un
recipient (cutie) plin cu gheaţă. Dirijaţi bolnavul şi partea secţionată spre un spital.
Aplicaţi o compresă curată (tifon ori vată) sau la nevoie, propria dumneavoastră
mână apăsând plaga pentru a opri sângerarea. Menţineţi o presiune constantă asupra
plăgii ce puţin 5 minute. Dacă este posibil, ridicaţi membrul rănit(gamba sau braţul)
deasupra nivelului inimii. Când sângerarea s-a oprit, fixaţi pansamentul cu ajutorul unui
bandaj (Nu desfaceţi bandajul pentru a verifica starea plăgii! Asiguraţivă că
bandajul nu este prea strâns, acest lucru putând opri circulaţia sanguină!).Verificaţi
dacă pacientul este şocat.

Răni la nivelul capului, gâtului, spatelui şi bazinului

Nu mişcaţi (deplasaţi) victima (decât în cazul unui pericol imitent), deoarece
puteţi să-i agravaţi situaţia. Sunaţi la 112.
Fixaţi capul şi gâtul victimei în poziţia în care a fost găsită, prin aplicarea
palmelor pe părţile laterale ale capului.
Asiguraţi o menţinere a căldurii corpului prin pături sau haine.

CAP 4. Primul ajutor în cazul arsurilor

Arsurile sunt accidente provocate de caldură sub diferite forme, agenţi chimici,
electricitate şi radiaţii.

Arsurile termice sunt provocate de căldură, care poate acţiona prin: flacară, lichide cu
temperatură înaltă, metale încălzite, gaze sau vapori supraîncălziţi, corpi solizi
incandescenţi.

Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric,
oxalic sau de substanţe alcaline: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu, hidroxid de
calciu, amoniac gazos.
Arsurile electrice sunt produse de contactul cu un conductor electric aflat sub
tensiune.
Arsurile prin radiaţii sunt determinate de razele solare, raze ultraviolete.

În functie de gradul de distrugere a ţesuturilor şi profunzimea arsurii, se descriu

patru grade:
Arsura de grad I interesează numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se
manifestă prin roşeaţa pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este
eritemul solar, produs prin expunerea îndelungată şi neraţională la soare. Durează 3-4
zile, după care scade, fiind înlocuită de o pigmentaţie brună, urmata de descuamaţie.
 Arsura de grad II interesează epidermul pe care-l decolează de derm, provocând
apariţia flictenelor, vezicule (băşici) pline cu lichid gălbui, care nu este altceva decât
plasma sanguină extravazată. Acest tip de arsură este provocat de lichide fierbinţi sau
metale incandescente, care au acţionat o durată scurtă asupra pielii. Este cea mai
dureroasă, pentru că sunt atinse terminaţiile nervoase de la acest nivel.

Arsura de grad III interesează dermul în totalitatea lui. Flictenele au conţinut

sanguinolent. Durerea nu mai este atât de intensă, poate să şi lipsească, deoarece
terminaţiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet.
Arsura de grad IV interesează toate straturile pielii, apare necroza (moartea
celulelor).

Localizări periculoase şi arsuri grave sunt:

• faţa, gâtul - pentru că arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicaţii la
nivelul aparatului respirator;
• toate arsurile care sunt în apropierea feţei (pleoape), mâinii, peroneului,
zonele de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor;
• arsurile care depăşesc mai mult de 30% din suprafaţa corpului, indiferent
de gradul de arsură;
• arsurile de gradul III şi care depăşesc 10 % din suprafaţa corpului;
• arsurile complicate cu fracturi şi cu distrugeri masive de ţesuturi moi;
• arsuri profunde provocate de substanţe acide sau de curent electric.

Primul ajutor în cazul pacienţilor care au suferit o arsura respecta princiipiile deja
discutate. Siguranta salvatului este primul lucru de care trebuie sa ne asiguram. Controlul
nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform protocolului ABC sunt si ele
valabile.
Caracteristici:
Arsurile provocate de flacără. Important în aceste situaţii este oprirea cât mai
rapidă a arderii cu jet de apă. Acest lucru este valabil şi pentru situaţiile când flacara este
deja stinsă, deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în
profunzime. Se îndepărtează hainele pacientului, cu condiţia ca acestea să nu fie lipite de
piele, iar manevra de dezbrăcare să producă distrugeri tisulare. O dată cu dezbrăcarea
pacientului, se va asigura protecţia acestuia de hipotermie.
Arsurile provocate de substanţe chimice. Spălarea suprafeţei arse cu jet de apă în
aceste situaţii trebuie să fie de o durată mai mare, pentru a fi siguri că se îndepărtează
orice urmă de substanţă care a provocat arsura. Profunzimea arsurii este direct
proporţională cu timpul de contact, cu concentraţia substanţei şi proprietaţile acesteia.
Arsurile provocate de curentul electric. Important este îndepărtarea pacientului
de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitatea leziunii la nivel
de coloana cervicală (datorită mecanismului acţiunii). Arsurile electrice produc leziuni
atât la suprafaţă, cât şi în profunzimea organismului. Ţesuturile sunt distruse prin
mecanism termic. Se caută poarta de intrare şi poarta de ieşire a curentului electric. Acest
lucru este important pentru că ne furnizează informaţii privind traseul urmat de curent
prin organism. Distrugerea tisulara este maximă la punctul de intrare. Dacă sunt
vizate vase importante, apar gangrene, iar dacă traseul intersectează inima pot apărea
grave tulburări în activitatea inimii sau chiar moartea.

• Spalare blândă cu jet de apă, numai pentru regiunile

afectate;
• Este interzisă folosirea cremelor, unguentelor,
substanţelor uleioase;
• Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe
foarte curate, umezite;
• Nu se pune gheaţă în contact direct cu tegumentul;
• Se acoperă pacientul pentru a preveni pierderea de caldură
• Spălaţi regiunea afectată cu ser fiziologic – arsurile
chimice necesita spălări repetate, care se continuă până la sosirea
ajutorului medical calificat
• Indepărtaţi orice constricţie – ceas, ciorap etc.
 Cap 5 . Primul ajutor în cazul leziunilor oculare

Cum trebuie procedat în următoarele situaţii:

Leziuni de natură chimică:
• Menţineţi pleoapele deschise, spălând bland ochiul cu jet de apă continuu, timp de
15-30 minute.
• Protejaţi celălalt ochi de eventualele picături de apă provenită din ochiul lezat.
• Aplicaţi o compresă pe ambii ochi şi fixaţi cu un bandaj.
• Mergeţi urgent la un oftalmolog sau sunaţi la 112.

Zgârieturi, tăieturi, corpi străini intraoculari:

• Aplicaţi o compresă de tifon pe ambii ochi şi fixaţi-o cu un bandaj.
• Nu încercaţi să scoateţi sau să mişcaţi corpul străin din ochi.
• Vă prezentaţi la un oftalmolog, la un spital – Camera de gardă sau formaţi 112.
•
Reguli generale:

• aşezaţi victima în poziţie comodă, pe spate, cu capul

sprijinit
• spălaţi imediat ochiul cu apă curată sau ser fiziologic
• în caz de afectare cu soluţii chimice, spălaţi repetat
ochiul cu apă, abundent, stergeţi-l şi repetaţi spălarea
• solicitaţi ajutor medical calificat
 CAP 6. Primul ajutor în cazul entorselor,luxaţiilor, fracturilor
Entorsa - formă minoră a traumatismelor articulare, în care nu se pierde contactul
permanent între suprafeţele articulare şi care constă în întinderea sau ruptura unuia sau
mai multor ligamente ale unei articulaţii.
Primul ajutor constă în imobilizarea provizorie, fapt ce va ameliora durerea, care este de
o mare intensitate.
Luxaţia - leziune ce constă în pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare
ale oaselor ce formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii).
După modul de producere, luxaţiile pot fi complete sau incomplete. Primul ajutor constă
în imobilizarea provizorie a membrului afectat, fără a tenta reducerea luxaţiei.
Accidentatul se transportă la spital.
Fracturile sunt ruperi totale sau parţiale ale unui os, determinate de cauze
accidentale. Frecvent se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile apărând când osul este
bolnav sau la bătrâni, la care oasele sunt rarefiate.
Semnele unei fracturi sunt:
• Durerea locală care apare brusc, în momentul accidentului, este situată exact la
locul fracturii, se amplifică prin apăsarea focarului de fractură şi se diminuează după
imobilizarea corectă;
• Deformarea locală, care ţine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractură şi
poate apare în lungul osului sau lateral;
• Impotenţa funcţională, adică imposibilitatea folosirii membrului fracturat.
• Echimoza (vânătaia) apare la interval de 1- 2 zile dupa accident
Semnele de siguranţă ale unei fracturi sunt:
• mobilitatea anormală la nivelul focarului de fractura, în funcţie de axele osului
respectiv;
• frecătura osoasă (zgomot de pârâitură, care apare la mişcarea sau lovirea capetelor
fracturate);
• lipsa de transmitere a mişcării la distanţă;
Se recomandă a nu se insista prea mult la cercetarea semnelor de siguranţă a
unei fracturi deoarece la mobilizarea capetelor osoase se poate provoca rănirea
unor artere sau a unor nervi din vecinătate.
 Fracturile se pot însoţi de o serie de complicaţii:
Complicatii imediate:
• transformarea unei fracturi închise într-o fractură deschisă
• lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate
• infecţia focarului de fractură
Complicatii tardive (întârziate):
• cicatrizarea anormală a plăgii osoase (în unele boli cronice)
• pseudartroză (întârzierea consolidarii fracturii)
• calusul vicios
Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicării mişcărilor
fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicaţiilor care pot fi provocate prin
mişcarea unui fragment osos. Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele
improvizate, de lungimi şi lăţimi variabile, în funcţie de regiunile la nivelul cărora se
aplică. Pentru a avea siguranţa că fractura nu se deplasează nici longitudinal şi nici lateral
imobilizarea trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu articulatiile situate deasupra si
dedesubtul focarului de fractura. Înainte de imobilizare se efectuează o tracţiune usoară,
nedureroasă a segmentului în ax. Acest lucru este valabil numai în cazul fracturilor
închise. Fracturile deschise se imobilizează în poziţia găsită, după pansarea plăgii de la
acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tracţiune.

Tipuri de atele speciale:

• atele Kramer (confecţionate din sârmă)
• atele pneumatice (gonflabile)
• atele vacuum
Atele improvizate: din scândura, crengi de copac.

Fracturile membrului superior:

Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte şi mai rar directe,
sediul de predilecţie constituindu-l zona medie a claviculei. Poziţia în care trebuie să se
efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnavă împins către spate şi în
sus.
Fracturile humerusului (braţului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La
imobilizarea fracturii, putem folosi drept atelă chiar toracele de care se fixează segmentul
fracturat cu ajutorul unei eşarfe.
Fracturile antebraţului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea
fracturii se poate face cu oricare tip de atelă specială sau folosind atele improvizate.

Fracturile oaselor mâinii se imobilizează pe faţa palmară de la cot la degete

Fracturile membrului inferior:

Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru
imobilizare se folosesc două atele inegale. Atela mai lungă se aplică pe faţa laterală
externă a membrului inferior şi se întinde de deasupra oaselor bazinului pâna la calcâi.
Atela mai scurtă se aplică pe partea internă şi se întinde de la regiunea inghinala până la
călcâi. Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului, imobilizarea se poate
realiza folosind o singură atela trecută prin partea din spate a membrului, din regiunea
fesieră până la călcâi.
Fracturile gambei sunt foarte frecvente, iar imobilizarea poate fi facută cu orice
tip de atelă.
 Fractura de rotulă se produce prin cădere în genunchi, se imobilizează în atele
posterioare.

Fracturile costale nu se imobilizează, cu excepţia voletului costal. Voletul costal este

minimum dubla fractura la două coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea
zonei respective, împiedicând astfel mişcările segmentelor la acest nivel. Semnele şi
simptomele constau în dificultatea respiraţiei, mişcarea paradoxală a segmentului (în
inspir, când toracele se destinde fragmentul se înfundă; la expir, când toracele se
micşorează, fragmentul se deplasează spre exterior), durere, cianoză.

Fracturile la nivelul bazinului. Odată depistată fractura la acest nivel, pacientul

ramâne nemişcat, nu se mai permite mobilizarea lui şi se ţine pe un plan dur în poziţie
culcat pe spate

Imobilizarea unei fracturi se face astfel:

 • Clavicula: se utilizează doi colaci de pânză răsuciţi şi legaţi la spate;
• Braţ: 1- 2 atele aplicate pe braţ şi apoi legarea braţului de torace;
• Antebraţ: 1 - 2 atele aplicate pe antebraţul respectiv şi suspendarea antebraţului cu
ajutorul unei feşe legate de gat;
• Picior: de obicei imobilizarea cuprinde în intregime membrul respectiv.
Pentru fixarea oricarui tip de atelă, trebuie avut grijă ca aceasta să nu apese pe răni
sau să produca răni accidentatului. Pentru aceasta orice obiect folosit drept atelă va fi
infăşurat în faşă sau cârpă.
Ca regulă generală, orice atelă trebuie să depaşească deasupra şi dedesubt ambele
articulaţii ale osului fracturat, imobilizându-le.

Pentru victima suspectă de o leziune a coloanei vertebrale, măsurile sunt

următoarele:
• Se urmăreşte menţinerea permanentă a coloanei vertebrale în linie dreaptă, capul
fiind ţinut ceva mai jos decât picioarele, atât în timpul ridicării, cât şi al transportului;
• Capul şi gâtul accidentatului se menţin într-o poziţie care să asigure
permeabilitatea căilor respiratorii superioare;
 • Imobilizarea unui accidentat cu leziuni ale coloanei vertebrale se face pe un plan
tare (scândură lată, uşă etc.) pe care bolnavul este aşezat cu faţa în sus, între perne sau
haine, pentru a evita deplasările laterale.

• Dacă este posibil, nu deplasaţi victima.

• Nu mişcaţi membrul facturat şi nu încercaţi să reduceţi factura.
• În caz de hemoragie aplicaţi o compresă curată tifon ori vată
sau la nevoie, propria dumneavoastră mână, apăsând plaga pentru a opri
sângerarea. Menţineţi o presiune constantă asupra plăgii ce puţin 5
minute. Dacă este posibil, ridicaţi membrul rănit (gamba sau braţul)
deasupra nivelului inimii. Când sângerarea s-a oprit, fixaţi pansamentul cu
ajutorul unui bandaj (Nu desfaceţi bandajul pentru a verifica starea plăgii!
Asiguraţivă că bandajul nu este prea strâns, acest lucru putând opri
circulaţia sanguină!).Verificaţi dacă pacientul este şocat.
• Nu aplicaţi niciodată garou, în afara situaţiei în care hemoragia
nu pote fi controlată altfel, iar victima este în pericol de moarte. Garourile
măresc riscul de amputaţie ulterioară!
• În caz de şoc întindeţi victima pe spate dar nu o deplasaţi dacă
a suferit răni la spate sau gât. Dacă victima este inconştientă şi prezintă
răni grave la maxilar sau la faţă, sau vomită, se întoarce pe lateral şi vă
asiguraţi că respiră bine. Vă asiguraţi că victima nu suferă de frig,
(acoperiţi-o cu pături sau haine). Ridicaţi picioarele victimei pe un sul sau
o grămadă de haine. Sunaţi la 112.
• Nu se vor da alimente sau lichide victimei.
• Dacă sunteţi nevoiţi să deplasaţi victima fără asistenţă
medicală, faceţi-o numai după fixarea membrului fracturat cu o atelă
Ca făcută dintr-o bucată de lemn sau dintr-un ziar rulat.
 Cap 7. Primul ajutor în cazul electrocutării

Accidentele produse de curentul electric apar în urma trecerii acestuia prin

corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric.
În raport cu intensitatea curentului pot apare următoarele manifestări: senzaţie de
tremurătură a corpului, contracturi musculare generalizate, pierderea cunoştinţei sau chiar
moartea.
La locul de contact al curentului, victima prezintă arsura, a cărei întindere,
profunzime şi gravitate sunt determinate de transformarea la exteriorul sau interiorul
corpului a energiei electrice în energie calorică. Voltajul arde şi intensitatea omoară.
Conduita de urmat: Nu atingeţi victima înainte de a întrerupe curentul
electric! Se întrerupe sursa de curent. Se îndepărtează victima de sursa de curent
utilizând un obiect uscat, ca de exemplu o coadă de matura, haine uscate, având grijă să
vă plasaţi pe o zona uscată. Evaluarea nivelului de conştienţă şi a funcţiilor vitale (ABC)
este pasul următor, cu menţiunea că se consideră posibilitatea existenţei leziunii de
coloană cervicală. Dacă victima nu respiră şi nu are puls, se încep imediat manevrele de
resuscitare cardio-pulmonară, după ce a fost solicitat ajutorul unui echipaj calificat. Toţi
pacienţii electrocutaţi se transportă la spital.

Cap 8.Primul ajutor în cazul contuziilor, plăgilor, hemoragiilor externe

În funcţie de starea tegumentului traumatismele pot fi închise - contuzii - sau
deschise - plăgi.
Contuziile sunt traumatisme ce rezultă din acţiunea unui agent vulnerant
mecanic, care produce leziuni tisulare, pastrând însă integritatea tegumentelor. În functie
de forţa de acţiune a agentului vulnerant, contuziile pot fi superficiale, profunde sau
mixte.
Echimoza este forma cea mai simplă de contuzie, ce apare ca urmare a ruperii
vaselor sanguine din ţesutul subcutanat (apare ca o zonă roşie albăstruie, care în câteva
zile îşi modifică culoarea, devenind vânata, apoi galben-verzuie).
Hematomul este o tumefiere dureroasă, de volum variabil, ce apare din cauza
acumulării între ţesuturi sau organe a unei cantităţi variabile de sânge, prin ruperea
accidentală a unor vase sangvine mai mari.
Plăgile sunt leziuni produse de agenţi mecanici, fizici, chimici. În cazul plăgilor, o
mare importanţă prezintă intervalul dintre producerea lor şi momentul aplicării primului
tratament. Astfel, se consideră o plagă recentă aceea căreia i se aplică tratament într-un
interval de 6-8 ore de la producere (plagă neinfectată), peste acest interval majoritatea
plăgilor fiind infectate.
Subiectiv, plăgile sunt marcate prin durere, obiectiv remarcăm alături de prezenţa
plăgii şi hemoragie de intensitate variabilă, care o însoţeşte.
Tratamentul plăgilor urmăreşte prevenirea complicaţiilor şi obţinerea unei
vindecări cât mai rapide şi de bună calitate, prin toaleta locală a plăgii şi pansarea
acesteia.
Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului vascular prin una sau
mai multe soluţii de continuitate.
După tipul vasului lezat, hemoragia poate fi:
• arterială - sângele este de culoare roşu deschis, bine oxigenat şi ţâşneşte ritmic,
sincron cu bătăile inimii;
• venoasă – sângele este de culoare roşu închis (mai putin oxigen, mai mult dioxid
de carbon), se exteriorizează cu presiune constantă, relativ modestă;
• capilară: este o hemoragie difuză, fără a se identifica un vas de calibru mai mare
ca sursă principală a hemoragiei;

În funcţie de sediul sângerării, hemoragia poate fi:

• externă: sângele se scurge în afară, printr-o soluţie de continuitate tegumentară
(plagă)
• internă: sângele se acumulează într-una din cavităţile normale ale organismului;
• exteriorizată: caracterizată prin hemoragie internă într-un organ cavitar, urmată
de eliminarea sângelui la exterior pe cai naturale
- epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;
- hematemeza: eliminarea pe gură, prin varsătură, de sânge amestecat cu cheaguri şi
eventual resturi alimentare
 În hemoragii puternice poate fi sânge roşu, proaspăt, nealterat sau în sângerări
reduse poate fi vărsătură cu aspect de zaţ de cafea (când sângele stagnează în stomac).
- melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecaţie.
Scaunul este lucios, negru, moale, de aspectul si culoarea păcurei.
- hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin micţiune.

După cantitatea de sânge pierdut, hemoragia poate fi:

• mică: se pierde o cantitate de sânge pâna la 500 ml
• medie: se pierde 500-1000 ml de sânge şi apar următoarele semne: agitaţie,
ameţeli în ortostatism;
• mare: cantitea de sânge pierdută 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt
următoarele: paloare, tahicardie, transpiraţii reci, hipotensiune arterială, tahipnee;
• cataclismice: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, tensiune arteriala,
nemasurabilă, pacient inconştient.

Oprirea sângerării poartă denumirea de hemostază. Ea poate fi spontană în

cazul unor hemoragii mici, prin intervenţia mijloacelor proprii organismului, dar de cele
mai multe ori este necesară intervenţia altor persoane, care să realizeze hemostaza.
Hemostaza poate fi provizorie sau definitivă.
Hemostaza provizorie se poate realiza prin:
• compresiune digitală;
• pansament compresiv;
• garou.
Compresiunea digitală. Compresiunea corect executată pe vasul rănit trebuie să
se aplice deasupra rănii în cazul unei hemoragii arteriale şi sub plaga în cazul unei
hemoragii venoase, ţinând cont de sensul circulaţiei. Când hemoragia nu poate fi
stăpânita prin compresiune exercitată la distanta, se poate folosi compresiune directă în
care caz compresiunea vasului ce sângerează se face cu degetul introdus direct în plagă.
Această metodă nu poate fi decât de scurtă durată, trebuind să recurgem la alta care s-o
suplinească şi să o completeze.
Câteva exemple de posibilităţi de compresiune digitală:
 Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a
realiza o hemostază provizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru a
pune pe plagă o batistă, o cârpă curată, peste care se strânge pansamentul circular (faşă).
Aplicarea garoului este ultima variantă la care apelăm. Garoul poate fi
improvizat folosind curea, cravata, fular, sfoară etc. Se foloseşte doar în cazuri extreme şi
în situaţia în care hemoragia nu se putea controla prin alte metode. Este important să se
oprească hemoragia fără a comprima excesiv ţesuturile. Garoul, odată cu oprirea
sângerării, produce oprirea circulaţiei sângelui în porţiunea de membru situată dedesubtul
lui. Din această cauză, menţinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la complicaţii deosebit
de grave.
Totdeauna la montarea unui garou trebuie ataşat un bilet, care însoţeşte bolnavul,
şi pe care se notează obligatoriu următoarelele date: nume, prenume, ora exactă a
aplicării garoului. Din 30 în 30 de minute se slăbeşte puţin garoul pentru a permite
irigarea segmentului de membru subiacent. Ridicarea garoului se face doar în condiţii de
spital şi de personal competent.
Hemostaza definitivă se obţine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului
care sângereaza, cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire.

• Aplicaţi o compresă curată (tifon ori vată) sau la nevoie,

propria dvs. mână apăsând plaga pentru a opri sângerarea. Sunaţi la
112.
• Menţineţi o presiune constantă asupra plăgii ce puţin 5
minute.
• Dacă este posibil, ridicaţi membrul rănit (gamba sau
braţul) deasupra nivelului inimii.
• Când sângerarea s-a oprit, fixaţi pansamentul cu ajutorul
unui bandaj (Nu desfaceţi bandajul pentru a verifica starea plăgii!
Asiguraţivă că bandajul nu este prea strâns, acest lucru putând opri
circulaţia sanguină!).
• Verificaţi dacă pacientul este şocat.
• Nu aplicaţi niciodată garou, în afara situaţiei în care
hemoragia nu pote fi controlată altfel si victima este în pericol de
moarte. Garourile măresc riscul de amputaţie ulterioară!
 Cap 9. Primul ajutor în cazul intoxicaţiilor

Intoxicaţie cu fum

Deseori integrată într-un tablou asociat cu arsuri şi traumatisme, intoxicaţia cu fum de

incendiu este cauza cea mai frecventă de mortalitate şi morbiditate a victimelor de incendiu.

Manifestari clinice: cefalee, agitaţie, tulburări de conştienţă, depozite de funingine la

nivelul orificiilor nazale, a gurii şi a faringelui, tuse, dispnee, voce răguşită.

Conduita de urmat:

• Protecţia personală este deosebit de importantă.

• Evaluarea nivelului de conştienţă şi a funcţiilor vitale
(ABC), după ce victima a fost scoasă din mediul toxic.
• Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de
oxigen, precoce, in concentratii crescute.
• Pacienţii inconştienţi se transportă în poziţia laterală de
siguranţă

Intoxicaţia cu substanţe caustice

În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric,

sulfuric), baze puternice (amoniac) sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport cu
natura lor şi gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroză.

Manifestarile clinice după ingestie constau în senzaţia de arsură a mucoasei bucale,

dureri la înghiţire, vărsături mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri
retrosternale. Starea de şoc se poate instala foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie

Conduita de urmat:

• Protecţia personală este deosebit de importantă.

• Evaluarea nivelului de conştienţă şi a funcţiilor vitale (ABC).
• În cazul stopului cardio- respirator, la efectuarea ventilaţiilor gură
la gură se evită contactul direct dintre gura salvatorului şi gura
pacientului. Se poate folosi o bucată de tifon sau o batistă
• Este interzisă provocarea de vărsături şi neutralizarea substanţei
corozive. Exemplu: în cazul intoxicaţiei cu acizi nu se
administrează lapte sau uleiuri.
Intoxicaţiile cu monoxid de carbon

Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fără gust, degajat de toate
combustiile incomplete. Este o intoxicaţie de cele mai multe ori colectivă şi de obicei
accidentală.

Acuzele prezentate de pacienţi sunt: astenie, cefalee, ameţeli, greţuri, vărsături,

pierderea conştienţei, aspect vişiniu al pielii.

Conduita de urmat:

• Nu este permisă intrarea în zona cu emanări de gaze fără

echipament de protecţie.
• În toate cazurile, pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic,
transportat cât mai rapid la o unitate spitalicească.
• Daca este posibil, se administrează oxigen cât mai rapid, în
cantităţi mari

CAP. 10. Alte situaţii care impun acordarea primului ajutor

→ Convulsii (spasme)

Semnele sunt: mişcări dezordonate, involuntare, buze învineţite, spume la gură, mişcări de
rotaţie ale ochilor, scrâşnirea dinţilor; convulsiile se termină în general în 30 secunde şi pot fi
urmate de confuzie sau pierderea cunoştinţei.

• Împiedicaţi victima să se rănească ea însăşi în timpul convulsiilor, dar nu-i

obstrucţionaţi mişcările, nu-i introduceţi nici un obiect între dinţi, nu-i daţi să bea sau
să mănânce.
• Dacă victima încetează să mai respire, începeţi imediat respiraţia gură la gură, căile
respiratorii fiind menţinute libere.
• După convulsii, întindeţi victima pe o parte şi verificaţi dacă respiraţia este regulată.
Sunaţi la 112.
• Dacă victima este conştientă, se va aşeza în poziţie antişoc (culcat pe spate cu
picioarele ridicate mai sus decât nivelul capului)

→ Reacţii alergice
 • Solicitaţi imediat ajutor medical calificat
• Aşezaţi victima cât mai confortabil
• Monitorizaţi semnele vitale

→ Lovituri la nivelul capului

• Aşezaţi victima în poziţie confortabilă

• Verificaţi dacă există sângerare. In caz de sângerare, aplicaţi un bandaj steril
• Trimiteţi cât mai curând victima într-un centru medical specializat
→ Hipoglicemie

Poate fi dată de lipsa unei mese, de un efort neaşteptat, dar şi fără a avea o legatură cu
aceşti factori precipitanţi.

În timpul zilei hipoglicemia determină transpiraţii, nervozitate, tremur şi foame, iar în

timpul somnului pot apărea transpiraţii nocturne, vise neplăcute şi cefalee dimineaţa devreme.
Dacă hipoglicemia se menţine pot apărea confuzii, comportament anormal, pierderea stării de
conştienţă sau convulsii. Atacurile de hipoglicemie sunt periculoase şi dacă sunt frecvente
prevestesc o evoluţie defavorabilă.

• Dacă pacientul este

conştient, i se administreză zahăr,
bomboane sau băuturi nealcoolice ce
conţin zahăr.
• Dacă pacientul este
inconstient se impune administrarea de
glucoză intravenos. Este bine ca pacienţii
să aibă asupra lor o fiolă de glucagon
pentru cazurile în care accesul la asistenţă
medicală este întârziat (1 mg
intramuscular
→ Stări de şoc (insuficienţă circulatorie), hemoragie internă
Semnele sunt: transpiraţii reci, slăbiciune, respiraţie neregulată, frison, paloare sau buze şi
unghii violacee, puls rapid şi slab.

• Sunaţi la 112.
• Nu se vor da alimente sau lichide victimei.
• Întindeţi victima pe spate dar nu o deplasaţi dacă a suferit răni la spate sau gât.
• Dacă victima este inconştientă şi prezintă răni grave la maxilar sau la faţă, sau
vomită, se întoarce pe lateral şi să vă asiguraţi că respiră bine.
• Vă asiguraţi că victima nu suferă de frig, acoperiţi-o cu pături sau haine.
• Ridicaţi picioarele victimei pe un sul sau o grămadă de haine, cu condiţia ca acest
lucru să nu fie dureros

→ Asfixiere
Simptom : încetarea respiraţiei, faţă vânâtâi, mâini şi picioare reci, bătai slabe ale inimii,
imperceptibile

Ce trebuie făcut?

• Se indepartează persoana de locul unde s-a produs asfixia.

• Se apelează la Serviciul de Ambulanţă
• Persoana se aşează pe spate, cu capul intr-o parte.
• Se asigură libertatea mişcărilor respiratorii.
Se încearcă respiraţia artificială până când persoana începe să respire
→ Înec
Prim-ajutor:
• Se apelează urgent la Serviciul de Ambulanţă.
• Persoana se scoate din apă, se intinde pe spate şi i se verifică respiraţia.
• Se încearcă eliminarea lichidului înghiţit prin exercitarea unor presiuni
consecutive asupra abdomenului - Metoda Heimlich

→ Leşin (Lipotimie)
Simptome: Pierderea temporară a cunoştinţei fără dispariţia pulsului (putând indica o

• Sunaţi la 112.
• Nu se vor da alimente sau lichide victimei.
• Întindeţi victima pe spate dar nu o deplasaţi dacă a suferit răni la spate sau gât.
• Dacă victima este inconştientă şi prezintă răni grave la maxilar sau la faţă, sau
vomită, se întoarce pe lateral şi să vă asiguraţi că respiră bine.
• Vă asiguraţi că victima nu suferă de frig, acoperiţi-o cu pături sau haine.
• Ridicaţi picioarele victimei pe un sul sau o grămadă de haine, cu condiţia ca acest
lucru să nu fie dureros
afecţiune gravă).

Prim-ajutor:
• Persoana se aşează pe spate, cu capul mai jos decât trunchiul, în scopul irigării
creierului
• Se verifică pulsul şi respiraţia şi se îndepărtează hainele strâmte.
• Dacă este necesar, se apelează la Serviciul de Ambulanţă.

→ Otrăvire
Simptome: Dificultăţi respiratorii, transpiraţie, dureri abdominale sau de piept, vomă, diaree,
greaţă, pierderea cunoştintei, buze uscate, arsuri în jurul buzelor sau ale pielii.

Prim-ajutor:
Se analizează locul şi modul în care s-a produs otrăvirea şi se transporta persoana în cauza
departe de sursa de otrăvire.
• Se verifică dacă persoana este conştientă, precum şi respiraţia şi pulsul acesteia.
Dacă este necesar, se apelează Serviciul de Ambulanţă
• Dacă mai exista alte persoane suspecte, se incearcă aflarea tipului de otravă şi
cantitatea ingerată.
• În caz de vomă, persoana se poziţionează pe o parte.

→ Degerătura apare cel mai adesea la picioare, faţă şi mâini, ca urmare a unor temperaturi
foarte scăzute, iar umiditatea, încălţămintea şi hainele ude sunt cauze care contribuie la
pierderea căldurii corpului. Se poate trata în cazurile uşoare prin încălzirea lentă şi treptată
a extremităţii degerate, după care locul degerat se acoperă cu pansament steril.

→ Insolaţia se produce după expunerea prelungită la soare. Se manifestă sub formă de dureri
de cap, roşirea feţei, puls slab. Accidentatul va fi aşezat la umbră, i se va da să bea apă şi i
se vor aplica comprese cu apă rece pe cap, faţă, piept.

→ Intoxicaţia alimentară se manifestă prin greţuri, vărsături, convulsii, dureri abdominale,

care apar după consumarea unei mâncări alterate. Se indică provocarea vărsăturilor.
Bolnavul are nevoie de repaus la umbră şi de lichide (ceai de mentă). Dacă semnele sunt
persistente şi violente, bolnavul va fi transportat imediat la spital.

→ Muşcătura de animal prezintă pericolul de a transmite turbarea. Se spală/dezinfectează

imediat rana, după care accidentatul se transportă de urgenţă la spital.

→ Muşcătura de şarpe. Cel muşcat va fi imobilizat (mişcările trebuie limitate la minimum).

Deasupra muşcăturii se va aplica o legătură strânsă, se va spăla locul cu apă şi săpun şi se va
aplica gheaţă. Se va transporta accidentatul de urgenţă la spital.
→ În cazul rosăturii datorate bocancilor sau a unor haine nepotrivite se dezinfectează, se
aplică un pansament steril, se supravegheaza evolutia. In caz de suprainfectare se solicita
ajutor medical.

→Trăsnirea se produce când se circulă pe timp de furtună. Ea poate fi evitată coborând de pe

vârfuri sau creste şi dacă ne adăpostim din vreme, dar nu lângă o stâncă singuratică, un copac,
lângă pereţii uzi de stâncă sau în gura unor peşteri.

ATENŢIE

Notaţi momentul evenimentului!

Notaţi acţiunile de prim ajutor întreprinse!

Notaţi circumstanţele de producere a evenimentului!