Sunteți pe pagina 1din 6

Deficiente de auz

Istoricul deficientei de auz n Romnia Deficienta de auz face parte din categoria deficientelor senzoriale. Primele marturii scrise despre persoanele cu deficiente apr n documente vechi ce contin referiri la " miluirea miseilor, calicilor si a saracilor ", misei avnd sensul de infirmi: orbi, ologi, surzi, etc. Unele documente dateaza din vremea lui Petru Rares, Matei Basarab, Vasile Lupu. n Pravila de la Govora, 1640 se vorbeste despre cei ce si-au pierdut auzul. n " Cartea romneasca de nvatatura " de la Pravilele mparatesti din vremea lui Vasile Lupu si n " ndreptarea legii " aparuta n 1652, la Trgoviste pe vremea lui M. Basarab, legiuitorii ndeamna a mai micsora cercetarea celui vinovat cnd este surd si mut. Mai trziu s-a publicat primul ndrumator oralist: " Notiuni de articulatie sau instructiuni pentru a face sa vorbeasca surdo -mutii " de Eugen Baican si N. Ionescu ce marca trecerea educatiei deficientilor de la comunicarea orala. ntre cele doua razboaie mondiale, educatia surzilor se facea n scolile din timisoara (1887), Arad (1885), Cluj (1888), Cernauti (1908), Bucuresti: scoala pentru fete (1921) si scoala pentru baieti (1927), Iasi (1931), Focsani (1895). Dimitrie Rusceac ce a avut studii de specialitate la Viena , a popularizat ideile din Europa n domeniul demutizarii. Aceasta a publicat " Programa de studii a surdo - mutilor " " Initierea surdo - mutilor n limbajul vorbit ". Dupa al doilea razboi mondial si pna acum n educatia copiilor cu deficiente se contureaza cteva etape distincte. Prima etapa (1950 - 1970) a adus schimbari att n organizare ct si n metodele de recuperare: extinderea si diferentierea relatiilor de institutii gradinite si scoli pentru surzi perfectionarea metodelor de depistare , diagnosticarea organizarea unor institutii de pregatire a personalului didactic prima gradinita pentru hipoacuzici: Bucuresti, Saftica, Craiova, Falticeni,etc accent pe educatia timpurie s-au editat manuale pentru fiecare tip de scoala n a doua etapa (1970 - 1989) au fost desfintate n 1974, Facultatea de defectologie, n 1979 Insitutul de Perfectionare a Personalului Didactic, 1982, Insititutul de Cercetare Psihologica si Pedagogica. n aceasta etapa, n nfiintarea scolilor speciale s-a manifestat o stagnare ncepnd cu aplicarea Legii nr. 3 din 1970 ceea ce a dus la epuizarea resurselor scolare pna la absenta totala a protezelor auditive si a manualelor scolare, n scolile pentru deficientii de auz. n etapa a III-a, dupa decembrie 1989, problemele recuperarii tuturor categoriilor de persoane cu handicap au luat amploare prin contributia statului romn si ajutorul occidental primit pe linie logistica si materiala. Au fost luate masuri pentru optimizarea problemelor tuturor categoriilor de handicapati: la surzi a fost asigurata gratuitatea protezelor de toate tipurile a fost nfiintat Secretariatul de stat pentru handicapati n 1990

au fost nfiintate sectiile de psihopedagogie speciala la Universitatea Bucuresti, la Cluj a fost nfiintat Institutul pentru Educatie si Recuperare a Persoanelor Handicapate, cu sectoare de curriculum, cercetare si aplicare. Cunostiinte de baza privind deficienta de auz Exista mai multe tipuri de surditati: ereditare si dobndite. Cele din urma pot fi prenatale, neonatale si postnatale. Surditatile instalate prenatal si postnatal pna la 2 ani, afecteaza grav capacitatea de comunicare si de adaptare emotionala a copilului. Surditatile aparute ntre 2 si 6 ani, unde daca pna atunci auzul a fost normal, consecintele pe planul dezvoltarii vor fi mai mici, pentru ca se presupune ca pna atunci s-a achizitionat limbajul verbal. Surditatile instalate la vrsta scolara au consecite majore , cu repercursiuni asupra personalitatii copilului si adaptarii scolare. Surditatile instalate n perioada primei maturitati (18-30 ani) produc n asociatie tulburari n viata familiala si sociala, cu perturbari grave ale echilibrului emotional si ale integrarii sociale. Gradele deficitului de auz Deficitul de auz este diferit de la un subiect la altul n raport cu locul si profunzimea leziunii. Tipul pierderii de auz Cacracteristicile capacitatii auditive Auz relativ normal Pierdere de auz usoara hipoacuzie usoara Pierdere de auz moderata sau Hipoacuzie moderata - se aude si fosnetul frunzelor sau- aude vorbirea de aproape si nu prea nceata - aude soapta ntr-o camera linistita - necesita protezare pentru a percepe conversatia - aude ceva din conversatie daca este purtata tare - are probleme de perepere a conversatiei n grup Pierdere de auz severa sau- poate auzi zgomote, vocea umana, unele vocale, hipoacuzie severa fara a ntelege vorbirea - se protezeaza cu succes n perceptia vorbirii Pierdere de auz profunda sau- aude sunete foarte puternice care pot provoca cofoza senzatia de durere - se poate proteza cu proteze speciale. Implicatiile pierderii de auz asupra dezvoltarii pe scurt Sistemul auditiv are rol tonifiant pentru ntreg psihismul uman fiind un rezonator fata de tot ce exista n exterior. La nivel uman reflectarea auditiei dobndeste un caracter mijlocit si generalizat si se raporteaza prin specificuzl sau la limbaj dobndind o semnificatie cognitiva. Analiza psihologica a receptiei senzoriale auditive se realizeaza prin prisma dezvoltarii psihice generale a individului. 1. Pierderea de auz usoara - unele cercetari au dus la concluzia ca nu exista o influenta asupra dezvoltarii copilului cnd se produce o asemenea tulburare de auz.

Gradele pierderii auzului 0-20 dB 20-40 dB 40-70 dB 70-90 DdB Peste 90 dB

Alte cercetari au demonstrat ca se produc tulburari asupra limbajului si vorbirii, fiind asociate cu probleme pe termen lung n dezvoltare intelectului, n achizitionarea cunostiintelor. Copilul sufera usoare schimbari care fac dificila constructia unui depozit de memorie sau al unui cadru pentru sensul sunetelor. 2. Pierderea de auz moderata - se caracterizeaza prin imaturitate n vorbire, n vocabular, n concepte lingvistice, discriminarea vorbirii este afectata, n limbajul expresiv sunt folosite predominant propozitiile scurte si simple pentru ca nu poseda reguli de construire a frazelor, foloseste un registru limitat de idei pentru a-si exprima gndurile. 3. Pierderea de auz profunda - un nivel scazut al dezvoltarii, de nvatare si n achizitionarea limbajului. Copii surzi, proveniti din familii de surzi, prezinta mai putine dificultati de natura emotionala, fata de cei din familiile de auzitori. Trasaturi psiho-fizice la deficientii de auz n ceea ce priveste dezvoltarea fizica, unii specialisti considera ca deficientii de auz manifesta anumite tulburari de motricitate, echilibru static mai slab, indici scazuti la rezistenta la efort, indici scazuti ai capacitatii respiratorii.. Desi majoritatea sunt corectate prin intermediul actului educational, la cei cu deficiente asociate efectele negative pot persista datorita lezarii concomitente a sistemului nervos central. n ontogenza, surzii fac primii pasi mai trziu dect auzitorii, datorita lipsei de stimulare verbala si auditiva. De obicei, surzii au aparatul vestibular distrus, ceea ce-i face ca daca ei plonjeaza n apa adnca sa nu aiba simtul orientarii spre suprafta si se pot neca. Referitor la dezvoltarea psiho-fizica a deficientilor de auz, Stanica. I a realizat o sinteza a particularitatilor lor care se refera la: Dezvoltarea motrica ce prezinta o ntrziere oarecare Reflexul de orientare pe baza de auz este diminuat, sau inexistent Respiratia costodiafragmatica specifica limbajului este minima Simtul echilibrului diminuat Reprezentarea are o ncarcatura vizual-motrica Memoria se dezvolta mai lent Memoria vizual-motrica si afectiva este mai bine dezvoltata Imaginatia, creativitatea are o evidenta specificitate vizual-motrica. Pe plan social au foat semnalate o serie de particularitati, precum: asocierea. Nu este competitiv, are o moralitate slab dezvoltata, nesociabil, credulitate,imaturitate, timiditate, iresponsabilitate, lipsa de sugestibilitate, neascultator, rigid n asumarea rolurilor. Pe plan emotional s-a constatat ca sunt nevrotici, usor frustrabili, relativ depresivi, au reactii psihotice constante, sunt explozivi, temperamentali, imaturi emotional, nu sunt empatici, nesentimentali, iritabili si au tendinte paranoide. n plan comporamental adesea deficientii de auz prezinta agresivitate, rigiditate, lipsa de initiativa, posesivitate, ncapatnare, hedonism, suspiciozitate, dezvoltare motorie slaba. si nu n ultimul rnd, planul cognitiei care va fi discutat mai pe larg n capitolul viitor se remarca prin naivitate, inteligenta precara, introspectie slaba, nehotarre, interiorizare saraca, concretism si altele. Conduita terapeutica

Tratamentul in cazul hopoacuziei este diferentiat conform gradului de severitate alafectiunii. Astfel, in surditatea de transmisie se poate recurge la tratamentul chirurgical infunctie de cauza care a produs-o: malformatiile urechii mijlocii pot fi ablate chirurgical.Atunci cand cauza este o otita seroasa cronica determinata de vegetatii sau edem deperete al trompei lui Eustachio, ablatia vegetatiilor sau un dren transtimpanic poate dabune rezultate. In surditatea de perceptie este indicat implantul cohelar cu multi electrozi.O alta medoda terapeutica este aparatul auditiv sau proteza. Aceasta permite celui care opoarta sa inteleaga ce i se spune cu conditia ca el sa nu fie prea departe de interlocutor sau ca zgomotul de fond sa nu fie prea mare. In cazul in care apelam la aceasta metoda, se impune si o reeducare facuta in paralel. Surdul profund nu isi ia cu ajutorul protezeidecat informatii partiale care se adauga la cele obtinute prin lectura labiala (cititul pebuze). In plus, aparatul auditiv permite si auzirea propriei voci.Metodele de reeducare aplicate copilului hipoacuzic sunt educarea orala pura si educareabilingva. Educarea orala pura include invatarea cuvintelor, a lecturii labiale si educatiaauditiva. Pe de alta parte, educarea bilingva cuprinde invatarea limbii orale si a limbiisemnelor (care prezinta propria sintaxa si propria gramatica). Diagnosticarea handicapului de auz Testul auditiv (audiometria) face parte din examinarea urechii si evalueaza capacitatea unei persoane de aauzi, prin masurarea abilitatii sunetelor de a ajunge la creier. Sunetele sunt, de fapt, vibratii aflate in mediulinconjurator, de frecvente si intensitati diferite; aerul din canalele si oasele de la nivelul urechii si a craniului,ajuta aceste vibratii sa parcurga drumul dintre ureche si creier, unde sunt "auzite". Testele auditivedetermina prezenta hipoacuziei (scaderea capacitatii de a auzi), cat de severa este si care este cauzaaparitiei acesteia. Testele auditive ajuta la determinarea felului de hipoacuzie, prin masurarea capacitatiisunetelor de a ajunge in urechea interna prin canalul auditiv (aerul - conduce sunetele) si de a se transmiteprin intermediul oaselor (oasele conducatoare de sunete). Majoritatea testelor auditive cer pacientului saraspunda la o serie de cuvinte spuse pe tonalitati diferite, dar sunt si teste auditive ce nu necesita raspuns. Alte teste utilizate pentru diagnoza defectului de auz, n afara celor enuntate anterior sunt: Anamneza, care urmareste obtinerea a ct mai multor informatii posibile de natura sa determine cauza pierderii auditive, efectele si complicatiile aparute. ntrebarile pot fi referitoare la familie, la mediul n care s-a dezvoltat copilul, la bolile pe care le-a avut, la felul cum a decurs sarcina si multe altele. Otoscopia. Otoscopul este un instrument care emite lumina, special creat pentru vizualizarea clara a conductului auditiv si a timpanului. Cu ajutorul acestui instrument se pot observa posibilele anomalii anatomice ale urechii care contribuie la pierderea de auz. Otoemisiunile acustice. Acest test care detecteaza pierderea de auz fara a fi necesara participarea activa a copilului este foarte rapid si sigur si se poate face si n centrele neonatale la cteva zile de la nasterea copilului. El masoara activitatea celulelor ciliate din urechea interna ca urmare a stimularii lor acustice si se realizeaza atunci cnd copilul este foarte linistit sau doarme. Potentialele evocate auditive. Cu ajutorul acestui test se masoara undele (impulsurile) aparute n creier n urma stimularii sonore. De asemenea, acest test se realizeaza fara participarea activa a copilului. Durata lui este mai mare dect n cazul

otoemisiunilor, dar informatiile obtinute pot fi utilizate n cazul n care copilul are nevoie de un aparat auditiv. Impedanta acustica. Acest test nregistreaza miscarile timpanului ca urmare a schimbarii de presiune din urechea medie. Masurarea mobilitatii timpanului si a presiunii din urechea medie poate oferi informatii despre integritatea urechii medii. Acest test este foarte util n determinarea cauzei hipoacuziei copilului si este testul care va determina alegerea diagnosticului n cazul infectiilor urechii medii. Cu ajutorul imitantei se poate nregistra si pragul reflexului acustic care apare ca urmare asunetelor puternice. Acest reflex are ca efect o "ncordare" a timpanului si este o protectie naturala mpotriva sunetelor puternice. In cazul n care nu este obtinut un reflex acustic sau este obtinut la intensitati foarte mari, acesta este un semnal de alarma ca o structura a aparatului auditiv este afectata. Testul se realizeaza foarte rapid si nu necesita participare activa a copilului. 98 Importanta limbajului mimico-gestual pentru comunicarea dintre surzi Limbajul mimico-gestual trebuie tratat n legatura cu functia semiotica, cu geneza simbolului la copil, cu evolutia limbajului intern sau cu problema psihologica a semnificatiei n general. Functia semiotica e ea nsasi o structura si are o geneza proprie. Se considera ca functia semiotica e alcatuita din cinci conduite semiotice ce apar oarecumspontan, la copilul normal n al doilea an de viata: imitatia amnata, jocul simbolic, imaginea grafica, imaginea mintala si evocarea verbala. La copilul handicapat de auz se constituie o a sasea conduita semiotica -limbajul mimico-gestual - care tinde sa compenseze conduita de evocare verbala. Trebuie subliniat ca n cazul parintilor surdovorbitori, cu demutizare avansata, mai ales a celor cu studii medii sau superioare, modalitatea de comunicare mimicogestuala este extrem de redusa, ei comunicnd cu copilul lor mai ales prin labiolectura. Dezvoltarea limbajului verbal al copiilor auzitori din cadrul familiilor de surdovorbitori urmeaza evolutia normala a copiilor din familiile de auzitori. Copilul surd dezvolta limbajul gestual n acelasi mod si n aceeasi perioada de timp n care copilul auzitor si dezvolta limbajul verbal. Desigur, conditia acestei dezvoltari este ca fiecare forma de limbaj sa fie stimulata cu un stimulent adecvat. S-a constatat ca acei copii surzi proveniti din parinti surzi, vin la scoala cu un bagaj mai bogat de cunostinte dect cel al copiilor surzi din familiile de auzitori care n-au folosit limbajul gestual n comunicarea cu ei. Acest limbaj, folosit efectiv n comunicare, le-a permis copiilor surzi sa cunoasca mediul nconjurator si n acelasi timp sa exprime dorinte, gnduri, opinii. Mai trziu, achizitiile mimico-gestuale contribuie la fertilizarea nvatarii limbajului oral. Fiind familiarizati cu deficienta lor, acesti surzi l accepta de timpuriu si au mai putine probleme de adaptare psihologica si sociala. Este stiut faptul ca limbajul verbal se dezvolta cu multa dificultate la elevii surzi pentru a deveni un instrument eficient de comunicare si de cunoastere. Pentru a se realiza acest deziderat e absolut necesar ca elevii surzi sa-si formeze reprezentari interne consistente si bine consolidate cu care sa opereze pe plan interior. Ori, acest nivel al reprezentarilor interne nu se poate realiza, de obicei, la majoritatea elevilor surzi din cauza mai multor factori: motivatia scazuta pentruvorbirea orala, utilizarea tot mai rara a vorbirii articulate dupa ce elevii surzi intra n viata productiva si folosirea

preponderenta a limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesitatilor de comunicare n cadrul vietii sociale. S-a observat o insuficienta a limbajului gestual n comparatie cu cel verbal. Limbajul verbal are un grad nalt de conventionalitate fata decontinutul realitatii pe care o denumeste; gestul nsa este strns legat de concret. Comunicarea prin gesturi este fata n fata, percepndu-se vizual gestul si toate miscarile mimice si expresive. Gesticulatia are o mai mare libertate de expresie, este mai putin limitata de organizarea gramaticala puternic structurata. Acelasi volum de informatie poate fi transportat naproximativ acelasi volum de timp conventional, cu ambele forme de limbaj. Totusi, executia gesturilor necesita mai mult timp n medie dect n cazul emiterii verbale a cuvintelor. In precizarea naturii raportului dintre gesturi si cuvinte un rol mare l joacacontextul n care se petrec evenimentele. n ansamblu, limbajul gestual da impresia unei limbi abreviate mai extinsa sub unele aspecte (bogatie de idei comunicate printr-un gest de ex.) si mai redusa n altele, n raport cu limba sonora, el constituind baza de pornire pentru recuperarea deficientului de auz.

BIBLIOGRAFIE : 1. Anca, M. (2003), Psihopedagogia deficienilor de auz, PUC, Cluj-Napoca 2. Ghergu, Alois (2003), Managementul serviciilor de asisten psihopedagogic i social. Ghid practic, Editura Polirom, Iai 3. Stanica Popa, Elemente de psihopedagogie a deficientilor de auz, 1994.

STUDENT: LUCA ANDREEA GRUPA 2, ASISTENTA SOCIALA, ANUL 3