Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT REALIZAT CU SPRIJINUL SECRETARIATULUI GENERAL AL

GUVERNULUI PRIN SERVICIUL DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ

Asociația CRDD Orizont 2050


În parteneriat cu:

CJCPCT Vâlcea, CJCPCT Teleorman, Centrul Cultural Reduta Brașov


Asociația „Cristinral”, Asociația „Dorulețul”, Asociația „Vatra Satului”
Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Toplița

REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE


FESTIVALUL-CONCURS NAȚIONAL DE MUZICĂ LĂUTĂREASCĂ

„Lăutărie & Armonie – Nestematele muzicii lăutărești”


Ediția a IV -a 2023

MOTTO
“… se pare că, dacă vrem să avem certitudinea
că în istoria culturilor, pe plan Universal, putem
veni şi noi cu un aport valoros, nu avem altă soluţie decât
să acceptăm ideea că neamul românesc există cultural în
special prin făptura social-culturală a „satului”, adică a
folclorului şi a etnografiei sale.”
Henri H. Sthal –

Acest festival-concurs este un proiect inedit care are ca scop conservarea și promovarea în
formă autentică a muzicii lăutărești, din toate vetrele folclorice ale țării, ca și componentă de
bază a patrimoniului cultural imaterial din România.
De fapt, festivalul-concurs este a doua etapă din programul nostru, inițiat în anul 2020
privind Cercetarea dimensiunii păstrării, conservării şi promovării muzicii lăutărești tradiționale
printr-o radiografiere la nivel național a faptelor de folclor în contemporaneitate, urmărindu-se
realizarea următoarele obiective:
- Realizarea unei baze de date, cu valoare de material documentar, în ceea ce privește
muzica lăutărească tradițională;
- Conservarea și promovarea în formă autentică a repertoriului, stilului și formulei de
interpretare specifică fiecărei zone;
- Stimularea și promovarea interpreților (lăutarilor) din acest domeniu (rapsozi populari,
soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și tarafuri);
- Descoperirea, încurajarea și promovarea tinerelor talente în acest domeniu;
- Promovarea în rândul publicului spectator și în mass-media a valorilor autentice în ceea
ce privește cântecul și jocul popular ca element de identitate culturală a fiecărei
comunități în parte;

- Favorizarea accesului publicului și atragerea acestuia la spectacole de înaltă ținută


artistică prin mobilitatea acestui festival-concurs la nivel național.
Acest festival-concurs se adresează rapsozilor populari, soliștilor vocali și instrumentiști
cu vârsta minimă de14 ani, grupurilor și tarafurilor tradiținale care au în componență persoane cu
vârsta minimă de 12 ani. Festivalul-concurs se organizează la Casa de Cultură din municipiul
Toplița, județul Harghita, în perioada 04 – 07 octombrie 2023, pe durata a 4 zile, 3 zile de
concurs și una Gala Laureaților și Festivitatea de premiere.
Din dorința de a veni în sprijinul participnților, organizatorii vor asigura:
a) Cheltuielile de transport pentru participanții care vin de la distanțe de peste 200 km în
echivalentul în lei a 7,5 l combustibil/100 km, pentru autoturism propriu care transportă
4 persoane și 6,50 lei/km pentru microbuz sau alte mijloace de transport în comun;
b) Cheltuielile de cazare în regim de trei stele pentru participanții care vin de la o distanță
mai mare de 200 km;
c) Cheltuielile de masă pe perioada desfășurării festivalului concurs pentru toți
participanții.
Spectacolele-concurs se vor desfășura în regim de spectacol cu public, transmis în direct pagina
de facebook a partenerilor media.
Evoluția din concurs va fi analizată de un juriu de specialitate compus din 7 membri (5 persoane
de specialitate și două persoane din partea organizatorului și finanțatorului).
Criteriile de evaluare:
- Autenticitatea repertoriului în concordanță cu zona/regiunea reprezentată;
- Formula și stilul de interpretare;
- Instrumentele specifice și portul popular specific;
- Calitățile vocale și impresia artistică.
Timpul de evoluție în concurs:
1. Soliștii vocali, rapsozii populari și instrumentiștii individuali vor avea de interpretat în
cele 6 minute alocate un cântec doinit și o piesă ritmată, ambele cu acomaniament
orchestral. Participanții de la această secțiune pot face parte din grupurile și tarafurile
participante. Pentru cei care nu fac parte din acestea, acompaniamentul orchestral va fi
asigurat de un taraf pus la dispoziție de organizatori;
2. Grupurile instrumentale și tarafurile vor avea un timp de evoluție de maxim 20 minute și
vor avea în repertoriu piese lăutărești autentice și specifice zonei pe care o reprezintă.
Premiile festivalului
Secțiunea interpretare individuală – soliști vocali și rapsozi populari – trei premii, o
mențiune și un premiu de popularitate acordat de public, în valoare totală de 3.300,00 lei, după
cum urmează;
- Premiul I – 1.000,00 lei
- Premiul II – 800,00 lei
- Premiul III – 600,00 lei
- Mențiune – 500, lei
- Premiu popularitate – 400,00

Secțiunea interpretare individuală – instrumentiști – trei premii, o mențiune și un premiu de


popularitate acordat de public, în valoare totală de 3.900,00 lei, după cum urmează;
- Premiul I – 1.000,00 lei
- Premiul II – 800,00 lei
- Premiul III – 600,00 lei
- Mențiune – 500, lei
- Premiu popularitate – 400,00
Secțiunea grupuri instrumentale și tarafuri – trei premii, o mențiune și un premiu de
populartitate acordat de public, în valoare totală de 11.800,00 lei, după cum urmează:
- Premiul I – 3.000,00 lei
- Premiul II – 2.800,00 lei
- Premiul III – 2.500,00 lei
- Mențiune – 2.000, lei
- Premiu popularitate – 1.500,00
Aceste premii, care constau în numerar și obiecte, vor fi acordate de către organizatorii
sau partenerii la nivel regional și sunt impozabile, conform legislației în vigoare.
Juriul își rezervă dreptul de redistribuire a premiilor, în funcție de participarea pe fiecare
secțiune și evoluția din concurs.

În vederea participării la acest festival-concurs, înscrierile se fac în baza completării unei Fișe de
înscriere pusă la dispoziție de către organizatori, și care va fi trimisă în perioada 01.09.2023 –
25.09.2023 la secretariatul de concurs la adresa de e-mail: ciubicaviorel@gmail.com
Relații directe se pot obține la coordonatorul festivalului Doru Viorel Ciubîcă, telefon
0746560686, e-mail: ciubicaviorel2017@yahoo.com

Director festival
Doru Viorel Ciubîcă

Doru-Viorel Semnat digital de


Doru-Viorel Ciubica

Ciubica Data: 2023.08.25


09:10:53 +03'00'

S-ar putea să vă placă și