Sunteți pe pagina 1din 7

Catre Consiliul Local al Comunei 1 Decembrie,

Pentru indeplinirea prevederilor legale si a Dispozitiei obligatorii MBR_DGR


2813/28.02.2020 conducerea societatii INTER PREST 1 DECEMBRIE
reprezentanta pri Administrator Tache Tofoleanu va inaintam urmatoarele:
Conform Cap. III art 25 din OUG 109/2011 si a art 27
Articolul 27(1) Întreprinderile publice - societăți, prevăzute la art. 2 pct. 2
lit. b) și c), pot fi administrate potrivit sistemului unitar sau dualist de
administrare, reglementat de Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Coroborat cu
Art 29 ….
(5) Este obligatorie efectuarea selecției candidaților de către un expert
independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea
resurselor umane, în cazul întreprinderilor publice care îndeplinesc
următoarele condiții cumulative:
a) au înregistrat o cifră de afaceri în ultimul exercițiu financiar superioară
echivalentului în lei al sumei de 7.300.000 euro;
b) au cel puțin 50 de angajați.
(6) Criteriile de selecție a administratorilor sunt stabilite, potrivit art. 3^1
alin. (4), de către membrii comitetului de nominalizare, comisiile și/sau
expertul independent prevăzut la alin. (4) și (5), după caz, cu luarea în
considerare a specificului și complexității activității societății și a cerințelor
din scrisoarea de așteptări
(7) Anunțul privind selecția membrilor consiliului de administrație se
publică, prin grija autorității publice tutelare sau, după caz a președintelui
consiliului de administrație sau supraveghere, cel puțin în două ziare
economice și/sau financiare cu largă răspândire și pe pagina de internet a
întreprinderii publice. Acesta trebuie să includă condițiile ce trebuie
întrunite de candidați și criteriile de evaluare a acestora. Selecția se
realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și
transparenței și cu luarea în considerare a specificului domeniului de
activitate al întreprinderii publice, asigurându-se totodată o diversificare a
competențelor la nivelul consiliului de administrație.
Si coroborata cu
Articolul 33
O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 3 mandate de
administrator și/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăți
sau întreprinderi publice al căror sediu se află pe teritoriul României.
Această prevedere se aplică în aceeași măsură persoanei fizice
administrator sau membru al consiliului de supraveghere, precum și
persoanei fizice reprezentant al unei persoane juridice administrator ori
membru al consiliului de supraveghere.
Pentri societatea INTER PREST 1 DECEMBRIE SRL a carei activitate
identificata prin COD CAEN 3600 - Captarea, tratarea si distributia apei si
prin respacetarea art 29 alin 5 litera b) a fost identificata schimbarea
Administratorului unic al societatii Dl TACHE TOFOLEANU.
Candidatii pentru functia de Administrator unica al societatii SC INTER
PREST 1 decembrie trebuie sa indeplineasca cumulative urmatoarele
conditii de candidatura:
1. Sa fie persoana cu cetatenie romana
2. Sa aibe experienta in pozitii similare de conducere de cel putin 3 ani
3. studii economice aprofundate
4. Prezentarea scrisorii de intentie a candidatului
5. orientare către rezultate: planificare și prioritizare, orientat spre
soluționare, rezistență la factori externi, personalitate proactivă și
responsabilă;
6. disponibilitate de autoperfecționare;
7. adaptabilitate;
8. gândire critică și analitică;
9. capacitate de evaluare a riscurilor;
10. capacitate de a identifica și a implementa soluții;
11. creativitate și inovativitate;
12. capacitate de a stabili relații profesionale eficiente;
13. abilități de comunicare, inclusiv mediere și negociere;
14. capacitate de a lucra eficient în echipe;

RESPONSABILITĂŢILE ADMINISTRATORULUI SOCIETATII:


Administratorul societăţii conduce activitatea din compartimente şi are
următoarele atribuţii:
1) răspunde de evidenţa contabilă,financiară şi de gestiunea din societate,
pe baza reglementărilor în vigoare în domeniile financiar, contabil şi de
gestiune,
2) elaborează fişa postului pentru personalul care va fi angajat, împreună
cu şefii compartimentelor;
3) răspunde de arhivarea documentelor şi asigură păstrarea în arhiva
proprie, timp de 10 (zece) ani, a tuturor registrelor de contabilitate şi a
documentelor justificative ce stau la baza înregistrărilor în contabilitate, cu
excepţia statelor de salarii care se păstreaza timp de 50 (cincizeci) de ani;
4) asigură respectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor cu privire la
întocmirea şi utilizarea documentelor justificative pentru toate operaţiunile
patrimoniale şi înregistrarea lor în contabilitate în perioada la care se referă
;
5) semnează documentele contabile de cumpărare în conformitate cu
prevederile Legii nrcu modificările şi completările ulterioare;
6) răspunde de relaţia cu clienţii societăţii, de încasările şi plăţile necesare
bunei funcţionări a societăţii, comunicând ori de câte ori i se solicită de
către asociaţi , evidenţe legate de situaţii legate de evoluţia strategiei de
dezvoltare a firmei;
7) prospectează piaţa căutând să atragă noi clienţi, ţinând cont de oferta
concurenţei pe care trebuie permanent să o aducă la cunoştinţa asociaţilor,
are drept de semnătură pe documentele justificative şi în bancă;
8) transmite compartimentului de contabilitate, lunar, toate informaţiile
necesare stabilirii corecte a drepturilor salariale ale personalului şi
completarea corectă în . potrivit . nrşi a din . şi pentru întocmirea
raportărilor lunare;
9) efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi (prin caserie sau prin virament),
asigură virarea încasărilor în contul şi banca societăţii, iar extrasele lunare
se transmit la compartimentul de contabilitate;
10) organizează şi asigură exercitarea controlului financiar preventiv
conform prevederilor legale în vigoare;
11) organizează inventarierea patrimoniului conform prevederilor legale în
vigoare;
12) răspunde de înregistrarea şi mişcarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de
inventar, precum şi de casarea acestora cu toate acţiunile conexe
(dezmembrare,valorificare etc.);
13) formulează pentru uzul asociaţilor observaţii şi propuneri de natură
legislativă, metodologică, procedurală sau organizatorică.
14) examinează legalitatea, regularitatea şi conformitatea operaţiunilor,
identifică risipa şi gestiunea defectuoasă şi fraudele, iar pe aceste baze,
propune măsuri pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor
vinovaţi, după caz;
15) respectă normele de protecţia muncii şi de sănătate potrivit
reglementărilor în vigoare având grijă ca şi angajaţii societatii să o facă;
16) respectă Regulamentul de Ordine Interioară şi Regulamentul de
Funcţionare al societăţii,aducându-l şi la cunoştinţa personalului din
subordine;
17) răspunde de întocmirea corectă a sarcinilor conform fişei postului;
18) păstrează confidenţialitatea datelor la care are acces;
19) rezolvă şi alte sarcini care cad în sfera sa de activitate, trasate de
asociaţi sau colaboratori angajaţi ai societăţii;
20) în caz de absenţă motivată, isi desemneaza un inlocuitor;
21) reprezintă societatea pe plan local în relaţia cu instituţii publice locale şi
cu terţi;
22) actualizarea atribuţiilor se va face funcţie de modificările organizatorice
legislative care apar;
23) emite decizii cu privire la buna desfăşurare a activităţii din societate.

ACTIVITĂŢI PRINCIPALE ALE POSTULUI DE GENERAL MANAGER:


1. STABILEŞTE OBIECTIVELE GENERALE DE DEZVOLTARE ALE
FIRMEI, ÎN CONCORDANŢĂ CU STRATEGIA ELABORATĂ DE
CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE
2. APROBĂ BUGETUL ŞI RECTIFICĂRILE ACESTUIA
3. IDENTIFICĂ OPORTUNITĂŢI DE AFACERI
4. REPREZINTĂ FIRMA ÎN RELAŢIILE PROTOCOLARE CU FURNIZORII,
CLIENŢII ŞI ALTE ORGANISME/ORGANIZAŢII CU IMPACT
REAL/POTENŢIAL ASUPRA REZULTATELOR FIRMEI
5. ASIGURĂ MANAGEMENTUL FIRMEI
6. ASIGURĂ REŢEAUA DE RELAŢII NECESARĂ DEZVOLTĂRII
ACTIVITĂŢII FIRMEI

ATRIBUŢII PRINCIPALE ALE POSTULUI DE GENERAL MANAGER (şi


sarcini aferente):
1. Stabileşte obiectivele de dezvoltare ale firmei, în concordanţă cu
strategia elaborată de Consiliul de Administraţie
Stabileşte anual, împreună cu Directorii departamentelor din subordine,
obiectivele generale de dezvoltare pe, 24 şi 36 de luni
Comunică obiectivele şi urmăreşte ca acestea să fie comunicate întregului
personal
Monitorizează trimestrial/semestrial/anual gradul de realizare a obiectivelor
Stabileşte obiective personale şi pentru top-management în strictă
concordanţă cu obiectivele firmei
2. Aprobă bugetul şi rectificările acestuia
Participă la elaborarea bugetului, analizează propunerile înaintate,
operează corecţiile necesare şi aprobă bugetul final
Aprobă sistemul de raportare folosit pentru urmărirea realizării bugetului
3. Identifică oportunităţi de afaceri
Monitorizează piaţa şi identifică tendinţele de dezvoltare
Analizează oportunităţile/constrângerile de ordin legislativ, financiar,
tehnologic şi social
Identifică modalităţi de dezvoltare a serviciilor oferite de firmă în
concordanţă cu tendinţele pieţei
Identifică şi atrage resursele necesare pentru implementarea noilor idei de
afaceri
4. Reprezintă firma în relaţiile protocolare cu furnizorii, clienţii şi alte
organisme/organizaţii cu impact real/potenţial asupra rezultatelor firmei
Asigură o bună imagine a firmei pe piaţă
Participă la întâlniri de afaceri cu furnizori, clienţi, organisme financiare şi
instituţii guvernamentale din ţară şi din străinătate
Dezvoltă relaţii pozitive cu persoane-cheie în vederea întăririi poziţiei firmei
5. Asigură managementul firmei
Comunică managementului valorile şi obiectivele strategice ale firmei
Stabileşte obiectivele managerilor din subordine, termenele-limită şi
modalităţile de măsurare a gradului de realizare a obiectivelor
Aprobă procedurile de interes general ale firmei (aprovizionare, vânzare,
distribuţie, financiare, service, resurse umane)
Participă la elaborarea şi implementarea sistemelor de raportare şi a
sistemului de calitate
Dezvoltă mijloace de motivare a personalului din subordine
Asigură un climat de comunicare şi încurajare a iniţiativei care să contribuie
la atingerea obiectivelor stabilite
Identifică nevoile de recrutare şi participă la selecţia, integrarea şi
dezvoltarea managementului firmei
Participă la programele de elaborare şi actualizare a fişelor de post ale
managerilor din subordine
Evaluează periodic activitatea managerilor din subordine
Negociază şi conciliază situaţiile conflictuale apărute în relaţiile
interpersonale
Aprobă planificarea concediilor de odihnă pentru angajaţii din subordine
Asigură respectarea normelor interne de funcţionare de către personalul
din subordine
Stabileşte măsuri de eficientizare a activităţii personalului din subordine
6. Asigură reţeaua de relaţii necesară dezvoltării activităţii firmei
Evaluează potenţialul furnizorilor şi al clienţilor
Stabileşte posibile căi de colaborare şi decide asupra parteneriatelor
strategice
Elaborează planuri de afaceri şi le implementează
Dezvoltă relaţii pozitive cu personalul firmei în vederea motivării şi a
creşterii gradului de implicare în activitatea firmei

RESPONSABILITĂŢILE POSTULUI:
Legat de activităţile specifice, răspunde de:
Calitatea relaţiei cu furnizorii şi clienţii
Folosirea eficientă a resurselor firmei
Respectarea obligaţiilor firmei faţă de furnizori, clienţi, organele financiare
şi organismele guvernamentale
Asigurarea drepturilor băneşti ale personalului angajat al firmei conform
clauzelor contractuale şi legislaţiei muncii
Îndeplinirea la termen şi în conformitate cu dispoziţiile legale a obligaţiilor
faţă de bănci, furnizori şi clienţi
Calitatea climatului organizaţional
Calitatea managementului firmei
Corectitudinea datelor raportate
Legat de funcţiile manageriale, răspunde de:
Coordonarea eficientă a personalului din subordine
Utilarea corespunzătoare a subordonaţilor cu echipamentele şi
consumabilele necesare
Calitatea pregătirii profesionale a angajaţilor din subordine
Legat de disciplina muncii, răspunde de:
Îmbunătăţirea permanentă a pregătirii sale profesionale şi de specialitate
Respectarea prevederilor normativelor interne şi a procedurilor de lucru
Se implică în vederea soluţionării situaţiilor de criză care afectează firma

AUTORITATEA POSTULUI:
Decide asupra noilor direcţii de dezvoltare
Stabileşte planurile de vânzări şi profit
Aprobă bugetele şi corecţiile necesare
Semnează documentele de angajare, colaborare şi încetare a relaţiilor de
muncă
Semnează deciziile de modificare a funcţiei/salariului pentru angajaţii firmei
Semnează organigrama şi nomenclatorul de funcţii al firmei
Semnează contracte cu furnizorii, clienţii şi partenerii strategici
Aprobă procedurile de interes general ale firmei
Semnează referate de investiţii, statele de plată şi rapoartele financiare ale
firmei
Solicită rapoarte de activitate şi ia măsurile necesare în vederea creşterii
eficienţei activităţii firmei
Utilizează echipamente/consumabile/materiale, maşina şi calculatorul puse
la dispoziţie de firmă
Stabileşte prioritatea executării sarcinilor pentru personalul din subordine
Aprobă recompense/penalizări, prelungirea/încetarea activităţii după
perioada de probă a angajaţilor
Aprobă/respinge cereri ale personalului din subordine

S-ar putea să vă placă și