Dar ştiaţi că Mozart era mare amator de biliard, i-ar fi plăcut să fie dansator şi

cânta cu plăcere la vioară, deşi avea mâinile prea scurte.

Mai jos vă prezentăm câteva curiozități din viața lui Mozart. Acestea au fost
culese din volumul „Mozart. O viață”, de Paul Johnson.

# Mozart era scund, avea puțin peste 1,52 m și păr blond deschis, piele fină și
oase subțiri, delicate; părea fragil. Însă, în afară de faptul că toată viața a avut
periodic probleme cu rinichii, a fost sănătos și activ, unii ar spune chiar
hiperactiv. Călărea regulat, era permanent pe picior de plecare în diverse
călătorii, dansa cu entuziasm și vigoare, lucra neobosit, adesea până noaptea
târziu.

# Liszt a remarcat odată că Mozart a compus de fapt mai multe măsuri decât ar
fi putut scrie un copist experimentat într-o viață întreagă. Francis Tovey,
muzicologul suprem […], susținea cu fermitate că Mozart atinsese maturitatea
artistică și era desăvârșit în mai toate genurile la vârsta de 12 ani.

# La vârsta de zece sau unsprezece ani, Mozart devenise un muzician

desăvârșit, care nu numai că era capabil să cânte la clavecin și la vioară la
nivel de instrumentist concertist, dar se și familiarizase cu mai toate
instrumentele unei orchestre, putând să le vorbească interpreților cu limbajul
propriu fiecăruia.

# Interpretarea lui Mozart era delicată, dar staccato. Lui Beethoven, care l-a
auzit odată cântând, i s-a părut că Mozart avea o tehnică „prea neșlefuită”.

# Cânta cu drag la vioară, cu și mai mult drag la violă (într-un cvartet de

coarde, era de obicei de violă). Dar amândouă îi creau dificultăți fizice,
deoarece, fiind scund, avea brațele prea scurte. Adevărul e că, până să înceapă
Mozart să se preocupe de violă, ea nu era considerată un instrument solist
(până în 1750 nu se cunoaște nici o lucrare pentru violă ca instrument solist).

# Mozart era, desigur, mic de statură, dar emana masculinitate, câteodată

sexualitate. Îi plăcea să flirteze, fără nici o urmă de promiscuitate. Iată ce îi
scria în 1781 tatălui: „Dac-ar fi să mă însor cu toate femeile cu care m-am
hârjonit, aș avea acum cel puțin 200 de neveste.” Se pare că-i plăceau
sopranele.

# Veniturile lui Mozart aveau cinci surse principale. Elevii erau prima.
Comisioanele pentru opere erau o a doua sursă, dar nesatisfăcătoare la stadiul
unde se afla atunci dezvoltarea industriei muzicii. În mod normal, i se plătea
un onorariu unic de 100 de ducați. Nu se plăteau, de regulă, drepturi de autor,
așa că reprezentațiile ulterioare nu aduceau nimic în plus. Un compozitor putea
să dea și concerte pentru public, numai că trebuia de cele mai multe ori să și le
organizeze singur și să se ocupe de vânzarea biletelor.
# Mozart n-a fost nici pe departe sărac. În toți anii petrecuți la Viena, a locuit
într-un apartament destul de confortabil în apropiere de centrul orașului, unde
o încăpere mare era rezervată concertelor de familie. Închiria un cal ca să facă
mișcare dimineața și o trăsură când era necesar. Îi plăcea să fie bine îmbrăcat.
[…] Aflăm și de un frizer care venea acasă la el o dată pe zi, de mese luate la
restaurante și taverne, de hanuri din suburbii, de sticle de „vin bun” și „punci
la gheață”. Mai aflăm, și nu în ultimul rând, despre marea lui pasiune:
biliardul.

# Când intra într-o sală de biliard, buzunarele îi erau pline de hârtii cu

portative goale, fiindcă el compunea în timp ce aștepta să-i vină rândul. O
pauză lungă îi ajungea pentru douăzeci sau treizeci de măsuri. „Așa! Trei
poturi unul după altul! Dar în ce cheie eram?”

# Dumnezeu, muzica și biliardul erau componentele principale ale vieții lui

Mozart. Mai era și o a patra componentă, care probabil explică de ce era el atât
de dornic să se stabilească la Viena – dansul. A dansat toată viața, de fapt,
până să ajungă pe patul de moarte. Spunea deseori că-i plăcea atât de mult să
danseze, încât „ar fi vrut să fie dansator”.

# Mozart a decis să se facă mason după ce s-a căsătorit, ca formă de protecție

și securitate financiară. Era ca un fel de poliță de asigurare. Masonii se
îngrijeau ireproșabil de soarta fraților în momente de boală sau pierderi grele.
Masoneria îi dădea și acces la oameni înstăriți, care puteau să-i împrumute
bani când se afla la ananghie.

# „Nunta lui Figaro” e opera la care Mozart a lucrat mai mult decât la orice
altceva în toată viața lui. Succesul operei l-a făcut pe împărat să interzică
„aplauzele excesive”, care prelungeau seara mult după ora lui de culcare, dar
încuviința ca ariile să fie bisate, potrivit ziarulmetropolis.ro .
"Dacă cereţi unui profan să vă citeze pe cel mai mare muzician al lumii, el vă va
răspunde în mod sigur: Mozart, Mozart este legendar."
George Enescu

Wolfgang Amandeus Mozart

"Ca să scrii despre Mozart ar trebui să-ţi moi pana în curcubeu" Diderot

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg, d. 5

decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioşi
şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a
250 de ani de la naşterea compozitorului, în Austria şi Germania a fost cunoscut ca
„Anul Muzical Mozart”.

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg, Sfântul Imperiu

Roman – d. 5 decembrie 1791, Viena, Sfântul Imperiu Roman) a fost
un compozitor austriac, unul dintre cei mai prodigioși și talentați creatori în
domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la
nașterea compozitorului, în Austria și Germania a fost cunoscut ca „Anul muzical
Mozart”.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus
Theophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala
unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce făcea parte din Sfântul Imperiu
Roman de Națiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl
său, Leopold Mozart, a fost un talentat violonist în orchestra de la
curtea principelui-arhiepiscop de Salzburg, apreciat și pentru aptitudinile sale
pedagogice.

În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu prenumele: Johannes

Chrysostomus Wolfgangus Theophilus, în care Joannes Chrysostomus este numele
latinizat al sfântului Ioan Gură de Aur. Mai târziu, în Italia, și-a luat numele
de Amadeus, traducerea în latină a numelui grecesc Theophilus („Iubitor de
Dumnezeu”). În funcție de locul unde dădea spectacole, a folosit și varianta
germană Gottlieb, cea italiană Amadeo și cea franceză Amadé.

Încă de mic copil, Mozart dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani,
înainte de a ști să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de
tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obține de la arhiepiscopul Sigismund
von Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest
miracol”. Turneul a durat în realitate 9 ani. Prima apariție are loc la München, unde
Wolfgang cântă la clavecin în fața prințului elector de Bavaria, după care familia
Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în fața familiei imperiale.
Urmează un lung turneu
european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris și Versailles. Rămâne un an
la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franța, Elveția și Bavaria. Între
decembrie 1769 și martie 1771 întreprinde un lung turneu în
Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli au fost principalele stațiuni de
concerte. Peste tot, publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp
devenit adolescent.

În serviciul curților princiare[modificare | modificare sursă]

Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlinește 16
ani și pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista
Martini (1706-1784), un renumit pedagog în arta compoziției. La întoarcere este
angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din
Salzburg, Hieronymus von Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea
ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcție rămâne timp de șase ani, deși
relațiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l ca angajat
și interzicându-i să părăsească orașul Salzburg. Nemaiputând suporta aceste
conveniențe sociale, Wolfgang Amadeus Mozart și-a dat demisia în 1777 și a
plecat, însoțit de mama sa, la München, unde a solicitat un angajament la curtea
principelui elector Maximilian al III-lea. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă
nereușită la Mannheim, se hotărăște să-și încerce soarta la Paris, unde - în timpul
turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parizian nu-și mai amintea însă
de copilul minune de atunci și Mozart se lovește de multe greutăți. La toate acestea
se adaugă moartea mamei, care îl însoțise peste tot. Starea lui morală se
ameliorează cu greu, compozițiile sale încep să fie apreciate la curțile domnești.
Lipsurile materiale îl constrâng totuși să părăsească Parisul și iată-l la 15
ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune
opera Idomeneo, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuși în 1781 să
plece la Viena, capitala imperiului.
 Constanze Mozart. Portret de Joseph Lange din 1782.
Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în
sfârșit independent și își creează un cerc de relații, conștient de faptul de a fi un
virtuoz fără egal al pianului. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea
din serai, fiind felicitat de însuși împăratul Iosif al II-lea cu cuvintele: o muzică
prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă numeroase concerte publice și
private, executând din propriile compoziții, improvizează spontan pe teme date,
aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele
lui Bach și Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.

La 4 august 1782 s-a căsătorit cu Constanze Weber. La 1785 a fost vizitat de tatăl
său, Leopold, care - până atunci foarte reticent - constată cu satisfacție reușita
fiului său. A fost încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: "Fiul Dumneavoastră
este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut". La sfârșitul unui concert
în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif al
II-lea - prezent în sală - s-a ridicat în picioare agitându-și pălăria și strigând "Bravo
Mozart!". În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobișnuit, lucrează cu
obstinație la cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă
a lui Pierre Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric,
reușind să depășească dificultățile din partea nobilimii.

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

În timp ce Mozart termină compoziția operei Don Giovanni, tatăl său se
îmbolnăvește și moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educația
muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie și contribuind astfel la
dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.
 Mozart împreună cu sora sa Maria
Anna și tatăl Leopold, pe perete un portret al mamei, Anna Maria - Tablou de
Johann Nepomuk della Croce, 1780
Între 1784 și 1786, Mozart realizează în medie o compoziție la fiecare două
săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don
Giovanni are loc la Praga și este primită de public cu entuziasm. Urmează
opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puțin succes. Mozart pierde treptat din
popularitate, între timp murise și protectorul său, împăratul Iosif al II-lea, cel care
îl numise "compozitor al curții imperiale".

În martie 1790 a susținut ultimul său concert public, interpretând concertul pentru
pian KV 595. A compus de asemenea opera Flautul fermecat, cu care a obținut un
mare succes. Începând din luna noiembrie 1791 sănătatea lui Mozart s-a degradat
progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă, cu insuficiență
renală.

Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator a fost hitziges

Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze asupra cărora s-a speculat au
fost febră reumatică, sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie
generalizată”), congestie renală, insuficiență cardiacă și venisecție. Probabil cauza
morții lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată în timpul copilăriei sale.
Medicina modernă tinde spre o infecție cu streptococi, care nu a fost tratată în mod
adecvat, și ca urmare s-a produs o insuficiență cardiacă și care a antrenat și
afectarea altor organe.

Necrologul lui Mozart în Notenblätter zur musikalischen Korrespondenz der

teutschen filarmonischen Gesellschaft din 28 decembrie 1791
Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar
fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră și datorită filmului lui Milos
Forman, Amadeus, care a câștigat nu mai puțin de 8 Premii Oscar.[14] La 4
decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la
compoziția Requiemului, pe care însă nu va reuși să-l termine. Există mărturii că
Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a
venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai târziu
identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele
Welsegg, avea intenția de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia
încetării din viață a soției sale, reclamând creația drept o compoziție proprie.
Despre această întâmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica și-o
scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui
Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani.
După un scurt serviciu divin la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena (Stefansdom),
trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori (cu toate că a
avut parte de un succes imens în timpul vieții, din cauza vremii nefavorabile, foarte
puține persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt
Marx. Mottoul lui a fost: „Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine.”

Opera muzicală a lui Mozart[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart.

Monumentul Mozart din Burggarten, Viena

În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere
muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. În 1862 Ludwig
von Köchel a clasificat și catalogat compozițiile lui Mozart, fiind numerotate cu
mențiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa
creație, Recviemul în re minor, are numărul 626.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr.
35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și

orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2
simfonii concertante, divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde

dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru
vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă
muzicală etc.
Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și
astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din
Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.

A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană și orchestră, oratoriul "Die
Schuldigkeit des ersten Gebots" și, în fine, Recviemul în re minor.

Viaţa lui Mozart, geniul care a

reuşit în doar 35 de ani de viaţă să
creeze peste 600 de compoziţii
remarcabile
5 ani avea Mozart când i-a arătat tatălui său că va fi mai mult decât un cântăreţ. Nu
ştia să scrie, dar compunea deja piese pentru pian pe care tatăl său nu a stat pe gânduri
şi le-a transcris imediat.
A trăit numai 35 de ani, însă pe toţi, la intensitate maximă. Wolfgang
Amadeus Mozart a fost un geniu, iar tatăl său a ştiut asta încă din primii ani
de viaţă ai acestuia, sprijinindu-i drumul şi evoluţia. Viaţa lui Mozart, deşi
extrem de scurtă, a fost foarte plină şi i-a oferit compozitorului neobosit ocazia
nu doar de a crea sute de compoziţii memorabile, dar şi oportunitatea de a
vizita sute de oraşe europene şi de a se bucura de avantajele unui muzician
apreciat.

Viaţa lui Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut pe 27 ianuarie 1756, la Salzburg, în
actuala Austrie, pe atunci parte a Sfântului Imperiu Roman de Naţiune
Germană. Tatăl său, Leopold Mozart, un talentat violonist ce făcea parte din
orchestra de la curtea principelui de Salzburg, era şi un pedagog excelent.
Aşa că nu i-a luat prea mult să îşi dea seama că micul său fiu este extrem de
talentat, dovedit chiar geniu nu cu mult mai târziu.

5 ani avea Mozart când i-a arătat tatălui său că va fi mai mult decât un
cântăreţ. Nu ştia să scrie, dar compunea deja piese pentru pian pe care tatăl
său nu a stat pe gânduri şi le-a transcris imediat. Iar cu puţin timp înainte ca
fiul său să împlinească 6 ani Leopold Mozart a cerut şi obţinut un concediu de
3 săptămâni. Voia să meargă să le arate cât mai multor oameni geniul fiului
său.

Ceea ce trebuia să fie un tur de 21 de zile s-a transformat într-un turneu de 9

ani. Au fost la Munchen, la Viena, Bruxelles, Paris şi Versailles, puştiul-
minune al muzicii cântând în faţa celor mai importanţi oameni ai acelor
vremuri, inclusiv în faţa capetelor încoronate. La 10 ani Mozart era capabil să
cânte la clavecin şi vioară la nivelul unui instrumentist de concert, dar ştia
detalii despre fiecare instrument al unei orchestre, reuşind să comunice cu
fiecare muzician în termenii potriviţi.

A urmat un nou turneu de mai bine de un an în Italia. Întreaga Europă voia să

îl vadă şi să îl asculte pe artistul desăvârşit ajuns acum la adolescenţă. Se
apropia de 16 ani Mozart când a revenit la Salzburg, dar nu a stat decât
câteva săptămâni. A plecat la Bologna, ca să studieze arta compoziţiei, iar la
întoarcerea acasă, după numai câteva luni, arhiepiscopul de Salzburg i-a
oferit postul de maestru de concert, cu un salariu la care cei mai mulţi dintre
cei mai experimentaţi muzicieni ai vremii doar visau.

6 ani a rămas Mozart în această funcţie. Au fost însă 6 ani grei pentru tânărul
plin de idei, care se trezise prins într-o capcană, arhiepiscopul interzicându-i
să părăsească oraşul şi să ia alte angajamente. În 1777, la vârsta de 21 de
ani, compozitorul îşi dă demisia şi pleacă, însoţit de mama sa, la Munchen,
unde încearcă să se angajeze la curtea principelui elector. Este refuzat şi
acolo şi la Manheim, aşa că se îndreaptă spre Paris unde însă amintirea
copilului genial fusese dată demult uitării.

Cu refuzuri din toate părţile, descurajat şi cu tot mai puţine speranţe, tânărul
mai primeşte o lovitură extrem de grea: mama lui se stinge din viaţă. Singur,
trist şi fără bani Mozart revine la începutul lui 1779 la Salzburg, unde va mai
rămâne timp de 2 ani. Compoziţiile lui încep să devină tot mai apreciate, în
special la curţile domneşti, dar compozitorul părea că nu îşi găseşte locul.
Părăseşte din nou oraşul natal, de această dată pentru Viena, pe atunci
capitala mondială a muzicii clasice.

Este pentru prima dată când Mozart simte că este acolo unde trebuie şi că
lucrurile merg înspre bine. Este recunoscut drept un virtuoz al pianului, este
primit în tot mai multe cercuri înalte, iar opera Răpirea din Serai îl cucereşte
inclusiv pe împăratul Iosif al II-lea, care o descrie drept „o muzică prea
frumoasă pentru urechile noastre.” Era doar începutul, împăratul ajungând să
îl ovaţioneze în picioare la multe dintre reprezentaţiile sale şi să îl numească
compozitor al curţii imperiale. Mozart este răsfăţatul publicului vienez, iar
concertele, publice şi private, curg unul după celălalt.

Tot la Viena Mozart îşi găseşte şi dragostea, pe Constanze Weber, verişoara

compozitorului Carl Maria von Weber, cu care se şi căsătoreşte în vara lui
1782. 6 copii au avut împreună, însă doar 2 au supravieţuit.

Compozitorul este tot mai inspirat, aşa că în această perioadă lucrează

neîncetat, reuşind să facă acceptată în rândul nobilimii inclusiv o operă
neobişnuită ca stil în acele vremuri, Nunta lui Figaro. Între 1784 şi 1786
compune aproximativ câte o lucrare o dată la 2 săptămâni, mai toate fiind
catalogate mai târziu drept opere remarcabile ale muzicii clasice
internaționale.

Finalul, la numai 35 de ani, dar după 30 de ani

de carieră
Începutul anului 1790 vine cu probleme de sănătate pentru Mozart care în
luna martie susţine ultimul său concert public. Următorul an compozitorul se
resimte tot mai mult, iar pe 5 decembrie 1791, la numai 35 de ani, acesta se
stinge din viaţă. Cauza oficială a morţii a rămas necunoscută. Speculaţii însă
pe această temă au fost multe, de la febră reumatismală recurentă şi
insuficienţă renală la sifilis, trichineloză sau insuficienţă cardiacă. Unii
specialişti cred că ultima variantă ar fi cea mai apropiată de adevăr şi cred că
aceasta ar fi fost provocată de o infecţie cu streptococ, rămasă netratată
coresponzător.

S-a vorbit mult şi despre ideea că Mozart ar fi fost otrăvit la cererea lui
Antonio Salieri, maestru al Capelei Imperiale din Viena şi unul dintre principalii
rivali ai compozitorului. E drept că supoziţia a devenit şi mai populară în urma
filmului Amadeus, regizat de Milos Forman, peliculă recompensată cu nu mai
puţin de 40 de premii, din care 8 Oscaruri.

În cei 35 de ani de viaţă Mozart a creat 626 de compoziţii, Recviemul în re

minor rămânând nefinalizat ca urmare a morţii sale premature. A lăsat în urmă
41 de simfonii, 27 de concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru
vioară şi orchestră, 6 cvartete pentru coarde, 17 opere, concerte pentru
clarinet, harpă şi flaut, triouri pentru vioară, violoncel şi pian, sonate, mise,
cantate şi motete.