O poveste de iubire

Într-o zi, m-am sculat dis de dimineaţă ca să văd răsăritul soarelui.

Ah, frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu este mai presus de orice descriere.
În timp ce priveam, L-am lăudat pe Dumnezeu pentru lucrul său minunat;
şi cum stăteam acolo, am simţit lângă mine prezenţa Lui.
El m-a întrebat: „Mă iubeşti?”
I-am răspuns: „Desigur Doamne! Tu eşti Dumnezeul şi Mântuitorul
meu!”
Atunci El întrebă: „Dacă ai fi handicapat fizic, M-ai mai iubi?”

Am rămas perplex. Mi-am privit mâinile, picioarele şi tot restul

corpului şi m-am întrebat câte lucruri nu aş mai fi în stare să le fac, lucruri
pe care le primisem în dar.
Şi am răspuns:
„Ar fi mai greu, Doamne, dar tot Te-aş iubi!”
Atunci Domnul spuse: „Dacă ai fi orb, ai mai iubi creaţia Mea?”
Cum să iubesc ceva fără să pot vedea? Atunci m-am gândit la toţi
oamenii orbi din lume şi că totişi mulţi dintre ei îl iubesc pe Dumnezeu şi
creaţia Sa. Aşa că am răspuns: „Mi-este greu să mă gândesc la asta, dar
tot Te-aş iubi”. Atunci Domnul mă întrebă iar: „Dacă ai fi surd, ai asculta
cuvântul Meu?”
Cum să ascult ceva, fiind surd. Apoi am înţeles. Ascultarea
cuvântului lui Dumnezeu nu se face doar cu ajutorul cuvintelor urechilor,
ci mai ales cu inima. Am răspuns: „Mi-ar fi foarte greu, dar totuşi aş
asculta cuvântul Tău”.
Dumnezeu atunci întrebă: „Dacă ai fi mut ai mai lăuda Numele
Meu?”
Cum să înalţ laude fără voce. Apoi mi-am dat seama: Dumnezeu
vrea ca noi să-L cântăm din inimile şi sufletele noastre. Nu contează cum
sună. Şi a lăuda pe Dumnezeu, nu înseamnă întotdeauna a cânta, căci
atunci când suntem prigoniţi, lăudăm pe Dumnezeu prin cuvintele noastre
de mulţumire.
Am răspuns, deci:
„Deşi nu aş putea fizic să cânt, totuşi aş lăuda Numele Tău”.
Şi Domnul mai întrebă: „Mă iubeşti cu adevărat?” Cu curaj şi
deplină convingere, am răspuns cu toată fiinţa: „Da Doamne! Te iubesc
pentru că tu eşti singurul şi adevăratul Dumnezeu!”
Crezusem că răspuns bine. Dar Dumnezeu întrebă: „Atunci, de ce,
păcătuieşti?”
 „Pentru că nu sunt decât un om. Nu sunt perfect!”
„Atunci de ce în timp de pace tu rătăceşti aiurea”? De ce, doar la
vreme de necaz iei rugăciunea în serios?
Nici un răspuns. Doar lacrimi.
Domnul continuă: „De ce cânţi numai când eşti cu prietenii? De ce
Mă cauţi numai în vremea rugăciunii? De ce ceri lucruri atât de egoist?
De ce ceri cu atâta necredinţă?”
Lacrimile continuau să curgă pe obraji.
„De ce te ruşinezi cu Mine? De ce nu mă propovăduieşti? De ce la
vreme de necaz te plângi lângă alţii, în timp ce Eu Îmi ofer umărul să
plângi pe el? De ce cauţi scuze atunci când îţi ofer ocazia să slujeşti în
numele Meu?”
Am încercat să răspund dar nu era nimic de spus.
„Eşti binecuvântat cu viaţa. Te-am zidit nu pentru a arunca acest
dar. Te-am binecuvântat cu talantul de a-Mi sluji, dar tu continui să-Mi
întorci spatele. Ţi-am dezvăluit cuvântul Meu, dar nu te-ai înţelepţit. Ţi-am
arătat binecuvântările Mele, dar ochii tăi erau îndreptaţi în altă parte. Am
trimis slugi la tine, dar ai stat nepăsător în vreme ce ei erau aruncaţi
afară. Ţi-am auzit rugăciunile şi am răspuns la toate. Mă iubeşti tu cu
adevărat?”
Nu am putut să răspund. Cum aş fi putut? Eram incredibil de
ruşinat. Nu aveam nici o scuză. Ce puteam să zic la toate acestea?
Când inima îmi bătea să-mi spargă pieptul şi lacrimile începeau să
şiroiască, am zis: „Te rog Doamne iartă-mă. Nu sunt vrednic să fiu fiul
Tău”.
Domnul răspunde: „Iată mila Mea copile”.
Am întrebat: „De ce continui să mă ierţi, de ce mă iubeşti atât?”
Domnul răspunde: „Pentru că eşti făptura mâinilor Mele. Tu eşti
copilul Meu. Nu te voi părăsi niciodată. Când plângi, Eu plâng cu tine.
Când salţi de bucurie, Eu râd cu tine. Când eşti jos, Eu te încurajez, când
cazi, Eu te ridic. Când eşti obosit, Eu te port. Voi fi cu tine până la
sfârşitul zilelor şi te voi iubi de-a pururi”.
Niciodată n-am mai plâns aşa. Cum am putut fi atât de rece? Cum
am putut să-L rănesc pe Dumnezeu atât de mult?
L-am întrebat pe Dumnezeu: „Cât de mult mă iubeşti?”
Atunci Domnul îşi întinse braţele şi I-am văzut palmele străpunse
de piroane. Am căzut la picioarele lui Hristos, Mântuitorul meu, şi, pentru
prima oară, m-am rugat cu adevărat.

Am visat că am avut o convorbire cu Dumnezeu.

„Deci, vrei să ai un interviu cu Mine?” a întrebat Dumnezeu.
„Dacă ai timp….”, am răspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit. „Timpul Meu este veşnic; ce te gândeşti să Mă
întrebi”
„Ce te surprinde cel mai mult la omenire?…”
Dumnezeu a răspuns…
„Că, gândindu-se cu îngrijorare la viitor, ei uită prezentul, astfel că
ei nu trăiesc nici în prezent nici în viitor.
Că ei trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată, şi mor ca şi cum nu ar
fi trăit vreodată…
Că se plictisesc cu copilăria – se grăbesc să crească mari şi apoi
iarăşi tânjesc să fie copii.
Că îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca
să-şi refacă sănătatea”.
Braţele lui Dumnezeu m-au luat şi am tăcut un moment, apoi am
întrebat….” Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile vieţii pe care vrei
să le înveţe copiii Tăi?”
Dumnezeu a răspuns zâmbind:
„Să înveţe că ei nu pot face pe nimeni să-i iubească. Ce pot face
însă, este să se lase iubiţi.
Să înveţe că cel mai valoros lucru nu este ceea ce au în viaţa lor, ci
pe cine îl au în viaţa lor.
Să înveţe că nu este bine să se compare pe ei înşişi cu alţii.
Să înveţe că o persoană bogată nu este una care are cel mai mult,
ci una căreia îi trebuie cel mai puţin.
Să înveţe că doar în câteva secunde se pot provoca răni adânci în
persoana iubită, şi pot trece mulţi ani ca să le vindece.
Să înveţe să ierte prin practicarea iertării.
Să înveţe că sunt persoane care îi iubesc mult, dar pur şi simplu nu
ştiu să exprime sau să-şi arate sentimentele.
Să înveţe că banii pot cumpăra orice, dar nu ….FERICIREA!!!
Să înveţe că doi oameni pot privi acelaşi lucru, dar îl pot vedea
foarte diferit.
Să înveţe că nu totdeauna este suficient să fie iertaţi de alţii, ci, de
asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
Şi să înveţe că EU sunt aici cu ei – întotdeauna”.
 Nu îmi spune nimic. Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele
sufletului tău. Îţi cunosc şi-ţi ştiu şi laşitatea păcatelor, şi cu toate acestea
îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! Dă-Mi inima ta! Dacă aştepţi ca să
devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti
niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei
şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care
nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă mai iubeşti.
Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai
afla: în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune. Iubeşte-Mă
aşa cum eşti tu! Eu te vreau să Mă iubeşti din puţina şi săraca ta inimă.
Dacă aştepţi până când ai să fi desăvârşit ca să Mă poţi iubi, atunci n-ai
să Mă iubeşti niciodată.
N-aş putea Eu oare să fac din fiecare fir de păr de nisip un serafim?
Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste? Nu sunt Eu
Domnul Dumnezeu care a creat toate şi pot totul? Omule! Ţi-ai dat tu
viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni? Sau ai murit din iubire
pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-
Mă să te iubesc. Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu. Desigur, cu
timpul am să te schimb; însă până atunci iubeşte-Mă aşa cum eşti tu,
fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa.
Eu vreau dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca
ta inimă, din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când
eşti slab şi necurat. Nu vreau o dragoste izvorâtă din mândria virtuţilor
tale, ci dintr-o inimă smerită pe care Eu să o pot curăţi oricând. N-am
nevoie de virtuţile tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau
doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu virtuţile tale
le doresc. Dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa slab şi mândru încât ele ar răni
amorul tău propriu şi nu m-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv
pentru care tu să nu Mă cauţi şi stai deoparte de Mine. Apropie-te cu
dragoste! Unui fier ruginit flăcările nu numai că i-ar curăţa rugina, dar l-ar
face incandescent. Iubeşte-Mă şi păcatele se vor arde şi tu vei fi fericit.
Iubeşte-Mă nu numai ca să fi curat, căci asta ar fi din nou o
mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să Mă odihnesc în inima ta.
Deci nu te mai îngriji de asta.
Aş putea să fac din tine lucruri mari pentru mintea omenească. Dar
nu. Tu ai să fi slugă rea şi nefolositoare şi necredincioasă. Am să-ţi iau şi
puţinul pe care tu te crezi că îl ai. Eu Te-am făcut din iubire pentru ca să
îţi dau iubire, fără ca tu să Îmi poţi da ceva. Nu încerca să Îmi plăteşti
iubirea pentru nimic; asta Mă doare atât de mult la tine! Iubeşte-Mă în
dragostea Duhului Meu şi fără motive, nu mai sta departe de Mine. Îţi
lipseşte nu smerenia pe care Eu ţi-o pot da, ci o inimă care să Mă
iubească oricând şi până la capăt.
Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor. Eu, Singurul,
Adevăratul, Împărat şi Domn; Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi
prin smerenie. Nu Îmi aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai
cunoaşte-o până în adânc ai muri de durere. De aceea ce M-ar durea pe
Mine ar fi ca tu să te îndoieşti şi acum de Mine, de iubirea ce o am pentru
tine. Crede că Eu pot totul şi tu nu poţi nimic fără Mine. Doar păcatul eşti
în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci
astfel am să fiu nevoit să te las în cădere în măsura în care tu te
apreciezi. Nu te frământa că nu ai virtuţi, am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea.
Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin
Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau în Sfânta Liturghie. Atunci i
să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât poţi îţi închipui.
Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată Inima Mea în inima
ta. Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă
totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine.
Orice s-ar întâmpla nu aştepta ca să devii sfânt ca pe urmă să Mă
iubeşti. În acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.
Şi acum du-te! Eu sunt cu tine!