Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Florina Bumbaru
–
A fost odată ca niciodată,
Un băieţel mare dar parcă tot mic, care nu ştiu cum, pierdea tot timpul lucruri.
Într-o zi şi-a pierdut pantofii la ora de sport. A trebuit să se întoarcă acasă cu cipicii de sport! În altă zi şi-a pierdut şi
Nici el nu ştia cum se întâmpla, pur şi simplu parca lucrurile nu rămâneau la el! Acum erau aici, acum dispăreau.
Odată când era în parc şi se juca, a surprins în ultima secundă cum hăinuţa lui aluneca pe banca în jos. Cu coada
ochiului vedea cum firele de iarbă legănau haina şi o mutau de colo colo iar vântul o sufla cat pe ce s-o ia pe sus.
Devenise atât de temător să nu-şi piardă lucrurile sau să i se fure încât era numai cu ochii pe ele.
Dar cel mai frică ii era să nu se piardă pe el însuşi şi să ajungă un obiect pierdut.
Se tot întreba cum să facă să nu mai piardă lucruri. Se gândea să-şi lege lucrurile cu o sfoară de el dar asta l-ar fi
împiedicat să meargă. Sau mai bine să se lege pe el de un scaun sau o bancă dar cum s-ar mai fi mişcat? Asa că toată
ziua era agitat şi temător. Nu se putea concentra la ore, nu se putea juca liniştit şi gândul ii fugea mereu în altă parte.
şi cu cat se gândea mai mult să nu-şi uite lucrurile, cu atât le uita mai tare. Uneori se întâmpla să le găsească şi
răsufla uşurat, însă de cele mai multe ori, nu le mai găsea niciodată.
Dar pluşul lui, ursuleţul lui de pluş n-o să-l piardă niciodată! şi îl strângea tare tare în braţe. Îl lua cu el peste tot şi
Într-o zi, când se plimba prin pădure, a pus ursuleţul pe creanga unui copac să poată aduna mai uşor frunze.
Cu ochii după frunze, pas după pas, cărare după cărare, a continuat drumul lăsând ursuleţul în urmă.
Copacii foşneau şi îl priveau cum se îndepărtează. O coţofană pândea curioasă şi fixa ochii strălucitori ai ursuleţului.
Când şi-a adus aminte de ursuleţ, băieţelul a luat-o la fuga într-un suflet spre copacul unde ştia că-l lăsase dar…
ursuleţul nu mai era acolo. A început să-l caute peste tot, printre frunzele de pe jos, pe trunchiurile de copaci, prin
tufişuri dar nici urmă de ursuleţ. Nu-i venea să creadă că şi-a pierdut chiar pluşul lui preferat. Cum o să se întoarcă
Deodată auzi un foşnet venind dinspre tufişurile din spate, întoarse capul şi zări urechile ursuleţului cum săltau şi se
îndepărtau.
Un omuleţ mic cu fes roşu fugea de mânca pământul cu ursuleţul săltând pe umeri.
Din câţiva paşi mari, băieţelul ajunge în spatele omuleţului şi întinde mâna.
Aproape că simte blăniţa pufoasă cum ii gâdilă degetele, dă să apuce urechile când deodată picioarele îi alunecă pe
un tobogan de iarbă.
Se îndreaptă cu viteză spre scoarţa tare a unui copac uriaş şi intră direct în scorbura de la baza copacului.
Omuleţul cu fes roşu azvârle ursuleţul în cufăr şi o ia la fugă spre ieşirea din scorbură :
Băieţelul îşi scutură hainele de praf şi pământ, se ridică încet încet şi se apleacă peste marginea cufărului. Ochii i se
– Ursuleţul meu! L-am găsit! şi uite şi hăinuţa mea! şi ghiozdanul! şi penarul meu! Iupii le-am găsit! Uite şi
– Vrei să spui lucrurile mele! Rânjeşte un spiriduş înfoiat într-o haină multicoloră. Eu le-am găsit! Acum sunt ale
mele!
Se apleca hotărât peste marginea cufărului sa le prindă dar oricât de tare se întindea nu reuşea sa le atingă şi fundul
cufărului părea că se îndepărtează din ce în ce mai mult, parca era un cufăr fermecat.
– Haha! Lucrurile care ajung în cufărul obiectelor pierdute nu se mai întorc niciodată la cel care le-a pierdut!
– Nu poţi să le iei pentru că nu mai sunt ale tale! Pentru ca un lucru să devina al tău, trebuie să dai ceva în schimb
pentru el! Ceva important pentru tine! Toate lucrurile pierdute de fapt nu erau ale tale.
– Va deveni al tău numai dacă aduci altceva în schimb, ceva ce construieşti tu însuti, ceva ce este important pentru
tine. Dacă nu este ceva important pentru tine sau nu e făcut de tine, nu vei putea să-ţi recuperezi ursuleţul.
Băieţelul ieşi dezamăgit din scorbură şi se întoarse gânditor pe drumul din pădure.
Ce ar fi putut sa aducă în schimb? Nu avea mare lucru acasă şi ce avea era fără valoare, nişte jucării vechi, câteva
cutii de lego din care lipseau o grămadă de piese, câteva maşinuţe stricate…
Oricât a cautat prin lucrurile de acasă, oricât s-a gândit, nu avea nimic de dat la schimb.
– Mai bine ii fac ceva ursuleţului. O păturică că era tare frig în cufăr.
Băieţelul a luat trusa de cusut, foarfeca şi o bucăţică de material. A măsurat, a decupat şi a cusut cum a putut el mai
bine şi păturica a fost gata. A împăturit-o cu drag şi a adormit zâmbind. A doua zi s-a dus la copacul uriaş dar
scorbura era închisă asa că a lăsat păturica la intrare cu un bileţel pe ea: “Pentru ursuleţ”.
A doua zi, băieţelul s-a dus sa verifice ce s-a întâmplat. Păturica nu mai era acolo semn ca omuleţul cu fes rosu o
În fiecare zi îi pregătea câte ceva şi aducea pachetul la scorbura din faţa copacului uriaş.
Mai întâi i-a construit un pătuţ cu o pernă moale, apoi un scăunel din bucăţi de lemn. I-a cusut hăinuţe călduroase şi
pălării colorate. I-a scris scrisori în care îi povestea ce făcea în fiecare zi şi i-a colorat desene. Cel mai mult îi plăcea
să îi fabrice cărţi mici din foi capsate în care scria câte o poveste pentru ursuleţ.
Se ducea într-un suflet la copac şi îi creştea inima de bucurie când vedea că lucrurile aduse de el dispăreau. Era sigur
Într-o zi, băieţelul pregătise un desen minunat pentru ursuleţ. Lucrase la el toată ziua şi era tare încântat. Alerga spre
Băieţelul a chiuit de bucurie, a luat ursuleţul şi l-a strâns tare tare în braţe.
Râdea şi se învârtea cu el, îl arunca în sus şi îl prindea, îl strângea la piept şi iar îl învârtea.
Ursuleţul sălta în sus şi cădea în braţele băieţelului. Ochişorii ursuleţului străluceau acum de parcă erau vii.
Sfârşit