MAMELE SFINȚILOR TREI IERARHI

Taina măreției celor trei Ierarhi se găsește în chip mărturisitor și în cele trei femei
evlavioase, în mamele lor: Emilia, Nona și Antuza. Și adevărul acesta l-au propovăduit „cu
propria gură” acești îngeri pământești, locuitori ai cerului, și l-au consemnat în scrierile lor, ca
neamurile care vor urma să afle despre puterea mare și înălțătoare pe care o are lucrătorul cel
împreună cu Dumnezeu, care se numește MAMA. (...)
Mamele vestite ale celor trei Ierarhi au înțeles marea lor misiune, și tocmai de aceea s-au
nevoit, s-au ostenit și s-au dăruit într-o mare măsură lucrării materne de a-i forma pe copiii lor
„în învățătura și mustrarea Domnului”, arătându-i pe aceștia învățați ai vremii și sfinți ai
Bisericii.

Mama Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Emilia

Sfânta Emilia a dat naștere la zece copii, dintre care cinci au devenit sfinți: Vasile cel
Mare, Grigorie de Nyssa, Petru al Sevastiei, Macrina (cea tânără) și Teosebia diaconița.
Sfânta Emilia a considerat că nașterea și creșterea de copii și, mai ales, educarea lor în
credință creștină este cea mai nobilă lucrare și cea mai frumoasă jertfă pe care poate să o aducă
o mama.

Mama Sfântului Grigorie Teologul, Sfânta Nona

Sfânta Nona este mamă care a dat naștere la trei copii și toți trei au devenit sfinți:
Gorgonia, Cezarie și Grigorie Teologul. Soțul ei era Grigorie, episcop de Nazianz.
Ea, în mod deosebit a influențat viața creștină, evlavia Sfântului Grigorie Teologul.

Mama Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfânta Antuza

Sfânta Antuza este exemplul unei femei jertfelnice pentru că și-a crescut unicul copil
singură întrucât soțul ei, ofițer în armata romană, a murit la puțin timp după nașterea lui Ioan.
Ea n-a dorit să se recăsătorească spunând că tot timpul ei va fi consacrat creșterii și
educației copilului, adică a celui care va deveni Arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Ioan
Gură de Aur.
Atât de mult a considerat ea că valorează educația copilului.

Viața monahală inspirată din familia creștină

Sfântul Vasile cel Mare a reorganizat viața monahală într-un mod diferit față de egipteni
care aveau mănăstiri cu mii de călugări inspirându-se de la familia creștină, a explicat
Patriarhul.
El a considerat că nici mănăstirea nu trebuie să aibă foarte mulți viețuitori, ci viețuitorii
să se cunoască între ei bine, ca într-o familie.
 A luat modelul familiei lui în care s-a născut și l-a aplicat la viața monahală. De aceea,
monahismul de tip vasilian care s-a moștenit mai ales la noi, la români, este un monahism
echilibrat care unește rugăciunea cu fapta, cu lucrarea, potrivit principiului «Ora et labora»,
adică «Roagă-te și muncește»”.

Sfinții nu concurează

Prăznuirea comună a Sfinților Trei Ierarhi a fost stabilită chiar la inițiativa lor, printr-o
minune, pentru a opri dezbinarea dintre unii creștini care îl cinsteau mai mult și îl considerau
mai mare pe Sfântul Vasile, sau alții pe Sfântul Grigorie ori pe Sfântul Ioan.
Cei trei sfinți ierarhi s-au arătat unui mitropolit, Ioan al Evhaitelor, spunând că ei nu se
ceartă în ceruri, nu există unul și al doilea, ci toți sunt una și fiecare a propovăduit Treimea Cea
de o ființă și nedespărțită și a lucrat pentru mântuirea oamenilor.
Acest lucru ne învață că sfinții nu concurează între ei, ci se completează.