Glaucomul

Dr. Mihaela Beraru (Nicolaescu)

Medic specialist Oftalmologie

Glaucomul este o afectiune oculara cronica bilaterala caracterizata prin

distrugerea progresiva a fibrelor nervului optic, nerv care este responsabil de
transmiterea informatiilor de la ochi la creier. Se produce astfel restrangerea
treptata a campului vizual dinspre periferie spre centru si, in final, se poate
ajunge la orbire.

Glaucomul reprezinta o cauza importanta de orbire la nivel mondial, vederea

reducandu-se treptat, fara indicii sau semnale prealabile, uneori chiar fara
simptome. De aceea, dupa varsta de 40 de ani, trebuie facute examinari periodice.

Este cunoscut faptul ca glaucomul are legatura cu presiunea din interiorul

ochiului. Cu cat presiunea intraoculara este mai mare, cu atat creste posibilitatea
ca nervul optic sa fie afectat. Desi exista si tipuri de glaucom fara presiune
intraoculara crescuta, principalul factor de risc pentru glaucom este reprezentat
de presiunea intraoculara crescuta. Nervul optic este format din aproximativ 1,2
milioane de fibre nervoase. Glaucomul poate afecta la inceput doar o parte din
aceste fibre provocand aparitia unor pete negre in campul vizual. Multi pacienti nu
observa aceste puncte "oarbe" decat atunci cand boala este foarte avansata.

Exista mai multe tipuri de glaucom ce difera intre ele prin mecanismul de
producere, manifestari clinice si indicatii de tratament :

Glaucomul primitiv cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom,
fiind responsabil de peste 90 % din cazurile de glaucom. De obicei survine odata cu
inaintarea in varsta, cand sistemul de drenaj al umorului apos devine din ce in ce
mai putin eficient, crescand astfel presiunea intraoculara. Cele mai multe persoane
nu au simptome sau semnale de alarma timpurii. Scaderea acuitatii vizuale este
remarcata in fazele avansate sau foarte avansate ale bolii. Acest tip de glaucom se
dezvolta lent si tacut, fara durere sau alte simptome, iar uneori este depistat
cand o mare parte din fibrele nervului optic sunt distruse, cu pierderea
ireversibila a vederii. In mod obisnuit, glaucomul cu unghi deschis raspunde bine
la medicatie, in special in cazul diagnosticarii din vreme si a unui tratament
adecvat.
Glaucomul primitiv cu unghi inchis este determinat de o predispozitie anatomica
a globului ocular, ce conduce la obstructia partiala sau totala a drenajului
umorului apos prin blocarea unghiului de catre periferia irisului. Este mult mai
rar intalnit si este foarte diferit de glaucomul primitiv cu unghi deschis prin
aceea ca, de regula, presiunea intraoculara creste foarte rapid. In atacul de
glaucom se produce inchiderea completa a unghiului irido-cornean cu aparitia
urmatoarelor semne si simptome: inrosirea ochiului, pupila semi-dilatata, vedere
incetosata, durere oculara intensa, cefalee (durere de cap), halouri colorate in
jurul luminilor, lacrimare, fotofobie, stare de greata si voma. Atunci cand unele
din aceste simptome apar, este necesar sa va prezentati, de urgenta, la medicul
oftalmolog.
Daca nu este tratat imediat, atacul de glaucom poate sa duca la orbire !

Alte forme de glaucom primitiv sunt reprezentate de glaucomul cu tensiune normala,

glaucomul congenital. Exista si forme de glaucom secundar altor afectiuni,
traumatisme locale sau aparut ca efect advers in urma unor tratamente.

Cauza care produce glaucomul inca nu este cunoscuta. Glaucomul se asociaza, de cele
mai multe ori, cu o presiune crescuta in ochi. Tensiunea lichidului intraocular
reprezinta balanta intre productia si drenarea acestuia. Umorul apos este un lichid
transparent produs in permanenta de catre corpul ciliar; el "hraneste" cristalinul,
cornea si irisul si este drenat in sistemul venos.
La un ochi sanatos, acest lichid este produs si eliminat din ochi in proportii
aproximativ egale. Astfel se mentine o presiune constanta in interiorul ochiului,
numita presiune intraoculara (PIO). Presiunea intraoculara este considerata normala
atunci cand valoarea ei este intre 10 si 21 mm Hg.
La pacientii cu presiune intraoculara crescuta (peste 21 mm Hg), ochiul continua sa
produca umor apos, dar este incapabil sa o elimine cu un debit normal. In timp,
aceasta presiune intraoculara crescuta poate deteriora nervul optic, ceea ce duce
la pierderea treptata a vederii. Daca presiunea intraoculara nu scade, se poate
ajunge chiar la orbire.
Perturbarea fluxului sangvin la nivelul papilei nervului optic este de asemenea
implicata in patogeneza glaucomului.

S-a ajuns la concluzia ca anumite persoane au sanse mari de a face glaucom. Este
vorba despre persoane care :

au peste 45 ani
au rude de sange cu glaucom
se stiu cu presiune intraoculara crescuta (hipertensiune intraoculara)
sufera de diabet zaharat, hipertensiune arteriala, hipotensiune arteriala,
dureri de cap de tip migrena, sindrom Raynaud, au miopie severa sau hipermetropie
mare
rasa neagra

Diagnosticul de glaucom este relativ simplu si nu implica investigatii neplacute

pentru pacient. Din pacate insa, glaucomul nu are simptome specifice decat atunci
cand vederea este mult afectata. Astfel, marea majoritate a pacientilor sunt
diagnosticati in faze avansate ale bolii cand, in ciuda tratamentului corect
efectuat, evolutia catre orbire este greu de oprit.

Investigatiile necesare pentru diagnosticarea si urmarirea evolutiei glaucomului

sunt:

masurarea presiunii intraoculare

examinarea si fotografierea papilei nervului optic
examinarea unghiului de drenaj (este necesara pentru stabilirea tipului de
glaucom: cu unghi inchis sau deschis, deoarece modalitatile terapeutice pot fi
diferite)
examinarea campului vizual (stabileste in ce masura este afectata capacitatea
pacientului de a vedea; in mod caracteristic, in glaucom se produce o ingustare a
campului vizual dinspre periferie catre centru).
evaluarea starii fibrelor nervoase ale nervului optic (tomografie de nerv
optic)
masurarea grosimii corneene (pahimetrie)

Din datele rezultate in urma acestor investigatii, medicul poate stabili

diagnosticul de glaucom, tipul acestuia si cat de avansata este boala. Este indicat
ca orice persoana care a depasit varsta de 40 de ani sa-si faca anual un control
oftalmologic.

Nu exista medicamente capabile sa vindece glaucomul, in sensul ca vederea pierduta

prin glaucom nu poate fi redata. Toate medicamentele utilizate in prezent in
tratarea glaucomului reusesc sa opreasca sau sa intarzie agravarea bolii prevenind
astfel aparitia orbirii. Ele fac acest lucru prin scaderea presiunii intraoculare
(PIO), indiferent de forma de glaucom, cu presiune intraoculara crescuta sau nu. De
aceea, diagnosticarea la timp a bolii, atunci cand vederea nu este mult afectata,
este esentiala !
Cele mai multe medicamente pentru glaucom se prezinta sub forma de picaturi pentru
ochi. Este de retinut faptul ca glaucomul se poate agrava fara ca pacientul sa-si
dea seama, de aceea este foarte importanta administrarea zilnica a tratamentului.
Tratamentul antiglaucomatos este scump dar inscrierea la medicul de familie asigura
pacientului accesul la medicamente compensate, stiindu-se faptul ca majoritatea
medicamentelor antiglaucomatoase sunt gratuite. Daca picaturile de ochi nu pot
reduce suficient presiunea intraoculara, se recurge la tratamentul laser sau chiar
la tratamentul chirurgical. Uneori poate fi necesara aplicarea picaturilor si dupa
tratamentul cu laser sau chirurgical, pentru reducerea suplimentara a presiunii
intraoculare.

Vizitele periodice la medicul oftalmolog, investigatiile complete si corecte,

tratamentul corect administrat in functie de caz, efectuat cu seriozitate de catre
pacient pot preveni efectele nedorite ale acestei boli.

Glaucomul poate duce la orbire !

In lume, 70 milioane de oameni sunt afectati de glaucom, iar jumatate nici nu
stiu !
Glaucomul nu este o boala vindecabila, este o boala tratabila !