Sunteți pe pagina 1din 31

CAIET DE LUCRU – ACHIZITII PUBLICE

ACHIZIŢIA PUBLICĂ reprezintă ansamblul operaţiilor, actelor şi faptelor

realizate de o autoritatea contractantă, de la identificarea unei nevoi sociale

până la realizarea ei, pentru care sunt folosiţi bani publici.

Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achizitie publica si a organizarii

concursurilor de solutii sunt:
 nediscriminarea;

 tratamentul egal;

 recunoasterea reciproca;

 transparenta;

 proportionalitatea;

 asumarea raspunderii.

Pag 1 din 31
ATRIBUTIILE PERSONALULUI IMPLICAT IN ACHIZITII PUBLICE
ART. 2/HG 395/2016
(1) In vederea realizarii achizitiilor publice, autoritatea contractanta infiinteaza in conditiile legii un
compartiment intern specializat in domeniul achizitiilor, format, de regula, din minimum trei
persoane, dintre care cel putin doua treimi avand studii superioare, precum si specializari in
domeniul achizitiilor.
(2) In masura in care structura organizatorica a autoritatii contractante nu permite infiintarea unui
compartiment intern specializat in domeniul achizitiilor distinct, principalele atributii ale acestuia
sunt duse la indeplinire de una sau, dupa caz, mai multe persoane din cadrul respectivei autoritati
contractante, insarcinate in acest sens prin act administrativ al conducatorului autoritatii
contractante.
(3) In aplicarea prezentelor norme metodologice, autoritatea contractanta, prin compartimentul
intern specializat in domeniul achizitiilor publice, are urmatoarele atributii principale:
a) intreprinde demersurile necesare pentru inregistrarea/ reinnoirea/recuperarea inregistrarii
autoritatii contractante in SEAP sau recuperarea certificatului digital, daca este cazul;
"b)elaboreaza si, dupa caz, actualizeaza, pe baza necesitatilor transmise de celelalte
compartimente ale autoritatii contractante, programul anual al achizitiilor publice si, daca este
cazul, strategia anuala de achizitii;
c)elaboreaza sau, dupa caz, coordoneaza activitatea de elaborare a documentatiei de atribuire si a
strategiei de contractare, în cazul organizarii unui concurs de solutii, a documentatiei de concurs si
a strategiei de contractare, pe baza necesitatilor transmise de compartimentele de specialitate;".
Modificat de art.V pct.1 din HG 419/2018
d) indeplineste obligatiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevazute de Lege;
e) aplica si finalizeaza procedurile de atribuire;
f) realizeaza achizitiile directe;
g) constituie si pastreaza dosarul achizitiei publice.
(4) Celelalte compartimente ale autoritatii contractante au obligatia de a sprijini activitatea
compartimentului intern specializat in domeniul achizitiilor, in functie de specificul si
complexitatea obiectului achizitiei.
(5) In sensul alin. (4), sprijinirea activitatii compartimentului intern specializat in domeniul
achizitiilor publice se realizeaza, fara a se limita la acestea, dupa cum urmeaza:
a) transmiterea referatelor de necesitate care cuprind necesitatile de produse, servicii si lucrari,
valoarea estimata a acestora, precum si informatiile de care dispun, potrivit competentelor,
necesare pentru elaborarea strategiei de contractare a respectivelor contracte/acorduri-cadru;
b) transmiterea, daca este cazul, a specificatiilor tehnice asa cum sunt acestea prevazute la art.
155 din Lege;
c) in functie de natura si complexitatea necesitatilor identificate in referatele prevazute la lit. a),
transmiterea de informatii cu privire la pretul unitar/total actualizat al respectivelor necesitati, in
urma unei cercetari a pietei sau pe baza istorica;
d) informarea cu privire la fondurile alocate pentru fiecare destinatie, precum si pozitia bugetara
a acestora;
e) informarea justificata cu privire la eventualele modificari intervenite in executia
contractelor/acordurilor-cadru, care cuprinde cauza, motivele si oportunitatea modificarilor
propuse;
f) transmiterea documentului constatator privind modul de indeplinire a clauzelor contractuale.
(6) In aplicarea prevederilor prezentului articol, autoritatea contractanta are, totodata, dreptul de a
achizitiona servicii de consultanta, denumite in continuare servicii auxiliare achizitiei, in vederea
sprijinirii activitatii compartimentului intern specializat in domeniul achizitiilor, precum si pentru
elaborarea documentelor/documentatiilor necesare parcurgerii etapelor procesului de achizitie
publica si/sau pentru implementarea unor programe de prevenire/diminuare a riscurilor in
achizitiile publice, vizand toate etapele, de la planificarea/pregatirea procesului,
organizarea/aplicarea procedurii de atribuire si pana la executarea/monitorizarea implementarii
contractului de achizitie publica/acordului-cadru, inclusiv in raport cu activitatea comisiei de
evaluare si/sau solutionarea contestatiilor.
Pag 2 din 31
Nr................/............... APROB
.............................

REFERAT DE NECESITATE

Pentru ........................................................................... .................................................... ...................

...........................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................

este necesară achiziția de .........................................., .......................................................................
in scopul.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................... in
perioada.................................................................
Fondurile necesare sunt prevazute în bugetul instituției aprobat cu nr.........x........, la
articolul bugetar ............. – ........................................, în valoare de ........................... lei cu TVA.

Produsele/serviciile/lucrarile sunt prevăzute în Programul Anual al Achizițiilor

Publice/anexa privind achizitiile directe, înregistrat cu nr...../................................, la
poz. .................

Preturile unitare si totale sunt cele prevazute in nota de estimare si au rezultat in urma
consultarii catalogului din SEAP, a site-urilor de profil, ............................................................

......................................................................................................................................................

Cod CPV conform PAAP/2019/anexa privind achizitiile directe..............................

Data la care sunt necesare .......................................................

Având în vedere cele de mai sus, rog aprobați inițierea achiziției în conformitate cu Legea
98/2016.

Anexă: Caiet de sarcini/specificații tehnice

Pag 3 din 31
PROGRAMUL ANUAL AL ACHIZITIILOR PUBLICE

o La elaborarea programului anual al achizitiilor publice se tine cont de

...............................................................................................................................................

o Ce obligatii are Autoritatea contractantă după definitivarea programului anual al achizitiilor

publice?

.................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................

................................................................................................................................................

o Autoritatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziţii având în vedere

valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de autoritatea contractantă, luând în
considerare:
......................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................

o Conform Legii 98/2016 definitia produselor similare este:

............................................................................................................................................................

...........................................................................................................................................................

................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

Pag 4 din 31
o Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct:

- produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică

decât .................................... lei,

- lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică

decât .................................. lei

o Autoritatea contractantă transmite în SEAP o notificare cu privire la achiziţia directă,

realizata in conformitate cu art. ............ ............................. din HG 395/2016:

o Procedura de atribuire aplicata in cazul serviciilor sociale si al altor servicii specifice

mentionata la alin. (1) lit. h) din Legea 98/2016 este:
_______________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________

in cazul in care valoarea estimata este egala sau mai mare decat pragul prevazut la art. 7 alin.

(1) lit. d);

b) _______________________________________________________________________,

in cazul in care valoarea estimata este mai mica decat pragul prevazut la art. 7 alin. (1) lit. d).

Procedura de atribuire aplicata in cazul serviciilor sociale si al altor servicii specifice

mentionata la art.68, alin. (1) lit. h) este:
o "a) una din procedurile prevazute la alin. (1) lit. a)-g) in cazul in care valoarea estimata
este egala sau mai mare decat pragul valoric prevazut la art. 7 alin. (1) lit. d);

b) ......................................................................................., in cazul in care valoarea

estimata este mai mica decat pragul valoric prevazut la art. 7 alin. (1) lit. d)."

o Criteriile de atribuire utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor

cadru având ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2 și a căror
valoare estimată este egală sau mai mare decât pragul de la art. 7 alin. (1) lit. d), sunt
……………………………………………………………………………………………………sau
………………………………………………………………………………………………………,
prevăzute la art. 187 alin. (3) lit. c) și d), ținându-se seama de criteriile de calitate și de sustenabili -
tate ale serviciilor sociale.

o In cazul atribuirii unui contract de servicii din categoria celor incluse in anexa 2 a cărui va-
loare estimata depășește pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea 98 / 2016, respectiv
3.376.500 lei, autoritatea contractanta are obligația:
a) Sa inițieze o procedura …………………………………………………………………..…..
……………………………………………………………………………………………......

Pag 5 din 31
b) Sa transmită spre publicare in SEAP un anunț de atribuire in termen de 30 zile de la în-
cheierea contractului de achiziție public / acordului – cadru. DA/NU

EXCEPTII - ART.19 DIN LEGEA 98/2016

NOTA JUSTIFICATIVA

privind achizitia directa a ……………………. ……………………….

In PAAP/2019, au fost prevazute urmatoarele produse…….:

Nr. Pret unitar lei Valoare toatala

Denumire U.M. Cant.
lot fara TVA lei fara TVA
1
2
3
4

TOTAL

Exemplu: Cu anuntul publicat in SEAP cu nr.............. / ............ a fost initiata procedura

simplificata/licitatia deschisa pentru atribuirea contractului având ca obiect
“.....................................................” cu data limita de depunere a ofertelor ................... Avand in
vedere faptul ca loturile: 2 – ..........., 3 – .............., au fost trecute „in starea anulat administrativ in
mod automat” comisia de evaluare a hotarat anularea procedurii pentru atribuirea loturilor
mentionate mai sus in conformitate cu art. 212 din Legea 98/2016, intrucat nu a fost depusa nicio
oferta.
Alta situatie:
..................................................................................................................................................................

In conformitate cu art.19 din Legea 98/2016:
- Prin exceptie de la prevederile art. 17 si 18, autoritatea contractanta poate aplica procedura
simplificata sau, in conditiile art. 7 alin. (5), achizitia directa, pentru atribuirea contractelor pe
loturi individuale, in cazul in care sunt indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii:
a) valoarea estimata, fara TVA, a lotului respectiv este mai mica de 360.160 lei, in cazul
achizitiei de produse sau servicii, sau mai mica de 4.502.000 lei, in cazul achizitiei de lucrari;"
Modificat de art.I pct.4 din OUG 45/2018

b) valoarea cumulata a loturilor pentru care este indeplinita conditia prevazuta la lit. a) si care
sunt sau au fost atribuite in temeiul prezentului articol nu depaseste 20% din valoarea globala a
Pag 6 din 31
tuturor loturilor in care a fost impartita lucrarea avuta in vedere, achizitia de produse similare ori
serviciile avute in vedere.
Modificat de art.I pct.6 din OUG 107/2017

ART. 17din Legea 98/2016

(1) În cazul în care autoritatea contractantă intenţionează să achiziţioneze o construcţie sau
servicii, iar atribuirea contractelor poate fi realizată pe loturi separate, valoarea estimată a
achiziţiei se determină luând în considerare valoarea globală estimată a tuturor loturilor.
(2) În cazul în care valoarea cumulată a loturilor este egală sau mai mare decât pragurile
valorice corespunzătoare prevăzute la art. 7 alin. (1), procedurile de atribuire reglementate de
prezenta lege se aplică pentru atribuirea fiecărui lot, indiferent de valoarea estimată a acestuia.
ART. 18 din Legea 98/2016
(1) În cazul în care autoritatea contractantă intenţionează să achiziţioneze produse similare,
iar atribuirea contractelor poate fi realizată pe loturi separate, valoarea estimată a achiziţiei se
determină luând în considerare valoarea globală estimată a tuturor loturilor.
(2) În cazul în care valoarea cumulată a loturilor este egală sau mai mare decât pragurile
valorice corespunzătoare prevăzute la art. 7 alin. (1), procedurile de atribuire reglementate de
prezenta lege se aplică pentru atribuirea fiecărui lot.
(3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), prin produse similare se înţelege acele produse care
îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt destinate unor utilizări identice sau similare;
b) fac parte din gama normală de produse care sunt furnizate/comercializate de către
operatori economici cu activitate constantă în sectorul respectiv.

Avand in vedere cele de mai sus, si calculele din tabelul de mai jos:

Nr. Pret unitar lei Valoare totala

Denumire cod CPV U.M. Cant.
lot fără TVA lei fără TVA

3
TOTAL loturi anulate
Total valoarea globală a tuturor loturilor
Procent calculat conform art.19, lit b) din Legea 98/2016

se justifica achizitionarea loturilor: …………………………., neatribuite in cadrul procedurii

simplificate/licitație deschisă publicata in SEAP cu anuntul nr........................ / .................., prin
achizitie directa/procedură simplificată, in baza art.19 din Legea 98/2016.

………………………………………………………………………………………..…………..

Pag 7 din 31
PROCEDURA PROPRIE

ART. 68/Legea 98/2016

......................................
(2) Procedura de atribuire aplicata in cazul serviciilor sociale si al altor servicii specifice
mentionata la alin. (1) lit. h) este:
"a) una din procedurile prevazute la alin. (1) lit. a)-g) in cazul in care valoarea estimata este egala
sau mai mare decat pragul valoric prevazut la art. 7 alin. (1) lit. d);
b) procedura proprie, in cazul in care valoarea estimata este mai mica decat pragul valoric
prevazut la art. 7 alin. (1) lit. d)."

Exemple de servicii sociale şi alte servicii specifice

……………………………………………………………………..……………….………..

NOTA PRIVIND DETERMINAREA VALORII ESTIMATE A CONTRACTULUI DE
ACHIZITIE SI A TIPULUI PROCEDURII
PROCEDURA PROPRIE

Denumire contract: ..................................................................................................................

..........................................................................................................................................................

Cod CPV: .......................................................... .......................................

Categoria serviciilor: Anexa II ………..- ………………………………………………….

Serviciile vor fi prestate după cum urmează:

……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………

Estimarea valorii contractului de achizitie de servicii se realizeaza in conformitate cu

prevederile art. 9, alin. 1 din Legea 98/2016.

Pag 8 din 31
Valoarea estimata a serviciilor de ......................................................................................, a
fost determinata prin raportare la valoarea serviciilor similare prestate anterior, luandu-se in calcul
si eventualele majorari survenite pe plan legislativ.
……………………………………………………………………………………………………

Valoarea estimata rezulta din Nota de estimare a serviciilor anexata

.........................................lei fara TVA
In conformitate cu 68, alin. (2), lit. b) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice a fost
selectata procedura proprie. Valoarea estimata a serviciului cumulata cu valoarea serviciilor similare
achizitionate sau estimat a se achizitiona este mai mica decat pragul prevazut la art. 7 alin. (1) lit. d) din
Legea 98/2016.

Criteriul de atribuire va fi pretul cel mai scazut

Oferta câstigatoare potrivit criteriului pretul cel mai scazut, este cea situata pe primul loc
din clasament, respectiv oferta cu prețul cel mai scăzut, in conditiile depunerii tuturor
documentelor solicitate si indeplinirii tuturor cerintelor solicitate prin documentatia de achizitie

SAU
Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate-preț.
Factori si ponderi :
A. Prețul ofertei: max……..puncte
B. Experienta specifica a personalului propus………….…………max……..puncte
TOTAL: 100 puncte
A. Punctajul pentru factorul de evaluare „Prețul ofertei” se acordă astfel:
• pentru cel mai scăzut dintre preţurile ofertelor se acordă punctajul maxim, respectiv
……….puncte;
• pentru alt preţ decât cel minim ofertat, punctajul se acordă aplicându-se următoarea
formulă:
PO = (preț minim/preț n) x ………..
unde:
Preţ minim – reprezintă cel mai mic preţ ofertat;
Preţ n – reprezintă preţul ofertei n.
Preţurile care se compară în vederea acordării punctajului sunt preţurile ofertate pentru prestarea
serviciilor solicitate prin caietul de sarcini, fără TVA.
B. Punctajul pentru factorul de evaluare „ experienta specifică a personalului propus” se acordă
astfel:
B. Experiența specifica ......................................................: maxim 20 puncte
Număr de ................ … …… … ……..
Nr. puncte acordate …. …… …. ….
Pentru lipsa de experiență se acordă 0 puncte.

Pag 9 din 31
Pentru persoana propusă pentru care se acorda punctaj se vor anexa CV si documente care sa
dovedeasca prestarea serviciilor (ex. referințe de la beneficiar sau parteneri ai acestuia in
……………………………. respective, contracte, recomandari etc) care vor include și datele de
contact, pentru o eventuala verificare.
Justificare factori de evaluare:
Prețul ofertei - s-a avut in vedere realizarea avantajului de natura financiara, pe care ofertantii il pot
oferi in raport cu cerintele minime prevazute in caietul de sarcini.

Experiența ...................................................................................................................................
s-a solicitat tinand cont de faptul ca obiectul contractului il reprezinta servicii necesare pentru
………………………………………...................................................................................................

Raportat la cele mentionate, s-a urmarit protejarea achizitorului prin realizarea contractului de
servicii in cele mai bune conditii.
Justificare pondere factori de evaluare:
Pondere preț. Ponderea stabilita pentru factorul de evaluare Prețul ofertei, respectiv
80,00% nu conduce la distorsionarea rezultatului aplicarii procedurii pentru atribuirea contractului,
avand in vedere ca ofertarea unei pret foarte scăzut poate conduce la scăderea calității serviciilor.
………………………………………...................................................................................................
………………………………………...................................................................................................
………………………………………...................................................................................................
………………………………………...................................................................................................

Pondere …………………………………. ………………., cu o pondere de ...................%,

avand in vedere ca pentru acest tip de servicii, nu este in avantajul autoritatii contractante să
atribuie contractul la pretul cel mai scazut, urmarindu-se obtinerea de servicii la standarde dovedite
prin experienta, cu incadrare in Bugetul alocat. Ponderea stabilita pentru factorul de evaluare, nu
conduce la distorsionarea rezultatului aplicarii procedurii pentru atribuirea contractului.
………………………………………...................................................................................................
………………………………………..................................................................................................
Stabilirea ofertei câstigătoare se va realiza prin clasificarea ofertelor în ordinea
descrescătoare a punctajului total obtinut (pentru pret vor fi aplicate eventuale corecţii ale erorilor
aritmetice, daca este cazul). Oferta care este declarată câştigătoare conform criteriului de atribuire

Pag 10 din 31
stabilit trebuie să îndeplinească toate specificaţiile tehnice minime obligatorii, astfel cum au fost
acestea stabilite în caietul de sarcini.
………………………………………...................................................................................................

Nr……………./…………………………………..

APROB

Proiect Anunt publicitar SEAP /site propriu

Autoritatea contractanta ………………………. …………………..

Adresa postala: Str. , Nr. ……. , Localitatea: ……………. , Cod postal: …………., Romania ,
Punct(e) de contact: ………………. , Tel. +40 ………………… , Email: …………………… ,
Fax: +40 …………………….

Denumire contract : ............................................................................................................................

..............................................................................................................................................................

Data limita depunere oferta ..................................,ora ..........................................

Tip contract: Produse/servicii/lucrari ……………………………..

Denumirea achizitie: ……………………….....................................................................................

..............................................................................................................................................................

Cod si denumire CPV: .......................................................................

Valoare estimata ...........................................................RON

Min.................................................Max...........................................................

Descriere contract ……………………....................................................................................……

………………………………………...................................................................................................
………………………………………...................................................................................................
………………………………………...................................................................................................
Conditii referitoare la contract:

Condiții de plata………...................................................................................................
………………………………………...................................................................................................
………………………………………...................................................................................................
...............................................................................................................................................................

Pag 11 din 31

Conditii de furnizare/prestare/executie:

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

………………………………………...................................................................................................
………………………………………..................................................................................................
………………………………………..................................................................................................
Conditii participare:

Valabilitatea ofertelor sa fie de minim _________zile de la termenul limita de primire.

Criterii de atribuire: ..........................................................................................................................

Informatii suplimentare: Ofertele se pot depune la sediul autoritatii contractante/se pot transmite
prin email sau fax la adresele specificate mai jos. Oferta stabilita câstigatoare, pe perioada de
valabilitate a acesteia, împreuna cu comunicarea transmisa catre ofertantul câstigator, vor constitui
un contract angajant între parti. Clarificari se pot obtine de la Compartimentul Achizitii al
institutiei în baza unei solicitari scrise transmise prin fax la nr. +40 ………………………… sau
pe e-mail la adresa ……………………. Persoana de contact …………………... Program de
lucru ............-........

Caietul de sarcini/specificatiile tehnice/modele alte formulare sunt anexate prezentului anunt sau
pot fi solicitate pe mail la adresa: office@.............

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

...............................................................................................................................................................

Pag 12 din 31

o Procedurile de atribuire reglementate de Legea 98/2016, aplicabile pentru atribuirea con-

tractelor de achizitie publica/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de solutii cu o valoare
estimata egala sau mai mare decat valorile prevazute la art. 7 alin. (5), sunt urmatoarele:

...................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

........................................................................................................................................................

..........................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................

.........................................................................................................................................................

..........................................................................................................................................................

o Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica în cadrul procedurii de atribuire numai

criterii de calificare şi selecţie referitoare la:

....................................................................................................................................................................

Pag 13 din 31
NOTA PRIVIND STABILIREA CERINȚELOR SOLICITATE IN CAZUL UNUI

CONTRACT DE PRODUSE/SERVICII

Valoarea estimată ___________________________________lei fără TVA

Procedura aleasa conform

PAAP/2019______________________________________________________________________

Cifra de afaceri solicitată cel mult ________________________________________________

Experiența similară ultimii ________ani, minim ______________________________________

Garanția de participare ____________________________

NOTA PRIVIND STABILIREA CERINȚELOR SOLICITATE IN CAZUL UNUI

CONTRACT DE LUCRĂRI

Valoarea estimată ___________________________________lei fără TVA

Procedura aleasa conform PAAP/2019

______________________________________________________________________________

Cifra de afaceri solicitată cel mult_________________________________________________

Experiența similară ultimii ________ani, minim _____________________________________

Garanția de participare ____________________________

o În cazul în care un operator economic nu se conformează solicitării autorităţii

contractante privind prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de

participare, oferta acestuia va fi respinsă ca fiind .....................................

o Conţinutul ofertelor şi al solicitărilor de participare este confidenţial până la

publicarea ............................................................................................................
o Ofertantul/candidatul are /nu are dreptul ca în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire să
depună ofertă individuală/comună şi să fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei alte oferte.
o În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire,
îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, precum şi cea privind situaţia

Pag 14 din 31
economică şi financiară, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor
grupului. DA/NU

CALENDARUL PROCEDURII DE ATRIBUIRE

____________________________________
Nr. Paşi de urmat Data
crt. previzionată/
termen
Îndeplinirea condiţiilor de lansare a procedurii:
a) primirea referatelor de necesitate si a caietelor de sarcini
b) identificarea procedurii în programul anual al achiziţiilor publice;
c) identificarea fondurilor necesare desfăşurării contractului
Numirea comisiei de evaluare
Intocmirea documentatiei de atribuire si a documentelor suport
Transmiterea documentatiei de atribuire si a documentelor suport.
Transmiterea anuntului de participare
Completarea formularului de integritate cu datele AC
Primirea de clarificări privind documentaţia de atribuire şi răspunsul la
acestea
Primirea ofertelor
Deschiderea ofertelor şi întocmirea procesului verbal de deschidere

Postarea in SEAP a declaratiei de participare

Completarea formularului de integritate cu datele OE
Transmiterea/postarea in SEAP a procesului verbal de deschidere
Verificarea DUAE si a documentelor de calificare solicitate
- stabilirea clarificărilor la documentele prezentate de ofertanţi;
- primirea răspunsurilor la solicitările de clarificări,
Stabilirea operatorilor economici calificaţi
Verificarea propunerii tehnice
- stabilirea clarificărilor la documentele prezentate de ofertanţi;
- primirea răspunsurilor la solicitările de clarificări,
Stabilirea operatorilor economici calificaţi
Verificarea ofertelor financiare
Stabilirea clarificărilor cu privire la ofertele prezentate, precum şi
primirea răspunsurilor la acestea
Stabilirea ofertelor inacceptabile, neconforme şi precum şi a celor
admisibile
Solicitarea documentelor aferente DUAE ofertantului clasat pe primul loc
Primirea documentelor aferente DUAE
Stabilire ofertă/oferte câştigătoare sau, după caz, anularea procedurii
Intocmirea raportului procedurii si postare in SEAP

Pag 15 din 31
Transmiterea comunicarilor
Semnare contract
Întocmirea dosarului de achiziţie publică
Transmiterea anuntului de atribuire
Transmiterea documentului constatator

STRATEGIA DE CONTRACTARE

Strategia de contractare este un document al fiecărei achiziţii cu o valoare estimată egală

sau mai mare decât pragurile valorice stabilite la art. 7 alin. (5) din Lege, iniţiată de autoritatea

contractantă şi este obiect de evaluare a ANAP, în condiţiile stabilite la art. 23, odată cu

documentaţia de atribuire, referitor la aspectele prevăzute la alin. (3) lit. b) şi f).

(3) Prin intermediul strategiei de contractare se documentează deciziile din etapa de

planificare/pregătire a achiziţiei în legătură cu:

- ………………………………………………………………………………………………………

Pag 16 din 31
- ………………………………………………………………………………………………………

- ………………………………………………………………………………………………………

- ………………………………………………………………………………………………………

SOLICITĂRI DE CLARIFICĂRI

Art. 160./Legea98/2016
(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii
suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire, cu respectarea termenului limita stabilit de
autoritatea contractanta in anuntul de participare/simplificat/de concurs.
(2) Autoritatea contractanta stabileste prin anuntul de participare/simplificat/de concurs unul sau
doua termene-limita in care va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de
clarificare/informatiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta
lege.
Art. 161/Legea 98/2016
(1) In masura in care solicitarile de clarificari sau informatii suplimentare au fost adresate in
termenul prevazut in anuntul de participare/de concurs, raspunsul autoritatii contractante la aceste
solicitari trebuie sa fie transmis cu cel putin .............. zile, respectiv ................. zile in situatiile de
urgenta demonstrate in mod corespunzator de autoritatea contractanta, prevazute la art. 74 alin. (3)
si art. 79 alin. (5), inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitarilor de
participare.
(2) In cazul aplicarii procedurii simplificate, termenele prevazute la alin. (1) se reduc la ............
zile in cazul contractului de achizitie publica de lucrari, respectiv ............... zile in cazul
contractului de achizitie publica de produse sau de servicii, sau cu cel putin ................. zile, in
cazul contractului de achizitie publica de produse de complexitate redusa sau in situatiile de
urgenta, demonstrate in mod corespunzator de catre autoritatea contractanta, inainte de data-limita
stabilita pentru depunerea ofertelor sau solicitarilor de participare."
Modificat de art.I pct.16 din OUG 45/2018
EXEMPLE

Procedura .............................................................................................................
Tip contract ................................................................................
Termen solicitare oferte .................zile
Termen raspuns la solicitarea de oferte ..............zile

Pag 17 din 31

PRELUNGIRE TERMEN DEPUNERE OFERTE
Art. 153. /Legea 98/2016
(1) Autoritatea contractanta prelungeste perioada stabilita in anuntul de participare sau in
documentele achizitiei pentru depunerea ofertelor/solicitarilor de participare, in urmatoarele cazuri:
a) in cazul in care, din orice motiv, informatiile suplimentare sau raspunsul autoritatii
contractante la solicitarile de clarificari transmise de catre operatorii economici nu sunt transmise
in termenele prevazute la art. 161, desi clarificarile sau informatiile suplimentare au fost solicitate
de operatorul economic in termenul prevazut in anuntul de participare/simplificat/de concurs;
Modificat de art.I pct.19 din OUG 107/2017
b) in cazul in care se modifica semnificativ documentele achizitiei.
(2) Durata prelungirii perioadei stabilite potrivit alin. (1) este proportionala cu volumul si
complexitatea informatiilor transmise prin clarificari, a informatiilor suplimentare sau a
modificarilor aduse documentelor achizitiei.
"(3) Durata prelungirii perioadei prevazute la alin. (2) nu poate fi mai mica de ............. zile,
respectiv .............. zile in situatiile de urgenta demonstrate corespunzator de autoritatea
contractanta, prevazute de art. 74 alin. (3) si art. 79 alin. (5), respectiv .............. zile la procedura
simplificata, respectiv doua zile in situatiile de urgenta demonstrate corespunzator de autoritatea
contractanta prevazute la art. 113 alin. (10), termene care se calculeaza de la data transmiterii
informatiilor suplimentare si pana la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitarilor de
participare."
Modificat de art.I pct.15 din OUG 45/2018
(4) In cazul in care informatiile suplimentare nu au fost transmise in timp util sau informatiile
transmise de autoritatea contractanta sunt nesemnificative in ceea ce priveste elaborarea ofertelor,
autoritatea contractanta nu are obligatia de a prelungi perioada pentru depunerea ofertelor.
ART. 55/HG 395/2016
(1) În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de
informaţiile deja publicate, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un
anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicată nu mai târziu de …….. zile
lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare.
(2) În condiţiile art. 153 din Lege, autoritatea contractantă are obligaţia de a prelungi
termenul-limită de depunere a ofertelor în cazul în care modificările prevăzute la alin. (1) conduc la
ajustări/completări ale specificaţiilor tehnice care presupun timp suplimentar pentru reacţia
potenţialilor ofertanţi, cu excepţia modificărilor substanţiale care conduc la anularea procedurii de
atribuire deoarece:
a) afectează atât de mult elementele ce descriu contextul achiziţiei publice încât au ca efect
schimbarea indicatorilor principali ce caracterizează rezultatul contractului ce urmează a fi atribuit,
fapt ce afectează nivelul de competiţie sau schimbă piaţa de profil la care se adresează;

Pag 18 din 31
b) conduc la modificări substanţiale a criteriilor de calificare şi selecţie, în sensul extinderii
nivelului acestora sau introducerii unora noi, fapt ce determină restrângerea competiţiei sau
favorizarea unor anumiţi operatori economici.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia să revizuiască DUAE
aferent procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în cauză.

Situatii ce pot conduca la prelungirea termenului de depunere a ofertelor

...............................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................................
Obligații ale autorității contractante

o Documentaţia de atribuire este alcătuită din următoarele:

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................
o Adevarat sau fals?
a) Experţii cooptaţi nu au drept de vot ______
b) Deciziile comisiei de evaluare se iau in unanimitate ______
c) La evaluarea ofertelor au dreptul să participe reprezentanţii imputerniciţi ai ofertanţilor ___
o În cadrul şedinţei de deschidere a ofertelor nu este permisă respingerea vreunei oferte, cu
excepţia:

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

o În conținutul DUAE se includ informații referitoare (Da/Nu) :

Pag 19 din 31
- la operatorul economic având calitatea de ofertant ______

- la terțul susținător ______

- la subcontractanți ______

- la asociați _________

o În cazul în care operatorul economic utilizează subcontractanți, invocă susținerea unui

terț sau depune oferta în asociere are obligația de a depune odată cu DUAE:

- în cazul subcontractanților_____________________________________________

- în cazul terțului susținător _____________________________________________

- în cazul asocierii______________________________________________________

o Documentele justificative DUAE care demonstrează neîncadrarea în situații de

excludere sunt:

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

o În cazul în care se constată neconcordanţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor de

formă ale garanţiei de participare, inclusiv cele privind cuantumul şi valabilitatea (Da/Nu):

- Oferta este respinsă ________

- Se cer clarificări_______

o Garanţia de participare se poate retine atunci când:

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................
Pag 20 din 31

Modul de prezentare a propunerii tehnice

Produse ........................................................................................................................

Servicii...............................................................................................................................................

Lucrari .....................................................................................................................

Pag 21 din 31

Modul de prezentare a propunerii financiare

Pag 22 din 31

o Autoritatea contractanta publica prin mijloace electronice denumirea si datele de

identificare ale ofertantului/candidatului/subcontractantului propus/tertului sustinator, in termen

de maximum _____zile de la expirarea termenului-limita de depunere a solicitarilor de

participare/ofertelor, cu exceptia persoanelor fizice, in cazul carora se publica doar numele.

o Oferta admisibila este oferta care nu este:

_________________________________________

__________________________________________

EXEMPLE DE OFERTE INACCEPTABILE:

......................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................... .

.................................................................................................................................................................... ..

................................................................................................................................................................... ...

.................................................................................................................................................................. ....

................................................................................................................................................................. .....

................................................................................................................................................................

...................................................................................................................................................................

Pag 23 din 31
EXEMPLE DE OFERTE NECONFORME:

o Pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic
autoritatea contractanta are dreptul de a aplica unul dintre urmatoarele criterii de atribuire:

_____________________________________________________

_______________________________________________________

Autoritatea contractanta poate utiliza criteriul pretul cel mai scazut numai in situatia in care

achizitioneaza produse, servicii sau lucrari a caror valoare estimata a contractului nu depaseste

pragurile prevazute la art. 7 alin. (1).

Pag 24 din 31
o În cazul contractelor de servicii având ca obiect prestaţii intelectuale, aferente unor
proiecte de complexitate ridicată, ponderea alocată factorului preţ nu poate fi mai mare
de .............%.

Având în vedere numărul și valoarea mare a ahizițiilor din sectorul public putem aprecia ca
acestea reprezintă un vector important de promovare a obiectivelor de mediu, sociale și de inovare,
precum și de stimularea dezvoltării IMM-urilor.
Vom avea:
 achizițiile publice ecologice care presupun achiziționarea de produse, servicii și lucrări cu un
impact de mediu redus pe parcursul ciclului lor de viață, în comparație cu produsele,
serviciile și lucrările având aceeași funcție primară care ar fi achiziționate în caz contrar;
 achizițiile publice responsabile din punct de vedere social care permit luarea în considerare
a diferitelor considerente de ordin social, cum ar fi incluziunea socială, standarde de muncă,
egalitatea de gen;
 achizițiile publice în domeniul inovării ce permit achiziționarea de produse și servicii
inovatoare care nu sunt încă disponibile pe piață pe scară largă. Autoritatea contractantă fiind
un consumator acest tip de achiziții permit încurajarea inovării, satisfăcând în același timp
necesitățile autorității contractante.
Astfel în cadrul documentației de atribuire autoritatea contractantă poate să:
 includă cerințe sociale sau de mediu drept factori de evaluare atunci când se folosesc criteriile
cel mai bun raport calitate-preț sau cel mai bun raport calitate-cost, cu condiția ca
respectivele cerințe să aibă legătură cu contractul;
 solicite certificări, etichete1 sau alte dovezi echivalente privind aplicarea standardelor de
calitate, de mediu sau sociale;
 ia în considerare costul pe ciclu de viață atunci când se stabilește criteriul de atribuire, pentru
a încuraja achiziții mai durabile. Deși la examinarea inițială pare să fie mai costisitoare ea
poate conduce la realizarea de economii pe termen lung;
 utilizeze proceduri de dialog competitiv și parteneriat pentru inovare;
 prevadă în condițiile contractuale articole referitoare la modul în care este desfășurat
contractul, inclusiv considerații de mediu sau sociale. Este obligatoriu ca aceste condiții să fie
nediscriminatorii și compatibile cu legislația națională și bineînțeles să aibă legătură cu
contractul de achiziții;
 rezerve unele contracte de achiziții publice de servicii pentru organizații specifice prevăzute
de legislație.
Conform Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dacă autoritatea
contractantă intenţionează să achiziţioneze lucrări, produse sau servicii cu anumite caracteristici de
mediu, sociale sau de altă natură, aceasta poate solicita prin specificaţiile tehnice, factorii de
evaluare sau prin condiţiile de executare a contractului o etichetă specifică drept dovadă că
lucrările, serviciile sau produsele corespund cerinţelor solicitate, dacă următoarele condiţii sunt
îndeplinite în mod cumulativ:
 cerinţele de etichetare se referă numai la criterii care sunt legate de obiectul contractului şi
sunt potrivite pentru a defini caracteristicile lucrărilor, produselor sau serviciilor care
constituie obiectul contractului;
 cerinţele de etichetare se bazează pe criterii nediscriminatorii şi verificabile în mod obiectiv
c) etichetele sunt create printr-o procedură deschisă şi transparentă, în cadrul căreia pot

1
Etichetă - orice document, certificat sau atestare care confirmă că lucrări, produse, servicii, procese sau proceduri îndeplinesc
anumite cerinţe, conform Legii 98/2016.
Pag 25 din 31
participa toate entităţile interesate relevante, inclusiv organisme guvernamentale,
consumatori, parteneri sociali, producători, distribuitori şi organizaţii neguvernamentale;
 etichetele sunt accesibile tuturor entităţilor interesate;
 cerinţele de etichetare sunt stabilite de o entitate terţă asupra căreia operatorul economic care
solicită acordarea etichetei nu poate exercita o influenţă determinantă.

o În cazul în care procedura a fost anulată, cât timp se păstrează dosarul de la data anulării
procedurii respective?

_______ ani

o Autoritatea contractanta are obligatia de a face publica decizia de anulare a procedurii

de atribuire a contractului de achizitie publica/acordului-cadru, insotita de justificarea anularii
procedurii de atribuire, prin intermediul platformei electronice prevazute la art. 150 alin. (1), in
termen de _________ zile de la adoptarea deciziei de anulare."

o Autoritatea contractanta informeaza fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile

luate in ceea ce priveste rezultatul selectiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/incheierea
contractului de achizitie publica/acordului-cadru sau admiterea intr-un sistem dinamic de achizitii,
inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricarei decizii de a nu atribui un contract, de a nu
incheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achizitii ori de a relua procedura
de atribuire, cat mai curand posibil, dar nu mai tarziu de ______ zile de la emiterea deciziilor re-
spective."

TERȚ SUSȚINĂTOR

ART. 50/HG 395/2016

(1) În cazul în care contractantul întâmpină dificultăţi pe parcursul executării contractului de
achiziţie publică/acordului-cadru, iar susţinerea acordată de unul sau mai mulţi terţi vizează
îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi
profesională, autoritatea contractantă va solicita ofertantului/ candidatului ca prin actul încheiat cu
terţul/terţii susţinător(i) să garanteze materializarea aspectelor ce fac obiectul respectivului
angajament ferm. Prevederile contractuale dintre autoritatea contractantă şi contractantul principal
vor asigura că autoritatea contractantă poate aplica această obligaţie.
(2) Autoritatea contractantă va trebui, de asemenea, să includă în contract clauze specifice
care să permită autorităţii contractante să urmărească orice pretenţie la daune pe care contractantul
ar putea să o aibă împotriva terţului/terţilor susţinător/susţinători pentru nerespectarea obligaţiilor
asumate prin angajamentul ferm, cum ar fi, dar fără a se limita la, printr-o cesiune a drepturilor
contractantului către autoritatea contractantă, cu titlu de garanţie.

Îndeplinirea condițiilor de mai de mai sus se verifică la momentul evaluării ofertei

...............................................................................................................................................................

Pag 26 din 31

SUBCONTRACTANȚI
Art.150-161/HG395/2016
(1) În aplicarea prevederilor art. 218 din Lege, autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili
clauze contractuale obligatorii privind ___________________________________________ în fa-
voarea subcontractanţilor legată de partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de către
aceştia.
(2) În vederea determinării valorii creanţei, ofertantul are obligaţia de a cuprinde în oferta sa denu-
mirea subcontractanţilor şi datele de contact ale acestora, partea/părţile din contract care urmează a
fi îndeplinite de către aceştia, valoarea la care se ridică partea/părţile respective, precum şi acordul
subcontractanţilor cu privire la aceste aspecte.

o În situaţiile prevăzute la art. 151 din Legea 98/2016 , autoritatea contractantă are obligaţia
de a solicita prezentarea contractelor încheiate între contractant şi subcontractanţii declaraţi ul-
terior, care să conţină obligatoriu, cel puţin următoarele elemente:
a) _________________________________________________________________;

b) __________________________________________________________________;

c) ___________________________________________________________________.

o Contractele de achiziție publică/acordurile cadru se pot modifica fara aplicarea unei

proceduri de negociere fără publicarea unui anunț de participare

EXEMPLE DE MODIFICARI CONTRACTUALE

Produse ...........................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

...........................................................................................................................................................

Servicii...............................................................................................................................................

Pag 27 din 31
............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

Lucrari........................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

o După respingerea unei contestaţii la C.N.S.C., motivată de tardivitatea acesteia, o

autoritate contractantă a semnat contractul de achiziţie publică cu ofertantul stabilit câştigător.
Având ȋn vedere că C.N.S.C. nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, autoritatea contractantă a acţionat
corect?
..............................................................................................................................................

o Sub sanctiunea respingerii contestatiei ca inadmisibila, care poate fi invocata si din

oficiu, inainte de a se adresa Consiliului sau instantei de judecata competente, persoana care se
considera vatamata are obligatia sa notifice autoritatea contractanta cu privire la solicitarea de
remediere, in tot sau in parte, a pretinsei incalcari a legislatiei privind achizitiile publice sau
concesiunile, in termen de:
a) _______ zile, incepand cu ziua urmatoare luarii la cunostinta despre actul autoritatii
contractante considerat nelegal, in cazul in care valoarea estimata a procedurii de achizitie publica
sau de concesiune este egala sau mai mare decat pragurile valorice in raport cu care este obligatorie
transmiterea spre publicare catre Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunturilor de participare,
potrivit legislatiei privind achizitiile publice, legislatiei privind achizitiile sectoriale sau legislatiei
privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii;
b) ______ zile, incepand cu ziua urmatoare luarii la cunostinta despre actul autoritatii
Pag 28 din 31
contractante considerat nelegal, in cazul in care valoarea estimata a procedurii de achizitie publica
sau de concesiune este mai mica decat pragurile valorice in raport cu care este obligatorie
transmiterea spre publicare catre Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunturilor de participare,
potrivit legislatiei privind achizitiile publice, legislatiei privind achizitiile sectoriale sau legislatiei
privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii.

o Termenele de așteptare nu sunt obligatorii pentru toate procedurile de achiziție în

următoarele situații:

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

o Subcontractanţii propuşi trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca şi ofertanţii, în

domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul
Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile
internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire. DA/NU

o În conditiile art. 215 alin. (4) din Lege, comisia de evaluare solicita clarificari, în
termen de ………………… lucratoare de la data-limita de depunere a ofertelor, privind eventualele
neconcordante referitoare la îndeplinirea conditiilor de forma ale garantiei de participare, precum si
la cuantumul sau valabilitatea acesteia, acordând ofertantului un termen de ………. pentru a ras-
punde la solicitarea de clarificare, sub sanctiunea respingerii ofertei ca inacceptabila.

o În cazul în care pe parcursul evaluării ofertelor este identificată o situaţie de exclud-

ere, autoritatea contractantă solicită ofertantului/candidatului
……………………………………………………………………………………………….. în legă-
tură cu care a rezultat, în urma verificării, că se află în această situaţie.

o Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite ______________________________________

care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor
contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii,
după cum urmează:
a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de _____
zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract/contract
Pag 29 din 31
subsecvent şi, suplimentar, în termen de ______ zile de la data expirării perioadei de garanţie
tehnică a produselor în cauză;
b) pentru contractele de servicii atribuite printr-o procedură de atribuire, altele decât
contractele de servicii de proiectare: în termen de ______zile de la data finalizării prestării
serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent;
c) pentru contractele de servicii de proiectare atribuite printr-o procedură de atribuire: în
termen de _____ zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului
contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de _____ zile de la data încheierii
procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate;
d) pentru contractele de servicii de supervizare a lucrărilor/dirigenţie de şantier, în termen de
14 zile de la data emiterii raportului final de supervizare/expirarea duratei de garanţie acordată
lucrării în cauză;
e) pentru contractele de lucrări atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de _____
zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în
termen de _____ zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor, întocmit
la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză.
o În situaţia prevăzută la art. 144 alin. (1), documentul constatator se emite în termen de ____
zile de la data la care ar fi trebuit încheiat contractul de achiziţie public/acordul-cadru, dacă
ofertantul nu ar fi refuzat semnarea acestuia, sau de la data de la care a fost reziliat acesta, în cazul
în care există contract semnat.
o Autoritatea contractantă are următoarele obligaţii:
a) ____________________________________________________________;

b) ____________________________________________________________.

o Centralizarea informaţiilor referitoare la utilizarea în anul precedent, de către

autorităţile contractante, a mijloacelor electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi
pentru achiziţiile directe se realizează de operatorul SEAP, care are obligaţia de a transmite un
raport centralizator ANAP, până la data de _____________________ a fiecărui an.

o Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se realizeaza ex post de catre

persoane imputernicite in acest scop de ___________________________________________

Art.224. Urmatoarele fapte constituie contraventii, daca nu au fost savarsite in astfel de

conditii incat sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni:
o "a) neducerea la indeplinire a deciziei Consiliului National de Solutionare a
Contestatiilor, dupa data la care aceasta ramane definitiva;"
b) orice incalcare a prevederilor prezentei legi sau a actelor normative emise in aplicarea acesteia, avand
ca efect incalcarea dispozitiilor art. 2;

Pag 30 din 31
c) atribuirea unui contract de achizitie publica/acord-cadru sau organizarea unui concurs de solutii fara
publicarea prealabila a unei invitatii de participare la o procedura concurentiala de ofertare, in cazurile in
care publicarea acesteia este obligatorie potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. a) si art. 144;
d) incalcarea prevederilor art. 11 alin. (2);
e) incalcarea regulilor de elaborare a specificatiilor tehnice prevazute la art. 155 alin. (6);
f) incalcarea regulilor de publicitate si transparenta prevazute la art. 111 alin. (1) lit. b) si art. 142-150;
g) utilizarea altor criterii de calificare si selectie decat cele prevazute la art. 163 sau a altor criterii de
atribuire decat cele prevazute la art. 187 alin. (3);
h) aplicarea incorecta, in cadrul procesului de calificare/selectie si/sau evaluare a criteriilor de calificare si
selectie, a criteriului de atribuire sau a factorilor de evaluare;
o i) nepunerea la dispozitia ANAP a informatiilor referitoare la atribuirea/modificarea
contractelor de achizitie publica/ acordurilor-cadru, in scopul indeplinirii functiilor sale;
j) incalcarea prevederilor art. 207 alin. (1);
k) anularea unei proceduri de atribuire in alte cazuri decat cele prevazute la art. 212 si 213 sau crearea
unor circumstante artificiale de anulare a procedurii de atribuire;
l) incalcarea prevederilor art. 215 alin. (1).
(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza cu amenda intre 5.000 lei si 30.000 lei.
"Art. 226. - (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se realizeaza ex post de catre
persoane imputernicite in acest scop de Curtea de Conturi a Romaniei."
(2) Aplicarea sanctiunii cu amenda contraventionala se prescrie in termen de 36 de luni de la data
savarsirii faptei.
Art. 227. - (1) Sanctiunea contraventionala se aplica autoritatii contractante, care, in functie de situatia
concreta, dispune luarea unor masuri impotriva persoanelor implicate in derularea achizitiei publice ce a
facut obiectul contraventiei.
(2) Savarsirea faptei contraventionale nu implica in mod obligatoriu si producerea unui prejudiciu.
(3) Stabilirea prejudiciului trebuie sa tina seama de circumstantele faptei contraventionale si sa fie
fundamentata.
Art. 228. - Contraventiilor prevazute la art. 224 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.
180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia art. 13 alin. (1), art. 28 si 29.

Pag 31 din 31

S-ar putea să vă placă și