II.

Raţiunea umană şi raţionalitatea Creaţiei:

1. Cosmologia ne arată un fapt uimitor, anume că universul poate fi explorat de

ființa umană. Omul devine inelul de legătură între Dumnezeu şi creaţie, întrucât în el,
creatul se uneşte cu Necreatul.
2. Lumina este cea care face posibilă explorarea universului, mai ales zonele
lui depărtate. Dacă lumina face posibilă descoperirea universului, atunci mintea
omului (numită de Sfinții Părinți „lumină interioară”) face posiblă cunoașterea lumii
spirituale.
3. Sf. Maxim Mărturisitorul subliniază că rațiunea omenească poate să sesiseze
raționalitatea lumii pentru că și lumea și omul sunt creații ale unui Autor unic, bun și
iubitor. Dumnezeu l-a creat pe om ființă rațională, pentru ca să poată să sesizeze
armoniile acestei lumi și să fie conștient că toate câte sunt în creație sunt darurile
Creatorului.
4. Un alt lucru minunat este acela că materia pământului stă la dispoziția
omului, pentru ca prin resursele naturii, ființa umană să poată explora lumea. Sfântul
Maxim Mărturisitorul arată că omul, în alcătuirea lui, adună prin simțuri aspectele
sensibile ale lumii, fiind capabil să desprindă din ele înțelesuri inteligibile pentru
minte.
5. Omul nu trebuie să se rezume doar la teorii matematice și științifice, el poate
recunoaște frumusețea lumii și să-l laude pe Creatorul Lui și din celelalte lucruri:
cântul păsărilor, roadele și florile câmpului etc. Lumea devine pentru om nu doar un
atelier unde el descoperă și creează lucruri, ci și locul înaintării sale spirituale:
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Ps. 18,1).
Rațiunile lucrurilor se arată a fi ca niște trepte pe care Dumnezeu coboară în lume și pe
care omul urcă neîncetat spre Dumnzeu.

III. Considerații științifice privind Spațiu-Timpul și teologia Creației + IV.

Cosmologia cu Big Bang și Creația Ex nihilo.

1. Problema originii Universului a fost şi cu siguranţă va ramâne una dintre

preocupările cele mai de seamă ale oamenilor de ştiinţă, ale filosofilor şi nu numai. În
reflecția filosofică, spațiul și timpul au fost considerate absolute, însă teoria Big Bang
(care suține că universul, stelele și galaxiile a apărut prin explozia unei singularități)
vine și arată că spaţiul, timpul, materia şi întreg Universul nu sunt veşnice.
2. Universul nu este static, ci dinamic (el este într-o continuă expansiune), iar
spațiul și timpul nu sunt absolute, pentru că ele pot fi deformate. Pentru Dumnezeu nu
există spațiu și timp, neputând fi delimitat de spațiu și timp, El existând din veşnicie,
fiind Creator al spaţiului al timpului și al Universului: „Că o mie de ani înaintea
ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri” (Ps. 89).
 3. Scrierile Sfinților Părinți demonstrează că materia și lumea nu sunt eterne și
mărturisesc crearea lumii „ex- nihilo”. Una dintre dogmele creștine cel mai greu de
înțeles și de acceptat pentru necreștini și anticreștini este creatio ex nihilo: crearea
lumii de către Dumnezeu nu din El Însuși, nu dintr-o materie deja existentă, ci
din nimic.
4. Mulţi dintre cercetătorii care încearcă să arate că teoria Big Bang-ului nu este
bună, o fac tocmai pentru că ea se apropie prea mult de ideea creaţiei „ex-nihilo” din
teologie creştină şi seamănă prea mult cu înţelesurile referatului biblic al creaţiei.
5. Există unele deosebiri între limbajul științific și limbajul teologic:
a. Textul Facerii nu poate fi un referat științific despre alcătuirea lumii,
deoarece creația lumii prezentată în cartea Facerii nu este un proces petrecut în
interiorul universului, ci unul mai presus de realitatea aceasta.
b. O altă distincție: între termenul „origine”(= care este necreată) și
„început”(= este creat, este situat în timp).
c. Heidegger deosebește ONTICUL (ființare) de ONTOLOGIC (ființa
ființării, perspectiva teologică punând accent pe acest termen)

VI. Diversitatea și unitatea lumii. Perspective științifice:

1. Știința ne arată faptul că lumea este complexă și diversă.
2. Universul cuprinde elemente chimice (care repr. cărămizile de bază).
Elementele chimice din sol, din aer și din apă întrețin viața, asigurând hrana și un
mediu favorabil viețuitoarelor.
3. Toată această diversitate de lucruri, obiecte, vietăți și materiale au în
substratul lor 4 interacțiuni fundamentale:
a.Gravitația - în a cărei sarcină stau formarea stelelor, dar și mișcarea și
configurația planetelor, sistemelor stelare și galaxiilor.
b.Interacțiunea electromagnetică - fenomene ce determină fenomene
magnetice şi electrice, fenomenele optice şi termice, forţele care stau la baza formării
structurilor substanţelor, în toate cele trei stări de agregare;
c.Interacțiunea nucleară tare, care este mult mai intensă decât forța
electrică, ține nucleul atomilor în stare legată, d.Interacțiunea nucleară slabă prezentă
în procesul de dezintegrare.
teoreticienii din fizică vorbesc despre unificarea acestor interactiuni într-o singură forță,
având ca țintă unitatea lumii, doar că această teorie nu poate cuprinde explicativ întreaga existență,
deoarece nu poate înțelege sensul existenței, a vieții lumii, a nevoii de iubire sau setea de a trăi
veșnic.
VII. Considerații științifice privind diversitatea lumii vii și teologia Creației

1. Conform Romani 1,20 - toate făpturile vestesc în chip ascuns rațiunile după
care s-au făcut și scopul așezat de Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că
lumea și toate rațiunile acesteia descoperă înțelesuri ce ne trimit la Dumnezeu-
Creatorul și faptul că tot ce vedem în această lume lucruri și vietăți corespund planului
lui Dumnezeu.
2. Același Sfânt părinte vorbește despre 5 rațiuni generale:
A. Substanţa (ființa) ne arată cauza lucrurilor, adică pe Creatorul lor, fiind
„învăţătoarea teologiei“;
B. Diferența se referă la diversitatea existențelor din cadrul creației (diferență
de natuă și de formă. Dumnezeu ne-a creat diferiți atât pe noi, cât și creaturile, și acest
lucru ne arată judecata Lui distinctivă”.
C. Poziția (stabilitatea)
D. Mișcarea și Unirea - mișcarea conferă elementelor substanței puterea
asocierii, iar prin unire - toate cele create sunt chemate la desăvârșire
Aceste 5 rațiuni, fac ca lumea creată de Dumnezeu să contribuie prin
raţionalitatea ei la înălţarea omului, la asemănarea cu El.

IX. Materia lumii

1. Materia și despre înțelegerea structurii ei (adică modul în care sunt făcute

obiectele care ne înconjoare) a fost una din temele de interes pentru cercetătorii din
știință.
2. Descoperirile arată că materia are o structură discretă, nu numai întindere și
consistență. În lumea înconjurătoare, mai există și o altfel de „materie”. Noi percepem
lucrurile ca obiecte solide, prin faptul că le putem atinge, însă simțurile noastre
sesizează și alte realități cum ar fi: radiația luminoasă (prin putem trece cu mâna) sau
atracția gravitațională.
3. Așadar avem 2 forme de materie: 1. substanța - în lichide și gaze și 2.
câmpurile - radiația luminoasă, câmpul gravitațional.
4. Substanța și câmpurile dovedesc o comportare stranie, odulatorie, ceea ce
arată că materia este constituită din pachete energetice. Despre constituția energetică a
materiei vorbește și Albert Einstein în teoria relativității restrânse.
5. Complementaritatea = dualitatea materiei este cea mai surprinzătoare
descoperire, dualismul undă - particulă se referă la faptul că materia prezintă simultan
proprietăți ondulatorii și corpusculare.
6. Principiul de incertitudine = formulat de Heisenberg, care stă la baza
mecanicii cuantice, limitează cunoașterea precisă a unui sitem cuantic.
7. Efectul tunel sau tunelare cuantică = repr. o cacacteristică cheie a mecanicii
cuantice. Un electron poate, fără a avea energie suficientă, să spargă „bariera”
energetică. (un exemplu pe care îl putem da în acest caz este lumina).
8. Teologic vorbind, materia nu și-a pierdut complet caracteristica spirituală,
chiar dacă căderea primordială, materia a fost acfectată de păcat. Totuși nu și-a pierdut
transparența pentru Dumneze. 9. Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre faptul
că la sfârșitul veacurilor, materia va fi transfigurată. Nu va mai fi în ea
corupere,bătrânețe, moarte, va primi o tinerețe veșnică, o strălucire și o frumusețe
neînchipuite.
10. Fizica ne arată, și de aceeași părere este și părintele Dumitru Stăniloae, că
materia ca formă de energie, poate fi pătrunsă de lucrarea lui Dumnezeu și că natura ei
poate fi transfigurată prin Duhul Sfânt. Energia creată a meteriei poate fi pătrunsă în
mod deplin de energiile necreate ale lui Dumnezeu.

X. Apa:

1. „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” - Sfinții Părinți arată

sensul apei asupra căreia Duhul lui Dumnezeu lucrează. Sfântul Teofil al Antiohiei
scrie că este apa ce prin care se vor face toate. Sf. Vasile cel Mare - Duhul se purta pe
deasupra apelor în sensul că puterile vieții sunt întreținute de ape. Sf. Ioan Gură de Aur
- apele menționate în cartea Facerii poartă în ele viață. Ce observăm? apa nu era
pasivă, ci o energie.
2. Apele terestre sunt chipul văzut ale apelor primordiale, în sensul că
viața terestră este strâns legată de apă (pământul este singura planetă din sistemul solar
cu o suprafață de apă în proporție de 70 la sută). Viața omului depinde de apă pentru
că apa are o mare pondere în constituția sa (Corpul omului, spre exemplu, are în
constituția 70 la suta)

XI. Lumina:
1. Vedem din referatul Facerii ca lumina este prezentă dintru început, când
Dumnezeu a zis: „Să fie Lumină”(Fc. 1,3) - care după Sfinții Părinți are mai multe
înțelesuri. După Sf. Vasile cel Mare afirmă că Dumnezeu a creat lumina pentru a risipi
întunericul, punând capăt tristeții. Potrivit Sf. Isac Sirul, lumina menționată face
referire la firile cele înțelegătoare, adică lumea îngerilor
2. Este important să precizăm că nici știința, nici gândirea patristică nu fac o
deosebire între lumina de la începuturile lumii și lumina aștrilor. Sf, Vasile scrie că
lumina de la început nu este diferită de cea care provine de la aștri, luminători. De
asemenea și Sf. Grigorie de Nyssa susține același lucru.
3. Știința a arătat că lumina are multe proprietăți importante:
A. Lumina fizică este parte constitutivă a vieții biologice
 B. Lumina este esențială în procesul de comunicare dintre oameni
( Tehnologia folosește lumina ca suport pentru sunet și imagine, în semnalele trimise
la distanță). Așadar lumina întreține comunicarea dintre oameni.
4. Omul are întipărit în el și o altă lumină - lumina înțelegerii- el fiind creat
după Chipul lui Dumnezeu. Prin lumina înțelegerii (care e mintea omului), el înțelege
sensurile lumii acesteia, care duc la Lumina lumii (conform Ioan 1, 4-5)- Fiul lui
Dumnezeu.
5. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu a creat totul prin energiile Sale necreate.
Sfântul Grigorie de Nyssa subliniază faptul ca nu a existat o materie preexistentă din
care a fost creată lumea, ci voința s-a făcut materie pentru cele create. Materia este
înființarea voinței lui Dumneze.

XII. Caracteristicile vieții, indicii din contextul cosmologic și aspecte remarcabile

privind unitatea lumii vii: (179-184)

de citit unde am subliniat

XIII. Progresivitatea Creației. Mișcarea și viața lumii:

1. Despre progresivitatea Creației găsim la Sfântul Grigorie Palama. Conform

versetului 11 al textului Facerii: „Dumnezeu a zis: «Să dea pământul din sine verdeaţă:
iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei»”, observăm faptul că pământul
și cerul au în ele puteri sădite de Dumnezeu. Nu vedem scris „ «Dumnezeu a făcut
iarba», ci «Să scoată pământul iarbă»”. Ele au fost aduse fiecare la existenţă prin
folosirea ce lor deja făcute.
2. Pe de altă parte, nu înseamnă că Pământul scoate singur verdeață, ci
Dumnezeu, i-a dăruit pământului şi puterea de a scoate din el. Pământul are în el
puterea de a lucra, putere dăruită de Dumnezeu prin poruncă.
3. Mișcarea lumii = „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să
zboare pe pământ, pe îninsul tăriei cerului” (v. 20) - Fiecare specie prin deplasarea ei
de-a lungul şi de-a latul întregului glob pământesc, cresc şansele de viaţă pentru alte
specii. Mişcarea nu este o consecinţă a căderii, ci dimpotrivă, semnul că persoanele şi
vieţuitoarele Creaţiei sunt chemate la mişcarea înspre Dumnezeu. Mişcarea lumii e
semnul că starea de acum nu este deplină, dar că li s-a dat celor din ea putinţa mişcării
pentru a putea parcurge urcuşul către existenţa fericită.
XIV. Diversitatea și unitatea lumii vii în Logos (pp. 190- 191)

de citit ce e subliniat

Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă în contextul actual: (IDEI)