Eliberarea certificatului internaţional de conducător de ambarcaţiune de agrement
Eliberarea certificatului internaţional de conducător de ambarcaţiune de agrement se face de către
ANR prin Serviciul ÎPNM şi Serviciul ÎEPNF. Certificatele internaţionale de conducător de ambarcaţiune de agrement se eliberează dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de acordare prin examen sau din oficiu. Documentele necesare eliberării certificatului internaţional de conducător de ambarcaţiune sunt următoarele: - cerere personală F02ECPN05 (la SÎPNM) sau F03ECPN05 (la SÎEPNF), după caz, completată şi semnată de solicitant prin care îşi asumă întreaga responsabilitate privind autenticitatea şi legalitatea documentelor pe care le prezintă; - copie legalizată a diplomei de studii; - avizul medical; - 2 fotografii 4/3; - copie legalizată a actului de identitate; - specimen de semnătură; - copii legalizate a cursurilor de pregătire pentru clasa A şi B. Cererea personală F02ECPN05 sau F03ECPN05 (după caz), completată şi semnată de solicitant se poate depune şi la căpităniile şi oficiile de port unde se organizează examene pentru obţinerea certificatului internaţional de conducător ambarcaţiune de agrement, însoţite de celelalte documente necesare pentru eliberare, cu achitarea tarifelor de eliberare în vigoare. Căpităniile şi oficiile de port înaintează către SIPNM şi SIEPNF (după caz), tabelele pentru eliberarea certificatelor internaţionale de conducător ambarcaţiune de agrement conform deciziei Directorului General ANR. Tabelele înaintate către SIPNM şi SIEPNF vor cuprinde următoarele rubrici: - numele şi prenumele; - data naşterii; - locul naşterii; - codul numeric personal; - clasa pentru care a susţinut examenul; - fotografia scanată; - specimenul de semnatură; - adresa de domiciliu; - naţionalitatea; - chitanţa prin care a achitat tarifele de eliberare a certificatului internaţional de conducător ambarcaţiune de agrement; - baza eliberării (proces verbal de examinare sau prevederile legale privind eliberarea din oficiu). După editarea certificatelor internaţionale de conducător ambarcaţiune de agrement de către SIPNM şi SIEPNF, documentele vor fi eliberate de căpităniile şi oficiile de port unde s-au organizat examenele. Cursul „Manevra navei cu vele” efectuat printr-un formator autorizat de ANR se va adnota pentru toate clasele de certificat internaţional de conducător de ambarcaţiune de agrement. Valabilitatea certificatului internaţional de conducător de ambarcaţiune este nelimitată.