Sunteți pe pagina 1din 5

Contactul vizual direct este foarte problematic atat pentru animale cat si pentru om, deoarece are o incarcatura

primordiala agresiva deosebita. Fixarea cu privirea este o conditie obligatorie pentru capturarea unei prazi sau pentru tintirea unui competitor conspecific. Bazat pe aceasta realitate la unele specii animale (insecte, pesti) s-au selectat in cursul evolutiei naturale acei indivizi care prezentau pete ocelare cu ajutorul carora puteau sa socheze pradatorul sau sa-l pacaleasca. Astfel la fluturi intalnim adesea, mai ales pe aripile posterioare, pete ocelare mari si viu colorate. In stare de repaus aripile posterioare sunt acoperite de cele anterioare dar in caz de primejdie fluturele se etaleaza rapid scotand la iveala perechea de ochi inspaimantatori. Fractiunea de secunda in care pradatorul se afla sub emotia contactului cu acei ochi este foarte adesea suficienta pentru ca fluturele sa scape nevatamat

Asemanator la unele specii de pesti tropicali intalnim pete sau desene ocelare plasate in zona caudata, in timp ce ochii reali sunt camuflati (vezi figurile de mai jos). Pradatorii sunt indusi in eroare de aceste semnale care le indica o falsa directie probabila de fuga a prazii.

Zona ochilor este la multe alte specii animale ornamentata prin pete sau linii de culoare contrastanta care au efect de marire a dimensiunilor aparente amplificand astfel efectul intimidant.

In momentul in care un astfel de individ il priveste focalizat pe un altul, cel privit intoarce capul urmarindu-si piezis conspecificul. Fixarea vizuala directa a celui ce-l priveste ar reprezenta o atitudine provocatoare. Interesant este ca la multe din aceste specii chiar si apropierea a doi indivizi de sex opus in vederea formarii unui cuplu se deruleaza cu aceleasi precautii. Numai dupa ce s-au emis alte semnale de acceptare cei doi parteneri se pot privi direct in ochi fara a starni o replica agresiva.

Putem cu usurinta sa identificam astfel de reactii la specia umana. Cel care priveste direct este fie un individ dominant care provoaca sau vrea sa atraga atentia, fie unul foarte sigur de natura pozitiva a relatiilor sale cu cel privit, fie... unul prost-crescut asa dupa cum ne invata codurile de maniere elegante. (sa nu te zgaiesti la om si sa nu-l arati cu degetul). O privire insistenta o simtim foarte rapid, si ne creaza cel mai adesea o stare de alerta, de inconfort, de iritare, mai ales daca privitorul este o persoana necunoscuta. Nici intre persoane foarte apropiate fixarea vizuala nu este intotdeauna confortabila. Vinovatia, minciuna sunt cu usurinta identificate prin comportamentul celui privit cu insistenta. De cele mai multe ori acesta din urma nu poate sustine pe termen prea lung contactul vizual. Daca suntem interesati sa cunoastem o persoana straina tot fixarea vizuala joaca rolul de semnal. In acest caz insa este desfasurat un intreg ritual (inascut) de cochetare; scurte fixari cu privirea urmate de intoarcerea capului si cautarea altor tinte vizuale de moment, revenirea privirii pe subiectul de interes, si tot asa pana cand schimbului de priviri i se adauga zambetul. In acest tip de comunicare, nu numai ochii ci si sprancenele joaca un rol foarte important pe care-l decodificam instinctiv. Ridicarea si coborarea rapida a sprancenelor concomitent cu contactul vizual este o forma de salut de tipul te-am vazut, te-am recunoscut. Tot prin miscari ale sprancenelor ne manifestam acordul sau dezacordul, cautarea, confirmarea, accentuarea, indignarea, aroganta, refuzul, etc. Priviti putin la acest joc al sprancenelor in timp ce vorbiti unui grup de persoane si fixati cu privirea o persoana sau alta din auditoriu. Sau auto-observati-va atunci cand asistati la un curs, conferinta, sedinta. Imediat ce sunteti fixati cu

privirea de catre vorbitor, in mod instinctiv va modificati mimica, postura si gestica, stabilind o comunicare cu acesta: - miscarea capului semnalizand aprobare sau negare, inclinarea, plecarea capului sau dimpotriva mentinerea sa in pozitie perpendiculara pe trunchi, cu barbia usor ridicata. - pozitia relaxata cu spatele rezemat, cu sau fara petrecerea bratelor pe dupa marginea spetezei scaunulu, sprijinirea intr-un cot cu inclinarea trunchiului, sau pozitii contrare ce semnalizeaza incordarea, provocare (spatele desprins de speteaza scaunului si cu trunchiul orientat spre inainte si/sau spre orator. Fiind elemente ale comunicarii, aceste semnale venite din partea asistentei induc, in conditii normale, o modificare comportamentala adaptativa din partea oratorului. El se poate opri asupra unor detalii pe care simte ca nu le-a explicat suficient de clar si convingator, poate veni cu argumente suplimentare atunci cand percepe dezaprobare sau chiar ostilitate, sau poate insista satisfacut pe aspectele care au prins la public. (Urmariti un talkshow cu mai multi invitati sau discursul unui lider politic in fata multimii fiind atenti atat la continutul verbal cat si la manifestarile verbale / vocale / non-verbale ale oratorului si ale asistentei). Ce deranjeaza cel mai mult este situatia in care oratorul isi continua impasibil discursul pe care de cele mai multe ori il citeste si nu raspune la respectivele semnale. Reactiile variaza de la nemultumire si frustrare personala la discutii intre persoane invecinate, vociferari izolate care pot deveni colective, fluieraturi, huiduieli, agresivitate verbala si gestuala, agresivitate propriu-zisa. Nu uitati ca evitarea sau reducerea agresivitatii este unul dintre cele mai importante roluri ale comunicarii. Pentru mai multe informatii legate de postura si gestica aveti la dispozitie o serie de lucrari traduse si in limba romana dintre care recomand Cartea gesturilor - Cum putem citi gndurile oamenilor din aciunile lor

( Peter Collet, 2005, Editura Trei). Citind-o incercati sa intelegeti, sa observati si sa va auto-observati, dar nu va transformati in detectori artificiali de semnale, nu va straduiti sa invatati seturi de figuri ci bazativa pe ceea ce simtiti atunci cand percepeti diferite situatii. Si mai ales nu uitati ca aceste sisteme de comunicare sunt inascute, cu adanci radacini filogenetice in comportamentul Primatelor dar si a altor grupe animale. Ca atare nu numai emiterea de semnale dar si abilitatea de a le descifra intelesul sunt universal raspandite la specia umana; au trasaturi fundamentale comune modelate de variabilitatea individuala si de normele culturale.