Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Biologie si Geologie, Sectia Inginerie

Geologica

EVOLUTIA OMULUI IN
CUATERNAR

AUSTRALOPITECII
 Introducere

Asa cum dovedesc descoperirile antropologice de

pana acum, australopitecii sunt localizati in Africa.
Primele descoperiri au fost facute n 1924 la
Bechuanaland datorita lui Raymond Dart, care scotea
la zi, dintr-o brecie a unei pesteri, aproape de Taung,
un fragment de craniu al unui copil de caiva ani. Un
an mai tarziu el prezinta rezultatele sub denumirea de
Australopithecus africanus, specificand ca ar fi vorba
de o maimut antropoida care ar prezenta caractere
umane.
 Sistematica australopitecilor

Subfamilia Australopithecus

Reprezinta o forma de tranzitie spre om, cu mentiunea ca o

parte din specialisti situeaza australopitecii n
Anthropomorphidae (Ponginae), mentionand caracterul lor de
forma de tranzitie, altii considerandui direct n familia
Hominidae, ca subfamilie numita Australopithecinae.
Asupra australopithecilor s-au propus mai multe sisteme de
clasificare,de exemplu, J. T. Robinson, care a continuat
cercetarile antropologului R. Broom, a propus, n 1951,
pentru australopitecii descoperiti n Africa de sud mprtirea
lor n dou genuri: Australophitecus si Paranthropus
Paranthropus, craniu si
reconstituire
 Sistematica

Mai tarziu, majoritatea antropologilor care au facut

descoperiri importante n Africa au ajuns la concluzia
ca toate formele de australopiteci, descrise sub diferite
denumiri, sa fie ncadrate ntr-un singur gen -
Australopithecus, cu trei subgenuri: Australopithecus,
Paranthropus, Zinjanthropus.
 Sistematica

In acest gen unic ar intra speciile Australopithecus

africanus (cu formele A. africanus, A. prometheus,
Plesianthropus transvalensis); Austhralopitecus
robustus (cu Paranthropus crasiidens, P. robustus) i
Australopithecus boisei (Zinjanthropus boisei).

Comparaie ntre caraniul

de P. crasiidens si
P. robustus
 Caracteristicile generale ale
austhralopitecilor

Austhralopitecii de talie medie, masurau 120-140

cm inaltime si cantareau aproximativ 25 kg, iar cei de
tip masiv (Paranthropus si Zinjanthropus) atingeau
160-165 cm si cantareau aproximativ 40-50 kg.
Membrele inferioare erau mai scurte n raport cu
trunchiul si cu membrele superioare, iar mersul era
biped. Dovezile n acest sens, alturi de alte
caracteristici ale austhralopitecilor sunt urmatoarele
urmtoarele:
 Caracteristicile generale ale
austhralopitecilor

conformatia centurii pelviene, cu forma larga si scurta a

ilium-ului si aspect sinuos al crestei iliace;
structura oaselor lungi ale membrelor inferioare;
orificiul occipital care permitea echilibrarea capului pe
coloana vertebrala, care era aproape vertical;
masivul facial proiectat n fata, formand o linie usor
concava a profilului, carena nazala
fiind abia schitata;
mandibula masiv, reprezinta o dovada a miscarilor de
masticatie, asemntoare omului;
 Caracteristicile generale ale
austhralopitecilor

dentitia se caracteriza prin incisivi i canini mici, dinti jugali

voluminosi ca si molarii;
media capacitatii cutei craniene era de 508 cm3, cu o
amplitudine ntre 435 i 600 cm3.

extremitatea superioar a femurului la Australopithecus (A) i la omul modern (B)

 Caracteristicile generale ale
austhralopitecilor

Craniille suprapuse de Australopithecus africanus (linie continu) i cimpanzeu

(linie punctata).
 Mediul si modul de viata al
austhralopitecilor

Austhralopitecii din Africa Orientala si Africa Australa

traiau ntr-un mediu uscat si semidesertic, dupa cum au
dovedit numeroasele animale de savana care au fost
identificate n stratele respective (gazele, antilope, girafe,
lei, babuini, etc). Traiau n grupuri puin numeroase,
deplasarile lor facandu-se pentru procurarea hranei i spre
sursele de ap. Morfologia lor dentar denota regimul de
alimentatie preponderent erbivor, iar carnea si-o procurau
din vanarea micilor rozatoare si reptilelor, precum si de la
cadavrele de mamifere abandonate de animalele carnivore.
Bolta palatina si arcada dentara la gorila, australopithec si omul actual
 Repartitie si situri

Linia Australopithecilor cuprinde pana n prezent, trei

specii principale, definite morfologic, care reprezinta tot
atatea stadii evolutive: Australopithecus afarensis, A.
africanus i A. robustus.
Australopithecus afarensis
Australopithecus afarensis este considerat de catre P. V.
Tobias, D. Johanson si T. White ca ar sta la baza unui
trunchi comun din care au derivat Australopithecus
africanus, A. boisei, A. robustus, si chiar a genului Homo,
cu Homo habilis, H. erectus i H. sapiens.
 Repartitie si situri

Celebritatea lui Australopithecus afarensis rezida si

din faptul ca este raspandit pe o arie larga, care
include Etiopia, Kenia si Tanzania, ntr-o lung
perioada dintre 3,7-2,7 milioane ani. Trasaturile sale
morfologice constau ntr-o talie cuprinsa ntre 1,30-
1,10 m si o capacitate cerebrala nc redusa de 300-
400 cm3. Fata era larga si masiva, proiectata inspre
inainte, membrele robuste. Chiar daca bipedia este
afirmata la aceasta specie, bratele ramaneau inca
destul de lungi ca o reminescenta a brahiatiei
ancestrale.
 Repartitie si situri

Ei traiau n mici grupuri din savana africana, fara a

fi cunoscut structuri de locuire si a sti sa-si realizeze
unelte.
Unul dintre cele mai importante puncte fosilifere
pentru Australopithecus afarensis este cel de la
Hadar din depresiunea Afar (Etiopia), datat intre 3,3
si 2,5 milioane ani. In anul 1975, Don Johanson a
gasit aici 13 indivizi, dintre care cinci erau copii de
aproximativ cinci ani.
 Repartitie si situri

Austhralopithecus africanus

Australopithecus afhcanus a trait intre 3 si 1,8 milioane

de ani. Capacitatea sa craniana depasea uneori 400-500
cm3, fruntea era pronuntata, fata redus, maxilarul
proiectat inc in fata, dentitia era puternica cu canini i
incisivi mari . Maxilarele puternice ii permiteau sa
zdrobeasca materie vegetala si chiar mici animale. La
nivelul creierului s-a constat o crestere a irigarii zonelor
parietale si temporale.
 Repartitie si situri

In anul 1925 Raymond Dart, descopera un craniu

In regiunea Taung la Bechuanaland. Acest craniu
apartine unei primate i reprezinta prima descoperire
de acest fel din sudul Saharei. Descoperitorul
considera aceasta descoperire ca ar putea
reprezenta "veriga lipsa" dintre Primate i om, motiv
pentru care l-a denumit Australopithecus africanus
(maimuta din Africa australa).
 Repartitie si situri

Australopithecus robustus

Australopithecus robustus este de talie mai mare

decat formele de pana acum, ajungand la 1,50 m si
la o capacitatea craniana sensibil crescuta de 500-
550 cm3. Uzura molarilor voluminosi este o dovada
ca se hranea cu ierburi, seminte si radacini.
 Repartitie si situri

Cele mai importante situri si descoperiri sunt

reprezentate de:

Swartkrans. Brecia din stratul inferior, datata la 1,8

milioane ani, a livrat resturi de Paranthropus, iar cea
din stratul superior al depozitului, datata la 0,5
milioane ani, a oferit resturi de Homo erectus.
 Olduvai. Sapaturile de la Olduvai au debutat n
1926 sub conducerea celebrului antropolog L.S.B.
Leakey si a sotiei sale Mary. S-au deosebit cinci
niveluri stratigfrafice, care au fost impartite n doua
secvente. Stratele respective sunt formate din
depozite lacustre si fluviatile, intre care se
intercaleaza scurgeri de lava si tufuri vulcanice.
Fauna fosila de crocodili, hipopotami etc. dovedeste
un climat relativ umed in timpul formarii depozitelor
din defileul de la Olduvai. Varsta acestor depozite
este de aproximativ 1,8 milioane
 Pe langa multe oase fragmentate, la 17 iulie 1959
Mary Leakey a descoperit un craniu aflat ntr-o
exceptionala stare de conservare, cu o morfologie
robusta, fata dezvoltata in mod deosebit si cutia
craniana destul de redusa, de numai 500 cm3.
Pozitia avansata a orificiului occipital este o marturie
sigura a locomotiei bipede. Acest tanar exemplar,
mascul a fost denumit Zinjanthropus boisei.
 Bibliografie

Scott A. Elias, Encyclopedia of Quaternary Science