Evolutia Deltei Dunarii

Benghea Cecilia, anul 3 geologie

 Scurt istoric asupra Deltei Dunarii si partii de NV a Marii Negre

Delta Dunarii reprezinta un ecosistem acvatic si terestru care ocupa 2,5 % din
suprafata tarii. Delta are multe caracteristici care ii
confera un caracter unic intre deltele de pe glob, ea reprezentand, spre exemplu,
cea mai intinsa suprafata compacta cu stuf. Evolutia edificiului deltaic continua si
astazi. Doar urmarind procesele care se desfasoara astazi pe acest teritoriu, pot fi
imaginate cele care sau desfasurat in trecut, avand in vedere faptul ca principalii
contributori genetici ai edificiului deltaic au fost Dunarea si Marea Neagra.
Din punct de vedere istoric Dunarea este metionata in documente inca
din epocile greaca si romana. Daca grecii numeau Dunarea Danubius, romanii foloseau
denumirea de Danubius pentru cursul superior si Istros pentru cel inferior. Herodot,
care intre anii 454-447 i.c. a vizitat tarmurile Marii Negre ajungand pana la Nistru,
descrie Istrosul ca fiind cel mai mare dintre fluviile vazute pana in acel moment, si
mentioneaza ca fluviul se varsa in mare prin cinci brate. Ptolemeu, in Itinerariul Antonin
da coordonatele tuturor punctelor descrise de el la gurile Dunarii. Polibiu (201120 i.c.),
Strabon (58 i.c. 25 d.c.), Ovidiu (43 i.c. 17 e.n.), Pliniu cel Batran (2379 d.c. Naturalis
Historia), si Flavius Arrianus (~95175 d.c. Periplus Ponti Euxini) in scrierile lor aduc
informatii asupra Deltei Dunarii, din care pot fi sintetizate urmatoarele: formarea
deltei deja incepuse, Dunarea se varsa in mare printrun numar mai mare de
brate decat azi, frontul deltei era situat mult spre vest
fata de pozitia actuala, in fata gurilor fluviului existau sase insule, cea mai
mare fiind cunoscuta sub numele de Peuce (Pomponius Mela, sec. I d.c.).
 Pana in sec. XV, informatiile asupra Dunarii si deltei sale nu sunt prea multe.
Nou ar fi faptul ca incep sa fie redactate harti, chiar daca unele sunt
departe de a reprezenta realitatea. Intre 1550 1770 au fost editate o serie de harti
, cea mai importanta fiind editata in 1880 de contele Kiseleff, aceasta descriind o
serie de insule in zona Chilia. In anul 1856, de Marigni editeaza Hidrografia Marii
Negre si a Marii de Azov, lucrarea cuprinzand numeroase date hidrografice,
dar si geologice si geografice. Prin infiintarea Comisiei Europene a Dunarii
gradul de cunoastere si precizia reprezentarilor cartografice cresc foare mult.
Dupa anul 1900 cercetatori precum Murgoci (1912), Antipa (1914), Bratescu (1921-
1942) publica studii si harti ale Deltei Dunarii. Alaturi de acestia si alti cercetatori
romani si straini, precum Sevastos (1905, 1907), Lepsi (1924), Valsan (1934),
Nastase (1935), Ciocardel (1937), Pfannenstiel (1950), Zenkovitch (1956-1960),
Papiu (1957), Ionescu (1958), Mihailescu, Dragomirescu (1959), Liteanu et al
(1961), Liteanu, Pricajan (1963), Almazov et al (1963), Panin (1971-2007),
Mihailescu et al (1971 1993) si altii, aduc informatii
deosebite referitoare la aparitia si evolutia in timp a edificiului Deltei Dunarii,
dar si a zonei marine adiacente.
 Hidrobiologul Grigore Antipa (1921) a fost primul care a aratat ca pentru studiul
evolutiei deltei trebuie sa tinem seama de numerosi factori, printre care cei
care au transformat un vechi golf al Marii Negre in delta actuala. Autorul afirma ca
delta este partea cea mai tanara a acestui batran fluviu (Dunarea). Pe teritoriul
deltei, Dunarea se desparte in bratele Chilia (care ia 63 % din debitul lichid al
fluviului masuratori hidrologice efectuate la nivelul anului 1921), Tulcea (37 % din
debitul lichid), care la randul sau se bifurca in Sulina si Sf. Gheorghe (la Ceatal Sf.
Gheorghe). Autorul remarca rolul esential al marii in formarea edificiului
deltaic (Aceasta formare de cordoane litorale la coasta marii si de zatoane,
care se alipesc de mal, ne arata insa ca si marea conlucreaza la formarea deltei
Antipa, 1921), aratand ca grindul Caraorman este format din nisip marin. Sunt
analizate grindurile longitudinale formate prin depunerile bratelor
de Dunare. Factorii naturali care au conlucrat la transformarea acestui estuar in delta
si la formarea mai departe a deltei...sunt: forma si directiunea generala a coastei,
valurile si curentul marii, vanturile dominante, relieful si natura fundului estuarului,
curentul fluvial si aluviunile aduse de el in suspensie, salinitatea apei,
vegetatiunea si eventual si vreo miscare izostatica. Autorul nu uita sa mentioneze
rolul jucat
de iesituri ale coastei in forma de pinteni care provoaca formarea de cordoane
litorale ...prin care izoleaza portiuni din mare
ca lacuri si zatoane si le incorporeaza coastei,
colmatand golfuri si limane formate din ele.
 De asemenea, o contributie deosebita adusa la cunoasterea Deltei Dunarii a avut-
o Bratescu (1923) care, in lucrarea Delta Dunarii: Geneza si evolutia sa morfologica si cronologica
ofera un model evolutiv al edificiului deltaic: Tertiar zona deltei era un golf al marii Diluviu
zona devine uscat peste care se acumuleaza un strat gros de loess
(cu fragmente fosilizate de rinoceri si mamuti) Cuaternar sup. are loc o
transgresiune marina (cauze posibile: afundarea uscatului, topirea calotelor polare si a ghetarilor),
apele marii inaintand mult in interiorul uscatului. In aceasta perioada gura de varsare a Dunarii
era undeva in zona Isaccei. In aceste conditii incepe, in acceptiunea autorului, formarea edificiului
deltaic. De asemenea, trebuie mentionat faptul ca autorul vine cu o serie de date noi
referitoare la topografia Deltei Dunarii (Ceatal Ismail +3,66 m, gura Sulina 0,46 m, cu o
inclinare intre puncte de 0,046 m/km). Lucrarea mentionata anterior se ocupa si de partea
marina din fata deltei, remarcand faptul ca Marea Neagra nare maree care
sa risipeasca sedimentele aduse de Dunare, vantul avand o
importanta deosebita, el conducand la o ...oscilare a Marii, care seamana intru catva cu
mareele cu ...influenta asupra bancului submarin al Sulinei. La actiunea vantului se adauga si
actiunea curentului litoral marin,
repeziciunea sa la doi km de la coasta fiind de 3 m. Bratescu (1922), pe baza informatiilor
prelucrate a elaborat si o serie de schite cu referire la batimetria gurilor Sulina si Sf.
Gheorghe la nivelul anilor 1857 1887. Lucrarea este insotita de o harta a Deltei Dunarii
cu detalierea evolutiei Deltei Chilia:
 Vlsan (1935) comentand ipotezele deja existente asupra Deltei Dunarii remarca faptul
ca aceasta este o formatiune recent formata intrun golf marin, inchis de un cordon litoral
care pornea de la Jibrieni (Ucraina) si se prelungea spre sud. In fata deltei insulele Letea
si Caraorman reprezinta un paleorelief initial acoperit de dune. Acest paleorelief era format dintr
un strat de argila acoperit de un altul loessoid, ambele aflate acum la o adancime de 36 m
sub nivelul marii. Toate modificarile survenite in cadrul edificiului deltaic sau produs intrun
timp geologic scurt (!). In completarea opiniilor lui Vlsan, Nastase (1935) face o
serie de interpretari asupra traseului vailor submarine ale Dunarii, Coglnicului, Nistrului si Niprului
pe platoul de NV al Marii Negre. Autorul, interpretand atat datele geomorfologice si batimetrice
proprii, cat si pe cele culese din diversi autori straini (Brauner, 1910 Poprucic, 1924) ajunge la
concluzia ca in epoca premergatoare formarii limanelor Marii Negre, cand nivelul
acesteia era cu 40 50 m mai coborat decat cel actual, gurile de varsare ale raurilor
mentionate erau situate mult mai la sud. Pe baza datelor batimetrice si morfologice ale fundului
marii autorul traseaza vechile cursuri ale raurilor, acestea fiind acoperite de o patura de aluviuni
adusa de aceleasi rauri in perioada de crestere a nivelului marii. Referitor la formarea limanelor
din jurul Marii Negre autorul ajunge la concluzia ca acestea sau format din cauza jocului
vertical al ariilor continentale. Incepand cu anul 1956 in Delta Dunarii
incep sa fie executate numeroase lucrari de cercetare si prospectiune, din 1966 Institutul
Geologic efectuand lucrari de detaliu pentru cartarea si evaluarea zacamintelor
de minerale grele. IGP impreuna cu IFLGS executa numeroase foraje de cercetare, acestea
aducand importante informatii necesare redactarii unor modele de evolutie a edificiului deltaic.
 Liteanu, Pricajan (1966), pe baza numeroaselor observatii
provenite din cartarea zonei deltaice, a analizelor de laborator, dar si a datelor
de foraj construiesc un model evolutiv al deltei, dupa cum urmeaza:
Villafranchian un strat de argila rosie formeaza fundamentul edificiului deltaic
St. Prestian depunerea unui strat de pietrisuri (grosime 20 30 m, dupa
Liteanu, Pricajan, 1962) peste argila rosie, acestea reprezentand conul aluvial al
Dunarii (Liteanu, Ghenea, 1966). Acest strat grosier sa extins pe o zona mult mai
larga decat actualul areal al deltei, inclusiv pe platoul continental al Marii Negre
Pleistocen med. acumulare de depozite marine Rissian acumulare de nisipuri
cu fauna de apa dulce (faza de regresiune marina care a condus la aparitia primei
formatiuni deltaice) Riess Wrm
depozite nisipoase marine (faza de transgresiune marina) Wrmian
depozite nisiposargiloase cu fauna salmastra (transgresiune marina stadiul
neoeuxinic al Marii Negre) Holocen inf. acumulare de nisipuri
fine cu fauna de moluste salmastre (transgresiune marina) Holocen sup.
acumulare de depozite deltaice cu Corbicula fluminalis
(specie disparuta la nivelul anului 1966).
 Succesiunea depozitelor indica o subsidenta accentuata a cuvetei
deltaice. Liteanu, Ghenea (1966) in lucrarea Cuaternarul din
Romania descriu pentru Cuaternarul din Dobrogea
argia rosie villafranchiana. Putand fi utilizata ca un orizont reper
(grosimea acesteia variind intre 3 10 m),
pentru zona costiera a Dobrogei de Nord si sub depozitele Deltei
Dunarii. Daca, in mod obisnuit peste argila rosie urmeaza
depozite loessoide, in anumite locuri ea
este acoperita de depozite marine. In Delta Dunarii
autorii subliniaza ca, in Pleistocenul mediu apele marii
acopererau actualul teritoriu al deltei (stadiul paleoeuxinic al Marii
Negre). In vederea realizarii unor corelari a depozitelor
cuaternare la scara regionala Liteanu, Ghenea (1966) fac o
paralelizare a succesiunilor stratigrafice din Delta Dunarii
cu cele din Depresiunea Vlaha, Marea Neagra si
Marea Mediterana :
 Popp, Pricajan (1969) in lucrarea Lorigine des terrains fermes
du Delta du Danube fac numeroase consideratii asupra evolutiei
cuaternare a Deltei Dunarii, dar si a zonei de coasta a Marii Negre. Autorii
separa o delta fluviala, mai veche, formata dea lungul bratului Sf. Gheorghe si
o delta marina. Referitor la coasta Marii Negre se pare ca aceasta aparea ca
o faleza inalta si dantelata ce urmarea conturul uscatului dobrogean. In
zona actualei delte existau doua golfuri despartite de peninsula Dunavat. Din
1971 Laboratorul de geologie marina al IGG a efectuat anual cercetari
detaliate in delta, scopul principal fiind valorificarea resurselor naturale ale
acesteia. Lucrari de
prospectiune si explorare pentru substante minerale utile au fost
efectuate de Intreprinderea de Prospectiuni Geologice si Geofizice (IPGG),
respectiv Intreprinderea de Foraj si Lucrari Geologice Speciale (IFLGS) si
unitatile de cercetare teritoriale. Panin (1972, 1974) evidentiaza
fazele principale ale evolutiei Deltei Dunarii in timpul Holocenului (Fig.1),
avand la baza si o serie de datari 14C pe diversele paleodelte. In cadrul altor studii
(Panin, 1976) autorul mentioneaza ca delta submarina se intinde pe o
suprafata mai larga si ca un sistem de conuri submarine ocupa
panta contimentala atingand, in cadrul bazinului, adancimi de pana la 2000 m.
 Evolutia holocena a Deltei Dunarii si p
artii de NV a Marii Negre
Regresiunea wurmiana, cand nivelul actual al marii era cu 100 m mai jos,
a avut o influenta deosebita asupra formarii edificiului deltaic,
fenomenul favorizand o eroziune puternica a zonei de self.
Din formatiunile deltatice cuaternare vechi sau pastrat doar o serie de
relicte in zona Letea Caraorman. Transgresiunea de la
inceputul stadiului nou al Marii Negre a favorizat formarea cordonului
initial Letea Caraorman, permitand aparitia asa numitului stadiu de
delta blocata. Datorita bratului Sf. Gheorghe se formeaza prima delta
Sf. Gheorghe I. Aparitia unui nou brat (PaleoSulina) conduce
la aparitia altui edificiu deltaic Sulina. In timpul regresiunii
fanagoriene, in acelasi timp cu formarea deltei Sulina, spre sud se mai
formeaza un mic edificiu deltaic Cosna. Urmatoarea faza de evolutie
a Deltei Dunarii corespunde cu etapa actuala. Colmatarea bratului Paleo-
Sulina impulsioneaza dezvoltarea bratului Chilia, cu formarea edificiului
deltaic cu acelasi nume, si reactiveaza bratul Sf.
Gheorghe care va forma Delta Sf. Gheorghe II. In partea extrem sudica
a zonei deltaice se mai formeaza o mica delta numita Sinoe.
 Distributia
forajelor
executate
pe
teritoriul
Deltei
Dunarii
 In momentul de fata se poate afirma ca Delta Dunarii poate fi impartita in mai
multe sisteme depozitionale majore: campia deltaica, frontul deltei si
prodelta (Panin, 1983, 1989). Campia deltaica se dezvolta intre punctul numit
Ceatal Ismail (Mila 44) acolo unde Dunarea se imparte in doua brate Chilia si
Tulcea., aria avamnd o suprafata de 5800 km 2 . Frontul deltaic are o
suprafata de 1300 km 2 care se intinde in zona marina pana la adancimi ale apei
de pana la 40 m.
Prodelta se dezvolta in zona de offshore fiind situata la adancimi ale apei
cuprinse intre 30 40 m (limita estica a frontului deltaic) si 5060 m si ocupand o
suprafata de peste 5500 6000 km 2 (Panin, 2003). In
zona prodeltaica morfologia fundului
variaza, aceasta fiind marcata de prezenta vailor sau canalelor submarine (uneori
cu adancimi semnificative, de la 4 m la 10 m) bordate de levee sau zone mai
ridicate. Canalele reprezinta caile de transport ale sedimentelor
provenite din zonele de varsare ale bratelor fluviului, probabil
in momentele de viitura, catre panta continentala. In zona de
panta continentala a Marii Negre structura geomorfologica principala o
reprezinta Canionul Viteaz, acesta datand din perioada de regresiune marina,
cand cursul Dunarii se extindea mult spre est. Trebuie mentionat faptul ca, la
baza pantei continentale sa format un sistem de conuri turbiditice
submarine datorate aportului de sedimente neconsolidate acumulate la partea
superioara a pantei si alunecate in zona adanca fie pe panta, fie prin canioanele
care brazdeaza suprafata acesteia
 In vederea cunoasterii evolutiei edificiului Delta Dunarii s-
au efectuat, sporadic, dea lungul timpului, o serie de datari
pe probe geologice, utilizand metoda 14C. Pe baza acestor datari
sa putut constata ca evolutia sa holocena a avut mai
multe faze (Panin, 2003): formarea cordonului initial Letea
Caraorman: 117007500 BP Delta Sf. Gheorghe I: 90007200 BP
Delta Sulina: 72002000 BP Deltele Sf.Gheorghe II si Chilia: 2800-
Prezent Deltele Cosna si Sinoe: 35001500 BP. Din punct
de vedere sedimentologic, de la suprafata pana la adancimea
de 70100 m edificiul Delta Dunarii este format din
depozite detritice de natura fluviolacustra, care, din punct
de vedere granulometric acopera un spectru cuprins intre argile si
pietrisuri.
Sectiune litologica prin Delta Dunarii:
 Edificiul deltaic, plasat intre falii crustale profunde (Sf.
Gheorghe la sud si VasluiCetatea Alba la nord), are o
alcatuire geologica complexa . Facand parte dintrun
sistem de unitati geotectonice majore (Platforma
Scitica) Delta Dunarii,
ca unitate apartinand Depresiunii Predobrogene, are
un fundament geologic in cadrul caruia au fost
separate sase cicluri de sedimentare (Patrut et al,
1983): Paleozoic, Triasic inf., Triasic med.sup, Jurasic,
Cretacic inf. si Sarmatian-Pliocen. In ultimul
ciclu de sedimentare sau acumulat depozite de argile,
nisipuri si gresii (200 350 m) peste
care stau argilele rosii villafranchiene
 In ceea ce priveste cunoasterea zonei submarine de NV a Marii
Negre, situata sub directa influenta a Dunarii, dar si a raurilor
tributare din nordul Marii Negre (Nistru, Nipru, Bug)
lucrari recente (Winguth et al., 2000, Popescu et al., 2001), bazate pe
diferite metode de cercetare (seismica, seismoacustica, tehnici
izotopice) a permis obtinerea unor informatii
detaliate referitoare la geomorfologia zonei si la alcatuirea sa din punct
de vedere geologic sedimentologic. In zona profunda a bazinului nord-
vestic al Marii Negre au fost evidentiate conuri submarine suprapuse ,
care, la randul lor, pot fi separate
secvente seismice marcate de procese de sedimentare de la alunecari in
masa (primele doua), in baza succesiunii, pana la depuneri tipice
de depozite turbiditice (urmatoarele sase) sub forma de canale, levee,
etc, catre partea superioara (Winguth et al., 2000). Sa putut constata ca
variatiile de nivel ale marii in ultimii 900 ani sunt
diferite de cele ale Oceanului Planetar datorita izolarii bazinului
Marii Negre fata de acesta in perioadele de intrerupere a legaturii
cu Marea Mediterana.
Pozitia Deltei Dunarii
 Bibliografie:
www.wikipedia.ro
www.unibuc.ro
www.geocomar.ro