UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE LITERE , ISTORIE ŞI TEOLOGIE

Master-Arheologie şi mediu în contextul dezvoltării durabile

Studiu geomorfologic asupra teraselor şi luncilor din Defileul Dunării

Student:Eugen Popescu

Timişoara
2013
 Studiu geomorfologic asupra teraselor şi luncilor din Defileul Dunării

Defileul Dunării corespunde sectorului de străpungere a Carpaţilor de către Dunăre pe o

lungime de circa 130 de kilometri între Baziaş şi Gura Văii, carcaterizându-se prin îngustarea mare
a văii, prin numeroase şi accentuate schimbări ale direcţiei acesteia şi printr-o sporadică prezenţă
a teraselor.1 În literatura de specialitate defileul Dunării mai este cunoscut şi sub denumirea de
defileul Porţilor de Fier. Concepţiile cu privire la instalarea Dunarii prin actualul defileu al Porţilor
de Fier au evoluat în decursul timpului si s-au îmbogăţit cu date geologice si geomorfologice şi cu
multiple interpretari ale acestora. De reţinut este faptul că cercetări şi cartări morfologice
amănunţite s-au efectuat, în defileu, numai în doua rânduri şi anume, în jurul anului 1908 (J. Cvijic)
şi între 1963-1966 (Gr. Posea si colab.) pentru teritoriul românesc, celelalte publicaţii bazându-se
cu precădere, pe interpretarea datelor geologice, a datelor lui J. Cvijic, precum şi pe argumente
culese din afara defileului. 2
În ansamblul cursului Dunării şi chiar al bazinului său, defileul
Dunării din sectorul Carpatic al fluviului este una din zonele cele mai caracteristice prin
particularităţile sale geomorfologice şi hidrologice precum:3 înclinarea accentuate a versanţilor,
mergând până la căderi verticale în zonele calcaroase ale Cazanelor, unde se adaugă şi forme
carstice: lapiezuri, peşteri-Pnicova ; simetria relativă a malurilor cu îngustări condiţionate de rocile
dure; schimbări frecvente, cu unghiuri de până la 90 de grade, ale cursului Dunării, moşteniri ale
traseului său initial şi reflectări ale adaptării fluviului la tectonica locală; procese actuale de
versant, în special eroziune torenţială-dezvoltate cu precădere, pe seama aceloraşi depozite
Miocene din depresiuni şi aproape absente în restul defileului; terasele, etajate între 6-10 şi 200-
210 metri altitudine relative sunt mai dezvoltate în depozitele sedimentare ale depresiunilor
tectonice unde păstrează şi resturi din cuvertura de aluviuni, menţinându-se numai sub formă de
umeri, cu character de terase în rocă, greu racordabili între ei, in zonele de îngustări ; lunca a cărei
lăţime se menţine, în medie între 100 şi 400 de metri cu un nivel de 2-4 metri inundabil şi un altul

1
Institutul de Geologie şi Geografie al Academiei Republicii Socialiste România-Geografia Văii Dunării
Româneşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 1969, pag.62
2
Grigore Posea-Geomorfologia României Relief-Tipuri, Geneză, Evoluţie, Regionare, Editura Fundaţia României
de Mâine, Bucureşti, 2005, pag.284
3
Academia Republicii Socialiste România-Monografia zonei Porţilor de Fier, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, Bucureşti, 1970, pag.25
de 6-8 metri afectat parţial şi numai la creşterile excepţionale este dezvoltată tot în depresiuni,
reducându-se până la completa dispariţie în zona Cazanelor.4
Principalul aspect asupra căruia ne vom axa în această temă il constituie sistemul de terase şi
lunca pe care fluvial Dunărea le formează în această zonă. Aşadar, lunca sunt doi termeni folosiţi
în literatura geografică românească ce fac referire la ceeaşi unitate spaţială, mai exact teritoriul pe
care îl acoperă apele râului, fluviului în cazul nostru, la debite foarte mari.Carcateristicile şi
dimensiunile albiei majore sunt variabile, luncile având dimensiuni mari în regiunile de câmpie şi
podiş, în depresiuni, în cursul inferior al râurilor.5 Morfologia luncii este în cea mai mare măsură
rezultatul migrării prin meandre a albiei râului, a proceselor de eroziune laterală şi de acumulare a
aluviunilor la viituri sau la vărsarea afluneţilor, în cuprinsul acesteia existând forme de relief
pozitive şi negative, cele mai însemnate dintre acestea fiind: grindurile, popinele, conurile de
aluviuni, trepte de luncă, diguri, meandre părăsite, cursuri părăsite, microdepresiuni şi canale de
drenaj.6 Alcăturie şi structura unei lunci depinde în foarte mare măsruă de mărimile debitului,
panta longitudinală cât şi de uniutatea de relef pe care aceasta o străbate. Aşadar în cazul nostru,
în lungul Dunarii, în sectorul Bazias-Gura Vaii, se desfăşura si cea mai joasă treapta de relief,
lunca, înalţată pâna la maximum 5 m deasupra nivelului mediu al apelor de atunci, ea apărea, cu
caractere diferentiate, în bazinete si în sectoarele de strâmtori. Cea mai mare extensiune o avea în
bazinetul de la Moldova Noua, unde se înregistra si cel mai mare coeficient de despletire a Dunarii,
unde s-a format si Ostrovul Moldova Veche care atinge altitudinea de 102 m.7 Modelarea intensa
exercitata de Dunare, cât si de afluentii acesteia, conducea la crearea unui microrelief de lunca.
Frecventa si amplitudinea mare a cresterilor de nivel constituia cauza esentiala a instabilitatii
formelor din lunca. Astfel, bratele de la Belobresca, Pojejena, Berzeasca, Dubova si Ogradena îsi
schimbau continuu pozitia, ca rezultat al materialelor ce se depuneau atât pe fundul acestor artere
temporare cât si la periferia lor, în aceasta evolutie remarcându-se rolul pantei transversale a luncii,
care facea ca apele de inundatie sa se scurgă mai repede faţă de sectorul din avale de Turnu Severin,
numai câteva zone de înmlăştinire persistau în urma inundatiilor în bazinetele de la Moldova,
Dubova si Ogradena.8 La confluentele principale, lunca Dunarii apartinea, într-o mare măsură, şi

4
Institutul de Geologie şi Geografie al Academiei Republicii Socialiste România, Op.Cit. pag.173
5
Mihai Ileincz-Geomorfologie, Editura Universitară, Bucureşti, 2010, pag.124
6
Ibidem, pag.127
7
Grigore Posea-Op.Cit. pag.276
8
Ibidem
afluenţilor care, prin aportul lor, au condiţionat formarea unor lărgiri periferice cu acumulări de o
stabilitate redusa. Astfel, la confluenţele cu Sicheviţa, Mraconia, Ieselniţa, Cerna, Bahna si
Jidostiţa aveau loc remanieri ale depozitelor din conurile de dejecţie ale râurilor mentionate.9 Spre
exemplu Lunca Mraconiei are o lăţime mică, determinată de rocile pe care este dezvoltată, de
prezenţa conurilor de dejecţie ale afluenţilor acesteia şi este prezentă în cursul inferior, în zona
lacului, înainte de formarea barajului, lunca Mraconiei ocupa o suprafaţă mult mai mare, pe care
se găseau gospodării. În prezent aceasta este vizibilă numai atunci când nivelul de bază (Dunărea)
scade foarte mult. În zona de vărsare în Dunăre valea se îngustează mult, Mraconia formând la
traversarea Ciucarului Mic un sector de chei. Albia majoră sau lunca este în general dispusă
monolateral, fiind dezvoltată cu precădere pe partea stângă a văii, iar în zona lacului se dezvoltă
simetric, bilateral, însoţind ambele maluri. Lunca dezvoltată de-o parte şi de alta a lacului se
găseşte într-o zonă depresionară, formată din roci sedimentare; acesta este dispusă simetric în acest
sector, iar în amonte înainte de vărsarea râului în lac lunca este dispusă asimetric, deci este
monolaterală, dispusă când pe partea dreaptă, când pe partea stângă. Lăţimea maximă a luncii
înainte de vărsarea în lac este de aproximativ 50m.10 Revenind însă la aceste zone se poate observa
o deplasare a curentului Dunarii catre malul opus, ceea ce facilita acumularea, suprafetele de lunca
suferind însa cea mai intensa modelare în timpul nivelurilor ridicate ale Dunarii, atunci când albiile
râurilor erau invadate de apa fluviului, maturând aluviunile laterale (de exemplu la valea Mraconia
sau la Cerna). Aceste doua categorii de procese contradictorii – acumularea nivelului de lunca pe
baza aportului afluentilor si distrugerea lor în timpul apelor mari ale Dunarii explica valorile
diferite pe care le înregistra lunca, atât ca altimetrie cât si ca extensiune.11
Periferia albiei minore nu oferea în general conditii favorabile transformarii ei în lunca;
totusi, neregularitatile profilului longitudinal, alternantele de strâmtori cu bazinete, precum si
aportul unor afluenti determinau formarea unor zone de intensa aluvionare si în cadrul albiei. Se
remarca astfel câte o zona de aluvionare situata la extremitatile defileului – cu extensiune mare în
bazinetul Moldova si la sud de Gura Vaii – si altele interne, apartinând celorlalte bazinete.12

9
Ibidem
10
Necula Maria Cati-Teză de doctorat Bazinul Hidrografic Mraconia-Studiu Geomorfologic, Bucureşti, 2011,
pag.33
11
Grigore Posea-Op.Cit. pag.276
12
Ibidem
 O serie de cauze, mai ales climatice şi tectonice, pot scoate râul, în cazul nostrum fluvial din
profilul de echilibru, obligându-l ca, pe distanţe mai mari sau mai mici, să se adâncească puternic
în interiorul luncii, aceasta din urmă devenind tot mai neindubailă, rămânând în timp total
suspendată faţă de noua albie, căpătând formă de treaptă transformându-se în terasă.13 Mai pe scurt
terasele sunt trepte în lungul văilor la altitudini relative faţă de albie ce variază între 4-5 metri şi
180 de metri. Morfologic la orice terasă se separă două suprafeţe: una orizontală sau
cvasiorizontală numită podul terasei care reprezintă o luncă veche şi o suprafaţă înclinată care
formează fruntea terasei.14 Structural se disting însă trei situaţii, precum: terase aluviate la care se
separă un strat de aluviuni cu o grosime de 1-5 m şi roca în loc, între ele fiind vechiul pat al albiei
fiind cele mai frecvente; terase în rocă la care lipsesc aluviunile şi terasele aluvionare ce au pânza
groasă de aluviuni în care ulterior râul s-a adâncit.15
Terasele Dunarii, între Bazias si Gura-Vaii, au atras atenţia mai multor cercetatori români şi
straini, urmarirea şi cartarea lor în amanunt nefiind realizata însă decât de J. Cvijic şi de un colectiv
al facultăţii de geologie-geografie din Bucureşti, majoritatea celorlalti cercetatori făcând referiri la
unele profile locale sau la cercetarile lui J. Cvijic.16 De menţionat este faptul că geograful sârb a
publicat de fapt o schiţă generalizată în care terasele sunt redate sub forma unor aliniamente. De
aici şi interpretările acestei harţi, facute de alţii, în afară de J. Cvijic care dispunea si de cartările
de bază, nu pot avea fundamente sigure. Unele aspecte sunt amintite şi de cercetători precum R.
Ficheux si G. Vergez-Tricom (1948) prin cele douasprezece nivele de vale situate între 500 m şi
albia Dunarii. Autorii precizeaza că cele şase nivele superioare apartin unei etape predunarene, dar
nu dau harta cu extinderea lor. Cercetarile întreprinse au evidenţiat şapte terase în cadrul defileului,
precum si doua nivele mai largi, de 300-330 m si de 400-450 m. Din nivelul de 400-450 m pornesc
lateral, către zona muntoasă, o serie de bazinete în care, în mod exceptional, se mai pastrează
uneori înca doua terase fluviatile care nu sunt în legatură cu cele dunarene, ci par mai vechi, locale
si probabil climatice.17

13
I.Ilie, Gr.Posea, M.Grigore, N.Popescu-Geomorfologie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1970, pag.244
14
Mihai Ileincz-Op.Cit, pag.128
15
Ibidem, pp.128-129
16
Grigore Posea-Op.Cit. pag.274
17
Ibidem
Fig.1 Terasele dunării după autorii citaţi (Grigore Posea- Geomorfologia României Relief-Tipuri, Geneză, Evoluţie, Regionare)

După modul de desfăşurare, cele sapte terase formează doua subgrupe: terasele 6 si 7 şi terasele
1 şi 5. Mai exact: Terasele 7 şi 6 apar, altimetric, prin valorile relative de 200-210 m şi respective
150-160 m. Spre deosebire de terasele 1-5, acestea doua se înscriu şi pe afluentii principali ai
Dunarii, fie sub formă de terase, dar mai ales sub forma unor bazinete la nivelul carora văile ramân
suspendate. Ele se păstrează în general ca umeri de dimensiuni mici, la Baziaş, în amunte de
Pescari, la Greben, Cazanele Mici si Mari etc.; prezintă însă o extindere relativ mare în Liubcova
si Orsova-Bahna, unde se dezvolta pe depozite sedimentare. Urmarirea celor doua nivele în lungul
vaii Dunarii este mai uşor de realizat, totuşi, pe unele sectoare, din cauza gradului mare al
fragmentării, la care se adaugă alteori parazitarea cu materiale deluvio-proluviale, posibilitatea
racordurilor este limitată.18 În ceea ce priveşte sectorul Vârciorova, nici aceste terase nu pot fi
identificate, unele nivele corespunzatoare lor facându-se vizibile mai mult spre avale, catre Turnu
Severin şi care nu par a avea continuitate spre Orsova; apar în schimb, pe rama piemontană din
Depresiunea Getica, legate de podisurile Mehedinti si Miroci19 ; Terasele 5-1, se gasesc la
altitudinile relative de 90-115 m, 50-80 m, 30-50 m, 10-20 m si 6-8 m. Se evidenţiază sub forma
de umeri, de vârfuri izolate si mult mai rar ca petice bine pastrate de terasa, pătura lor acumulativă
fiind , în general, spalata, exceptie făcând numai terasele 1 si 2 si foarte rar terasa a 3-a, ale căror
petice aveau, pe întinderi mai mari, aspect tipic de terasa. Cu toata fragmentarea ele au putut fi
racordate cu relative uşurinţă pe întregul defileu, inclusiv în sectorul de la Vârciorova-Portile de

18
Ibiedm, pag.275
19
Ibidem
Fier, pe principalele vai afluente întâlnindu-se foarte rar ca terase, în cele mai multe cazuri
nscriindu-se printr-o singura ruptura de panta în profilul longitudinal, corespunzătoare terasei a 5-
a (90-115 m), în limitele acestor terase defileul Dunarii are si cea mai mare îngustare.20

20
Ibidem, pp.275-276
Bibliografie:

-Academia Republicii Socialiste România-Monografia zonei Porţilor de Fier,

Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970
-Grigore Posea-Geomorfologia României Relief-Tipuri, Geneză, Evoluţie,
Regionare, Editura Fundaţia României de Mâine, Bucureşti, 2005
- I.Ilie, Gr.Posea, M.Grigore, N.Popescu-Geomorfologie generală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970
-Institutul de Geologie şi Geografie al Academiei Republicii Socialiste România-
Geografia Văii Dunării Româneşti, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureşti 1969
- Mihai Ileincz-Geomorfologie, Editura Universitară, Bucureşti, 2010
-Necula Maria Cati-Teză de doctorat Bazinul Hidrografic Mraconia-Studiu
Geomorfologic, Bucureşti, 2011