Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI


FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA: CONTROLUL ȘI EXPERTIZA
PRODUSELOR ALIMENTARE

Costin Miruna
Ghena Amalia
GhibĂldan Roxana
Macioi Loredana
Nica Gabriel
Vlad Andrei
 Motivaţia este un „concept fundamental în
psihologie şi, în general în ştiinţele despre
om, exprimând faptul că la baza conduitei
umane se află
întotdeauna un
ansamblu de
mobiluri – trebuinţe,
tendinţe, afecte,
interese, intenţii,
idealuri – care
susţin realizarea
anumitor acţiuni,
fapte, atitudini”.
 Omul desfăşoară
multe activităţi:
mănâncă, se joacă,
învaţă, colecţionează
lucrări de arta, îşi
agresează semenii, îi
ajută. O trăsătură
comună acestor
activităţi este
motivaţia, fiind primul
lor element cronologic.
 Labaza motivaţiei stă un echilibru constant, cu
toate modificările mediului. Când acest echilibru
este perturbat, atunci fiinţele reacţionează în
vederea restabilirii lui. Dezechilibrele se traduc
prin nevoia de hrană, de apă, de căldură etc.

 Dintrefuncţiile motivaţiei, cele mai importante


sunt următoarele:
 A cunoaşte motivaţia unei persoane echivalează cu
găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce’’ inteprinde
o activitate. Răspunsul este dificil, deoarece cauzele
declanşatoare sunt multiple şi nu se pot reduce la
stimulii externi. Activitatea, reacţiile sunt declanşate
şi de cauze interne.

 Elementul constitutiv -central al motivației este


reprezentat de motiv. Motivul este acel fenomen
psihic ce are un rol esențial în declanșarea,
orientarea și modificarea conduitei; este cauza
internă a conduitei noastre.
ROLUL MOTIVAŢIEI
 Motivaţia este esenţială în activitatea psihică şi
în dezvoltarea personalităţii, astfel:

 Este primul element cronologic al oricărei activităţi


 Semnalizează deficituri fiziologice şi psihologice (ex:
foamea semnalizează scăderea procentului de zahar
din sânge sub o anumita limita, în vreme ce
trebuinţa de afiliere este semnalizata de sentimentul
de singurătate)
 Selectează şi declanşează activităţile
corespunzătoare propriei satisfaceri şi le susţine
energetic (trebuinţa de afirmare a unui elev
declanşează activitatea de învăţare, participare la
concursuri)
SISTEMUL MOTIVAŢIONAL
 Componentele sistemului motivaţional sunt
numeroase, variază ca origine, mod de
satisfacere şi funcţii. Aşa cum s-a afirmat,
motivaţia umana include trebuința, motivul
(imboldul), dorința (intenția), impulsul,
valența, interesele, convingerile, idealurile.
TREBUINȚA
 Trebuința (necesitatea)
este forma de bază a
motivației. A avea o
trebuință înseamnă a
simți nevoia de a face o
acțiune sau de a avea
un obiect. Putem vorbi
despre atatea feluri de
trebuințe câte categorii
de acțiuni sau obiecte
există.
 Uneori trebuința devine foarte intensă, produce
o tensiune internă accentuată, care se descarcă
brusc.
 Aceste trebuințe foarte intense care se manifestă
brusc, prin acțiuni neașteptate, se numesc
impulsuri, iar oamenii care nu se pot stăpani se
numesc IMPULSIVI.
MOTIVUL
 Motivul are un rol-

1.Energetic (asigură energia necesară pentru a


acționa), și un rol
2.Direcțional [indică scopul (obiectul sau
acțiunea care satisface trebuința)].
Unii autori denumesc componenta energetică
a motivului pulsiune, iar componenta
direcțională intenție sau dorință. Intenția
presupune formularea verbală
(conștientizarea) scopului.
VALENȚA

 Valența este forța de atracție sau respingere


pe care o exercită un stimul extern (obiect,
persoană, acțiune, situație) asupra unei
persoane. Un stimul are valența pozitivă dacă
exercită o "forță de atracție" asupra unei
persoane. Un stimul are valenta negativă dacă
creează repulsie, aversiune și omul încearcă să
îl evite.
 Valența depinde în mare masură de
experiența anterioară a persoanei, de
cunoștințele, asteptările sale. Valențele se
modifică continuu, în funcție de modul în care
se modifică trebuințele și relațiile cu mediul.

 Valența unui obiect depinde și de intensitatea


motivației. Dacă o trebuință este foarte
intensă, persoana acceptă și obiecte cu
valență mai mică. Dacă intensitatea trebuinței
este redusă, atunci acceptă doar obiecte cu
valență ridicată.
INTERESUL
 Prin interes înțelegem tendința de a acorda
atenție unor domenii de activitate. Interesul este
un fenomen motivațional complex care are
elemente cognitive (cunoștințe privind domeniul
respectiv), afective (activitatea produce stări
afective pozitive) și volitionale (acțiunea este
realizată cu perseverență).
 Interesele sunt în relație cu aptitudinile
persoanei. Dacă cineva are aptitudini pentru un
domeniu, atunci el obține cu usurință succese în
acel domeniu și acestea contribuie la formarea
interesului. În general interesul apare pentru
acele domenii în care persoana are sentimentul
succesului.
CONVINGERILE
 Convingerilesunt idei, opinii care au o
mare valoare pentru cineva și care
determină direcția acțiunilor sale. (De
exemplu, convingerile religioase.)
IDEALUL
Idealul reprezintă un sistem de idei și
valori spre care tinde o persoană și
pe care dorește să le realizeze în
viață.
BIBLIOGRAFIE

 http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/MOTIVATIA97.p
hp

 https://psihologbun.wordpress.com/2013/08/29/rolul-
motivatiei-in-viata-noastra/

 http://www.cursuri-online.info/notite/05/motivatia-referat-
psihologie.html

S-ar putea să vă placă și