 Definiție: curent cultural apărut la

începutul secolului al XX-lea,

care promovează tradiţia și apără
valorile arhaice de pericolul
degradării în contact cu tendințele
și valorile moderne.
 susține convingerea că literatura trebuie să
exprime specificul național, localizat în lumea
rurală;
 dorința conservării factorului autohton este
justificată prin ideea că satul tradițional este
un reflex al „sufletului etnic”, producător de
cultură și civilizație proprie și refractar la
imitația culturii occidentale, inaderența la
civilizația industrial capitalistă, socotită
straină spiritului românesc, și, în plan literar,
aversiunea față de modernismul „decadent”,
văzut ca un import cultural neasimilat.
 Caracteristici:
 ilustrarea specificului naţional, în spirit exagerat;
 întoarcerea la originile literaturii; istoria şi folclorul sunt
principalele izvoare de inspiraţie, dar într-un mod
exaltat;
 prezintă universul patriarhal al satului, problematica
ţărănească;
 pune accent pe etic, etnic, social;
 proză realistă de factură socială;
 promovează ideea că mediul citadin și valorile moderne
sunt periculoase pentru puritatea sufletelor.
 Mișcări literare tradiționaliste:
 Sămănătorismul – manifestat prin
revista Sămănătorul, la București,
condusă de G. Coșbuc, Al. Vlahuță,
N. Iorga;
 Reprezentanți:
 O. Goga,
 Duiliu Zamfirescu
 Idei sămănătoriste:
 idealul unei societăți rurale, întemeiate pe
tradiție și opuse valorilor și structurilor
moderne / capitalismului, întoarcerea la
valorile autohtone
 exprimă simpatia față de ordinea
patriarhală, susținând șansele satului, ale
tradiției, în fața orașului „nespecific”,
neromânesc.
 perspectiva idilic - romantică și paseistă
 prezentarea armonioasă a relației dintre
boieri și țărani, condiționată de
apartenenta boierilor la vechile familii
aristocrate românești
 îndeamnă la refugiu în natură, la
contemplarea frumuseții vieții de la țară
(pasteluri)
 valorifică folclorul în spiritul idealului deșteptării
naționale
 tematica dominantă: evocarea istorică și
descrierea satului, deseori strămutat în timpuri
arhaice, mitice
 motive: opoziția sat – oraș, denunțarea orașului,
opoziția boierimea de neam, autohtonă – arendaș,
dezrădăcinarea, inadaptarea
 literatura este considerată mijloc de luptă și factor
de educație; trebuie să fie accesibilă poporului de
jos, pe care să-l educe, să-l reprezinte și căruia
să-i susțină rezistența.
 Poporanismul – revista Viața românească,
Iași, Garabet Ibrăileanu; reprezentanți:
Agârbiceanu, Sadoveanu
 Idei poporaniste:
 valorificarea temei rurale, afirmarea
specificului național;
 a promovat un realism social și un
romantism vizionar, mesianic;
 reflectarea veridică a realității: prezintă
satul măcinat de mizerie, mânat de
contradicții, satul ce se cerea smuls din
înapoiere
 exclude romantismul paseist si idilizant, pitorescul
 îndeamnă la revoltă, la luptă pentru drepturile
tărănimii
 atașament față de ţărani și problema tărănească;
 consideră țărănimea elementul de bază al dezvoltării
sociale și factorul hotărâtor în crearea culturii
naționale;
 necesitatea luminării poporului prin cultură;
 amestecul criteriului social în aprecierea operei
literare;
 rezerve faţă de modernism, considerat „decadent”;
 teme și motive literare: apologia vieții naturale, datoria
intelectualului și responsabilitatea scriitorului față de
țărănime, inspirația folclorică
 Gândirismul – revista Gândirea, Cluj, condusă de
Cezar Petrescu, ulterior se mută la București; ideolog
Nichifor Crainicdezvoltă cel mai intens tradiționalism
în cultura românăîn faza inițială păstrează o linie
moderat tradiționalistă, care se caracterizează prin
deschidere și acceptare și față de alte
orientăricolaboratori: Gib. I. Mihăescu, Cezar
Petrescu, T. Arghezi, L. Blaga, Mateiu Caragiale, Ion
Pillat, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu ulterior
evoluează spre absolutizarea autohtonismului,
primitivismului rural și ortodoxismuluiNichifor Crainic
impune o perspectivă etnicistă, prin absolutizarea
valorilor naționale, devenite criteriu unic
 Idei gândiriste:
 confundarea etnicului cu esteticul, mai ales după 1930
 apărarea „românismului” prin cultivarea temei istorice,
folclorice și religioase
 îmbinare între autohtonism și ortodoxism
 promovează o literatură intens spiritualizată, cu un
caracter religios, în care sunt valorificate credințele
românilor, practici creștine și datini populare;
 reprezentarea unui sat arhaic, dominat de credințe
străvechi, precreștine, de mituri
 prezența unor personaje biblice în viața profană
 evocarea trecutului istoric într-o manieră mitologizantă
 atitudine ostilă față de civilizația modernă