Cursul 3

CREȘTERE ECONOMICĂ ȘI DEZVOLTARE

DURABILĂ

Conf.univ.dr. Vîrjan Daniela

daniela_virjan@yahoo.com
• 3.1. Delimitări conceptuale
• 3.2. Factorii direcți și indirecți care influenț.CE
• 3.3. Tipuri de creștere economică
• 3.4. Teorii și modele ale creșterii economice
• 3.5. Dezvoltarea economică durabilă
 3.1. Delimitări conceptuale
• Creșterea economică – sporirea cantitativă a activităților și
rezultatelor acestora pe ansamblul economiei naționale, în
strânsă legătură cu factorii care contribuie la această sporire.

• creşterea economica este procesul prin care activităţile economice

luate în asamblul lor la nivelul unei ţări produc mai multe bunuri.
CE - este pusă în evidentă prin evoluţia ascendenta a variabilelor
sau agregatelor macroeconomice şi în deosebi a PIB, PNB şi VN –
atât la nivelul ţării cât şi pe locuitor.

• Deoarece dinamica macroeconomică este corelată cu dinamica

demografică, frecvent variația indicatorilor macroeconomici se
raportează la variația populației totale.
• Interesul pentru creşterea economică a dobândit semnificaţii deosebite începând cu anii
1950 continuând până în zilele noastre. În acest interval s-au conturat două mari teorii
privind creşterea economică: Vechea Teorie şi Noua Teorie a creşterii economice.
• La teoria creşterii economice au adus contribuţii economişti de seamă cum ar fi:
Adam Smith, Th.Malthus, David Ricardo, J.M. Keynes, R. Harrod, F. Domar, R. Solow, S.
Kuznets, P.A. Samuelson, J.R.Hicks, M. Kalecki, F. Perroux , R. Dornbusch, N. Kaldor
(1965), Arrow (1962), Skeshinski (1967), Cass (1965), Koopmans, H.W. Arndt etc.

• În opinia economistului S. Kuznets, creşterea economică “reprezintă sporirea

capacităţii unei ţări de a furniza în măsură crescândă diferite bunuri economice,
capacitate bazată pe tehnologii de vârf şi pe adaptări instituţionale şi ideologice”.

• H.W. Arndt defineşte creşterea economică ca o sporire a venitului naţional

total şi pe locuitor, iar Fraçois Perroux consideră creşterea economică ca fiind
reprezentată de “sporirea dimensiunilor economiei naţionale, exprimată prin totalul
bunurilor şi serviciilor obţinute în decursul unei perioade de timp, inclusiv ale
amortismentului. Dacă sporul cantitativ se obţine pe termen scurt, aceasta constituie o
expansiune; dacă se obţine pe termen lung, atunci constituie o creştere economică”.

• “Creşterea economică exprimă acele modificări ce au loc într-un anumit

orizont de timp şi într-un anumit spaţiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor
macroeconomice, în strânsă legătură cu factorii lor determinanţi
 Creșterea producției potențiale și a ofertei agregate
• Politica economica porneste de la premisa realizării
creşterii economice în funcţie de potenţialul
economiei, adică de exploatarea posibilităţilor
acesteia la nivelul cel mai înalt. In acest sens, punctul
de pornire este deci creşterea economică potenţială,
iar obiectivul urmărit este PIB-ul potenţial – cel mai
inalt nivel al producţiei care se poate obţine pe o
perioadă lungă sau relativ lungă şi nu ca o excepţie,
în condiţii de stabilitate a preţurilor şi şomaj natural
• Creșterea economică, ca proces pe termen lung,
este creșterea producției potențiale (PIB potențial)
 3.2. Factorii direcți și indirecți ai creșterii economice
• Factorii direcți cu rol determinant asupra creșterii economice:
• resursele de forţă de muncă şi calitatea acestora;
• resursele naturale (de toate genurile) şi calitatea lor;
• capitalul tehnic existent sau stocul de capital tehnic (maşini, utilaje,
instalaţii, clădiri etc.);
• tehnologiile în exploatare,disponibile şi accesibile;
• progresul tehnic, inovarea, cercetarea științifică, informația
(neofactori), etc.
• Factori indirecţi care influenţează sensibil creşterea economică:
• mărimea, dinamica şi structura cererii agregate;
• volumul investiţiilor şi componentele acestora;
• starea sistemului financiar, posibilităţile şi disponibilitatea verigilor
sale de a susţine creşterea economică;
• venitul, consumul şi economiile populaţiei;
• relaţiile economice externe şi în special importul şi exportul;
• migrația forței de muncă și a capitalului, etc.
 Latura cantitativă, calitativă și structurală a creșterii

• Atât factorii direcți cât și cei indirecți au laturi cantitative

și calitative.
• Latura cantitativă constă în modificarea dimensiunilor
factorilor de producție, iar latura calitativă se referă la
sporirea eficienței cu care este folosit fiecare factor de
producție în parte.
• În cazul unui anume factor există o interacțiune
compensatorie între latura cantitativă și cea calitativă,
mediată de latura structurală
• Pentru a măsura contribuția fiecărui factor la creșterea
economică se folosește funcția de producție
• Y= f(L,K,A), unde Y-volumul producției; L-munca;K-capitalul și A-
progresul tehnologic
 Costurile creșterii economice
• Costul de oportunitate al creșterii economice
este format din consumul sacrificat pentru că
resursele respective să fie orientate spre
creșterea producție;
• consumul curent sacrificat;
• Alocarea resurselor pentru investiții;
• Costurile personale – suportate de cei afectați
de schimbările inerente (șomaj, poluare,
dislocări sociale, modificări în nomenclatorul
de meserii și activități etc.)
 Beneficiile creșterii economice
• Evidențiază modul cum activitatea prezentă
influențează activitatea viitoare;
• Selectează sursele care pot conduce la o
creștere economică continuă;
• Pe termen lung, se concretizează în creșterea
susținută a PIB, VN și a salariilor
 3.3. Tipuri de creștere economică
• Creștere economică extensivă se caracterizează prin contribuția preponderentă a
laturilor cantitative ale factorilor la modificarea indicatorilor macroeconomici;
• Creșterea economică intensivă se caracterizează prin faptul că cea mai mare parte a
sporului de rezultate macroeconomice se datorează laturilor calitative ale factorilor de
creștere;
• Creștere economică intermediară, care se află la granița celor două laturi (cantitativă și
calitativă);
• Creșterea economică pozitivă, sănătoasă (reală), când sporirea producției naționale pe
locuitor înseamnă o producție fizică mai mare de bunuri în comparație cu creștera
populației;
• Creștere economică negativă (descreștere economică). Când producția de bunuri
economice pe locuitor, în expresie fizică scade în comparație cu creșterea populației
• Creștere economică zero, atunci când produsul național brut real pe locuitor nu se
modifică; sau rezultatele economice absolute și populația totală sporesc în același
ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând constant.
• Creștere economică constantă, când producția națională pe locuitor înregistrează o rată
proporțional constantă de creștere;
• Creștere economică neinflaționistă, când rata de creștere economică (ritmul creșterii
PNB pe locuilor) este superioară ratei inflației;
• Creșterea economică inflaționistă, când rata creșterii economice (PNB pe locuitor) este
mai mică decât rata inflației.
 3.4. Teorii și modele ale creșterii ecconomică
• Modelarea C E – elaborarea și utilizarea de modele
economico-matematice, fie în scop teoretic, de
descriere și explicare, fie în scop pragmatic, de
previzionare și dirijare a procesului CE

• Modelele de C E - reprezintă formalizarea, în

expresie matematică, prin funcții și parametri
specifici, a relațiilor dintre factorii și rezultatele
procesului de creștere economică, punând în
evidență mecanismele, intensitatea și tendințele
acestuia
 1. Teoriile clasice

Modelele clasice ale lui A.Smith, Th.Maltus și D.Ricardo au

descris evoluția în termenii pământului limitat și a populației în
creștere.
A.Smith – fiecare nou lucrător produce o cantitate din ce în ce
mai redusă de bunuri, iar descreșterea produsului marginal al
muncii implică descreșterea salariului real.
Th.Malthus – populația continuă să crească atât timp cât salariile
se situează peste nivelul de subzistență. Echilibrul malthusian se
atinge atunci când salariul scade la nivelul de subzistență, sub
care oferta de muncă nu se mai reproduce la același nivel, iar
economia se menține într-o stare staționară.
D. Ricardo – pământul nu era obiect al acumulării, ci doar o sursă
de rentă pentru proprietari, capitalul fiind considerat mai degrabă
un substitut al forței de muncă și nu o sursă de creștere a
productivității.
 2. Teoria keynesistă și postkeynesistă
• J.M.Keynes – venitul național crește ca răspuns la
creșterea cererii agregate, folosind noi concepte legate
de creșterea economică
• R.F.Harrod și E.Domar au elaborat modele pe linia
postkeynesistă, caracterizate de preocuparea pentru
stabilitate economică și șomaj.
• Modelul Harrod-Domar evidențiază trei mari probleme:
- posibilitatea unei creșteri susținute;
- probabilitatea unei creșteri susținute în condiții de
ocupare deplină;
- existența sau nu a stabilității ratei garantate de
creștere.
• Gw=s/v, unde
Gw- rata garantată a creșterii
s-economiile
v-venitul real

• Gn=n+λ, unde
n – forța de muncă crește cu o rată exponențială
λ – rata de creștere a productivității muncii, ce poate fi sporită efectiv
prin progres tehnic
Gn – rata naturală a creșterii
Dacă Gw=Gn – ar fi posibil să existe o creștere susținută, în condiții de
ocupare deplină (Rș=0) sau Rș=constantă
Dacă Gw≠Gn – instabilitate economică

G=DY/Y, unde G – rata așteptată a creșterii venitului național

Dacă Gw=G – economia se află în echilibru
Dacă Gw ≠G – modelul indică devierea VN de la traiectoria creșterii
garantate prin tendința de boom (G > GW) sau de recesiune (G<Gw)
 4. Teoria neoclasică
• Odată cu intrarea economiilor capitaliste în secolul XX, s-au
dezvoltat industrii noi legate de energia electrică, telefon și
automobil.
• Modelul neoclasic al creșterii explică modul în care acumularea
de capital și schimbările tehnologice influențează economia
• Robert Solow – laureat al premiului Nobel pentru contribuțiile
sale la C E , a elaborat un model de creștere economică stabilă
(1956), inspirat din modelel lui Harrod și Domar.
• Modelul lui Solow și T. Swan arată cum este influențat ritmul de
creștere a PIB-ului de patru factori:
- acumularea de capital ;
- creșterea ratelor de economisire;
- creșterea populației;
- progresul tehnic;
 Ipotezele modelului Solow
• Factorii sunt substituibili;
• Funcția de producție reflectă randamente de scară constante;
• Fiecare factor de producție privit în mod separat prezintă productivitate
marginală descrescătoare;
• Progresul tehnic este considerat un factor exogen;

Y=f(K,L) Y/L=f(K/L, 1)
Odată cu creșterea K/L are loc un proces de înnoire tehnologică,
a.î. Progresul tehnic devine a treia sursă de creștere, iar funcția
devine:

Y=f(K,L,A), unde A- productivitatea globală a factorilor

care cuprind ideea de progres tehnologic
ΔY/Y= фΔL/L + (1+ ф) Δk/K + ΔA/A
• I. Acumularea de capital crește raportul K/L → WL. Dacă celelalte
condiții rămân constante (tehnologie, calitatea fact.muncă,
resursele naturale, etc.), creșterea W de la Po la P1 se face pe
seama acumulării de capital. Creșterea se realizează până la un
punct, dincolo de care W rămâne constantă și salariile reale
stagnează.
• II. Odată cu creșterea raportului K/L are loc și un proces de
înnoire tehnologică, ceea ce determin, un salt al W din Po în P1,
asigurând baza pentru creșterea salariilor și a standardului de
viață.
• Regula de aur – din manual(pag.207)
• N.Kaldor – prezintă o nouă teorie, potrivit căreia este
posibilă o stabilitate seculară pentru o economie în
creștere, dacă rata economiilor se modifică printr-o
redistribuire a veniturilor, a.î. Să se atingă rata de
echilibru a creșterii
• Pornind de la lucrările lui Solow și Kaldor – s-au
dezvoltat modele econometrice și variante ale lor, în
care s-a inclus progresul tehnologic în diferitele sale
forme, fiind considerat însă exogen în majoritatea
cazurilor
 5. Noua teorie a creșterii
• 1. Rata de creştere este determinată de: rata progresului
tehnologic şi de rata de creştere a populaţiei – ca factor endogen
• 2. Sporirea susţinută a investiţiilor poate spori în permanenţă rata
de creştere a economiei; baza: Legea randamentelor crescătoare
• 3. Un eveniment nefavorabil temporar, va avea efecte negative
asupra economiei lăsând răni adânci care se închid greu
• 4. Nu se poate vorbi de o convergenţă a economiilor
• 5. Apar alţi factori endogeni:
• capitalul fizic
• cunoaşterea( cunoştinţe)
• capitalul uman
• cheltuieli cu infrastructură
 Vechea teorie a creșterii economice
• 1. Rata de creştere este dată esenţial de: rata
progresului tehnologic şi de rata de creştere a
populaţiei – ca factor exogen
• 2. Sporirea susţinută a investiţiilor nu poate duce la
o ascensiune permanentă a ratei de creştere a
economiei; baza: Legea randamentelor
descrescânde
• 3. Orice fel de eveniment favorabil sau nu, nu are
nici un efect asupra evoluţiei pe termen lung a
economiei, atât timp cât este temporar
• 4. Convergenţa economiilor – care explică creşterea
economică exogenă
• Noua Teorie a Creşterii introduce noi surse de creştere, factori
acumulaţi în mod diferit precum capitalul fizic (incluzând learning-
by-doing), tehnologia ( incluzând activitatea de cercetare-
dezvoltare), capitalul uman, sau infrastructura şi serviciile publice.
De asemenea, include studiul unor concepte (externalităţi,
randamente crescătoare) iniţial promovate în domeniul teoriei
dezvoltării şi care au fost ignorate sau repudiate de Vechea Teorie a
Creşterii.
• Rata de creştere pe termen lung depinde de acţiunile
guvernamentale – impozitarea, menţinerea legii şi ordinii,
asigurarea serviciilor de infrastructură, protejarea proprietăţii
intelectuale, reglementările, comerţului internaţional, pieţelor
financiare etc.
 Noua teorie are două modele de bază
Promovată de Paul Romer și Robert Lucas
• 1) Modelul – învățare prin practică. Punctul de pornire a fost
cercetarea externalităților produse de cunoștințe acumulate în
zonele urbane, în care lucrează persoane cu o largă varietate de
cunoștințe și experiență și care interacționează în cadrul unor
procese economice.
• 2) Modelul inovației – se concentrează asupra unor factori care
influențează dorința de a inova în mod conțient și sistematic.
 6. Teorii privind rolul instituțiilor
• Prognoza creșterii prin prisma evoluției istorice a economiilor naționale (teoria
treptelor al lui W.W.Rostow) sau studii statistice empirice efectuate pentru a
evidenția factori socilologici, demografici și instituționali, relevanți pentru
creșterea economică.
• Simon Kuznets (laureat al Premiului Nobel) a introdus conceputul de creștere
economică modernă, care are sens mai larg, întrucât sunt luate în considerare
și schimbările instituționale care favorizează schimbările structurale. S.Kuznets
- există factori transnaționali prin care creșterea economică modernă se
produce în lume (sistemul industrial bazat pe utilizarea potențialului tehnologic
produs de către știința modernă; dorințe și aspirații umane comune;
organizarea lumii în state naționale).
• P.Romer- pentru creșterea economică, acțiunea colectivă este foarte
importantă și că toate componentele sale, inclusiv instituțiile, pot fi
îmbunătățite în vederea schimbării tehnologice.
• Douglas North (laureat al Premiului Nobel 1993) susține rolul instituțiilor în
formarea traiectoriei de creștere economică. Instituțiile sunt definite în sens
larg și cuprind: guvernul, cultura și o serie de organizații non-piață
• Instituțiile sunt importante nu numai pentru funcționarea efectivă a unei
economii, ci acestea trebuie să se modifice în timp, demonstrând capacitatea
de adaptare și apariția unor noi piețe și tehnologii
 3.5. Dezvoltare economică durabilă
• Dezvoltarea economică este un fenomen macroeconomic și
social ce surprinde ansamblul transformărilor pozitive
cantitative, calitative și structurale care se produc la nivelul
unei economii, inclusiv în nivelul de viață al oamenilor sub
influența conjugată a unui ansamblu de factori interni și
externi.
• Orice dezvoltare economică presupune și o creștere
economică, dar nu orice creștere economică înseamnă și o
dezvoltare. Reprezintă o dezvoltare economică numai acea
creștere economică care este asociată și cu o modificare
structural-calitativă în economia națională și în calitatea
vieții oamenilor. Pentru dezvoltarea economică sunt
esențiale efectele pozitive pe care le generează progresul
economic.
• Progresul economic semnifică tendința dominant pozitivă, reală
de a depăși limitele la care s-a ajuns și de a realiza performanțe
superioare în domeniul economic, calității vieții și nivelului de
civilizație, ca efect al dezvoltării economice.

• In ultimile decenii a devenit tot mai clar că procesul dezvoltării

economice se confruntă cu mari dificultăţi, iar creşterea
economică nu asigură progresul exigenţelor pentru o existenţă
umană normală, provocând nemulţumire şi proteste
pretutindeni. Preocupările pentru a găsi soluţii acestor
probleme s-au soldat cu apariţia conceptului de dezvoltare
durabilă (UNCED –Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și
Dezvoltare, de la Rio de Janeiro din 1992) care s-a impus în
teorie şi îşi face tot mai mult loc în politica şi practica
guvernelor.
• Dezvoltarea durabilă constă în satisfacerea necesităţilor generaţiilor în
viaţă, fără a compromite posibilitatea satisfacerii necesităţilor pentru
generaţiile viitoare. Aceasta priveşte deopotrivă conservarea şi
ameliorarea parametrilor mediului natural, precum şi creşterea
demografică. Are menirea de a reconcilia economia cu natura şi progresul
uman nu numai în anumite ţări, ci peste tot.

• Dezvoltarea durabilă este o rezultantă care se caracterizează prin creştere

economică susţinută, ameliorarea condiției umane, justiţie socială şi
democrație. Din punct de vedere ştiinţific preocuparea pentru o asemenea
dezvoltare a fost indusă de instalarea crizei umane, deteriorarea condiţiilor
de viaţă pentru foarte mulţi oameni, diminuarea şi/sau epuizarea unor
resurse naturale şi alte fenomene şi procese generate de modelul
dezvoltării de până acum.

• Dezvoltarea durabilă este noul model al dezvoltării economico-sociale,

căreia îi sunt proprii componentele: naturală, economică, social-umană,
naţional-statală, regională şi mondială. Sensul major al promovării lui este
rezolvarea problemelor omenirii, inclusiv pe cea a subdezvoltării.
 Cum se măsoară dezvoltarea umană?
• În teoria şi practica curentă, dezvoltarea economică este
relevată cel mai bine prin indicele dezvoltării umane (IDU)
care reflectă trei serii de factori: starea sanătăţii, a
educaţiei şi produsul intern brut pe locuitor.
• Pana în anul 2003 România se încadra în rândul țărilor cu un grad de
dezvoltare umană medie, iar din anul 2004 a trecut în rândul țărilor cu o
dezvoltare umană înaltă.
• INU ia valori între zero și unu, fiind mai mare în cazul țărilor cu dezvoltare
umană înaltă. PNUD împarte țările în trei grupe: țări cu dezvoltare umană
înaltă (1,000-0,800); țări cu dezvoltare umană medie (0,799-0,500); țări
cu dezvoltare umană scăzută (0,499-0,000). Din anul 2004, România a
intrat în rândul țărilor cu un grad de dezvoltare umană înaltă, cu IDU=0,8
I 1 + I2 + I3
• IDU = ------------
3
• Indicele speranţei de viaţă (I1) se calculează ca
raport dintre speranţa de viaţă la naştere
pentru ţara care se ia în analiză şi speranţa de
viaţă maximă, stabilită de PNUD ca fiind de 85
de ani şi diferenţa dintre speranţa de viaţă
maximă (85 de ani) şi speranţa de viaţă
minimă care este stabilită de PNUD la 25 de
ani. 70,5ani -25ani
• I1 = ------------ = 0,758
85ani –25ani
• Indicele nivelului de educaţie =2/3 * Indicele gradului de alfabetizare + 1/3 *
Indicele gradului de cuprindere în învățământ
97,0 –0,00
• Indicele gradului de alfabetizare = ------------- = 0,970
100 – 0,00
66,5 –0,00
• Indicele gr.de cuprindere în învăţământ = ------------- = 0,6645
100 –0,00
• I2= 2/3*0,970 + 1/3*0,665= 0,868

PIB/loc. al ţării de analiză – PIB/loc.(minim) mondial

• I3 = -----------------------------------------------------------------
PIB/loc(maxim) mondial – PIB/loc.( minim) mondial
 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Produsul intern brut (PIB) lei, preţuri curente 3.180.444 4.817.827 11.218.3 16.365.1 23.231.5 35.503,7
US ($) la rata de schimb corespunzătoare PPC 6.095 6.595 6.422 6.153 5.441 5.533

Gradul de alfabetizare la populaţia adultă % 96.9 97.0 97.0 97.0 97.2 97,0
Rata brută de înregistrare la toate niv.de educ.% 61.6 62.0 62.9 63.9 64.9 66,5

Speranţa de viaţă la naştere (ani) 69.4 69.1 69.0 69.2 69.7 70,5

Indice
- Produsul intern brut 0.686 0.699 0.695 0.688 0.683 0,670
- Educaţie 0.851 0.853 0.856 0.860 0.864 0,868
- Speranţa de viaţă 0.740 0.735 0.733 0.737 0.745 0,758

Valorile IDU 0.759 0.762 0.761 0.762 0.764 0,765

O apreciere de ansamblu a situaţiei în domeniul social în România, comparativ cu
celelalte ţări europene, pune în evidenţă următoarele:
• România se situează pe unul din ultimele locuri în aproape toate domeniile şi aspectele
vieţii sociale;

• Distanţa care separă România de ţările dezvoltate este considerabil mai mare în cazul
indicatorilor care exprimă componentele de calitate ale condiţiilor de viaţă ale
populaţiei;

• Comparativ cu celelalte ţări est-europene decalajele în ceea ce priveşte situaţia socială a

României sunt mai pronunţate decât s-ar justifica prin nivelul dezvoltării economice.
Aceasta reflectă în bună măsură faptul că în România situaţia socială a fost marcată,
îndeosebi în ultimul deceniu, de o politică de austeritate deosebit de dură, în timp ce în
celelalte ţări est-europene s-a acordat o atenţie specială susţinerii nivelului de trai, chiar
în condiţii de criză economică

• Desfăşurarea procesului de reformă are consecinţe nefavorabile asupra evoluţiei

nivelului de trai al populaţiei, conducând la agravarea situaţiei inclusiv în domenii sau
aspecte în care România avea până în 1990 o situaţie mai bună.
• Întrebări?
• Multumesc pentru atenție