Sunteți pe pagina 1din 66

ELEMENTE DE

CHIRURGIA MAINII

CLINICA DE CHIRURGIE PLASTICA


SI MICROCHIRURGIE
RECONSTRUCTIVA
SPITALUL UNIVERSITAR DE
URGENTA ELIAS BUCURESTI
MANA:
Mana reprezinta o unitate functionala si este:
organ de expresie
organ de comunicare
de recunoastere stereognozica a obiectelor
asigura interactiunea cu mediul inconjurator

Mana umana este o subtilitate evolutiva.


Plasticitatea cerebrala - proprietatea crierului de a-
si modifica structura si functia ca raspuns la intensitatea
si tipul informatiilor primite.
O multitudine de concepte sunt construite in creier
prin senzatiile si uzul miinii. Un mare procent din scoarta
este “modelat” de catre mana, atat la nivelul ariilor
senzitive si motorii, dar si la nivel superior.
Obiectivele in chirurgia mainii:
• Scopul principal al chirurgiei mainii consta in
restaurarea structurilor afectate astfel incit sa
se apropie cat mai mult de normalul anatomic
si fiziologic.
• Ca urmare obtinerea aceleiasi reinsertii
socio-profesionale sau macar a uneia relativ
adecvate este un obiectiv principal.
• Interventiile chirurgicale in aceasta arie sunt
mai rar “life-saving”, frecvent “life style
saving”.
Rezultatele in chirurgia mainii:
Sunt influentate de o serie de parametri:
• varsta pacientului
• mecanismul de producere a
traumatismului
• gradul de cooperare
• motivatia
• coeficientul de inteligenta
• statutul social, etc.
Examenul clinic al mainii:
• Examinarea incepe cu constatarea integritatii
anatomice.
• Mana si antebratul constituie o unitate
morfologica si functionala.
• Mana propriu zisa este formata din 27 de
oase, 8 carpiene, 5 metacarpiene si 14
falange.
• Tegumentele mainii sunt particulare, lipsite
de foliculi pilosi pe fata volara si extrem de
elastice pe fata dorsala
• Vascularizatia mainii este asigurata in
principal de A. Radiala si A. Ulnara.
• Starea vasculara a mainii este
importanta si ea se poate aprecia relativ
facil cu ajutorul unui pulsoximetru.
Prezenta pulsului capilar este
intotdeauna de notat.
• Obiectivarea starii vasculare se poate
face imagistic prin angiografie sau prin
doppler-echografie.
• Tulburarile circulatorii ale mainii pot fi
atat prin deficit de perfuzie cat si prin
deficit de intoarcere.
• Inervatia mainii este asigurata de N.
Median, Ulnar si Radial
• N. Median asigura inervatia senzitiva
pentru fata volara a primelor 3 degete si
jumatatea radiala din al 4-lea. Miscarea
principala pe care o realizeaza la nivelul
mainii este miscarea de opozitie.
• N. Ulnar asigura inervatia senzitiva
pentru jumatatea ulnara volara si dorsala
a degetului al 4-lea si pentru degetul al
5-lea. Miscarea principala pe care o
realizeaza la nivelul mainii este adductia-
abductia degetelor.
• N. Radial asigura inervatia fetei dorsale a
primelor 3 degete ale mainii si a partii
radiale al celui de al 4-lea. Miscarea
principala pe care o realizeaza este
extensia articulatiei radio-carpiene si cea
a degetelor.
• Degetele au inervatia asigurata de cate
doi nervi digitali colaterali.
• Muschii antebratului sunt si ei inervati de
asemenea de N. Median, Ulnar si Radial.
Desi sunt mai complexe, paraliziile inalte
ale celor 3 nervi pot fi recunoscute
similar.
• Mobilitatea mainii se apreciaza pentru
fiecare din miscarile posibile: flexie,
extensie, adductie, abductie.
• Pentru degetele 2-5 exista 2 tendoane
flexoare:
– TFS, care se insera pe baza F2, prin 2
bandelete, si care realizeaza flexia acesteia
– TFP, care se insera pe baza F3 si care
realizeaza flexia acesteia. Este estential
pentru miscarea de flexie a degetelor
– TFLP, care se insera pe baza F2 a policelui,
si care este esential pentru miscarea de
flexie a policelui
• Pentru degetele 2-5 exista urmatoarele
tendoane extensoare:
– Tendoane extensoare comune TEC
– Tendoane extensoare proprii, pentru
degetele II si V
 Pentru Police exista:
 Tendonul Lung Extensor al Policelui
(TLEP)
 Tendonul Scurt Extensor al Policelui
(TSEP)
 Tendonul Lung Extensor al Policelui
(TLEP)
 Pentru ARC exista 2 flexoare (TFRC si TFUC)
si 3 extensoare (TERC, L + S si TEUC)
• Muschii eminentei tenariene
realizeaza opozitia policelui.
• Muschii eminentei hipotenariene
realizeaza abductia-adductia degetului
V.
• Muschii interososi permit abductia-
adductia degetelor II-V.
• Muschii interososi si lumbricali permit
flexia AMF si extensia AIF (sunt
“starterii” miscarilor de extensie si
flexie a falangelor).
PRINCIPIILE TRATAMENTULUI
CHIRURGICAL AL
TRAUMATISMELOR MAINII:
• Diagnosticarea completa si precisa
• Planificarea tratamentului chirurgical
• Tratamentul chirurgical propriu-zis:
– Toaleta chirurgicala primara (TCP):
presupune lavajul abundent al plagilor cu
solutii sterile, ser fiziologic, apoi solutii
antiseptice – apa oxigenata, cloramina,
clorhexidine.
– Debridarea chirurgicala
• Debridarea chirurgicala urmareste
excizia tesuturilor devitalizate,
indepartarea corpilor straini, realizarea
unei suprafete a plagii uniforme,
adecvata drenajului. De asemenea se
indeparteaza fragmentele osoase
complet detasate de partile moi.
• Scheletul se mentine prin fixare cu brose
Kirschner sau fixare externa.
• Nervii si tendoanele care pastreaza
continuitatea se prezerva.
• In cazul in care exista leziuni nervoase,
acestia se pot ancora.
• In anumite cazuri (vezi sindromul de
compartiment) este necesara
completarea tratamentului chirurgical cu
incizii largi, fasiotomii, fasciectomii,
excizia radicala a tuturor tesuturilor
devitalizate.
• Principiul urgentei amante (Marc Iselin):
reinterventia deliberata, la un interval de
1-5 zile dupa interventia chirurgicala de
urgenta, dupa ce edemul s-a remis,
riscul septic a scazut, iar conditiile locale
permit inceperea procedurilor
reconstructive.
• In urgenta amanata se pot repara o
serie de elemente profunde: nervi,
tendoane, muschi, se poate completa
si rafina osteosinteza, se pot reincepe
unele proceduri reconstructive.
• Urgenta amanata poate cuprinde mai
multe etape, separate printr-un interval
de timp. Urgenta amanata propriu zisa
este cuprinsa intr-un interval de 2-5
zile, iar urgenta amanata intarziata
intr-un interval de 5-14 zile.
• Dupa expirarea intervalului urgentei
amanate repararea se poate face:
– Precoce, intr-un interval de 2-5 saptamani
– Tardiv, dupa mai mult de 5 saptamani de la
accident.
Repararea primara a leziunilor este superioara
din punct de vedere al rezultatelor, dar
numai in anumite situatii acest lucru este
posibil.
Contraindicatiile absolute pentru repararea
primara sunt plagile infectate, starea
generala alterata, leziunile asociate care pun
in pericol viata bolanvului.
Contraindicatiile relative sunt multiple.
• Inchiderea defectelor tegumentare la
nivelul mainii se face printr-un procedeu
adecvat, mergand de la sutura directa,
pana la procedee complexe in mai multe
etape.
• Inchiderea in plagile contuze, intens
contaminate sau strivite se face
obligatoriu in urgenta amanata.
• Inchiderea plagilor cu defect tegumentar
se face printr-un procedeu adecvat: grefa
de piele, lambouri locale, regionale,
lambouri transferate liber chirurgical.
• Pansamentul postoperator trebuie sa
aiba urmatoarele caracteristici:
– Asigure un drenaj adecvat al plagilor
– Sa mentina o stabilitate suficienta
structurilor scheletale
– Sa previna contaminarea microbiana
– Sa imbunatateasca circulatia
– Sa previna instalarea edemului
– Sa fie comod pentru pacient
– Sa fie comod de inlocuit
– Sa nu fie costisitor
Tratamentul fracturilor oaselor
mainii:
• Eschilectomie, lavaj, reducere, fixare,
imobilizare.
• Acoperirea leziunilor osteotendinoase cu
parti moi de calitate este obligatorie.
• Imobilizarea este de 21 de zile pentru
leziunile de F3, 28 de zile pentru restul
leziunilor la nivelul mainii.
• Tratamentul de recuperare fizio-
kinetoterapic sustinut este obligatoriu.
OSTEOSINTEZA CU BROSE KIRSCHNER
OSTEOSINTEZA CU BROSE KIRSCHNER SI CERCLAJ
OSTEOSINTEZACU PLACUTE SI SURUBURI
Tratamentul luxatiilor articulatiilor
mainii:
• Tratamentul luxatiilor presupune in
primul rand reducerea luxatiei.
• Reducerea luxatiei se poate face pe cale
sangeranda sau pe cale nesangeranda.
• Mentinerea dupa reducere se poate face
prin imobilizare sau este necesara
fixarea, de obicei cu ajutorul unor brose.
De asemenea este necesara uneori
refacerea structurii articulare.
• Imobilizarea este de 21 de zile, urmata
de recuperare sustinuta.
Tratamentul leziunilor tendinoase la
nivelul mainii:
• Leziunile tendinoase sunt foarte greu de
tratat. Tendoanele la nivelul mainii sunt
structuri avasculare, foarte specializate,
situate in canale fibroase inextensibile si
de asemenea avasculare. Repararea lor
presupune un complex terapeutic.
• Principalele tehnici prin care se reface
continuitatea tendinoasa sunt tenorafia si
tenoplastia.
• Dupa repararea leziunilor tendinoase
tratamentul de recuperare este la fel de
important.
• Tratamentul de recuperare incepe dupa
cele 21 de zile de imobilizare, necesar
pentru vindecarea leziunilor tendinoase.
• Dupa recuperarea completa se poate
evalua rezultatul obtinut, si se poate
decide daca este necesara o interventie
suplimentara, tenoliza.
• Tratamentul leziunilor tendinoase este
dificil si provocator.
Tratamentul leziunilor nervoase la
nivelul mainii:
• Va fi tratat intr-un curs aparte.
• Necesita un interval de imobilizare de 21
de zile.
• Necesita un tratament recuperator intens
si specializat.
Sechelele post-traumatice ale
mainii:
• Constituie totalitatea deficitelor ramase dupa
tratamentul initial al traumatismelor mainii.
• Tratamentul sechelelor presupune un plan
terapeutic elaborat, divizat in etape, care
necesita o mare experienta terapeutica.
• Constituirea secehelelor poate fi apreciata
dupa minim 9-12 luni de la accident si dupa
ce un plan de recuperare a fost corect si
integral parcurs.
Sechelele postcombustionale ale
mainii:
• Sechelele postcombustionale ale mainii
determina:
– Retractiile cicatriceale in flexie
– Retractiile cicatriceale in extensie
– Sindactiliile postcombustionale
Aceste tipuri de sechele necesita: indepartarea
cicatricilor, redresarea structurilor retractate
(articulatii, alungi de tendoane), grefarea
defectelor rezultate dupa alungire si sau excizia
cicatricilor sau acoperirea lor prin alte procedee.
Evaluarea capacitatii de munca la
mana cu sechele posttraumatice:
• pierderea mainii dominante:
dreapta: 65%; stanga: 52%
• paleta metacarpiana cu anchiloza
ARC -65%
• pierderea policelui: 50%
• pierderea a patru degete: 50%
• sectiunea tendoanelor flexoare:
police: 8%, index: 3%
• sectiunea tendoanelor extensoare:
police: 6%, index: 2%
Malformatiile congenitale ale
extremitatilor:
• Tipul I: Deficitul de formare
– 1. Oprirea transersala (la orice nivel)
– 2. Oprirea longitudinala:
• Preaxiala (radius si police)
• Centrala (mana despicata)
• Postaxiala (ulna si eminenta hipotenara)
• Intercalata longitudinala (Phocomelia)
 Tipul II: Deficitul de diferentiere
 a partilor moi: sindactilia, Sdr. Poland
 a scheletului: sinostozele
 diverse conditii tumorale
• Tipul III: Duplicarea:
a intregului membru, mana in oglinda,
polidactilia
 Tipul IV: Supracresterea
Macrodactilia
 Tipul V: Subcresterea
Hipoplazia radiala
Brahidactilia
 Tipul VI: Benzile constrictive (maladie
amniotica)
asociate sau nu cu limfedemul
• Tipul VII: Malformatiile mainii din
cadrul sindroamelor generalizate:
– Sindromul APERT: suturi craniene
prematur fuzate, etaj mijlociu al fetei
retruzionat, sindactilii ale degetelor
membrului superior si inferior; asociat sa
nu cu alte defecte; coeficient de
inteligenta normal.
– Alte sindroame
• Tratamentul malformatiilor congenitale
trebuie inceput cat mai devreme, sub doi
ani sau chiar sub un an. Se urmareste in
primul rand obtinerea unei functii de
prehensiune cat mai bune, ceea ce ajuta
semnificativ la dezvoltarea normala a
copilului prin stimulare corticala.
• Aspectul functional este preponderent,
nu cel estetic.
• Procedeele chirurgicale se intind pe
toata perioada de crestere de multe ori,
iar procedeele complexe si delicate se
amana pentru varstele de dupa 3 ani.
Infectiile mainii:
• Panaritiul
– Reprezinta infectiile localizate la nivelul
partilor moi ale degetelor
– Pot fi peri si subunghiale, pulpare, volare,
dorsale, pandigitale, etc.
– Tratamentul vizeaza drenajul larg al
procesului supurativ, prin incizii in zig-zag pe
fata volara a mainii si in S italic pe fata
dorsala a mainii.
– Concomitent este necesar tratamentul
antibiotic, antiinflamator si analgetic.
• Flegmoanele palmare

– Pot fi tenariene, hipotenariene si mediopalmare


– Tratamentul consta in incizie larga, de preferat
pe pliurile de flexie, drenajul colectiei, excizia
tesuturilor transformate septic.
– Pansamentul se face zilnic, pana cand edemul
si celelalte semne inflamatorii se remit.
– Tratamentul medicamentos cuprinde ABT,
AINS, analgetice.
– Dupa remiterea semnelor inflamatorii se
procedeaza la sutura secundara.
• Tenosinovita:
– Este infectia tecii sinoviale ale tendoanelor
– Cel mai frecvent sunt interesate tendoanele
flexoare, apoi extensoarele.
– Infectiile se produc ca urmare a insamantarii
fie printr-o plaga penetranta, chiar minora,
fie prin insamantare hematogena.
– Clinica este dominata de durerea la punerea
in tensiune a degetului, puncte sinoviale
dureroase, pozitie antagica in semiflexie,
edem mare si uniform al intregului deget.
– Tratamentul conservator poate fi eficient in
primele 24 de ore de la debut si consta in
AINS, ABT si imobilizare.
• Tratamentul chirurgical consta in
deschiderea tecii tendinoase pe toata
lungimea sa, lavajul repetat,
imobilizarea.
– In paralel se administreaza ABT si AINS
– Lavajul tecii tendinoase se face zilnic pana
la remiterea semnelor inflamatorii, cand se
poate inchide prin sutura primara amanata.
Procesele septice de la nivelul tendoanelor
detemina adesea fibroze si aderente, iar in
cazuri mai rare dar nu exceptionale pot duce
chiar la ruptura tendinoasa, chiar la distanta
de vindecarea chirurgicala a tegumentelor.
Osteomielita:
• Este infectia oaselor mainii, cauzata de procese
septice de vecinatate, mai rar prin insamantare
directa (fracturi deschise) sau pe cale
hematogena.
• Simptomatologia este similara cu cea a unei
fracturi (durere circulara, etc), iar semnele
radiologice apar dupa minim 3 saptamani
(distrugerea structurii osoase).
• Tratamentul consta in incizie larga, evacuarea
sechestrelor, tratamentul curativ al cauzei initiale,
daca exista, chiuretajul focarului osteitic, lavaj
repetat.
• ABT se indica pe termen lung, 21-28
de zile sau chiar mai mult
• Ulterior interventiei lavajul repetat al
procesului septic este obligatoriu in
fiecare zi.
• Vindecarea tegumentara se face per
secundam intentionem, sau prin alt
procedeu reconstructiv in cazul in care
avem certitudinea vindecarii focarului
osteitic.
Osteoartrita (artrita piogena):
• Constituie infectia piogena situata la
nivelul articulatiilor mainii.
• Clinic, articulatii este calda, hiperemica,
in pozitie antalgica de semiflexie,
dureroasa spontan dar mai ales la
palpare si la mobilizare.
• Semn radiologic precoce: largirea
spatiului articular
• Semnele radiologice de certitudine apar
dupa 3 saptamani de evolutie
(distrugerea structurii articulare).
• Tratamentul chirurgical consta in deschiderea
larga a articulatiei, de obicei prin abord
dorsal, lavaj repetat, rezectia tesuturilor
transformate septic.
• Antibioterpia si AINS se vor administra pentru
un interval de 7-14 zile sau chiar mai mult in
functie de precocitatea incepeii tratamentului.
• Daca articulatia a fost distrusa atunci se
impune fixarea articulara in pozitie de functie.
• Inchiderea tegumentara se face prin sutura
secundara, per secundam intentionem, sau
prin alte procedee reconstructive.
Boala Dupuytren
• Este o afectiune cu etiologie incerta,
care afecteaza tesutul conjunctiv al fetei
palmare a mainii si degetelor si care
determina retractia progresiva in flexie a
degetelor.
• Este o afectiune fibroproliferativa a
fasciei palmare.
• Etiologia este necunoscuta, fiind
considerata o boala multifactoriala.
• Factorii legati de Boala Dupuytren sunt:
– Ereditatea: caucazieni, din nordul Europei,
cu transmitere autosomal dominanta,
purtatori ai antigenului HLA-DR; unele celule
din fascie prezinta trisomie 8.
– Varsta cu maxima incidenta a bolii: 40-60
ani
– Sexul: M/F = 7-16/1
– Asocierea cu alte boli: diabetul , alcoolismul,
epilepsia (de fapt consumul de fenobarbital),
artrita reumatoida.
– Asocierea cu microtraumatismele din
anumite profesii, in special cele in care
exista manipularea unor instrumente
vibratoare (ciocane pneumatice, etc).
– Maladia Dupuytren se poate asocia cu
acelasi tip de manifestari plantare (Boala
Lederhose), sau induratia corpilor cavernosi
penieni (Boala Peyronie ).
Anatomopatologie:
• Fascia normala la inceput nu prezinta
modificari.
• Stadiul Proliferativ: creste populatia celulara
fibroblastica (la nivelul nodulilor), fibroblasti
care au aspect miofibroblastic si care secreta
colagen tip III.
• Stadiul Involutional: creste cantitatea de fibre
colagene, scade populatia celulara.
• Stadiul Rezidual: sunt prezente numai fibrele
colagene, celulele au disparut.
Clinica:
• Leziunea tipica este unitatea nodul-coarda
• La inceput sunt prezenti nodulii, care
ulterior se prelungesc cu benzi fibroase
care se numesc corzi.
• De obicei acestea se intalnesc la nivelul
degetelor si razelor digitale IV, V, III.
• De asemenea se pot intalni la nivelul
spatiilor comisurale, ducand in fiecare caz
la ingustarea acestora.
Stadializarea bolii:
• Cel mai des utilizate este clasificarea
Tubiana, desi exista si alte clasificari:
– Stadiul 0: mana este normala
– Stadiul N: prezenta nodulilor, fara contractie
– Stadiul N/1: prezenta nodulilor, contractie de
maxim 5 grade intre axul FD si axul MC in
extensie maxima
– Stadiul 1: contractie de pana la 45 de grade
– Stadiul II: contractie de 46-90 de grade
– Stadiul III: contractie de 91-135 de grade
– Stadiul IV: contractie de peste 136 de grade
Tratament:

• In stadiul N si in stadiul N/1 sunt descrise ca fiind


eficiente radioterapia si eventual infiltratia locala
de corticosterozi. Tratamentul conservator este
indicat exculsiv acestor stadii.
• In stadiile urmatoare este eficient si deci indicat
numai tratamentul chirurgical.
• Indicatiile absolute ale tratamentului chirurgical
sunt: contractia de orice grad al AIFP; contractia
oricarui spatiu comisural; disfunctia pediculilor
vasculonervosi; modificarile osteoarticulare.
• Tratamentul chirurgical consta in:
fasciotomie si aponevrectomie palmara,
eventual plastii cu lambouri triunghiulare,
eventual acoperirea defectelor
tegumentare restante cu grefe de piele
libera.
• In cazurile mai severe poate fi necesara
fixarea cu brose a AIFP sau relaxarea si
fixarea altor articulatii. In unele cazuri
este necesara artrodeza si chiar
amputatia de necesitate in cazul in care
redresarea nu mai poate fi realizata.
• Rata complicatiilor este de 20 %, iar cea
a recurentei de aproximativ 50 %.
Sindromul de
compartiment;
Boala Volkmann
Definitie:
• Sindromul de compartiment defineste un grup
de semne si simptome care apar atunci cand
presinea intestitiala tisulara dintr-un spatiu cu
volum limitat (compartiment) creste pana la
un nivel ce conduce la scaderea fluxului
sangvin si implicit la hipo/anoxie tisulara,
ceea ce duce in final la contractura
musculara si la leziuni nervoase.
• Sindromul de compartiment, Sindromul
Volkmann si Sindromul de strivire sunt
particularitati evolutive ale aceleiasi boli.
Fiziopatologie:
• La nivelul lojilor antebratului si gambei, in
principal, exista o masa musculara mare
continuta intr-o fascie inextensibila.
• La nivelul acestor compartimente presiunea
este mai mica decat 30 mm Hg in mod
normal, caz in care atat circulatia arteriala cat
si cea venoasa se desfasoara fara probleme.
• Daca din diverse motive presiunea creste
peste 30 mm Hg, circulatia arteriala se
mentine, insa circulatia venoasa devine
insuficienta.
• Daca presiunea creste in continuare
circulatia venoasa este in cele din urma
intrerupta, chiar daca nu si circulatia
arteriala. Fluxul sangvin este intrerupt
prin deficit de intoarcere. Cu toate
acestea pulsul este PREZENT!!!
• Daca presiunea creste in continuare la
un moment dat va fi compromisa si
circulatia arteriala, desi si in acest caz
pulsul este prezent, neexistand solutii de
continuitate la nivelul peretelui arterial.
• Din cauza in principal a deficitului de
intoarcere apare suferinta ischemica la
nivelul lojei respective.
Etiologie:
• scaderea volumului compartimentului
(sutura fasciei, aplicarea de tractiuni
intempestive, etc.).
• cresterea continutului compartimentului
(sangerari, traumatisme, arsuri, injectare,
degeraturi, chirurgie ortopedica,
muscatura de sarpe, infectii, tumori, etc.).
• aplicarea de presiune externa (gips
circular compresiv, bandaj compresiv)
Simptomatologie:
• Clasic sunt descrise cele 5 P : pain, pallor
pulselessness, parestehsia and paralysis.
• Cel mai important simptom este durerea,
accentuata de extensia pasiva, alaturi de
tensiunea persistenta la nivelul lojei
respective.
• Absenta pulsului si paralizia sunt semne
tardive.
• Durerea alaturi de tensiunea crescuta la
nivelul unei loji pot sugera diagnosticul.
Diagnosticul de certitudine este pus de
masurarea presiunii de la nivelul lojii. O
valoare de peste 40 mm Hg semneaza
diagnosticul.
Evolutie:
• Sindromul de compartiment poate evolua
catre:
– Remisiune
– Agravare si constituirea unui sindrom
Volkmann (ischemie partiala a tesuturilor)
– Agravare si constituirea unui sindrom de
strivire Bywaters (necroza ischemica
cvasitotala a tesuturilor)
– Recurenta (reaparitie la efort fizic sustinut,
considerat fiind ca o boala a atletilor)
Tratamentul Sindromului de
Compartiment:
• Indepartarea aparatelor ghipsate
circulare, a pansamentelor stranse
• Administrarea de AINS, imobilizarea pe
atela, pozitie procliva, aplicatii locale reci
• Daca simptomatologia nu se
amelioreaza rapid se trece la tratamentul
chirurgical:
– Incizie larga de degajare si decompresiune
– Fasciotomie si fasciectomie
– Decompresie nervoasa
– Inchidere secundara, dupa remiterea
edemului si fara inchiderea fasciei
Clasificarea Sindromului Volkmann:
• Forma usoara: intereseaza doar flexorii
pumnului
• Forma moderata: intereseaza toti
muschii flexori
• Forma severa: intereseaza atat flexorii
cat si extensorii
• Pseudosindromul Volkmann: deficit de
extensie datorat unor aderente ale
tendoanelor flexoare profunde cu un
calus hipertrofic sau vicios ale ulnei sau
radiusului.
Tratamentul Sindromului
Volkmann:
• Forma usoara: terapie dinamica,
imobilizare dinamica pe atela, alungire
tendinoasa.
• Forma moderata: neuroliza, alungire
tendinoasa, transfer tendinos.
• Forma severa: transferurile libere de
musculatura inervata motor reprezinta
singura optiune terapeutica
• Sindrom pseudoVolkmann: tenoliza
SFARSIT