Descoperire

aGr.de sange s
i al Rh-
ului

Prof. Veron
ica Pandur
Elev Serba u
n Adina
AMG 1 D
Cine a descoperit Grupele de sange si Rh-ul ?

Austriacul Karl Landsteiner este considerat descoperitorul 
sistemului AB0, el primind în 1930 Premiul Nobel pentru aceasta. 
Totuși, cehul Jan Janský a descris și el același sistem în 1907, se pare, 
printr-o activitate independentă de cea a lui Landsteiner. Grupa AB 
(IV) a fost descrisă tot în 1907 de către Decastrello și Sturli.

Landsteiner și Alexander S. Wiener au descoperit și celălat sistem 
important de antigene, Rhesus (Rh), în 1937 (rezultate publicate 
în 1940).
 Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit atat pentru a
caracteriza saâ ngele unui individ îân functție de prezentța sau absentța unui antigen pe
suprafatța eritrocitelor acestuia. Majoritatea antigenelor de grup sanguin sunt de naturaă
glicoproteicaă , oarecum stabile din punct de vedere genetic, unele fiind îântaâ lnite la mai
multe specii de mamifere îân forme identice. Aceastaă traă saă turaă a lor poate fi invocataă drept
argument îân favoarea unitaă tții lumii vii.

Desț i aceste antigene sunt prezente sț i pe leucocite (nu sț i pe trombocite), îân mod curent
se consideraă caă doar eritrocitele prezintaă importantțaă pentru stabilirea grupelor sanguine.
Datoritaă faptului caă reactția antigen-anticorp la care participaă antigenele de grup sanguin
sț i anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldeazaă cu aglutinarea hematiilor)
antigenele se mai numesc sț i aglutinogene, iar anticorpii sț i aglutinine.

ÎÎn practica medicalaă curentaă prezintaă importantțaă sistemele AB0 sț i Rh. Restul
sistemelor de antigene sunt utilizate îân medicina legalaă , aplicatțile lor cele mai importante
fiind îân stabilirea paternitaă tții sț i îân diferite anchete de filiatție, îânsaă îân prezent aceste
proceduri tind saă fie îânlocuite de caă tre analiza ADN.
Importanța grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilității sau
incompatibilității dintre donator și primitor în cazul transfuziilor. Teoretic,
compatibilitatea reprezintă situația în care întâlnirea antigenului de pe hematii cu
anticorpi specifici este exclusă.
 Sistemul AB0 se bazeazaă pe existentța a douaă aglutinogene,
notate A sț i B, sț i a douaă aglutinine specifice: α (anti A) sț i respectiv β (anti
B). Landsteiner a observat o regulă a excluziunii reciproce, concretizataă îân
faptul caă indivizii care prezintaă pe eritrocite un aglutinogen nu au
niciodataă îân plasmaă aglutinina omoloagaă . Un individ poate dispune de
unul, ambele sau de nici unul din aglutinogene. ÎÎntotdeauna existaă
aglutinine corespunzaă toare aglutinogenului care lipsesț te, iar caâ nd sunt
prezente ataâ t A caâ t sț i B, nu vor exista aglutinine. Astfel, existaă 4 grupe
principale îân sistemul AB0:
Compatibilitate

Problema compatibilitaă tții se pune atunci caâ nd se doresț te realizarea

unei transfuzii sanguine. Clasic, îân sistemul AB0, existaă notțiunile de donator
universal (cu referire la grupa 0, care nu are aglutinogene) sț i de primitor
universal (cu referire la grupa AB, care nu are aglutinine). Ele nu sunt îânsaă
utile decaâ t pentru transfuzii cu volum redus de saâ nge, mai mic de 500 ml. ÎÎn
cazul transfuziei a peste 500 ml, se folosesț te exclusiv saâ nge izogrup, adicaă
de aceeasț i grupaă cu a primitorului. Aceasta pentru caă , desț i de exemplu
grupa 0 nu are aglutinogene, are totusț i aglutinine. Acestea devin de ajuns de
diluate îân saâ ngele primitorului pentru a nu da reactții sesizabile, dar la
volume mari contactul lor cu aglutinogenele unui primitor de grupaă A, B
sau AB poate determina aglutinarea intravascularaă a eritrocitelor.
ÎÎn afaraă de sistemul AB0, îân cazul unei transfuzii este obligatoriu saă se
tținaă seama sț i de grupa Rh+. Saâ ngele Rh+ poate fi primit doar de indivizi
Rh+, pe caâ nd cel Rh- se poate administra la Rh- sț i Rh+ faă raă nici o problemaă ,
deoarece îân sistemul Rh nu existaă anticorpi îân absentța factorului antigenic.
Genetica sistemului Rh
Factorul D este codificat de o genaă D.Aceasta determinaă direct sinteza
antigenului D, sț i are o alelaă recesivaă d. Deci indivizii cu fenotip Rh+ pot avea
genotip DD sau Dd, pe caâ nd cei Rh- doar dd. ÎÎn aceeasț i zonaă a cromozomului
mai existaă sț i un locus pentru altfel de alele: C, c, E, e (locusul CE). Ordinea pe
cromozom este C-E-D, sț i din acest motiv se tinde caă tre îânlocuirea prescurtaă rii
CDE cu CED. Alelele C, c, E, e, D, d se transmit îânlaă ntțuit. Astfel, pot exista 8
haplotipuri (haplotipul reprezintaă configuratția genelor pe un singur cromozom
dintr-o pereche): Dce, DCe, DcE, DCE, dce, dCe, dcE, dCE. C, c, E sț i e nu se
exprimaă decaâ t caâ nd îân genotip nu existaă D.

Aglutininele sistemului AB0

Sunt anticorpi (gamaglobuline, imunoglobuline) cu structuraă sț i origine
obisț nuite, din clasele ÎgM sț i ÎgG. Cea mai mare parte sunt ÎgM, netraversaâ nd
bariera placentaraă . Mai sunt numite sț i hemaglutinine sau izohemaglutinine.
Titrul lor este aproape nul la nasț tere, devenind detectabili la vaâ rsta de
aproximativ 6 luni. Cresc apoi îân ritm constant paâ naă la 8-10 ani, caâ nd ajung la
titrul ce se va mentține pe tot parcursul vietții adulte. Scad la baă traâ netțe, dar nu
dispar.
Este îâncaă incertaă calea prin care un organism care nu a luat niciodataă
contact cu antigenele de grup AB0 ajunge saă sintetizeze acesț ti anticorpi.
In anul 1930, i s-a
decernat Premiul Nobel
pentru Medicină, pentru
lucrările sale
asupra grupelor sanguine.
 Bibliografie

• https://ro.wikipedia.org/wiki/Grup%C4%83_sanguin%C4%83
• https://www.google.ro/search?
q=grupe+de+sange&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiVtf-
2mO_dAhVÎJVAKHZZwDs0Q_AUÎDigB&biw=1264&bih=822