 Predarea tradițională

 Predarea modernă

Predarea
Dodu Corina Diana
FEAA, MK, An II
–Ioan Cerghit „Nu există un singur mod în
care elevii învaţă şi cu atât mai puţin nu
există nici un singur mod în care aceştia
pot fi învăţaţi”.
–Aşadar, există mai multe tipuri de
învăţare, precum există mai multe tipuri
de predare.
 PREDAREA

– In didactica traditionala - predarea insemna

transmiterea de informatii;

– In acceptiunea moderna predarea include nu numai

transmiterea de cunostinte ci si intregul sistem de
actiuni si operatii desfasurate de cadrul didactic
pentru a proiecta si desfasura lectia.
 METODE

– Metodele de predare-asimilare pot fi clasificate în :

1. Tradiţionale: expunerea didactică, lucrul cu
manualul, exerciţiul;
2. Moderne: problematizarea, studiul de caz,
metode de simulare( jocurile, învăţarea pe
simulator), învăţarea prin descoperire.
 Predarea Tradițională
– Metodele tradiţionale limitează participarea activă şi conştientă a elevului la
actul de predare- învăţare.
– În cadrul învăţământului preuniversitar, metode gen expunere, conversaţie nu
dezvoltă gândirea elevului, acesta doar ascultând pasiv, învăţând pe dinafară
ştiind că trebuie să repete la un moment dat (această metodă îi rupe pe elevi
total de practică) sau chiar dacă profesorul apelează la cealaltă metodă
convorbirea cu toată clasa, ei participă ceva mai mult, dar fără a şti ce se
întâmplă, fiind doar ghidaţi.
– Prin aceste metode profesorul informează elevul, nu-l formează, elevul este
obiectul instruirii şi nu subiectul procesului educativ, acesta reproduce ce învaţă
şi nu învaţă prin descoperire, prin cooperare, este motivat extrinsec (i se spune
“învaţa” pentru că îţi voi da nota zece) şi nu intrinsec (învăţa pentru că îi place).
 Predarea Modernă
– Ulterior, s-au preconizat diverse
moduri de organizare a
învăţământului, denumite şcoli
active, în care accentul cade pe
studiul individual efectuat de elevi.
Modul nou, activ, de organizare a
învăţământului se dovedeşte
superior, dar solicită mult timp.
– Metodele activ-participative pun
accent pe învăţarea prin cooperare,
aflându-se în antiteză cu metodele
tradiţionale de învăţare.
– Educaţia pentru participare ii ajuta pe
elevi sa-si exprime opţiunile în domeniul
educaţiei, culturii, timpului liber, pot
deveni coparticipanţi la propria formare.
Elevii nu sunt doar un receptor de
informaţii, ci şi un participant activ la
educaţie.În procesul instructiv-educativ,
încurajarea comportamentului
participativ înseamnă pasul de la „a
învăţa” la a „învăţa să fii şi să devii”,
adică pregătirea pentru a face faţă
situaţiilor, dobândind dorinţa de
angajare şi acţiune.
 Literatura de specialitate oferă o imagine fidelă asupra antitezei care se
creează între metodele tradiţionale şi cele moderne utilizate în predare.
Metodele tradiţionale au următoarele caracteristici:

– pun accentul pe însuşirea conţinutului, vizând, în principal, latura informativă a educaţiei,;

– sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al
instruirii;
– sunt predominant comunicative;
– sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere a
cunostintelor;
– stimulează motivaţia extrinsecă pentru învăţare;
– Aceste metode genereaza pasivitatea in randul elevilor.
– La polul opus, metodele moderne se caracterizează prin următoarele
note:
– acordă prioritate dezvoltării personalităţii elevilor, vizând latura formativă a
educaţiei;
– sunt centrate pe activitatea de învăţare a elevului, acesta devenind subiect al
procesului educaţional;
– sunt centrate pe acţiune, pe învăţarea prin descoperire;
– sunt flexibile, încurajează învăţarea prin cooperare şi capacitatea de
autoevaluare la elevi, evaluarea fiind una formativa;
– stimulează motivaţia intrinsecă;
– relaţia profesor-elev este democratică, bazată pe respect şi colaborare, iar
disciplina derivă din modul de organizare a lecţiei.
Concluzie

– Din toate cele menţionate rezultă faptul că

profesorul trebuie să-şi schimbe concepţia şi
metodologia instruirii şi educării, să coopereze cu
elevii, să devină un model real de educaţie
permanentă, să se implice în deciziile
educaţionale, să asigure un învăţământ de
calitate.
– În ce tip de predare
îi este uSor
profesorului din
zilele noastre?
–

– Pentru profesorii debutanţi şi cei care nu sunt de foarte mult timp în sistem,
predarea modernă este cea pe care au învăţat-o şi pe care cred că o folosesc.
Pentru profesorii care au multă vechime în învăţământ şi care erau obişnuiţi
cu tipul de predare tradiţional, adaptarea la modern survine mai greu (din
cauza comodităţii sau a neadaptării) sau poate chiar deloc, ei limitându-se
doar la predarea tradititională, pe alocuri cu tentă modernă.
T P R E D A R E P M E T O D A
L I M O D E R N A P L O K Y G
P R O F E S O R M O W Y Q M R
R L T R A D I T I O N A L A U
C I O R C H I N E O A W X Y P
O R E B U S E C A R T E W O X
P A L A R I I C O L O R A T E
T P R E D A R E P M E T O D A
L I M O D E R N A P L O K Y G
P R O F E S O R M O W Y Q M R
R L T R A D I T I O N A L A U
C I O R C H I N E O A W X Y P
O R E B U S E C A R T E W O X
P A L A R I I C O L O R A T E
SFARSIT