ACVACULTURĂ

SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE
ANUL 2016-2017
 CURSUL 1

OBIECTIVE:

- Noţiuni introductive
- Pământul, unele date istorice, obiectul şi importanţa pisciculturii
- Filogenia şi clasificarea zoologică la peşti
- Producţia mondială de peşte
- Piscicultura în ţara noastră
Noţiuni introductive

 După cercetările celor mai mulţi oameni de ştiinţă şi a unor instituţii de

prestigiu, s-a ajuns la concluzia că viaţa a apărut exclusiv în apă (în
hidrosferă), unde a găsit şi cele mai propice condiţii de evoluţie, până
la anumite stadii de dezvoltare filogenetică; unele organisme au
părăsit mediul acvatic, iar altele au evoluat în acelaşi mediu
 În general, omul a pescuit mai mult în apele marine, iar în cele dulci a
practicat piscicultura, o ramură a acvaculturii. Se face o distincţie între
pescuit şi piscicultură, ultima constituind o activitate tehnico-
econimică a populaţiei umane legată de prezenţa apelor curgătoare
sau stagnante, cu suprafeţe mai mari sau mai mici.
 Primele scene cu privire la creşterea primitivă a peştilor au fost
descoperite pe pereţii piramidelor egiptene, fiind datate între secolele
x-ix î.e.n.. aceste scene sunt însoţite şi de descrierea unor acţiuni şi
momente în creşterea peştilor. Dealtfel, tot în egipt, s-a consemnat şi
prima "grevă" a lucrătorilor, una din cauze fiind şi nedistribuirea cărnii
de peşte (14 noiembrie 1152 î.e.n), deci acest produs animalier era
important pentru alimentaţia umană.
 Pentru un pescuit cât mai eficient, omul a trebuit să cunoască
principalele specii comestibile, locurile sau zonele în care îşi duceau
acestea viaţa, precum şi comportamentul fiecăreia.

 ARISTOTEL, considerat "părintele ihtiologiei", cunoştea cca. 115

specii de peşti, iar PLINIUS ajungea să descrie, la vremea sa, cca.
176 de specii, ceea ce ne face să apreciem că în antichitate
oamenii de ştiinţă s-au preocupat intens de conoaşterea peştilor.
 În ţara noastră, pescuitul a constituit o îndeletnicire importantă a
populaţiei rurale, peştele fiind consumat în stare proaspătă sau
conservat prin sărare şi uscare.
 Primele însemnări cu privire la pescuit şi chiar ale creşterii peştelui în
bălţi, iezăre şi râmnice din Moldova datează din secolul al XIV-lea.
Încă din anul 1359, numeroase care încărcate cu peşte porneau de la
Dunăre şi Prut îndreptându-se spre Bistriţa şi Braşov, iar mai târziu spre
Suceava şi Galiţia.
 Din documentele vremii rezultă că, în timpul domniei lui Alexandru
cel Bun (1399-1431), existau şi lacuri pentru creşterea peştilor, însă
predomina pescuitul din "iezere", peştele constituind un important
produs de schimb cu ţările vecine.
 Un document întocmit la Suceava, la 8 octombrie 1407, arată că
Alexandru cel Bun făcea comerţ cu negustorii din Galiţia, printre
produsele de schimb figurând peştele şi porcii îngrăşaţi.
 Primul naturalist român care s-a ocupat în mod ştiinţific de peşti a fost Gr.
ANTIPA, considerat ca "întemeietorul ihtiologiei" româneşti şi totodată
deschizătorul de drum pentru alţi oameni de ştiinţă, precum: I. BORCEA,
G. ZOTTA, S. CARAUÔU, P. BACESCU şi mai recenţi ca: C. ANTONESCU, I.
POJOGA, V. VOICAN, L. LUSTUN şi alţii.

Gr. ANTIPA, considerat ca "întemeietorul ihtiologiei" româneşti

 În sens mai restrâns, piscicultura este o ramură a zootehniei speciale, care
are ca obiective: înfiinţarea de unitaţi piscicole noi, modernizarea celor vechi,
îmbunătaţirea condiţiilor tehnologice de creştere, aclimatizarea de specii noi şi
aplicarea unei alimentaţii eficiente, alături de perfecţionarea metodelor de
ameliorare, toate în concordanţă cu sistemele de exploatare practicate şi
asigurarea rentabilităţii crescătoriilor de peşti.
 Substanţele proteice din carnea de peşte sunt de 2-3 ori mai uşor
digestibile decât cele din carnea de bovine, ovine şi porcine. Din peşte
se extrage untura de peşte, deosebit de bogată în vitaminele A şi D, cu
mare importanţă în prevenirea rahitismului la copii. De menţionat că,
peştele valorifică furajele concentrate de cca. 2,5 ori mai bine decât
rumegătoarele, de cca. 1,5 ori decât păsările şi de cca. 1,3 ori decât
suinele.
 Din aceste considerente se apreciază că piscicultura este una dintre
cele mai rentabile ramuri ale zootehniei, reprezentând şi mijloacele de
valorificare superioară a majorităţii apelor ţării noastre şi a terenurilor
improprii pentru agricultură.
FILOGENIA ŞI CLASIFICAREA ZOOLOGICĂ
LA PEŞTI
 Peştii au apărut la începutul erei Paleozoice, având la origine
primele vertebrate denumite PROTOCRANIATE, evoluând apoi în
două direcţii sau ramuri principale: AGNATHA (animale fără maxile)

 Din ramura AGNATA au rezultat, pe parcursul erei Paleozoice

OSTRACODERMII, care au trăit numai în această eră şi CYCLOSTOMII
care au evoluat în continuare (parte din ei).
 GNATHOSTOMATA (animale cu maxile).

 Din ramura GNATHOSTOMATA au evoluat majoritatea speciilor de peşti

care trăiesc şi în perioada actuală, detaşându-se clasele:
 PLACODERMII, care au trăit numai în era Paleozoică;
 CHONDRICHTHYES, care prezintă scheletul cartilaginos;
 OSTEICHTHYES, care prezintă scheletul parţial, sau total osos.
 Georges CUVIER şi Achille VALENCIENNES, clasifică peştii, după natura
scheletului corpului, în două clase:
- CHONDRICHTHYES, peşti cu scheletul cartilaginos;
- OSTEICHTHYES, peşti cu sheletul parţial, sau total osos.

Georges CUVIER Achille VALENCIENNES

Georges CUVIER este considerat unul din cei mai mari oameni de știință ai secolului
al XIX-lea. Considerat un pioner în domeniul anatomiei comparate și părintele
paleontologiei vertebrate, fiind primul ce a studiat fosilele vertebratelor.
 În prezent, clasificarea zoologică este uşor modificată, aşa încât
principalele specii de peşti care trăiesc în ţara noastră sunt
clasificate astfel:

Încrengătura: VERTEBRATA

Subîncrengătura: PISCIFORMES

Clasa: OSTEICHTHYES

CYPRINIFORMES CLUPEIFORMES ACIPENSERIFORMES

Ordinul:
CYPRINIDAE SALMONIDAE ACIPENSERIDAE
Familia:
Genul: CYPRINUS SALMO ACIPENSER
Specia: CYPRINUS SALMO ACIPENSER
CARPIO TRUTTA FARIO RUTHENUS
Denumirea populară Crapul sălbatic Păstrăvul de Cega
munte
 Familia Cyprinidae cuprinde ca. 2.500 de specii de peștii, fiind cea mai
numeroasă familie din categoria peștilor osoși (Osteichthyes). Acești pești
au un areal de răspândire care se întinde în America de Nord, Europa,
Africa și Asia.

Cyprinus carpio -crap Carassius auratus gibelio- caras Aspius aspius- avat

 Speciile din această familie pot avea o lungime sub 2 cm putând atinge
uneori în cazuri excepționale o lungime de peste 2 m. Peștii sunt lipsiți de
dentiție fiind înlocuită de o formațiune osoasă în apropiere de faringe
asemănătoare dinților care sunt așezați pe două trei rânduri. Cyprinidaele
n-au stomac propriu zis esofagul se continuă direct cu intestinul.
Familia Salmonidae cuprinde specii de mărime medie și mare. Au corpul
alungit, fusiform, destul de gros și foarte hidrodinamic. Corpul este acoperit
cu solzi cicloizi mici, deși și rezistenți; capul lipsit de solzi.

Hucho hucho- Lostriţa Salmo trutta fario- Păstrăv indigen

Salmo salar-Somon
Salmonidele sunt răspândite în apele reci din emisfera nordică. Unele
specii sunt marine anadrome, ca somonul, iar altele sunt adaptate
definitiv în apele dulci, ca păstrăvii.
 Familia Acipenseridae - În Marea Neagră familia Acipenseridae
este reprezentată de două genuri: Huso şi Acipenser. În timp ce speciile
genului Huso au gura mare în formă de semilună, ocupând aproape
întreaga laţime a suprafeţei inferioară a capului, speciile genului
Acipenser au gura transversală, potrivit de mare, ocupând doar o parte
a suprafeţei inferioară a capului.

Huso huso – Morun Acipenser ruthenus - Cega

Producţia mondială de peşte

Producţia mondială de peşte se caracterizează printr-o creştere

continuă, atât ca urmare a sporirii populaţiei umane cât şi a ridicării
nivelului de trai.

După datele F.A.O., pentru asigurarea unei alimentaţii umane

normale, trebuie să se ajungă la un consum anual mediu de cca. 16 kg de
peşte pe locuitor. În multe ţări, carnea de peşte reprezintă peste 20% din
consumul total de carne.

Suprafaţa Pământului este acoperită de ape în proporţie de 70%, ce

cuprinde un volum de circa 1483 miliarde km3 , din care apa mărilor şi
oceanelor este evaluată la 1349 miliarde km3 (circa 97.33%), iar diferenţa
o reprezintă apele dulci(2.67%). Volumul apei dulci din lacurile interioare
este estimat la 123 km3 , iar cel al apelor curgătoare este estimat la circa
1230 km3,ambele categorii fiind de mare importantă pentru acvacultura
diferitelor organisme vegetale şi animale, inclusiv pentru piscicultură
(BOGDAN,2002).
 ” Tehnologii inovative de creştere a puietului de crap comun (Cyprinus carpio, Linne, 1758), bazate pe utilizarea furajelor granulate extrudate şi
expandate”

Tabelul 1.3. Consumul de organisme acvatice in câteva ţări din Europa, în anul 2013.
(FAO Statistics, 2016)

Proteina din Proteina Proteine Pondere proteina din

peste peste/
Import animala totale
Productia Consum
Ţara
(t) g/capita/ g/capita/ Proteina Proteina
totala kg/ g/capita/zi
Loc Populația (tone) Export capita zi zi animala (%) totala (%)
(t)
1. Islanda 330000 1373727 33934 876304 92,0 26,9 96,4 133,6 27,8 20,1
Insulele
2. 49000 441450 3061 411488 87,3 22,9 52,4 84,2 43,7 27,2
Feroe
3. Portugalia 10608000 203300 734859 348066 53,8 13,6 67,3 107,2 20,2 12,7
4. Norvegia 5043000 3322228 221592 2786788 52,1 14,6 66,0 110,9 22,2 13,2
5. Lithuania 3017000 153042 142616 134422 43,9 16,7 75,5 122,7 22,5 13,7
6. Spania 46926000 1257881 1901609 1108074 42,4 12,7 64,3 103,0 19,8 12,3
7. Finlanda 5426000 164944 116331 53337 36,4 10,3 72,9 117,7 14,2 8,8
8. Luxembourg 530000 0 19756 1727 33,9 8,4 73,3 116,4 11,5 7,2
9. Franta 64291000 695116 1885920 364008 33,3 9,0 69,0 110,3 13,1 8,2
10. Suedia 9571000 222679 862321 781439 30,7 8,3 70,8 107,7 11,7 7,7
28 Moldova 3487000 9350 35733 0 12,9 3,7 35,2 71,6 10,4 5,1
36 Romania 21699000 11669 130646 5155 6,2 1,8 48,7 104,9 3,6 1,7
39 Ungaria 9955000 21390 35190 5685 5,1 1,5 41,0 76,7 3,6 1,9
40 Albania 3173000 7459 16905 8905 4,9 1,4 50,1 102,0 2,7 1,3
EUROPA 742450000 16435139 17294005 15057147 21,9 6,6 57,8 102,0 11,4 6,4
 Statisticile realizate de specialiştii Organizatiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi
Agricultură (FAO) indică faptul că în ultimii 50 de ani, consumul de peşte la nivel
mondial a cunoscut de la an la an o creştere rapidă, ajungând să se dubleze în
această perioadă.
Astfel, conform unui raport dat recent publicităţii de FAO, in 1960, consumul de
peşte pe cap de locuitor era de 10 kilograme, crescând de la an la an şi ajungând
în 2012 la o cantitate de 19 kilograme pe cap de locuitor. De asemeni, producţia
mondială a cunoscut un salt important intre 2010 şi 2012, când s-a ajuns la o
producţie de 158 de milioane de tone, cu 10 milioane de tone mai mult ca în 2010.
în timp ce capturile maritime au ramas stabile în 2012 comparativ cu 2010, la
aproximativ 80 de milioane de tone, producţia mondială de acvacultură a
înregistrat în 2012 un record de peste 90 de milioane de tone, iar China a fost
responsabilă pentru peste 60 la suta din total, se mai precizează în raportul FAO,
intitulat „Starea mondială a pescariilor şi acvaculturii”..
Totodată, ţinând cont de creşterea consumului în perioada analizată, peştele
reprezintă cea mai tranzacţionată materie primă alimentară, tranzacţiile la nivelul
anului 2012 fiind de peste 130 de miliarde de dolari. Expertii FAO au mai stabilit că
peste jumătate din valoarea exporturilor de peşte, mai precis 54 la sută şi peste 60
la sută din volumul exporturilor au fost realizate de tările în curs de dezvoltare,
ceea ce face din pescuit şi acvacultură un element decisiv pentru multe
economii.
Complexele de pescuit oceanic

Cu privire la pescuitul oceanic, în prezent se acceptă zonarea în 9

complexe, localizate, în general, la confluenţa curenţilor maritimi reci cu
cei calzi, cu predominanţa celor calzi. Aceste condiţii de mediu asigură
dezvoltarea planctonului şi a altor organisme acvatice (inclusiv a unor
specii de peşti ce constituie hrana peştilor răpitori, cu carne foarte
valoroasă).
Principalele complexe de pescuit oceanic şi speciile predominante
sunt următoarele:
1. Complexul Marea Neagră-Marea de Azov, de dimensiuni mai
reduse şi asigurând condiţii specifice pentru scrumbia albastră, hamsii şi
sturioni. De menţionat că, în Marea Neagră, în ultimul timp, scrumbia
albastră se pescuieşte din ce în ce mai rar.
2. Complexul Marea Caspică-Marea Aral, asigură condiţii pentru
scrumbia albastră şi sturioni, care sunt speciile predominante.
3. Complexul Chino-japonez, este specific pentru scrumbia albastră,
ton, peşte spadă, etc. Acest complex se află în jurul insulei Sahalin, la
confluenţa curentului cald Kuro-Shivo cu cel rece Ayo-Shivo.
 4. Complexul Tropical-oceanic, pentru ton, peşte spadă, rechini, pisica
de mare, peşti zburători, sardele, etc. Complexul are o zonă largă de
localizare format din mările care scaldă ţărmurile sudice ale Chinei,
Indoneziei sau chiar ale Filipinelor, unde confluează curentul cald al
Ecuatorului de nord şi cel rece al Australiei de est (în Oceanul Indian, între
tropicele Racului şi Capricornului).

5. Complexul Sud boreal-Pacific, pentru ton, scrumbie albastră,

hamsii, sardele, etc. Acest complex este unul dintre cele mai mari,
localizat pe coasta vestică a Americii de Sud (ţărmul R.Peru), la confluenţa
curentului cald al Ecuatorului de sud cu cel rece al Republicii Peru.

6. Complexul Sud boreal-Atlantic, pentru ton, scrumbie albastră,

hamsii, sardele, stavrizi, pisica de mare, etc. Complexul este localizat în
sudul şi vestul Africii de sud, la confluenţa curenţilor calzi ai Ecuatorului de
sud şi Braziliei cu cel rece al Benguelei.

7. Complexul Nord boreal-Pacific, pentru somn de pacific, scrumbie

albastră, heringi, sardele, etc.
 8. Complexul Nord boreal-Atlantic, pentru cod, somn de atlantic,
anghila, scrumbia albastră, heringi, calcan, etc. Acest complex oferă
specii de peşti de calitate foarte bună, fiind deosebit de important pentru
europeni, aflându-se la confluenţa curentului cald al Golfului (Gulf-Stream)
cu cel rece al Labradorului, în jurul insulei Terra Nova. Pescuirea de heringi
este menţionată, pe aceste locuri, încă din secolul al XI-lea.
9. Complexul Arctic, pentru cod, somn de atlantic, heringi, rechini, etc.
Acest complex a fost şi este foarte important pentru europeni, fiind
localizat în zona Scandinaviei, la confluenţa curentului cald al Atlanticului
de nord (şi ramurei sale Spitzbergen) cu cel rece al Groenlandei.
Din această sumară prezentare a zonelor de pescuit oceanic se
constată că scrumbia albastră este prezentă în mai toate complexele,
mai puţin în cel Tropical-oceanic. Heringii şi uneori codul sunt prezenţi în
complexele din zonele nordice.
Dintre aceste complexe, producţiile piscicole cele mai mari se
pescuiesc din Complexul Sud boreal-Pacific, însă speciile de calitate sunt
localizate cu precădere în cele nordice sau adiacent nordice.
PISCICULTURA ÎN ŢARA NOASTRĂ

România este o ţară cu dimensiuni medii (a 12-a în Europa), având

un teritoriu de 238.391 km2, din care 87% (207.372 km2) aparţine
spaţiului rural şi 13% spaţiului urban (31.018 km2). Populaţia ţării era de
21.431.298 locuitori, la 1 iulie 2010, din care 51,3% bărbaţi si 48,7%
femei, respectiv 44,9% în mediul rural şi 55,1% în mediul urban

Reţeaua hidrografică a României este de 843.710 ha, ceea ce reprezintă

peste 3,5% din suprafaţa totală a ţării. Pescuitul şi acvacultura, alături de
prelucrarea peştelui şi comerţul cu peşte şi produse din peşte, sunt
activităţi prezente în toate regiunile ţării. În unele zone izolate, cum sunt
Delta şi Lunca Dunării, zona Clisura Dunării, pescuitul reprezintă una din
principalele activităţi, care oferă locuri de muncă şi surse de venituri
pentru populaţia locală.

În prezent, patrimoniul de interes pescăresc al României, constituit

din suprafeţe acoperite permanent sau temporar cu ape, este
apreciat ca având o întindere de aproape 500.000 ha ape stagnante,
66.000 km ape curgătoare din zona de munte, colinară şi de şes şi 25.000
km2 ape marine din Zona Economică Exclusivă la Marea Neagră.
 În România existau la nivelul anului 2005 cca 100.025 ha amenajări
piscicole strcturate astfel: 84.500 ha crescătorii piscicole (84%), 15.500
(15%) pepiniere piscicole si 25 ( cca1%) ha crescătorii salmonicole.

În 2011, din datele statistice ANPA, rezultă că, există licențe de

acvacultură pentru o suprafață de 98.232,78 ha, din care 8.617,55 (9%) ha
pepiniere şi 89.615.23 (91%) ha crescătorii. Numărul fermelor de
acvacultură înregistrate de ANPA în Registrul Unităţilor de
Acvacultură (RUA) a crescut de la 381 în 2005 la 940 în 2012, din
care 257 pepiniere şi 693 crescătorii.

Dacă în 2005 existau doar 25 ha de crescătorii salmonicole, în 2012

suprafaţa acestora a crescut la 83,08 ha, corespunzătoare unui număr
de 160 de unităţi înregistrate în RUA.
În perioada 2005-2011, producţia piscicolă a României a înregistrat
modificări succesive, astfel că în anul 2005 a fost de 13.352 tone,
înregistrând un maximum de 17.151 tone in 2009, după care, pe fondul
crizei economice, a scăzut la 15.184 tone in 2010 şi 11.593 tone în 2011.
 În ceea ce priveşte comerţul exterior cu peşte şi produse din peşte,
balanţa comercială este deficitară. Dacă în anul 2005 s-au importat
80.160,60 tone (în valoare de 72.11 mil Euro) şi s-au exportat 815,70 tone
(în valoare de 4,08 mil Euro), în anul 2011 s-au importat 94.935,52 tone
( în valoare de 94,935 mil Euro) și s-au exportat 5.648,08 tone (în valoare
de 13,17 mil Euro).

Capturile din Marea Neagră, în perioada 2008-2011, au avut o

evoluţie relativ constantă. În perioada 2008 – 2011, capturile la Marea
Neagră au înregistrat un minim în anul 2010, de 230,9 tone şi un maxim
în anul 2011, de 537,2 tone.

Piscicultura în ape dulci practicată în Romania se caracterizează

din punct de vedere tehnologic prin două direcţii: creşterea intensivă
(mai ales a salmonidelor) şi creşterea extensivă şi semi-intensivă a
ciprinidelor în policultură, în bazine de pământ (heleşteie, iazuri şi
lacuri).
 Structura pe specii a patrimoniului piscicol din România până în 2005
a fost dominată de ciprinide, atât de origine indigenă cât şi de origine
asiatică, reprezentând 85% din total, restul de 15% fiind reprezentat de
păstrăv, şalău, ştiucă, somn, sturioni de apă dulce.
În ultima perioada s-a înregistrat o diversificare a speciilor crescute
în acvacultură, ceea ce a determinat ca in 2011 să existe următoarea
structură pe specii:
- ciprinide asiatice – 32,00%;
- crap românesc – 31,80%;
- caras – 12,56%;
- păstrăv – 20,45,%;
- şalău, ştiucă, biban, somn african, sturioni, etc. – 3,19%.