Ziua Internațională a Toleranței

 Este o sărbătoare anuală declarată de Organizația

Națiunilor Unite în 1995 pentru ca oamenii să
conștientizeze pericolele intoleranței. Se sărbătorește pe
16 noiembrie.

 În 1995, când UNESCO a proclamat data de 16 noiembrie

drept Ziua Internațională a Toleranței, au fost identificate
nu mai puțin de 16 tratate, convenții, declarații și
recomandări, toate legate de nevoia de toleranță. Fiecare
dintre acestea este relevantă și astăzi și fiecare dintre ele
trebuie respectată în totalitate.
 Lumea în care trăim se confruntă cu războaie, terorism,
crime împotriva umanității, epurare etnică, discriminarea
minorităților și a imigranților și cu o multitudine de alte
abuzuri împotriva ființelor umane. Globalizarea însăși, în
timp ce unește popoarele lumii, poate să ducă și mai mare
teamă și la interiorizare. Și o dată cu teribilele amenințări
la adresa vieții și dezvoltării planetei crește și potențialul
de tensiune ce duce la intoleranță.
 Noi știm cum să contracarăm aceste amenințări. Știm că
mijloacele cele mai bune de care dispunem sunt:
diversitatea culturală, munca pentru o dezvoltare durabilă
și educația pentru toleranță și pace. Știm că, cei mai buni
gardieni ai noștri sunt societatea civilă bine dezvoltată,
atentă la drepturile omului și presa liberă și responsabilă.
 Ce este toleranţa?
 Etimologic, toleranţa vine de la verbul „tolerare” din
latină, care se poate traduce prin:
 (în sens propriu) a susţine, a menţine, a suporta o greutate
 (în sens figurativ) a suferi, a suporta o durere sau o
persoană
 a continua, a răbda.
 Sensul iniţial al toleranţei este de a suporta ceva dificil de
acceptat, de care nu poţi scăpa sau pe care nu îl poţi evita
sau schimba, care este definit sau se impune prin forţa
legii, eticii, obiceiurilor culturale etc.
 Totuşi, există limite ale toleranţei, chiar dacă se
spune că oamenii toleranţi îi acceptă pînă şi pe
cei intoleranţi.

 Limitele toleranţei decurg din respectarea

drepturilor fundamentale ale omului, de aceea
nu se poate tolera intimidarea celorlalţi,
manipularea lor, injustiţia socială sau asuprirea
categoriilor defavorizate.
 Toleranţa ne face astfel să acceptăm în mod
deliberat puncte de vedere diferite de ale
noastre, inclusiv convingeri, obiceiuri, practici,
moduri de gîndire – cu care nu suntem de
acord, dar şi rase, popoare, categorii de
persoane care se diferenţiază de noi, indiferent
de gradul de asemănare sau de compatibilitate
dintre noi şi ei, fără să acţionăm pentru a-i
convinge (cu forţa sau cu vorba bună) de
justeţea perspectivelor noastre asupra lumii.
Credinciosul și bârfitorul – o pildă despre criticarea
continuă a celui de lângă noi și despre perceperea răului
mai mult decât a binelui – Tendința lumii de azi
„Odată, un om plin de cuviință și de credință, se plimba
printr-o prea frumoasă grădină cu un cunoscut al său, care
avea păcatul bârfirii. Punându-și în gând să-l vindece de
acest păcat, credinciosul începu să spună:
– Frumoasă ar fi grădina aceasta, dar, iată colo niște pietre
urâte îi strică toată frumusețea…
Bârfitorul, nebănuind capcana ce i se întinse, răspunse:
– Ce are a face… Și cu acele pietre, grădina tot frumoasă
rămâne…
Credinciosul, în loc de a-i da ascultare, zise mai departe:
– Iată, dincolo sunt câteva flori veștejite… Ce păcat!… Toată
frumusețea grădinii e stricată…
Bârfitorul se împotrivi din nou, dar credinciosul se prefăcu a
nu-l auzi și bârfește mai departe despre grădină, la care,
bârfitorul zise:
– Dar ce au a face toate acestea pe lângă marea frumusețe a
grădinii?
Atunci, credinciosul se opri, îl privi cu ochi de dojană pe bârfitor
și-i zise:
– De ce te miri? Așa faci și tu toată vremea. Vezi la oameni
numai pietrele, numai florile veștejite și alte mici greșeli și dai
deoparte toată cealaltă parte frumoasă. Când firesc ar fi să te
porți dimpotrivă: să prețuiești cele frumoase – și să uiți pe cele
greșite, pe care le are orice om…
La acestea bârfitorul tăcu și căpătă bună învățătură în duhul
său.”
 Concluzii
Frecvent se întâmplă să uităm binele pe care ni-l fac
oamenii și să ne amintim numai că nu sunt lângă noi când
îi „strigăm”.
Le reproșăm că nu ne pot ajuta ori de câte ori avem noi
nevoie.
Deseori, tindem să vedem în aproapele nostru numai
părțile negative și acțiunile nepotrivite, subminându-i, voit
sau nu, calitățile și părțile bune.
Am devenit, de la conducător la condus, de la adult la
copil, niște șacali, la pândă, gata în orice moment să
criticăm, să sărim pe cel de lângă noi într-un mod agresiv,
verbal și fizic, uneori.
Nu mai vedem părțile bune în nicio situație, la nimeni,
aruncăm cu reproșuri și vedem peste tot numai oameni cu
hibe, pe care-i „fericim” cu ce avem mai neplăcut în
limbaj.
Nu mai vedem bunătatea, mărinimia, îngăduința, umărul
pe care am plâns sau prietenul cu care am râs, am dansat,
am povestit. Tot ce a făcut prietenul pozitiv pentru tine
devine nul dacă se întâmplă să greșească o dată.
Furia ne orbește, suntem cruzi, nu menajăm pe nimeni.
Am devenit cu toții niște perfecționiști și ducem această
„artă” la absurd.
Totul trebuie să fie clar și delimitat, de o ordine
desăvârșită, oamenii trebuie să fie geniali, pisicile trebuie
să aibă o singură culoare, nicio pată nu trebuie să distrugă
„armonia”.
 Formulați răspunsuri scurte pentru fiecare întrebare:

 Ai întâlnit persoane care te-au respins datorită faptului

că nu le-ai împărtășit ideile?
 Descrie sentimentul pe care l-ai avut atunci.
 Ce înseamnă toleranța pentru tine?
 Este violența un răspuns?
 Dacă ai fi martor la o scenă în care un grup de tineri ar
jigni și ar umili o altă persoană, ai reacționa? Descrie
în câteva cuvinte reacția ta.
 Ce se întâmplă când simți că nu mai poți tolera o
persoană?