Noţiuni de mecanică

În mecanica clasică, elaborată de Isaac Newton (1643-1727),

se consideră că timpul curge uniform, într-un singur sens, de
la trecut, prin prezent, spre viitor, iar spaţiul este
tridimensional, omogen şi izotrop. Spaţiul fizic real este
modelat în matematică prin spaţiul euclidian tridimensional.
Conceptele clasice de spaţiu şi timp corespund percepţiei
directe de către fiinţa umană a realităţii obiective.

Un nou punct de vedere despre spaţiul şi timp îl aduce mecanica relativistă printr-o la
nivel abstract a acestor noţiuni fundamentale care sunt strâns legate între ele în cadrul
unui spaţiu pseudoeuclidian cvadridimensional numit univers Minkovski.

Mecanică

Cinematică Statică Dinamică

Mecanica clasică se divide în cinematică (studiază tipurile de mişcare), dinamică (studiază

acţiunea forţelor asupra mişcării corpurilor) şi statică (studiază echilibrul mecanic).
 Pentru a analiza mişcarea unui corp se alege un sistem de referinţă(SR), alcătuit dintr-un
corp de referinţă(reper), o riglă pentru măsurarea distanţelor şi un ceasornic pentru
măsurarea timpului. În tratarea matematică a mişcării se preferă un sistem Oxyz, de trei
axe reciproc perpendiculare, numit sistem cartezian.
Poziţia, la un moment dat, a punctului material pe traiectorie
este dată , fie prin coordonatele sale(x,y,z), fie prin vectorul de
poziţie sau rază vectoare r(segmentul orientat care uneşte
originea SR cu punctul material), r=ix+jy+kz, unde i, j, k sunt
versorii axelor de coordonate Ox, Oy, Oz.

Vectorul deplasare reprezintă diferenţa vectorilor de poziţie ai

unui mobil la două momente de timp diferite.

Curba descrisă de un punct material(model fizic pentru un corp

ale cărui dimensiuni se pot neglija), care se află în mişcare, se
numeşte traiectorie.

Legea de mişcare oferă informaţii asupra dependenţei razei vectoare de timp, r = r(t), sau a
coordonatelor de timp, x=x(t), y=y(t), z=z(t)(ecuaţiile cinematice ale mişcării). Prin eliminarea
parametrului timp din ecuaţiile cinematice se ecuaţiile traiectoriei sub forma generală (ca
intersecţie a două suprafeţe definite implicit), f1(x,y,z)=0, f2(x,y,z)=0.
 În cadrul conceptual al mecanicii sunt des întâlnite noţiunile:

*viteză liniară– derivata vectorului de poziţie în raport cu timpul, v =dr/dt (limita către care tinde
vectorul deplasare Δr = r2 - r1, atunci când intervalele de timp Δt= t2 - t1 devin din ce în ce mai
mici). Vectorul viteză liniară este tangent la traiectorie;
*viteză unghiulară-derivata unghiului de rotaţie în raport cu timpul, =d/dt;

*acceleraţie liniară– derivata vectorului viteză în raport cu timpul, a = dv/dt;

*acceleraţie unghiulară-derivata vitezei unghiulare în raport cu timpul, ε=dω/dt;

*impuls mecanic – produsul dintre masă şi vectorul viteză, p= mv;

*momentul unui vector faţă de un punct O numit pol – produsul vectorial dintre vectorul de
poziţie faţă de O şi vectorul respectiv, ca de exemplu, momentul forţei, M= rxF;

*momentul forţei - produsul vectorial dintre vectorul de poziţie faţă de polul O şi vectorul
forţă, M= rxF ;

*momentul cinetic - produsul vectorial dintre vectorul de poziţie faţă de polul O şi vectorul
impuls mecanic, L = rxp