PRINCIPII DE TRATAMENT IN AFECTIUNILE

OSTEOARTICULARE TRAUMATICE

Sef lucrari: Paul Dan Sirbu

Profesor: Paul Botez
PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN FRACTURI

1. Primul ajutor în fracturi

Primul ajutor în fracturile închise

Constă în totalitatea măsurilor urgente luate la locul accidentului
care vizează în primul rând imobilizarea provizorie a focarului de fractură şi
asigurarea transportului în condiţii de securitate şi supraveghere medicală
până la cel mai apropiat spital unde se poate continua cu tratamentul propriu-
zis al fracturii.
Gestul de imobilizare provizorie trebuie să fie precedat de un scurt
bilanţ clinic al accidentatului pentru a evidenţia localizarea exactă a fracturii,
a evalua gravitatea sa şi eventuale leziuni asociate care pot pune în pericol
imediat viaţa bolnavului.
În acest caz, manevrele şi manoperele de maximă urgenţă se vor
adresa priorităţilor medicale cu risc vital maxim, iar gesturile de prim ajutor
privind direct fractura vor trece pe plan secund.
Imobilizarea provizorie

Se realizează cu mijloace specifice şi are drept scop axarea şi

punerea în continuitate a fragmentelor osoase fracturate prin solidarizarea la
un susţinător rigid numit atelă.
Imobilizarea provizorie a focarului de fractură diminuă sau suprimă
durerea ca factor declanşator sau de întreţinere a şocului traumatic.
Ea evită, deasemenea, producerea unor leziuni, uneori grave,
vasculare sau/şi nervoase, secundare producerii fracturii, care pot influenţa
semnificativ prognosticul şi tratamentul fracturii.
Indiferent de materialul utilizat pentru imobilizare provizorie,
trebuie respectat principiul imobilizării obligatorii a unei articulaţii deasupra
şi dedesubtul focarului de fractură.
 Pentru imobilizarea provizorie a fracturilor se utilizează de regulă
atele metalice Kramer care sunt confecţionate dintr-un cadru metalic maleabil
în interiorul căruia se află dispusă o reţea texturată de sârmă moale. Atela se
poate uşor îndoi şi mula pe forma şi proeminenţele membrului sau
segmentului de membru care va fi imobilizat.
Înainte de a fi utilizată, atela metalică va fi căptuşită cu un strat gros
de tifon pentru a evita contactul direct între tegument, os şi metal.
Pentru membrul inferior se poate utiliza atela Thomas. Atunci când
la locul accidentului nu pot fi utilizate atelele clasice, se pot improviza
diverse mijloace care ţin loc de atelă provizorie:
- atele din lemn, jgheaburi metalice, imobilizare provizorie cu atelă
gipsată (dacă ea poate fi confecţionată pe loc)
- solidarizarea membrului superior la torace printr-un bandaj sau
solidarizarea membrului inferior fracturat de cel sănătos folosit ca atelă.
Transportul

Se realizează în condiţii de maximă securitate pentru viaţa

accidentatului, sub supraveghere permanentă şi asistare cardio-respiratorie
asigurată de către un medic sau un cadru medical cu pregătire în medicina de
urgenţă.

Se utilizează vehicule autosanitare cu dotare tehnică de înaltă

performanţă care pot asigura monitorizarea parametrilor vitali şi măsuri
urgente de resuscitare cardio-respiratorie, când acestea se impun.

Aceste măsuri sunt îndeosebi necesare în cazul fracturilor de

coloană vertebrală, bazin sau la politraumatizaţi. Imobilizarea lor se face în
decubit dorsal absolut pe targă specială, cu accesorii care permit fixarea
accidentatului în poziţia corectă de imobilizare.
Primul ajutor în fracturile deschise

Şi în cazul fracturilor deschise, acordarea primului ajutor şi

imobilizarea provizorie trebuie să fie precedate de un scurt bilanţ clinic, local
şi general, al accidentatului, pentru a stabili localizarea exactă a fracturii şi
dacă este sau nu deschisă, evaluând totodată gravitatea sa.

O fractură deschisă se defineşte prin existenţa unei soluţii de

continuitate, o comunicare, directă sau indirectă, între focarul de fractură şi
exterior.
Poate exista, deci, o plagă minimă, punctiformă, la distanţă de
focarul de fractură dar cu care comunică indirect sau poate fi o plagă
importantă, contuză, delabrantă care comunică direct cu focarul.
 In fracturile deschise ale membrelor, înaintea gestului de imobilizare
provizorie, se impun:
1.măsuri urgente de toaletă locală, primară, a plăgii care însoţeşte fractura
2. pansament steril compresiv sau garou pentru realizarea hemostazei
provizorii.

Toaleta primară a plăgii este un gest esenţial şi constă în

antiseptizarea tegumentelor din jurul plăgii cu alcool iodat, betadină, urmată
de curăţarea propriu-zisă a plăgii care va fi spălată cu soluţii antiseptice slabe
pentru a o decontamina, înlăturând orice corp străin (pământ, sticlă, aşchii de
lemn, etc.), precum şi zonele de tegument şi părţi moi delabrate, sfacelate,
necrozate.
 Punerea garoului va fi hotărâtă numai în cazul în care sângerarea
este importantă şi pune în pericol viaţa bolnavului.

Garoul va fi montat la rădăcina membrului şi sa va nota ora la care a

fost aplicat.

Transportul rapid al bolnavului trebuie să nu depăşească perioada

admisă de maximum o oră de garou pentru membrul superior şi o oră şi
jumătate pentru membrul inferior.
 După toaleta primară a plăgii şi hemostaza provizorie se va proceda
la imobilizarea provizorie a focarului de fractură conform principiilor
enunţate şi cu mijloacele menţionate.

Alte gesturi de prim ajutor la locul accidentului vor consta în

administrarea unei doze de ser antitetanic şi a unei prime doze de antibiotic.
Administrarea lor va fi consemnată obligatoriu pe biletul de însoţire al
pacientului.

Transportul va fi de asemenea asigurat, după caz, şi după gravitatea fracturii

cu autosanitara şi însoţitor.
Tratamentul definitiv al fracturilor

Are două componente: tratamentul general, care primează într-o

primă instanţă asupra tratamentului local specific.

Tratamentul general
Este secvenţial şi constă în măsuri de prim ajutor şi transport, deja amintite,
la care se adaugă măsurile ce privesc tratamentul stării de şoc, a hemoragiei
şi a leziunilor asociate.

Tratamentul local
Constă în totalitatea măsurilor ortopedice, chirurgicale sau de altă
natură care vizează reducerea fracturii şi menţinerea acestei reduceri până la
formarea calusului şi consolidarea fracturii.
Reducerea fracturii:

Reducerea cu focar închis

Sub anestezie şi relaxare musculară fractura este redusă printr-o triplă
manevră:
- porţiunea distală a membrului lezat este tracţionată în axul osului;
- pe măsură ce fragmentele se dezimpactează ele sunt repoziţionate printr-o
manevră de inversare a direcţiei originale a forţei traumatice, dacă aceasta poate fi
dedusă;
- alinierea fragmentelor este apoi ajustată şi verificată în fiecare plan.

Reducerea cu focar deschis (reducere sângerândă)

Reducerea sângerândă a fracturii, sub control vizual direct al focarului
este indicată:
- când reducerea închisă eşuează, fie datorită dificultăţilor survenite în controlul
alinierii fragmentelor de fractură, fie datorită părţilor moi interpuse între ele;
- când există un fragment articular mare care impune o reducere anatomică;
- pentru fracturile cu diastazis, în care fragmentele sunt depărtate unul de
celălalt.
Menţinerea reducerii (contenţia)

Termenul de „imobilizare” trebuie, de regulă, înţeles ca definind

măsurile ce previn deplasarea, având rareori semnificaţia semantică de
imobilizare completă.

Principalele metode de menţinere a reducerii, ortopedice şi chirurgicale

sunt:
- tracţiunea-extensia continuă;
- imobilizarea gipsată;
- ortezarea;
- fixarea externă;
- fixarea internă.