Arhitectura

în Evul Mediu
Arta medievală se întinde de-a lungul a peste 1000 de ani de
istorie a artei în Europa, Orientul Mijlociu și nordul Africii. Ea
include importante curente artistice și perioade, arte naționale
și regionale, genuri, renașteri, lucrări ale artiștilor și artiștii
înșiși.
Istoricii artei clasifică arta medievală în: arta paleocreștină,
arta popoarelor migratoare, arta celtică, arta
preromanică și arta romanică, arta gotică, arta
bizantină și arta islamică.
Arta paleocreștină este cuprinsă cu aproximație între anul 200 (înainte de care
nu se cunoaște nici o formă de manifestare artistică a creștinismului) și anul
500, la inaugurarea unui stil pur bizantin. De-a lungul acestei perioade, artiștii
au adoptat subiecte și metode specifice artei romane
în pictură, mozaic și sculptură.
Cu centrul artistic în Constantinopol, arta bizantină este
deseori identificată după calitatea materialului folosit și a
măiestriei artistului. Această artă a atins apogeul prin
monumentalele fresce și mozaicuri realizate în biserici sub
formă de dom.
 Arta celtică a Evului Mediu descrie arta popoarelor celtice
din Irlanda și Marea Britanie. Secolul al V-lea și secolul al VII-lea au
fost în principal o continuarea a artei culturii La Tène cu câteva
adăugiri romane, în timp ce secolul al VIII-lea a marcat fuziunea
tradițiilor germanice cu cultura anglo-saxonă, născându-se astfel
ceea ce se numește stilul hiberno-saxon sau arta insulară.
 Arta popoarelor migratoare descrie arta populațiilor
migratoare de neam germanic și a celor din estul Europei
între anii 300-900, în această perioadă fiind inclusă și arta
hiberno-saxonă. Acest stil artistic a interacționat atât cu arta
creștină, cât și cu stilul zoomorf și cu cel policromatic.
Arta preromanică definește arta dezvoltată de la încoronarea
lui Carol cel Mare în anul 800 și până la începuturile artei
romanice în secolul al XI-lea. Ea cuprinde arta
carolingiană, arta ottoniană, arta anglo-saxonă, precum și arta
Franței, Italiei și Spaniei.
 Arta romanică se referă la perioada dintre anul 1000 și
nașterea artei gotice în secolul al XII-lea. Acestă artă s-a
dezvoltat odată cu nașterea monarhiilor Europei de vest
(Franța mai ales), dar a cuprins și Spania creștină, Anglia,
Flandra, Germania, Italia și alte regiuni. Arhitectura ei este
dominată de pereți groși, structuri joase și îndesate și arcuri și
ferestre cu capăt rotunjit.
 Arta gotică este un termen variabil în funcție de opera de
artă, loc și timp. El își are originea odată cu
nașterea arhitecturii gotice în anul 1140, deși pictura de stil
gotic nu a apărut decât în jurul anului 1200, când s-a desprins
total de stilul romanic. Sculptura gotică s-a născut în Franța în
1144 odată cu renovarea abației Saint-Denis și s-a răspândit
în Europa devenind, în secolul al XIII-lea un stil internațional
care înlocuia stilul romanic.
Arta islamică a Evului Mediu este reprezentată de o varietate
de lucrări precum manuscrise ilustrate, textile, ceramică și
sticlă. Ea se referă la arta popoarelor musulmane din Orientul
Apropiat, a Spaniei islamice și a celor din nordul Africii. Arta
islamică a trecut printr-o perioadă inițială de formare între anii
600-900 și s-a dezvoltat în diverse regiuni după anul 900.