PLANETA PLUTO

STATUTUL DE PLANETĂ
• De la descoperirea lui Pluto, în 1930, aceasta a fost considerată a fi a noua planetă a Sistemului Solar. La
24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internaționale în care a fost schimbată
definiția termenului de planetă, Pluto a primit statutul de planetă pitică, deoarece nu a curățat spațiul
cosmic din vecinătatea orbitei sale. În realitate, Pluto va rămâne tot timpul cunoscut ca a noua planetă de
la Soare.
 CARACTERISTICI FIZICE ȘI CHIMICE
• Pluto se rotește în jurul Soarelui în 247,8 ani
pământești, pe o orbită cu rază medie de 5,91
miliarde km (39,3 ua). Are o orbită foarte
excentrică (0,248), astfel încât uneori Pluto ajunge
într-o poziție mai apropiată de Soare decât
Neptun, a opta planetă a Sistemului Solar.
Înclinarea planului orbitei este de 17°12’ față de
planul eclipticii, ceea ce este iarăși ieșit din
comun. Diametrul lui Pluto este de 2390 km,
reprezentând doar 18,74% din cel al Terrei.
Înclinarea axei de rotație a planetei este de 57°24’,
iar perioada de rotație este de 6 zile 10 h,
desfășurându-se în sens invers celei a Pământului
(de la est la vest). Densitatea lui Pluto este 1854
kg/m3.
 UNICITATE
• Pluto a fost descoperit în 1930, dar puținele informații despre îndepărtata
planetă au întârziat o înțelegere realistă a însușirilor sale. Unicitatea orbitei,
relațiile rotaționale cu satelitul său, axa de rotație și variațiile de lumină îi
conferă o imagine deosebită. În cea mai mare parte a timpului, Pluto este
mai departe de Soare decât oricare din cele opt planete ale Sistemului
Solar, dar datorită excentricității orbitei, timp de 20 de ani (din cei 249, cât
durează mișcarea sa de revoluție) Pluto este mai aproape de Soare decât
Neptun.
 ORBITA

• Orbita lui Pluto este diferită de orbitele planetelor. Este

foarte înclinată în raport cu planul ecliptic și foarte
excentrică (alungită, eliptică). Excentricitatea duce la
faptul că se intersectează cu orbita lui Neptun. Cea mai
recentă apariție a acestui fenomen a durat de la 7
februarie 1979 până la 11 februarie 1999. Calcule
matematice indică faptul că apariția anterioară a acestui
fenomen a durat 14 ani, de la 11 iulie 1735 până la 15
septembrie 1749. Aceleași calcule arată că Pluto a fost a
opta planetă (pitică) de la Soare între 30 aprilie 1483 și
23 iulie 1503, o durată aproximativ egală cu cea dintre
1979 și 1999. Studii recente sugerează că fiecare trecere
a lui Pluto prin orbita lui Neptun durează cu
aproximație între 13 și 20 de ani, cu mici variații.
 ORBITA

Pluto orbitează într-o rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun:

la fiecare două revoluții ale lui Pluto, Neptun face trei
revoluții, într-o sincronizare care durează de milioane de
ani.

• Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu atinge

distanța maximă de la ecliptică datorită înclinației sale
de 17 grade. Astfel, este mult deasupra sau dedesubtul
planului orbitei planetei Neptun. În aceste condiții Pluto
și Neptun nu se vor ciocni sau apropia niciodată la mai
mult de 18 UA una de cealaltă.
MASĂ ȘI MĂRIME

• Pluto nu numai că este mai mic în diametru și în masă decât

toate planetele, dar având mai puțin de 0,2 din masa Lunii, este,
de asemenea, mai mic și decât primii șapte sateliți din Sistemul
Solar: Ganimede, Titan, Callisto, Io, Luna, Europa și Triton.
Totuși, Pluto este aproximativ de două ori mai mare în diametru
și de 12 ori mai mare ca masă decât Ceres, cea mai mare
planetă denumită „pitică” din centura de asteroizi. Ceres era
mai mare decât orice alt obiect cunoscut din Centura Kuiper
până când, în 2005, a fost descoperită planeta pitică Eris.
 ATMOSFERA
• Cel mai probabil atmosfera rarefiată a lui Pluto este
formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu
azotul solid și gheața formată din monoxid de carbon
de pe suprafață. Pe măsură ce Pluto se depărtează de
periheliu și de Soare, mare parte din atmosferă
îngheață. Când se apropie din nou de Soare,
temperatura de la suprafața solidă crește, ducând la
sublimarea gheții de azot în gaz și producând un
antiefect de seră. În mare parte, la fel ca evaporarea
transpirației de pe pielea umană, sublimarea are un
efect de răcire asupra planetei și de curând cercetătorii
au descoperit că temperatura lui Pluto este cu 10 grade
mai mică decât se așteptau.