Evoluţia celorlalte anexe

În cursul perioadei embrio-fetale evoluţia celorlalte anexe înafara

placentei, este marcată de expansiunea corionului, dezvoltarea cavităţii
amniotice şi alungirea cordonului ombilical.

În timpul celei de a IV-a luni, cavitatea uterină se şterge complet

prin fuziunea caducei parietale cu caduca reflectată. În acest loc se
formează o membrană fibroasă, iar corionul este redus la o formaţiune
trofoblastică foarte limitată, lipită de caduca parietală modificată, formată
dintr-un ţesut conjunctiv lax, conţinând lacune, reprezentând resturile
fundurilor de sac glandulare. La acest nivel se va face separarea
membranelor odată cu delivrenţa.

Amniosul este aplicat direct pe faţa profundă a corionului limitând

o cavitate amniotică care creşte progresiv. Acest compartiment reprezintă
mediul lichid în care se dezvoltă fătul. Lichidul amniotic atinge la termen
un volum de 1,5-2 litri. El constituie un mijloc de protecţie pentru făt şi
este de asemenea obiectul schimburilor continue dintre compartimentele
materne şi fetale (fig. 49).
Fig. 49 – Aspectul general al anexelor
embrio-nare la un embrion de 6
săptămâni (după Tuchman-Duplesis).
 Cordonul ombilical care este individualizat în
cursul perioadei embrionare se alungeşte constant.
La sfârşitul perioadei embrionare la nivelul locului de
implantare ventral, un diverticul al celomului intern
se prelungeşte la baza cordonului: ansa intestinală
primitivă se angajează constituind hernia ombilicală
fiziologică.
În cursul lunii a III-a intestinul este reintegrat în
abdomen şi diverticulul celomic dispare.
În timpul celei de a III-a lună canalul vitelin apoi
canalul alantoidian se transformă în cordoane fine,
apoi se atrofiază.
 De aceeaşi manieră, dispar vasele viteline,
apoi vena ombilicală dreaptă. Astfel cordonul
ombilical nu mai cuprinde la sfârşitul gestaţiei
decât două artere şi o venă ombilicală cuprinse
în gelul lui Wharton, în interiorul unui înveliş
epitelial simplu amniotic.
Cordonul ombilical se implantează pe
peretele ventral, într-un amplasament la
început larg şi relativ jos situat. În timpul
perioadei fetale ombilicul se reduce în
diametru şi câştigă progresiv amplasarea
definitivă.
 La cealaltă extremitate, cordonul ombilical
abordează discul placentar pe faţa sa centrală,
având o inserţie în mod normal centrală, dar
putând fi şi marginală sau velamentoasă.
În concluzie, sistemul anexial în cursul perioadei
fetale s-a simplificat şi s-a redus la:
- o cameră fetală: cavitatea amniotică unde fătul
se scaldă într-un mediu lichid;
- un organ de schimb cu mama: placenta, care
asigură de asemenea o funcţie hormonală
esenţială;
- o cale de legătură: cordonul ombilical.
 Patologia perioadei fetale
Perioada fetală e caracterizată prin
creşterea şi maturaţia funcţională a diferitelor
organe. În acest timp trei aparate sunt obiectul
unei mai accentuate diferenţieri: aparatul
genital, sistemul nervos şi aparatul locomotor.
Astfel se explică faptul că şi în perioada
fetală produsul de concepţie este sensibil la
acţiunea factorilor nocivi externi, aceşti factori
antrenând o patologie complexă al cărei
mecanism de producere nu este pe deplin
elucidat
 Aceşti factori pot afecta migraţia şi
stratificarea care au loc în sistemul nervos,
procesele de osificare şi alte fenomene
morfogenetice care au loc în această perioadă.
De asemenea, influenţele nocive pot
reprezenta însă un factor important de
provocare a naşterilor premature.
O contributie de seamă la elucidarea
acestor aspecte teratogene din perioada fetală
(fetopatii) a adus-o şcoala de embriologie
experimentală de la Timişoara, condusă de B.
Menkes.