TURISMUL RURAL IN

REGIUNILE TOSCANA SI
SICILIA

Realizat: Potîngă Doina

Gr.222
• Toscana este paradisul podgoriilor, al câmpiilor pline cu maci, al crângurilor de măslini şi al
colinelor. Oraşe şi sate vechi de secole ce abundă în biserici, galerii de artă şi centre istorice,
împrejmuite pe jumătate de ziduri medievale, sunt risipite pe întreaga suprafaţă a acestei frumoase
provincii.

Aşa cum putem observa şi din harta

administrativă, regiunea Toscana este
formată din 10 provincii precum:
Florența (Firenze)- fiind şi capitala
regiunii - Siena, Grosseto- principalul
oraș în Maremma-, Pistoia, Arezzo,
Lucca, Massa y Carrara, Livorno, Pisa
şi Prato.
Sicilia (care cel mai probabil înseamnă "fertil"), nu
eclipsează această veche imagine atât de evocativă a
insulei.
Un triunghi magic în mijlocul marii albastre. Un pământ
vizitat de fenicieni, greci, romani, bizantini, arabi, normanzi.
Toţi au lăsat pe insula mici sau mări fragmente ale culturii
Pornind de la harta administrativă a Siciliei, se
lor. În zilele noastre se pot admira încă templele greceşti,
poate observa că această regiune este împărţită
mozaicele romanice, splendidele edificii arabo-normande.
în nouă provincii: Agriegento, Caltanissetta, Catania,
Enna, Messina, Palermo, Ragusa, Siracuza, Trapani.
Insule mici din apropierea Siciliei fac parte din
aceste provincii: I. Aeoliene, I. Ustica (Palermo), I.
Aegediene (Trapani), I. Pantelleria (Trapani), I.
Pelagiene (Agrigento).
 Regiunea Toscanei se bucura de un cadrul natural
divers, fapt ce a contribuit la creşterea numărului de turism din
mediul rural.

Câmpia reprezintă mai puţin de o zecime din

Toscana. În cea mai mare parte câmpia este
fertilă, fiind udata de râul Arno. Cu toate
acestea, în sudul acesteia se poate ajunge şi
la un desert specific. Tot în această parte se
poate observa un peisaj izbitor al rupturilor
şi ravenelor, apărut după eroziunea solului
argilos, purtând numele de „creta”.
Peisajele din Toscana sunt foarte diferite, dar
întotdeauna sunt de-o rară frumuseţe.
Partea de coastă dintre Livorno şi Piombino
este foarte înaltă şi stâncoasă. Aceasta
atrage nu numai iubitorii de plajă, dar, de
asemenea, şi surferii şi scafandrii.
 • Terenul insulei Sicilia, predominant muntos şi sub risc seismic, cu o activitate
vulcanică mare, este intens cultivat acolo unde se poate. În lungul coastei nordice, Munţii
Madonie, Nebrodi şi Peloritani reprezintă o prelungire a Apeninilor.

Aspectul muntos şi colinar al insulei nu permite

individualizarea altor zone de câmpie remarcabile. Totuşi,
pentru importanţa lor economică, merită menţionate
câmpiile Palermo şi Milazzo. Sicilia şi vecinătăţile sale
insulare prezintă vulcani activi: Muntele Etna, în est,
Stromboli în Ins. Aeoliene, Vulcano, Vulcanelli şi Lipari,
vulcanul submers Ferdinandea, între coastele provinciei
Agrigento şi I. Pantellaria.
• Având în vedere că teritoriul insulei a fost
modificat de om acolo unde se putea interveni,
din punct de vedere turistic, Sicilia prezintă
nenumărate atracţii în marele oraşe. Totuşi,
zonele de coastă, micile insule, zonele în care
vulcanii sunt prezenţi, reflecta o activitate
turistică datorată atracţiilor naturale. Aceste
peisaje încă virgine, ocupate doar de populaţia
care nu a a migrat către principalele oraşe,
oferă turiştilor o cale de evadare din oraşele
aglomerate, oferă o nouă manifestare a
turismului, un turism care se întoarce la
origini, un turism rural.
 După criza din sistemul agricol tradiţional în anii 50, turismul rural devine,
începând cu 1980, impulsul relansării regiunii Toscana.

Regiunea Toscana a fost prima regiune italiană care a recunoscut noua tendinţa
de dezvoltare rurală integrată, astfel că în 1985, a declarat prima lege regională
pe agroturism.

În acest context, Toscana este una dintre primele regiuni italiene şi europene care
s-a angajat în dezvoltarea zonelor rurale şi al turismului.
 Caracteristice sunt aici marmura, ornamentul dantelat, ritmurile plin-gol,
sculpturile şi mozaicurile care transformă catedralele italiene în adevărate
monumente – bijuterii, atât din punct de vedere al detaliilor cât şi al
ansamblului.

Decoraţiile faţadelor preiau selectiv arcul semicircular romanic şi

arcurile frânte gotice.

Originalitatea catedralelor italiene este dată de placarea cu decoraţie din

marmură colorată . În cazul catedralelor, baptisteriilor şi campanilelor din
Pisa, Lucca, Pistoia şi Prato este folosită marmura albă şi albastru-verzuie. La
Florenţa, este marmura albă, roz şi verzuie , la Siena marmura neagră şi albă.
• potenţialul turistic rural al Siciliei se remarca prin multitudinea de influenţe romanice,
greceşti, paleocreştine, arabe,
incluzând diferite stiluri:

gotic renascentism

baroc

Acestea au ajutat la definirea unui stil arhitectonic sicilian desăvârşit, cu totul aparte,
nemaiîntâlnit în alte zone. După cum spunea Goethe, “Să vezi Italia fără să fi văzut Sicilia, este
ca şi cum nu ai fi văzut nimic, pentru că Sicilia este cheia pentru tot”, având o istorie bogată şi
impresionantă.
 Turismul rural se axează, pe lângă toate acele
manifestări etno-folclorice şi activităţi agricole,
festivaluri etc, pe arhitectura tradiţională cu
diferite influenţe, având ca materiale de
construcţie următoarele: pentru proprietăţile din
apropierea vulcanului Etna au fost utilizate pietre
din lavă, tăiate manual, pereţii din pietre albe sunt
reprezentativi pentru locuinţele din imediata
apropiere a munţilor Iblei, în timp ce casele din
oraşele de pe dealuri seamănă cu cele de la
munte, datorită pereţilor solizi şi a acoperişurilor
înclinate pentru a împiedica depunerea zăpezii. În
zona Valle di Noto sunt multe clădiri împodobite cu
sculpturi.
 • Cuvintele "arhitectura italiană" evoca imagini de
tonuri de lumini şi umbre, linii clasice, arcuri din fier
forjat, porţi şi pardoseli din piatră. De fapt, aceste
elemente sunt specifice arhitecturii toscane, un stil
care derivă de la etrusci. Aceştia au încorporat
elemente greceşti în designul lor. Arhitectura
toscană " înfloreşte" nu numai pe dealurile de aici
ci şi în restul lumii, aparent în detaliu distinctiv şi
elegant.

Primele case toscane îşi au originea în secolul al XVI-lea,

când în zonele rurale au început să se construiască locuinţe
pentru familiile fermierilor şi ţăranilor. Acest tip de populare
s-a dezvoltat în general în apropierea fortificaţiilor sau
turnurilor de avertizare de epoca medievală deja existente.
• “Casolari” maremmani sunt aşezări rurale de tip întreprindere utilizate pentru activităţi
intensive precum agricultură şi creşterea animalelor. În casele rurale maremmane, edificiul
principal era folosit drept cameră de locuit, în timp ce, edificiile secundare, aşezate în jurul
structurii principale, cuprindeau grânare, grajduri şi diferite anexe. În unele case maremmane,
este evidentă influenţa unor elemente stilistice spaniole care se amestecă cu cele tradiţionale
toscane mai ales în zona de la sud de Grosseto. Casele coloniale erau adesea izolate şi
constituiau unul din elementele distinctorii în peisajul toscan.
• Locuinţa rurală prezintă, în general, construcţii
zidite, de obicei pe două etaje, cu acoperişul
îmbrăcat cu laterite tipice toscane. În baza
funcţiilor îndeplinite casele rurale au o înfăţişare
constituită dintr-o singură clădire care, în
trecut, cuprindea camera de locuit la etaj dar şi
camera ţărăneasca la parter (tipologie
rezidenţială), sau cu un edificiu principal destinat
locuirii sau mai multe structuri separate
destinate camerelor ţărăneşti (tipologie de
întreprindere).
• În Maremma se numeşte “aretina maremmana”.
• În arhitectura rurală, tradiţională în Toscana, dar şi în Umbria a fost folosită
cărămidă. (laterizio) . Cărămizi sau "pianelle" (cărămida mai subţire de 2,5 cm) au
fost, în fapt, de multe ori folosite ca diafragme în hambare, grajduri şi, în general, ori
de câte ori era nevoie pentru a închide parţial un spaţiu, dar lasă fluxul de aer, în
scopul de a asigura o ventilaţie la fân , grâu sau la orice altă cultură, care trebuie să
fie depusă la interior.
• În centrul Toscanei se afla San Gimignano -
considerat cel mai frumos sat al Toscanei,
fiind numit şi “Manhatten – ul medieval”.
Acesta prezintă numeroase turnuri din
piatră, datând din secolul al XII-lea şi o
înălţime de până la 52 m, fiind semn al
puterii şi bogăţiei a două familii rivale,
locale. San Gimignano este un exemplu unic
în peisajul toscan de ” cetate cu turnuri ”
bine păstrată.
• Palatele din calcar auriu, cu logii, turnuri,
castele şi fântâni publice ilustrează cel mai
bine orgoliul medieval manifestat prin
ridicarea de turnuri. Din 72 de turnuri în
trecut s-au menţinut în picioare doar 14.
Arhitectura toscană este dominată de
tipologia turnului până în secolul XIV.
• Aşezarea a început să funcţioneze
încă din perioada elenistică (300-200 i. Hr) Statul de oraş a sosit în secolul X când a primit şi
fiind amplasată pe un deal care domină numele episcopului de Modena, Sf. Gimignano, despre
întreaga vale Elsa. care se spune că ar fi ocrotit aşezarea de hoardele
barbare. Cu toate acestea, San Gimignano este
considerat a fi cel mai frumos sat medieval al Toscanei,
al cărui centru istoric se afla în patrimoniul UNESCO.
• Chianti oferă un peisaj unic, cu dealuri verzi, acoperite cu
domenii largi de vii şi livezi de măslini şi sate mici cu case
construite din piatră.
• Graniţele regiunii Chianti nu sunt clar definite, dar, în general,
ocupă zona situată între oraşele Florenţa şi Siena, şi extinderea
la est spre Valdarno şi la vest la Val d ' Elsa. Podgoria Chianti se
extinde în continuare dincolo de cele două oraşe, în jurul oraşului
Florenţa , ajungând chiar până la Arezzo, Pistoia şi Montepulciano.
• Producţia de vin în mediul rural din
Chianti se realizează din cele mai vechi
timpuri: unele descoperiri etrusce au
arătat că strugurii au fost cultivați în
acea perioadă, dar Chianti a fost prima
dată asociat cu vinul în anul 1404. De-a
lungul secolelor, cunoscut sub
numelede Chianti Classico a devenit din
ce în ce mai celebru în Italia şi în
străinătate.
• Pentru Sicilia, arhitectura prezintă numeroase
influenţe.
• Astfel, ocupaţia vreme de 2 secole şi jumătate a
Arabilor a transformat teritoriul insulei: în primul
rând în ceea ce priveşte agricultura, prin
introducerea irigaţiilor şi culturilor estice. De
asemenea au introdus elemente specifice în
arhitectură, ca minarete, moschei, grădini,
fântâni. În ceea ce priveşte design-ul, se remarcă
preferinţa pentru linii şi eleganţa în decorare.
Interiorul caselor a fost transformat, tavanele au
fost încrustate cu decoraţii din tencuială,
acoperişurile au fost construite din ţiglă
colorată. Nu au rămas multe exemple ale
arhitecturii arabe, întrucât Normanzii au
reconstruit şi redecorat clădirile.
Islamicii au adus un suflu nou
în arhitectură: arcul în formă
de potcoavă, ce prezintă în
partea superioară o zonă
semicirculară.
Interiorul clădirilor erau de
obicei împodobite cu
stalactite din tencuiala
numite “muqarnas”, iar în
exterior se pot observa
domurile de diferite culori.
• Stilul Romanic a adus ca elemente arhitecturale planul în
formă de cruce Latină şi faţadele cu turnuri masive.
Înclinaţia către stilizare a subliniat reprezentări ale
animalelor şi plantelor, ce au fost reduse la simple
specii, papură, trestii . Romanii descoperă şi utilizează
cimentul, înălţând astfel ziduri şi coloane din cărămizi
"lipite" cu ciment. Locuinţele din casele de la câmpie
sunt însă bogate în arhitectură. Un exemplu concret
este Villa dei Casale; băile termale private conferă
refinanţa locului. Mozaicul care îmbracă pardoselile
aproape tuturor locuinţelor constituie, datorită
bogăţiei, realismului şi diversităţii lor, cea mai mare
operă de artă lăsată de romani şi păstrată până în
zilele noastre.
• Clădirile laice se caracterizau prin prezenţa castelului într-o poziţie
strategică, înconjurat de grădini spectaculoase şi fântâni arteziene.
Spaţiul interior se împarte în două areale: iwan, cu trei încăperi şi o curte
deschisă înconjurată de una sau mai multe fântâni. Pentru pavaj se
foloseşte marmură sau cărămidă, pereţii fiind acoperiţi de mozaicuri.
Tavanele şi arcurile sunt decorate cu “muqarnas’ pictate.
• Satele din zonele litorale:
• Casele în aceste zone sunt albe sau de culori deschise, nenumărate trepte
înguste, grădini luxuriante în care cresc măslini,citrice. Străzile sunt înguste iar
gospodăriile coboară către plajă sau către numeroasele golfuleţe şi
promontorii.
Satele din zonele mai înalte: marea
majoritate a acestora sunt formate pe
ruinele unor vechi aşezăminte antice şi
medievale; astfel aspectul lor este de
mică cetate, cu nenumărate turnuri,
formate în jurul bisericilor sau diferitelor
castele, apariţia lor fiind etajată,
coborând în trepte de la cel mai înalt
punct.Se remarcă influenta în arhitectură
a diferitelor popoare care au colonizat
regiunea respectivă: greci, fenicieni,
normanzi etc
• Toscana este vestită
pentru meşteşugarii
care creează bijuterii
de aur – cum sunt cei
de pe Ponte Vecchio, în
regiunea Florenţa –
sau piese de mobilier
rustic şi renumitele
haine şi genţi de piele
sau vasele din
ceramică pictate în
culori vii.
• Sicilia a fost mereu asociata cu artele, mulţi poeţi, scriitori, filosofi, intelectuali, arhitecţi,
pictori avându-şi rădăcinile în acest spaţiu. Ceramică din teracotă este bine cunoscută, arta
ceramicii în acest spaţiu fiind legată de originarii insulei, Sicani, artă ce a fost perfecţionata
în timpul colonizării greceşti.
• Faimosul car sicilian (carretto Siciliano), este de asemenea un simbol al acestui spaţiu,
lemnul fiind pictat şi decorat cu diferite scene din poemele romantice Normande. Asemenea
poveşti sunt expuse prin intermediu teatrului de păpuşi, în care apar aceste marionete
realizate manual din lemn. Carul are două roţi, şi a fost iniţial construit din lemn, având şi
componente metalice.
•
• Meşteşugul ceramicii în Sicilia este
îşi are rădăcinile în trecut, această
artă înflorind timp de milenii, fiind
expresia perfectă spaţiului
mediteranean. Forme, culori, motive
au născut dintr-un respect profund
pentru trecut, cu o uşoară influenţă
a viitorului. Teracota provine din
pământ, mângâiată de soarele
sicilian, şi este cu totul diferită de
alte tipuri de ceramică, datorită
anumitor componenţi din argila care
este folosită pentru producerea
teracotei.

Sicilia se poate mândri prin
aspectul încă rural, nealterat de
societatea modernă, lucru benefic,
ce vine în sprijinul acestei forme de
turism, rural. În acest ţinut mirific,
se poate experimenta adevărata
viaţă rurala italiană, în care
turistul poate participa la activităţi
cum ar fii pictură murală, cioplitul
lemnului, producerea uleiului de
măsline sau a diferitelor produse
locale.
Colinele Toscanei sunt, de asemenea
componente esenţiale în dezvoltarea
„turismului verde” .Pe lângă descoperirea
diversităţii tradiţiilor culturale şi a
peisajelor,ecoturismul toscan atrage şi prin
tradiţiile culinare ale bucătăriei
italiene,renumitelevinuri, dansurile şi
cântecele folclorului sau muzicii cult,
arhitectura diverselor monumente
istorice,etc. În Toscana, renumite sunt
regiunile: La Pisana, Tenuta
Quarrata,Scandicci, Alberese, Chianti,
Firenze pentru practicarea turismului
durabil.
• În regiunea toscană agrementul constituie unul din elementele esenţiale.Din acest
motiv, şi numărul turiştilor este superior . Regiunea italiană se adresează unei elite
turistice, având numeroase hoteluri de lux, staţiuni exclusiviste, spre deosebire de
regiunea românească în care se practică un turism de masă. Activităţile ,,All
Inclusive” facilitează accesul clienţilor la serviciile turistice.
• Petrecerea unei vacanţe în mediul rural într-o fermă din Toscana poate include mese cu
familia gazdă şi alţi invitaţi, asistarea la culegerea strugurilor sau a măslinelor sau
pur şi simplu, relaxare şi odihna într-un mediu liniştit. Multe gospodarii organizează
activităţi specific turistice pentru oaspeţii lor, de la echitaţie la ciclism montan, la
cursuri de gătit tradiţional şi degustări de vinuri. Multe ferme din regiunea Toscanei au
adăugat, recent, piscine pentru a le oferi clienţilor lor posibilitatea de a se răcorii în
timpul verilor calde toscane.
• În ceea ce priveşte serviciile specifice turistice rurale, acestea se evidenţiază prin
acele activităţi specific rurale, ce presupun implicare turistului în activităţi specific
rurale: culegerea strugurilor şi producerea vinului, producerea uleiului de măsline, a
diferitelor preparate culinare, plimbări în aer liber, echitaţie, degustări de vin, cursuri de
gătit. Ospitalitatea sicilienilor este una aparte, iar implicarea oaspeţilor în aceste
activităţi casnice prezintă un avantaj, un mod de a atrage turiştii dornici de astfel de
activităţi.
• Agroturismul în Toscana e sinonim cu calitatea, tradiţie şi frumuseţi naturale. Peisajul acestei
regiuni are un şarm deosebit.

A alege agroturismul în Toscana înseamnă a trăi în comuniune cu natura, cu toate

oportunităţile sale:
plimbare cu calul,
cu bicicletă,
trekking,
 scufundaţi în natura necontaminată,
 în verdele pădurilor,
 de-a lungul străzilor albe de ţară,
pe plaje sălbatice,
printre viţă de - vie şi măslini.
La acest scenariu de neegalat agroturismul în Toscana adaugă posibilitatea degustării
specialităţilor tipice ale unei bucătarii tradiţionale caracterizată prin simplitate şi o mare
varietate de gusturi însoţită de cele mai bune vinuri. La toate acestea se adaugă ospitalitatea
sinceră, ereditara din tradiţii seculare a italienilor.
• concluzii

 Sicilia, datorită resurselor locale, îşi poate dezvolta regiunile rurale în spaţii
căutate de turişti. Prin îmbunătăţirea infrastructurii locale, această insulă
îşi poate ridica numărul de turişti ce intra anual în această tara

 Regiunea Toscana a fost prima regiune italiană care a recunoscut noua

tendinţa de dezvoltare rurală integrată, astfel că în 1985, a declarat prima
lege regională pe agroturism. Toscana este una dintre primele regiuni
italiene şi europene care s-a angajat în dezvoltarea zonelor rurale şi al
turismului.