Lp1.

Bazele excitabilității și conducerii nervoase

• Comunicarea celulară: coordonarea corespunzătoare a activității țesuturilor sau organelor. Se
realizează prin intermediul:
- sinapselor (rapid)
- mecanismelor paracrin sau neurocrin (lent)
- mecanisme combinate (sinaptic/paracrin/neurocrin)
• Excitabilitatea celulară= proprietatea celulei de a reacționa în mod specific la stimuli. Cea mai
specializată celulă în elaborarea unui răspuns la acțiunea stimulilor: neuronul.
Stimul →celula → modificări moleculare
• Substratul molecular al excitabilității - polaritatea membranei celulare:
- în repaus: sarcini negative la interiorul membranei celulare, celulă potențial
excitabilă
- mediul este neutru din punct de vedere electric (nr. cationi=nr. anioni), însă
distribuția sarcinilor electrice este predominant negativă la suprafața internă a celulei și
predominant pozitivă la suprafața externă a acesteia.
• În repaus: Membrană semipermeabilă + distribuție neuniformă a sarcinilor electrice →
- Gradient chimic: diferența de concentrație a unui ion de o parte și de cealaltă a membranei
- Gradient electric: forțe de atracție între sarcinile electrice diferite care sunt dispuse de o parte si
de cealaltă a membranei

Extracelular: Intracelular:
- Na: 142 mEq/l Na: 10 mEq/l
- K: 4 mEq/l K: 140 mEq/l
- Cl: 103 mEq/l Cl: 4 mEq/l
- Proteine: 5 mEq/l Proteine: 40 mEq/l
- Ca: 5 mEq/l Ca < 1 mEq/l
• Sistemul de transport ionic transmembranar
1. Canale: - transport pasiv (gradient electrochimic)
- glicoproteine transmembranare cu por hidrofil ce face legătura între mediul intracelular și cel
extracelular
- 2 tipuri: - fără poartă – deschise permanent
- cu poartă – controlate de voltaj: selective pentru Ca2+, Na+, K+
- ligand dependente: controlate de neurotransmițători (Ach, GABA,
glutamat, dopamină, serotonină, catecolamine)
- ionice ( din structura sinapselor electrice)
2. Pompe: transport activ (consumă energie)
*Pompa Na/K: asigură transportul transmembranar de repaus/menține excitabilitatea celulară;
pompă electrogenică
3. Transportori: transport pasiv - funcționează pe baza gradientului electrochimic generat de
pompe. Pot transporta molecule și contrar gradientului lor electrochimic.
simport: ionul transportat contrar gradientului transportă ioni în același sens cu ionul care
se deplasează conform gradientului său electrochimic
antiport/contratransport: sensuri diferite de transport
*Schimbătorul Na/Ca: transportă Ca contrar gradientului său de
concentrație, folosind gradientul transmembranar electrochimic
al sodiului.
Potențialul de acțiune
• Reprezintă o pozitivare bruscă a potențialului transmembranar de repaus (depolarizare),
autoîntreținută și autolimitată. Substrat molecular: activarea canalelor voltaj-dependente.
Metode de investigare a excitabilității celulare
• Studii extracelulare
- Potențialele de acțiune se înregistrează folosind electrozi extracelulari (fluxul electric generează
câmpuri electrice ce se propagă și pot fi înregistrate).
- Sursele își însumează spațial și temporal activitatea câmpurilor→ cu cât este activitatea mai
sincronă, cu atât valoarea momentană a câmpului este mai mare și poate fi ușor înregistrată.
• Tipuri de înregistrări
- EEG (electroencefalograma): semnal de la nivelul scalpului, sumare a numeroase surse; microvolți
- ECoG (electrocorticograma de suprafață): electrozi amplasați pe suprafața creierului (meninge
înlăturat)
- ECoG (electrocorticograma epidurală): electrozi amplasați pe dura, semnal de 1-4 mV.
- Extracelulară , pe sistem biologic intact, pe secțiuni tisulare sau în culturi de celule
• Studii intracelulare – modele experimentale:
- Informații exacte: unul/doi electrozi introduși în citoplasmă sau ruperea unei arii de membrană
celulară pentru a fi investigată separat de restul celulei.
• Montaje:
- unipolară (monopolară):
electrodul culege variația
absolută de potențial prin
raportarea la potențialul „nul” al
pământului (foarte greu de
stabilit tehnic).
- bipolară: măsoară
diferența dintre doi electrozi ( cu
potențial variabil) plasați la
distanță mică unul față de celălalt.
Electrozii: activ (aproape de
generator) și de referință
(electrod îndepărtat)
Conducerea nervoasă
• Aferențe de la nivelul somei și dendritelor,
potențiale postsinaptice excitatorii sau inhibitorii
• Sumație spațială și de frecvență a stimulilor
• Informație trimisă spre conul axonal, unde
poate genera PA dacă atinge valoarea prag
• Con axonal: X 1000 de ori mai multe canale
de Na voltaj-dependene (decât la nivelul somei
și dendritelor)→prag scăzut de activare
• PA: totul sau nimic, nu pierde din amplitudine
• Deplasare cu o anumită direcție: zonă precedentă în perioada refractară
• Axoni subțiri nemielinizați: viteză mică de conducere
• Axoni cu teacă de mielină și noduri Ranvier: viteză mare – propagare saltatorie!
• Cu cât mai mare este diametrul axonului, cu atât viteza de conducere este mai mare!
• Axoni mielinizați: membrana conține numeroase canale de Na voltaj-dependente, grupate în
zona nodulilor Ranvier
• Canalele de K voltaj-dependente se găsesc paranodal, sub teaca de mielină.
• Scleroza multiplă: demielinizare axonală→ expunere canale K → alterare conducere nervoasă
Determinarea vitezei de conducere a nervului ulnar-
sistemul BIOPAC
• Obiective:
- determinarea nivelului prag al stimulului, a nivelului de răspuns maximal și supramaximal
al nervului ulnar
- înregistrarea impulsului nervos de la electrozii de stimulare la electrozii de culegere, după
aplicarea unui stimul de nivel prag
- calcularea vitezei de conducere a impulsului la nivelul nervului ulnar.
* Viteza de conducere nervoasă: vârstă (mai scăzută de copil- fibre incomplet mielinizate)
temperatură (viteza scade cu 2,4 m/sec cu fiecare grad celsius)
• Importanța:
- diagnosticarea paresteziilor, paraliziilor, altor neuropatii (DZ, intoxicații – mercur,
alcoolism, afectări secundare compresiilor nervoase)
- diferențierea patologiilor de nerv periferic de leziunile musculare primitive
• Plasare electrozi:
- Activ (de culegere): se plasează pe eminența hipotenară; se conectează la firul roșu
- De referință: se plasează la nivelul falangei proximale a degetului V; se conectează
la firul alb
- De masă (ground): se lipește pe fața dorsală a mâinii; se conectează la firul negru

• Se îndepărtează bijuteriile și se întinde gel pe piele

• Puncte de stimulare:
- S1: catodul (contactul negru al stimulatorului) la 8 cm proximal de electrodul activ,
radial de tendonul flexor carpi ulnaris, anodul (contactul alb al stimulatorului)
proximal de catod
- S2: catodul la 4 cm distal de epicondilul medial, anodul proximal de catod
- S3: catodul la 10 cm proximal de S2, în spatele epicondilului medial și volar față de
m. triceps, anodul proximal de catod
• Se ține sonda stimulatorului la S3 și se apasă butonul roșu pentru stimulare, se începe cu o
stimulare de 5 V
• Răspuns identificat printr-o secusă involuntară a degetelor, apare de obicei la 25 - 40 V. Dacă nu
apare nici un răspuns se mută poziția de stimulare sau se crește pragul cu câte 5 V
• Nivelul de stimulare la care apare primul răspuns: nivelul prag
• Se crește stimularea la nivel Maximal, când nu se mai produce creșterea amplitudinii de răspuns
• Se poate crește suplimentar până la nivel Supra-maximal (la 5 V peste nivelul Maximal)
• Se repoziționează sonda la nivel S2, apoi la nivel S1, se repetă identificarea valorilor prag și
maximale
• Se măsoară ∆T în secunde, din momentul aplicării stimulului până la apariția undei de răspuns
• Se notează valoarea pentru fiecare poziție de stimulare (S1, S2, S3)
• Se măsoară distanța în cm, de la electrodul activ la poziția de aplicare a stimulului, se notează valorile
• Se obține timpul necesar conducerii PA de la S2 la S1, prin scăderea: ∆T pentru S2- ∆ T pentru S1
• Viteza de conducere= (Distanța dintre S2 și S1)/ ∆T (S2)- ∆ T (S1)
• Viteza de conducere a nervului ulnar: 45-65 m/sec
* Timpul scurs de la stimulare la răspuns electromiografic: eliberare neurotransmițător, legare receptor,
potențiale de placă motorie, conducere nervoasă