CURS nr.

3
 Simplificarea normelor de comercializare, o
mai bună informare a consumatorilor, în
special asupra originii produselor
alimentare, protejarea mai bună a produselor
europene de calitate pe plan internaţional -
acestea sunt unele din cele mai importante
propuneri ale raportului elaborat de România
privind garantarea calităţii alimentelor -
armonizare sau recunoaştere reciprocă a
standardelor.
 
 Majoritatea consumatorilor europeni nu sunt
suficient de bine informaţi asupra lanţului
alimentar, în special în ceea ce priveşte
originea produselor şi a materiilor prime.
Din acest motiv se recomandă introducerea
unei indicaţii obligatorii privind locul de
producere a produselor primare, printr-o
etichetă indicând ţara de origine, reflectând
astfel dorinţa consumatorului de a şti mai
multe despre originea produsului pe care îl
cumpără. 
 Un astfel de sistem este aplicat şi
produselor alimentare procesate, indicând
originea principalelor ingrediente şi
materii prime şi precizând locul de
origine al acestora, precum şi locul
prelucrării finale.
 „Indicaţiile geografice” includ atât
„denumirea de origine protejată” (DOP),
cât şi „indicaţiile geografice protejate”
(IGP).

 Pentru ca o denumire să se califice pentru

DOP, toate etapele producţiei trebuie să
aibă loc, în principiu, în aria geografică
vizată, iar caracteristicile produsului trebuie
să se datoreze exclusiv sau în principal
originii geografice a acestuia.
 SPECIALITATE TRADITIONALA GARANTATA-STG
defineste un produs agricol sau alimentar traditional a
carui specificitate a fost recunoscuta de CE prin
inregistrarea lui intr-un registru.

 Specialitatea traditionala garantata - nu face referire

la o origine, dar pentru a obtine protectie, produsul
trebuie sa aibe o compozitie traditionala (reteta),
sau un mod de productie traditional.

 Materiile prime sau modul de productie trebuie sa

confere caracterul traditional al produsului in raport
cu alte produse similare.
 Pentru ca o denumire să se califice pentru
IGP, cel puţin o etapă a producţiei trebuie
să aibă loc în aria geografică vizată, iar
legătura cu aria în cauză poate fi justificată
printr-o calitate specifică, reputaţie sau
alte caracteristici ale produsului legate de
aria geografică.
 Se impun instituirea unor sancţiuni drastice
care să descurajeze utilizarea neautorizată
a acestor instrumente, astfel încât statele
membre să aibă obligaţia de a aplica aceste
sancţiuni automat în cazul contrafacerii sau
imitării denumirilor protejate.
Deputaţii europeni s-au exprimat în favoarea
unei simplificări a procedurii de înregistrare
a denumirilor de origine, precum şi a
reducerii timpului necesar pentru aceasta.
 
 Înceea ce priveşte dimensiunea internaţională,
există anumite probleme de competitivitate
în raport cu principalii parteneri comerciali ai
UE si este îngrijorat de presiunea exercitată
de produsele din ţările emergente, care nu
se ridică la acelaşi nivel de siguranţă şi calitate
şi beneficiază de multe ori de un control
îndoielnic;se reafirmă în acest sens nevoia
implementării conceptului de "acces la piaţă
calificat", susţinut în numeroase rezoluţii ale
Parlamentului European.
Standardele de comercializare ale UE prevăd,
pentru un număr important de produse
agricole şi pentru anumite produse alimentare
finite, definiţii ale produselor, standarde
minime, categorii de produse şi cerinţe de
etichetare pentru informarea
consumatorilor. Scopul lor trebuie să fie de
a-i ajuta pe fermieri să livreze produse de o
calitate care să corespundă aşteptărilor
consumatorilor, să nu-i dezamăgească pe
aceştia şi să faciliteze compararea preţurilor
pentru diferite calităţi ale produselor .
 Consumatorii devin din ce în ce mai sensibili
la contribuţia agriculturii la durabilitate,
schimbările climatice, siguranţa
alimentelor, biodiversitate, bunăstarea
animalelor şi deşertificare".
U E trebuie să insiste asupra respectării de
către toate produsele alimentare a
standardelor de producţie, în special a
celor ce privesc igiena şi siguranţa.
Dincolo de asta, Uniunea Europeană trebuie
să asigure un nivel egal al concurenţei
produselor autohtone cu cele din statele
terţe“.
 Se menţionează că în general este nevoie
de acele sisteme de asigurare a calităţii
promovate în statele membre care deja se
bucură de o largă recunoaştere la nivelul
consumatorului european şi că nu este de
dorit să se realizeze o uniformizare şi
unificare a tuturor sistemelor de calitate
în unul singur.
 
 Parlamentul European propune înfiinţarea unei
Agenţii Europeană pentru Calitatea
Produselor, care să colaboreze strâns cu
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa
Alimentară. Această Agenţie va avea
competenţe şi în ceea ce priveşte cererile din
ce în ce mai numeroase parvenite din ţări terţe
în raport cu DOP, IGP şi specialităţile
tradiţionale garantate. 
 
 Producătorul, la livrarea loturilor de mărfuri,
eliberează o serie de documente care certifică
şi atestă calitatea acestora în momentul livrării.
Aceste documente, după caz, sunt:
 certificatul de calitate;
 certificatul sanitar-veterinar,pt.carne proaspata;
 buletinue de analiză.
 documente de conformitate

În aceste documente sunt înscrise obligatoriu

principalele caracteristici de calitate
stabilite în urma analizelor efectuate de
producător. Aceste documente angajează
răspunderea materială a furnizorului.
 
 Conceptul garanţia calităţii este foarte vechi.
El datează încă din antichitate. Pe o tăbliţă de
argilă din arhivele firmei Murashu din Nippur,
datată anul al 35-lea al domniei lui Artaxerxes
(429 A.C.) s-a găsit următoarea inscripţie: În
ceea ce priveşte inelul de aur bătut cu un
smarald, garantăm că timp de 20 de ani
smaraldul nu va cădea din inelul de aur.
Dacă totuşi smaraldul va cădea din inel
înainte de trecerea celor 20 de ani, vom plăti
numitului Bel – Ndinshumu o despăgubire
de 10 mana de aur. (J.M.Juran).
 Pemăsura dezvoltării societăţii, garanţia
calităţii se extinde, cuprinzând toate
produsele, inclusiv cele agroalimentare.

 Garanţiacalităţii şi expresia sa uzuală

termen de garanţie şi în ultimul timp
termen de valabilitate constitue un act
important al relaţiei firmă-consumator.
 Garantarea este de două tipuri:

 post-vânzare, pentru cele mai multe

produse industriale (aparatură electrică,
maşini unelte, încălţăminte, ceasuri, s.a.);

 anterior-vânzării, din momentul terminării

fabricaţiei – pentru produsele alimentare,
farmaceutice, cosmetice, s.a.
 Din momentul terminării procesului tehnologic,
produsele alimentare îşi menţin proprietăţile
fizico-chimice, senzoriale şi microbiologice
o anumită perioadă de timp, specifică fiecărui
produs şi numai în anumite condiţii de mediu
(temperatură, umiditate relativă a aerului,
lumină şi alte radiaţii, circulaţia aerului,
microorganisme), după care survin modificări
ale calităţii mai lente sau mai accelerate, în
sens negativ, culminând cu alterarea
produselor.
Produsele alimentare au o durablitate care
depinde de natura lor, compoziţia
chimică, metoda de conservare, procesul
tehnologic, modul de ambalare, condiţiile
de păstrare, de manipulare, transport.

Pentru fiecare produs alimentar se

stabileşte pe cale experimentală perioada
minimă de garanţie a calităţii, în condiţii
prescrise (temperatură, umiditate relativă a
aerului, etc.). Este ceea ce se numeşte
termen de garanţie.
 La produsele alimentare termenul de
garanţie reprezintă intervalul de timp (ore,
zile, luni, ani) de la data fabricaţiei pentru
care se garantează calitatea în anumite
condiţii de ambalare şi păstrare prescrise
în standarde sau alte acte normative.
 Înconformitate cu legislaţia din ţara noastră
termenul de garanţie exprimă din punct de
vedere juridic, limita de timp în cadrul
căreia recondiţionarea sau înlocuirea
bunului alimentar se face pe seama şi
cheltuiala unităţii producătoare, dacă nu
se doveşte că degradarea acestuia s-a
produs din culpa beneficiarului.
 Termenul de garanţie al produselor alimentare
trebuie să cuprindă întregul timp al circulaţiei
tehnico-economice corespunzător fiecărui
produs.
 Practica comercială se caracterizează prin două
forme distincte de circulaţie tehnico-economică a
produselor:
- o circulaţie completă când produsele circulă de
la producător la comerciantul en gros şi apoi la
comerciantul en detail;
- o circulaţie directă (redusă), când produsele
circulă de la producător la detailist.

.
 La stabilirea termenului de garanţie pe cale
experimentală se preferă ca acesta să fie
întotdeauna mai mic decât durabilitatea
(durata maximă de păstrare) produsului
alimentar.
 Cu toate că termenul de garanţie (TG) se află

în strânsă corelaţie cu calitatea produselor

alimentare (caracteristici organoleptice, fizico-
chimice, microbiologice), el nu trebuie
confundat cu alte noţiuni tehnice:
Durabilitatea (Dr) şi Consumabilitatea (Cs).
 Durabilitatea (Dr) reprezintă intervalul de timp
(ore, zile, săptămâni, luni, ani) scurs de la data
fabricaţiei, în care produsul alimentar îşi
menţine în totalitate calitatea prescrisă, în
condiţiile de ambalare şi păstrare menţionate în
standard sau alte acte normative.
 Consumabilitatea (Cs) reprezintă intervalul de
timp (ore, zile, săptămâni, luni, ani) scurs de la
data fabricaţiei, în care produsul alimentar este
apt pentru consumul uman, chiar dacă nu-şi
mai menţine nivelul calităţii prevăzut în
standard.
 Relaţiile dintre cele trei noţiuni sunt: TG < D < C
r s
 Cu peste două decenii în urmă, în ţara noastră s-a
lansat încă o noţiune – termenul de valabilitate (TV)
– ce se atribuie numai produselor alimentare
conservate, care prin ambalajul ermetic şi metoda de
conservare aplicată (sterilizarea sau combinaţii ale
acesteia cu alte procedee de conservare) dobândesc
o înaltă stabilitatea la păstrare şi comercializare.

 Termenul de valabilitate (TV) reprezintă perioada

(ore, zile, săptămâni, luni, ani) limită de consum în
care produsul alimentar conservat, păstrat, manipulat
şi transportat în condiţii coespunzătoare, trebuie să-şi
menţină caracteristicile de calitate prescrise.
 Pentru a micşora riscul comercial (pentru nevinderea în
timp util, deprecierea, degradarea, alterarea produsului)
producătorul este obligat să livreze produsele
alimentare înainte de împlinirea unei treimi din termenul
de garanţie.
 Ambalajul de prezentare şi desfacere, respectiv eticheta, în
mod obligatoriu trebuie să aibă înscris termenul de
valabilitate în diferite modalităţi:
 - pentru produsele alimentare cu grad ridicat de alterabilitate,
susceptibile de a prezenta pericol pentru sănătatea
consumatorilor se trece data limită de consum, precedată
de menţiunea: A se consuma până la data…(ziua, luna,
anul) sau Expiră la data de …(ziua, luna, anul);
 - în celelalte cazuri se trece limita optimă de consum,
precedată de menţiunea: A se consuma de preferinţă
înainte de …(luna, anul).
 Ambalajul de prezentare şi desfacere, respectiv
eticheta, în mod obligatoriu trebuie să aibă înscris
termenul de valabilitate în diferite modalităţi:

 - pentru produsele alimentare cu grad ridicat de

alterabilitate, susceptibile de a prezenta pericol pentru
sănătatea consumatorilor se trece data limită de
consum, precedată de menţiunea: A se consuma
până la data…(ziua, luna, anul) sau Expiră la data
de …(ziua, luna, anul);

 - în celelalte cazuri se trece limita optimă de

consum, precedată de menţiunea: A se consuma de
preferinţă înainte de …(luna, anul).
 Prelungirea termenului de garanţie se poate
face numai pe baza reexaminării
caracteristicilor de calitate de către
producator,in urma analizelor efectuate in
laboratoare acreditate si autorizate în
condiţiile stabilite de legislatia specifica.

 Se interzice prelungirea termenului de garanţie

la produsele alimentare care se consuma
numai în stare proaspătă sau au o destinaţie
specială.