Kinetologia înseamnă prin definiţie mişcare şi în concret „mişcare

mecanică", adică schimbări succesive de poziţii ale corpului

faţă de alte corpuri de referinţă sau ale unor segmente ale
corpului faţă de corpul însuşi.
In kinetoterapie vom vorbi si despre akinezia adica repausul sau
imobilizarea. Nu este o contrazicere a definiţiei, căci repausul
este considerat în fizică un caz particular al mişcării, în care un
corp rămâne în aceleaşi raporturi cu corpurile din jur.
Despre forţă şi mişcare
Pentru ca un corp să fie scos din starea de repaus este necesară intervenţia
unei forţe.
Mişcarea oricărui corp este influenţată de greutatea sa. Greutatea
unui corp este forţa cu care acel corp apasă pe un plan orizontal sau,
altfel spus, este forţa cu care corpul este atras spre pămînt.
Greutatea va fi deci definită de masa corpului (în kg) şi de acceleraţia
gravitaţională (considerată 9,8 m/s2)
Forţa gravitaţională în kinetologie poate fi anihilată sau utilizată în scop de
facilitare sau de încărcare în exerciţiile fizice.
Orice corp are un centru de greutate, care reprezintă punctul în
care acţionează totalitatea forţelor gravitaţionale paralele ale totalităţii
punctelor materiale ale respectivului corp.

In general, el se găseşte în centrul sau pe axa de simetrie a corpului.

Pentru corpul omenesc, centrul de greutate se găseşte undeva în apropierea

corpului celei de-a doua vertebre sacrate.

Prin centrul de greutate trece, virtual, o linie verticală — linia centrului

de greutate.

Pentru om, aceasta trece prin : creştet — corpul vertebrei a doua sacrate —
un punct în .poligonul de susţinere pe axa articulaţiei
tarsiene.
Stabilitatea sau echilibrul unui corp aşezat pe un plan este dată de
baza lui de susţinere, care este reprezentată de suprafaţa
poligonului format de toate puncteIe exterioare ale acelui corp ce se
sprijină pe plan.

Un corp este într-un echilibru cu atit mai stabil, cu cît centrul

lui de greutate este mai coborât, iar linia centrului de greutate cade
mai aproape de centrul poligonului de susţinere.

Echilibrul devine instabil cind centrul de greutate urcă pe linia

centrului de greutate, care se deplasează spre marginea suprafeţei
de susţinere.
Echilibrul poate fi indiferent cind centrul de greutate rămîne mereu la
aceeaşi înălţime şi poziţie faţă de suprafaţa de sprijin, deşi corpul se
mişcă
 PARAMETRII FIZICI AI MISCARIII CARE INFLUENTEAZA
ORGANISMUL SUNT

1.VOLUMUL:=cantitatea de lucru mecanic depus de organism (nr. de repetări,

distanţe parcurse, kg ridicate, etc.) – totul raportat la timp.

(in fizica volumul efortului=lucru mecanic(travaliu) F=fxd < F>=kgm/joule

Lm=kg.f x m
In recuperarea medicala exista aparate care masoara efortul =ergometre
(ergon=munca, metre=masura)

Există volum mic/mediu/submaximal/maximal, raportând efortul depus la

posibilităţile maxime ale fiecărui individ.

Volumul este componenta dominantă în eforturile de rezistenţă, forţă, îndemânare

şi de învăţare a deprinderilor motrice.
 
2.INTENSITATEA – gradul de solicitare a organismului
= travaliu/timp cu unitate de masura=watt ,
Pentru a dezvolta puterea muschilor trebuie sa marim si forta de
contractie si viteza de contractie.
Instrument de masura =ergometru
Intensitatea– este componenta calitativă a efortului şi este relevată de
indicatori ca: tempou, ritm, încărcătură, durata pauzelor.
Intensitatea este exprimată de nivelul frecvenţei cardiace
(puls), uşor de masurat la nivelul arterei radiale sau al celei carotide.
În practică se utilizează procentele sau rapoartele faţă de posibilităţile
maxime ale individului pentru a exprima gradul de solicitare a
organismului.  
Volumul şi intensitatea efortului sunt invers proporţionale şi se
reglează prin pauze.
DURATA EFORTULUI
=timpul de lucru efectiv al organismului

Se stabileste in functie de reactiile si adaptarea bolnavului la efort.

Se va incepe cu 15-30 min. crescind treptat si repetat in cursul zilei pana la
45-60 min.
Acest timp se cuprinde - timpul efectiv de lucru dar si pauzele necesare
bolnavului.
Durata efortului pune amprenta asupra gradului de solicitare a
organismului, adica pretul biologic pe care org.il plateste pe a efectua
efortul.

Intre efortul propriuzis si gradul de solicitare exista o diferenta intre indivizi

: Adica la o activitate de intensitate de 100w gradul de solicitare este
diferit functie de virsta, sex, stare de antrenament.
 
4. DENSITATEA
= DURATA EFORT/PAUZA CARE URMEAZA
Un criteriu obiectiv de apreciere il constituie frecventa inimii
-cu cit pauza dintre eforturi este mai scurta cu atit efortul este
mai solicitant
-cu cit pauza dintre eforturi este mai lunga -efortul este mai
usor
Alternarea efort-pauza = antrenament cu interval -se
utilizeaza in sportul de performanta, in bolile cardiovasculare
.
Dupa un infarct miocardic –reantrenarea incepe prin eforturi
scurte cu pauza de refacere lungi. Pe masura vindecarii
raportul se inverseaza.
NUMAR DE REPETARI :variaza de la 1-2 repetari initial pina la
zeci de repetari functie de afectiunea tratata.

RITMUL EXERCITIILOR se stabileste prin numarat,functie de

scopul exercitiului fizic.

FRECVENTA
=nr.lectiilor din cursul unei saptamani.
Pt.recuperare sunt necesare 3-4 lectii de antrenare/saptamina
Pt. a creste capacitatea de efort.(mentinere) 1-2 sedinte/saptamina
COMPLEXITATEA =MISCARI SIMULTANE ALE
DIFERITELOR SEGMENTE ALE CORPULUI
Complexitatea – modul concret de înlănţuire (asociere) a
elementelor care intră în alcătuirea unei mişcări –structura acesteia
– pe fond de volum şi intensitate.
Nivelul complexităţii creşte prin introducerea unor sarcini
suplimentare,utilizare de nr.mai mare de segmente.,
In recuprerare, complexitatea,se refera mai ales la exercitiile de
abilitate care dezvolta precizia si viteza miscarii,coordonare
EXERCITIILE trebuie sa fie simple, usor de inteles si executat si
pe cit se poate demonstrate de kt. Se va lucra pina la limita
dureroasa, pe linii fiziologice de miscare,pe toata amplitudinea de
miscare posibila.
COMANDA KT. trebuie sa fie clara,exacta,voce tare dar ton blind
 PARTICULARITATI FIZIOLOGICE ALE STIMULULUI/EFORTULUI
CLASIFICARI

a)dpdv al lungimii muschiului

1.EFORT STATIC = IZOMETRIC
=muschiul isi pastreaza lungimea si isi creste tensiunea interioara
=metabolismul muscular este predominant de tip anaerob (consum foarte putin de O2
sau deloc)
2.EFORT DINAMIC=IZOTONIC
=muschiul are aceeasi tensiune,acelas tonus,se modifica lungimea muschiului (scurtare/
lungire)
= metabolismul muscular este aerob
b)dpdv a sistemului cel mai implicat in efortul respectiv1.
1.EFORT CARDIO-RESPIRATOR
2.EFORT NEUROMUSCULAR
Efortul de tip nervos ( atenţie, memorie, imaginaţie)
Efortul de tip muscular presupune mobilizarea resurselor energetice ale
organismului.
c)dpdv repetitiei miscarii
1.EFORT CICLIC -mers,canotaj,inot, mai putin
solicitant - se foloseste in kinetoprofilaxie
2.EFORT ACICLIC -JOCURI SPORTIVE,SULITA...
 d) dpdv al duratei efortului
-scurt-efort izometric
-de durata indelungata-effort izotonic
Efectul solicitării organismului prin efort nervos şi muscular îl
reprezintă oboseala care reclamă dozarea şi dirijarea
corespunzătoare a efortului. = Oboseala
Oboseala reprezintă o măsură de apărare a organismului prin care se
limitează intensitatea şi volumul efortului (SNC –inhibiţia de
protecţie).
Determinarea oboselii se face prin:
- măsurarea frecvenţei cardiace (FC) –creste in efort
- a frecvenţei respiratorii (FR) –amplitudinea mişcărilor respiratorii
scade când apare oboseala;
- observarea manifestărilor externe ale executanţilor;
- transpiraţia abundentă,
-înroşirea/ paloarea,/crisparea feţei,
- alterarea mişcării;
Remediul de bază pentru învingerea oboselii îl
reprezintă odihna. Pauza este principalul
mijloc de refacere a resurselor energetice
(compensare/supracompensare). Dirijarea şi
dozarea judicioasă a efortului prin asigurarea
raportului optim între efort şi pauze duce la
adaptarea treptată a funcţiilor la solicitări
crescute.
 
Restabilirea după efortul pentru dezvoltarea calităţilor motrice nu
este liniară:
 -70% are loc în prima treime a timpului de refacere
- 20% - în a doua treime
-10% are loc în ultima treime;
 Între două antrenamente
de forţă    este necesar un interval de refacere de 24 de ore
de  viteză   este necesar un interval de refacere de  12-16 ore
de îndemânare şi rezistenţă se poate acţiona de mai multe ori pe zi.
 
 programul kinetic -structură
a. Partea (perioada) de încălzire
Reprezintă pregătirea organismului pentru efort, fiind prima parte
a programului kinetic;
-se realizează prin exerciţii active, mai uşoare, ale tuturor
segmentelor, însoţite de exerciţii de respiraţie; exerciţii de
întindere.
-În cazul în care un pacient vine la gimnastică direct de la bazin
(unde a făcut programul de exerciţii în apă), atunci se poate
renunţa la această parte de încălzire;
-durata perioadei de încălzire este variabilă putând merge până la
10 minute, fiind în funcţie de intensitatea exerciţiilor folosite
pentru încălzire şi de nivelul de efort care urmează să fie
realizat în perioada de lucru propriu-zisă.
b. Partea (perioada) de exerciţii propriu-zise
Reprezintă perioadă programului de lucru propriu-zis;
se realizează prin exerciţii şi manevre specifice patologiei
pacientului;
durata programului de exerciţii este în funcţie de afecţiune şi de
particularităţile pacientului.
c. Partea (perioada) de încheiere
Reprezintă perioada de revenire a organismului după efort (după
executarea programului de exerciţii, efortul nu trebuie oprit
brusc deoarece toate functiile vitale se prabusesc);
între efort şi repaus trebuie să existe un interval scurt de
activitate musculară pentru a preveni apariţia unor incidente
neplăcute,
durata acestei perioade poate fi de 5-10 minute;
se realizează prin exerciţii libere ample, relaxări segmentare prin
mişcări oscilatorii, mers pe bicicletă etc.