PRINCIPII DE EVALUARE ŞI

EXPLORARE ÎN KINETOTERAPIE
Explorarea şi evaluarea paraclinica reprezintă primul pas al actului de
recuperare medicală fiind necesara
 în precizarea deficitului funcţional iniţial al pacientului,
 în aprecierea rezultatelor terapiei aplicate, ce impun, eventual,
reevaluarea metodelor terapeutice
 în determinarea rezultatelor finale obţinute.

Afectarea organismului
a) la nivel de organ/aparat- determinând o infirmitate (impairment)
b) la nivelul individului ca întreg - o incapacitate (disability) =
restricţia/pierderea aptitudinii de a executa o activitate considerată ca
normală pentru individ
c) la nivelul integrării sociale a individului determinând un handicap =
dificultatea de a realiza relaţii normale cu mediul de viaţă, în
concordanţă cu vârsta, sexul, condiţiile sociale şi culturale ale
individului
În acest sens Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a realizat o
clasificare internaţională a bolilor cronice privind cele 3 aspecte =
clasificarea IDH (International Classification of Impairments, Disabilities
and Handicaps), ce include:

a) 9 categorii mari de infirmităţi:

 infirmităţi intelectuale: de inteligenţă, de memorie, de gândire
 infirmităţi psihologice: de conştiinţă şi vigilitate, de percepţie şi atenţie,
emoţionale şi voliţionale, de comportament etc.;
 infirmităţi de limbaj: de limbaj propriu-zis, de vorbit etc.;
 infirmităţi de auz: senzitive, altele;
 infirmităţi oculare: de acuitate vizuală, altele;
 infirmităţi viscerale: mecanice şi motorii ale organelor interne, ale
funcţiilor organelor interne şi ale aparatelor şi sistemelor
 infirmităţi desfigurative: ale capului şi trunchiului, ale membrelor,
 infirmităţi generalizate sensitive;
 alte tipuri de infirmităţi;
b) 9 categorii mari de incapacităţi:
 incapacitate de comportament: de conştiinţă, de relaţii familiale, de
relaţii sociale;
 incapacitate de comunicare: de vorbire, de ascultare, de vedere, de scris,
 incapacitate de îngrijire personală: igienă personală, îmbrăcare, controlul
emonctoriilor;
 incapacitate de locomoţie: deficit de transfer, deficit de transport etc.;
 incapacitate de poziţionare a corpului: în activităţile gospodăreşti,
mişcări corporale diverse, altele;
 incapacitate de abilităţi: ale activităţilor zilnice, ale mânii. ale piciorului
etc.;
 incapacitate situaţională: dependenţa de echipamente speciale pentru
supravieţuire sau activitate, dependenţa de dietă, dependenţa de
însoţitor,
 incapacitate de abilităţi particulare: învăţat, gândit, motivaţie, cooperare,
coordonare, performanţe, calitatea lucrului,
 alte restricţii în activitate;
c) 7 categorii mari de handicap:
 handicap de orientare: perturbări în recepţia semnalelor din
mediu, a înţelegerii lor şi a reacţiilor la acestea
 handicap al independenţei fizice: toate deficienţele care conduc
la limitarea autoîngrijirii şi a altor activităţi ale vieţii zilnice;
 handicap de mobilitate: toate cazurile care limitează capacitatea
de mobilizare a individului, inclusiv cardiopulmonarul cu dispnee
şi paraplegicul;
 handicap ocupaţional: incapacitatea de a putea executa o muncă
zilnică şi cea de a desfăşura activităţi recreaţionale;
 handicap de integrare socială: imposibilitatea de a participa şi
menţine relaţii sociale obişnuite;
 handicap economic: cazurile în care individul nu poate să se
susţină socio-economic şi să fie independent din acest punct de
vedere;
 alte handicapuri.
• Ideea de explorare şi evaluare in BFKT comportă mai
multe aspecte în funcţie de punctul de abordare:
a) apreciere (assesment, evaluare globală) =
determinarea deficitului global, funcţional şi socio-
profesional;
 termenul “boală” se înlocuieşte cu cel de “infirmitate
/ incapacitate / handicap”
b) evaluarea (evaluation) = determinare a unui anumit
tip de deficit printr-o baterie de teste specifice
elaborate special pentru defecte măsurabile;
c) procedeul de evaluare (proceeding) = metodă
specifică de analiză cantitativă şi / sau calitativă a unui
anumit deficit.
Aprecierea, evaluarea parcurg anumite etape temporo-spaţiale:
a) depistarea precoce (triajul, screening-ul) a deficitului funcţional, a gradării
acestuia (infirmitate / incapacitate / handicap) şi a orientării primare a
pacientului spre serviciul de recuperare medicală sau spre alte servicii sau a
necesităţii cooperării interdisciplinare;
b) aprecierea, evaluarea bolnavului şi a deficitului funcţional prin:
• date anamnestice;
• examen obiectiv:
• ⇒ examen clinic general;
• ⇒ examene clinice specifice pentru aprecierea, evaluarea deficitului funcţional;
• ⇒ examene complementare paraclinice;

c) analiza datelor obţinute şi stabilirea planului terapeutic;

d) aprecierea, evaluarea periodică a bolnavului şi a deficitului funcţional cu
eventuale schimbări în planul terapeutic;
e) aprecierea, evaluarea finală bolnavului şi a deficitului funcţional restant sau nu;
f) elaborarea şi transmiterea de date către medicul de familie, de indicaţii pentru
activitatea le domiciliu, de revenire la controalele periodice şi, eventual, la noi cure
terapeutice / de profilaxie secundară sau terţiară, inclusiv cele balneo-climaterice;
Examenul dezvoltarii fizice vizeaza urmatoarele
obiective:
 aprecierea gradului de dezvoltare fizica
generala,
 aprecierea armoniei si raportului in dezvoltarea
diferitelor segmente ale corpului,
 aprecierea raportului dintre dezvoltarea in
inaltime si volum,
 aprecierea starii de nutritive,
 depistarea deficentelor de dezvoltare fizica,
indicarea exercitiilor fizice, aprecierea dinamica
a efectelor exercitiilor fizice
 ANAMNEZA

SOMATOSCOPIA

Evaluarea starii de
dezvoltare fizica ANTROPOMETRIA

DETERMINAREA COMPOZITIEI
CORPORALE
 TALIA
GRADUL DE DEZVOLTARE SI REPARTIZARE A
TESUTULUI SUBCUTANAT
GRADUL SI ARMONIA DEZVOLTARII
MUSCULATURII
ATITUDINEA CORPULUI
POZITIA CAPULUI SI GATULUI
CONFORMATIA TORACELUI
POZITIA UMERILOR
  POZITIA OMOPLATILOR
CONFORMATIA COLOANEI VERTEBRALE
SOMATOSCOPIA SIMETRIA TORACELUI
TRIUNGHIURILE TALIEI
CONFORMATIA ABDOMENULUI
POZITIA BAZINULUI IN PLAN FRONTAL SI SAGITAL

PLICILE SUBFESIERE
POZITIA GENUNCHILOR
CONFORMATIA GAMBEI
POZITIA PICIOARELOR
BOLTA PLANTARA

ANTROPOMETRIA
antropos = om si metrom = masura.
DIMENSIUNI LONGITUDINALE
statura, bustul, lungimea membrelor superioare
si inferioare
DIMENSIUNI TRANSVERSALE
diametrul biacrominal, diametrul bitrohanterian
si anvergura, diametrul transversal al toracelui

DIMENSIUNI CIRCULARE
 Taliometrul perimetrul toracelui, abdomenului, bratelor,
antebratelor,coapselor si gambelor
 Banda metrica
 Compasul
 Goniometrul
DIMENSIUNI SAGITALE
 Adipocentimetrul diametrul toracic anteroposterior
 Miotometrul
 Dinamometrul DIMENSIUNI ALE MASEI SOMATICE
 Sistemul pentru determinarea greutatea corporala
dezechilibrelor musculare
prezente la nivelul trunchiului DATE FIZIOMETRICE
 Scarita pentru mobilitate
spirometria, forta dinamometrica a flexorilor
mainii si a musculaturii spatelui
 INDICI ANTROPOMETRICI DE ARMONIE

• Indice toracic Erissman = Pt-I/2

 perimetrul toracic -Pt
 Inaltime-I
• Indice proportionalitate Adrian Ionescu = Bust-I/2
• Indice biacromial=DiambiacromX100/I
 18-23 % din inaltime pentru barbati
 18-20 % din inaltime pentru femei.
• Indicele bitrohanterian=D bitrohX100/I
 18-19% din inaltime pentru barbati
 19-20% din inaltime pentru femei.
• Indice de nutritie al lui Quentelet = G/I
• Indicele Amar =Bust/I - Valorile normale: 0,52 cm (B) ; 0,54 cm (F).
• Anvergura este mai mare decat inaltimea cu 4 cm la barbati, iar la femei este egala cu
inaltimea sau mai mica decat aceasta.
• Aprecierea dezvoltarii toracelui si a bazinului , respectiv a centurii scapulare si a celei
pelvine se face prin diferenta dintre diametrul biacromial si cel bitrohanterian.Diferenta
este de 4 cm la barbati, zero sau negative la femei.
• Aprecierea procesului de crestere. 
• Aprecierea armoniei dezvoltarii fizice
 Armonia dezvoltarii fizice si
aprecierea prin analiza
succesiva a urmatoarelor etape

Raportul dintre corpul intreg si principalele

sale segmente
Raportul dintre diferitele segmente
Raportul dintre partile componente ale
segmentelor corporale
Relatii de proportionalitate dintre masuratorile
antropometrice in axul longitudinal si statura:
1. Relatii bust-statura prin:
indicele Guifrida Ruggeri =BustX100/I(%)
Relatia trunchi-statura =TrunX100/I(%)
Relatia lungimea membrelor superioare –
statura=MsX100/I
Relatia lungimea membrelor inferioare–
statura=MiX100/I
2. Relatii de proportionalitate dintre caracterele
antropometrice in plan frontal si statura :
 Relatia anvergura – statura = AnvX100/I(%)
 Relatia diam biacromial -statura=DbiacX100/I(%)
 Relatia diametrul bitroh. – statura =DbitrX100/I
 Relatia diametrul toracic transv. – statura =DttX100/I
3. Relatii de proportionalitate dintre caracterele antropometrice
din plan transversal si statura sau alte caractere :
 Relatia perimetrul toracic – statura prin indecele Burgsch
Goldstein= PtX100/I(%)
 indicele Erissman= Pt-I/2
 Relatia perimetrul abdominal – statura =PabdX100/I(%)
 Relatia perimetrul bratului – statura =PbrX100/I(%)
 Relatia perimetrul antebratului – statura =PantebrX100/I
 Relatia perimetrul coapsei- greutatea corporala prin indicele :
Milcu Maicanescu- Georgescu= PcoapseiX100/G
4. Relatii de proportionalitate dintre caracterile antropometrice
din plan sagital si statura :
Relatia diametrul toracic antero-posterior – statura =Da-pX100/I
5. Relatii de proportionalitate dintre greutatea corporala si
statura
Relatia greutatea corporala – statura exprimata prin indicele
masei corporale ( body
Greutatea mass index)
actuala cu formula (m)]
(kg) / [inaltimea : 2
ANI Inaltime Greutate Crestere anuala
(cm) (kg)
 

Inaltimea Greutate

B F B F B F B F

20 180 170 68 58 2 2 1 1
19 178 168 67 57 3 2 2 1
18 176 166 65 56 5 2 5 1
17 170 164 60 55 5 2 5 2
16 165 162 55 53 5 2 5 3
15 160 160 50 50 10 5 10 5
14 150 155 40 45 5 5 4 5
13 145 150 36 40 5 5 3 4
12 140 145 33 36 5 5 3 3
11 135 140 30 33 5 10 3 5
10 130 130 27 28 2 2 1 2
9 128 128 26 26 3 3 2 2
8 125 125 24 24 5 5 2 2
7 120 120 22 22 10 10 2 2
6 110 110 20 20 5 5 2 2
5 105 105 18 18 5 5 2 2
4 100 100 16 16 5 5 2 2
3 95 95 14 14 10 10 2 2
2 85 85 12 12 10 10 3 3
1 75 75 9 9 25 25 6 6
0 50 50 8 8        
Evaluarea prehensiunii- un gest precis, adaptat, constientizat/reflex, care pe
baza informatiilor tactile, extero- si proprioceptive, se automatizeaza prin
repetare si determina coordonarea optima a mainii pentru prindere sau
apucare.
Littler, mana este divizata in 3 elemente de miscare:
• raza 1, policele - prin articulatia in sa si cei 9 muschi proprii, metacarpianul I
este independent fata de celelalte metacarpiene si astfel, policele poate fi
opus degetelor II-V
• raza 2, indexul - prin cei 7 muschi proprii, poate fi mobilizat independent fata
de celelalte trei degete
Razele 1 si 2 formeaza o unitate functionala pentru activitati de prehensiune
fine, precise, la care participa in mica masura si degetul III (mediusul)
• raza 3 - este formata din degele III-V si metacarpienele corespunzatoare

Legatura functionala dintre aceste 3 raze asigura prehensiunea de forta. Ea este

evidentiata de redoarea in extensie a inelarului care face imposibila „strangerea
in pumn” a celorlalte degete.

Aceste 3 raze de miscare sunt grupate in jural unei unitati centrale stabile,
reprezentata de: randul distal al carpienelor, metacarpienele II si III si
musculatura aferenta: muschiul flexor radial al carpului si muschii extensor
radial al carpului - lung si scurt.
Tipuri de prehensiune
• Prehensiunea terminala se realizeaza intre extremitatea
pulpei policelui, aproape de unghie, si extremitatea pulpei
fiecarui deget, tot aproape de unghie, mai ales a indexului.
Este o priza bidigitala fina. Testul de eficacitate consta in
apucarea unui ac sau bat de chibrit aflat pe o masa.
• Prehensiunea subterminala se realizeaza intre pulpa
policelui si pulpa altui deget cand este bidigitala sau
bipulpara si intre pulpa policelui si pulpele altor 2 degete
cand este tripulpara. Este mai des utilizata in activitatiile
cotidiene si permite sesizarea unor obiecte mai groase
care pot fi apucate cu 2 sau 3 degete. Testul de eficacitate
pentru priza bidigitala: incercarea de a smulge o foaie de
hartie tinuta intre aceste 2 degete.
• Prehensiunea subtermino-laterala se realizeaza intre
pulpa policelui si fata laterala a altui deget, in special a
indexului (cand este o priza bidigitala). Realizam aceasta
priza cand numaram banii, cand rasucim o cheie in
broasca-de aceea se mai numeste si “priza de cheie”. Este
mai puternica decat celelalte prize bidigitale, deoarece
indexul se sprijina pe celelalte degete. Poate fi si tridigitala
si se realizeaza intre pulpa policelui, pulpa indexului si fata
laterala a mediusuluipensa de scris.
• Prehensiunea police-digitopalmara sau
prehensiunea palmara se realizeaza intre palma,
police si degetele 2-5; este o priza de forta care
se aplica in jurul unor obiecte grele,
voluminoase. Daca volumul obiectului este prea
mare, atunci forta de prehensiune scade.
•  Prehensiunea digitopalmara se realizeaza intre
palma si degetele 2-5; este o priza de forta care
se aplica in jurul unor obiecte mai putin
voluminoase decat precedenta si permite
manuirea volanului, agatarea de o bara. Se
utilizeaza mai rar, de obicei la inceputul actiunii
respective, dupa care se aplica si policele.
• Prehensiunea latero-laterala se realizeaza
interdigital, intre fetele laterala si mediala a 2
degete apropiate (de obicei index si medius).
Este utilizata de fumatori; este o prehensiune
secundara care devine pretioasa in absenta
policelui.
 Mers normal
Modalitati de mers Mers rapid
Mers in lateral
Mers peste mici obstacole
Urcat-coborat scari

-echilibrul
-simetria
-pozitia piciorului
-comportarea lantului kinematic al
membrului inferior
Aspecte urmarite -parametri masurabili ai mersului
-miscarile bazinului
-miscarile trunchiului
-miscarile membrelor superioare
 -suportul antigravitational al corpului
Elementele mersului normal
-pasitul
-echilibrul
-propulsia

-largimea pasului
Elementele masurabile - unghiul pasului
-cadenta mersului
ale pasului -viteza mersului
Largimea pasului este distanta care separa calcaiul de linia de mers si are o valoare
medie de 5-6 cm.
Unghiul pasului (a) este format de axa longitudinala a piciorului cu linia mersului si are
aproximativ 15 (grade)
Cadenta mersului (tempo-ul) reprezinta numarul de psai efectuati pe unitatea de timp.In
mersul normal, cadenta este in jur de 70-80 pasi pe minut.
Viteza mersului reprezinta distanta parcursa in unitatea de timp si este in medie de 4
kilometri pe ora.
Mersul normal urmeaza cea mai scurta distanta dintre doua puncte, deci o linie dreapta

In mers se activeaza 1/6 – 1/7 din musculature

scheletica.
Succesiunea intrarii lor in actiune este dependent de
inaltimea si lungimea fiecarui pas, de integritatea lor,
a organelor de simt si a centrilor nervosi superiori.
 -muschi -flexorii degetelor,
propulsori extensorii gleznelor,
genunchilor si soldurilor

- muschii -extensorii degetelor,

balansului flexorii piciorului, flexorii
(faza oscilanta) si extensorii genunchilor,
flexorii soldurilor

Grupe musculare
activate in mers -muschii care -abductorii, ratorii interni
asigura transferul si extensorii soldului, pe
greutatii corpului de o parte, si ratorii
si deplasarea trunchiului pe de alta
bazinului in cele parte
trei planuri

-muschii care -muschii trunchiului

mentin directia superior si ratorii capului
anterioara a
capului
Fazele mersului:

• faza 1 - de amortizare - începe atunci când piciorul anterior ia contact cu solul prin
intermediul călcâiului şi durează până la momentul verticalei piciorului de sprijin
• faza 2 - momentul verticalei piciorului de sprijin - este o fază de durată foarte scurtă în care
sprijinul se realizează pe un singur membru inferior, corpul prezentând înălţimea maximă;
centrul general de greutate are poziţia cea mai înaltă (din timpul mersului) şi se deplasează
uşor lateral către piciorul de sprijin
• faza 3 - de impulsie - durează până la desprinderea de pe sol a piciorului de sprijin şi se
realizează prin rularea plantei, corpul prezentând înălţimea minimă; când intervine oboseala,
se remarcă creşterea duratei acestei faze; de asemenea, centrul general de greutate este cel
mai coborât; această fază delimitează schimbarea piciorului de sprijin, sfârşitul acesteia
găsind corpul propulsat spre înainte şi în sus cu o scurtă perioadă de sprijin bilateral
• faza 4 - faza pasului posterior al piciorului oscilant - durează de la desprinderea vârfului
piciorului membrului inferior de sprijin de pe sol până în momentul trecerii sale la verticală;
are loc o slabă oscilaţie în articulaţia şoldului şi începerea flexiei genunchiului a gleznei
• faza 5 - momentul verticalei piciorului oscilant - se caracterizează prin trecerea membrului
inferior oscilant pe la verticală, cu genunchiul în uşoară flexie, intersectând astfel celălalt
membru inferior
• faza 6 - pasul anterior al piciorului oscilant completează oscilaţia începută în faza 4, prin
ducerea membrului inferior oscilant spre înainte, extinzând genunchiul; faza se întinde până
la contactul cu călcâiul, moment ce reprezintă începerea unui nou pas dublu
Tipuri de mers patologic
• Mersul cerebelos (ebrios) apare in leziuni cerebeloase; cu baza larga de
sustinere, membrele superioare departate de corp, cu tendinta de deviere
in toate directiile.
• Mersul cosit apare in  sindromul piramidal in faza spastica (sechelara); este
datorat spasmului cu predominanta pe extensori la nivelul membrelor
inferioare, care nu mai permite flexia genunchiului ceea ce se compenseaza
printr-o miscare de circumductie a membrului afectat.
• Mersul leganat (de rata) apare in distrofii musculare progresive; datorat
atrofiilor musculaturii centurii pelviene, cu inclinarea trunchiului de partea
opusa la fiecare pas.
• Mersul pendulant apare in sindroame bipiramidale (leziuni pe ambele
emisfere); cu doua carje, alternand sprijinul pe acestea cu sprijinul pe
memebrele inferioare si spasticitate accentuata.
• Mersul stepat apare in paralizia nervului sciatic politeu extern; cu
imposibilitatea flexiei dorsale a piciorului si aplicarea plantei pe sol
incepand cu varful. Poate exista si o inclinare compensatorie a bazinului de
aceeasi parte.
• Mersul talonat apare in stari cu tulburari mari de sensibilitate profunda;
pacientul ridica dezordonat picioarele azvarlindu-le inainte, calca pe calcai.
• Mersul Parkinsonian este lent, cu paşi mici şi tarâţi. Corpul este rigid şi
lipseşte balansul fiziologic al membrelor superioare.
• Mersul dansant. Exista mers tipic dezordonat disimulat de bolnav intr-un
mers topait ce seamana cu dansul - mersul din Coree. Poate fi datorat:
a. formei acute in reumatism poliarticular acut
b. formei degenerative cronice congenitale = COREEA HUNTINGTON. E un
mers cu pasi inegali pe fond de hipotonie, picioare aruncate la diferite
distante insotite de miscari largi hipotone ale membrelor superioare si
capului pe care bolnavul incearca sa le integreze in mersul topait.
• Mersul „tabetiform” este în zig-zag controlat cu privirea, bolnavul izbeşte
solul cu călcâiele, exacerbându-şi astfel senzatiile mioartrokinetice
deficitare.
• Mersul antalgic (schiopatat) este determinat de durere. Incercarile de a
sustine greutatea determina raspunsuri spinale care inhiba mersul
normal. Faza de atitudine a extremitatii dureroase este scurtata
semnificativ. Faza de balans a partii contralaterale produce un pas scurt
sau mers antalgic.
• Mersul Trendelenburg este observat in bolile soldului. Trunchiul se
balanseaza pe piciorul afectat. Daca conditia este bilaterala trunchiul se
balanseaza de pe o parte pe cealalta. Cauza este slabiciunea abductorilor
coapsei responsabila pentru mentinerea echilibrului pelvisului in timpul
fazei de balans. Copilul cu boala Legg-Calve-Perthes sau alunecarea
capului femural poate prezenta acest tip de mers.
Evaluarea functionala este importanta in dirijarea programului recuperator

Exemplu - aprecierea funcţionalităţii aparatului locomotor implică testarea

articulară şi musculară.

Testingul articular constă în determinarea amplitudinii mişcărilor articulare

prin metoda goniometrică. Aceasta utilizează un dispozitiv gradat
(goniometru) cu ajutorul căruia se pot măsura unghiurile dintre segmentele
osoase care compun articulaţia respectivă. Valorile rezultate se exprimă sub
forma unui bilanţ articular, care se raportează la valorile normale ale
amplitudinii de mişcare articulară.
 În testingul articular, parametrul cel mai important este constituit de unghiul
util, care reprezintă amplitudinea de mişcare articulară minimă, necesară
pentru realizarea unei gestualităţi eficiente.

Testingul muscular constă în evaluarea contracţiei musculare, care permite

stabilirea valorii funcţionale a unui muşchi, sau a unei grupe musculare.
Valorile rezultate se exprimă sub forma unui bilanţ muscular, care se
raportează la valorile normale ale forţei musculare. Bilanţul muscular se
poate determina în condiţii optime numai dacă mobilitatea articulară este
păstrată.
 Mediul intern, Homeostazia si Stresul
• Organismul – sistem biologic deschis – schimburi de substante si
energie cu mediul inconjurator.

• Homeostazia (homeos=aceeasi si stasis=stare)- capacitatea de a

mentine constant mediul intern independent de modificarile
mediului inconjurator.

Homeostazia implica interventia unor mecanisme compensatorii:

1. fizico-chimice (sisteme tampon)
2. De epurare (biologice)- pulmonare (elim CO2 prin expir),
renale (subst toxice prin urina), cutanate (transpiatie), hepatice
(conjugarea si neutralizarea subst toxice), gastrice (secretia
HCl), pancreatice (secretia suc Pa)
3. Reglatoare- integratoare (neuro-endocrino-metabolice)
Conceptul de stres – starea de tensiune acuta a
organismului de aparare pentru a face fata unei
situatii amenintatoare (Hans Selye 1936).
Stresul mecanism de adaptare, care cuprinde atat
starea de agresiune asupra organismului, cat si
reactiile de adaptare si aparare.
Factorii/agentii stresanti sunt:
 Agent fizic (frig, caldura, traumatism)
 Agent chimic (toxice, medicamente, etc)
 Stimul nervos (emotii, soc, frica, furie, etc)
 Infectie
 Dezechilibru alimentar
 Munca fizica intensa
 Sdr general de adaptare
Factorii stresanti declanseza reactii de aparare si adaptare
 Reactii specifice- proprii fiecaruia dintre agentii stresanti (Ex –
microb-mecanisme adaptative imunologice specifice- Anticorpi
 Reactii nespecifice- neuro-endocrino-metabolic (Ex tahicardie
apare – dupa arsura, efort, emotie, etc)

Sdr general adaptare

– Reactia de alarma-reactie ergotropa de mobilizare a fortelor de
adaptare
– Reactia de rezistenta/str de adaptare propriu-zisa- descarcari neuro-
hormonale complex Ht-Hf- trofotropa. Intervin sistemul renina-
angiotensina-aldosteron, descarcari simpato-adrenergice.
– Reactia de epuizare / boli de adaptare- nevroze, ulcer, HTA. Acest
stadiu nu este echivalent cu cel de oboseala si nu este obligatoriu,
trebuie evitat.
Evolutia Sdr general adaptare depinde de:
 Caracteristicile agentului stresant (intensitate, durata,
frecventa)
 Reactivitatea individuala a org in functie de : varsta, sex,
biotip constitutional
 Mediul ambiant – natural si social – pot fi
sanogeni
patogeni;
stresul psihosocial,
factori de risc psihocomportamental
In functie de toti acesti factori, reactiile neuroendocrine
pot fi:
- Favorabile adaptarii – EUSTRESS
- Nefavorabile adaptarii - DISTRESS
 Interrelatia organism-efort fizic
• Efortul fizic – travaliul - pt a denumi lucrul mecanic prestat de subiect
Parametrii efortului fizic
 Volumul efortului = cantitatea totala de lucru mecanic efectuat (travaliul total din fizica)
 Masurat direct - L=Fxd= kgm
 Masurat indirect – inreg consum de O2 si stabilirea echivalentului caloric al O2 si
echivalentul mecanic al caloriei (1l O2= 4,83 kcal; 1kcal =427 kgm
 Intensitatea efortului – reprez cant de efort efectuat in unitate de timp = sinonim cu termen
de putere. Pt aprecierea ei se recurge la:
 viteza de deplasare= spatiul/timp
 Tempoul de lucru – nr actiuni/unit timp
 Nr executii tehnice/unit de timp
 Durata efortului –
 30 sec+pauza 45sec/FC=100b/min- oboseala nu a aparut si nr repetari mare. Refacerea 26
minute.
 2minute+pauza 3min/FC=160 b/min-oboseala +, nr repetari redus, revenire tardiva 54 min
 5minute +pauza 7 min/FC=170b/min- oboseala cu epuizare, nr repetari mic (2) si revenire f
tardiva 72 min.
Durata optima a efortului ce trebuie repetat in cursul antrenamentului cu intervale pt a solicita la
maximum sistemul de transport al O2 (stres metabolic) este de 3 minute.
Durata optima a contractiei izometrice in vederea dezvoltarii F musc este de 6-10 sec cu conditia
ca intensitatea contractiei sa fie de 60-70% din cea maxima. Durate mai lungi nu sunt indicate pt
ca nu aduc cresteri in plus a F musc, dar pot aduce perturbari cardiovasculare.
 Densitatea efortului – reprezinta raportul dintre durata efortului si
durata pauzei ce urmeaza dupa acesta; rezultatul se exprima in cifre,
procente sau fractii (1, 100%, 1/1)
Este un parametru al gradului de solicitate
 Densitate mica (pauze mari) –eforturile nu sunt solicitante, organismul se
poate face complet, nu se mobilizeaza rezervele de adaptare
 Densitatea este mare- refacerea incompleta, oboseala prezenta si se
intensifica, influenteaza negativ starea organismului
 Valoarea practica a acestui parametru o constituie antrenamentul cu
intervale/ Frecventa antrenamentului
 Frecventa eforturilor poate constitui un factor ca sa atiga ‘pragul’
declansator de reactii metabolice necesare hipertrofiei si cresterii F
musc.
 Complexitatea efortului- reprezinta nr de acte motrice efectuate
simultan in timpul unei activitati fizice la care participa diverse structuri.
Cu cat creste complexitatea, creste solicitarea SNC si determina aparitia
rapida a oboselii generale.
Clasificarea efortului fizic:
Tipul contractiilor musculare:
statice (izometrice – nu genereaza miscare/ este cel mai solicitant pt organism),
dinamice (izotonice)
mixte (auxotonice)- cele mai des intalnite
Dupa caracterul repetarii miscarii: ciclice si aciclice
Dupa pauze: efort continuu si discontinuu
Dupa locul testarii: de laborator (standardizat/ poate fi masurat) si de teren
Dupa sistemele biologice solicitate: efort neuromuscular, cardiovascular,
cardiorespirator, etc
Dupa modul de furnizare a energiei: aerob, anaerob si mixt
Dupa intensitatea efortului
Maximale- 0-15 sec
Submaximale- 0-60 sec
Mari- 0-6min
Moderate -0-60 min
Mici – peste 60 min
 Adaptarea la efort

Pentru a produce adaptare ef fizic trebuie sa indeplineasca conditia

de frecventa (repetitia).
Apare conceptul de antrenament= o repetitie sistematica a unor
exercitii, supraliminare insotite de modif functionale si morfologice
de adaptare si o ameliorare progresiva a performantei.
Gradul de antrenament = care creste in timpul unei perioade
planificate – masura de adaptare a organismului.
In recuperarea medicala urmarim reantrenarea unor functii ramase
= RESTANT FUNCTIONAL
Antrenamentul creeaza stari succesive de acumulare ceea ce duce la
aparitia rezervelor functionale si permite o mai mare adaptabilitate.
 Subiect antrenat FC repaus=48 b/min, effort maxim FC=200b/min,
diferenta de 152b/min- rezerva functionala
 Subiect neantrenat Fcrepaus=84b/min, FC ef max=160b/min, dif
de 76b/min-rezerva functionala
 Principiile fiziologice al antrenamentului fizic
1. Principiul continuitatii – legea generala a adaptabilitatii si
reversabilitatii – capacitatea org de a se adapta mereu la conditiile in
care se gaseste.
Adaptarea se face in 3 stadii:
 La inceput efortul duce la scaderea capacitatii functionale – oboseala
 Dupa incetarea efortului incepe o noua faza, de refacere, in care capac
func ajunge la starea initiala. Dar nu se opreste aici si se instaleaza
 Faza de supracompensare sau suprarestabilire- in care capacitatea
funct este mai mare decat inainte de efectuarea efortului.
Daca efortul se repeta dupa ce efectul supracompensarii in urma ef
precendent a trecut, nu vom obtine nici o ameliorare in cursul
antrenamentului, la fiecare reluare se porneste de la acelasi nivel
Daca ef se repeta inainte ca pr de restabilire dupa ef sa fi atins nivelul initial, in
locul ameliorarii functiilor vom avea ca rezultat o epuizare a org.
Daca repetarea ef se produce in perioada de supracompensare, vom obtine
efectul dorit, cresterea progresiva a cap funct a organismului.
Orice intrerupere a antrenamentului – discontinuitate - perturba perfectionarile
obtinute prin antrenament- se pierd intr-un timp de 3-4 ori mai scurt decat cel necesar
obtinerii lor.
Efortul intrerup 3 sapt pt dezv F duce la pierderea valorilor ob in 3 luni antrenament.
Pierderile functionale pot apare si in cazul in care nu se intrerupe ef dar se reduce
intensitatea lui.
2. Principiul solicitarilor optime si a cresterii in trepte a efortului- Legea fortei
excitantului – intre intensitatea excitatiei si reactia de rasp exista o corelatie fiziologica.
 Excitatie slaba- fara raspuns
 Excitatie medie- reactie medie
 Excitatie puternica – reactie puternica
 Plafon functional optim – peste el orice marire excitant duce la slabirea reactiei-
Inhibitie supraliminara/ Inhibitie de protectie
Modul de crestere a efortului
 Fenomen de acomodare- scaderea reactiei de raspuns daca excitantul ramane
neschimbat
 Principiul gradarii efortului/ Principiul cresterii in trepte a efortului- schimbarea
intensitatii/tipului de exercitii
 Daca intensitatea creste lent- apare acomodarea, intens creste brusc (in trepte) se
evita acomodarea
3. Principiul prioritatii ef specific- modificarile
metabolice, funct, struct dupa antrenamente depind de
natura stimulilor – viteza, forta, rezistenta, coordonare.
4. Principiul pregatirii fizice multilaterale-legea
transferului efectelor antrenamentului.
5. Principiul individualizarii- varsta, sex, stare sanatate,
aptitudini, motivatii, dezv fizica, caractere ereditare, etc
6. Principiul refacerii ca parte integranta a
antrenamentului
7. Principiul accesibilitatii
8. Principiul respectarii igienei antrenamentului
 Tipuri adaptare
1 Adaptarea imediata- apare inainte+in timpul efortului si
are 2 efecte
 Pastrarea echilibrului functional
 Asigurarea conditiilor optime de funct a muschilor efectori
2. Adaptarea tardiva sau de antrenament. Efectele
 Locale- hipertrofia muschilor
 La distanta- cresterea economiei fc a inimii in repaus si
effort, cardiomegalie, hepatomegalie
Adaptarea tardiva apare numai la cei antrenati
Aceste modificari nu sunt permanente sunt reversibile
• Adaptarea la efortul fizic este o componenta a Sdr general de
adaptare in care stimulul este efortul fizic.
• Antrenamentul produce efecte adaptative in sensul dorit
(alactacide, lactacide sau aerobe) numai daca se solicita la
maximum structura functionala eliberatoare de energie,
specifica probei de efort (efort scurta durata- energia este
anaeroba alactacida <ATP si CP>; efortul de lunga durata –sursa
energiei este aeroba.
Adaptarea la efort este rezultatul confruntarii a 3 factori
 Organismul uman (cu limitele sale genetice)
 Efortul fizic (agentul stresant)
 Mediul ambiant cu rol pozitiv sau negativ
Cunoasterea principiilor fiziologice ale antrenamentului constituie
premiza biologica a cresterii performantei fizice umane.