Planeta Pământ

Poziţie şi structură
Cuprins

• Pozitia Pamintului in Univers

• Ipoteza privind formarea si evolutia Universului
• Ipoteza privind formarea Sistemului Solar
• Fenomene cosmice cu efecte asupra proceselor
geologice
• Structura interna a Pamintului. Placile litosferice
 Pământul
• Parte a unor sisteme mai mari: Sistem Solar, Galaxie, Univers
– Soarele, patru planete interne (terestre), patru planete
externe (gazoase)
– Galaxia Calea Lactee – spirala cu patru braţe formata din
peste 150 miliarde de stele;
– Universul – aglomerare de galaxii aflate in expansiune;
• Pământul este un corp cosmic de tip planetar
 Originea Univesului
• 1: Ceva sau Cineva a creat Universul (Big Bang vs
Creationism)
• 2: Universul a fost dintotdeauna asa (Steady State
Theory)
• 3: Datele stiintifice indica o dinamica a Universului
(descompunerea protonilor, miscarea galactica)
 Big/Bang
• 13.7 miliarde de ani dimensiunea unui virf de ac (singularitate);
• Eliberare imensa de energie urmata de expansiune / trilioane de
grade
• S-a nascut spatiul si timpul
• Au aparut cele patru mari tipuri de forte: gravitatia, forta tare,
forta slaba, forta electromagnetica;
• Crearea particolelor elementare / quarci, gluoni – au generat
atomii si elementele cunoscute;
• Ipoteza – Big Crunch
Big – Bang
10 – 15 Ga
 Originea Sistemului Solar
• Ipoteza unei nebuloase – (1755 - Immanuel Kant / Pierre Simon Laplace) –
originea Sistemului Solar ar putea fi datorata unui nor de gaz si praf
cosmic ce se rotea –. Au fost observate in spatiu astfel de structuri,
formate din hidrogen si heliu iar particulele fine corespund chimic unor
materiale ce se gasesc si pe Pamint;
• Nebuloasa s-a contracta sub propria atractie gravitationala;
• Materia devine densa si cu temperaturi de milioane de grade – formarea
unui proto-Soare si procese de fusiune nucleara ce continua si azi;
• O mica parte din materialul initial al nebuloasei a format planetele –
interne (terestre) si externe (joviene);
• Virsta Sistemului Solar – 4,56 miliarde de ani.
Supernova - Galaxie
 Soarele
• Stea, G2 (pitică galbenă), 332,900 x masa Pamântului, energie rezultata din fuziunea – tansformarea hidrogenului
in heliu, radiaza energie (lumina, caldură). In Soare mai exista si alte elemente: Fe, Ni, O2, Si, S, Mg, C, Ne, Cr;
• Distanta fata de Pamint - 149.6 million kilometers (1 Unitate Astronomica - AU)
• Temperatura externa 5,510 °C
• Planetele interne: Mercur, Venus, Pamint, Marte / asteroizi - Ceres;
• Planete externe: Jupiter, Saturn Uranus, Neptun / obiecte din centura Kuiper
Planete, sateliti, meteoriti / asteroizi, comete
 Comete si asteroizi
- Obiecte fara orbite stabile
- Singurele obiecte cosmice
accesibile studiului direct
- Doua tipuri: litici si
sideritici

Centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter

 Ipoteza unui nor de comete

• Norul Oort – este o ipoteza privind

existenta unui nor de comete si
situat la circa 50000 UA;

• Este situat la ¼ din distanta dintre

Soare si Proxima Centauri;

• Centura Kuiper de obiecte trans -

neptuniene
Impactul meteoritic

- Formarea Lunii
- Impact masiv la inceputul formarii crustei
- Efecte majore in timp geologice
Cratere pe fata nevazuta a Lunii
Impactul meteoritic determina unele dintre modificarile ciclice
de ordinul 3 (transgresiuni)

– Schimbarea climatului
– Sedimente fine bogate in
material organic
– Extinctii majore
– Tectite
– Nivele reper bogate in
iridium (limita K/T)
– Posibile evenimente
tectonice
 Probabilitatea de a fi loviti
de un meteorit in timpul vietii

• Cistig la loterie 1 in 5,200,000*

• Atac terorist 1 in 650,000*
• Trasnit de fulger 1 in 600,000*
• Impact meteoritic 1 in 30,000
• Accident de avion 1 in 30,000
• Accident de tren 1 in 4,000*
• Accident de masina 1 in 75*
(dupa Christopher George St. Clement K)
 Mişcările Pământului

• Rotatie in jurul axei proprii

– 23h, 56m si 4s; V= 465 m/sec (poli) si 0 m/sec (poli), zi/noapte, inclinare 23g27m,21s;
– Forte centrifuge, mai puternice in zona ecuatorului;
– Forma de elipsoid de revolutie a Pamintului;
– Forta Coriolis – devierea spre V a corpurilor ce se deplaseaza in lungul unui meridian
• Revolutie in jurul soarelui
• Miscare de nutatie – oscilatia axei de rotatie in raport cu planul
orbitei de revolutie
• Miscarea Sistemului Solar in Galaxie – spirala
• Toate aceste miscari sunt interdependente, au caracteristici proprii;
• Sunt responsabile de, in corelare cu celelalte interactiuni cosmice,
de evolutia planetei, de prorpietatile ei si de tranasformarile pe
care aceasta o sufera.
 Dimensiunile Pământului

• Raza ecuatoriala 6378,388 km

• Raza polara = 6356,912 km
• Lungimea ecuatorului = 40076,594 km
• Lungimea meridianului = 40009,152 km
• Suprafata = 510.100.933 km2;
• Volumul 1083,3 x 109n km3;
• Masa 5,9798 x 1021 tone.
Efectul Coriolis
(Gustave Gaspard Coriolis – matematician francez)
 Miscarea de revolutie

146 mil km 151 mil km

• Miscarea pe o orbita eliptica (ecliptica) in jurul Soarelui – 365z, 6h, 9m, 10s.
• Aparitia anotimpurilor (echinoctii, solstitii);
Miscarea de nutatie – miscarea de oscilatie in jurul pozitiei mediene sub influenta
Lunii si a Soarelui . Precesia echinoctiilor – decalaj negativ de 60 de secunde
fata de anul precedent. O miscare completa la 21600/23000 ani.
Cicluri terestre

Ord Durata
Denumire Corespondent depozitional:
. (Ma)

Ciclu galactic
I > 50 Megathem = Megasecventa
(geotectonic)

Sinthem = Supersecventa
Superciclu
II 3-50 secvente ciclice (100-1000
(transgresiv-regresiv)
m)

Mezothem = Secventa
III 0.5-3 Ciclu eustatic depozitionala
(10-100 m)

0.1- Ciclothem = Parasecventa

IV Paraciclu
0.5 (1-4 m)

0.02- Ciclu orbital

V Seturi de strate (cm-m)
0.1 (Milankovitch)

Microcicluri (termen
VI < 0,02 Lamine, varve (1 cm)
scurt)
 Forma si dimensiunile Pamintului

• Forma Pamintului poate fi aproximata teoretic de

cea a unui elipsoid de referinta;
• Suprafata prezinta nereguralitati determinate de
relief, cu valori intre 8850 m si (-) 11022 m -
forma Pamintului este cea a unui GEOID (cu
variatii de mai putin de 200 de m fata de cea a
elipsoidului);
• Una din formele folosite pentru aproximarea
formei Pamintului este cea a Modelului
Gravitational, 1996 (EGM96).
Modelului Gravitational, 1996 (EGM96)
 Structura Pământului
• Diferentiere – transformarea agregatelor initiale intr-un corp cu o
structura concentrica;
• Miscarea de rotatie si agregarea elementelor componente – au dus
la incalzirea si topirea materialului initial;
• Ipoteza – impactului unui meteorit gigant a determinat accelerarea
procesului de topire, modificarea axei de rotatie si desprinderea
unei parti importante ce a format Luna;
• Diferentierea materialului topit – mai usoare la exterior si mai grele
spre interior, formind crusta, mantaua si nucleul;
• Gazele captate din spatiu si cele rezultate din procesele terestre au
determinat crearea atmosferei si hidrosferei;
• Fierul, mai greu decit restul elementelor, a format nucleul – topit la
exterior (2900 – 5200 km) si solid la interior (6400 km);
Crusta (scoarţa) terestră

• Se pot separa doua tipuri de crusta

– o crusta continentala ce corespunde in cea mai mare parte
continentelor inclusiv zona de self. Crusta continentala
este mai groasa si este compusa in principal din roci
granitice, sub care se găsesc gabbrouri şi roci sedimentare.
Este puternic deformata de procesele orogenice ce s-au
succedat in istoria Pamintului.
– o crusta oceanica ce corespunde in cea mai mare parte
oceanelor. Crusta oceanica, mult mai subţire, este formata
din gabbrouri, bazalte şi (+/-) roci sedimentare. Este
aproape nedeformata si mult mai tinara decit crusta
contientala.
• Crusta – s-a format din materialele mai putin
dense: Si, Al, Fe, Ca, Mg, Na, K, O2;
Mantaua

• Mantaua constituie partea cea mai importanta (82 % din volum si 68 %

din masa) fiind compusa din peridotit avind constituienti de baza olivina şi
piroxenii.
• Zona cea mai externă a mantalei (circa 100 km), mai rigidă, constituie
zona in susţinere a continentelor formând alături de crustă, litosfera
(fragmentată in plăci litosferice).
• Scăderea vitezei undelor S sub litosferă combinata cu studiile de laborator
indică o uşoară topire a rocilor din manta, pe o grosime ce poate ajunge
până la 200 Km. Acesta zona, individualizată prin starea de agregare a
materiei constituie astenosfera.
• Sub astenosferă are loc o creştere accentuată a vitezei undelor S indicând
o stare de agregare solidă, in paralel cu o compactare foarte mare a
atomilor elementelor componente datorată presiunii şi temperaturii.;
• Mantaua este cuprinsa intre discontinuitatea Moho si Wichert –
Gutengerg;
Nucleul

• Nucleul constituie 16 % din volumul Pământului si 32 % din

masa sa si este constituit in cea mai mare parte din fier, in
stare lichidă in zona externă şi in stare solidă in interior.
• Incepe de la adâncimea de 2900 km şi este marcat de stoparea
undelor undelor S şi de o incetinire a undelor P. O creştere in
viteză a undelor P după adâncimea de 5100 km indică faptul
că doar nucleul extern este lichid, cel intern fiind solid.
• Studiile geofizice au indicat un nucleu de fier actionând ca un
singur cristal gigantic. Această observaţie poate ajuta la
inţelegerea câmpului magnetic terestru.
• Limita intre Nucleul extern si cel intern este trasata la nivelul
unei discontinuitati (Lehman).
Invelisurile Pământului si compozitia lor chimica
Structura interna a Pamintului
Crusta (scoarţa) terestră
Virsta rocilor si elemente structurale majore
Tectonica globala

1. Existenta plăcilor litosferice;

2. Marginile placilor sunt marcate de procese
vulcanice si seismice foarte intense iar vitezele
de deplasare relativa a placilor (unele fata de
altele) variaza de la zecimi de centimetru la 10 –
20 cm/an;
3. Functie de miscarea relativa a placilor litosferice
rigide pot fi separate trei tipuri de margini
(contacte) intre placi: divergenta, convergenta si
de paralele.
Placile litosferice majore
Marginile divergente
Marginile convergente
Margini cu miscare paralelă (transformantă)
Placile litosferice
Curentii de convectie
Influenta zonelor de rift si de subductie
Convergenta si
coliziune
Mecanismele deplasarii placilor

Exista patru mecanisme posibile ce controleaza procesul deplasarii

placilor tectonice, mecanisme ce pot actiona independent sau in
combinatie.
• Placile sunt impinse de materialul nou format in zona de rift sau trase
de catre marginea descendenta a placii care se subduce si care este
deja racita si are o greutate specifica mai mare, sau ambele;
• Placile sunt trase de curentii de convectie din mante;
• Placile reprezinta partea superioara, racita a unui curent de convectie
din partea superioara calda si plastica a mantalei;
• Jeturi de material fierbinte se ridica de la mari adincimi, probabil de la
limita cu nucleul, producind punctele fierbinti, apoi se deplaseaza
lateral impingind placile.
Procese geologice legate de tectonica placilor
Implicatiile tectonicii globale

• In esenta teoria tectonicii globale cuprinde

trei mari idei:
1. Litosfera este impartita intr-un mozaic de
placi litosferice majore ce se deplaseaza
continuu pe astenosfera.
Riftogeneza
Implicatiile tectonicii globale

2. Dimensiunea placilor nu este constanta in timp avind

loc atit procese de fragmentare a placilor prin
riftogeneza dar si de crestere a unei placi sau sudare
a doua sau mai multe placi prin procese de
orogeneza. Dinamica placilor si tipurile de contacte
stabilite intre ele, precum si raporturile cu
astenosfera si mantaua explica modelul de
distributie si mecanismele de formare pentru vulcani
si seisme, marea majoritate a lor producindu-se la
limitele placilor.
Formarea
Oceanului Atlantic
Implicatiile tectonicii globale

3. Continentele, ce reprezinta incarcaturi pasive

ale placilor, sufera procese de deriva,
deplasare continua in timp, cu fragmentari sau
regrupari.
IMPLICATIILE TECTONICII GLOBALE

• Ciclicitate a supercontinentelor:
– Rodinia (700 Ma)
– Pangea (300 Ma)
– Amasia (+250 ma)
Rodinia (700 Ma)
Pangea (300 Ma)
Reconstructie pe baza datelor climatice (tillite –
urme ale unei glaciatiuni)
Reconstructie pe baza datelor paleontologice
Amasia (+250 ma)
Ciclul Wilson

Se pare ca exista o ciclicitate in formarea unor

supracontinente cu un interval de 400 Ma.
Modelul si etapele de fragmentare a unui
continent, de deschidere si inchidere a unui
ocean, precum si sudarea a doua blocuri
continentale intr-un nou continent, poarta numele
de ciclul Wilson (Plansa V), in cinstea geologului
canadian Tuzo Wilson, unul din fondatorii teoriei
tectonicii globale.
Marea reconstructie

• Unul dintre lucrurile cele mai

spectaculoase realizate prin sinteza datelor
sedimentologice, paleontologice,
paleomagnetice il constituie reconstructiile
paleogeografice, identificarea deplasarilor si
pozitiilor relative ale blocurilor continentale
din istoria Pământului.
Formarea lanturilor orogenice

• O consecinta a tendintelor de reorganizare majora a placilor o

constituie formarea lanturilor orogenice, lanturi formate, in cea mai mare
parte, in zonele de coliziune dintre doua placi. Forma catenelor generate,
durata procesului, caracteristicile structurale sunt dependente de
morfologia placilor care converg, de intensitatea miscarii, de traiectoria
lor si de viteza de deplasare relativa.
• Analizând elementele structurale majore ale unui continent si rocile care
formeaza crusta continentala pot fi observate doua mari catgorii:
• Existenta unor zone stabile, peneplenizate, cu roci sedimentare necutate
depuse peste un fundament de roci metamorfice si magmatice formind
scuturile si platformele;
• Zone cu roci sedimentare, magmatice si metamorfice deformate,
formind zone instabile tectonic si care au fost supuse in timp geologic
unor forte crustale intense, cu forme de relief pozitive (Plansa IV).
Elementele structurale ale unui continent
Tipuri de lanturi orogene

• Functie de modul de formare, pot fi deosebite

mai multe tipuri de lanturi de munti :
– Lanturile de munti intracontinentali
– Lanturi de subductie
– Lanturi de obductie
– Lanturi de coliziune
SISTEMELE OROGENIECE FANEROZOICE

• Megaciclul caledonian
– Sistemul Appalachian - Caledonian
• Megaciclul hercinic
– Sistemul Hercinic
– Sistemul Uralian
• Megaciclul alpin
– Sistemul Cordileran
– Sistemul Andin
– Sistemul Alpin
– Sistemul Himalaian
Lanturile intracontinentale

• Sunt structuri ce apar la suprafata litosferei

continentale datorita compresiunii.
– sunt contemporane marilor crize orogenice mondiale.
Lanturi rezultate din bombarea soclului cind se produce
probabil un clivaj tangential al soclului in zone cu
fragilitate ridicata.
– Exemple: Antiatlasul Marocan, Muntii Stincosi din
Wyoming, Muntii Liban, Antiliban si Palmira, Atlasul Inalt,
Pirineii. Pot fi generate, de asemenea, lanturi de munti
rezultate dintr-un clivaj intracrustal. Cum sunt lanturile
catalane si iberice, Jura, Muntii Stincosi din Canada.
Lanturi de subductie

Se formeaza in zona de subductie intr-un

regim compresiv.
Exemple: Muntii Anzi din zona Peru – Bolivia. In
acesta zona placa Nasca se afunda cu un unghi
foarte mic sub placa Americii de Sud.
Coliziune tip continent - continent
 Concluzii

• Pamintul este o componenta a Universului

• Evolutia geologica a planetei este dependenta de
evolutia sistemelor cosmice
• Fenomenele cosmice au un impact asupra evolutiei
Pamintului ce pot fi identificate in: modul de
acumulare a rocilor, schimbarile climatice, extinctii,
dinamica interna si externa
• Pamintul este o planeta intr-o continua schimbare
• Ipoteza Gaia
Cuvinte cheie

• Big-bang, Big-canch
• Ipoteza Kant / Laplace, Sistem Solar
• Planete interne, planete externe, sistemul Kuiper, sistemul
Oort
• Nutatie, precesie, cicluri Milankovitch
• Crusta, manta, nucleu, astenosfera, placi tectonice
Surse folosite

1. Press, F., Siever, R., 1998 – Understanding Earth, WH Freeman and Company, 682 p
2. http://images.google.com/imgres?imgurl=http://ocw.ceu.edu/geology/geology
3. http://pcwww.liv.ac.uk/~hiatus/Resources/index.htm
4. www.scotese.com
5. http://www.nasa.gov/offices/education/about/index.html